MERE PADURETE 61 ( Muieti is Posmagii? ) necorectat/necenzurat

 

MERE PADURETE 61

( Muieti is Posmagii? ) necorectat/necenzurat

 

Speranța e o mască, se vehiculează, în media, deși noi ducem o viață normală, în România educată și cu mere pădurețe, cu toate, că sănătatea ni supravețuirea (punem stop violenței domestice). Într-un fel cu stilul nostru de viață ne-am obișnuit, că unde te naști, te înveți. Munca e scopul vieții noastre și apropo pe Vica am luat-o de bună voie, c-a vrut să vină după mine și, când ai de toate, atunci e bine și viața trece iute, vine o nuntă, un botez, vine o îmormântare și mi-a furat-o pe Vica, ce mi-a fost drag și Dumnezeu, nu ne învață să facem rele. Prin Secretele de la palat, iar coreenii sunt la inima noastră, prin ce sunt geniali. Dacă salvezi viața unuia fără rost, ce crezi, că faci?

     - Implinesti cuvantul Domnului.

     - Fără îndoială povestea mea cu mere pădurețe. Nu-i ușor să nu scriu.

     - Nu te împovora cu lucruri / griji, fără rost.

     - Tu, știi ce-i, în inima mea, știi de ce Vica și, nu alta.

     - Te-ai descarcat, te-ai spovedit. Reactiile tale dovedesc ca esti viu. Nu mai asculta de altii si nu mai boci.

     - Totul e ca,în film.în armată e întrebat unul:

     - "Tu ai drăguță?"-"Ea știe, c-o placi?"

     - "Cum să știe, domn ofițer, locotinent?" Sosi aici tusea, junghiu și tremuruci, să nu  te diochi, sosi ca o streche fără pereche.

     - De ce folosesti astfel de cuvinte? tusea, junghiu și tremuruci - La inceput a fost cuvantul, A CONSTRUIT. Tu ce faci blestemand? Tu trebuie sa ai incredere in sufletul si bunatatea ta, in frumusetea ta si a iubirii tale. Nu te da batut si nu deznadajdui! Scrierea ta e plina de nestemate. E adevarat ca trebuiesc alese de o adevarata "Cenusareasa" la timpul potrivit. Nu mai cere sa fii recunoscut de NEFERICITI.

     - Iată mulă simțire la omul Lidia Lazu! Că asta sunt blestemații de politicieni, care fac ce fac, dar nu în folosul omenirii. De ce toată porcăria politică necivilizată care mă dezgustă, că nu-i marea artă, de succes? Tu, nu te împedici, în cuvintele limbii române, vorbele de pace și pâine molcome și bune, de păstor blând, cum zici cu rost. Tu, nu te împedici, în cuvintele limbii român, vorbele de pace și pâine molcome și bune, de păstor blând, cum zici cu rost. Marin Teci o dezmeardă pe Daria, că nu umblă negativ grăind fain amu:

     - "No bine puica mea și cu drag de România mea vorovește și el, mă, că-i om, no, e și el cu favore și politețe, că are bonus și performanță și devine om liniștit ca păstorul blând, molcom, ardelenesc (e locuibil la noi, chiar dacă mai ameniță, că se duce, își ia zborul, din cuibul, din Ciubăncuța, deși-i fain și eco, în satul  ciubăncuța, chiar dacă Ciubăncuța nu-i, în Liban, c-aici se păruiesc, în Parlament, că-s proști ca prin Vetnam/ Cuba comunistă a lui Fidel Castru, în epoca de aur a lui Ceaușescu, paradis România, cum nu-ți vine să crezi, cu toate, că cu ochii tăi vezi și trăiești pe viu. Cuvintele sunt cu motivație, de la mine, de pe pământ, din generația lui Pepsicola, a unor spirituali ca mine mai spirituali, din naționalul românesc, și cu Eminescu poposit lângă izvor, în copilăreasca lui dragoste și dor peren și de izvor, cu pitoresc deportat și teleportat, în universal și viitor, cu încredere, în luminos, cu inspirație Hristos, mentorul meu, și provocare pentru cei care îndrăsnesc și cred, în steaua mea, c-au mesaj pro fericirea, provita celorlați. La noi nu se las cu bătaie, c-așa vreau fetele toate: să cadă pe spate, cântă afemeiat Marin Teci ca un Ștefan cel mare a femeilor care nume grele se înfruntă cu el.

     - Mai nou in america au inceput sa promoveze pe Netflex in seria Black Miror sexul cu porcii.

     - Tu, pătrunzi ca Tom Degețel, în esența sinfonia și, în topigmen a sensului sinfonic, pătrunzi, în cuvinte, că ai adrenalină și lumina de grădină, că ești ca un superstar, în esența valorii tale glăsuite uman ca om, înflirit și, încărcat de rod, de fructe, cu soarele pe buze, în surâsul femeii dăruite, cu trupul ei fragil și fenomenal. Tu, ești un inger de om.

     - "Nu știi te învăț și dacă nu poți te oblig", zice lui Daria Marin sfătos, că a tăi vin cu gura pe tine, auzi din naștere?

     - "Da".

     - "Atunci abilitatea e bună". Cineva-i supărat pe arbritraj și pe neprevăzut. Valorile sunt normale. N-o dăm cu comedia umană, în bară, că e un ghid social Mere pădurețe, în Căutând după mere, căutând cum zice Vasilica Grigiraș, căutând fericirea de fapt fericirea, făcând un bine societății și naturii, că făcând bine e eco și bio. E PROVITA SOCIAL-UMAN, CĂ NU TRĂIESC, ÎN VAN, ÎN ZILELE MĂREȚE ALE VIEȚII / DE-ALE CARNAVALUI, CU ARSURI GASTRICE INUTILE, FIIND PENTRU TOȚI EGALITATE DE ȘANSE CA-N TITANIC, ARCA LUI NOE. Mere pădurețe ajuns la capitolul 60, volum 2 devine o lectură plăcută și pentru Crihistian, maustru, neamțul poet și cel care a tradus pe universalul și fără egalul, naționalul Eminescu, un național momonumental erotic enorm, gigant, ca Ștefan cel drept și sfânt, un înamorat fără precedent, unic și patriot printr-un singur poem-pesie, un religios echilibrat care nu face scene ca Mircea Eliade, în Nopți de sânzîiene / pe strada Mântuleasa, cu Istoria religiilor, cu traire filozofică asemeni lui Constantin Noica, în școala de la Păltiniș, că nu are tone Eminescu, chiar dacă social-uman e traumatizat el nu face fițe și e ucis, omorât, după cum politic le-a convenit scripțarilor scrțâitori politici, politruci a naibii, dați dracului, fir-ar să fie! Noi trăim o mare dramă a poporului român. Dai cu gândul tot, în pomul cu riade, tot, în calul care hățește, trage, în ham. Citești cu răbdare șu cu excelență, în formulă combinată, cu dragoste, stăruință și pasiune. Așchia face distanța de propriul trunchi. Datorită ție, departe de America, eu am făcut atâătea, am făcut ce n-am crezut, că voi face, eu, un nimeni din Sâmpetru, priceput, dar la ce, omule, că tu mă lămurești, dar eu buștean, nu țin minte, nu rețin rațiunea și evaluarea lucrurilor, chiar dacă e necesară revoluția și rezoluția de la Cluj, că nu trăim la Timișoara, pe Bega, ci la Cluj, pe Someș și caut revanșa și să mă inspir căutându-mi fericirea, că în casa noastră e calitatea de România, în drag de România mea, unde rămân fericit, român la botul calului ca Moise cu tablele de legi, înervat de cei care se închină la taurul din aur, un idol din pustiu, că degeaba vopseaua avea ioni de argint, noi știind că marmora e fabricată, în vest la Cluj (la Iris, pe Oașului, unde sunt miraculoasele forțe). Tu, ai paraolimpic medalia de aur pentru limba română, în voga a două culturi. Știu, că-i nevoie de curaj și potențial ca-n filme, cu faimă, că e o competivitate, că eu cred, în bine, că suntem oameni ca să ne bucurăm de bine.

     - "Bunicule, drumurile noastre poate s-or asfalta toate, că noi suntem, bunicule generația fastfood, generația cu câștiguri rapide și mi-o zi Tomiță și-termeni englezi* pe englezește. E un copil desțelenit ca glia arată și pregătită pentru mirabila sămânța, pentru semănatul grâului.

     - SAMURAIUL - N-ai zis rău, că ești ca untul tartinat pe pâine; e foarte bine spus, în cuvinte Iisus. Intuiești bine răspunsurile. Ai asul, ABECEUL Limbii Române. Tu, ești, un as. Tu, promovezi, provocarea mea. N-ai nimic, cu stufosul bolund, paranoicul, nebunia lumii, din urbanul plin cu legende paranoice și cu mari nebuni, din marile orașe (ce-ar mai zice Fănuș Neagu, în cărțile metaforice, cu prieteni. Te descurci bine. Nu ești siropos, doritos! Ești sensibil, dar nu fragilistic, nu celebru ca mine, că n-ai trăit cum se cuvine, lângă Vica, un jolii și un bell, la sat, nu, Doamne ferește, pe sticlă, pe ecran ca Lache: Ianche și Cadâr galant ca să mă bată mama măr pentru că megeam pe la Buni Nicolae, să mă joc cu copiii și s-o ascult pe nevastă-sa ce a mai citit (se petrecea, în Aghireș-Fabrici, c-aici am locuit din 1960, în curtea Rapidului, în unul din cele două blocuri noi, c-aici ne-am mutat, cu locul de muncă, transferindu-se, în fabrică și cu serviciul, omul ăla înalt, Dragomir!) Mulțam, mai, încape vorbă! Ești accesibil unui public larg, că ești spectacolos, cu recitalul tău, că reciți inedit și frumos, la prima vedere, că ni te descoperi isteț, cu tot ce trebuie, că întreții atmosfera cântărind, în detai, cu tot ce-i inteligent și amuzant, în Atcama, din Cile, în ziua care mi-o faci minunată cu căldură și soare, indiferent de vreme, e minunatule, cu avantaj, cu efect bun, cu scor bun, din penalti, că tu ești un calificat, super tare! Tu, ești un Provident, pentru subsemnatul, povestitorul, naratorul, că tu ai, în ochii cui să te uiți, în ciudă, că ești lipsit de libertate, în libera ta cădere australiană, mai austere ca-n România, că la voi politicienii sunt dinozauri. Tu, ești obstruat Srâmtorat ca regele Mihai, a cărui viață continuă și azi ca cea reginei Maria, pe strada Kiselev, că e un dialog viața așa cum a fost, dialogul e între generații, cu părțile ei nescrise. Nu se învață istorie, din lecțiile de la școală, c-așa-i unic la noi, în dragoste și credință, chestiuni minunate, o stare de bine și bun simț eroic și istoric ca un Mihai Eminescu pe plaiurile noastre mioritice de pâine și, de pace, de liturghie, în spice. Valoarea e în neant, însă ce mai contează? că regii sunt incontestabil ca dragul de Nicolae Ceaușescu și el, un altfel de rege, greu de surprins, în rugul, pe rugul aprins, în România educată, inedită. Școala e o familie, dar, în parlament, se gândește la asta? Școala nu trebuie întreruptă. Generațiile trebuie pregătite pentru mâine, că ele trebuie să aducă un plus, un bine. Srâmtorat. Mă, la omul sărac, că nu-i prost, no, nici boii nu trag, că are mintea ageră, nimeni nu mă contrazice (ziceau, în nemuritorii:

     - "E mai ușor de ales un armăsar, decât o femeie, că femeia-i și curvă și găzdoaie, lasă ningă, lasă ploaie," zicea și Vica, o muierușcă care știa, în paștele ei ca muierușcă, știa ce zice cu religia ei, că era dusă des pe la buserică). România ține, dragule, ne ține ce, ne ține pluni de energie, cu ce ni nouă mai drag pe lume, ne ține pe noi, mineralele și vitamunele care ni de haznă, asta-i afacerea noastră, Evrika, descoperindu-ne adevărul și viața! Tu, știi subtil ca special, că regula, nu se calcă, că e o realitate. Totul e foarte fain. De ce toată porcăria politică de la noi?

     - Pe tot pamantul democratic e la fel. Suntem martorii prabusirii. E comic dar adevarat! FELICITARI!!! Te-ai barbierit. Acum arati ca Alain Delon. Inca aratam bine. Nu-i e rau. Romanii sunt un popor extraordinar de inteligenti. Isi saboteaza singuri tara prin a le frana toate caile de eliberare si de a-si pastra bunastarea. In starea in care va aflati nu veti putea niciodata sa va recuperati. Tineretul nostru a fost neglijat in ultimii 30 de ani de la educatie si simtire a legaturilor parenale si nationale. Finantierii pradatori se pot baza linistiti pe executarea oarba a securitatii statului roman formata din ei. Eu sunt mic nu stiu nimic tata-n pod beleste oaia in timp ce vestul le-o trage pe la spate. Sunteti cenzurati la maximu! Ei au grija sa-si sape parintii.

     - Unii merită cenzura, că știm ce fac.

     - Tu esti cenzurat, mesajul tau sa nu ajunga la nimeni sau doar la o mana de oameni.

     - Mor aceștea fără să gândească de unde pulă bani de flori, asta-i faza, că stai, că te-ai mutat la țară și miroși a baligă, pișalău și găinaț! Știu ei ce să facă, că asta merit. Să apreciem, că nu suntem mai buni, c-avem parte de ce merităm, în acest trafic al vieții, în care nu știm să ne adaptăm cum trebuie, în viața care ni bună după merit. Mai contează? Noi cătătorim spre noi înșine, călătorim prin locuri pe unde am lăsat ceva din noi scria un scriitor. Iar buna simțire ronânească și pioneresc-pitorească.

     - Bună ziua Domnule, Pavel Rătundeanu Ferghete, Bun găsit cu multă inspirație, Cu stimă, Melania Rusu Caragioiu

     - ÎN IUBIRE DE ROMÂNIA - În România e calea noastră de floare albastră, cu zare albastră, laudă de zestre și de baladă, cu victorie finală, cu realitate care te bucură iubire pe verticală, iubire de oferte pline și divine care ne redă memoria, dreptul, în iubire de România. Eram implicat multi funcțional ca albina cireșar, era îmulțită cu hărnicie și har. Mă dam de-a dura, cu Vica, pe sub merii pădureți, cu suferința / fericirea brend, în România, hobby numărul unul. Aveam eu cu Vica sinfonia vieții, sinfonia noastra, ea de floare albastră și eu pe sub teii înfloriți pe alei, cu porumbei și plopi fără soț, cu ea ținându-mă de braț, la fereastra cu floare de mușcată, în glastră, eram stelari mângâiați ca doi botezați, de viață și adevăr maturați și responsabilizați.

     - Tu stii ca un cantec are versul si refrenul care se repeta de trei, patru ori. Versul este corpul iar refrenul sunt aripile care falfaie si ajuta zborul spre inimi. Tot asa si scrierile tale sunt sageti cu aripi. Fiecare volum trebuie tratat ca o pasare a pacii si iubirii, al omeniei si pacii, al iubirii. Sunt zece volume care trebuie lucrate individual impreuna cu aripile care e sufletul tau care bate la fel in fiecare volum. Repetarile tale sunt corul bisericii care sustine mesajul. Fiecare e un pamflet, o traista cu jucarii. Ce vor academicii e sa taie corul, sa-ti taie aripile ca aceasta pasare sa se prabuseasca la o aruncatura de bat. Sa nu zboare. Dusmanii tai sau analfabetii te conving ca nu contin decat un volum sau doua cele 60 de serii publicate. Aceasta pasare sa devina un pietroi care fara aripi nu va destina decat aruncat in tufe. Daca tai refrenul unui cantec nu-l mai asculta nimeni. Este ca si cum ai rupe petalele unei flori.

     - Tu, trăiești cu povestea Titanicul, în suflet, iar eu cu cea a Mere Pădurețe / mere cu noblețe și frumusețe, cu a lui Vica, fără nimic prețios ca podobă, în Viața ca o pradă, ea e plecată pe apa sâmbetei de la mine. Doar eu sunt rămas să povestesc și spre uimirea mea prea puține, îmi amintesc, din viața noastră, laudă de zestre, fără să poată ori, chiar să mă întrebe careva:

     - "Vă pot ajuta cu ceva, domn Pavel?" Cine și cu ce? În tot trăim un frumos luminos. În toată viața era un măreț, de mangalița cu păr creț. Vin iar și iar desfătându-mă, cu ce scriu și spontan, dar nu, în van, că-s singur, atât de singur... Ducea o viață excelentă, la mare artă, de balerină, că era Vica o femeie practică, o zână cu vederi largi, fără apucături / tevaturi. Mai scriu după ureche și fără pereche, cu licențe poetice (tu, știi polojenile mele). Acuma individual și personal e doar amintire, că lumea se schimbă și m-am schimbat și eu ireversibil. Tot ce spun, spun, om bun! ca copilul mic spun, moș Crăciun și ca omul beat spun, nu mint, cum s-ar spune pe bunecă și istoria s-ar scrie cu iubire și muzică, cu un fel de muncă istoria s-ar scrie istoria, miracolul de România. Nu mai am chef acuma de nimic, că inamicul ne aduce, nimicul ne reia și nimic, în urma noastră, cum a scris Veronica Micle, nimic nu va rămânea, că asta-i a lumii nestrămutată lege, pulbere, țărână, din noi s-alege. Că oricât ne-am dori noi, nu se mai poate. În tot, îl aveam nestingăriți (eu și Vica îl aveam), pe Dumnezeu care era ca la Magda Isanos, cu țăranul cu boii prinși la jug, la plug, îl avea pe Dumnezeu, în departele boilor, după urechile lor. Eram un zgârâie-brânză, contradictoriu. Au tradiții cum orice popor are. Vezi tot timpul ce gândesc, cum mă răsucesc, în întrebări la care găsesc sau nu răspuns. Într-adevăr indiferent cât de jalnic arăt ca o insectă care trbuie strivită imediat, cu scârbă, eu trebuie să mă țin tare pe piață și în parcare ca un văcar-pistolar, în blugi, nu sparți / rarefiați, cum poartă mai ales de ștrengărița, care na-are îndemânare și hărnicia întreprinzătoare și de gospodină necesară, nu-i vorbă ca să-i coase, că poate fi fata frumoasă, dar fără mâini îndemânatice, e ciungă, e fără nici de o haznă la casa omului. Nu mi-o închipui ori aseamăn cu Vica care e ca un sfârnel, iute și apucătoare de lucru. Vica e dulce magie, se descurcă fain-făinel ca un spârnel. Era ca as, singura carte care se juca la vedere pe masă. În viața de fiecare zi, cu Vica, vroiam să le avem pe toate și să ne bucurăm cu scheme și cu nebunii, să ne bucurăm copilărește de realitate. Trăiam cum trăiam, cu algoritm matematica vieții mele și a lui Vica.

     - Nu fi o sageata fara aripi.

     - În zbor, cum confirmi, tu, însuți, pițiguș mă, pițiguș, vorba și a redactorului-șef Ionel Marin Focșani, locul natal a Șoapte șoptite, în stil de rugăciune cu inumă și minte ca Vosganian, în Cartea șoaptelor, armean cu sufletul demn de România, în care  l-a cunoscut și fotografiat pe marele istoric și scriitor, prin bunicul său vrednic de laudă și, cu suflet larg, Iorga, percepându-i Viața așa cum a fost, viața genială de român neaoș, cu aripile întinse spre zbor, în zbor, fără precedent mândru ca haiducu-n codru, c-aici frunza scade, noaptea crește și nici ziua nu sporește după spusa din Glossă, fercheș și plin de lumina de făinoșag Eminescu, a ceea ce-i iubire, Dumnezeu și nelcoșag, drag de ceea ce mie mi mai drag, de drag, de România fără egal, cu național și tradițional monumental și ca păstrăvul, în aval de munte, mioritic, înaintând cu socoteala lui contabilă, spre izvor, în plin avânt ca să pospere, să puiască, în dragoste și, în dor, aproape de cer, în vârf de munte cu brazi verzi înalți, spre fericirea a celorlați (din puținul fericirii noastre să dăruim semenilor, cum și tu, ziceai fără seamăn ca un răsărit de soare, în binecuvântare a ceea ce suntem, că suntem, dovedind dreptul de a fi pâine de o ființă / pâine de toate zilele, în facere dumnezăiască, provita pentru pământeni despărțind, Dumnezeu și pământ, uscatul, de ape, lumina de întuneric, iadul de rai, și depărtând cerul de suflarea omenească, făurind, Dumnezeu și aștri și tot ce mai era necesar, că el a zis și s-a făcut, că nu doar s-a prefăcut, cum politicienii se prefac, că-s niște prefăcuți și corupți până-n măduva oaselor!). Tu, confunzi pe politruci, cu cei care nu mă prețuiesc pe mine (nici asta n-ai de unde să știi, că-i distinctă marfa de ambalaj).

     - Ai libera alegere. Atunci vorba popii: „Taci si bea aghiazma!”

Marin Teci lui Daria cam burzulit:

     - "N-ai avut grijă de tine. La mine nu veni la mine, c-ai răcit". Sare ca ars, ursuz. N-afli la el, la acest greoi, neânțelegător, n-afli o vorbă împăciuitoare. Înțelegere. Marin, molfuz și ursuz e, cum am zis, că-i într-un fel Sucă-om sucit ca o otravă se comportă neetic și neestetic, necovingător e și e trist, acest om care pe telefon, pe net se uită la târgurile de caii, e un neșcolat, hățește de Daria încolo și încoce, o mână să facă aia și aia, o mână ca pe o slugă la dârlogă Asta-i o prosteală, prosttuție, cu surpriză și Daria își merită soarta, știi ceva?

     - "M-am învățat cu el, zice ea supărată, pe ea însuși. (bogdaproste și ține cu dinții să se prostească). E un prag pshologic de Citatelă sfărâmată (Aurel Baranga). Totul e cumplit, Nicoră Potcovă, Sadoveanu și Vodă cel cumplit..., e prăpăstios (vorbea de banii ei și a mei, vorbea cu cineva la telefon, că estima, că avem suficienți ca să se desfete ca iarna trecută, judecă chiulangiul, că lucră numai pe aici, pe lângă casă, că n-are servici, că se angajează promite el, dar grăbit arevenit la Ciubăncuța, c-aici, are ce-i lipsește, în Dej și Daria-i îndrăgostită lulea ca Vica de mine și-n Ardeal se omenește omul picat la casa ta, în ciudă, că se grăiește: musafirul nepoftit n-are scaun. Omului, dă-i minte, ca să nu-și strice casa, când n-are ce face și Daria e plină de viață, s-o guste și ca Stan-Pățitul va deveni omul cel mai învățat (asta-i povestea din viața mea, Ben, nu mă învinui, că nu-s ca Ion Iliescu nevinovat de sângele vărsat la revoluție și de haosul creeat cu mineriadele). Trântorul, în roiul de albine, nu-și are rolul, giugiulindu-se memorabil, cu regina, în stupină (și asta e trebă bună și e și satisfacție pe măsură, o măsură lucrurilor și un rost artist, chiar dacă sunt și dureri neștiute / știute). Asta-i așa de sanchi: informarea publicului). E lejeritatea unui spectacol. Eu, îs mult mai fericit, s-o știu pe Daria fericită (în timp ce scriu, gândesc la ceva care ar face înconjurul lumii, dar uit ca de la mână la gură și, în costrucția compunerii, nu mai notez tot ce ilustru mi-o străsfurgerat, trăsnit, toncat, trecut, prin minte fiind ceva genial conceput ca-n Cezara / Geniu pustiu amarelui Eminescu, în ciudă, că-i inteligent și înteresant, că nu ești confuz, însă în șah mat e și de anume o culme, speranța, e culmea fericirii ei, a lui Daria). E un ceresc și astral artistic, din dialecticul vieții. E tot ce, în dragoste ei cresc artist ca o sărbătoare, creend atmosferă și zi măreață, pitorească și românească, că-i ca veșnicia din cer, ca nunta din Cana-Galilei, ca reper pentru pământeni, că oamenii strigă către Domnul, deci unde bucurie e și suferință e, astânpăr-o, Doamne, chiar dăcă, oameni, draci, în piei de oaie sunt paznici de turmă, deși se văd cornițele dracului care-și bagă codița să strice isprava. Sunt ca ce om de calibru intelectual și din elita unui credo, profesiuni de credință, din nobleța poporului, că nu fac nimic de mântuială, ci de bun augur, că tot ce fac e lucru bun. Dumnezeu omului, îi dă, dar nu-i bagă, în straiță. Aici e o frumuseță interioară: căldură de om, la Vica, cu vocație de femeie, mamă, că tot ce știa pune, în practică, muncește, nu irosește timpul, dar din darul lui Dumnezeu și știa această mare figură femenină, gospodină. Avea un fundament nativ și perspectiv, abuza de fizic, muncind până la refuz epuizându-se, își sacrifica istoric, însuși sănătatea sa ca regina Maria care era un mare exempu, spus, cu alte cuvinte. Era cunoscătoare a relității și, își cunoștea lungul nasului, responsabilitate, de om botezat, femeie botezată. Vica era cu smerenie, sfințenie care face să-ți crească inima. Vica se sacrifica dezinteresată, în culmea fericirii ei, se sacrifica pentru mine și pentru copiii ei, cum afirmă și un copil de-al ei, Teodor-Flaviu Celemen. Era din furicar uman. Era performantă, în arta de a muncii la nesfârșit, fără a sta un fir. Să vezi și să nu crezi, în valoare de poezie, unele fragmente adunate cu înțelepciune echilibrat pot forma adevărate poeme despre buna mea zână bună, Vica (și va fi culoare și atmosferă metaforică, de biserică femenină). Și poemul repus, în drepturi de tine Ben se va putea recita pe acorduri sinfonice de George Enescu, că a început la noi spectacolul sinfonic, niște bijuterii muzicale etalate, în paleta largă, diversă distinctă și deosebită. Maistre, frumos, inspirat m-ai scris, în zori, la noi era, încă noapte, că era înorat și ploua sofisticat ca toamna care ne bate la ușă ca un lup vine lup de care vorbim și lupul care-și schimbă părul, dar nu și năravul. Bestial și uluitor e curajul, un emoțial, cu care scriu, fără să mă intimidez, că mi-am antrenat memoria tot scriind și trăind moment, cu moment, câștigând experență ca sportivele care se fortifică prin antremament permanent, zi de zi ca viața să devină un miracol cool. Tu, zic ce zici și ce-i cu asta, că nu ești cu rochie? Aveam motivația mea să scriu visând la succes. Nu știu dacă ies din bălmojeala politicii, dar eu scriu, înciotric, înconjurat de nevoi și griji, că pleacă pricipiu, că poporul are principii. Intuiesc, că e necesar să scriu, că fac ce fac, pentru noi, fac provita, cum ar veni să fac și lui Dumnezeu pe plac. Femeia mea era o amfitrionă, o țărancă care singură se punea, în valoare, chiar dacă n-avea o viața ușoară, chiar eu deranjând-o cu adevăruri, cu tot ce era vis venind beat de pe sate, beat de pomină veneam acasă, că nu eram geniu și n-aveam cultură, multiculturalitatea, cum nici ea n-avea, că n-avea școli înalte de la Mora cu noroc și a omului Sămădău, porcar, cu învârteli care te făcea să n‐ai sigurață mai ale, când împugea pe nevasta președintelui, Susica Crăciunaș și pe  nevasta brigaderului, Maria Ciupe, Melița, fata moșei și a moșului Ioan Câmpeanu, că ele aduceau de la colectiv bucatele și nutrețu cu caru, în timp ce țărăncile aduceau cu șorțu, o nimica toată. Într-un film Ticăloșii, în, pe actori mari joc pe păpușarii politici ca Dorel Vișan, Ștefan iordache, Mircea Albulescu Mitică Popescu, pe ei, cu toată aroganța, nu i-a cenzurat, însă eu, cu esențalul meu aș cădea sub greutatea cărămizi, cu care-s lovit, în cap ca... Aristicrația are un limbaj spurcat, cacafonic, zdrențos, că se dă o palmă la câcat ca să părem cu semnul fiarei, dar unde-i pedeapsa, unde-i? Astel nu ne bucurăm de nici o eternitate, nu crezi? Un alt film cu Dorel Vișan, e Senatorul melcilor. Nu-i lezat nimeni, dintre cei vinovați. Își dau cărțile pe față, se zice, în Ticăloșii. Se bravează, cu prostia, prostituția celor mari corupți. E o risipă și la petrecerile lor, cântă și Nelu Ploișteanu și socotelile bogătașilor, îs mizerabile. Se sare peste cal și peste măsura bunului simț. Apare și Mircea cere cei cu pâinea și cuțitul (pe fundal se cântă. Balada mielului) Dacă nu mere cu parul, mere cu funia, cum zicea tata cuiva, tot hapsân și ciuruc capitalist pus pe căpătuit, cum știi și dumneata, omule! Nespălații aieștea, cu pae pe foc, corupții, uzează de denumirea organele genitale, în sudalme ca păsări rare și întrebați: "De ce ați intrat, în politică, că au bani, dar bogați, dar sunt cinstiți." Printre ei, în film. Vișan zice că i s-a tras țeapă. Un bâlci / circ, că se trag ei de ei mai mari zilei, se trag pe sfoară și sfara e mai ca jumara. Doar petreceri, manevre, spicuiri și manipulări... Titul e doar în film, că, în realitate, e batjocoră, fugă de realitate care e ca-n Ticăloșii, unde se feștesc, pictează, ouăle cu beșini, îs ca la femei bufeurile, în menopauză, că e o claritate totală. În rol e și Mălai Mare, în rolul de prim-ministru. Tu, la plesnală ce faci? In Schimbarea era hotărâre: dat vom căștiga. De fapt: Hai, să facem schimb. De la om la om depinde cele mai populate orase ale lumii - Imagini incredibile!

     - Cu mulțumiri pentru imagini și curiozități din întreaga lume, Cu deosebită stimă și prețuire, Melania Rusu Caragioiu

     - Tu, ești ca o poezie încărcată emoțional ca bradul de sfântul Crăciun / altceva de Sfintele Paști, că tu, ca om gândești luminat, nemaipomenit și bine intenționat, că tu, ești sinceră și, în ce cumperi, adică, în ce scrii lebeda mea din depărtări de lume. Blaga zicea despre lebăda viscolită, zicea, că-i mută, că nu-i strivește corola de lumini și misterul, i-l adâncește-n taine, că-n veșnicie de România te-ai născut ca o doină de pomină, plină de lumină. Scumpa Melania ca un inger ostenește și mereu, îmi scrie fără a fi obligată, scrie și mă onorează și mă încurajează, deși nu-s la marginea mării ca Eminescu înflăcărat de dor, că sunt, în Ciubăncuța însingurat și domnia sa știe cum e să fie un om singur, dar la Steaua astral, zbuciumat de plecarea și lipsa lui Vica ca om cu dușuri, nervi și cu tri supărări, că de la Osoiu, vin pe tri cărări, vin, în formă și în chef de vorbă, că la Ilica Plutonerului am băut o horincă și am devenit mai spiritual, iar la Florica Pop am dus eu, cu Grigoraș însămânțătorul, artificial, montatorul, taurul pe bicicletă și cu sula, în servetă, că Vica era preocuoată cu cei patru prunci era și fără chef să pregetească acasă sacul de pește, peștele luat de musai, fără vrere, cu forța, din cooperativă, că ni l-a vârât pe gât ca să-l cumpărăm lângă fărina de mălai Petre Tudoran, Sumna, din Jurca care e vânzător, la noi, în Ciubăncuța, că și lui i l-a dat, în plus, Ionică Mureșan președintele de la Cooperație și lumea, cumpărătorii, sătenii nu-l cumpără, omule, că pe la noi, nu prea se înghesuie ca-n Basarabia să-l pape, să-l mănânce, pe la noi mâncându-se clisa, slănina, boierule, slănina cu ceapă și bulzi de brânză făcuți gâscă, mă chiaburule! În everestul României sunt cum sunt carpatic. Ești prea bună cu mine! După filmul Dacii / Columna, Gelula era trădător. Chiar așa a fost ori asta a născocit scenaristul ca mare realizare, că am așa un soi, gen, de jenă, dacii făcând și așa ceva? Ce categorie de oameni erau și sunt românii, geto-dacii? cafeaua naturală era ștearsă de pe listă și se servea zațul. Stark de la televizor, îi lua peste picicior la reflector, dar din istorie nu-l făcea de baftă pe Gelula și rămânea un erou negativ, brezat, de baftă impertinent, că pentru el nimeni nu-și da întetesul ca mitocani ce erau și foarte elegant se vorbește de bacciș. Manevra se mai făcea și la cântar și de la gagici se încăierau vaporenii. Se înșurubau la icre de manciuria și serveau cu șampanie ca să-și potolească, astâmpere, la calul Bălan, să-și sature setea, că era lejer și de voe bună, de vigilență, pentru viitorul ĺuminos al României, că sub ceaușescu luxul era să nu te revolți, ci să te desfeți aristocratic, dar asta până a se borși, împuți brânza, că te ustura, în gură, ca gura de unguroaie, că „feciorii românești tăvălesc fete ungurești pe divane englezești” ca ziarele citite de Moromete / Cocoșilă, la căuăcia lui Ionucan mirându-se cu toții de geniul lui Iorga / Titulescu mare diplomat.

     - Eu ti-am mai explicat odata dar nu suntem pe aceeiasi frecventa. Securitatea romana e plina de tineri romani bine educati de democratie sa le pese doar de ei, toti tinerii care lucreaza in comunicatii internet pusi sa trieze si sa supravegheze ca tu sa nu fii promovat si nici eu pentru ideile noastre socialiste sunt tot de ei educati. Sunt educati sa promoveze si incurajeze doar agenda sistemului. Nu e vina lor ca ei isi fac meseria e vina celor sapte ani de acasa ca nu stiu, nu simt ce e bine pentru neam si ce trebuie protejat ca sa triumfam ca familie. Continu este promovata uratenia, lacomia, injosirea, violenta, bataia de joc, materialismul, ura. Deci totul merge pe ideia dezbinarii si al controlului. Tinerii nostri urmaresc doar ceeia ce ii invata sistemul – sa se descurce. Alte natii zic: da, da dar nu cu pretul familiei. La noi la romani si la alte 50% din colonii se practica de jos in sus, in conducere giftuiala promovata de cap. Daca tu faci ceva nelaloc si te confesezi a doua zi stie tot satul. Si atunci te miri ca nu a existat un Gerula. Gerula a existat nu dintre omul de rand ci dintre guvernanti. Cum e si azi. Romanii nu se promoveaza unii pe altii. Sa moara capra vecinului, sau aia cu pestele salvat si dorintele implinite, tie odata iar vecinului dublu: scoate-mi un ochi. Nici o batalie in istorie nu a fost pierduta fara tradatori.

     - Să savurăm fantasticul. Ce minunat sfârşit de săptămână Avui! Îl petrecui c-o carte-n mâna. Un fantastic bătăios care ne aparține datorită lui Ilie, ilie cel, nu cel înălțat la Dumnezeu. Nici o veste de la Vica, nici un vis, cu Vica, te omoară, Mărioară de la moară, Moara cu noroc a lui Slavici, temă, de Bacalauriat. Veștile, nici vestea bună, nu vine de capul nostru, vine dacă vine ca răsărit a luminii lumii. Unde-i unul nu-i putere, i-o venit inspirat lui Alecsandri, nu-i putere la nevoi și la durere, vorba și lui Dumas, în Cei trei mușchetari, dar de fapt, în fapt sunt 4 mușchetari și mai mulți cireșari de a lui Chiriță /casa cu edere scrisă cu strălucire, măiestrie nativă. Țesetura narațiunii se mai complică, cu acțiune. Mai faci și doar ce poți. Tu, zici bine, dar ditr-a mele nu mă scoți, sărac de tine, că vulpea, își schimbă păru și lupul de care vorbești și e la ușă iștenul ei, nu‐ș schimbă năravul, cu năravu-i ba, că-i hoher, să te pună teleleu, cu botul pe labe degeaba-mi spui tu, că peste umbra noastră nu putem sări indiferent de poziția astrală a soarelui, asta probabil îngrijorată educată și instruită, mi-a spus-o fără fereală față de comuniștii, cu care am crescut, în sânul lui Eva și Adam / Avram, Lot și Sara, pe pământul românesc, cu pitoresc Aleco Russo / Vlahuță și Păhuță, neam, din Sâmpetru-Almașului. După vorbele tale am impresia, că eu sunt poezia scrisă, în pustie scrisă de Iisus.

     - Da! Asa-i. Toti suntem poeziile Domnului.

     - E o înmiresmare a lui Iisus cel înmiresmat și inspirat, în filozofia de adevăr și de viață credibilă. Declarațiile sunt promisiuni goale ale autorităților, al partidului liberal. Ape, inudații și foc și primisiuni deșarte din partea lui Câțu / scârțu, guvernului neputincios, că nu mărește alocații și nici pensii, pensii pe care ar putea să le taie și să nu existe, că nu le pasă de consumători de electrică și gaz. Doar asta e un bun național, vitamine, cu calciu, magneziu, potasiu eccetera, că bine zici față, că n-ai ureche muzicală și n-ai ceteră, cum zice ioan Miron din satul meu natal, că vezi să nu rupi hamul, cum mai zice și Marin Teci, trecând razant pe lângă moarte, ursului neconvenindu-i, că turistul se fâțâie prin fața lui, să îl fotografiaze, pe barajul Vidraru, pe unde am fost și eu ca elev la Bistrița, în Liceul agricol, când n-am văzut urmă de urs, dar acuma e și rată de infecție mare, că e valul 4 covid Delta. Corneliu Leu a scris un roman istoric adevărat, din corespondențe ca adevărată istorie a vieții fascinante a domnului Vlad Țepeș, roman scris, cu inteligență. Îl scrie cu talent și experență, asumându-și niște lucruri și responsabilitate cu un valoros scrie Leu. Chiar îmi place de dumneavoastră, spunând vorbe care mă vrăjesc ca festivalul de folclor Samus de la Dej. TRĂIREA e aerată de trăirea noastră cu stil de viața și privire, în adânc, că și, în Cabul, se trage cu rachete, că-s răi talibanii, răi și nebuni și fac om-ucidere.

Gusti, lăptaru, pocăitul, Găvruș Augustin, a luat-o ca pocăit flocăit, a luat-o pe ascuns pe Daria, când a luat-o, fără judecată, chiar dacă, în curtea noastră, de fapt, se tăia porcul de Crăciun, pe podeț, în fața porții, dar, în loc să o ajute pe mamă-sa, să o ajute la porcul care se pârjolea și de fapt Vica trebuia ajutată, dar ea s-a dus teleleu, așa i-am zis și lui Mihai Pelin trumis la mine de la Flacăra lui Păunescu, că și mie mi-ar plăcea să umblu teleleu pein țară, i-am zis cum umblu reporterii, că atunci, când se tăia porcul de Ignat, Daria mea era dusă să fie botezată, deși erau multe de făcut acasă, dar pe Daria a dus-o la botez, la Penticostalii, din Dej, la unul Ioanu Morarului, Mureșan, la ei, în bloc, la aiesta, în baie au botezat-o pe Daria și era o prostie omenească, ce făcea Gusti și pastorul Micle, își făcea numărul de pocăiți la adunare, în ciudă, deși Daria avea boală de nervi... și-i ca un blestem, vezi romanul Ioan scris de Liviu Rebreanu cu mare artă, scris cu simțire și arta succesului cum a scris, cu gust și artist, cum rar, fierbinte ca o pâine, de toate zilele. Cum poți scrie o carte pe un bob degrâu / orez? Marin zice:

     - "Gura bate curu." Între mine și Vica a fost o intensitate și asta a contat și-i important. Daria s-a bucurat ca orice copil. Daria:

     - "Sunt oameni răi, pocăiți sau nepocăiți, sunt oameni răi." Pe altă parte suntem dacă trăim ca puiul de cangure:Scoobydoo. Vica, cum să vă spun era frumoasă, harnică și cum n-a mai fost ca ea altcineva, o prințesă ca ea? Doar, tu, știi, cât de mult am iubit pe Vica. Doar, în ce mult tea-am iubit, de Zaharia Stancu, roman ca Desculț, liric și bine scris, cu întreg cixlul: Rădăcinile sunt amare, sunt bine scrise, cu talent scrise. Fiecare-i aparte, prin ce-și mai amintește având felul lui de a scrie, chiar Christian W.Schenk zice ca om care ști ce zice serios, om de bine, scriitor și traducător a lui Eminescu, scrie concret, îmi scrie la mesaje pe mobil, între mine și el, fiind, chiar un interviu: Mere pădurețe e bine, frumos scris, e foarte bine cum scriu, cum n-a văzut Parisul; Așa să rămâneți, cum sunteți, adică original, adaug eu, că eu rămân ca boii prinși la jug să tragă plugu pe mălăină, pe brazdă, în veșnicia satului, vorba lui Blaga care n-a strivit corola de minuni a lumii, ca să nu iasă, în afara arăturii / în afara decorului. În toată nebunia asta de a ne trage de brăcinar / de șireturi, chiar dacă era un haos cu Mere pădurețe, în care se împedicase eu și Vica, în amărăciunea noastra verde-albastră (și noi aveam casa, lumea noastră). Aveam unică experența noastră cu empatie / simpatie, pentru cursurile și dinamica, cu excelența, în universul, în care trăiam competiția, cu sens, bucurându-ne, de tot ce trăiam artistic / în van, cu extra curaj și cu simț de bun simț. Să știm și de partea plină a paharului, că ce pahar închini, cu paharul ăla ți se va închina, că nu ești buricul pământului. Nu cum citisem, în carte de mama focului, în filmul Pădurea nebună povestea nu-i cum o citisem, în carte, ci cu totul altceva e vorba - în fimul care poartă numele cărții de Pădurea nebună, după romanul scris de Zaharia Stancu... Marin, vorbește, în somn de Iulia, nici pomeneală de Daria, la care nu-i zice Daria, ci Vichi (el știe necioplit, de ce, îi zice altfel decât, cum a fost botezată). Iulia, nu-i Uliana, din nuvela cu titlu Uliana a lui Pavel Dan. În Avganistan, circ, dramă și tragedie, că eu nu cred, că n-avem reprercursiuni din partea talibanilor, în Kabul, unde-s mari probleme și mari surprize, că și noi trăim marea terore, că ce planuri sunt și-n serialul Vlad, cu Totul se plătește, că și, în Marea Britanie a fost accidentul cu Daiană ca o Mireasa nebună, ea fiind ca păpușa de nailon (nailon bobo, Erjii, din Macău), unde lucram ca Ajutor șef de fermă, cu atmosferă solară între ungurii de aici, oameni primitori și ospitalieri ca oamenii români transilveni, c-aici era învinsă durerea, zoocalomnia inginerul bețiv formidabil lui Dumitrescu, inginer, care a complicat, eu văzându-l vânzând lozuri în plic pe străzile Clujului ca un netrebnic, cu nimic reușit, superior și de excelență, că erau atâtea de făcut cu stare de spirit bună, dar respira și el aer și mânca o pâine, ca mașinile pe șaua de centură, că el se compromise profesional, în circul lui plângându-se, că doar oile țin cu el, că doar ele, îi zbeară:

     - "Be" și zootehnistul urma și respecta porunca dormind, în iesle, prin grajdul vițeilor. Era unic și șifona domnul Dumitrescu, era perfect, că bea, în neștire, nevasta lui luând cei trei, cu ea, divorțase de el, sătulă de viciatul alcolic, Dumitrescu, un râs și turcă. Era ca un milițian căruia i se luase pistolul. Timp n-am numai pentru mine. Tu, ești ca un super star, cu standard, provita România, că ne încredem, în oameni, nu neapărat, în români, una peste alta, că e o colaborare între oameni dând cărțile pe față, că e posibil să ne ajutăm unii pe alții făra a ne discriminam reciproc, că cerul e senin, cu atmosferă agreabila ca vreme bună, cu soare / nori care nu aduc ploaie. Tu, calci accelerația ca un polițai intrat, în parc tembel, că era certat cu regulile circulației, trebuia să calce frâna ca să nu accidenteze, pe cei aflați așezați să se odihnească pe bănci, ĺa aerul din parc. În alte părți sunt represalii contra puterii, e vorba, de șarmul Dianei și nebunia ei, urmată de paparații prăpăstioși care-s cauza accidentului și a morții ei. Sunt explozii de culori. Vremea e capricioasă s-a mai răcit. Plouă torențial, incorect ca o factură pe regularizare, că s-a mărit a naibii și factura. Nu-i plăcut, să ai dureru, să te doară cioantele, din gură și bolund, să umbli prostit, neplăcut, cât e noaptea ca Diana dedată curvăsăriei. Niște copiii ciufi, știu fără probleme și  joacă Alti ca niște ștabi contabili, ca Vlad care revine pe micile ecrane cum apare sportul la proix ca bobocii care au intrat, în pâine, cu idei bune, că totul e de bine, Ben, că rămânem cu picioarele pe pământ și cu capul, în zori, cu flăcări pe comori, că e un bravo genial, că ne bucurăm de ce avem: Mere pădurețe, înmiresmat fix la fix, în explozie de culori, că viața te învață mai bine, cu șanse, îmbrăcând cămașa fericirii. Sunt, în zbor și mi dor de Vica. TRĂIREA e aerată de trăirea noastră cu stil de viața și privire, în adânc, că și, în Cabul, se trage cu rachete, că-s răi talibanii, răi și nebuni și fac om-ucidere. După ce surprinzător am fost la Dej și Cluj, la diferiți medici geneologi care rezervat au zis și rezervat, că Vica, va trebuii să facă, să urmeze tratamente specifice și diverse și m-am confruntat, cu îndoieli, m-am trezit, că Vica era însărcinată, că nu eram mort și iubirea-mi era nebună. Era normal, că mai născuse pe născătoarea ei trei și ea doar venise de la Todorel, trecând 8 ani fără să se fi culcat cu vre-un bărbat, deși venise pe la ea Chioreanu, șeful de post, președintele ceapeului, purcelu, Crăciunaș Lucian, Ciucaș Cornel din Blidărești primar la Recea-Cristur, dar nu s-a culcat cu ei. Acuma cu mine, ea s-a învoit, cu mine, Doamne, multă așteptare până a grăit fără să ocolească și a născut pe Daria la timpul potrivit. Noi am fost și om fi și, chiar lui Christian W. Schneck, îi plăcea cum scriu Mere Pădurețe, ii plăcea stilul, originalitatea și, chiar mă îndemna să scriu cum scriu zicând să rămân și să scriu cum scriu. Asta ziceți și voi, oameni dragi! Marin azi dimineață s-a dus la ciorsurile lui, în dej, s-a dus la gașca de bețivi, pe care-i vezi pe la Șoș, lângă parc. A zis, că revine, aici nelipsându-i nimic și nici cu munca nu se omoară, cum n-o fac nici eu, cu neputința mea. Miron zicând:

     - "Ai muncit destul până la anii aieștea". Zâmbetul, surâsul ștrengăresc, era de fapt rugăciune cerească, semn bun, de pe fața ei. Eu, dacă spun cuiva ceva știi, că o spun sincer și pe față ca Ion Sava, un mare dascal a ce fost, în și pentru teatru și pentru film mai ceva ca actorul, inginerul și regizorul Sergiu Nicolaescu care, îmi fascina copilăria. Sergiu Nicolaescu m-a intrigat, că n-avea familia lui și era ciudat, că a fost făcut scrum, că a fost ars, în crematoriu ca și când, în România n-ar fi avut nici, un neam, deși a fost, un mare artist și altceva ar fi fost cinste, onoare și tradițional, că om, român, a fost, limbă, în limba, pentru limba română, nu-i așa? Vica doar o țărancă și simte pe peptul ei glia, fie-i țărâna ușoară și memoria binecuvântată! Și asta ne spune multe, nu crezi? Dragule, în dragoste, uitam de amărăciune și de orice durere, munca mea, chiar avea spor și calea ei, că era leacul care mă lecuia, vindeca, de orice of și boală. Eu sun balcanic și european. Nici sub proteza dentară cu corega n-am resturi de mâncare. Dragostea ne dă un plus de zile, fără să ne supere ca un provident, vaccinarea... Cu edițiile speciale politicienii fac lucru urât, ne blochează filmele care pasionat le urmărim și pe mine mă intrigă și tema zilei, îmi suprimă, supeimă plăcere, speranța, plăcerea supremă, savuroasă mi-o suprimă. Pe toată lume și, chiar, în România verticală, e o potriveală, cu oameni potriviți la locul potrivit sfințiți, în iubire candidați responsabilizați, cu fericire. Ne dăruim noi suficientă dragoste, că scriituranoastră e Iisus Hristos, luminosul și Salvatorul de pe Arcă, în cântarea cântărilor, cu rostul acestui popor fără nici o criză / gargară cu pioneză (Vica era persoana pe care o puteai privi, în ochi). Parese, că o plouat toată noaptea și-i ca, înBacovia trist melancolic și lacustră, cu podul s-a dărâmat, c-a ruginit pe subsuori. Nu-acel liceean care trebuia să învăț pentru Dull Francisc, că puse ochii peste mine și eu trebuiam să știu, chiar dacă nu eram, din elita elevilor care știu, mai ales, când cineva ne inspecta la ore. A venit pe la mine, în Ciubăncuța, un fost coleg, din Panticeu, pocăit, Teofil Vlaic, baptist, de mulți aproape nu-mi amintesc, de  ce trăsnăii am făcut, în liceu, un alt coleg Precup din Letca, Sălaj și alt coleg pocăit, tot din Panticeu, verișor cu Vlaic, Teofil Oros baftist, tustrei plecați, împrăștiați, prin America, cu / fără motivație. Vica ne-am iubit mereu, pentru Dumnezeu, ne-am iubit cu Dumnezeu, Mesie a iubirii, pe calea fericirii și tu, mi-ai arătat calea fericirii, calea nebunii, nebună, în viața, adevăr și, viața bună, de iubire, iubirea mea, scăldată-n fericire, cânta modern... Când nu-mi scrieți sunt agitat și fără cuvântul tău, în scris sunt fără vlagă. Voi sunteți încântători, încurajatori, îmi puneți, alimentați motorul cu combustibil, bateria mi încărcată, cu energie, cu superb, dinamică. Prin voi am asul din mânecă. Prin voi sunt inspirat și brav ca tânăr asin care pe spatele lui duce pe pulduitorul Iisus al poporului său. Sunt ca Adrianu Anuței, din serialul Vlad. E un bine și pentru voi? Nenorocire e și tocul, incendiu devastator. La noi plouă și vântul bate și te ia cu răcoare. Concediul medical protejează leneșii. Când mă îndoiam de ceva, Vica:

     - "Da ce vei face, Pavele? Era scurt pe doi, că nu se există, nu se poate, avea siguranța omului demn și sigur de ce zice, bine rumegat, gândit. Venisem convins pe siguranță și precizie și, în casa astalușului Karol Kalman, sub grumazul ceterii, spontan, fără să mă fi învățat cineva, am jucat la nesfârșit și neibosit am jucat o feceorească care-l miră pe acest om care luase cetera, în mâna lui și-mi ceteră ca mare muzicant gherlean, că de aici veni ca maistru lemnar și ca vecin, în Sâmpetru, să mă îndrăgească, cu toate, că mintea mea mai, îmi și puia ca iepuroaicele de pe coasta îmbrădită, puia, făta, iepurași, care erau de tot hazul, empatici și simatici, de drăgălași, ca pașii de joc făcuți de mine ca un fițingău sub gârliciu ceterii lui domnișorul Karoi, un ungur cumsecade ca un altul, domnișorul feri, că erau la noi, în sat doi unguri, ultimul, Feri având moară ca Lodani, la podul țiganilor, în partea din sus, mai, încolo spre Fizeș, Stupini, locuind, bețiul Miron pădurar comunal, om de ispravă ca fiu-su, Ioan emigrant, în Spania, în Valencia și neostenit, tot vorbind telefonic, vidio, cu mine, nepotul lui Viorel, fătu. Trăiesc ca prințesa devenită regină dintre gemene, în Silla, din Secretele din palat. Casa era vizavi de casa părintească, casa bunicilor, casă cumpărată de George Ferghete ds la evreul Marcu ca să se rentoarcă, dar unchiu n-a revenit, din USA și a locuit bunicul, mutat de la grădina Ursului, de sub Rătundu. În Ciubăncuța eu mă păstram, în inima lui Vica. Cel care scrie o carte are talanții și taina lui, cum nu e o alta. Noi suntem îmiresmați, tămăiați și curați, în Grădina, Edenul Eminescu, al Maicii Domnului. Avea simțul umorului,Vica. Făcea atmosferă plăcută, pe unde ajungea, chiar și-n autobuz, în socetatea obștească de muncă a câmpului. Vica n-avea nici o mască, dar avea povestea fără nici vre-o dulcegărie, că Merele pădurețe sunt acre, amare. Da, a fost Ziua Culturii Romane. Si a trecut. Am marcat-o care cum am putut. Poetii, de regula, cu poeme tematice. Dar politicienii nostri cum or fi marcat-o? Obiceiul lor este s-o masacreze zi de zi si nu vad de ce n-ar fi facut-o si de insasi Ziua ei, a Limbii Mama.a romanilor. Ii auzim frecvent si ne apuca rasu-plansul. Nu apucam sa le uitam, pentru ca gafele se repeta. Eu nu m-am invrednicit sa le tin contul. Cineva totusi a facut-o - si a iesit un "haz de nehaz" de toata isprava. Expresia "ghilimelata" ("ghilimelita" sau "ghilimelizata", cum  sa-i zic, sa nu ma fac de-a dreptul de ras?) ii apartine autoarei interesantului studiu de... cazuri. Da, se pare, drept apreciere pentru ispravile mele de ispravnic la posta redactiilor, in ajunul Zilei Limbii Romane Doamna Magda Ursache mi-a facut placuta surpriza sa-mi trimita, rumene ca din cupotor, fulguratiile domniei sale in acest sens. Cu acceptul autoarei le-am dat citire in sedinta cenaclului revistei Arena literara dedicate evenimentului. Probabil ca vor aparea si publicate, dar eu propun sa le degustam insa acum, cat inca sunt calde... Ai, dreptate și ca atare, eu n-am luat-o razna. Eu, pe Vica pentru grija, dragostea și pentru amorul ei, eu, cât voi trăi o voi lăuda, c-avea mare bunătate, în realitate și aș fi vrut să trăiască lângă și pângă mine, în veci de veci, că ângă ea om potrivit, să mă iubească ca eu pângă, lângă ea, Dumnezeu, să mă potrivească și alduiască, în vața-mi părintească.

     - DEGEABA MA TRIMITI LA FACEBOOK CA NU MA LASA SA COPIEZ TEXTE DIN PAGINA LOR.

     - Am scris acolo și acolo am compus poezia, corectat și mi s-a părut prostesc, să nu ți-o trimit și să piardă, știind că nu faci rabat chiar s-o testezi, tu / fotografiezi, cum eu nu mă pricep și mi-o venit greu, lene, s-o copiez pe coală, în pix și apoi s-o tastez, în e-mail. Eu, uneori scriu cum îmi vine și e un viciu aiesta?

     - Da ca poza pot s-o iau.

     - știu, că-ți drămuiește, fură, din timpul tău, dar, tu, iartă-mă și fă efortul necesar, te rog, fă efortul pentru salva ce am scris, acuma, poemul. Tu, ai multă voință, că tu, în fond ești om bun. Mulțumesc. De ce tragem fiecare fedeul, capacul, pe oala noastră văzând doar partea plină a paharului, chiar dacă, cu ce închinăm, ni se închină, de ce faci altora și ție, ți se va face și de ce ți scris nu scapi: sapi gropa atuia ca să cazi tu însuți, în ea? Eu nu m-am știut, cu Vica, de copil, ci prin 1976, la oarecât timp am venit să lucrez la Ciubăncuța ca veterinar, am cunoscut-o, cum nici pe Adela Popescu, n-am cunosct fizic, pe această cântăreață șic și prezăntatore cu Gabriel Cove, un om cu spirit ca Andreea Marin și spectaculoasa emisiune Surprize, surprize / de la Iartă-mă, Raluca..., o femeie surpriză, cu o frumusețe și noblețe ca Vica mea, în drag de România cu lir, liru lir, delir de România, chiar dăcă mi neclară plecarea ei de pe lume și de pe această culme lumească a lumescului. A plecat fără să-mi ceară socoteală / fără să facă scandal, ci prin Pr. Septimiu Olaru luându-și la revedere, adio, dela mine și de la restul familiei, cei dragi. Oamenii-s esența pămâtului. Prin multe trece omul, cu mult soare și căldură de om și simțăminte umană / de comedie socială, de pleavă și de rădăcini amare și muncă ostenitoare alături de Vica, țăranca văduvă, în Ciubăncuța, unde-i bine și viața precară, cu probleme de sănătate. Și totul, în desfășurare se desăvârșea picătură cu picătură ca mâinile pe claviatură cu ciuciu tevatură pe claviatură de pian, în spirituală aventură. Ne construiam, cu mânile noastre, cu bătăturile țapene și palmele aspre, că la ce toată lumea, ce zicea, viață și nu mai știam ce-i suferință, silitori și plini de voință, că de asta, vă spun, că ușor nu ne era și tot timpul eram munciți de emoții, de trudă și osteniți cum eram, eram numai zâmbet și silință. Șmecherii aiește, AUR, vor să-dea jos, pe Florin Câțu, din funcția de prim-ministru și iasta-i la cald / e un joc, de a baba oarba și țața-mâța? E vorba de o paradigmă politică, în algoritm. Se vinde iluzii românilor? (PSD). Varujan Vosganian: nu ignoară adevărul, în cartea șoaptelor. E o chestie de de maximizare, dar cum și la înțelegere se bate toba /ce incident mai e? În politică nu-i niciodată, niciodată. Câțu nu respectă lege, nu respectă cuvântul dat, că nu-i pe stativ neavând sprijin politic, de partid. Florin Câțu, nu mai e cu fruntea sus, exponent corect. Vica luna de pe cer mi-ar da și soarele mi-ar da. Eu, scriu, în felul meu și, Ben a priceput, grozăvia, dreptului meu de a fi, pe altarul soarelui, un redactor, de la revista Tribuna, Mircea Vaida, la care ajunse proza: Oracolul de tânăr, mă învinua, c-aș scrie liric ca Zaharia Stancu, chestia, parax chestia, asta obligâbdu-mă și chiar, mă onoră, să-l citesc pe acest scriitor a lui DESCUȚ și a Răcini amare, ba, chiar al altor cărți romane / volume de poezii și de care-mi, chiar plăcu, cum scrie, dar. Eu bleg ca Paul a lui Parisu din Delirul, lui Marin Preda in Preda, nici nu bănuisem așa ceva, așa calitate la mine un mormoloc.

     - Dumneavoastră aveți un mare talent de a alcătui poeme. Am găŝit multe și în ,,Mere pădurețe”. Felicitări, Melania Rusu Caragioiu

     - Poezia, cu pricina, te rog, doamna Rusu, să i-o trimitețj și lui, Ben, că eu trimițându-i-o de pe facebook, îmi spune, că n-o poate copia pentru blogul său.Vă mulțumesc pentru bunăvoință și silință! Poemul, pe care, tu, nu-l poți copia, trimis și la doamna Rusu Cargioiu, de la care sper să vă parvină. După cum vezi suntem, în căutarea adevărului și fericirii, în Mere pădurețe. Infecteze-se lumea! Noi scriitorii, suntem, cu știința mea oameni de știință, oameni cu conștiință națională lămuriți de un lucru,oameni cu opurtunitate și responsate,cu totul asumat,cu soluție, rezoluție. Suntem voința și ferucirea neamului ca să facem pași importanți, în lucru bine făcut. Suntem făpturi ale lui Dumnezeu, să nu uităm. Noi ne deslușim minții oamenilor, că suntem copiii unor părinți distincți și deosebiți, aleși și ei de Dumnezeu ca să ne fie sfinți părinți. Nu tocmai orice ne pregătește viitoru, că dacă facem, un lucru, îl facem cum trebuie. Vica n-a avut de ales, că ea făcea lucru bun. Avem prestigiu, prestigiul nostru: pro limba română (provita limba română). Acasă la Ciubăncuța pe marginea patului stau și scriu,tu, probabil incredibil, dar adevărat, dormi și mă visezi pe mine sau pe cei dragi de acasă. Eu stau și aud, cum afară plouă. Mă necăjesc, că nu dorm, că mă bântuie insomnia. Mâine voi fi obosit ca cetățeanul turmentat, mai... Mă necăjesc ca Un om necăjit, dar, în alt sens. Sunt crucit, fără să pot îndrepta situația. Pentru, iubirea noastră, învierea mea și-a dat viața sinceră și fără a fi lașă, Vica mea, o sfântă muncitoare între țăranii ei. Nu eram fără cusur ca oameni.  Era agricultoare, cu dureri. Oamenii vorbeau despre ea ca despre femeia aceea care reprezenta România, c-așa era la noi, până și babele satului aveau de comentat, de zis ceva. Nu era greșit ce se povestea cu lăcomie, înșurubat. Am făcut multe lucrur împreună având pe Vica și copiii ei și ușor nu mi-a fost. Necazul nostru necăjitor era trecător ca un nefăcut. A venit nerăbdarea necazurilor. Mai nou, noi, suntem supravegheați, nu ca pe vremea de glorie a lui Vica, că trăim provita, în drum spre Golgota Americană, cu și a regilor blestemați, cu supra solicitare și aport sporit, cu soare și insistență matematică, că Pitagora mereu e, o întrebare care ne duce Spre zi, că erau tăblițe indicator, cu ieșirea spre lumină, în afară, din mină, în care noi ne afundasem, în Aghireș-fabrici, la Caulină, când, în acea duminică intrasem, în adâncimea minei, descoperind un alt univers, cu mâna lui Dumnezeu, însoțiți de un câine ca Tică din cireșarii, dar al nostru era legat, tras de ață, cu ață, care scheuna, în istorioara noastră cu cărțile dată pe față, dar a nostru câine a lui Neagu, scheunând, nu ca cel din Cireșarii, scrisă, cu talent, în exclusivitate, în felul lui autorul surprinzându-ne plăcut ca scena descrisă de Alexandru Sahia, în acea oțelărie, cu atmosferă muncitorească, dramatică, desprinsă, din realitate, acesta, având șansa de succes absolut ca la Pavel Coruț, cu lecție specială, însă fantezistă, care de la ce ne salva, domnule Chiriță ca Chioreanu șef de post care n-o înțelegea moigrădeanu aiesta, pe Vica, de ce-l refuză Vica să se culce cu el? până a mă clupla eu cu ea, cu Vica pentru a mă bucura eu ca un puști plin de șotii și înfometat de femeie, de ea, de această muiere, mândră și cu loialitate și plină de dragoste ca o fetișcană ca ștrengărița din acel film cu 7 bărbați și o fetișcană, în care joacă și Jean Mare. Nu era geamănă, ci soară, între cele 7 fete, din familia lui Iuănașu Horjului, era parcă într-un balamuc, în care m-a atras magnetic, prin tot ce reprezenta această codană, avea părul împletit, în două codițe de școlăriță parcă, codițe care no aranja, înfățișând-o copilăroasă. Câțu, nu dospodărește țara ca un bun gosopodar, că-i dat naibii și se mai ține inteligent, dar a scăpat bidiviul din frâu și a prăpădit bidiviul și căruța, țara. Tu, așa ai face un bine?

     - Câțu, Mâțu parca ati avea o crescatorie de motani. Sunteti comici de tot!

     - Ce dracu, pe ce să mizăm ca să nu cădem de proști și cum să facem, un pas înapoi ca să ne bazăm pe ceva? Tu, dansezi, cu optimism, în Tas ca acel Pavel apostol. Dacă o vedeai pe Vica, îți pica fața, îmbârligatule!

     - Moarta sau dezbracata?

     - Tu, ești precaut un bonus care ne ține împreună, suficienți de separați. După tine, cum, cu ce revoluționezi lumea? Se simte ceva, iz de România, în aer, o grozăvie verde, albastră de poveste? Ca să n-o iau razna: Vica era pentru iubitul ei, era extrem de frumoasă și fermecătoare (eu eram extrem de preocupat să o...

     - Aa...

     - În America unii pacoste, pentru o isignă fac și fraudând moarte de de om, moarte, mai stupidă, în imperiul imperialiștilor sobi și zombi, mai altfel de cât crezi, c-ar fi civilizația lor, povestea pestriță și pesticidă, de foarmă doar altceva. Vica uimitor și-a luminat veacul și a uimit prin Mere pădurețe, consătenii ei. Vica avea și era cu suflet mare ca româncă. Preoteasă ca la indieni, am văzut, în biserică la Dorolț. Nouă lucrurile, în casele noastre modeste ne spun povestea de durată, fermecătoare și pilduitoare ca pildele lui Iisus Mântuitorul, un Salvator pe Arca lui Noe, dar ce zic, legendar era ce toți știau, că noi dacă ne făceam bagajul, ni-l făceam, cu dreptul veșniciei, în drept de a fi. Cum adică: timpul petrecut, cu tine, e cea mai grozavă comoră, mai comoară, decât timpul petrecut cu Vica? Vica pare o legendă, chiar dacă /pentru că n-a fost prințesă și regină. Dragostea e vitalitatatea ce și-o dăruiesc provita organismului lor. Se zice ca-n Prințesa Persiei, că unele vieți sunt legate legendar, peste timp, în acest Olimp, Arcă al vieții, cu mere pădurețe: bine și rău. Viața la țară e minunată, fără răscoală, chiar dacă Petre ne surprinde, cu Didina după care fuge și o aleargă, pe ogor, s-o uimească pe provocatoarea aiasta la care, în cele din urmă, îi place impactul celor doi contopindu-se unul, în altul. Iubirea e o vulnerabilitate, că, în toate e o regulă, de care ținem cont, chiar, pe vremea aia nu stam toată ziua, cu ochii, în telefon, cum Vica, nici nu m-ar fi răbdat instictiv,că avea ea o intuiție,că n-ar fi bine ca țărancă, nici să caute să-și explice însorita asta, cu surâs vădit, surâs de bună dispoziție și voință, cum rar, că era înseninată și cu voișie și grație, în mișcări detașabile, în mișcări de balerină care-și trăia viața ca-n Lacu lebedeor delicioasă, depășind supra solicitarea la câmpu însorit, cu ea și vestea cea mare, o surpriză permanentă, de parcă vara incredibil era pe gustul ei, în care reâmprospăt se redescoperea ca o elevă, în curtea școlii zbenguindu-se de mama focului ca micul chinez luptându-se, pentru centură, noi, în relația noastră având ispirație și agitație, că pe linia Onedin era aventură amoroasă și eram ca niște artiști înteresanți de zbenguiala noastră, excitantă, de rug aprins și de necuprins, că nu economisând dragoste trăiam intens, c-aveam energie, în sine dragostea fiind adevărată competiție haioasă și grațioasă, fără nimic dificil ca într-o națională, în care reușeam fără nici un pas greșit, că scorul era pentru amândoi benefic și eficient, cu plăcere, cu micile plăceri ale vieții care conta pentru echilibru, că și supărările, își aveau echilibru interior, cu vrere și plăcere, că totul era o magnifică răsfățare, că nimic nu era violent, cu violență domestică, noi avându-ne diferit, rar,cu har, poziția. Iubirea e o vulnerabilitate, că, în toate e o regulă, de care ținem cont, chiar, pe vremea aia nu stam toată ziua, cu ochii, în telefon, cum Vica, nici nu m-ar fi răbdat instictiv, că avea ea o intuiție, că n-ar fi bine ca țărancă, nici să caute să-și explice însorita asta, cu surâs vădit, surâs de bună dispoziție și voință, cum rar, că era înseninată și cu voișie și grație, în mișcări detașabile, în mișcări de balerină care-și trăia viața ca-n Lacu lebedeor delicioasă, depășind supra solicitarea la câmpu însorit, cu ea și vestea cea mare, o surpriză permanentă, de parcă vara incredibil era pe gustul ei, în care reâmproaspăt se redescoperea ca o elevă, în curtea școlii zbenguindu-se de mama focului ca micul chinez luptându-se, pentru centură, noi, în relația noastră având ispirație și agitație, că pe linia Onedin era aventură amoroasă și eram ca niște artiști înteresanți de zbenguiala noastră, excitantă, de rug aprins și de necuprins, că nu economisând dragoste trăiam intens, c-aveam enerigie, în sine dragostea fiind adevărată competiție haioasă și grațioasă, fără nimic dificil ca într-o națională, în care reușeam fără nici un pas greșit, că scorul era pentru amândoi benefic și eficient, cu plăcere, cu micile plăceri ale vieții care conta pentru echilibru, că și supărerile, își aveau echilibru interior, cu vrere și plăcere, că totul era o magnifică răsfățare, că nimic nu era violent, cu violență domestică, noi avându-ne diferit, rar, cu har, poziția. Era ceva nou, că eram cu un normal, în experență, tot timpul cu ceva nou și modern, prin acrobația neobosită, că noi nici nu știm, habar n-aveam de covid, că aveam energie și plăcerea, pentru a consuma, în belșugul ei total ca, în ora de vârf de dragoste, că era, în gen de dragoste. Totul era ca o prezentare de spectacol, nouă înșine, în perspectiva de a ne menține distracția, cu gust sustenabilă relația, confortabilă și aetist, intre mine și dumnezăiasca Vica fiind spra oferte: bărbat-femeie ca un cadou permanent, că ne era permanentă poftă unul de celalalt, dându-ne din fericire, un nesaț de trăire, drept de a candida la fericirea pe bune jinduită, după care tânjeam, în fuga după adevăr, că noi ne trăiam viața ca, în genul ala de film, unde noi doi eram eroi ca mesaj care informează publicul. Se zice ca-n Prințesa Persiei, că unele vieți sunt legate legendar, peste timp, în acest Olimp, Arcă al vieții, cu mere pădurețe: bine și rău. Ne iubeam de mama ficului și eram o legendă vie eu și Vica. În casă era un parfum prospăt de Vica. Pațzaichin, campionul la canoe a murit.

     - De ani de zile plangi dupa Vica. Americanii au devenit curiosi de acest parfum si vor sa-l cumpere. Ce drog e asta pe care-l consuma Pavel. Eu le raspund IUBIRE dar ei nu stiu ce-i aia. In america totu-i pe bani.

     - Pațzaichin, campionul la canoe a murit. Apelativele grețoase și politicoase era în permanență la purtător, niciodată, nu rămâneau acasă, că Vica ca femeie și ce era trebuia încântată, gratulată, că merita, c-avea ea meritrocrație, că mereu și mereu făcea și făcea ceva, nu sta de felul ei un fir locului ca spiridușul haiducului ca o sfântă Marie a lui Eminescu / a haiducului Robinhood, un aventuros ca Duliș, Jeler Simion, din pădurile Sâmpetru-Almașului, prin care tineretul satului premilitări a ca Nilă din Moromeții, făcea pe timpul războiului, un fel de premilitărie, trăgând de adevărat cu pușca cum făceam noi la liceu ho, ho mult mai târziu, antrenându-ne cu tragerea, familirizându-ne cu pușca și chiar cu o mitralieră, îi învăță Duliș, având mitraliera șmanglită, furată, de Duliș de la nemți și ascunsă, pe la Dosu Paielor, dincolo deDâmbu lui Cremene, c-o aveau în dotare și fițingăii, feciorii satului, erau învățați, să tragă, să fie educați, în anume fel să se apere ca pe vremuri pe vremea voievodului Gelu, că acel camion furat de Iuănașu diacului și el diac și dulgher, el locuiind pe ulița dinescului, locuind într-o curte cu Dumitru contabilul ce locuia lângă, vizavi de Zâmbuc și Sălăjan Ioan, Dinescu (camionul fiind ascuns, în șură și mulți ani după război, îl dase în folosința, în slujba, colectivului, diacu cel bătrân, tata lui Iuănaș, continuând să locuiască la părăul ursului și cu a doua muiere, femeie, ca vecin a învățătorului Rătundeanu a lui Mâcioc, a lui Jeler Simion, că locuiau, cum ar veni peste vale, mai departe de centru satului mare, de 500 fumuri). Unchiu Iacob înălțase steagul tricolor pe coastă într-un brad cu vedere bună din sat. Nemții, îl căutau, dar ascuns sub un răcitor, cadă, la fătu Viorel, că sta ziua pe un scăunel, iar noaptea pe un strujac, saltea, umplută cu paie de bunica Nastasia și nu daseră de el nemții / jandarmul cu pană sau notarul de ungur, nu daseră de acest ștrengar, fecior, holtei, îmi spune primarul din Bălan. Oameni neaoși sunteți, prin ce sincer faceți ca-n cer și pe pământ lucru sfânt, unu pentru toți și pentru toți. Voi ca pilduitor, sunteți de viitor, cu artă și reușită. Ne zâmbește soarele, da-i mai frig, ca toamna, în dimuneața asta, cu cod sau nu, se simte umbra iernii și baba Dochia, cu cojoacele ei, parcă-i cu departe, cu Dumnezeu, între coarnele boilor, vorba lui Magda isanos și Cazemir, pe aproape ca și când eram copiii la Leghia / Agireș-Fabrici, cu respect și grijă pentru noi, Veronica șo Dragomir, dându-ne șansa de a fi oameni între oamemi, oameni pentru oameni pentru oameni ca s-avem spiritual tot ce vrem național, având și o explicație cu inspirație, că la plăncite înainte, vorba cui? Aromânul Ion Caramitru la 79 ani a murit, ducând în spate cariera de artist celebru, un actor cu mule roluri de marcă, om de glorie ca un entuziast artist și după rol optimist / trist. Celebru a fost și Ivan Patzaichin, un om cu capul pe umeri, fără să știm dacă se va mai naște oameni ca el / Fănuș Neagu, născut, în Deltă și acest scriitor metaforă de nadă și stuf, de legendă. Undeva târgul cepei, hăpsâna, stăpâna care te face și să plângi, zice modesta Vica. Voi aveți motivația voastră. Oi zice și eu ca Gheorghe Dinică că el a fost om cu pasiune și l-a cuprins ca un nemaipomenit și profund și dacă nu da ca DRP, o bere pentru calul lui Moise, unul care a participat la colectivizare, dar a fost îngropat, în trupul unui cal breaz, dar ce-i șansa și sensul unei vieți ca suflete zbuciumate, că totul a naibiu, ne coastă ca-n Mara lui Slavici ori, în Idiotul lui..., dar la ce să te laud, nefericitule, ca trecător care râzi și iubești vagabond, în drept de a fi? Diacul ăla bătrân era ca Iuănaș era Zdroba, îmi reamintește Ioan Miron, prin twlefonul ce mi-l dă video, din Valencia, Spania. Contabilul era Dumitru Drăgan. Ivan cu Georgiana farmacista au avut-o fetița, Ivana, care se plângea, că numai ea n-avea pe tata la școală, la ședința cu părinții. Tu, ca advocat nebăgat, ai grijă să n-o pățești mai ales, că nu știu, naiba să-i ia, nu știu ce sfântul cuvânt:iubire, cum și dor, după Arghezi, își traduc, altfel, în cântarea cântărilor, traduc ca dobitoci și dromaderi ca americani ce sunt ceea ce sunt: neciopliți, ciopliți, din bardă/ topor, prea simpli ca să ne înțeleagă oful!. Tu, ești, cu legislația verde,cum lade, laudator,undă verde ca la festivalul,cu compromis laudatoris mega cum laude, după așteptări, că nu se trăiește degeaba, în gen de afaceri, în lipsa unei doage, că tu, nu vinzi viniluri, discuri, cu recitări de-ale lui Ben Todică, cu chef și excelență dulce și prețioasă, de doină, de pomină. Eu, sunt ca cel care a dat lumină orbilor? Eu, doar scriu ca atare, cum pot fi mai mult decât sunt? Cum pot dovedi, că amândoi suntem, pe același drum cu știință a limbii române? Noi nu ne lăsam cetăția română, indiferent de problemele care le aveam, chiar dacă unii nemernici, își fac de cap mizerabil. Tu, grozav cântăreț special ești superb ca un proverb la drag de România mea, ești de fapt de poveste, o ledendă ești, în locul ăsta sfânt și făloș. Unii-s piei de drac, că-s cum întorci mâna. Voi sunteți grozavi, pentru viitorul meu, cu oportunități ca toporul care taie stejarul din trunchi, din rădăcini din bucătăria, habitatul animalelor pur și simplu ca blondul dac închipuind învigorat, pe Iisus Hristos care era get beget get, dar cine vrea să fie de acord, cu everveșcență cu noi scormonitori de adevăr și viață, cu memorie bună, o ofertă aflată, în Arhiva papei de la Romă care, recunoaște, că România e Grădina Maicii Domnului, că altfel nu ți-ai explica planul lui Dumnezeu, cu noi românii. Suntem agreabili. Acuma la noi, în politică e ca la balamuc, că nu mai avem cap, că-i scandal, în coaliție, unii amploiați, își pun demisia ca trăsniții. Nu-s aur veritabil, c-au rupt coaliția, că Florin Câțu au obrazul mânjit, că nu erau împuciuitori ca corupții, din Ciocoii vechi și noi. Ce-i, în clica asta, responsabil? Festivalul George Enescu are o logistică, însă nu și politica. Daria se va muta, în sat, în altă casă, la Octavian, Terheș, Mureșan, dar pe mine m-o năpădit lacrimile, că cum naiba să rămân singur ca acel singur pe lume ca o dragoste de viață și chemarea străbunilor memorabilă / colț alb și iată de ce voi avea parte după o viață de om inconfundabil, că Daria, îmi alege și-mi dă medicamentele ca o asistentă, că pe mine lucru asta,să le iau singur mă dezgustă și plictisește mai fiind peste iarnă să întrețin focul, cu lemne și să-mi fie cald, chiar dacă nu e iarnă încă, dar va fi, că deși e toamnă deja și frig, în așteptarea iernii nerăbdătoare să ne năpăstuiască. Joaca are un sens de chimie și de matematică care noi o găseam, în curtea bunicilor, că așa găseam ineditul, în joaca copilărească, din ocolul casei părintești, că era și eram înteresant înteresați și, chiar gălăgioși eram fără ca cineva să ne da noțiuni cum să ne jucăm și era o fizică... Noi ne avem măsura noastră, în joaca noastră și era un nod gordian și bunica era cea care ne coruja ca o educatoare grizavă, când, în sat, nu exista Grădiniță cu șoimi, pentru șoimii decreței. Noi aveam parte de multă iubire. În copilărie n-aveam parte de violență pshică / fizică, la noi, în Sâmpetru, unde cel mai bun pește era porcul, dar și, în joaca noastră e un miracol, cu multă vrăjeală care ne țineau, în colectivitate grupați, în cete ca atunci, când umblam la Crăciun, cu colinda. Sclipire intelectuală, prin care facem furori. Ivan Patzaichin e neaoș lipovean, de când a venit la noi, i-au venit părinții, în Dobrogea, că-n Rusia s-a pus bir pe barbă, cum bir era pe fum.  La noi era lotca care a făcut canoe, că delta era agresată și trebuia redată turismului. Noi făceam ca prunci, făceam tot ce ne trecea prin minte. Căutând după fericire, Mere

pădurețe, e Rozar România, dar ce zic? că e o nestemată a României tot ce gândeam și scriam cum scriam, că pe nimeni nu imitam, în acest colț artist și artist de rai ce-l am ca înțelept al satului, în regulile satului cu tradiții și responsabilități, că eram convins, că sunt ceea ce sunt, în iubire: candidat la fericire. Cu toate asta nu eram campion la scris și la nimic, că îmi scăpa din mână ca să fiu, pentru a mă chema Daniela Buzura la emisiunea ei, dar eu nu eram o mare surpriză ca Fănuș Neagu mai spălat, mai curat și mai dialectic și metaforic. Noi făceam ca prunci, făceam tot ce ne trecea prin minte. Hotăra doar, Ben ce fel de om sunt, chiar dacă nu mai sunt tânăr, verde ca un măr și asta, că n-am pierdut cursa scrisului. Nu sunt, nominalizat la premiul, care e doar, în sufletul meu și am să mor, că-s acuma de 72 ani și n-am raportat pe Eminescu ca un El Greco, la universalul care-l merită ca El Dorado, că era un succes, în arta succesului ca românul Ceaușescu luptător pentru pacea omenirii, doar cu sorți de izbândă, însă, dar respins. Nici o distincție, medalie ca să fiu ca Patzinchin, un lipovean plin de ambiții, calități și distins, c-avea merite. Ivan așa cum trăit disscret, cu bun simț, așa i-au făcut înmormântarea fără se dea, în stambă, că venea cu drag, că se implica, în lucru bun și a cunoscut-o pe Georgiana și a avut-o pe Ivona, pe fica lor zburdalnică, vioaie. Mulți învățau de la Ivan și fără să vorbească. Ce face ca om Vica / Patzaichin: ai învins, continuă, n-ai învins, continuă. Ivan e aparte, prin cine este ca vica iubirea mea, un fel de a fi, avea căldură și respect, prețuire. Nu făcea nimic doar pocnimd din degete, fără efort, că era model. Să vorbim, în culori de neliniște, să vorbim sincer, cu vorbe de cer, vorbe reper, să vorbim pe românește. Cum gândim pe românește, să ne omenim, în românește. Nobil și sublim cu vorba, în limba română, să ne omenim. De altfel, în altă limbă, nici nu știm ca proștii, să vorbim, că ne prostim dacă vorbim și ca atare, nu de răi, nu vorbim, c-avem, în română ca atare valoare și culoare: îndemână și binecuvântare, dovedim, că România e profundă și mare. Mai târziu zâmbetul m-a scos din comun, m-a scocos, în lume, în societate. Fiecare om, prin faptul, că se naște, e botezat, se cunună, trăiește, face vâlvă, mirare, că există cum există, că nu există: nu se poate, nu c-ar zice aieștea la televizor, omul putând la un adică imposibilul, în fața omului nexistând stâncă de poticnire, piedică, în fața unei realizări, omul având silință, voință, incredibil, dar adevărat, că ce nu și cât nu rabdă omul, nu se poate măsura, pentru aiasta, chiar zicându-se: nu da, Doamne, omului, cât poate răbda! Într-adevăr oamenii se mai schimbă, nu-s statornici și se îndoiesc, dar cu ce scop, nu cumva ca să existe, cum celebru se exprimă celebru Decartes, cu inimă, un alt Dumas, dar filozof ca Dumitru, Dumitrașcu, Cantemir, de care exilat a avut grijă rușii, găsindu-l om deștept, academic și știința de Napolion român știința lui folositoare, utilă, că el pricepea Creșterea și descreșterea imperiului otomat, ca mare, universal diplomat, după cum calculaseră și nemții și știau stofa acestui mare om de știință, mușchetar român dibaci și cu mintea iscusită și inteligentă, spirituală, în diversitatea și dreptul de a a fi român-om și om-român, că cum ar fi putut altfel? Și tu, ești un neînfricat cu mii de posibilități aenzibilizat ca mare, profund, responsabilizat și botezat, natural și firesc, botezat, regenalizat ca propriul ficat. Ca atare și oamenilor mari ne adresem considerân du-i din familia satului, le asigurăm locul și superioritatea, în obștea satului Ciubăncuța, din dragoste dăruindu-le dragoste. Sănătate curată, după gustul tău, un românesc specific, la tine, în grădina de legume, făcându-ți, un bine, cu renume, de anume, spunea arhaic, dinamica Vica venind de acasă, cu înțeleciune, cu atitudine și îndeletnicirea ei spectaculoasă ca o delicioasă haenică și unică. Vica era o legendă și o savuroasă baladă. În parlament e un măr al discordie, că-i sâcăie guvernul Câțu. Amenință Florin Câțu, că ăstuia-i tremură ismenele pe el, că-i un vulnerabil, un neisprăvit. Câțu nu-i bătut, în cuie, în funcția de prim-ministru. Noi ardem, în furtună, în miezul de pâine a limbii române, cetățene, dar eu cine sunt de fapt? Eu de ce să sufăr zgugit, zgusuit, de vânarea de vânt? Tot timpul învăț de la tine o lecție de neglijat, importantă, cum ar veni, pentru care, îți și scriu, românule, tu știind doar de ce-ți sunt neprețuit prieten, nu-i așa!? Ești isteț și de preț, omule! Nici nu știu de când suntem prieteni, chiar dacă contăm, în egală măsură unul pentru altul! Părul lui Vica era adunat, în conciu, semn, că era dumneaiei nevastă, bărbate! Suntem pregătiți pentru ce ne pregătește viitorul, sublimule! Îmi plăcea să știu, cu orice preț, să știu, ce te face măreț și mereu inspirat, meru, cu făinoșagul lui Dumnezeu, mereu forte, cu scut, pe scut și sub scut, că e bestial să trăiești național, cu monumental fără egal, raportat la universal. Clar Dumnezeu și Eminescu, e, în slava cerului. Într-adevăr fiecare avem viața noastră. Apare la chioșcuri cartea INFINITUL. Ar putea fi la ce gândesc și la ce visează oamenii? Cum socotește Virgil Ianțu? Alt val de griji, că noi suntem, în vest. Își bat capul, îmi -n, parlament, că fericirea ți-o pirzi, în galopul calului și-ți câștigi încrederea, în pasul melcului aflat, în pandemie. Faptul, că primarii, îs făcuți hoți zice Ribert Sigartău și la cine să le mai dea răgaz? Cu Vica aveam adevăratul potențial. Vorbe zise ca deșărtăciune și vânt, vorbe blestem și urăciune pentru pământ, că voi cobiți ca oprimați, că nu sunteți botezați, cu responsabilități (voi turnați, în coș grăunțe, turnați celor ciumați, însă eu vă întreb, de ce sunteți anti-hrist, ciumați pesimiști,

răsturnători de principii sfinte de Biblii de cuvinte ca nătângi pe care-ți vine, cu milă să-i plângi, că nu-s valori, îi distingi, că-s atât de nătângi, îi și plângi, că văd viața ca un ponos și nu acel frumos, de folos, luminos: Hristos). De ce sunteți orbiți, în vedere, de nevedere și nesimțire, deș venim deșeți, în vorbire, de ce credem a omenirii, piere? Aieștea-s doar basme, doar fantasme, nu credeți ce spun aceste vorbe! Omul singur pe rând piere, dar nu întreaga omenire piere! Noi vom trece prin greutăți, dar spița omenească, Ben Todică, nu va piere! Tâlcu-i altul, române, vere! Nu filozofați fără rost și fără folos! Doar noi căpoșii strivim corola de minuni, culori și lumini, a lumii, denaturăm adevărul existenței, dar teii a continuat să înflorească și porumbei continuau, să zboare, își avea infinitul, cu zborul. Tu, de ce vrei să ne întuneci, să ne eclipsești, viața? Cu ce ți-o greșit, Adrian Botez, oamenii? TU, nu ești Dumnezeu, ci mai degrabă Emil Cioran, un pesimist care a crezut, că Franța ar fi România, ca atare mai bună ca țâța mamei care a supt-o.                                          

     - Este o atentionare la trezire, nu la a sta strut, (cu capul in tarana). E greu de acceptat: Haideti inainte turma catre prapastie ca nu murim. Ci doar trecem intr-o alta dimensiune! Asta transmiti tu? Avem nevoie de conducatori care sa serveasca omul, nu banul sau orgoliu. Sclavul e biciuit ca sa se destepte - ne spun SFINTII. MULTUMESC PENTRU APRECIERE drag prieten si pentru ca l-ai urmarit! BT

     - De câteva zile-s prost dispus, nici nu-s pe acasă, că pașii nepașî, m-au dus la Cluj. Pe mine, în general: starea mea fizică precară mă scoate din sărite, că totul e anapoda, viceversa, nu mai merge nimic cum mergea, nu-mi place nici cum gândesc nici cum gândeam (ceva e cu hibă, cu bai, hibaș, cu stricăciune) Nu-mi explic ce am hiperbolic, de fapt, în nici un fel, știu doar, că nu mi bine. Nici noaptea nu mă odihnesc. De gândit fiecare gândește cum vrea și nemulțumiri sunt cu duiumul, că și, în Mere pădurețe vezi, că în politică sunt multe de ciufușag, apoi covidul, accidentele pe stradă și...traiul indecent cu abuzuri, în chip și fel, trăsnit și ďemențial, că oamenii-s demențial drogați (dumneavoastră știți mai bine ce și cum). Omenirea și lumea n-au, n-are sfârșit, om bun, că bun rămâi, omule, cum te știu, dragule! Iar ca: Deșteaptă-te române ni destul cum a scris Andrei Mureșanu și cum a  pus, aranjat pe muzică de primul învățător și folclorist, Anton Pann, omul care a înființat la Brașov pângă Biserica neagră și prima școală românească fiind și diacon, cantor, un om divers și pitoresc. N-am sărit peste cal ca Arthur Conan Doyle pentru a scrie memoriile mele / Memoriile lui Sherlock Holmes, un mare detectiv, din sobra literatură a marii Britanii /Anglii. Eu nu zic, că agerimea lui Adrian Botez e obscură, dar poetul e prea pesimist (un artist trebuie să fie optimist și altruist, un deșteaptă-te, omule!

     - Asa ne-au invatat taticii care ne-au spus sa dam in cei ce dau cu pietrii cu paine. Pe un umar sta ingerul alb iar pe celalalt cel negru. Amandoi sunt fiii Domnului. Rolul lor e sa ne ajute sa crestem: Altcum nu aveam pe Orwell, Kafka, Dario Argento, Bram Stoker, Stephen King si altii. Tu stii de ce Moise a fost pedpsit sa nu ajunga in tara promisa?

     -     La ce tot moșmodești, Ben, nu-i sfârșitul acuma și aici ne-a cântat și Dan Pitiș Moțu, ca atare, binecuvântare: Moartea nu-i încă aici.  

       - Este o poezie ce a scris Botez, E o piesa de arta exact cum face si Brancusi sau Picasso. Exact cum sunt filmele stintifico fantastice sau de horor. Adrian Botez scrie poezii nu scrie Buletine de Stiri sau Telejurnalul de seara. Ce tot bodoganesi Pavele. Este ca si cum ai striga la Salvador Dali sa nu mai faca oameni cu fetze de soareci. Daca nu-ti place de poeziile lui nu-l mai citi.

     - Nu-l citesc, că n-am cărțile lui. Mă bucur, că tu-l apreciezi. Numai la noi să deie ca la nimeni americani, amărâți români de pretutindeni?                                                                                                                                                   

     - Pentru ca a lovit stanca cu toiagul de doua ori ca sa izvoreasca apa din munte pentru stapanirea setei multimii. Pentru acest fapt ca nu l-a ascultat pe Dumnezeu care ii spusese sa loveasca doar o singura data stanca Dumnezeu a hotarat ca nu e demn sa ajunga in tara laptelui si a mierii. De ce? Pentru ca nu a crezut in cuvantul Sau. Nu crezi in mine..., nu meriti cadoul meu.

     - Moartea spre omenire n-o să răzbată ca atare, omenirea,bre,n-o  să piară,neică Adrian Botez, lumea, omenirea oricât ai fi tu de înțelept și de breaz, că o să pierim noi doi, noi amândoi, e altă poveste și ca atare tot ce zici nu-i cu temei, neică binecuvântare!

     - Este dreptul lui de a lupta cu demonii sai. Tu lupti cu ai tai. Bucuria lui Johanis e sa te vada cum te iei de piept cu Botez ca el sa-si umple cuferele si sa-ti vanda copii mobului european. Fii sfatuitorul copiilor tai cum sa razbeasca in frumoasa societate democratica sau fa ce vrei pe ultima suta de metri.

     - Să ne îngroape, în zăpadă și un Blagă, mut ca o lebădă și născut, de legendă, în veșnicia de la sat, cu poezia și hărnicia. Nu-mi plac filmele americane horor, dar aia-i altă mâncare de pește, e ca ce se întâmplă, chiar acuma, în politica noastră dacă aș fi elev, zău, că n-aș ști, să mai răspund ca un tont nici ce-i politica, cu ce se mănâncă, când eram elev, în Sâmpetru, am fost întrebat de Liu, de un profesor pus pe glume: cu ce se mănâncă gramatica și matematica, c-atunci n-aveam habar eu de  politică și aș încurca ițe, n-aș ști să ca atunci, când eram de o șchioapă spre hazul celor care au fost, în curtea școlii, în recreație am spus trăsnaia, cu lingura și furculița ca mămăliga cu lapte / mămăliga cu brânză / mujdei, preferata bunicului, eu poftind mămăliga cu slivoviță, magiun, și nici: de ce nu mă încântă politica de nici o ispravă și acest dezmăț, din politica noastră, în care văd un van, care nu satură / satisface pe nime această lipsă de eficacitate, ba unii, își permit să-i zică, chiar crudă realitate, prietene și de ce, la ce ni bun crudul, mizerabilul aiesta buruienos, acest ponos?

     - El isi arde durerea si sufera in felul sau iar tu in al tau. Toti suferim diferit! Toti au crezut ca Johanis va face ceva bun, nemtesc insa sa dovedit a fi nimic altceva decat ce se vede. Un sugator de maneca ca toti ceilalti in plus ura lui stramoseasca si trasul pe turta. ‚Lasa ca le arat lor cine sunt!’

     - N-am fost nici măcar la Delfi, înafara țării mele, chiar dacă vroiam să știu oracolul, că e ființa umană curioasă ca pâine de o ființă, cu obiectivul iubirii și obiectivul muncii / infinutul, în cuvântul pe care ca Adrian Botez, îl scriu mai bine / mai rău, că ochii minții pătrund istoria României / iscodește propria copilărie cu intorsiunile ei, în frumusețe și permanentă uimire / forare spre cunoaștere, cum Blaga m-apropia prin trilogia cunoșterii / Constantin Noica prin școala de la Păltiniș. Ce scriu eu nu-i poezie?

     - E poezie de bunavoie si implinire insa nu in pandemie. Lumea nu se poate bucura inconjurata de nebunii neprevazuti ai lumii. Bucuria de azi E o bucurie justificata, E ce-a a Dacilor cand se avantau in lupta. Tu canti bucuria si inaltarea insa fara darzenia si certitudinea invingatorului si aparatorului definit. ‚Vina incoace mai straine sa dansam in jurul focului cu securica in mana, sa ne scarmanam de lana.’ Tu esti un poet iubitor de pace si iubire! De frumos si fericire. De credinta si-nplinire! La o stana e nevoie si de caini rai si inspecial azi.

     - Nu tot timpul vieții suntem suficient de inspirați, aici e doar baiul, Ben, nu, că n-ar scrie bine, artist.

     - Sefu zice: Cantati si dansati ca eu car si fur..., i-a tras si imparatului spaga ca sa inchida ochii si o cara cu jupuitu inainte.

     - Mâine trebuie s-ajung la APIA Dej și până la doi să mă rentorc la Cluj la urgență la Cardio (să văd cum o să despărțesc apele de uscat, urâtul de frumusețe). Nu merge cum mergea sănătatea și confortul e cu hibă-n bai și e oribil. Nici cum n-aveam de gând să mă bată norocul și să scriu romanul ca Mara / Memoriile lui Serlock Holmes, roman polițist, că știți cum vine vorba: iarna nu-i ca vara, să trăiți bine, vorba tot al bunului președinte Trăian Băsescu, un fost amiral naval, cu un ochi, în pod la clisă, la slănină si cu altul, în cămară la fărină ca Mihai Duma din Osoiu, Cluj. Nu-s bine, dar am drumuri la Cj.-Dej și de pe la 14 la urgență la cardiologie.

     - Dacă sunteți pensionar trebuie să vă încadrați în breaslă: dormit, odihnă, plimbare, muncă ușoară, mâncare fără grăsime și cu mai puține dulciuri sau prăjituri. Multă sănătate și inspirație, Cu stimă, Melania Rusu Caragioiu

- CĂ VINE BINE CEEA CE SUNT

Parmiologic e frumos să visăm luminos și și cu folos să rămânem pe val, în picioare, cum zice, în vers NichitaStănescu și e grozav, brav, cum valsează, în vorbe Vasilica Grigoraș, cum zi de zi croșetează cu vorbe, cum cu un ac croșetează,

în zori de ziuă pe rouă bădița cu pălăria nouă, de fapt cum croșetează apă minereală, cu un ac de croșetat,

într-un copac

și delicat Vasilica Grigoraș dă valori și culori

(autoarea e profundă, optimistă, cu o stare de bine, și vine plină de pudori, cu artă cum se cuvine vine bine,

că vine acomodată și adaptată cu noi,

că știe bine ce sunt ca oameni pe pământ și vine, că sunt ceea ce sunt.

Emoțional simți cum eferveșcența de transformări, cum au licarit la Vasilica Grigoraș, în o serie de schimbări sufletești, în sinfonia de vorbe care ne fortifică energetic, că mergem mână, în mână, pentru a fi. Era într-o sâmbătă după masă, când nouă anului unu ne venise rându, în clasă cu perii de sârmă să dăm lustru, șmotru, parchetului și printre câțiva năstrușnuci inventivi: Cristea din Iad, Dan Eugen (nu-mi amintesc clar, în detaliu, ca la teatru, era circ de nota 4 făcuseră pe cântăreții delii, idioții lui Dostoieski. și când vacarmul era la maxim, în toi, dase peste noi profesorul de serviciu (în sala profesorală ne luase apărarea, în sala profesorală ion Popescu profesorul de română și Coldea Marin din Ciucea prof. de fizică și Macavei Rodica. Lan de crini, brândușe și bujori, în rezervația de bujori, zimbri, din Hațeg, din carpații, cu floare de colț, rare frumuseți și rare animale gata să piară, comoară rară prin păduri și pe nemărginite pășuni străjuite cu arborboret de ornament și de oameni care calcă, cu pași, turiștii, ca să nu distrugă corola de minuni și monumental natural. Mi-atingi coarda de vioară sensibilă al sufletului de George Bacovia, Vasilica Grigoraș, îngropându-mă, în petale de trandafir ca o nimfă ca Vica mea cu drag și făinoșag. Mă-n gropi, în roșii petale nupțiale de trandafir, de rug aprins, în pofte! În copilărie, cu alți copiii, din curtea blocului, am mers, în poiana, din hotarul Aghireș-Fabrici si am strâns narcise care ne bucura privirea, narcise care le-aveam, în Ciubăncuța la drum răsădite de Vica chiar sub fereastră alături, din drum putând să fie văzuți (văzute) primăvara timpuriu, lângă agrini ei bujori și alte flori cu așezare, asta dovedind plăcerea pentru flori și hărnicia lui Vica, unii săteni chiar comentând, cu voce tare, trecând pe lângă, pângă, casa noastră spre treburile lor. Strălucind a ordine și a curățenie, era mândria gospodinei care locuia, în casa cu pricina, din Ciubăncuța-Cluj / Ciudanovița din Banat-Timișoara, o grădină a Macii Domnului, fiindu-ne toată tara, cum zicea și papa de la Roma, în vizita care a făcut-o prin România de floare albastră și cu tei înfloriți și plopi pe unde se preumbla Mihai Eminescu și galeșa Veronica Micle, în inimile lor simțind bucuria și voioșia, în a fi emoțional cu o mulțumire și satisfacție a stării de bine. În altă viziune, Vica era din Balcani, din Ciubăncuța- clujului, cu plopul care-și adie frunza și e cu floarea ca o floare care-ș înfloare floarea noaptea pe răcoare ca un cântec, hore de dragoste, după care eu mă topesc, c-avea mândra asta Vica greu dor pentru mine de Vica, că toată noaptea n-am dormit de dor și de dragostea ei, că-s mare și tare, dar din cauza ei pic de pe picioare, după cum cântă, doinește, Ana Pacatiuș care deplânge pe badea de la sălaș. Era Vica o femeie, muiere, demnă de admirat, pentru tot ce era ea, Vica, nealcoșă și cinașă. Era născută și încă din pântece și din fașă făcută și destinată jocului, pentru o viață sănătoasă, provita (s-a văzut și prin modul cum și-ngrijit copilașii ei, cireșari și mușchetar, liceeni ca, în sat la noi, de a lui Arhimede, Pitagora și de a lui Aristotel / Socrate, Platon, c-aveau silința și știința, ca să fie cumințenia pământului, în templu eliberării. Vica n-avea pentru copiii ei pempers, dar cârpele care le folosea erau de mâinile ei spălate des, ca să nu pută, nu erau împuțite, că îi plăcea curățenia, chiar dacă avea atâtea greutăți, în viață. Seara cădea ostenită, dar nu vroia s-o povestească de rău gurile satului. Muncea, Vica, în excces, degeaba-i ziceam, că ce-i mult, nu-i sănătos, că nici sarea nu se pune multă, în mâncare, c-o fi iubirea ca sarea-n bucate, dar noi recurgem la extremă, la abuz. Vica era un zahăr, dar nu facem, nici de zahăr risipă, în mâncare, că-i de groază, dar eu m-am prea învățat cu Vica, m-am adaptat, obișnuit cu ea și e foarte ciudat, că-i simt amar lipsa ei. Vica e un dizain viu și lipsa ei e un prejudiciu.

     - Explica-te! Cum e un prejudiciu? De ce e un prejudiciu? CE INSEAMNA PENTRU TINE PREJUDICIU? Toate ce urmeaza: prejudiciu, avarie, daună, vătămare, stricăciune, pierdere, prejudecată, pagubă, părtinire, rău, stricăciune, nedreptate, răutate, atingere, detriment, defavoare, greşeală, eroare, nedreptate, jignire, plângere, doleanţă, motiv de nemulţumire, păs.

     - Am o idee, o transform, prietene, într-o poveste de succes, bucurându-mă de luxurietate, de ce-mi doresc, în ce mult te iubesc, Vica. Ai dreaptate, Vica, a murit, e o pierdere, o daună și plângere, n-am cui s-o fac pentru pierderea mea: dorului, cucului, poliției e imposibil, că nu poliția m-a intrigat, provocat, iar Dumnezeului la ce și pentru ce, cu ce drept fără apel, cu ce și pentru ce să intervin justițiar?

     - O faci ca multumire lui Dumnezeu. O faci pentru urmasii tai care nu vad azi caci sunt sub vraja globalistilor insa se vor trezi si vor lua exemplul iubirii tale fata de aproapele tau, de jumatatea ta Vica. Ingerul pentru care a meritat sa existi.

     - Cine pot spune, că mi-a adus jignire?

     - Orgoliul.

     - Tu, chiar tot ce scriu prostesc dai glas de rai, pe a lumii plai ca să vadă și alții, càt de năzdrăvan vorbim nobil și sublim.

     - Tu nu-ti dai seama ce perle ascunde textul tau, Pavele. Academicii de azi, (cei orbi de inganfare) sustin ca Beethoven e un compozitor mediocru. Niciunul fiind capabil sa-l priveasca in fata pe Dumnezeu prin muzica gigantului surd. Dumnezeu nu se vede dacat atunci cand esti capabil sa vibrezi.

     - N-am educație, n-am tupeu ca să spun / învinui pe cel fără vină! E neașteptat vina, pur și simplu, că mi-a murit Vica. Mulțumirea e fără a o exprima, în cuvinte și uneori, dur, n-am cum să-mi exprim durerea, că pentru pățania ta, doar tu cunoști durea-ți, ce nu-i lesne de grăit, uneori și, tu, fiind, în derută, iartă-mă! Grozav e ce te încumenți, tu, să lecturezi plăcut, că ce scriu e nou, pentru un nou născut, că ce altceva suntem, dacă nu apă, lut și vânt, în această schimbare a stării? E ciuciu ce scriu, că eu bat apa-n piuă ca să mă descoper cine sunt, ce reper de cer sunt ca om, în această înflorire de pom, om, în al Domnului Dom. Nu observi, că uneori, în gafă, cu Vica, sunt, în obsaid / în henț, cu Vica, în retrogradare. Vica-mi da curajul, contopea, în dragostea ei sălajul, chiar dacă era greu de atins această frumoasă, singura vedetă, din Ciubăncuța-Clujului, singura mulțumită, singura din elita țărănească, de pe Arcă, România pitorească. Care erau atuurile sale? Vica creștea calitatea vieții mele, eu având nevoie de persoana, de personalitatea ei demnă de cartea recordurilor. Iminamte sunt ceea ce sunt, din apă, lut, vânt și iminamente din pământ, că unde iubire e, Dumnezeu e, o realitate iminamente. Nu vă impancientați, că e cum scriu, mai ieșit aiurea, cu brazda de pe arătură. Pe altarul uniunii Europa, am ieșit basma curată, spălată, în pălincă. N-am vrut să mă eliberez de povara Vica, că Vica nu-mi era o povară (eu nu vroiam să se miște de lângă mine, că nu ea-mi era greutate mie, ci eu ei. Cine vrea să-l ardă pe acest Guliver proverbial cu tăcerea lui de lebădă? Aveam intenții bune față de Vica, ca-așa-mi picase mie cu tronc de la inimă, că-mi era dragă Vica, dar ce știi, tu: ție o româncă să-ți placă ? să-ți râdă pe sub nas, să-ți tragă placa, să-ți dezvăluie gozul roz de sub preș, mai ales, că se pune mătura pe el ca să pară mai puținel? Miha, că-s, în Cluj:

     - "De povești și teorii, îs sătulă".

     - E nefericita!

     - Vica a dus, o luptă nedreaptă cu canceru, cacenom, la Colon, din care s-a depărtat 12 cm și timp de 15 ani a venit Leucemia, de care n-a mai scăpat, la Clinica de Hematologie, de pe lângă biserica Sf. Petru, din Cluj. Vica, când zâmbea, ieșea soarele-n răsărit, răsărea / chiar din nori, de după nori ieșea, că era Vica o bucurie, în Ciubăncuța, Cluj. Având pe Vica alături de mine, aveam omenirea alături de mine, cu un suflu cald pur și simplu. La urgență Cardiologie am fost, în mai multe rânduri și Medic Nița Teodora și cu un alt medic, m-au consultat și oboseala și suflu gâfăi, greu, au zis, că nu de la inimă, cord, provin, că trebuie, să merg la consult la pneumolog, la care doamna doctor Cristinoiu Mihaiela m-a planificat și pe mine, prin 20 septembrie a.c. (între timp am reușit să iau legătura cu medicul neurolog Vasile-Marius Rus de la Clinica Recuperare care se reântoarce, din concediu, tot prin 20 și să mă duc, că de are loc mă internează; am drumuri peste drumuri, dar mă mai țin picioarele?). Dacă era Vica talisman viu, nu-mi purtam atâtea griji zicând chiar Iisus, că vii cu vii și morții cu morții și morții să-și îmormânteze morții (și asta nu-i din Îmormântarea lui Urcan Bătrânu, de Pavel Dan, ci din Testamentul Nou). Dacă era și era Vica altfel de femeie, n-aveam cum mă împăca cu ea, că nu era o scumpă și o dragă, nu era potrivită mie, nu era ca cuvinte potrivite de Tudor Arghezi, că ceva scârțăia. Vica n-ar fi luat, Doamne ferește, ea n-ar fi luat la palme: Un om necăjit, de Mihail Sadoveanu, povestitor vestit și scriitor iscusit, cu talanți cum mai rar, cum zice Pr. CONSTANTIN NICULA de la Sibiu, un alt intelectual și actor-artist, Dan Puric / Dragoș Pătraru un ironic și satiric, pe mute de cuțit al vieții, cu mintea brici. Mi-am găsit stilul, că și lui Vica i-a plăcut de un moaie-poame ca mine, un moșmonde, motroșală-muie ca mine. Era organiza, din interiorul ei, elaborată și bine organizată și ca bucătăreasă, că-mi plăcea bucatele care le gătea cu pricepere, ea Vica fiind cu sora sa Anicuța și moașa școlată, Măriuța, nevasta lui Lenuțu, era invitată ca să gătească pentru nunți, ca zilieră ajungând la Viișoara, Turda, la ceape, ca-n vremuri bune unguroaicele ca tânără ajunsă, să lucre pe la ele, în sat, pe  frumoasa și curata Vica, o fecioară harnică, o luară pe lângă ele s-o învețe pe tenacea și profunda Vica, o luară, că era ceva de capul ei, o luară, pe lângă ele s-o învețe să bucătărească elaborat, c-avea fata aiasta îndemânare, pentru orice muncă, că era fătuța asta, pentru tot ce trebuia să facă, chiar să meargă, în hotar și să împartă mâncarea lucrătorilor agricoli, care împăna, cât era hotarul ca furnicarul de fluturi ca florile colorând și înflorind hotarul, cât era hotarul și zborul lor era o splendoare, în munca și, cu, chipeșul hărniciei și se descurca, în miezul problemelor, miez fierbinte de pâine (încercarea e să-și facă viața mai bună și mai ușoară și parcă nu era o amatoare, ci o adevărată profesionistă, că curățica Vica, avea talant nativ și neostenită da să meargă sarcinii care o avea de făcut ca lucru bine făcut, lucru pentru care o plăceau și unguroicele care contau, se bazau, pe ea, pe Vica.

     - Vezi tu? Ce inseamna sa fii om de omenie! Da loc de intors. Deschide usi.

     - Nu erau plângeri la adresa ei, chiar dacă impulsul era mare. Unii bărbați ale acelor unguroaice, se uitau lung la această fetișcană, venită la ei, în sat, nu știau de unde, dar foarte importantă, pentru a se mângâia, în suflete ca boieroica Nadina pe Petre Petre din Răscoala. Era acută nevoe de forță de lucru, că Ceaușescu, în rezilența lui de a lua țăranii, în fabrici și n-a băgat de seamă, că acest heirup grăitor, schimbând natura omului, putea fi o prostie, în agricultură creeindu-se goluri, o lipsă de țarani, în locul țaranilor folosindu-se militari, soldați... Era o experență și doar așa ajunse și Vica la Viișoara, ajunse fără să facă fiițe, având frumusețe și noblețe, în momentele ei, că nu era o nebunie și nici nu șoca cinașa fată harnică și pricepută la ce era nevoie. Lectura ta Vica poți să-i adaugi, în fundal snfonie de a lui Porumbescu / Enescu-ce zici, dragule?

     - Costa bani si suntem saraci.

     - Vica nu frauda, că era o femeie deschisă, nu o femeie incomodă, ci una calculată, femieie normală fără excese. Adică, a cui vorbe sunt, că Vica mea, nu s-a plâns, n-ai auzit, vorbele aiestea, nici la o arucătură de băț, așa, că eu, n-am pretins nimănui, drept de autor (tu, în cazul aiesta, ce îndrugi, ce vorbești, despre cine?) Românu-i curvă trăiește bine, dar se căiește de sanchi ca parlamentarii care nu se achită de obligații).

     - ESTE VORBA DE MUZICA. Autorii astia celebrii sunt sub copyright si nu poti sa folosesti muzica lor fara sa platesti. Daca o pun in spatele vorbelor ne blocheaza clipul imediat. Faci cateva greseli de genul asta si iti inchide si canalul de pe You Tube.

     - E bine și fără ce ți-am zis, îți sugeram doar, c-ar fi înfățișat sărbătoresc, zic eu  unul ne bunul pretențios și veșni pretențios, la un altul, că lângă unul mai încape unul ca să mai încapă nebunul ca eu și încă unul, una de încredere, sinfonicule drag și cu făinoșag la vorbe, vorbe-proverbe, cu tonalitate frumoasă, sprințară, în graiul limbii române proaspete ca o pâine pentru pruncii României drepte și libere, cu belșug de fericire, în învierea revigorate de a fi sinceri al României profunde și excepionale, al României mari, după preferințe, cu noblețe, în inspirație socio-umane, cu iubire pe verticală, grozave și brave.

     - Tu stii cum suntem noi azi? La margina civilizatiei pe o gramada mare de gunoaie. Din resturile aruncate de banditii de azi ai lumii incercam sa ne facem jucarii de care sa ne bucuram. Apoi sunt spionii care pandesc si cand vad o jucarie frumoasa o fura si o perfectioneaza. O pun apoi pe piata si devin milionari. Asa a fost decand lumea. Oamenii care au marcat lumea au fost intodeauna sacrificati. In societate e loc numai pentru cateva posturi de eroi platiti regeste care sa-i momeasca pe restul miliardelor de artisti sa spere. Ce iti pot eu promite e faptul ca in viitor, in urmatoarea oranduire, dupa ce limbricii de azi vor fi trasi in teapa se va face un film mare despre povestea vietii tale de dragoste cu Vica.

     - Ce ai făcut după reguli e superb, nobil, dar mă gândeam nobil, c-ar fi util fără a cunoaște ce-i voie și ce nu, iartă-mi greșeala, ieșirea, din banca mea, că am făcut o boacănă, glumă proastă, iartă-mă ! TU, ești un om perfect și corect, cu lecție de viață, apropii infinitul de obiect. Miliardarii merg, în cosmos și cheltuiesc, tot banii făcuți de pe spinarea sujitor, iar noi nu putem zice nici pâs, că suntem desconsiderați din calitatea de om, suntem, calomniați și dați naibi, făcuți varză. Până atunci, timpul, n-are răbdare cu mine, ca atare, aborigenule-român fercheș, eu nu mai apuc, că nici Vica n-a apucat și nici marele singuratic și cel mai iubit pretutindeni, neaoș și mare  figură, îmulțit cu talanți nativi, Marin Preda, e clar, că n-o să citească Mere Pădurețe, dar precis, că n-o să vadă nici filmul de care pomenești, film pentru care o să se nască un alt Sergiu Nicolaescu și un alt Jean Constantin care era pozat, în Almanahul Cinema, din1987 și unul din Recea-Cristur, văzându-i poza lui acest om-actor, cu Jean, vine voios să-mi spună, că mi-a văzut poza... (totul era de comedie, că eu mă asemănam, dar nici nu răsărăream ca el, ca acest nemuritor, dar ca să mă aseamăn, că dacă mă asemănam cu cineva, acela era, scumpule: Dumnezeu, care mi-o dat și talentul nativ, pardon: talentul înăscut, cum zice Alex. Ștefănescu, c-aș fi scriitor popular și, că aș avea talent înăscut, scrie, în revista Flacăra, revista lui George Arion, scrie cu farmec și minunat criticul și istoricul literar, Alex. Ștefănescu.

     - Asta e soarta noastra a artistilor: Intreaba-i pe cei MARI din vechi timpuri. Ai vazut saracu Motzart a fost ingropat intr-o groapa comuna cu alte zeci de morti sarac lipit. Si ai atatea exemple ale istoriei din toate domeniile si totusi continui sa pompezi pentru recunoastere - NU O VOM AVEA IN VIATA. Si iti mai destainui ceva: BUCURATE CA POTI PLANGE. E ultimul si cel mai mare cadou de la Dumnezeu.

     - Cui se îmânează cartoful fierbinte, președintelui? Guliver!? Eu n-am nici o vină, doar vina, că scriu și tot continui să scriu. Am intenții bune, dar nici nu știu, în nevinovăția mea de ce să mă apăr, de ce rău să mă feresc.

     - Uite baiatul acesta de 17 ani iubeste o fata din clasa intaia si nu are curajul sa ii spuna. Deci de 10 ani. Ea nu stie. Cred ca aici sta frumusetea iubirii pentru ca daca i-ar fi spus poate s-ar fi consumat emotia pana acum sau poate chiar mai devreme si ar fi devenit un om obisnuit sau un ratat insa iubirea l-a construit. Va avea mare succes in viata.

     - Cu șuveiul dai după câine și cu gânjul, bota, gătejul, dai, în pimul cu poame, în părul, cu pere, în mărul cu mere, iar cu joarda, în nucul cu nuci, iar popa de pe vremea lui Nică, Ioan Creangă crepând lemne taman, tocmai, de Crăciun, se făcu de pomină aruncând cu lemne după colindătorii, fițingăi, care-și aflară obraznicii țânci să meargă cu colindița cu fliscoi, tocmai la popa de pe la noi, din Sâmpetru-Almașului, pe unde pe dealuri, coclauri și dracu-și rupse pieptu, mânce-l fenea, pe sărăcia aiesta, dar ce vă spun eu, că împelițatul, o pățise rău de tot, prin hârtopele, groapele, drumului pe atunci nepetruit / asfaltat cu bani, ero, europeni, că, în birocratism doar foarmele, hârțoagele erau mai greu de făcut, de tocmist, domnarii punând caii dinapoia căruții / boii dinapoia carului, că dinaintea împăratului nu-i de stat și dinapoia calului, că dinainte șeful te sfădește, ceartă, îți află de vină, iar calul, îți arată prețul mânzului ca lupului, prețul scris pe copita cu colți. LA RADIO, DOAMNA LIDIA LAZU CA O VIOARĂ INIMA MI-AR CÂNTA CU SENSIBILITATE-CALITATE DE OM. Cu Vica / fără Vica rămân de la opincă la vlădică, rămân, un opincos, un Pintea din Mogoja, un frumos (tot din Mogoja era și colegul Șarto Petru). Irina Loghin pare ca Rednic lupoaia a glumețului lupu care se înțelege bine cu nevasta din Maramureș, dar eu fără Vica, nu-mi mai văd strălucirea vieții din învârte, Doamne roata, cu atât șpir și făinoșag cântată de Irina asta, nu critica, președinta filiala Cluj a USR, că viața-și are rostul și folosul ei, dar fără Vica ce folosul, pe gustu ei / lor, al neamului nost, că degeaba sunt copil sărac, Vica, la mine a tras / trage, c-am rămas singur, de singurătate - mi s-a urât, că nu mai am nici un făinoșag, degeaba, mi se pare Irina tot frumoasă și parcă tot tânără ca Melania Rusu Cargioiu, că și la ea mă uit, în poză pe telefon și n-arată rău ca mândrețe și omenie, cu simpatie și empatie, dându-mi bună dispoziție, că mă inspiră și mă face, în formă ca Vica, în combinație irestibilă, eu alegându-mă doar ca Blaga, din poezia Idila, că eu de aici și de mănânc pământ, din sat, nu mă duc, aici sunt cu informațiile de pe ambalaj, că nu confund: marfa cu ambalajul, că Vica, că îmi dă curajul și dragostea nu moare scăldată, în omenie de Românie și dor, că mai retrăiesc, un hopa și simt, rănit de dragoste, că Vica e încă la noi, cum cântă Fuego și horompo-pom Irina aiasta maiastră și inteligibilă, din Iza / Mara năvălesc lupii, familia Rednic din extraordinarul, unde mai există Dumnezeu, că există și frumos folcloric românesc și oameni de lume, cu unitate teritorială, în fire, natural și o stare de bine spirituală omenească cu paradoxuri, în of și dor, în convingere națională etnologică și folclorică, chiar cu tradiții, obiceiuri, la care noi suntem pricepuți, chiar, dacă, cu Vica nu mă mai tăvălesc, în iarba limbii române, cu toate pânzele sus a lui Radu Tudoran, imposibilul, foarte fabulos și hiperbolic, chiar dacă Speranța îi pe uscat, în Bucureștiul darnic și pragmatic, cu copilăria lui Aristotel Bunescu și cu dragostea păcătoasă a lui Maria Cârneci, cea/cel care, că Aristo așa cum vrea, îmi amintește de poetul și profesorul Ioan Alexandru, profesor la catedra Eminescu, Șandor a lui Șandor, cu copilărie, în Topa-Mică, Sâmpaul-Cluj, unde am lucrat și eu Asistent veterinar și am fost, în casa părinților lui, tratând Animale bolnave a lui Nicolae Breban cu reperele necesare, din satul românesc, talpa satului, cu viul care se pierde, că n-avem legi, în parlament și senat, o lege pentru ocrotirea țăranului și țărăncii, din satul aiesta despre care a scris imne poetul amintit, că a scris cu energie și pitoresc, că oamenii aieștea, iar cei plecați nu-și uită rădăcinile, că duc tot greul dintoadeauna, lucră pământul cu râvnă, silință. Imposibil să nu iasă ce gătea Vica, în bucătăria ei, în antreul, care-l folosea ca cohe (pentru asta bunic zicea convinsă tot ce da cohea, c-aici e mult efort, căldarit, osteneală, mult dichis și multă zăbădeală, averea care o aduni ce e, în fond, că nu aduci nimic, cu tine la urma-urmelor, că nimic, nu-i al tău vorba lui Șefan cel Mare, drept și sfânt, că-i a urmașilor-urmașilor, frate, Ben! Viața e ceea ce e, nu e lină, uneori e oribilă, prin răul care ni-l fac cu știimță și din neștiință, ni-l fac guvernanții, în prostie omenească. Ai, de mine, că eram cu multe măgării, nebunii, la gârlă, în vale la scaldă eccetera, eccetera, că bine o zici, deși n-ai ceteră, Pavele afon cu examenul picat la pedagogică, pe Moților, în Cluj, zice colegul Sotelecan Vasile, care mai ancorat a ajuns învățător, că el ca om a reușit, în viață, că era mare ceie, puiul, să devină și să învețe și pe cioară (și eu și, tu Pavele, ai reușit, că nu trebuie sa ai palate, contează și, tu, pe cine ai (eu pe Vica, cu grija ei, în familie, uimitoare) depînde pe cine te sprijini, în viață și se referea la Vica, că el, cu nevasta lui, o unguroaică, trase mâța de coadă, nu o prea nimerise, că vorbind la telefon, îl auzisem, pe Puiu, toind-o, cum se ceartă, cum e ușor să-ți imaginezi și nimic nu puteam compora cu aiasta, cu așa podoabă ca ea, ai dat-o-n bară pe care e cra, cra, o cioară). Vica n-avea leacuri băbești, vrăjeală și farmece, chiar dacă pe șanț povesteau vrute și nevrute, că pe issteața de Vica erau bârfitoarele, gurile satului, erau invidioase pe Vica și ca ce s-o vorbească de bine? Din Aghireș-Fabrici, colegul, Titi, Danciu Emil, după ce a murit tată-su, moartea acestuia l-a făcut să ajunga pe la Dej și datorită colegului Sotelecan, vorbesc la telefon și el bucuros vine la Ciubăncuța să mă vadă (socru-su era din Suarăș, frate cu domnul profesor Roman Alexandru, bărbatul lui doamna Îmmnvățatoare Victoria de-a Banului, Vulpița devenită Roman, neam și cu cuscru din braniște, Ciubăncuța și cu Păcală, Cosma Ioan, bărbatul surorii Anicuța, surorii lui Vica. Vica vrându-mă bărbatul ei, nu mă dezamăgea (nu știu ce cocea, în căpușorul ei). O nuntă, în numele omeniei, nu se pate ține, cu drag, dar Congresul PNL se poate ține cu 1000 de participanți, indiferent de riscul pandemic, zice bătăios, nevoe mare Câțu, cum adică oamenii de rând nu pot face o nuntă, că se unesc 2 tineri, într-o, pentru a forma o familie, că populația României scade, nu-i așa și, nu-i o valoare regală, normală. E vorba să cadă acest guvern, zice Ciolacu, dar președintele lasă să decadă, în cădere liberă: liberalii, cei cu care ține, cu dinți ca soarele cu dinți de viscol, dar poporul cu liberalii, în conducerea țării, apropo,  România ce câșigă, că nimic nu crește: alocații, pensii, salarii, în favoarea bunăstării poporului? Înteresează pe Câțu și pe Orban, doar barurile și scenarii cu petrecerile, că-n rest pentru oamenii de rând doar restricții la papa? Se scoate vinovații basma curată? E o cacealma și cu vaccinarea obligatorie, după ce a fost benevolă, dar acuma după ce mucul de țigară ne ard degetele, nu putem merge la serviciu dacă nu ești vaccinat, cum ne explicăm, prostia? Ce-i cu restricția care se impune? Ce-s, cu inutila speranță, că rata de ifecție e mare, cum zice ministru Câmpeanu. Se bate apa-n piuă și rezultatele, concluzia relevantă? Cei nevaccinați au limitări, că el nu e de acord, cu vaccinările obligatorii, zice Sorin Câmpeanu ministru educației (se orbecăie). Nu s-a zis, că vaccinarea,nu-i oblugatorie? Vaccinarea ține de 6? Omul e om ca om. Viața mi se descoperă așa cum am mai cunoscut-o. Prunul face prune, că nu semeni ghindă și rasare ca din jir, fradin, dacă răsare stejar. Visul vieții mele a fost să scriu uman și artistic, că am  pus ordine, în suflet și, în viața mea, c-am fost făcut pentru artă, o muncă absolut incomensurabilă, în măsura lucrurilor. Angela Gherghiu e soprana cu voce de la Dumnezeu, cu: O viață, pentru artă, o valoare culturală. Arta unește oamenii, zice cu convingere Angela Gheorghiu. Cum ți-ai dat seama de problemele mele? Ca ce mi-ai făcut viața mai frumoasă? Tu, cum mai desscoperit, în turma de elefanți, ca un bun safari, din România, că tu, în ce mă privește, nu ești dezorientat, omule! Ești un energic și un pragmatic, că tu, ești ca un profesor de la școală ca blajinul și blândul păstor. Mai găsit sărac, dar nu prost, cum zice, cine ce zice, domnul redactor Vaida, de la Radio-Cluj. Decizia ta e justă, chiar și atitudinea ta față de mine, că tu ești un om inspirat și cu talent, un om cu har și calitatea ta contează, cum și eu am contat, cu tot ce sunt cela ce sunt, pentru Vica. La Corida din Spania, se ferește cine poate, fără ca asta să fie eroism, în marea bucurie și gălăgie, vacarm, de pe străzile orașului înebunit, în empantia și emoția spectacolului spontan și spartan, de divan adhoc /de ioan Roată și Unirea, în care-și are și vodă, Ioan Cuza prezența plină de animație. Ți-ai asumat o responsabitate, chiar demn coborându-te la nivelul meu, Ben. E un spirit fatern ce faci, tu întorcându-mi și celalalt obraz. Extraordinarul, Vasile Roaita, e departea ta, că tu, Ioan Miron, pe Grivița ai tras sirena / în Ciadonovița sau, în Melbourne, Australia. Din partea mea un salut și Servus, sărut-mâna, domnule director, Ben! Vica a avut o înălțime morală, prin viața ei educată și normală, din școala de dincolo de școală ridicată de pe orizontală pe verticală, cu artă super, în iubire cu profenzimi, în culmi cu înălțimi-reper de cer, în caracter divin și senin, că faci să stea mâța-n coadă, Vica mea. Strălucea Vica și fără lumina reflectoarelor. Hotarul, îi era scena, rampa de a se da, în spectacol muncind. și fără lumina reflectoarelor lucea,strălucea sub regalul soarelui a naturalui existent de-a lungul hotarului, câmpului,locul de muncă,unde ne zdrobeam unealta de os și, prin asta privighetoarea era acompaniată și un concert sinfonic se dezlănțuia, cum nu era un alt concert pe măsură, pe scena lumii, cum sunt și cele care se desfășor imemorial festivalului George Enescu, un alt nemuritor al armoniei romànești, de prestigiu al neamului nostru, un natural al noatelor de pe portativ care sfințesc pe oamenii de prestigiu ca Romain Rolond a celui care, îl descoperise ca mare talent literar, apropo cine se aseamănă, se adună, că prin el cunoaștem, pe Panait Istrate, un ciulin al Bărăganului și o Chira Chiralina șpileră, înțeleaptă, Codin și chiar al altor personaje pitorești, pe care acest scriitor le-a făcut prestigioase ca marele nostru Sadoveanu / Nicolae Filimon ori Marin Preda sau colțosul și Desculțul Zaharia Stancu, o alfel de a fi, de pe lunga și îngusta glie a Călmățuiului, în cântarea cântărilor a lui Vica, o înviere, în dragostea, dragostei mele. Alexandru Odobescu poate fi remarcat, prin fals tratat de vânătoare, pseudokineghticos, o prefață, la o carte de referință al literaturii române, Ben Phonex, nădejdea și frățietatea mea, pur și simplu al literaturii noastre românești, de legendă și de povești cu balsam și altruism de doină și de lumină de pomină. Prefața / cronica critică, prefața, cu pricina, nu-i, minunatule, la Mere pădurețe! Cum zice primarul din Monor, B.N. zice dacă ai lângă tine oameni cu inimă: succesul e garantat, cu calitatea scrisului, în cazul meu, cum ne garantează Constantin Ștefănescu, un perfect a emisiunilor Garantat 100 la100... Legile puterii trag fedeul pe oala lui Orban / Câțu (cine va stăpânii pârgàiile, în altgoritmul politic?) În alb și negru, că există un scandal, nu, în șah se înțelege. Cum să continui model ideile din povestirea, cu experența mea? Vica îmi da un plin de viață, îmi da un traseu în destin. Să vorbim cu calm și realism, cu altruism. Cum ieșim din lanțul vicios? Ce-i logic /ce-i absurd, în politica pentru ciolan? U de-i votul de încredere că n-are, că n-are, nici o relevanță? Ei se pot reuni 800 de inși, că pentru ei, congresmani liberali, nu-s restricții? Aici e ce gândesc ca ciufi, pârliți, liberalii ca mafioți care bat pe cei care apără ca pădurea să nu se distrugă, chiar dacă există o mafie sub imperiu dominator a liberalilor, condusă, de Iohannis, care e pentru Românie normală, la care, scumpule, de 30 ani, n-ajungem la România legală și normală (Stop cu furtul buștenilor, copacilor, dar nu se vrea, ca să nu se exporte, chiar România, cu păduri cu tot peste hotare, în străinătate, tu Ben ce zici de acest înteres care ne păgubesc, cu înteres de aurul verde? Însuși românii ne păgubesc de valori fără ca liberalii să-i  judece și ca justițiari și să-i condamne la pușcărie fără drept de apel ca să nu-și arate liberalii incompetența, ca să nu se aleagă praf și pulbere, din cauza acestui mare insucces, eșec, chiar, care face, din păcate, rău, prăpăd și omor, distrugere și globalizarea poporului român care nu-i în beneficiu nostru, după percepția partidului național liberal/ penal, aflat, într-o criză demonstrată de traiul prost, prost gospodărit, demoralizator administrat? Sunt doar pentru membrii liberali democrați (cine nu-i cu noi, îi contra noastră). E un joc murdar, curat-murdar, în politica românească. Pe ce contăm pe bune pur și simplu, că un Eminescu la Timpul, analizează și ia, cu atitudine, științific, ia din scurt pe politicienii răspunzători de incofort. În casa lui Vica te încărcai cu energie bună. Avea un sistem neodihna, că neastâmpărata aiasta mea, nu sta un fir locului, pe altarul soarelui. Era dezarmantă prin ce cu hărnicia ei, Vica, făcea, cu tactica ei de furnică / albină lucrătoare (aschia nu sare...) Ea făcea, în fiecare zi. Vica era organizată, ordonată și curată, tot ce era inutil ea se debarasa. Era migăloasă, Vica, în munca laborioasă și fără sfârșit a femeii, o muncă de zi cu zi. Zi de zi neobosită uneori neapreciată, pentru calitatea muncii prestată. Cu Vica e de a vața-asunsălea, că era s-a implicat, în viața mea. S-a dus cu calul la târg, numa ca să arate, că nu-i de cumpărat. Într-o zi murim și spre regretul meu, nu reușesc, să-mi cunosc România, în întregimea ei de frumusețe, de grai și piesaj-de suflet românessc și acea mantră a poorului energetică al poporului meu. Noi suntem chip și asemănarea fără aseamăn al României mele, în priveliști și pitoresc de inteligență. A dus calul la apă, dar nu l-a putut forța să bea de unde se îmbăia și tulbura ea fata pădurii, o fată, mesie a iubirii, că era, în firea firii, să-ți pui mintea cu Vica aiasta, omule! Murim, când ne vine rândul, fără a fi împăcați, mulțumiți, puiul mamii! Murim tot proști, murim ca să să nu mai fim ca Vica. Vica zicea, când banal, îi ziceam fără sens, c-am să mor, ea sărea ca arsă ca să tac cu gura spurcată, că nu-mi suflă moartea-n cur. Avea dreptate, că eu trăiam și încă scriam, chiar dacă nu-i așa și caii se pușcă? Când mă întorc și învârtesc, pe bădița-l necăjesc, cântă Ana Pop și ne-aduce miresmele peste tot de pe la Satu Mare, că nu faci ce vrei vând să fie autentic, îmi zicea Vica, că nu schimbăm lucrurile care ne copleșesc. Ne menține viața, în perimetrii ei, că își cere drepturile ei, chiar dacă Vica nu-mi dărâmă moralul, cu realitatea ei, că politica ascute cuțitele la sânge cu Anghel Haiducul 7 caii, în săptămâna nebunilor, cu naturalul lui bio, că viața mai bună e mai mult ca viața, asta, făcând bine altora și aducându-i mai multă bucurie. Nu fuge câinile din măcelărie, a zis Câțu și au fugit, zice predictibil Ceoloș, dar sănătatea e o treabă serioasă. Tu, tot, îmi spui:

     - "Gândește cu mintea ta". În vis permis ca un Robin Hood, pe bune flexibil. Jocul tău amoros, cu vica era un joc pentru adulți, incredibil, dar adevărat. Vica impestitiv, se arunca, în vorbă, conversație și era o obișnuință ca femeie care știa ce trebuie, în societate, ca și cum ea ar ști ce se vorbește la masă, fără să facă plafonare, că ea prin nivelul discuții era la aceeași masă. Nu era o lipsă de sens și metrocrație. Nu se scremea, ci era cursivă, în diplomația ei nativă, cu mantră proprie. Era cu scheme specifice ca cu drobul de sare deasupra albiei, în care se îmbăia copilul eficace. Scriu, în ritmul și algoritmul de sub lupă ca un om făcut, pentru prima, din prima, în arta succesului iute și eficient.

     - "Să ai grijă, să-ți porți de grijă", îmi zicea Vica atenținându-mă grijulie, spirituală, știind, că eu sunt mai indolent, mai nepăsător, cu ce a fi a fi și ce-i să pățesc am s-o pățesc, că uită și azi sunt la Cluj și merg la medic și voi ajunge și la Recuperare la medicul primar neuro Vasile Marius Rusu, etaj 4, salon 419, o să văd mâine mai precis și pe bune. Simt o epuizare, pot umbla pe distanțe mici și imaginează-ți, că nu pot sta, în picioare, că știi ce am și nu mi ușor, în această sfântă treime, cu pași a vieții. Acuma să nu fiu supărat și ce pot să mai fac, că nu există, cu sau fără Vica, nu există: nu se poate, ci fruntea sus, toate pânzele sus! Omul e cum e pogonul. Arșinel e artistul care ca dezghețul ca început să iasă din închisori, că intelectualii, pușcăriași, că au murit bizonii, că a murit și cei ce-au împușcat bizonii, a scris unul, zice Mircea Dinescu la emisiunea politică și delicatesuri. Poezie și delicatesuri, de Mircea Dinescu. Pavel, cu Vica, am trăit, pe valurile vieții și m-am bucurat mult de ea. Încerc s-ating perfecțiunea, să fiu radical. Vica era așteptările viețile mele. La noi e mai bolnav spitalul, decât pacientul.

     - Si la noi e mai bolnav guvernul si spitalul decat poporul. Asa e peste tot in lume. Ca isi punea intrebarea unul cum se face ca toate cele 195 de tari de pe pamant intr-un ison accepta situatia pandemiei? Deci exista. Eu pot sa conspir si sa le mai raspund ca atata timp ce toti avem masini si suntem dependenti de petrol si dollarul lui sigur nu avem de ales decat sa fim in Hora. Chiar de nu stim cu ce se mananca. Iar daca nu ai petrol te infectam ca sa ne uniformizam. Industria vaccinurilor a devenit mai profitabila decat ce-a de razboi.

     - Artist, român, nu fi trist. Liberalii gestionează prost România. Scumpiri pe bandă rulantă. premierul și ministrul finanțelor sunt la mare, la Vama-Veche (pe banii cui, sunt? pe banii poporului?) Lupta între partide e viscerală, se sufocă din interes unii pe alții, că politicienii, nu mai respectă nimic și nici nu-s politicoși, acești mincinoși. Und-mi ești, România mea cea dragă?

     - A plecat intr-o alta dimensiune. Dupa ciuperci mai bune cu tata Iohannis.

     - Aștept să fiu internat la Cl. Recuperare, pentru Dr. Rusu Vasile Marius.

     - E pe coridorul Recuperării, din Cluj, Str.Viilor nr. 42-43. Tu, zici, uită baiatul și eu nu văd nici, un băiat, din altă poveste de zahăr, bărbate, român din Australia!

     - EU NU ZIC UITA. Eu zic PRIVESTE.

     - Ți s-a aprins călcâiele după vreo gagicuță? Nu gândești, că poți face infract, Ben? Astă noapte, în spital, zi de șut, pe unul l-au dus, cu salvarea la București, din Cluj, somn aproape ioc și peste noapte pe coridor gălăgie, larmă, că se aduce o urgență și mare neglijență și tulburare, nepăsare față de pacienți, dar sunt, în spital și, înțeleg, că nu suntem acasă, ci, intr-o instituție de stat, exclus snobismul din Senatul și Parlamentul României fără o legalitate, că scandalul nu-i autorizat, într-un nici un fel și Advocatul poporului nu-s nici o legalitate, că important e la noi pișpirei, leafa să vină fără smintire, că asta contează, în fond și certa pentru putere și avere, să mergă, că merge strună, cu snobim, că asta-i la modă și, în vogă și la case mai mari, la casa nănașului, că mi-s cu toți ciufii mafioți, că vând și caca de pe opincă, servus!

     - Noi am avut cutremur azi 22 Sept.2021 in Melbourne. Nu a murit nimeni. Au cazut cateva ziduri si sticle cu bauturi de prin restaurante. In rest totul e bine.

     - Bine că-i bine și, că ești bine după cutremurul care o fost, cum o fost, cu pagube nu umane, ci materiale. O altă noapte grea, dificilă, în spital, Recuperare, în Cluj, cu tot nitrozepanul, cu ceva somn, ațipesc, la început, apoi mă trezesc și mă vărpălesc de para gândurilor și mă sucesc și întorc, dintr-o parte, în alta și nu mai adorm și parcă mă doare carnea pieptului, unghiile și degetele picioarelor și știu, că chestiunea nu ține de neorologie, dar trebuie să aflu ce am, am să vorbesc, cu Dr. Rusu ca să aflu ce și cum și cum nu-i lămurită chestiunea de cardiologie, după părere pneoloagăii Mihaela Cristinoiu, să fiu trimis dacă-i posibil pe secție la inimă și să mă liniștesc: ce și cum stau lucrurile, nu-i așa?

     - Ma mir ca mai poti scrie frate Pavele. Stai linistit. Nu te mai infierbanta ca Nebunii merg inainte oricum. Fa te bine, Ben

     - Ceva-i de făcut, în ce mă privește și mă îngrijorează: ce? Ca oameni, nu tot se știe, chiar dacă dă bătăi de cap, că nu tot ce zboară se vânează și să mânâncă și, nu tot ce naște din pisică șoareci mănâncă, vorba scriitorului Nicolae Filimon (vezi Ciocoii vechi și noi, cu prevertirea unora și gona după procopsirea, cu îmbogățire rapidă, făcând rău, cum fac corupții, cei care se împut ca peștele de la cap și s-ar curăți de la coadă, dușmanii contra umanitătii, după cum zice Doda Ghiță, colegul, c-ar fi, s-ar îmtâmpla, în zilele noastre hebereie, în cădere libere, vorba lui Grigore Zanc de prin satul condorencelor.

     - La varsta asta nu trebuie sa te ingrijoreze nimic altceva decat admiratia pentru creatie si a-ti lua adio cu recunostinta dand pupicuri si zambete cu mana pe masura ce trenul se indeparteaza de gara vietii. Viitorul cum isi asterne asa doarme. Noi i-am adus pana aici. Cred ca le-am dat destule: cultura, haine, papica si distractii. Sa-si mai faca si singuri. Daca isi doresc LANTUL..., SA-L POARTE SANATOSI !

     - Tu, crezi, că-s Onedin inert / tânăr și neliniștit, chiar lunatec, somnambul deasupra pe acoperișul Clincii? Grigoare Zanc e cu probleme personale de prin Cluj și de prin vremea, când ca țangău, cum zice tata Ioan Mihăilă și mama Eva, o familie de țărani de omenie, cum rar, dar nu-n Transilvania, pe unde era învățător pe la Osoiu, pe vremuri, acest om ajuns perfect, la instituția prefectului. Tu, crezi că am talentul lui Nicolae Breban, un Don Juan al literaturii / sau, că eu răbd nerăbdarea și devorarea timpului, în nerăbdarea lui ca pe Marin Preda și misterul morții lui, când rusoica l-o servit, cu vodcă, când el i-o cerut apă fiindu-i sete, în noaptea cu pricina, când, în casa Mogoșoaia a scriitorilor coborâse din camera, în care scria, cu cheful dintotdeauna, scriind la altă capodoperă, opera omnia?

     - Tu ce faci Pavele? Cauti cusca Breban? Aia e imparatia lui. Tu o ai pe a ta, care trebuie descoperita. Tu doar cultivo. Tu nu trebuie sa fii un Don Juan ca Breban pentru ca tu esti Un Pavelone, Don Corleone al Ciubancutei si al Nemuritoarei VICA!!! Fii mandru de asta ca Breban nu a cunoscut in viata lui de don juan o vica. Vezi ca moda sa schimbat: Lumea nu mai e interesata in RollsRoyce/ul Breban ei umbla dupa masini de teren Mad Max si pantaloni rupti in cur, cercei in nas din care isi extrag imaginatia/drogul iubirii. Breban nu e capabil de IMAGINATIA TA. A lui se poate copia ca e deschisa/expusa. A ta e nepredictibila, neconformista, rebelioasa si intoxicata ca o groapa de gunoi plina de perle. Daca tu vrei sa scrii ca Breban si o faci... Ei cititorii, vor prefera originalul decat imitatia/breban/pavel. E atat de simplu. Nu mai e la moda cercelul de aur in nas azi! Ca sa primesti sex e nevoie de un cercel murdar, ruginit si cu miros de balegar ca sa desfeti fetite.

     - Bine, grăiești față, că n-ai ceteră! Dar eu sunt cu mere pepea pe perete și, cu caii verzi, cu care striga, în Desculț al lui Zaharia ca să deschidă porțile raiului de la Omida, de pe lungs și îngusta Vale a Călmățuiului, că vine domnia sa, tot o țărancă, o alta decât Vica, din preajma sau, chiar, din 1907.

     - Eroul din Desculti azi e incaltat si cu turturi la cur. Zice ea: A venit taranflocul ala murdar si imputit si mi-a facut dosul praf – ma violat urat, fortat, dar mi-a placut. Si baba pe scari in intuneric plangand – unde mi-e norocul si focul de Giroveanu. Nu e lumea noastra Pavele. Uita.

     - Tu, zici pobabil de Gropa, un roman liric, luxuriant, a lui Eugen Barbu, unde e împărăția une mahala, din București de la începuturile de mit, de copilărie al acestui hulit, dar grozav Barbu Eugen, principele Bucureștiului. Ho, nu ți-am spus apropo: trebuie să sădești un pom, să construiești o casă și să faci un copil ca să fii om.

     - Spune-le celor de la Bruxeles. Ei promoveaza inversul. Pavel Ratundeanu-Ferghete respira prin versurile sale precum universul, daruind omenescul si iubirea sadită a Divinului Absolut.

     - Vicleana, cum e cu ea, cu vulpea, că și pisica stă pe coada? Mulțumesc, drag prieten și-ți mulțumesc, pentru încrederea și sinceritatea care mi-o acorzi ca Ben Todică, din Australia. Să înceapă jocul! Ajut-o pe Lucky să câștige jocurile de pe insula Campionilor Doodle! #GoogleDoodle. Cine n-avea probleme cu morala, că eu aveam treabă cu morala, dar eram de la sapă și coda vacii, îmi aveam ca oricare povestea mea, îmi câștigam pita ca secătură, om nu prea harnic și nici pe la armată prea dus. Mihaela când vrea să se scape de turuiala noastră, părându-i-se cam fi băgați ca radioul, în priză:

     - "O să mai vorbim noi", iar aiesta Ioan Miron a Bețiului:

     - "Om mai vorbi vorbe, vom mai vorovi". Da, totul, în toate avea ca sănătatea o măsură și cine nu știa că totul, în tote e cu o măsură-n toate, că ce-i mult, nu-i sănătos, chiar nici cearta și bățoșenia, din parlament ca acea Șoșoacă mai guralivă de la Radio-Șanț Ciubăncuța / din orce sat românesc ori, când se adunau la bunicul, în casă sau bătătură la bunicul, că se mai făcea adunăntură obștească să-i lămurească bunicul, fătul Viorel, nu Viorel Ponts ca om de nimic plagiator de licență / doctorat, în advocatură. Avea bunicul casa deschisă de fapt inima și s-adunau la el sătenii buluc, uneori, chiar și să cinstească, omenească, c-așa era bunicul mai larg la suflet, mai mână spartă, pentru care bunica asta de a Iancului, din drag, unde se refugiaseră acei țărani, mocani, din apuseni după răscola lui Horea / revoluția lui IANCU ca roata dințată să nu le zdrobească oasele sub dinții haini. Zborul din cuibul de cuci, a câte-a sinfonie, în zborul de la cuib, cum ar zice prozatorul din câmpia transilvană, Pavel Dan, cel cu Ospățul dracului / Urcan bătrânul... Ca într-un râs scriu și am dragul meu de-a-mi copia, cu inspirația, care mi-o dictează Dumnezeu, că el e cel care mă inspiră, îmi dă zbor, întingându-mi aripile spre zborul, în viitor de dragoste și dor. Prea multă sinceritate, în comentariile celor ce aduc obolul lor prestigios, de oameni citiți și cu experență de viață. Viața, cu aripele întinse spre speranța, că nu vom muri? Capul sus, gândul la patrie și nu te mai uita după ponoase, ci să cauți să te bucuri, zice din Valencia, Ioan Miron așteptându-și pruncul din drumul lui cu tirul, că-i șofer profesionist copilul aiesta năzdrăvan. Mă sună Bogdan Herțeg, că vine la mine și a venit, cum zicea prof Emil Lazăr-Dejeanul: prietenul anevoe / după Anton Pan, la nevoe, se cunoaște. I-am spus lui Bogdan Herțeg, profesorul aiesta empatic și simpatic, un spirit harnic și practic, am zis: să nu se deranjeze cu venitul,în vizită,în Clinica de Recuperare, dar el:

     - "Cum să, nu vin să să mai stau de vorbă, cu un frate," zice drăguțul de maramureșan, băimărean. E un vaiaram ca comicii vestiți a ecranului, în istoria politică și dinamică românească, că cine pică, se ridică Hopa, că țura-lele, toroștele până la podele, cu gogșă, micșunele și gogonele, că din urechi mișcă ca plopul să facă micșunele, pere și mere, că se minte și, în jură, că picătura e picătură chinezească a lui Hopa-Mitică, Mitică Popescu, cu premiul Gopo, în desen animat, că nimic nu-i cum ai bate din palme, foe verde cu bis și cacelma și zamă de potroace, du-te și dă-mi pace, că-ți strici casa, numai, când n-ai ce face și prin parlament și senat Șoșoacă, nu tace, în ciudă de cumva Câțu zic Orban, nu face tri parale, colaci și cumva de-i faci colaci, că nu taci, tot nu-i mânci, colofâsă și ce te faci, Șoșoacă, Sucă-om Sucit, că tot pe nicăieri și ca nimeni te duci, în frast, la draci, cum zicea Hodin Petru din Năpradea / Dacian Cioloș tehnocrat cum nu e, că nu-i mare brânză, în burduh de câine, din Periceii renumit, în ceapă de cartea recordurilor, că-n ce nu-i renumit satul românesc, chiar și fără legi care să-l protejeze ca să nu să prăpdească asemeni pădurii care se taie ca animalele să nu mai aibă habitat și noi bio și eco, fără oxigen, să pierim ca pasărea care pe graiul ei piere, din lipsa de omenie a cosmoliților și a capitaliștilor, împuțiți la cap care, vorba colegului de pomină, GHIȚĂ Goda, din Cășei, căsătorit cu diriginta de poștă Any Mueșan a lu Banetu și Elena, din centrului de comună Recea-Ceistur, un fain al plaiului cu temperatură temperată, caldă? Unul Popa Vasile se plânge, că nu poate dormi, ca cine ști ce-mi umbă prin cap zice. Mulți ani și sănătate... Un altul Chirvai Dan, cu scleroză-n plăci, neputincios la mers, dar care fumează,, că-i pasionat să pipeze, să bea tutun, în Wc-eul, din salon seara și mirosul de bagău, țigară, prin geamul deschis, în salon, umple cu iz bolund, fetid, irespirabil îmbâcsește salonul și aerul e greu, îmbâcsit, care îl inhalează, bolnavii, oamenii duși cu pluta, oamenii căzuți, în vergea, cum de fapt și eu sunt unul din pacienții internați taman, tocmai, aici, în 416 (în mintea mea se învăluiesc arhaisme, vorbe, din. toată țara, cu cuprindere largă ca să redea, cât mai adecvat ce și cum e cu atmosfera, cu a Lui anțe și panțe, o stmosferă desanțată tacit acceptată de aieștialalți, că cum să-l pârască pe intrusul Inconștient, Chirvai, de sănătatea. noastră, în declin. Poeme de Ana Blandiana, ilustrate de Jerry McDaniel - Nu e tocmai roză viața. VIAȚA NOASTRĂ și a săptămânalului REVISTA MEA - Aici aflăm niște vorbe cu duh, proverb care șj mș măliga românilor la foc lent, domestic, [Love ISRAEL, is real. Jesus: "Je suis d'Israel" "ISRAELUL nu este problema lumii, ESTE SOLUTIA" "Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine." Voltaire "Fii schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume." (atribuit lui Mahatma Gandhi) "Fă Rai din ce ai" "Nu ceea ce aduni, ci ceea ce răspândeşti spune ce fel de viaţă ai trăit." ”Niciodată în viaţă n-am învăţat ceva de la o persoană care a fost de acord cu mine.” Dudley Field Malone, avocat american] - fără violență, ci domestic, blând, transilvan ca păstorul blând, molcom, fierbe. mămăliga așa zișilor "Niște țărani" a lui Dinu Săraru / cu Viața la țară de Duliu Zanfirescu, cu acel Scatiu și cu acei copiii, din Medeleni de Ionel Teodoresnu care ca niște Cireșari, în cepeau să cunoască Viața, cu sprințara lor joacă, o minune, cu înțelepciune și fuduli și inocenți, nevinovați, candizi, cum și eu mă jucam, în copilăria mea, în prundu șanțului din fața vraniți, portiței și porții, în marginea drumului, pe noi doar cu niște cămășuțe lungi până la glezne, că la popa la poartă era o mâță moartă și cine n-a râde și a vorbi s-o mănânce coaptă. Sub regimul lui Ceaușescu, un conducător fără școli înalte, dar care cum era peltic la vorbe ca un pelican / cocostârc într-n picior ca varza aducătoare de viitoare populație: copiii, urmași, un fel de puiet de păstrăvi, sub Ceaușescu ne era copilăria fericită, în care ne zbenguiam ca mieii zeului lui Pan, mângâiați la muguriii cornoși, pe câmpia cu rât crud de iarbă odrăslită, în splendoare, cuib de dragoste pentru mine și Vica cea neaoșa, fercheșă și nealcoșă, în  primăvara, și ce grozavi eram râzgâiți, răsfățați, în bucurii bucurându-ne de eternitatea însorită, copilăroasă și fără griji al vieții, în corola nestrivită de minuni alumii și luminii, în dărnicia și filozofarea poetului din Lancrâm de pe lângă Sebeș- Alba, poet născut de veșnicie la sat, în satul românesc, de Românie pitorească și omenească unică și de rară comoră Dacia Felix și fix-pix, Zamolxis, vorba lui Vasile Tomoiagă de la Radio-Cluj ca Lucia-Stsna Sevianu dejeancă ca Lucian Gruia criticul, poetul și scriitorul eseist Brâncuși, activ, după președintele filialei Cluj, Irina Petraș (zic nu, că mielul lingușitor și blând ar suge la două oi). În concluzie și ca atare de valoare autentică era olteanul Ceaușescu copil sărac, dar nu copil prost năzdrăvanul apărându-și și nu vânzându-și țara ca cei care la Revoluție, în rezoluție, l-au pușcat ca pe ultimul mohican, ultimul erou artist comunist-altruist, dezinteresat de înteresul personal egoișt, dar marele conducător era înteresat de țară și neam de la opincă până la vlădică: hulit și defăimat de neo- comuniști, de comuniști stalino-leniniști, îmburgheziți...

     - El a fost unul din cei inchisi in puscariile Romaniei cu alti martiri ai luptei impotriva saraciei si elibararii din sclavie. Ati uitat Jigodii prefacute? (jigodie: (...”boală infecțioasă, de natură virotică, a câinilor tineri, care se manifestă prin tulburări generale, atrofia mușchilor etc. [și se termină cu moartea animalului]”)  -  DE PĂDUCHI ! Ferghete e nebunul satului care arde. El joaca si canta. E pozitiv. . In durerea lui si indemnat de sistem Ferghete alearga cu multimea inspre prapastie strigand: Sariti ca nu se moare! Ci doar intram intr-o alta dimensiune!!! Educatia a fost redusa finut pe intreaga planeta si reslefuita ca omul sa nu mai fie capabil sa vada si sa puna intrebari. Toti avem masini, toti dorim petrol si bani – LANTUL

 

PR-F&BT.