joi, 1 decembrie 2016

IMNUL TINERILOR






IMNUL TINERILOR CARE S-AU JERTFIT PENTRU ŢARĂ !



Poemul acesta este dedicat tuturor celor care s-au jertfit pentru realizarea Marii Uniri, pentru glia străbună, pentru veșnicia neamului daco-român. Fie ca Domnul să vă țină   la inima Lui  pe toți cei care v-ați dat viața pentru ca neamul acesta să dăinuiască sub soare !   Binecuvântată și slăvită să fie  această Zi  măreață a Unirii Românilor ! Doamne, dăruiește-ne Unirea cât mai curând ! Fierbinte Te implorăm !




IMNUL  TINERILOR CARE S-AU JERTFIT  PENTRU  ŢARĂ  !


La baza veacului acesta,
Asemeni unui  Dom urcând,
Nu vedeţi oasele acelor tineri,
Ca nişte furci pe dealul ţării sfânt !

Şi cum se duc asemeni unor coruri,
Printr-o ninsoare mare aiurând,
Şi cum lumină ei ninsoarea aceea,
Ca o amiază a lumii mai curând !

Şi cum cântarea lor cuprinde lumea,
Şi munţii ei înalţi ca un veşmânt,
Şi nu mai ştim de nu-i o nebunie,
Ori sărbătoarea lumii pe pământ !

Şi patriile cum se-nseninează,
De acele oase galbene pe rând,
Ale părinţilor care se duc spre moarte,
Într-o cântare veşnic delirând !


POSTAT AZI 1. 12 2016    ȘTEFAN DUMITRESCU









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu