miercuri, 31 mai 2023

Zoe Dantes - Imperiul Otoman este viu

 



Imperiul Otoman este viu

Zoe Dantes

31 Mai 2023

 

Globaliștii și demoncrații și-au luat porția de ...uie. Multă și îndesată! Pe mărimea prostiei, propagandei și mai ales pe imensa fractură dintre realitate și nebunie. Care propagandă, urlă ca turbată că Erdogan e dictator. O fi pentru ei! Pentru Turcia, e Sultan! Bravo, Turcia!

 

Statul care nu are politicieni ieftini, repetenți, șantajabili și mai ales slugoi. A rămas în picioare și au arătat încă o dată lumii ce înseamnă să-ți respecți istoria. Ai fost și ai rămas un imperiu! În ciuda tuturor demoncraților. Cu cine făceau ei filme de doi bani? Cu turcii? Vedeți că e singurul stat în care bărbații au rămas bărbați. Pe cine manipulați băi, demoncraților? Pe băieții din Van? Serios? Pe cei din Anatolia? Habar nu are propaganda idioată de peste ape ce înseamnă tradiția. Pentru că nu au avut și nu vor avea vreodata așa ceva. Nu au avut cum și azi, sunt doar o șleahtă de nebuni care cred că pot face orice. Nu! La turci, nu!  Puteți face cu imbecilii din U.E. care nu mai au nici un Dumnezeu, nici o tradiție, care au renunțat să mai aibă identitate, mândrie, și cultură!

 

În timp ce Europa se chinuie să afle dacă are femei sau bărbați, în timp ce peste baltă se dă o lege a nebuniei: ce este femeia, Turcia își vede de treabă!

 

Când s-a deschis sezonul turistic, Turcia a încasat aproape 60 de miliarde euro din avansul pentru vacanțe. Doar avansul! Deranjant pentru „lumea civilizată”! La câteva zile, un ministru al Turciei, iese și transmite un mesaj direct către globaliștii lui pește prăjit: „Luați-vă mâinile de pe Turcia!” Eu aș fi zis „labele”! După care Turcia s-a trezit într-o noapte cu cel mai mare „cataclism” cutremurul devastator. Încă nu știm dacă a fost un cutremur natural sau a fost indus. Ce cutremur este natural fără epicentru?! Nu există! Au rămas în picioare! În ciuda tuturor! Au refăcut în trei luni mare parte din locuințele devastate.

 

Asta înseamnă să te simți și să acționezi ca un imperiu. Singurul viu care a mai rămas. U.K. e mort de mult. Au rămas doar cu fumurile si aroganța! În rest, o adunătură de indivizi din toată lumea. Viața se răzbună! Și cum o face ea, nu o face nimeni!

 

Lecția pe care au dat-o turcii la aceste alegeri, te face să te întrebi zadarnic: de ce slugoii de politicieni din „lumea liberă” se vând pe nimic și o dată cu ei își vând țara și neamul?! Pentru câțiva firfirei! Pentru că nu avem cultura suveranității, a demnității de a fi cetățenii unui stat suveran și nu mai avem bărbați de stat!

 

Avem doar niște maimuțe îmbrăcate în costume scumpe cu lesa atărnată de gât! Care sar de câte ori li se ordonă! De stăpâni! Ăia cu demoncrația în gură, cu propaganda dementă, cu mincina transformată în narativ oficial.

 

Încă o dată, duminică, 28 mai 2023, Otomanii au arătat lumii că nu se vând, nu se pleacă și mai ales nu-și tradează istoria și neamul!  Asta este diferența dintre realitate și propagandă, se vede aici[1].

 

Bravo, Turcia!

 

-------------------------------------------

[1]https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=3612520645739444&id=100009446322363 – 28 mai 2023.









Cornel Dan Niculae - Umbra „sponsorilor misterioşi” globali în lichidarea liderilor ruşi (5)

 



Umbra „sponsorilor misterioşi” globali în lichidarea liderilor ruşi (5)

Cornel Dan Niculae

31 Mai 2023

 

Detonarea Nord Stream, un actor statal sau o ocultă privată globală?

 

Aruncate în aer în 26 septembrie 2022 într-o operaţiune clandestină cu explozibili de mare putere, în prezent controversa analiştilor este dacă conductele Nord Stream, care transportau gaze naturale din Rusia către Germania, pe fundul Mării Baltice, au fost arun­ca­te în aer de către un stat şi serviciile lui secrete sau de către o grupare privată. S-a în­tâm­plat la numai cinci săptămâni de la asasinarea Dariei Dughina.

 

Peste o lună, Rusia a concluzionat că Marea Britanie a efectuat operațiunea, fiind folosiţi „spe­cialişti ai marinei britanice“ (Reuters, 20.10.2022: „Russia says U.K. navy blew up Nord Stream”)[16], dar celebrul jurnalist de investigații evreu Seymour Hersh, cu reputaţia - uneori exagerată, poate - ca fiind conectat la surse din diverse servicii secrete, americane şi israeliene, mai ales (care îl pot însă şi manipula sau folo­si), a anunţat că „Statele Unite au efectuat operațiunea, sub conducerea domnului Biden“, bazându-se pe declaraţiile hazar­date ale preşedintelui Biden, care îi ameninţase pe germani că S.U.A. va găsi mijloace să oprească livrarea către ei de gaze ruseşti prin conductele Nord Stream. Dar, la începutul lui martie 2023, o serie de articole şi reportaje (în SUA în „The New York Times” iar în Germania în „ARD”, „Kontraste”, „SWR” şi „Die Zeit”) au vorbit despre rezultatele pre­liminare ale cercetărilor unor procurori germani: aruncarea în aer a con­duc­telor sub­marine Nord Stream 1 și 2 a fost comisă de „un grup pro ucrainean“, iar comanda și finan­țarea atacului nu ar aparține unui stat, neapărat, ci, unui sponsor misterios, „despre care nu știm mare lucru“.

 

„Die Zeit a spus că procurorii au identificat şi un iaht pentru scufundări care a fost folosit pentru trans­­portul unui echipaj de șase persoane în Marea Baltică, autorii atacului, respectiv cinci bărbați și o femeie care au închiriat barca. Nați­o­nalitatea făptuitorilor este neclară, căci sabotorii au folosit pașapoarte falsificate pro­fe­si­onal, folosite şi pentru a închiria iahtul deținut de o companie cu sediul în Polonia, care, „aparent, este deținută de doi ucraineni“, iaht cu care au părăsit portul german Rostock pe 6 septembrie, iar după ce au detonat conductele, l-au adus înapoi proprietarului[17].

 

Anchetatorii au găsit şi urme de explozibili pe masa din cabină din interiorul navei închiriate. Potrivit informațiilor publicate în Germania de radiodifuziunea publică ARD, de Kontraste și de Zeit, un serviciu secret occidental ar fi trimis la scurt timp după distrugerea con­duc­te­lor o infor­ma­ţie gratu­ită, un „pont“, serviciilor partenere europene, cum că „un comando pro-ucra­i­nean“ este responsabil pentru sabotaj. Dar chiar dacă urme­le duc până în Ucraina, an­che­tatorii nu au reușit încă să afle cine a comis fapta.

 

În schimb, în articolul din „The New York Times” se arată că serviciile de informații ame­­ricane au sugerat că autorii sabotării conductelor sunt nişte „oponenți ai președintelui Rusiei, Vladimir Putin“, înţelegându-se că sunt chiar ruşi (cel puţin majoritatea dintre ei), şi că nu se ştie ce persoană privată „a dirijat-o sau a plătit pentru operațiune“. Oficialii ame­ri­cani au declarat că sunt multe lucruri pe care nu le știu despre autorii atacului și afilierile lor, mai nota N.Y.T.

 

Jurnalistul evreu Seymour Hersh a reacţionat gălăgios şi a declarat că indicarea altor autori ai detonării conductelor, alţii decât statul american, ar fi o diversiune: „Ei încearcă să distragă atenția de la povestea pe care am scris-o, care includea detalii enorme - zice el -. Des­criam un proces care a început înainte de Crăciunul anului 2021 cu implicarea con­si­­lie­ru­lui pentru securitate națională de la Casa Albă, Jake Sullivan. Ei au avut o serie de în­tâlniri într-o cameră secretă de la Casa Albă, știu și denumirea camerei” (Seymour Hersh în interviu cu jurnalista chineză Liu Xin de la CGTN, în 11 martie 2023) [18].

 

 

 

Pe scurt, Seymour Hersh susţine improbabilitatea „ca un «grup pro-ucrainean» să fi produs această explozie”, insistând asupra vinovăţiei Casei Albe, şi, incitat parcă de insis­ten­ţele lui Hersh, la mijlocul lui martie până şi Vladimir Putin îşi exprima convin­ge­rea personală privind implicarea SUA în sabotarea conductelor, deşi serviciile de infor-ma­ţii ruse indicaseră Londra. Dar „dezvăluirile“ lui Hersh privind o voinţă de la Casa Albă şi a C.I.A., nu exclud deloc implicarea şi a elementului privat în prim plan şi e de-a dreptul sus­pectă înverşunarea cu care el susţine că relatările despre implicarea unui grup pro-ucrai­nean ar fi o „operațiune de Acoperire a C.I.A.” în „The Cover Up” [19].

 

din partea serviciilor secrete occidentale prietene. De ce nu ar fi chiar el intoxicat de cineva care vrea să im­plice masiv şi direct S.U.A. în război cu Rusia, din moment ce primeşte materialele tot de la servicii secrete, de data aceasta probabil de la Mossad-ul israelian, care vrea să implice militar S.U.A. şi împotriva Iranului, aliat Rusiei şi duşman al statului Israel? E o ocazie.

 

Joe Biden este până la urmă o marionetă gonflată a organizaţiilor Soros sau a familiei evreieşti britanice a lui Robert Maxwell, George Soros fiind la rândul său direct legat de Rothshcildzi (fără de care nu ar fi existat ca afacerist golbal) şi de Hodorkovski, pe care l-a susţinut nemijlocit în Rusia, alături de ramura din Anglia a clanului Rothschild. Aşa că belicoasa Casa Albă, condusă de Biden, poate fi implicată în sabotarea conduc­te­lor alături de un grup privat „pro-ucrainean“ sponsorizat de la Londra, precum cele re­pre­­zen­tate de Ponomarev, un rus „pro-ucrainean“ şi anti-Putinist. Toată implicarea lui Biden, descrisă de Hersh, nu presupune obligatoriu şi implicarea (deplină a) C.I.A.

 

Legăturile suspecte ale „elitelor” magnaţilor spun destul de mult.

 

Familia lui Robert Maxwell din Marea Britanie, „mult temutul magnat britanic al presei“ care din secolul 20 „şi-a stabilit o prezență strategică în Statele Unite“, este aso­ci­a­tă şi cu familia Rothschild şi cu fiul lui Joe Biden, juniorul Hunter Biden, care a avut un rol esen­țial în finanțarea și asistarea companiei Metabiota (conform email-urilor acestuia publicate în premieră de The New York Post şi raportate public iniţial de londoneza Daily Mail în 25 martie 2022: „Hunter Biden DID help secure millions in funding for U.S. contractor in Ukraine specializing in deadly pathogen research, laptop emails reveal”) [20], firmă res­pon­sabilă de înființarea sus­pectelor labora­toa­re biologice din Ucraina şi condusă de un partener al lui Ghislaine Maxwell, fiica lui Robert Maxwell şi partenera de viaţă şi de afaceri a bolnavului şi traficantului sexual Jeffrey Epstein (finanţistul evreu celebru pentru infracţiunile sale sexuale puse în serviciul „elitelor“). Fotografiile mediei mondene o prezintă adesea pe Ghislaine Maxwell alături de Nat Rothshcild, la Londra, deşi ea a fost apropiată şi de unchiul acestuia, finanţistul lon­donez Evelyn de Rothschild (1931-2022), din aceeaşi casă ban­cară evreiască şi care a ac­tivat şi în ramura franceză a afa­ce­ri­lor clanului, la compania Rothschild Frères. Familia Maxwell a fost de decenii im­plicată integral în geopolitică. Astfel, cel puțin doi dintre nepoții lui Ghislaine Maxwell au lucrat la Casa Albă pentru administrația Obama-Biden, in­clu­siv la secretariatul de stat condus de Hillary Clinton[21] (departamentul Exter­nelor), precum fiul sorei ei, Alexander Djerassi, care a condus Biroul Afacerilor Orien­tu­lui Apropiat de la Casa Albă, ce administra relaţiile cu statele arabe, Israelul şi Iranul în The Sun din 26 august 2020)[22].

 

Ea, Ghislaine Maxwell, a unit, cum ar fi vrut tatăl ei, viaţa elitelor londoneze cu cea a celor americane, mai ales în vicii, iar conexiunea se face prin lumea evreilor bogaţi. Alan Dershowitz, un celebru şi bogat avocat evreu american spunea că a devenit amic cu Ghislaine Maxwell prin Sir Evelyn și lady Lynne de Rothschild (prietena ei bună, care e şefa executivă a holdingului E.L. Rothschild şi proprietară a publicaţiei The Economist), „iar ulterior ne-am întâlnit cu ea de mai multe ori - în general în prezența unor oameni de seamă precum Bill și Hillary Clinton... și oameni de afaceri proeminenți” [23]. Şi Politico arată cum traficanţii sexuali de minori Ghislaine Maxwell şi Epstein erau prieteni cu per­soane proeminente din cercurile elitelor politice, academice, de afaceri sau ale dreptului din SUA şi Anglia, incluzându-l şi pe prinţul Andrew, duce de York din casa regală britanică, fost coleg cu ea la Oxford, când s-ar fi împrietenit, pe care l-au introdus la New York în lumea proxeneţilor şi a prostituatelor.

 

Dacă vorbim însă de Londra şi de „oponenți ai președintelui Rusiei, Vladimir Putin“, ca autori ai loviturii, ceea ce indicaseră serviciile secrete ruseşti, este evident că în centrul acestor grupuri, ca legătură, se află Ilya Ponomarev, iar articolul din The New York Times aproape că a şi spus-o, făcând o tri­mi­tere şi o asociere a sabotării conductelor cu grupul ce a asasinat-o pe Daria Dughina, crimă pe care SUA a condamnat-o, cum a con­damnat şi alte „sabotaje“ ale acestora, precum bomba ce a explodat pe podul din Crimeea.

 

Publicul larg are tendinţa de a crede că doar statele au puterea de organiza anu­mi­te lovituri militare conspirative, prin serviciile lor, dar adesea chiar şi acestea sub­con­trac­tează operaţiunile cele mai murdare, nu le execută direct (un exemplul fiind compania privată Blackwater - Constellis, contractată de armata SUA pentru cele mai dificile misi­uni). Iar mercenarii profesionişti se vând oricui.

 

În spatele lui Hodorkovski, cel mai îndârjit şi înrăit oponent al lui Vladimir Putin, stă clanul finaciar Rothschild, deşi în public, la Londra, oligarhul evreu „rus“ apare doar ca prieten cu Nathaniel Philip James Rothschild (care, având 52 de ani - fiind născut în 1971 - e cu 8 ani mai tânăr decât coetnicul său Hodorkovski), dar amândoi susţin deschis impe­ra­ti­vul lichidării fizice a lui Vladimir Putin.

 

Când se vorbeşte despre puterea familiei Rothschild, publicul larg se gândeşte la vreun bătrân care nu mai e prea implicat social, fenomen de percepţie publică subiectivă ce se repetă şi în cazul lui George Soros (care a fost şi el ridicat ca jucător global cu banii şi influenţa pri­mite de la Rothschildzi), deşi familia Rothschild numără sute de membri. În 1994, când la Frankfurt s-a sărbătorit cea de-a 250-a aniversare a naşterii lui Mayer Amschel Rothschild, „rabinul“ care a pus bazele dinastiei bancherilor internaţionali, au venit la sărbătoarea organizată de primărie circa 250 de membri ai familiei Rothschild care s-au adunat din toată lumea (evenimentul fiind cunoscut ca ca „1994 Rothschild besuch in Frankfurt”)[24], fiind doar o parte a familiei. Au vrut atunci ca pe moneda euro să fie pus chipul primului cămătar Rothschild, sărbătoritul, dar au renunţat mai apoi.

 

Dacă şeful local al casei Rothschild la Londra, Nat Rothschild, are 52 de ani, vărul său omolog de la Paris are 43 de ani, acesta fiind Alexandre de Rothschild (Alexandre Guy Francesco de Rothschild, născut în 1980), din 2018 şeful afacerilor Rothschild cu baza în Franţa, ca succesor al lui David de Rothschild, bătrânul bancher care l-a cres­cut pe Macron la firma sa, după care acesta a ajuns preşedinte al Franţei. De aceea, Alexander de Rothschild e descris şi ca fiind „generaţia lui Macron“ (Emmanuel Macron fiind născut în 1977), cei doi fiind şi colegi, în trecut, la banca Rothschild din Franţa.

 

Clanul financiar Rothschild a cumpărat datoria ex­ternă a Ucrainei încă dinainte de războiul ruso-ucrainean demarat în 2022, nu neapărat pentru sine, ci, de exemplu, pentru fondul finan­ciar american Franklin Templeton (care este implicat şi în controlul Fondului Pro­pri­­e­tatea din România). Totodată, reţeaua familiei Rothschild are în Ucraina uriaşe in­te­rese, evi­dente şi prin prisma faptului că finanţele acestei ţări sunt con­si­liate din 2017 de către ea, ghidându-o cum „să ges­tioneze datoriile pe termen mediu“, emiţând ogligaţiuni către giganticele bănci Citi, Goldman Sachs și JPMorgan (în care Rothschildzii sunt acţio­nari) şi primind împrumuturi de la FMI, tot aşa cum Rothschildzii dirijează şi apără şi afacerile oligar­hului Igor Kolomoiski, fostul patron evreu al preşe­din­telui ţării, cum anunţa Reuters: „Ukraine pics Rothschild as advisor, hopes for debt swap”[25].

 

Globalismul vestic actual are la bază puterea magnaţilor şi corporaţiilor, nu statele.

 

În lumea globalismului privat occidental, a marelui capital privat şi suveranităţii minimale a naţiu­nilor şi a statelor, voinţa centrelor de putere privată prevalează, statele şi serviciilor lor fiind subordonate acesteia şi neavând voinţă motrice. Bunăoară, serviciile secrete occi­den­tale sunt prinse în organizaţia privată Le Cercle, înfiinţată între anii ’50 şi cel târziu în 1969 şi cunoscută şi ca „The Pinay Circle” şi descrisă drept „clubul occidental ultrasecret şi exclusiv al politici­enilor şi personalităţilor exponenţiale, al emi­nen­­ţelor cenuşii din are­na politică mondială“. Cei mai cunoscuţi fondatori ai acestui club privat al serviciilor secrete vestice sunt An­toine Pinay şi Jean Violet, care fuseseră până atunci participanţi regulaţi ai Grupului Bilderberg (guvernarea globală privată vestică exercitată de marele capital trans­frontalier). S-a mai zis că „Cercle Violet - cum i se mai spune - este o aripă con­spi­rativă a or­­ga­ni­­zaţiei internaţionale Bilderberg”, fapt susţinut şi de investigatorul counter­­intelli­gence Robert Eringer, care arăta în lucrarea sa Global Manipula­tors că, în timp ce orga­nizaţia Bilderberg fixează politica „Noii Ordini Mondiale”, fiind mai mult un grup de discuţii, Cercle in­ter­­vine în transpunerea aces­­tei politici prin „acţiuni di­rec­te”. De ace­ea, în Le Cercle pre­va­lea­ză ofi­ţerii de informaţii din diverse ţări oc­ci­den­tale, gene­ra­lii N.A.T.O. şi ma­rii bancherii, care îl susţin prin masive finan­ţări. S-a consemnat, mai rar, şi parti­ci­parea mag­natului financiar George Soros la grupul „Le Cercle”.

 

Şi Le Cercle şi gruparea Bilderberg au avut în spate de la început clanul finan­ciar Rothschild, atât prin participare directă, cât şi prin oamenii de bază ai familiei, pre­cum Norman Lamont, preşedinte al „Le Cercle” între 1996 şi 2008 şi totodată director la com­pa­nia N.M. Roth­schild & Sons şi preşedintele camerei bi­laterale de comerţ britanico-române, British Romanian Cham­ber of Commerce din Londra (Le Cercle a pătruns în structurile de stat din România în 1995 prin întrunirea organizaţiei la Bucureşti cu con­tri­buţia re­cru­ţilor ei Sergiu Celac, un evreu găgăuz ajuns translator al lui Nicolae Ceauşescu şi apoi, după 1990, ambasador al României la Londra, unde a devenit membru al Le Cercle, şi Ioan Mircea Paşcu - cf. lucrării generalului SRI r. Aurel I. Rogojan, Fereastra servi­ci­i­lor secrete, 2011, ca şi a referatului lui Paşcu, Extinderea N.A.T.O.: Cazul României. Raport Personal, 2007).

 

Cea mai mare parte a publicului nu cunoaşte sau nu percepe deloc asemenea rea­li­tăţi şi nu în­trevede nici 1% din sforăria puternicilor sau magnaţilor lumii. Iar dintre cei­lalţi, cei care mai pricep mecanismul, majoritatea trec „de partea puterii“, a minciunii şi a ascunderii adevărului, din oportunism şi lipsă de caracter.

 

Nici Grupul Bilderberg şi nici Forumul de la Davos nu sunt entităţi statale, ci sunt entităţi private supra-statale, care fac de capul lor agenda lumii, şi, în culisele întrunirilor lor, trag sfori şi uneltesc firesc, continuu, împotriva suveranităţii naţiunilor-stat.

 

Forumul Economic Mondial de la Davos, WEF, condus de Klaus Schwab, unul dintre tătucii „Marii Resetări“ globale, celălalt fiind regele britanic Charles, de pe vremea când era încă doar prinţ, este, ca statut juridic, doar un ONG privat înregistrat în 1971 în Elveţia, dar am văzut în ianuarie 2023 cum ministrul de Externe al României, Bogdan Aurescu, şi-a făcut un titlul de glorie profesională că a par­ti­cipat la întrunirea acestuia, numindu-l în comunicatul Ministerului Afacerilor Externe[26] drept „cel mai înalt nivel… inter­naţi­onal”, dar fără ca acesta să fie o structură a naţiunilor (ca O.N.U.), ci a unor mari companii private zise „partenere W.E.F.”.

 

Dar Bogdan Aurescu (care pe linie paternă se trage dintr-o familia iudaică din zona Focşani-Galaţi, ce se chemase Goldenberg înainte de românizarea numelui) a sub­ordonat întreaga politică externă a României tot unor O.N.G.-uri sau organizaţii private iudaice, în frunte cu masoneria evre­iască B’nai B’rith, urmată de Congresul Mondial Evreiesc (World Jewish Congress, cea mai puternică orga­ni­zaţie iuda­ică globală, un fel de nou Kahal sau Qahal), Anti-Defamation League (A.D.L., un fel de Gestapo global al iudeo-sionis­­mu­lui, creat de masoneria evreiască B’nai B’rith), Conference of the Presidents of Major Ame­­ri­can Jewish Organi­za­ti­ons (a marilor lideri ai evreilor din S.U.A.), National Coa­lition Suppor­­ting Eurasian Jews (a inte­re­se­lor iudeilor din spaţiul rusesc) şi World Jewish Restitution Organisation (organizaţie înfiinţată în 1993 la Ierusalim şi con­dusă de „pri­e­tena“ şi îndrumătoarea politi­ci­enilor români - mai ales de la P.S.D. -, Colette Avital, isra­e­lianca cu origini în România), cu care Aurescu se „consultă“ mereu privind politica de urmat de către România (conform comunicatelor mae.ro de genul „Întrevederea minis­trului afacerilor externe Bogdan Aurescu cu repre­zentanţii principalelor organizaţii evre­ieşti internaţionale”, fiind anunţate mai multe ase­me­nea întrevederi, periodice[27].

 

Colaborarea ministerului român de Externe (MAE) cu lojile europene ale B’nai B’rith a început din 2012 sub numele de „Podurile Toleranţei“, avansată de secre­ta­rul de stat pe atunci Bogdan Aurescu, şi tot el a semnat, ca ministru, protocolul de cola­borare al M.A.E. cu filiala din România a masoneriei evreieşti, B’nai Brith, în februarie 2015[28].

 

La începutul lui aprilie 2023, Bogdan Aurescu anunţă că a devenit membru şi al „European Council on Foreign Relations” (E.C.F.R.)“, un O.N.G. tranfrontalier privat înfiin­ţat pentru Europa de către fun­daţia familiei evreieşti Soros şi numit astfel ca replică cores­pon­dentă europeană a mai marii organizaţii globaliste americane Council on Foreign Relati­ons. La înfiinţarea E.C.F.R., adresa biroului din Londra (primul birou) era aceeaşi cu adresa Open Society Foundation (a lui Soros), inclusiv acelaşi etaj şi ace­laşi număr de telefon. Explicaţia e dată într-un raport din 2006 al Soros Foundation Network: aceasta îşi asumă în între­gime naşterea ECFR, scriind la capitolul „Looking to Europe for Global Leadership“: „Într-o nouă importantă dezvoltare, Institutul pentru Societate Deschisă a înființat în 2006 Consiliul European pentru Relații Externe (E.C.F.R.). Scopul E.C.F.R. este de a consolida rolul Uniunii Europene ca societate deschisă și de a influența politica externă a U.E., astfel încât să promoveze valorile unei societăți deschise la nivel internațional, în special în vecinătatea sa imediată.“ (pag.8 a „Soros Foundations Network 2006 Report”[29]). Şefii din umbră şi sponsorii E.C.F.R, George Soros (tatăl) şi Alexander Soros (fiul), sunt pre­zenţi în organizaţie ca falşi „reprezentanţi ai Ungariei”[30], acţionând de fapt împotriva regimului suveranist al acestei ţări.

 

Şi la Davos, în ianuarie 2023, intervenţia lui Aurescu a fost moderată de redactorul șef al Foreign Affairs, Daniel Kurtz-Phelan, un „evreu agnostic“ din Brooklin, fost consi­lier, şi el, la Secre­ta­ri­atul de Stat condus de soro­şis­ta Hillary Clinton în 2009-2013. Foreign Affairs, care a făcut în ianuarie 2023 bucătărie politică la Davos prin Kurtz-Phelan, inclusiv cu Aurescu, e la rândul ei o publicaţie a celui mai vechi şi mai mare think-tank privat de politică ex­ternă al SUA, Council on Foreign Relations (CFR, mode­lul ECFR-ului produs de Soros), condus de alţi doi evrei, dilomatul Richard N. Haass şi David Rubenstein de la gigantica companie transfrontalieră The Carlyle Group, consiliată de clanul Rothschild de mulţi ani (conform Reuters: „Carlyle hires Rothschild”[31] şi comu­ni­ca­telor Carlyle cum că achizi­ţii­le îi sunt gestionate de către Edmond de Rothschild Group[32]), Carlyle fiind şi „parteneră“ a Forumului Davos, iar Rubenstein fiind şi mem­bru al consi­liu­­lui de conducere („Board of Trustees“) al acestui Forum de la Davos.

 

Evident că şi principalele companii gigant în care sunt investitori Rothschildzii - asu­mate în Rothschild Investment Corp Portofolio -, precum Apple Inc, Chevron, JP Morgan Chase şi Blackstone Group, sunt „partenere“ ale forumului de la Davos (fiind înşirate pe lista publică cu deschidere alfabetică Weforum.org/Partners), dar multe din cele 200 de companii globale unde e prezentă fami­lia Rothschild sunt de asemenea prezente pe lista „parte­nerilor”.

 

Majoritatea acestor companii vizează o oportunitate de dezvoltare prin ex­tin­­dere odată cu „reconstrucţia Ucrainei“ postbelică, însoţită, preferabil, şi de prăbuşirea Rusiei, motiv pentru care, tot în ianuarie 2023, a fost invitat să vorbească Forumului de la Davos şi Zelenski, preşedintele Ucrainei, care a cerut mai mult arme, mai ales tancuri grele moder­ne, iar ca liderii marilor companii occidentale să-şi instaleze corporaţiile în Ucraina pentru „reconstrucția țării“, corelat cu una din „misiunile W.E.F.” asumate: „Econo­mic Progress for Stakeholder Capitalism“ (Progres Economic al Capitalismului Părților Interesate).

 

Zelenski anunţase deja refacerea Ucrainei cu cel mai mare fond evreiesc global, BlackRock, în timp ce şi Israelul, prin ambasadorul său în Ucraina, Michael Brodsky, a anunţat şi el un „Plan Marshall“ pentru Ucraina postbelică („A Jewish-Israeli Plan for Ukraine’s post-war reconstruction“). Prima înţelegere dintre Zelenski și şeful evreu al gigan­ticei corporaţii financiare BlackRock, Larry Fink, a avut loc în luna septembrie 2022. Atunci l-ar fi convins BlackRock pe Zelenzki să-i fie predată „reconstrucția țării“, iar în noiembrie 2022 ministerul ucrainean al Economiei a semnat, la New York, un memo­ran­dum cu BlackRock privind „consilierea guvernului ucrainean pentru o foaie de parcurs în vederea reconstrucției post-conflict”[33].

 

Dar Larry Fink, principalul magnat evreu ce deţine BlackRock, este şi el mem­bru în consi­liu­l de conducere al Forumului Economic Mondial de la Davos, acel „Board of Trustees“ condus de Klaus Schwab alături de Marc Benioff, David M. Rubenstein, Leo Rafael Reif şi alţi mari şefi de afaceri[34].

 

----------------------------------------

[16] https://www.reuters.com/world/europe/russia-says-british-navy-personnel-blew-up-nord-stream-gas-pipelines-2022-10-29/ - 29 octombrie 2022.

 [17] https://www.zeit.de/politik/ausland/2023-03/nordstream-2-ukraine-anschlag?utm_referrer=https%3A%2F%2Fwww-zeit-de.translate.goog%2F – 7 martie 2023.

[18] https://news.cgtn.com/news/2023-03-10/Liu-Xin-s-interview-with-Seymour-Hersh-1i4c0naSYgw/index.html

[19] [19] https://seymourhersh.substack.com/p/the-cover-up - 22 martie 2023.

[20] https://www.dailymail.co.uk/news/article-10652127/Hunter-Biden-helped-secure-millions-funding-military-biotech-research-program-Ukraine.html

[21] https://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/biden-obama-i-soros-implica-i-n-finan-area-laboratoarelor-biologice-din-ucraina-1575366

[22] https://www.thesun.co.uk/news/12502478/clinton-gifted-job-ghislaine-maxwell-nephew/

[23] https://www.spectator.co.uk/article/the-ghislaine-maxwell-i-know/

[14] https://www.juedischesmuseum.de/sammlung/detail/1994-rothschild-besuch-in-frankfurt/

[25] https://www.reuters.com/article/ukraine-eurobonds-idUSL8N1LO3RP

[26] [xx] https://www.mae.ro/node/60756 - 18 ianuarie 2023.

[127] https://www.mae.ro/node/53761 şi https://www.mae.ro/node/56781

[28] https://www.mae.ro/node/30469 -  5 februarie 2015.

[29] https://www.opensocietyfoundations.org/uploads/cbdbf3ce-5497-4a41-adbc-7160c825817e/a_complete_3.pdf

[30] (https://ecfr.eu/council/ la pozi­ţia Hungary)

[31] https://www.reuters.com/article/us-carlyle-group-idh-idUKBREA4D0M020140514

[32] https://www.carlyle.com/media-room/news-release-archive/private-investor-consortium-completes-acquisition-duff-phelps

[33]  https://www.art-emis.ro/analize/razboiul-rabinilor-cu-rusia-crearea-marelui-israel

[34] https://www.weforum.org/about/leadership-and-governance









Ilie Bădescu - Popoarele europene au același fundament iudeo-creștin și greco-roman

 



Popoarele europene au același fundament iudeo-creștin și greco-roman

Prof. univ. dr. Ilie Bădescu, Membru corespondent al Academiei Române

31 Mai 2023

 

In contextul general al integrării europene a României, precum și al problemelor cu care se confruntă societățile bătrânului continent, redăm un fragment din interviul acordat postului național de radio de către domnul academician Ilie Bădescu, director al Institutului de Sociologie al Academiei Române,. Intervievatul abordează unele probleme ale societății românești, dar și ale celei europene la început de mileniu.

 

Stimate domnule academician Ilie Bădescu, sunteți unul dintre experții români în sociologie. Cum evaluați perioada contemporană din prisma specialistului în domeniul sociologic?

 

Avem în societatea actuală fenomene care sunt foarte grave în viața popoarelor, și anume înstrăinarea maternității, a mamelor. Citeam, de pildă, o ches­tiune care este halucinantă: într-o clinică într-o zi s-au născut patru prunci și au fost avortați 60. Realizați ce se întâmplă acolo, în acea clinică sau spital? Acela nu mai e un loc care recuperea­ză vieți, ci un adevărat abator. Deci, vă dați seama ce înseamnă această cruciadă împotriva ino­cenților, a pruncilor din pântece, care au nevoie în primul rând de dragostea mamei, a familiei și evident a națiunilor. Și omul credincios, și el însuși, este sub amenințare pentru că sunt forțe înșelătoare extraordinare în momentul acesta, ca de altfel în toate epocile, după configurații, care îl amenință și pe el, ca ființă cu chip divin. Și el împru­mută, preia chip demonic. Spunea părintele Arsenie Boca: Ce este păcatul? Este conspi­rația omului cu diavolul împotriva lui Dumnezeu, adică intri într-o altă alianță cu forțe care sunt potrivnice Domnului. Ființa națiunilor în momentul de față este amenin­țată prin apariția economiilor dereflexive, adică economiile întoarse cu spatele spre popoare. Sunt economii centrate pe profitul marilor corporații, nu pe bunăstarea națiunilor și atunci națiunile sunt amenințate la scara bunăstării, adică la nivelul reproducerii vieții pur și simplu.

 

A doua amenințare este decuplarea de la economiile dezvoltatoare, adică apar întreprinderi noi, apar forme și așa mai departe, dar ele sunt tot cu spatele spre comunități și centrate spre profit. Apoi sunt fenomenele care vizează ființa spirituală. Toate curentele care în prezent sunt promovate în spa­țiul media, noile orientări ideologice, sunt în clipa de față potrivnice nați­unilor. Apar forme de idolatrie, între care cultul banului, însemnând idolatrie, credința proiectată în omul bionic, omul ameliorat prin conectare la inteli­gența artificială. Sunt idolatrii, sunt forme noi de idolatrie, care toate au vector antinațional.

 

Apoi este ceea ce Huxley numește statul magic, adică statul care vine asupra cetățea­nului și caută să îl alunge pe om din forma destinului său dumnezeiesc, așa cum L-a creat Dumnezeu, din ceea ce reprezintă drumul, călătoria lui. Viața e scurtă, drumul nostru merge spre Dumnezeu, pentru că altfel viața e absurdă dacă nu admitem și nu înțelegem că ea nu e doar intervalul acesta scurt al călătoriei pe pământ. Cum spunea Țuțea: „Omul fără Dumnezeu este doar un animal rațional care vine de nicăieri și se îndreaptă spre nicăieri”, adică nu are sens, este lipsit de sens. Și maladia lipsei de sens este acută, o analizează un mare psiholog evreu, Victor Frankl, care a trecut prin încercarea Holocaustului și care arată foarte clar că în clipa când sensul este în criză, atunci și viața e amenințată, adică omul nu mai are motivația vieții, interesul pentru viață, și atunci primește ușor vocația morții și poate chiar să se sinucidă.

 

Când elitele politice sunt cu fața oriunde altundeva decât spre popor, oamenii de rând suferă. Cum se poate reînnoda legătura între cele două entități?

 

Șansa pe care o au națiunile să se reașeze într-o nouă geografie politică a lumii în contextul globalizării depinde foarte mult de alianța dintre elitele guvernamentale și popoare. Dacă această alianță se prăbu­șește, popoarele singure vor avea foarte mult de suferit. Ele se păstrează pentru că vocația lor este conservatoare, reactivă, dacă vreți, își mențin ființa într-o formă latentă, adică pot să treacă peste ele epoci istorice întregi, de aceea Blaga vorbea despre boicotul țărănesc al istoriei, chiar românesc al istoriei, spunea el. Deci ele pot să treacă peste epoci grele ale istoriei dificile și să renască. În viața colectivităților omenești nu este ca la om. Omul, când a îmbătrânit, moare, dar colectivi­tățile pot îmbătrâni, dar pot reveni, pot renaște, adică pot reîntineri, așa se întâmplă.

 

Noi am cercetat în istoria satului, de pildă sate din zona Caraș-Severin care au trecut prin depopulări masive, mai ales după Primul Război Mondial, adică aproape se putea pune sentința dispariției satului respectiv, dar și-au revenit. Viața popoarelor nu este așa de ușor de judecat, că ele nu sunt ca o persoană, să zici că așa este. Nu, dacă își menține de pildă raporturile cu Dumnezeu, așa cum sunt așezate ele de 2.000 de ani, atunci poporul nu dispare, dar ființa națională ca atare este în clipa de față sub amenințare.

 

Ca și iluștrii dumneavoastră predecesori, domnule academician Ilie Bădescu, sunteți mai mult decât pasionat de sincronismul european și prezența culturii critice românești. Cum se face că în dorința noastră aproape irezistibilă de a ne demonstra apartenența la europenism ca model cultural, am reușit contra­performanța adecvării și nu a parcurgerii ordonate a etapelor de evoluție, acumulare și dezvoltare, un fel de cursus honorum. Suntem tributari ai expresiei: „7 vaci grase, urmate de alte 7 slabe”?

 

În general, modernizarea a avut un efect distructiv, a introdus un fel de dezorganizare și acest lucru este cunoscut. De exemplu, în teoria economică se vorbește despre creația distructivă sau distrugerea creatoare, adică distrugerea care creează. Altfel spus, există în manifestările colective forme prin care realitatea este reașezată, reconstruită și care trece prin această formă distructivă, pentru ca noul embrion, noutatea, să prindă substanță. În contextul acesta, popoarele nu sunt singure, de aceea Lovinescu, prin teoria lui despre sincronism, despre sincronizarea cu Europa, a descoperit o lege corectă, o lege adevărată: popoarele se sincronizează. Cât despre modernitate, sigur că explicația este discutabilă, nu de acolo începe europenismul nostru. De pildă, solul lui Ștefan cel Mare, la Veneția, de exemplu, prezenta o adevărată politică pontică, așa cum spune George Brătianu, pentru că el spune că de vor cădea Chilia și Cetatea Albă, atunci va cădea și Crâmul, adică Crimeea și deci toată marea. Așa s-a și întâmplat după aceea, fiindcă după 1488 chiar asta s-a întâmplat. În 1526, după cum știm foarte bine, are loc căderea Ungariei, pentru că el spune că păstrarea acestor cetăți era defensiva Țării Ungurești și a Țării Leșești, adică a Poloniei. Deci, din punctul acesta de vedere, el făcea o politică europeană, el era profundamente european, era încă Republica Christiana, așa cum spune Arnold Toynbee, lumea era încă așezată pe aceste fundamente. Sigur că din acest punct de vedere europenizarea, cum este numită, este o noțiune confuză. Toate popoarele din Europa sunt europene, în primul rând că au același fundament, adică este fundamentul iudeo-creștin și greco-roman, este fundația pe care este așezată Europa. După părerea mea, în clipa de față Europa este mai puțin europeană pentru că în bătăliile pe care le-au dat la Tratatul de la Lisabona, elitele europene n-au avut curajul să recunoască faptul că fundamentul Europei este creș­tinismul. În clipa de față, Uni­unea Europeană este mai puțin europeană decât Europa lui Ștefan cel Mare. Din acest punct de vedere, în toate epocile, țările nu sunt singure, ci sunt împreună cu. În plus, Europa prin această vo­cație care este legată de temelia comună, de întemeierea comună și de unitatea dintre Atena și Ierusalim, această Europă, ea însăși a fost încercată, lovită și a trebuit să facă față istoriei care vine asupra ei. Iorga spune foarte clar că „revoluția franceză este mama revoluției bolșe­vice” și că adevărata revo­luție organică, spune el, este revolu­ția americană. Din acest punct de vedere, nu putem admite ceea ce spune Lovinescu, și anume că modernitatea noastră se naște din revoluția franceză, dar că România este împreună cu Europa și cu europenismul este incontestabil.

 

Doi, această Europă nouă, care tocmai scotea popoarele de sub dominația imperiilor, vine cu o nouă formă de dominație și de periferializare, care este legată de marile metropole capitaliste apusene. În fața acestei realități a periferializării sud-estului, ca și acum, reacționează cultura critică românească, în frunte cu Eminescu. Aceasta este reacția, aceasta este expli­cația și atunci, alături de cultura eroică a sincronizării în cadrul modernității, adică resincronizarea în cadrul moderni­tății cu restul Europei, apare această cultură critică și care este oarecum anticipativă pentru că va apărea mai târziu și în America Latină și în alte arii care se confruntă și ele cu periferializarea. De aceea, cultura critică românească are o valoare extraordinară, ea are un întreg curent. Aici Lovinescu n-a înțeles și a pus etichetă peste cultura critică fiind drept o manifestare reacțio­nară, expresie a fondului medieval etc. și zice el că literatura a mers cu acest curent romantic medieval în vreme ce instituțiile publice au mers cu Europa. Este o viziune care, de data aceasta, are limite incontestabile. Eu am socotit că, dimpotrivă, cultura cristică românească este cea care deschide o nouă fereastră istorică pentru zonele acestea, pentru țările din periferia sistemului mondial modern[1].

 

-----------------------------------------

[1] Cu acordul autorului, sursa - https://ziarullumina.ro/educatie-si-cultura/interviu/popoarele-europene-au-acelasi-fundament-iudeo-crestin-si-greco-roman-180808.html - 28 mai 2023.











Ion Măldărescu - Duhoarea trădării de Țară pleacă de la „vârful bradului”

 



Duhoarea trădării de Țară pleacă de la „vârful bradului”

Ion Măldărescu

31 Mai 2023

 

De la finele anului  2014, când asupra României s-a reînnoit blestemul pentru asasinatele comise la 1 iunie 1946 și 25 decembrie 1989, traiul oamenilor s-a deteriorat dincolo de orice închipuire. Terminatorul, acest sparanghelist voiajor pe meridianele planetei - pe banii fiecărui contribuabil la bugetul statului, al profesorilor, medicilor, militarilor activi (câți au mai rămas după desființarea Armatei României, cărora le vrea ciuntirea pensiilor după zeci de ani de slujire sub Tricolor) - ai fiecăruia dintre cei care au statut de cetățeni ai României i-a depășit vizibil în rele pe cei trei „escu”, predecesorii săi întronați temporar, la cârma distrugerii țării prin naivitatea și „îndobitocirea cu televizoru'”.

 

Circulă în mediul virtual (Tik Tok) un clip video de 8 secunde care sintetizează și definește situația reală, actuală a Țării enunțată chiar de șeful statului. Făcând o paralelă cu bine cunoscutele rapoarte ale unor președinți americani (fără robinette, că pe acesta nu-l duce nici mintea nici picioarele), rapoarte intitulate „Starea națiunii”, acestea par o colecție de vorbe multiplicate alăturate celebrei expresii atribuite lui Iulius Cezar: „Alea jacta est!”. Că „declarația” din clipul video în discuție a fost decupată dintr-un discurs oarecare nu poate fi pusă la îndoială, dar ca ansamblu, clipul merită salutat, titlul pamfletului video fiind mai mult decât explicit și caracteristic personajului: „… I-a ieșit porumbelul din gură!”.

 

Cui? Chiar „acuzatorului public” de la Cotroceni care se pare că vrea să-i învinuiască pe alții făcându-și autocritica: „La noi, hoții s-au cocoțat în vârful bradului!” (a se citi – „statului!”). Comentariu „post-mortem” al lui Toma Caragiu și pantomima „criminalului” de la Kremlin completează mărturisirea vinovatului atât de explicit încât nici măcar proștii nu mai au nevoie de detalii suplimentare.

 

De 33 de ani „Circul România '89” s-a impus pe scenele lumii, fie ca „Slugă la doi stăpâni” fie pe post de cobai al experiențelor GloboCap prin paraziții din „vârful bradului” Uniunii Europene… precum pilangiul Junker sau paparuda, vrăjitoarea coruptă,  Ursula.

 

Ce-a fost și ce-a ajuns România?! A fost o țară bogată cum puține sunt în lume, o țară cu oameni sănătoși pe care în anii de după decembriadă au fost aliungați pe meleaguri străine, o țară pentru care patrioții Antonescu și  Ceaușescu și-au pus viața ofrandă sub Tricolor. Ce-a ajuns România? Un petic de pământ jefuit de păduri, de bunuri, de alimente, jefuit cu bună știință și participare directă de tezaurul Țării - și nu mă refer la cel încredințat rușilor în Primul Război Mondial, ci la cel „dus cu pluta” în Anglia de matusalemicul Guvernator al BNR între anii 1999 și 2002, ajuns în 2017 la peste 140 tone aur -, un laborator experimental al SUA pentru microcentrale nucleare, un absorbant de așa-zise vaccinuri criminale pentru care românii plătesc în continuare prețuri exorbitante (inclusiv pentru cele care nu vor fi livrate niciodată)… și românii tac. Asistă pasivi la vânătoarea răzvrătiților și nu cer pedepsirea vinovaților.

 

Bani pentru salarii și pensii nu se găsesc, dar nimeni nu întreabă unde-s miliardele împrumutate de Cîțu… „Tăcerea e de aur” pentru cei cu buzunare largi și multe case.

 

Cum poate explica șeful statului că prin persoana sa România a renunțat la dreptul de „veto” ca membru cu drepturi depline a  Uniunii Europene ? Cine l-a împuternicit să ia astfel de decizii în numele Poporului Român. Un astfel de demers avea nevoie de aprobarea a două treimi din Parlamentul României.

 

De ce a renunțat România la suveranitatea sanitară și a devenit slugă a Organizației Criminale a (ne)  Sănătății ?

Aceste fapte nu sunt acte de trădare națională? … Și poporul român tace.

Câtă dreptate avea Părintele Iustin Pârvu: „Popor român, eşti singurul popor european care trăieşte încă acolo unde s-a născut. Ai fost singurul popor pe care nicio putere din lume nu l-a cucerit chiar dacă ai fost împărţit, despărţit şi asuprit de mai multe imperii. Nici unul nu a putut să te cucerească cât ai fost unit, nici romanii care au stăpânit doar o parte din vechea Dacie, cealaltă fiind stăpânită de Dacii liberi, nici turcii care nu au reuşit niciodată să îţi transforme teritoriul în paşalâc. Toate marile înfrângeri s-au bazat pe trădare. […]

 

Popor român, sper ca măcar acum, să îţi aminteşti cine ai fost, cine eşti şi poate aşa vezi încotro te îndrepţi!”.

 

 









Paul Craig Roberts - Statele Unite au fost distruse de elitele sale conducătoare

 



Statele Unite au fost distruse de elitele sale conducătoare

Paul Craig Roberts, S.U.A.

31 Mai 2023

 

Pe fondul recunoașterii de către S.U.A. a anchetei orchestrate împotriva lui Donald Trump se reliefează controverse motivate politic, structurale, ideologice și temerile că economia S.U.A. ar putea intra într-o recesiune. Comitetul editorial al „Geopolitical Forecast” (GeoFor) l-a întrebat pe Paul Craig Roberts, președinte. al Institutului pentru Economie Politică (S.U.A.), doctor în economie și subsecretar al Trezoreriei S.U.A. în administrația Reagan, pentru a-și împărtăși părerile despre viitorul Statelor Unite ale Americii.

 

GeoFor: Consilierul special John Durham l-a „achitat” pe Donald Trump pentru așa-numitul „Russiagate”, scriind în raportul său că ancheta F.B.I. a fost motivată politic. Cum va afecta această știre lupta democraților împotriva lui Trump?

 

Dr. Paul Craig Roberts: Apărarea consilierului special al lui Donald Trump și dezvăluirea F.B.I.-ului privind desfășurarea unei investigații motivate politic, lipsită de orice dovadă, ar trebui să stopeze ancheta, care este la fel de frauduloasă ca și anchetarea de către regimul Biden a lui Trump privind acuzațiile de deținere a unor documente clasificate și urmărirea penală de către stat a lui Trump pentru presupuse acuzații false de revendicare a cheltuielilor.

 

De mult timp a fost clar că lista de acuzații false la adresa lui Trump, susținută de mass-media, este o propagandă pentru a-l împiedica pe Trump să candideze din nou la președinție și pentru a-i atenționa pe toți potențialii viitori candidați la președinție că vor fi distruși dacă vor încerca să reprezinte poporul împotriva oligarhiei conducătoare nealese. Cu toate acestea, Partidul Democrat și mass-media corupte și jurnaliștii care îi servesc nu respectă adevărul. Faptele pur și simplu nu contează pentru ei. Acest lucru este valabil și pentru universitățile americane, asociațiile juridice, asociațiile medicale, C.I.A., F.B.I., N.S.A., Departamentul de Stat, agenții de reglementare precum N.I.H., C.D.C., F.D.A., mari corporații și mulți membri republicani consacrați ai Camerei și Senatului care servesc sectorul economic și sumele cu care sunt plătiți, nu adevărul. Acesta este și cazul unui procent ridicat de alegători democrați care au fost condiționați de propagandă să-l urască pe Trump.

 

Pentru democrați, ceea ce contează nu sunt faptele, ci aducerea lui Trump în necazuri prin orice mijloace. Adevărul nu are voie să împiedice distrugerea lui Trump. În consecință, Statele Unite se îndreaptă către o scindare fatală a societății din care este imposibil să se recupereze. Trump reprezintă americanii obișnuiți care preferă pacea decât războaiele neoconservatorilor, care își doresc înapoi locurile de muncă pe care corporațiile globale capitaliste conduse de lăcomie le-au trimis în China și Asia, care își doresc copiii educați corespunzător, în loc să fie îndoctrinați cu perversiune sexuală, satanism și tratați ca rasiști. În contrast, democrații devin din ce în ce mai agresivi - oameni care cred că adevărul este un instrument opresiv al supremației albe, că morala creștină este tiranică și discriminatorie împotriva pedofililor și a altor pervertiți sexuali și că, așa cum a spus însuși „președintele” Biden, oamenii albi ar fi cea mai mare amenințare pentru America[1].

 

Acum că investigațiile oficiale ale republicanilor din Camere au scos la lumină corupția totală a lui Biden și a fiului său[2], democrații, complexul periculos și corupt de securitate și militar-industrial și mass-media americancoruptă sunt disperate. Toate sunt expuse. Așa că, în loc să-și ceară scuze pentru maltratările pe care le-au aplicat lui Trump și susținătorilor săi - dintre care 1.000 au fost închiși ilegal de democrați - este posibil să lovească atâta timp cât mai controlează ramura executivă, Senatul. American, C.I.A., F.B.I., N.S.A. și agențiile federale precum I.R.S. care au fost înarmate și militarizate. Alternativ, democrații corupți și amenințați ar putea provoca un război între Statele Unite și Rusia, Iran sau China, în speranța că un război va unifica chiar și pe susținătorii lui Trump, în special pe super-patrioții dintre ei, în jurul „Președintelui” împotriva „dușmani străini”.

 

GeoFor: Recent au existat rapoarte despre intenția serioasă a fostului vicepreședinte Mike Pence de a concura cu Donald Trump în cursa prezidențială din 2024. Cum evaluezi șansele lui și de ce a decis să facă un astfel de pas?

 

Dr. Paul Craig Roberts: Mike Spence nu are nicio șansă să-l învingă pe Donald Trump. Pence se prezintă ca un slujitor al instituției conducătoare. Spence este un pretins creștin evanghelic. Evanghelicii nu se opun Armaghedonului, deoarece ei cred că vor fi duși la cer, în timp ce cei care sunt încă pe pământ vor fi mistuiți de foc. Oligarhia americană de guvernământ speră ca Spence să-i împiedice pe creștinii evanghelici de a-l vota pe Trump, îngustând marja de victorie a lui Trump, astfel încât democrații să poată fura din nou alegerile prezidențiale. Deoarece evanghelicii nu sunt foarte pricepuți, democrații ar putea reuși să-l deraieze pe Trump și pe poporul american. Pence, desigur, nu va deveni președinte.

 

GeoFor: Nu putem să nu punem întrebări despre problema migrației. După abolirea articolului 42, analiștii prevăd un nou aflux de refugiați din Mexic și America Latină. Ce vor duce aceste probleme și ce vor afecta alegerea liderului Casei Albe anul viitor?

 

Dr. Paul Craig Roberts: Regimul Biden cheltuiește miliarde de dolari „pentru a apăra granițele Ucrainei”, dar nu va cheltui un ban pentru apărarea granițelor S.U.A. Democrații vor imigranți hispanici și negri, cărora le vor acorda dreptul de vot, deoarece invadatorii imigranți slăbesc populația majoritară albă și distrug baza etnică a Statelor Unite. În loc de o națiune unificată, se crează un Turn Babel. Deoarece democrații controlează marile orașe din majoritatea statelor și, prin urmare, regulile electorale și numărul voturilor, nu contează modul în care votează oamenii. După cum a spus Stalin, singurul lucru care contează este cine numără voturile. Doar un idiot total s-ar aștepta ca democrații să numere voturile care le-au dat victoria republicanilor.

 

GeoFor: Pasiunile legate de datoria publică a S.U.A., inflația, locurile de muncă și posibilele noi falimente bancare din S.U.A. sunt în creștere. Spuneți-ne, vă rog, ce așteaptă economia S.U.A. în viitorul apropiat? La urma urmei, recesiunea din Statele Unite va afecta întreaga lume într-un fel sau altul...

 

Dr. Paul Craig Roberts: Statele Unite, în ciuda eforturilor mele și a celorlalți timp de zeci de ani, au fost distruse de elitele sale conducătoare pentru profituri pe termen scurt și creșterea rapidă a puterii asupra poporului. Prin suprimarea locurilor de muncă din industria producătoare, corporațiile multinaționale au distrus clasa de mijloc a Americii și treptele ascendente care au făcut din America „societatea oportunităților”. Astăzi, multe dintre fostele orașe producătoare și industriale ale Americii arată ca rămășițele orașelor bombardate, în măsura în care companiile americane produc bunurile în străinătate și le comercializează americanilor, mărfurile intrînd în Statele Unite ca produse de import. Astfel, relocarea producţiei pentru piaţa internă agravează deficitul comercial care trebuie finanțat. Aceasta nu ar fi o problemă pentru Statele Unite atâta timp cât dolarul este cerut ca monedă de rezervă de către toate țările pentru a plăti pentru tranzacțiile lor internaționale, iar țările cu excedente comerciale își păstrează excedentele monetare în obligațiuni de trezorerie ale SUA, finanțând astfel atât comerțul. și deficitele bugetare ale Statelor Unite.

 

Washingtonul, într-un act de prostie incredibilă, a înfipt un pumnal în inima dolarului american ca monedă de rezervă a lumii, punând capăt capacității Washingtonului de a-și plăti facturile prin tipărirea banilor. Pumnalul au fost sancțiunile regimului Biden impuse împotriva Rusiei și confiscarea depozitelor băncii centrale ruse. Acest fapt a convins în cele din urmă restul lumii că păstrarea soldurilor în dolari pune o țară în pericol de expropriere sau control de către Washington.

 

Consecința este că lumea se îndepărtează de utilizarea dolarului, în schimb își reglează balanțele comerciale în moneda sa proprie sau în alte valute. Prin urmare, cererea de dolari scade, iar din cauza deficitelor comerciale și bugetare ale Statelor Unite oferta crește. Mai devreme sau mai târziu, valoarea de schimb a dolarului american va scădea, declanșând o inflație ridicată în Statele Unite, care este în afara controlului băncii centrale. Standardul de trai american va scădea și Statele Unite vor începe să semene cu starea Indiei din anul 1900.

 

Ura față de albi pe care democrații o recomandă negrilor și invadatorilor imigranți va duce la un război intern. Singura întrebare este dacă americanii albi vor fi fost atât de îndoctrinați cu vinovăția lor încât nu vor mai putea să se apere[3].

 

Notă - Dr. Paul Craig Roberts a fost secretar adjunct al Trezoreriei S.U.A. pentru Politica Economică în administrația Reagan. A fost editor asociat și editorialist la „Wall Street Journal”, editorialist pentru „Business Week” și „Scripps Howard News Service” și a ocupat numeroase funcții academice.

 

------------------------------------------------------

 

[1] paulcraigroberts.org/ 2023/05/15/us-navy-enlists-drag-queen-for-digital-ambassador-role-to-attract-more-recruits-2/

[2] paulcraigroberts.org/2023/05/16/bank-records-show-biden-family-received

[3] sursa: https://www.paulcraigroberts.org/2023/05/18/the-united-states-has-been-destroyed-by-its-ruling-elites/ - 27 mai 2023









secretcvint - Ziarul Meridianul de joi, 1 iunie 2023

 



















ALIANTA FAMILIILOR - MARQUIS DE SADE - APOSTOLUL DEPRAVARII

 



APOSTOLUL DEPRAVARII

Iunie 1, 2023

 

Marquis de Sade – apostolul depravării

 

Daca ați uitat cumva, vă readucem aminte că Europa „creștină” sau „civilizată” cum încă insistă unii comentatori să o numească, a dat omenirii unele dintre cele mai mizerabile ființe umane cunoscute istoriei. De Sade e una dintre ele. Îl putem numi „apostolul” depravării și putem spune același lucru și despre Siegmund Freud, „apostolul” emancipării sexuale. Lista depravaților Europei e lungă și la ea zilnic se adaugă noi nume. Iar după astfel de depravați sunt numite străzi, muzee, instituții, programe de burse, ca nu cumva să uităm depravarea și nenorocirile pe care acești oameni le-au adus asupra continentului nostru.

 

Astăzi ne oprim la depravatul de Sade. Rcent a fost publicata o carte privind manuscrisul (atribuit) lui de Sade și descoperit în Bastille. Manuscrisul e unul care ar putea fi categorizat în mod direct și fără rețineri ca fiind unul demonic. Intitulat, 120 Days of Sodom / 120 de zile în Sodoma, manuscrisul are undeva pe la 157.000 de cuvinte, 14 metri (aproximativ 40 de picioare) lungime, și a fost scris în 37 de zile la lumina luminărilor pe când de Sade era încă întemnițat în Bastille. De fapt, de Sade el însuși își numește manuscrisul „120 Days of Sodom”, „the most impure tale ever written since the world began / cea mai depravată poveste spusă vreodată de când a început lumea”.

 

De Sade descrie „libertatea sexuală” totală pe care și-o imaginează într-un castel unde timp de 4 luni săvârșește cele mai abominabile păcate carnale imaginabile. Cu câteva zile înainte de 14 iulie 1789, când a căzut Bastille, de Sade a fost transferat la o casă de nebuni, nu înainte, însă, de a ascunde manuscrisul într-o spărtură a imensei Bastille.

 

Cartea nu este de fapt manuscrisul lui de Sade. Este o istorie, mai mult sau mai puțin corectă, a depravării care caracteriza elita politică, intelectuală și (din nefericire) eclezială, din Franța Secolului XVIII. E destul să citești doar titlurile celor 15 capitole care formează cartea. Titlul Capitolului 6, de exemplu, e zguduitor: The Tyrrany of Lust / Tirania poftelor trupești.

 

Autorul cărții este Joel Warner, iar titlul The Curse of Marquis de Sade: A Notorious Scoundrel, a Mythical Manuscript, and the Biggest Scandal in Literary History / Blestemul lui Marquis de Sade: Un excroc notoriu, un manuscris mitic și cel mai mare scandal din istoria literaturii.

 

În februarie, New York Times a publicat o recenzie a cărții pe care vi-o punem la dispoziție. Titlul recenziei spune și el multe: A new book by Joel Warner traces the fate of the parchment on which the infamous author wrote "120 Days of Sodom," a trail involving scholars, aristocrats and thieves - and lots of money / O nouă carte a lui Joel Warner trasează soarta unui manuscris în care autorul a scris "120 de zile in Sodoma", o incursiune în timp care implică oameni învățați, aristocrați și hoți - și o grămadă de bani ..." [Link: https://www.nytimes.com/.../the-curse-of-the-marquis-de...]

 

Viața intimă e perfecționată în relațiile monogame

 

Si tot fiind vorba de sexualitate, discutam si sexualitatea sanatoasa. Un studiu tocmai publicat în SUA (Brigham Young University) confirmă ceea ce și Apostolii ne-au spus: viața intimă se perfecționează în relațiile de căsătorie și monogamie și nu în afara lor. Lumea alternativă (secularism, hedonism) pretinde tocmai inversul. Din nefericire, generația tânără este influențată de învățăturile alternative: jumătate din tinerii care se căsătoresc în SUA, de exemplu, întrețin relații de intimitate cu persoane multiple înainte de căsătorie. Cu cel puțin cinci, pentru a fi exact. Studiul tocmai publicat de Brigham Young University dovedește tocmai reversul. Fidelitatea în căsătorie rezultă în; (1) o calitate mai elevată a vieții intime; (2) stabilitate în viața de căsătorie; (3) relații de intimitate emoțională mai intense.

 

Protejați copiii de pornografie!

 

Pornografia deformeaza sexualitatea normala. Peste noapte a devenit la modă să se discute în România subiectul pe care si noi il discutam din 2005 încoace: protejați familia! Protejați copiii! Parlamentarii ne ucid drepturile și pregătesc terenul pentru confiscarea copiilor noștri. Pun teamă în mamele tinere ale României și spaimă în familia română văzând că statul își arogă autoritatea să ne ia copiii.

 

Ce a făcut statul pentru copiii noștri, vorbind din punct de vedere valoric? Absolut nimic. Dimpotrivă, a adoptat politici care distrug ultimul gram de valori care a mai rămas în copiii României. Uite, insa, unde aleșii noștri pot ajuta: protejați copiii de pornografie. De mizeriile care ne intră în case și familii prin telefoane, televiziune, computere, laptop și alte dispozitive. În aprilie, un raport în Germania exprima oroare și groază față de modul în care pornografia distruge mințile copiilor germani. [Link: https://www.dw.com/.../online-pornography.../a-65238528...]

 

Minorii nu pot, legal vorbind, consuma alcool ori tutun. Dar au acces la pornografie fără limite. Conform datelor emise de poliția germană, 41% dintre persoanele care distribuie materiale pornografice online și care implică minori și adolescenți sunt ei înșiși adolescenți ori minori.

 

Îngrozitor! Greu de conceput! România nu e cu mult în urmă. Dragi parlamentari: puneți-vă pe lucru. În loc să distrugeți familia română, distrugeți pornografia! Anul 2024 este an electoral: scoateți din Parlament incompetenții și votați în Parlament oamenii care se identifică cu valorile voastre!

 

SEMNATI PETITIA IMPOTRIVA FINANTARII AVORTURILOR IN ROMANIA DIN FONDURILE PUBLICE

 

https://aliantarenastereanationala.ro/petitii/petitie-solicitam-respingerea-proiectului-legii-255-2023/

 

Petiție: Solicităm respingerea proiectului Legii 255/2023

 

Petiții | 19/05/2023

 

Solicităm respingerea proiectului Legii 255/2023 care urmărește facilitarea cât mai mult a avortului la cerere prin oferirea gratuității avortului.

 

Plățile pentru avort urmează să fie făcute de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, bani ce urmează a fi plătiți de contribuabili.

 

Declinul demografic al României e de netăgaduit și duce țara pe râpa, iar instituirea prin lege a gratuității avortului va agrava declinul demografic.

 

Proiectul Legislativ a fost inițiat de Partidul REPER - partidul condus de Dacian Cioloș si DragoșPîslaru.

 

România are nevoie de un viitor.

 

Viitorul vine doar prin nașterea de copiii.

 

Solicităm respingerea acestui proiect legislativ cât și adoptarea de către Guvern și Parlament a unor legi desemnate să sprijine femeile în criza de sarcină și să asigure revenirea demografică a țării.

 

Semnati: https://aliantarenastereanationala.ro/petitii/petitie-solicitam-respingerea-proiectului-legii-255-2023/

 

Cum se semneaza Petitia?

 

Semnarea Petitiei se face in doua etape. Bifati linkul: https://aliantarenastereanationala.ro/petitii/petitie-solicitam-respingerea-proiectului-legii-255-2023/  si semnati Petitia. Dupa aceea veti primi un mesaj care va va cere sa confirmati semnatura apasind pe un link de confirmare. Fara confirmarea semnaturii, numele si semnatura dvs. nu vor aparea in lista semnatarilor. Linkul de confirmare a semnaturii apare in limba engleza cu urmatorul text: “Thanks for filling out our petition, you’re almost done! Please confirm your signature by clicking on the link below:” (Adica: “Multumim pentru ca ati completat formularul petitiei. Semnarea petitiei e aproape gata. Va rugam confirmati-va semnatura apasind pe linkul de mai jos.”)

 

 

 

Important: Petitia accepta doar o singura semnatura de adresa electronica. Ca atare, sugeram ca in situatiile unde doua persoane folosesc aceeasi adresa electronica, de exemplu sotul si sotia, semnatura sa fie data in numele ambilor soti, de exemplu “Ioan si Maria Ionescu.”  

 

Rugaminte: Va rugam semnati Petitia cu numele intreg nu doar cu initiale. Va multumim.

 

AFR va multumeste!

 

ARTICOLUL 16 DIN DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI

 

Articolul 16 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului afirma: "Cu incepere de la implinirea virstei legale, barbatul si femeia, fara nici o restrictie in ce priveste rasa, nationalitatea sau religia, au dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie. ... Familia constituie elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului". Familia romana isi cere drepturile. Aceste drepturi le pledam, le-am pledat din 2006 incoace, si vom continua sa le pledam. Sunt cele mai pretioase dintre drepturi dar si cele mai abuzate azi. Pretuiti-le!

 

MARQUIS DE SADE

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti

Tel. 0741.103.025 Fax 0318.153.082

www.alianta-familiilor.ro