Umbra
„sponsorilor misterioşi” globali în lichidarea liderilor ruşi (2)
Cornel
Dan Niculae
17
Mai 2023
De la rothschildiana „Open Russia” la
„RosPartizan”/A.N.R. şi R.D.K. prin mari afaceri iudaice transfrontaliere
plasate în Ucraina
George Soros a fost iniţial un tânăr
partener secret al Rothschildzilor pe plan mondial, un pion ajutat
să crească, fiind de la bun început finanţat şi consiliat de aceştia în 1973
la înfiinţarea, la Londra, a Quantum Funds, baza de plecare a lui Soros, deşi
această informaţie se tot şterge de pe Internet în ultimii ani (de un an a
fost ştearsă şi de Wikipedia de la descrierea „Quantum Group of Funds”).
După anul 2002, când George Soros a fost
nevoit, din cauza politicii lui Vladimir Putin, să îşi restrângă
activitatea din Rusia, oligarhii „ruşi” iudei („zhydovi”[6] sau „yevrey”)
Hodorkovski şi Boris Berezovski (1946 Moscova - 2013 Londra) au preluat de
la Soros prin oamenii lor, O.N.G.-urile din Rusia ale „societăţii deschise”
civile înființate de acesta la sfârşitul anilor ’80 şi începutul anilor
’90 (chiar şi în anii ’80, Soros avusese o fundaţie la Moscova, deschisă cu
ajutorul Raisei Gorbaciova, soţia liderului sovietic de atunci).
Iar în varianta lui Hodorkovski,
activitatea „societăţii civile” se cheamă Fundaţia Rusia Deschisă (Open
Russia Foundation), având sediul la New York (ca şi fundaţia Soros, Open
Society Foundation) şi declarând că activează pentru „libertăţile civile”.
„Numele asemănător al acestor
organizații nu a fost o coincidență căci Soros începuse să-şi mai reducă
activitatea în Rusia, dar a primit noi asigurări din partea lui
Hodorkovski că îşi putea relua jocul” - scria Andrew Jack, referindu-se la
fundaţia lui Hodorkovski şi la cea a lui Soros, „Fundaţia pentru o
Societate Deschisă” (Andrew Jack, Inside Putin’s Russia, London 2004.)
Mihail Hodorkovski era „cel mai bogat om
din Rusia”. El deținea 36 la sută din acțiunile de la gigantul petrolier
„Yukos”, iar la „Menatep” avea alte 60 la sută. Ceilalţi asociaţi ai săi
aparţineau unui grup de evrei ruşi care au dobândit şi cetățenia israeliană,
care au acţionat mereu, dar mai ales după 2014 şi mai accentuat cu începere din
2022, pentru ca şi Israelul să susţină Ucraina împotriva Rusiei.
Este semnificativ de văzut şi pe cine mai
avea Hodorkovski în conducerea „Fundației Rusia Deschisă”. Bunăoară,
iudaitatea protagoniştilor de bază apărând parcă ca un numitor comun, el îl
cooptase pe un alt celebru evreu al culiselor politicii mondiale, pe Henry
Kissinger, care, conform ziarului „The New York Times”, a declarat că „lordul
Rothschild l-a invitat la fundaţie”, Jacob Rothschild fiind el însuşi la
conducerea tuturor afacerilor şi organizaţiilor lui Mihail Hodorkovski.
„Începuse să lege legături de prietenie cu importanți oameni politici,
oameni de afaceri şi chiar cu membri unor familii regale - cum ar fi Henry
Kissinger, Jacob Rothschild şi prinţul Michael de Kent - pe unii dintre ei
recrutându-i drept consilieri, membri în consiliul de administraţie,
consultanţi”, spunea şi Andrew Jack (op. citat) despre Hodorkovski, după ce a
trăit în preajma acestuia.
Fundaţia „Open Russia” se lansase oficial
în decembrie 2001, la Londra, cu un start de 10 milioane lire sterline, pentru
ca, în 18 septembrie 2002 (an în care Open Society a lui Soros era silită să
părăsească Rusia), să se întrunească în plenul membrilor săi, peste o sută, la
Washington, în sala Bibliotecii Congresului SUA. La întrunirea condusă de
însuşi Mihail Hodorkovski, mai participau în prezidiu, un staff eminamente
iudaic, şi lordul Jacob Rothschild, alături de Henry Kissinger. Ei i-au dat
atunci cuvântul de deschidere lui James Wolfensohn - un iudeu austriac,
membru al grupului Bilderberg, ca şi Rothschild şi Kissinger -, preşedinte
al Băncii Mondiale, pentru că acesta „a făcut atât de mult din cele ce s-au
întâmplat în trecutul recent pentru a aduce împreună Rusia şi Vestul“ (în
sensul preluării capitaliste a Rusiei), ziceau cei din conducerea fundaţiei.
Despre „britanicul” Jacob Rothschild,
șeful finanțelor iudaice globale la un moment dat şi membru în bord-ul „Open
Russia Foundation” (o amplificare a „Open Society” a lui Soros, deci), presa
engleză susţine că a fost tot timpul, ascunzându-se în spatele lui
Hodorkovski (regele neoficial al oligarhilor din Rusia), proprietarul de fapt al
gigantului petrolier rusesc Yukos. Ar trebui să existe, probabil, o legătură
între faptul că tatăl lui Jacob, Victor Rothschild, avusese o bună legătură
cu spionajul sovietic, şi faptul că Jacob Rothschild a acţionat cu atâta
succes în privatizarea din umbră a economiei Rusiei post-sovietice, dar nu
trebuie înlăturat nici caracterul solidarităţii etnice a acţiunilor sale,
căci atât Soros, cât şi noii oligarhi super-capitalişti ai Rusiei din
anturajul său şi al familiei sale, erau, cu toții, iudei. „Courier Mail”,
din 19 aprilie 2006, scria despre „rolul jucat de Jacob Rothschild şi de alţi
finanţişti londonezi în ajutorul dat naşilor ruşi pentru a-şi acapara uriaşele
lor averi. În mod curios, lordul Rothschild nu este nicăieri pentru a fi
văzut, fapt pentru care este fără îndoială recunoscător”. „Courier Mail”
mai adaugă că un episod din acest „rol“ l-a jucat „Berezovski, finanţând
Revoluţia Portocalie care l-a adus pe Viktor Iuşcenko la putere” la Kiev,
astfel începând ostilitatea politică ucraineană faţă de Rusia (sau a Rusiei
faţă de Ucraina). Dar şi Soros finanţase prima „revoluţie” kieveană, cea din
2004, ce a precedat-o cu zece ani pe cea din 2014, a „EuroMaidanului“.
Asumându-şi rolul activ, chiar febril, de
a dirija viaţa şi economia Rusiei în subordinea marelui capital global
occidental, Hodorkovski, devenit principalul agent Rothschild pentru spaţiul
rus, a impulsionat activitatea „institutelor de politică externă“ ruseşti
(un fel de embrionar „Council on Foreign Relations” „rusesc”) şi pregătirea
oamenilor politici şi a avocaților de orientare „liberală”.
Unul dintre oamenii recrutați de la
început de ei este cel care anunţa revendicarea asasinării Dariei Dughina de
către „partizanii“ sau „voluntarii“ ruşi: respectiv comunistul radical şi
anarho-„naţionalist“ Ilya Ponomarev, care, din anii ’90, lucra pentru gigantul
petrolier Yukos, al tandemului Rothschild-Hodorkovsky, ca „antreprenor de
succes”.
Hodorkovski îşi făcuse şi un fel de
partid-lobby, nedeclarat, în interiorul Dumei, parlamentul rus, răspândit la
toate partidele parlamentare, aşa că, din 2002 până în 2007, Ponomarev a
dirijat acest grup, în timp ce era şi „ofițer șef de informații“ al Partidului
Comunist al Federației Ruse, dar şi vicepreședinte la compania Yukos Oil, a
oligarhilor iudei cu baza la Londra, la acea vreme „cea mai mare corporație
rusă de petrol și gaze“, şi totodată director executiv al Arrava Imc,
companie subsidiară a Yukos, specializată în tehnologii și servicii avansate
pentru câmpuri petroliere.
A devenit şi parlamentar din 2007, dar
era, şi mai este încă, şi membru al fundației „Open Russia”, deși viziunile
politice pe care le promovează Ponomarev sunt de „stânga neortodoxă” şi
„libertarian progresistă“, fiind văzut şi ca „neo-comunist”, criticii săi
din cadrul Partidului Comunist din Rusia identificându-l mai degrabă drept
„neotroțkist“, ceea ce ar fi normal, având în vedere al cui nepot este. El,
personal, își descrie viziunea drept „globalism social” și critică
naționalismul și Biserica, dar dovedește categorice înclinații anarhiste
şi revoluționar-puciste, precum bolșevicii din Rusia etapei 1905-1917. Nu se dă
înapoi să invoce însă naţionalismul când vrea sa lovească în conducerea Rusiei.
În 2012-2014, Ponomarev a devenit celebru
pentru opoziția sa înverşunată față de preşedintele Vladimir Putin, firească
doar ca actant al echipei Hodorkovski-Rothschild, iar în 2014, a fost singurul
care a votat dizident în parlament, împotriva realipirii Crimeei de către
Rusia, uneltind, apoi, pentru înlăturarea forțată, prin „revoluţie”, a lui
Putin de la putere, după care, deconspirat, a fugit „în exil forțat” la Kiev,
în Ucraina, din 2016 nemaifiind parlamentar. Din 23 martie 2017, protecţia
personală i-a fost asigurată şi de către serviciile ucrainene de securitate.
Cu sprijinul marii finanțe iudaice din
spatele său, cum reiese din datele economice, în 2018-2020 Ilya Ponomarev a
fost numit director executiv la Trident Acquisitions Corp, cu sediul la New
York și Kiev, companie înființată din 2016 pentru a facilita investițiile SUA
în industria petrolului și gazelor din Europa de Est și zona Mării Negre, în
principal în Ucraina, chiar în zona ocupată de Rusia în 2022, spre „ghinionul”
lui.
Preşedintele acestei „Trident Acquisitions
Corp” apare a fi, din SUA, iudeul Marat Rosenberg, care provine de la banca
„Citigroup”, în care iarăşi Rothschildzii joacă un important rol, iar alt
președinte este iudeul Vadim Komissarov, finanțat de alţi evrei occidentali,
precum James Melcher de la banca americană A. G. Becker & Co., din
panoplia băncilor rothschildiene apusene, devenită, în anii ’80, Becker
Paribas şi, apoi, preluată de Merrill Lynch. La A.G. Becker & Co. au lucrat
în trecut şi Stephen H. Weiss, unul din marii sforari sionişti ai politicii
S.U.A., ca şi Donald Rumsfeld, fost secretar al Apărării S.U.A..
Din 2018, cu peste 200 de milioane de
dolari, el, Ponomarev, ar fi devenit la rândul său şi un „investitor major în
economia ucraineană” în fintech (tehnologia financiară) și în industria media.
Din 2021, Ponomarev este şi administrator
și director de investiții al B.G.V. Group, „cea mai mare firmă de investiții
ucraineană axată pe materiale pentru baterii și minerale critice, surse de
energie în secolul al XXI-lea, ca şi minerit de pământuri rare, grafit, beriliu,
zircon, titan și uraniu”, al cărei patron este Gennady Butkevych, care, deşi a
finanţat ridicarea unei sinagogi, are o etnicitate secretă, pe care refuză să
o declare, numele său fiind purtat şi de ucraineni şi de ruşi, dar şi de iudei
precum Nickolai Butkevych, director al „Union of Councils for Soviet Jews”
(U.C.S.J.), existentă azi ca o „Uniune a Consiliilor Yevrey-lor” din fosta
Uniune Sovietică (cunoscută în engleză ca „Union of Councils for Jews in the
Former Soviet Union”), dar formată în 1970 preponderent din „evrei ucraineni”,
care reclamau încălcarea drepturilor omului iudeu de către Uniunea Sovietică
şi care se situează acum împotriva Rusiei şi de partea Ucrainei, unde îşi are
sediul la Lviv/Lvov.
Acest angajator de la B.G.V. al lui Ponomarev
(anti-putinistul „purtător de cuvânt” voluntar al asasinilor Dariei Dughina
ş.a.), Gennady Butkevych, este din Dnipropetrovsk - regiunea ucraineană a
mafiei politice ce a controlat Uniunea Sovietică, „Dnipropetrovsk Mafia”,
al cărei clan politic era adânc înrădăcinat şi în N.K.V.D./K.G.B. Aici,
Butkevych a devenit cel mai bogat afacerist din regiune, după ce, în epoca
sovietică, şi-a început cariera în Miliția ucraineană - departamentul crimă
organizată -, unde a învăţat cum se fac banii şi a preluat în administrare, la
căderea comunismului, cu câţiva asociaţi, 1.224 din magazinele de stat din 117
oraşe ucrainene, pe care le-au trecut în proprietatea lor, numite azi „lanţul
A.T.B. Market” (A.T.B. Corp) şi care a devenit cel mai mare retailer din
Ucraina.
Butkevych este, astfel, un fel de rege
economic al regiunii Dnipropetrovsk, care a fost îndelung păstorită de către
bogatul oligarh evreu Igor Kolomoisky (ca şef administrator al
„Dnipropetrovsk Regionale StatsAdministration”), acelaşi Kolomoisky care a
cooptat clanul financiar Rothschild în Ucraina şi care era patronul şi
păpușarul lui Volodimir Zelenski înainte ca acesta să ajungă președinte al
Ucrainei.
Butkevych, superiorul lui „Ponomarev
trădătorul” (cum îl numeşte Moscova) este şi un apropiat al pro-occidentalei
Iulia Timoşenko, fost premier ucrainean, implicată şi ea în jocurile politice
împotriva Rusiei, care, după tată, unul Abram Kelmanovici Kapitelman, este pe
jumătate „yevreysʹkyy” (żydowska sau evreică, fiind cooptată politic de
diverşi sforari din S.U.A., unii iudei, precum democratul Adam Schiff, şef al
„House Intelligence Committee” din Congres, alţii anglo-saxoni), şi pentru care
Butkevych a condus divizia de securitate a firmei ei de familie, „United Energy
Systems of Ukraine” (U.E.S.U.).
Şi această Iulia Timoşenko face parte din
Clanul Dnipropetrovsk, alături de Victor Pinciuk, ginerele iudeu al fostului
președinte ucrainean Kucima, alt criminal putred de bogat, conectat la cea mai
criminală mafie evreiască transfrontalieră, plecată din Odesa şi ajunsă în
S.U.A. Şeful ei de P.R., care se ocupa de agenda ei internaţională, Hryhoriy
Nemyria (care acum e şeful Comitetului de Politică Externă al parlamentului
ucrainean), stabilise din început un foarte strâns parteneriat cu magnatul
iudeu George Soros, conform „Kyiv Post”[7].
Vedem cine e cu adevărat Ponomarev şi din
faptul că, deşi trece drept „kievean de adopție“, fiind omul magnaților iudei
cu mari interese aici, în Ucraina, apare şi cu o adresă în S.U.A., la New York,
pe 77 Water street, etajul 8, un zgârie-nori de birouri de 26 de etaje, care
este una dintre cele mai bine cunoscute clădiri de pe Wall Street, aşezată în
epicentrul Districtului Financiar newyorkez, unde e şi Trident Acquisitions,
cu care grupul său acţionează în Ucraina, ca şi, în vecinătate, Bursa (New
York Stock Exchange), World Financial Center, Bank of New York, Primăria (City
Hall), marile instanțe judecătorești (New York Supreme Court şi Federal
District Court) etc.
Iar ultima realizare a lui Ponomarev este
parteneriatul său cu „neonazistul“ evreu „rus” Denis Kapustin, care a părăsit
Rusia împreună cu mama sa în 2001, stabilindu-se în Germania printr-un program
al emigraţiei evreieşti („program for Jewish immigrants in Germany”, pe larg la
finalul cap. „Vor să ridice criminalitatea din Rusia...”). Kasputin nu şi-a
declarat originea evreiască când a pătruns în rândurile tineretului german de
extrema dreaptă, unde a devenit foarte activ sub numele de Nikitin. Ajuns în
Ucraina cu afaceri cu amfetamine şi arme (cf. presei germane), a fost reţinut
de serviciile secrete ale acesteia, cu care însă a început o colaborare
împotriva Rusiei, intermediată de Ilya Ponomarev.
Având strânse legături şi cu regimentul
ucrainean nazist „Azov”, Kapustin-Nikitin are în Ucraina o grupare de zeci de
luptători paramilitari pretinşi ruşi (cel puţin câţiva sunt însă ucraineni),
dar îndreptaţi împotriva Rusiei actuale. Formaţiunea s-a autointitulat
„Russian Volunteer Corps” (Corpul Voluntarilor Ruşi) sau R.D.K. (de la
iniţialele în rusă) şi e reprezentată şi susţinută public de către Ponomarev.
Sub conduerea lui Kapustin, R.D.K. a
organizat atacul terorist cu împuşcături din 2 martie 2023 din estul Rusiei,
din regiunea Briansk, situată la granița cu Ucraina, ca şi încercarea de
asasinare a unor apropiaţi şi susţinători potenţi ai lui Vladimir Putin,
precum în 5 martie 2023 a miliardarului Konstantin Malofeev, supranumit
„oligarhul ortodox”, Malofeev fiind un susţinător înfocat al Bisericii, metoda
criminală, ratată de această dată, fiind identică cu cea de asasinare a Dariei
Dughina, prin detonarea unui dispozitiv exploziv artizanal plasat sub maşină,
dar, spre deosebire de august 2022, de data aceasta serviciile ruseşti
(F.S.B.) au dejucat atentatul prin
extragerea bombei cu un robot. Au reuşit însă în 2 aprilie să arunce în aer,
prin activista rusă pro-ucraineană Daria Trepova, o cafenea naţionalistă rusă
din Sankt Petersburg, ucigând mai mulţi ruşi, iar alt atentat cu bombă, din mai
2023, executat de partizanii Atesh, dar organizat tot de „armata“ lui
Ponomarev, Armată Națională Republicană (ANR), conform acestuia pe canalul
telegram Sota (citat şi de website-ul de ştiri leton pro-american „Meduza”[8]),
l-a rănit grav pe scriitorul naţionalist rus Zahar Prilepin.
- Va urma -
----------------------------------------------
[6]
https://archive.kyivpost.com/article/content/ukraine-politics/q-a-with-hryhoriy-nemyria-former-deputy-prime-mini-71625.html
[8]
https://meduza.io/en/feature/2023/05/06/nationalist-writer-and-politician-zakhar-prilepin-in-critical-condition-following-a-car-bombing
- 6 mai 2023
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu