luni, 22 august 2022

Al. Stănciulescu-Bârda - In memoriam: Dr. Artur Silvestri

 




In memoriam: Dr. Artur Silvestri

 

 

    În dimineaţa zilei de 30 Nov. 2008) s-a stins din viaţă  Dr.  Gabriel-Artur Silvestri(1953-2008) din Bucureşti după o suferinţă îngrozitoare de câteva săptămâni. Boala secolului l-a secerat nemiloasă, neţinând seamă de câte proiecte avea omul acesta începute, câte altele erau la rând, câte  gânduri îl frământau, câte cărţi aşteptau să le scrie.

 

Prin  Asociaţia Română pentru Patrimoniu, prin Intermundus media, prin  Carpathia Press  şi alte iniţiative culturale cu largă deschidere spre naţional şi universal, Dr. Gabriel-Artur Silvestri crease un adevărat imperiu al limbii şi culturii române, realizând în multe privinţe ceea ce ministerul de specialitate şi alte instituţii culturale ale ţării încă nici nu-şi propuseseră să înfăptuiască.

 

Mobiliza energii şi talente din ţară şi străinătate, aduna oamenii şi ideile măreţe şi le focaliza întru realizarea unor idealuri nobile şi necesare pentru neamul şi cultura română. A militat cum numai el ştia pentru  ridicarea prestigiului Bisericii Ortodoxe.

 

Era un om credincios. Contribuia atât cât îşi putea permite la ajutorarea locaşurilor de cult, la impulsionarea acţiunilor nobile de cultură sau de asistenţă socială, ajuta cu bucurie pe cine se afla în impas şi îi cerea sprijinul.

 

Ardea ca o făclie pentru grija şi binele celor mulţi, prezenţi şi viitori şi nici n-a observat că sănătatea i se deteriorează de pe o zi pe alta. De multe ori vorbeam cu dânsul la telefon sau pe e-mail la 2 sau la 3 noaptea, căci el parcă era permanent în faţa calculatorului, parcă avea conştiinţa că zilele îi sunt tot mai puţine şi timpul nu mai are răbdare cu el.

 

A ajutat mult parohia noastră de-a lungul anilor cu bani şi cu reviste, iar cu puţin timp înainte de a-l doborî necruţătoarea boală ne-a trimis un stoc de peste 900 volume să le vindem  şi din banii obţinuţi să tipărim Noul Testament, pe care să vi-l donăm Dvs., fiecărei familii. Niciodată nu a fost în parohia noastră şi, totuşi, s-a gândit şi la nevoile noastre sufleteşti.

 

Dumnezeu să-l ierte, să-i răsplătească binele pe care l-a semănat cu timp şi fără timp pretutindeni în lume!

 

(In memoriam: Dr.  Artur Silvestri, în ,,Scrisoare pastorală”, an. VII(2008), nr. 146, pp. 3-4;  în vol.  Scrisoare pastorală, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, vol.  IV, 2011, pp.  269 – 270; Artur Silvestri, în ,,Datina”, XIX(2009), nr.  13 febr. (13 febr.),p.  10)

 

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

 

 

VITA DE VIE

Sfantul Vasile cel Mare

 

Radacina vitei de vie, mladitele de jur împrejur, pline de verdeata, se întind mult pe pamânt; lastarul, cârceii, agurida, strugurii. Ti-i de ajuns sa te uiti la vita de vie – numai sa te uiti cu pricepere la ea – ca sa-ti aduca aminte de firea ta. Îti amintesti negresit de comparatia facuta de Domnul! Domnul S-a numit pe Sine „vita”, pe Tatal „lucratorul” (Ioan 15, 1), iar pe cei saditi prin credinta în Biserica, pe fiecare din noi, i-a numit mladite (Ioan 15, 5); pe toti ne cheama sa aducem rod bogat, ca nu cumva osânditi fiind ca nefolositori, sa fim dati focului (Ioan 15, 2, 6). Si Scriptura nu conteneste a asemana pretutindeni sufletele oamenilor cu vita de vie: „Vie s-a facut iubitului, în pisc, în loc gras” (Isaia 5, 1); si: „Vie a sadit si a împrejmuit-o cu gard” (Matei 21, 33). E lamurit ca numeste „vie” sufletele oamenilor, în jurul carora a pus gard, adica siguranta data de porunci si paza îngerilor. Ca spune Scriptura: „Strajui-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de El” (Psalm 33, 7). Apoi, Dumnezeu a înfipt în jurul nostru, ca niste araci, si a pus în Biserica „întâi apostoli, al doilea proroci, al treilea învatatori” (1 Corinteni 12, 28), iar prin pildele vechilor si fericitilor barbati, Dumnezeu ridica la înaltime gândurile noastre si nu le lasa aruncate la pamânt si vrednice de a fi calcate în picioare. Apoi, ca prin niste cârcei, prin legaturile dragostei ne tine strâns uniti de semenii nostri; si, rezemati pe ei, sa tindem mereu spre înaltime; si asemenea vitei de vie agatatoare sa ne urcam spre culmile celor mai înalte virtuti. Dumnezeu cere apoi de la noi sa primim a fi sapati; iar sufletul este sapat atunci când leapada grijile lumesti, care sunt poveri pe inimile noastre. Deci, cel care leapada dragostea trupeasca si dragostea de bani sau socoteste vrednica de scuipat si de dispretuit admiratia pentru aceasta ticaloasa slava desarta, acela, ca si cum si-ar fi scapat sufletul, ca si cum ar fi rasuflat, descarca de pe el povara desarta a gândului pamântesc. Si, dupa cum spune proverbul, nu trebuie nici sa te grozavesti, sa faci adica totul de ochii lumii, nici sa cauti lauda celor din afara, ci sa fii cu rod, strângând pentru bunul Lucrator (Ioan 15, 1) aratarea faptelor tale (Matei 6, 4, 6, 18). Sa fii „ca un maslin roditor în casa lui Dumnezeu” (Psalm 51, 7). Sa nu-ti pierzi niciodata nadejdea, ci sa ai totdeauna, prin credinta înfloritoare, mântuirea. Asa vei imita acest pom care e totdeauna verde si te vei lua la întrecere cu el în facerea de roade, dând belsug de milostenie în orice vreme.

 

Sfantul Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1986, p. 125-126

 

 

LUMANARICA

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

Pentru arderea înaintea Domnului în vremea rugaciunii sa nu te zgârcesti la o lumânare din ceara: adu-ti aminte ca o arzi înaintea Celui care traieste întru lumina neapropiata si din lumina Sa te lumineaza si pe tine. Lumânarica ta e ca o jertfa de ardere de tot adusa Domnului; deci, ea sa fie dar adus lui Dumnezeu din inima desavârsita. Sa-ti aminteasca faptul ca tu esti dator sa fii luminator care arde si lumineaza. „Acela” – s-a spus despre Ioan Botezatorul – „era faclie care ardea si lumina” (Ioan 5, 35).

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, In lumea rugaciunii, traducere de Adrian si Xenia Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2003, p. 110.










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu