Cine
se mai îndoiește de faptul că miracolele nu țin de Dumnezeu, unul și același,
indiferent de religie?
Prof.
univ. dr. Nicolae Radu
14
Mai 2023
Cutremurele distrug familii întregi, fără
să țină seamă de declarațiile politice!
La 128 de ore după cutremurele devastatoare din Turcia și din Siria, din
luna martie a.c., soldate cu zeci de mii de morți și de răniți, un bebeluș de 2
luni a fost salvat de sub ruinele din provincia turcă Tatay. In timp ce
proteja cu brațul capul frățiorului ei mai mic, un îngeraș, o fetiță, spunea salvatorului ei că
"dacă mă scoți de aici, am să te slujesc toată viață!
Ce învățăm din suferința copiiilor rămași
fără părinți, dar și a părinților rămași fără copii?
Autoritățile turce au fost arătate cu
degetul pentru reacția întârziată la scoaterea supraviețuitorilor de sub
blocurile din piatră, desi eforturile au
fost evidente! In fata unei mame cu inima zdrobita, care isi tinea copilul
decedar in brate, pana si presedintele Erdogan a tacut!
Ce s-ar întâmplă dacă un cutremur, de
intensitatea celui din Turcia, ar lovi
România, cu atât mai mult cu cât
cutremure cu intensități mai mici au fost prezente, în mod repetat, la
București și Târgu Jiu?
Din perspectiva siguranței clădirilor,
Turcia ridică multiple semne de întrebare, în provincia Taty, dar și în
Istanbul, materialele utilizate în
construcții fiind de calitate slabă!
Ce înseamnă o clădire lipsită de stâlpi de
rezistență?
Ce înseamnă o clădire lipsită de stâlpi de
rezistență?
Riscurile devin majore când disciplină în
construcții este aproape inexistentă, cu atât mai mult cu cât nu există avize
pentru construirea unor clădiri turn, precum
clădiri din București, obiect al unor litigii juridice interminabile?
Ce fac autoritățile române pentru
prevenirea unui dezastru?
Situația clădirilor din București, multe
încadrate la clasa I de risc, marcate cu bulină roșie, permite cele mai
pesimste scenarii, confirmate și de "raportul Curții de Conturi pentru
anul 2022". Circa 350 de clădiri sunt încadrate în clasa I de risc, în
timp ce alte 2.150 de clădiri sunt încadrate în diferite clase de risc.
„Planul de Analiză şi Acoperire a
Riscurilor al Municipiului Bucureşti pentru anul 2022”, realizat de Comitetul
Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, arată că „starea uclădirilor
aflate în pericol în caz de cutremur puternic este mult mai amplă”. Potrivit
specialiştilor care au întocmit planul", seismul reprezintă factorul de
risc major pentru capital (românia.europalibera.org). În cazul unui cutremur
asemănător că cel din 1977, 23.000 de clădiri din Capitală pot suferi „avarii
semnificative”. Dintre acestea, o mie de clădiri pot fi avariate grav,
respectiv la „nivel de colaps parţial sau total”. Conform documentului, în
cazul unui cutremur puternic pot muri peste peste 6.500 de oameni şi ar fi
peste 16.000 de răniţi grav, aproximativ 10.500 spitalizaţi, şi în jur de
13.000 răniţi uşor.
Ce înseamnă intervenția de urgență, dacă
prăbușirea unor clădiri este însoțită și de declanșarea unor incendii la țeava
de gaz?
Ce s-ar întâmplă dacă în caz de cutremur,
ferestrele termopan devin prin cădere adevărate ghilotine, iar străduțele
înguste împiedică evacuarea de urgență a oamenilor cuprinși de panică?
Să nu uitam durerea celor plecați dintre
noi!
În urmă cu 46 de ani, la 4 martie 1977,
România a fost zguduită, timp de 56 de
secunde, de un puternic cutremur cu o
magnitudine de 7,2 grade pe scară Richter, soldat în București cu 1.424 de
persoane decedate și cu 7.598 de răniți.
Câți mai cunosc faptul că Sorin Crainic, a fost salvat după ce a stat
253 de ore sub ruinele blocului „Continental”?
„Floarea Iordache, scoasă de sub ruinele
blocului ''Scala'' după 65 de ore de la producerea seismului; fetiţa Gabriela
Corduneanu, scoasă de sub ruinele blocului din str. Ion Ghica la 7 martie;
Livia Negoescu, salvată din ruinele blocului din str. Arghezi după 130 de ore;
Elena Enache, la blocul din str. Al. Sahia, după ce a stat mai bine de 187 de
ore sub dărâmături”.
În urma cutremurului și-au pierdut viață mai
multe personalități din lumea culturală și artistică, printre care actorii Toma
Caragiu, Alexandru Bocănet și Doina Badea cu intreaga familie! Referitor la
Toma Caragiu, Aristide Buhoiu, coordonator al volumului '4 martie 1977. Secunde
tragice, zile eroice. Din cronică unui cutremur'' amintea că "un actor
uriaş, un om uriaş, un suflet uriaş a fost strivit într-o seară nebună de un
bloc oarecare". Buldozerele se opresc. Băieţii fac semne. (...) Un ostaş
coboară şi aduce o ramă de ochelari turtită. Caramitru bâguie: 'Ochelarii
lui!'. Începe să hohotească. Strig la el şi pornesc în sus. Sunt doi. Doi
oameni îmbrăţişaţi, două vieţi, două destine: Bocăneţ şi Toma Caragiu. Au murit
din prima clipă. Casa scărilor s-a prăbuşit peste ei, undeva, la parter.
Teama de necunoscut și-a spus cuvantul!
Dacă ar fi rămas în apartament, Toma Caragiu și Alexandru
Bocăneț ar fi avut șansa să rămână în viață, partea în care se află locuința
nefiind afectată!
Prevenția este necesara pentru salvarea de
vieți, așa cum foarte impoetanța este educarea populației pentru situații
critice!
Unitatea in fata pericolului trebuie sa
rămână!
„Raportul Curții de Conturi” obligă la
măsuri urgente din partea autorităților!
„Nu există o evidență centralizată a
resurselor care pot fi mobilizate în situația producerii unui cutremur major și
există o mare probabilitate că un cutremur în București să genereze o criză de
mari proporții.
IGSU dispune de un număr insuficient de
personal ce poate fi mobilizat pentru misiuni. În situația producerii unui
cutremur major, numărul de salariați ai IGSU cu pregătire în acțiuni de
căutare-salvare și misiuni specializate care se desfășoară în domeniul
„răspuns” pentru riscul cutremur și riscurile asociate acestuia, va fi
insuficient și nu va putea asigura concomitent gestionarea atât a situațiilor
de urgență cauzate de seism, cât și a situațiilor de urgență care se produc în
mod curent,
De asemenea, capacitatea de preluare a
apelurilor în sistemul 112 nu va putea fi asigurată la un nivel adecvat, din cauza
resurselor limitate”.
Ce trebuie să facem să ne păstrăm viața?
Prefectul capitalei, dnul Toni Grebla
indeamna la calm, mandatul domniei sale avand prioritate si cladirile incadrare
la risc seismic clasa I.
Dar fara un efort conjugat, unitar, depus de
decidentii politici, indiferent de culoarea politica, riscul unui dezastru in capitala poate fi unul
urias!
Dumnezeu inseamna solutia tuturor
problemelor noastre?
Credinta este foarte inportanta! Ingerasii
scosi de sub blocurile uriase prabusite
dupa 128 de ore, ramasi in frig, in intuneric si fara apa, in mod cert,
au fost salvati de Dumnezeu, unul si acelasi pentru noi toti, fie ca suntem
crestini sau musulmani, iudei sau catolici!
Ce invatam din toate acestea?
În condițiile unor calamități naturale, de
la incendii la inundații, dar și în situația unui cutremur trecut de 7,2 grade
pe scară Richter, echilibrul, sângele rece ne oferă șansă să ne salvăm!
Potrivit regulilor transmise de IGSU (Inspectoratul General pentru Situații de
Urgență) trebuie sa nu uitam ca educatia
pentru situatii de dezastru este esentiala! Dintre regulile care pot sa ne
salveze viata amintesc:
- să ne păstrăm calmul și să nu intrăm în
panică calmul;
- să prevenim tendințele de a părăși
camera sau locuința, deoarece faza seismică inițială are o durată redusă,
astfel încât, tocmai faza puternică a mișcării seismice ne poate surprinde pe
scări, holuri, paliere, în aglomerație și panică, conducând la accidente grave,
nedorite;
- să rămânem în încăpere sau locuință,
departe de ferestre care se pot sparge și care ne pot accidență, protejându-ne
sub o grindă, toc de ușa solid, sub un birou sau masă care sunt suficient de
rezistente spre a ne feri de căderea unor obiecte mobile suprapuse, lămpi,
tencuieli ornamentale etc. În lipsa unor astfel de posibilități ne putem
proteja stând la podea lângă un perete solid, pe genunchi și coate, cu fața în
jos, iar cu palmele împreunate ne vom proteja capul, ceafă, iar cu antebrațele
pe lateral, capul;
- dacă este posibil, închidem sursele de
foc cât se poate de repede;
- să nu fugim pe ușă, să nu sărim pe
fereastră, să nu alergăm pe scări, să nu utilizăm liftul, să evităm
aglomerația, îmbulzeala, iar dacă este posibil să deschidem ușa locuinței spre
exterior, pentru a preveni blocarea acesteia în vederea evacuării după
terminarea mișcării seismice;
- să nu alergăm în stradă;
- dacă ne aflăm în afară unei clădiri,
este necesar să ne deplasăm cât mai departe de clădire, să ne ferim de
tencuieli, căramizi, coșuri, parapete, cornișe, geamuri, ornamente care de
obicei se pot prăbuși în stradă. Să nu fugim pe stradă, să ne deplasăm calm
spre un loc deschis și sigur, să acordă pmrimul ajutor persoanelor rănite;
- în cazul în care suntem surprinși de
căderea unor tencuieli sau obiecte de mobilier răsturnate, este necesar să ne
protejăm capul și membrele.
Chiar dacă după fiecare cutremur, viața
merge mai departe, să nu uităm că rănile se închid foarte greu, iar durerea pierderii
celor dragi nu se stinge niciodată!
Prevenirea cutremurelor trebuie să implice
nu numai șoriceii care dau primul semnal de alarmă, ci în mod organizat și
conștient, responsabilii de vieți omenești!
Când răul a fost făcut, declarațiile
politice nu mai ajută!
România încotro?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu