vineri, 17 septembrie 2021

Viorel Roman - Romanii in laboratorul mondial / 386 - 397 / România ortodoxa moldo-valaha / opinie

 



Romanii in laboratorul mondial / 397 / cu logica tribală ortodoxa moldo-valaha

 

individul nu se poate realiza prin propriile lui mijloace (în speță prin talent și prin muncă), el are nevoie de un vehicol care să-l propulseze. Acesta e tribul bazat pe înrudirea de sânge si vasalitatea.

Primul valorizează familia extinsă (și, într-o anumită măsură, apartenența religioasă), cel de-al doilea privilegiază conexiunile bazate pe interes (partide, firme etc.). Scopul ambelor – și al tribalismului în esența lui – e acela de-a investi cu relațiile informale de dependență reciprocă o structură formală (în speță o instituție). Altfel spus, un mecanism neutru, care ar trebui să fie în slujba celor cărora li se adresează, e acaparat dinlăuntru de un clan și pus să producă aproape exclusiv pentru cei care ”lucrează” în interiorul lui. În felul acesta, o instituție – căreia din inerție i se spune ”publică” – devine, în fapt, o societate privată. Ceea ce o deosebește de firmele particulare efective e faptul că beneficiază de bugetare de la stat și e exonerată de orice răspundere (în primul rând de faliment), indiferent de ce ar face ”funcționarii” ei... Funcția nu reprezintă un atribut al responsabilității în viața comună, ci – dimpotrivă – e o modalitate de obținere și de consolidare a privilegiilor. Mihai Maci, Nimicul la putere, contributors, Bucuresti, 24/09/2021

 

*

Rezultatul: 25% din populatia Romaniei (majoritatea tineri) si 50% din Republica Moldova s-au bajenit in vest, s-au pus sub protectia Papei de la Roma, care garanteaza de la Revolutia papala din sec. 11, drepturile omului occidentental, fundamental diferite de ale omului oriental, tribal. Vr

 

*

Romanii in laboratorul european 93 / statul moldo-valah esuat; 194 / un stat ortodox; 218 / depresivi persecutati de psihopaţi opresori; 43 / sclavi sau iobagi. https://www.academia.edu/42621097/Viorel_Roman_un_laborator_european_Romania_2021

 

*

Romanii in laboratorul mondial 388, 387, 386 / România ortodoxa moldo-valaha este o altă lume; 323 / cu doctorate de un miliard de dolari; 303 / cu Voda sau American Way of Life? 157, 156 / treizeci de ani de furturi și corupție; 116 / disprețul față de stat, de ordinea publică; 68 / capturarea statului de către vânătorii de rente; 30 / Sufocaţi de impostură; 25 / Clientelism, patronaj

 

*

De ce e România un stat feudal, până unde ajunge șpaga de la vamă? de Lucian Davidescu Film rusesc, Leviathan; Ticăloşii, de Șerban Marinescu; Undeva la Palilula, de Silviu Purcărete Roman, V.: Capitalism ortodox, 1999; De la Râm la Roma,1999; Romania - un stat esuat, 2021

 

*

https://www.academia.edu/38740477/

Feudalismul_actual_moldo_valah_6_contiunarea_celui_ceausist

https://www.totpal.ro/viorel-roman-statul-la-romani-ed-a-ii-a/

https://www.gandaculdecolorado.com/tiganizarea-romanilor/

https://de.calameo.com/read/005516518f4d2f6a3f859

 

 

Romanii in laboratorul mondial / 396 / Prostocrația / opinie

 

Draga Viorel, “Prostocratia” de care se vorbește nu distruge “valorile democratice”, etc., deoarece este rezultatul direct al “democrației” unde toți idioții sunt egali in luarea de decizii importante.

Democrația da “apa la moara” și încurajează prostul care inconșient și fără scrupule înlocuiește tot mai mult omul cu “valori atât intelectuale cat și morale”. Suntem conduși in UE de oameni aleși de prosti cu care ei se poat “identifica”. Acesti “conducători” sunt, nu altceva decât prosti cu diploma cumparata, viclenii, coruptibili, demagogii care urmăresc parvenirea personală! Apoi vine Tirania care folosește și diabolic “prostul”, găunos, lipsit de valori și de compasiune. “Democrație” este un praf aruncat in ochii lumii, un praf care sa ascundă o trista realitate: Prostia globală! Democrație, Globalism, etc., sunt cuvinte cam goale și mie personal imi vine sa vomit când mi se tot bagă pe gât. Sunt, cumva, suprasaturat....! DG, Lenin dl Ilidia

 

*

Romanii in laboratorul mondial / 395 / Prostocrația; 394 / cinci secole de la moartea lui Neagoe Basarab; 393 / cu un stat esuat; 388, 387, 386 / România ortodoxa moldo-valaha este o altă lume; 382, 355 / cu spionii care-i conduc; 323 / cu doctorate de un miliard de dolari; 314, 310 / Partidul Voevodului; 157, 156 / treizeci de ani de furturi și corupție; 150, 149, 142 / problema statului, populată cu „creere de maimuță”; 116 / disprețul față de stat, de ordinea publică; 77 / capitalismul ortodox moldo-valah, de cumetrie; 74 / o fantoma bantuie la ortodocsii moldo-valahi, capitalismul; 67, 68 / capturarea statului de către vânătorii de rente; 51 / Capitanul Corneliu Zelea Codreanu; 50 / Oliver Jens Schmitt; 48 / neo-fascismul fanariot; 45 / AUR; 30 / Sufocaţi de impostură; 25 / Clientelism, patronaj

 

*

Romanii in laboratorul european 93 / statul moldo-valah esuat; 194 / un stat ortodox; 218 / depresivi

persecutati de psihopaţi opresori; 43 / sclavi sau iobagi. https://www.academia.edu/42621097/

Viorel_Roman_un_laborator_european_Romania_2021

 

*

Ciocoii vechi și noi, Ce naște din pisică șoareci mănâncă, roman de Nicolae Filimon

De ce e România un stat feudal, până unde ajunge șpaga de la vamă? de Lucian Davidescu Film rusesc, Leviathan; Ticăloşii, de Șerban Marinescu; Undeva la Palilula, de Silviu Purcărete Roman, V.: Capitalism ortodox, 1999; De la Râm la Roma,1999; Semnele vremii, 2018, Romania - un stat esuat, 2021

 

*

http://www.logossiagape.ro/2018/04/15/viorel-roman-stat-catolic-cu-popor-ortodox/

https://www.academia.edu/36702007/Aderarea_Rom%C3%A2niei_la_Uniunea_Europeana[3]

https://www.academia.edu/38582114/Viorel_Roman_feudalismul_actual_moldo-valahă[4]

https://www.totpal.ro/viorel-roman-statul-la-romani-ed-a-ii-a/

https://www.gandaculdecolorado.com/tiganizarea-romanilor/

https://www.academia.edu/27240809/Romania_2030

https://www.academia.edu/38740477/

Feudalismul_actual_moldo_valah_6_contiunarea_celui_ceausist



Romanii in laboratorul mondial / 395 / Prostocrația

a devenit sistem, surogat de politică, fenomen, putere de stat, dar și frână periculoasă în evoluția societății românești, constată directorul ziarului Cotidianul la lansarea ”Trecerea la prostocrație”, care a fost însoţită şi de o Declaraţie a Grupului pentru Apărarea Democrației: ”Pentru că nu putem asista pasiv la politica dezastrului moral, economic și democratic spre care este împinsă țara de către actualul regim... ; pentru că tăcerea înseamnă complicitate ...; pentru că asistăm la confiscarea deciziilor de către o putere a incompetenților și impostorilor ...; pentru că s-a produs o răsturnare a valorilor... ; pentru că suntem liberi, neconstrânși de înțelegeri cu vreun reprezentant al serviciilor secrete, al oligarhiei ori cleptocrației ... afirmăm că: 1. În Romania este necesară abolirea a secretomaniei ... 2. Reclădirea normalității: revenirea la guvernul țării, la Constituție ...” Andrei Marga, Ion Cristoiu, Cornel Nistorescu, Octavian Știreanu, Mircea Dinescu, Doru Bușcu, Ioan Buduca etc. Lansarea „Trecerea la prostocrație”, Cotidianul, Bucuresti, 15/09/2021

 

*

Romanii in laboratorul mondial 394 / cinci secole de la moartea lui Neagoe Basarab; 393 / cu un stat esuat; 388, 387, 386 / România ortodoxa moldo-valaha este o altă lume; 382, 355 / cu spionii care-i conduc; 370 / cu un stat esuat: 323 / cu doctorate de un miliard de dolari; 314, 310 / Partidul Voevodului; 319 / ortodocsii si protestantii 157, 156 / treizeci de ani de furturi și corupție; 150, 149, 142 / problema statului, populată cu „creere de maimuță”; 131 / identitate ortodoxa vs acquis-ul catolic; 116 / disprețul față de stat, de ordinea publică; 77 / capitalismul ortodox moldo-valah, de cumetrie; 74 / o fantoma bantuie la ortodocsii, capitalismul; 67, 68 / capturarea statului de către vânătorii de rente; 51 / Capitanul Corneliu Zelea Codreanu; 50 / Oliver Jens Schmitt; 48 / neo- fascismul fanariot; 45 / AUR; 30 / Sufocaţi de impostură; 25 / Clientelism, patronaj.

 

*

Romanii in laboratorul european 93 / statul moldo-valah esuat; 194 / un stat ortodox; 218 / depresivi persecutati de psihopaţi opresori; 43 / sclavi sau iobagi. https://www.academia.edu/42621097/Viorel_Roman_un_laborator_european_Romania_2021

 

*

Ciocoii vechi și noi, Ce naște din pisică șoareci mănâncă, roman de Nicolae Filimon

De ce e România un stat feudal, până unde ajunge șpaga de la vamă? de Lucian Davidescu

Film rusesc, Leviathan; Ticăloşii, de Șerban Marinescu; Undeva la Palilula, de Silviu Purcărete

Roman, V.: Capitalism ortodox, 1999; De la Râm la Roma,1999; Semnele vremii, 2018, Romania - un stat esuat, 2021

 

*

https://www.academia.edu/38740477/

Feudalismul_actual_moldo_valah_6_contiunarea_celui_ceausist

http://www.logossiagape.ro/2018/04/15/viorel-roman-stat-catolic-cu-popor-ortodox/

https://www.academia.edu/36702007/Aderarea_Rom%C3%A2niei_la_Uniunea_Europeana[3]

https://www.academia.edu/38582114/Viorel_Roman_feudalismul_actual_moldo-valahă[4]

https://www.totpal.ro/viorel-roman-statul-la-romani-ed-a-ii-a/

https://www.gandaculdecolorado.com/tiganizarea-romanilor/

https://www.academia.edu/27240809/Romania_2030

https://ioncoja.ro/intre-ortodoxie-si-catolicism/

  

 

Romanii in laboratorul mondial / 394 / cinci secole de la moartea lui Neagoe Basarab


autorul “Învățăturile către fiul său Teodosie”, despre guvernare, cârmuire de sine și apropiere de divinitate, singurul izvor al dreptății. Manualul nu s-a născut din nimic la marginea civilizației occidentale. Era cod de conduită a conducătorului, în relația sa cu națiunea, care să excludă arbitrarul, un izvor de gândire politică autohtonă; un manual de teologie politică. Unul în care „biruitorul de țară” nu e figura de stil dintr-o campanie electorală de care orice câștigător uită odată ce și-a reconfirmat puterea, ci expresia unei puteri coerente, a unui efort susținut și a unei loialități față de țară, care astăzi e deseori umbrită de un ecou patriotard. Cât despre „boiării mici și mari pre care trebuie să îi ținăm în vrednicie”, lucrurile nu s-au schimbat. Același imperativ, cu nereușite mult mai costisitoare pentru devenirea țării. Sunt cinci secole de educație politică, pentru un prezent lacunar, în care nici „domnii buni” de altă dată, nici învățăturile lor, nu se mai întrevăd. Ionuț Vulpescu, despre scena politică a zilelor noastre, Observator, Bucuresti, 22/09/2021

 

*

Romanii in laboratorul mondial 393 / cu un stat esuat; 381 / cu Moscova sau Roma?; 361 / Ciudată ţară, într-adevăr!; 364, 363, 362 / cei care au plecat; 315 / economia lor este coloniala, o economie subdezvoltată; 355 / cu spionii care-i conduc; 314 - 310 / Partidul Voevodului; 319 / ortodocsii si protestantii; 116 / disprețul față de stat, de ordinea publică; 67 / capturarea statului de către vânătorii de rente; 30 / Sufocaţi de impostură; 25 / Clientelism, patronaj

 

*

Romanii in laboratorul european 93 / statul moldo-valah esuat; 194 / cu un stat ortodox; 218 / depresivi persecutati de psihopaţi opresori; 43 / sclavi sau iobagi. https://www.academia.edu/42621097/Viorel_Roman_un_laborator_european_Romania_2021

 

*

https://ioncoja.ro/viorel-roman-statul-la-romani/

https://www.totpal.ro/viorel-roman-statul-la-romani-ed-a-ii-a/

http://www.asiiromani.com/statul-catolic-cu-popor-ortodox-e-romania/

http://bentodica.blogspot.com/2018/06/viorel-roman-teocratia-ortodoxa-moldo.html

http://armoniiculturale.ro/2018/08/30/pr-dr-viorel-roman-teocratia-ortodoxa-moldo-valaha-1-29/

https://www.academia.edu/38582114/Viorel_Roman_feudalismul_actual_moldo-valah%C4%83[4]

https://www.academia.edu/36702007/Aderarea_Rom%C3%A2niei_la_Uniunea_Europeana[3]

https://www.academia.edu/42238945/Romanii_in_laboratorul_european_51_Puterea_umbrei

https://altculturesite.wordpress.com/2018/12/10/altculture-11-2018-drama-ortodoxiei/

https://www.academia.edu/53222847/Romania_un_stat_esuat_de_Viorel_Roman

https://www.academia.edu/53235866/România_un_stat_eșuat

https://de.calameo.com/read/005516518e4b224efc8dc

https://de.calameo.com/read/005516518e319d35f3610

 

  

Romanii in laboratorul mondial / 393 / cu un stat esuat


Într-un stat, care politiceşte e vasal şi-şi varsă sângele la comanda altora, care etnic e o cloacă internaţională şi economiceşte o colonie, care îşi trimite – prin decalaj, concesii, dobânzi – peste granițe prinosul brazdei şi prisosul muncii, ar fi o nebunie să muncești mai mult decât strictul necesar. Statul român actual nu apără bogățiile ţării şi nu garantează munca națiunii. Nu, pentru că nu e statul naţional al Românilor ci, statul sucursală la gurile Dunării al burgheziei apusene. Creat cu ajutorul ei, pentru interesul ei, sub sugestiile ei imperative şi după modelul furnizat de ea – statul acesta nu ne apără pe noi de străini, ci pe străini de noi: siguranța transporturilor, creditelor, plasamentelor, funcţionarilor lor. Ca-n colonii. De aceia nu e tragere de inimă în ţara românească.

De ce să ari, să gândești, să alergi – în plus? Pentru cine? Pentru ce? Lumina va fi tot opaiț, drumul tot cărare, casa tot bordeiu. Pentru că cu banii câștigați la noi, finanța internaţională clădește la Amsterdam sau Stockholm, iar noi rămânem tot cum am fost, săraci şi ursuzi, narcotizându-ne amarul unei vieţi naţionale intrate în fundac cu doine melancolice şi chiolhanuri abrutizante. Aici e sursa adevărată a indolentei românești: în exploatare. Să nu ne înșele palatele bucureștene: sunt contoarele străinilor. Să nu ne înșele vilele din noile cartiere ale capitalei: sunt ale vechililor. Să nu ne înșele o reţea telefonică, o linie ferată, o şosea nouă: nu le fac pentru noi şi unde ne trebuie nouă, ci pentru ei şi unde le trebuie lor. Să nu ne înșele forfota comercială, economică, financiară, politică: nu noi ne zbatem, ei – ca să ne sugă mai bine. Națiunea română stă deoparte: deoparte de viaţa economică, în care nu poate decât să fie spoliată, deoparte de statul liberalo-democrat, care înlesnește spolierea. Națiunea e în rezistenţă pasivă. De aceea se vorbeşte în România numai cu jumătate de gură şi nici-o treabă nu e întreagă. De aceea ţara asta mare şi bogată face impresia unei case de vădană: nici pustie şi nici vie. De aceea suntem ţara lui „a-da, bine-bine, lasă-lasă! Petre Țuțea și alți patru autori, ”Manifestul Revoluției Naționale” (1935)

 

*

Voievodatul greco-ortodox moldo-valah cu o tradiţie teocrată de șase secole e pe Diagonala tragică dintre Marea Baltică şi Marea Neagră. Integrarea în UE/NATO oferă un coridor îngust spre liberate atât „Statelor Paralele” (L. Dragnea), ortodox şi catolic, fiecare ilegal din perspectiva celuilalt, cât şi celor care se pun sub protecţia Papei, cinci milioane băjenite in vest. Occidentul, instituţiile sale, se bazează pe Revoluția papală din sec.11, când Papa şi Împăratul Sfantul Imperiu Roman, devin independenți unul de altul, şi Papa sacralizează persoana şi statul de drept, moștenirea Romei, rațiunea şi școala, moștenirea Greciei, etica şi morala Ierusalimului. Civilizaţia occidentala se opreşte pe Carpați, la granița dintre Imperiul Sf. Petru, democrat şi Imperiul Sf. Andrei, teocrat. Viorel Roman, Romania - un stat esuat, ed. Cosmopolitan-Art, Timisoara, 2022, p. 14

 

*

https://www.academia.edu/53222847/Romania_un_stat_esuat_de_Viorel_Roman

https://www.academia.edu/53235866/România_un_stat_eșuat

https://de.calameo.com/read/005516518e4b224efc8dc

https://de.calameo.com/read/005516518e319d35f3610




Romanii in laboratorul mondial / 392 / politically correct

 

Un prieten vechi, încă profesor la o universitate americană de prestigiu, îmi spune că în instituția lui s-au introdus anumite cursuri obligatorii pentru profesori, pe lângă cele cvasi-facultative pentru studenți. Să mă explic: 70-80 de cadre didactice din departament/ facultate se strâng săptămânal într-un amfiteatru, unde li se predă o materie numită Inclusion, pe românește „Includere”. În cadrul acestor cursuri, lectori foarte bine instruiți, de regulă și foarte tineri, vin cu toată dotarea modernă necesară și țin teoria „corectitudinii politice”. De exemplu, într-o prelegere recentă, li s-a vorbit „studenților” – unii „studenți” fiind profesori plini, în vârstă de 60-70 de ani – despre panourile de afișaj (reclamă) de pe marginea autostrăzilor și drumurilor în general, cu imagini ilustrative. Un astfel de panou uriaș arăta două mâini expresive, care țineau un nou născut; „profesorul” a teoretizat simbolul cuprins în acea reprezentare și a impus ca, dacă mâinile sunt albe, atunci pruncul este obligatoriu să fie negru sau ca, dacă mâinile sunt negre, atunci mica făptură trebuie să fie galbenă și așa mai departe. De fapt, nu s-au folosit deloc numele culorilor, ci formulări perifrastice, fiindcă numele de „negru”, de exemplu, este „ofensiv” sau „jignitor”. S-a mai spus că mâinile respective nu trebuie unite cu un corp de femeie, deoarece maternitatea nu mai aparține doar femeii. Altădată li s-a spus (impus) să dea copiilor, nepoților și strănepoților care se vor naște nume neutre (unisex), precum Addison, Madison sau Taylor, ca să nu aibă probleme când micuții își vor alege sexul. Participanții la aceste cursuri sunt „monitorizați” foarte strict, li se face prezența și li se evaluează activitatea. Cei care vorbesc pe linia cursului sunt lăudați și promovați, cei care tac sunt mustrați și monitorizați, iar cei care ar îndrăzni să critice nu există, fiindcă ar risca darea afară din universitate. Dar toți trebuie să asculte prelegerile cu religiozitate, să-și ia o mină meditativă și foarte serioasă, să nu glumească sau să emită ironii în legătură cu acele chestiuni considerate sacre. M-am interesat și lucrul se confirmă în mai multe universități, deși nu are aceeași intensitate și nu cuprinde aceleași forme peste tot. Ioan Aurel Pop, președinte al Academiei Române, Facebook, 20/09/2021

 

*

Armistițiul lui Gorbaciov a fost luata in USA ca o capitulare, și, îmbătată de iluzia victoriei în Războiul Rece, în loc să adopte reformele adaptării ei la realitate internațională și să observe că lipsa unui adversar comun subminează coeziunea alianței transatlantice, s-a erijat în șerif global însărcinat să impună ordinea unui califat secular yankeu. (In 30 de ani de la „marea victorie” a USA, superputerea iși pierde suflul, iar comunismul real, înfrânt în Europa orientală, a ajuns să învingă în SUA, sub forma comunismului / neo-marxismului cultural; regimurile politice marxiste au pierdut în est, dar ideile neo-marxiste câștiga în vest.) Adrian Severin, fost ministru de externe si euro-parlamentar, Alianțe și interese, Bucuresti, 20/09/2021

 

*

Cand Napoleon se plangea de rezistente la planurile sale, Talleyrand ii raspundea, ca se poate sprijini numai pe ce opune rezistenta. Un paradox politic pe care-l aplica rusii cand trag preşul de sub picioarele americanilor. Fara absurditatea Lagarului si a Cortinei de Fier ortodoxo-comunist, American way o life intra in criza. Kennan, strategul Razboiului Rece anti-ortodoxo-comunist, e singurul care intalege si deplange soarta anglo-mozaicilor dezorientati, neo-marxisti. vr

 

*

Romanii in laboratorul mondial 363, 360, 359, 357, 356 / After Afghanistan; 353, 351, 350 / unde America a devenit un mare ospiciu; 137 / Ce vrea Occidentul; 106 / Corectitudinea politică americană; 105 / molima Marii Resetari; 100 / Mihail S. Gorbaciov; 80, 12, 11 / lovitura de stat in SUA; 64 / capitalismul e sclavie cu un alt nume; 79 / esecul Sfintei Aliante; 32 / terorizarea omului alb; 31 / USA este in criza; 17 / conflictul rasial; 13 / statul paralel al intunericului; 7 / Războiul global; 6 / Războiul mondial III a început

 

*

https://www.academia.edu/51045545/Romanii_in_laboratorul_mondial_357_After_Afghanistan_opinie

http://www.logossiagape.ro/2018/03/04/viorel-roman-antiintelectualismul-protestant-si-ortodox-

http://armoniiculturale.ro/2016/02/01/viorel-roman-geopolitica-anglo-americana-si-eurasiatica/

http://bentodica.blogspot.com/2021/02/andrei-serban-o-noua-arca-lui-noe.html

https://www.academia.edu/37081104/Subminarea_Sfintei_Aliante_evreii

https://www.academia.edu/39820863/Viorel_Roman_Kleine_Schriften

https://www.academia.edu/37712894/Razboiul_dintre_evrei_si_crestini



Romanii in laboratorul mondial / 391 / România ortodoxa moldo-valaha este o altă lume / opinie

 

… e o ţară cu o democraţie de mult defectă rău, plină de televiziuni şi publicaţii cumpărate cu tot cu stelele şi steluţele ei jurnalistice din buzunarele vestei oligarhiei securistice pe care pare a o sluji cu abnegaţie mare, conform faptelor sale, şi penelistul Florin Cîţu… Că, sub guvernare penelistă, România cade atât de dur la testul autenticităţii democratice şi realunecă în fesenismul imitaţiei ieftine de liberalism, de parcă la butoanele ţării ar fi un Dragnea, sau Adrian Năstase, ţine parţial şi de reflexul românesc de a se orienta în funcţie de marile puteri. Petre M. Iancu, Lecţia democraţiei mimate pentru democraţiile asediate, Deutsche Welle, 17/09/2021

 

*

Romanii in laboratorul mondial 390 / pandemia marchează sfârşitul lumii; 388, 387, 386 / România ortodoxa moldo-valaha este o altă lume; 381 / cu Moscova sau Roma? 370 / cu un stat esuat: 157-156 / dupa treizeci de ani de furturi și corupție; 350 / America a devenit un mare ospiciu; 321 / 142 / problema statului, populată cu „creere de maimuță”; 131 / identitate ortodoxa vs acquis-ul catolic; 116 / disprețul față de stat, de ordinea publică; 77 / capitalismul ortodox moldo-valah, de cumetrie; 74 / o fantoma bantuie la ortodocsii, capitalismul; 67, 68 / capturarea statului de către vânătorii de rente; 51 / Capitanul Corneliu Zelea Codreanu; 50 / Oliver Jens Schmitt; 48 / neo-fascismul fanariot; 45 / AUR; 30 / Sufocaţi de impostură

 

*

Viorel Roman: Romania in sfera de interese a marilor puteri, 1774-1991, ed. Dr. Falk, 1987-1991, 3 vol. 750 p.; De la Râm la Roma, ed. Agerpress Typo, Bucuresti 1999; Feudalismul actual moldo-valah, ed. Artpress, Timisoara 2019, 340 p.; Secretul occidentului, Artpress, Timisoara 2020, 263 p.

 

*

https://www.academia.edu/36702007/Aderarea_Rom%C3%A2niei_la_Uniunea_Europeana[3]

http://www.logossiagape.ro/2018/04/15/viorel-roman-stat-catolic-cu-popor-ortodox/

https://www.totpal.ro/viorel-roman-statul-la-romani-ed-a-ii-a/

https://www.gandaculdecolorado.com/tiganizarea-romanilor/

https://de.calameo.com/read/005516518d3ec52886bb4

https://www.academia.edu/27240914/Romania_2015

https://www.academia.edu/27240809/Romania_2030

https://ioncoja.ro/intre-ortodoxie-si-catolicism/

https://www.academia.edu/38740477/Feudalismul_actual_moldo_valah_6_contiunarea_celui_ceausist

 

 

Romanii in laboratorul mondial / 390 / pandemia marchează sfârşitul lumii

 

din care venim, marcând debutul unui alt regim politic şi juridic? O altă disciplină a vieţii, creată şi impusă de state… Individul este confruntat cu perspectiva autorităţii ilimitate şi atotputernice. Politica fricii şi a înspăimântării nu mai admite înterogaţia şi scepticismul. În acest climat ce se hrăneşte din iraţionalitate şi din evocarea constantă a bolii şi morţii, calmul este privit ca suspect. Stările excepţionale întăresc statul în conştiinţa atotputerniciei sale şi-i reduc pe cetăţeni la condiţia de supuşi. Menirea statului nu este aceea de a organiza fericirea … guvernarea trebuie să fie bazată pe consimţământ şi pe domnia legii, iar nu pe arbitrar.  Responsabilitatea celor ce se simt liberi este temelia solidă pe care nu o putem abandona, niciodată. Alternativa este despotismul, cu a sa ordine de cazarmă entuziastă. Ioan Stanomir, Pandemia, stările excepţionale şi condiţia libertăţii, contributors, Bucuresti, 18/09/2021

 

*

Mai de groaza ca-n filmul lui Hitchcock; Cum sa cresti frica de mica; „O sa murim cu totii“; De ce vaccin, ce fel de vaccin?, etc. p.157-167, Corneliu Vlad: Cavalerii noilor Apocalipse. Nu va fie frica!, ed. UZPR, Bucuresti 2020, 212 p. Un an de la Minciuna 0, Corneliu Vlad: Pomelnicul păgân și parșiv al cifrelor, activenews, 26/02/2021. Klaus Schwab, Davos, Forumului Economic Mondial, cu un grup de multimiliardari globalisti, vad in Covind o „fereastră îngustă de oportunități” pentru o schimbare fundamentala pusă la dispoziție de falsa urgență de sănătate. Klaus Schwab, Thierry Malleret, “Covid-19 : The Great Reset”, Agentur Schweiz, 2020. Filmul Hold-Up, instalarea Noii Ordini Mondiale şi The Great Reset, interzis în media, Big Tech, vezi pe Odysee.

 

*

Romanii in laboratorul mondial 386 / România (ortodoxa moldo-valaha n.a.) este o altă lume; 350 / America a devenit un mare ospiciu; 140 / vitelul la poarta noua; 139 / reclamă dictatura medicală; 135 / planul post-pandemie de 750 de miliarde de euro; 134 / cu mizeriile morale ale pandemiei; 322 ingroziti de Coronavirus; 321 / Noua Ordine Mondiala post-Covid-19; 320 / riscul de contaminare; 317 / banditism politico-medical; 129 / Șoșoacă; 218 / depresivi persecutati de psihopaţi opresori; 123 / retrospecțiuni și perspective in “Vremea molimei”; 93 / coronavirus si populismul; 43 / ca sclavi sau iobagi; 29 / controverse și confuzii, Covid-19; 18 / tirania tehno-sanitară; 26 / Pandemia virala sau psihica?

 

*

Romanii in laboratorul european / 296 / betacoronavirus; 173 / Nu va fie frica; 158 / Religia Siguranței

 

*

https://ziarulnatiunea.ro/2016/09/03/conspiratii/

https://www.academia.edu/50780487/Romanii_in_laboratorul_mondial_321_Noua_Ordine_Mondiala_post_Covid

https://www.academia.edu/44587667/Viorel_Roman_ÎN_VREMEA_MOLIMEI

https://www.academia.edu/44587757/ÎN_VREMEA_MOLIMEI[1]

https://www.academia.edu/34504213/Semnele_vremii_complet_pdf

https://www.totpal.ro/viorel-roman-statul-la-romani-ed-a-ii-a/

https://www.academia.edu/27240809/Romania_2030

 

 

 

Romanii in laboratorul mondial / 389 / sa fim seriosi / umor evreesc

 

* Un evreu citea un ziar arăbesc. Prietenul se supără: - Ti-ai pierdut mințile? Moshe: - Citeam evreiești? Evrei persecutați, Israelul atacat, evrei dispăruți prin asimilare și căsătorii interrasiale, evrei trăind în sărăcie. La arăbești? Evreii dețin băncile, controlează mass-media, sunt toți bogați și puternici, conduc lumea. * La spovedanie: - Părinte, am păcălit un evreu. - Fiule, ăsta nu e păcat! E un miracol! * Casierul sinagogii fără nici un bănuţ, pune pe uşa: - O femeie căsătorită din cartier are o legătură cu un bărbat necăsătorit. Dacă până mâine nu pune 100 $ în cutia săracilor, dezvălui numele. A doua zi în cutie 30 de bancnote de 100 $, plus una de 50 $, cu un bilet: “Amână până mâine, ca să fac rost de bani!” * Ştrul la rabin: - S-au deschis două supermarket-uri lîngă al meu, stînga, dreapta. - Nici o problemă, scrie pe uşa “Intrare"! * Un evreu pe patul de moarte: - Isaac, mai am puţin şi mor şi vreau să ştii că cele 3 blocuri, 8 magazine, bijuteriile, titlurile bancare… - Da, tată, mi le laşi? - Ţi le vând foarte ieftin! * Iţic sună la Securitate: - Ştrul are nişte lemne! - Şi ce? - A introdus în lemne diamante, $ de la fratele lui. Apoi îl suna pe Ştrul: - Pregăteşte-te că am trimis să-ţi spargă lemnele! - Pe cine? - Pe care mi i-ai trimis tu anul trecut de mi-au săpat grădina. Hitler îl întreabă pe astrolog când va muri. Acesta consultă harta astrală: - Vei muri într-o zi de sărbătoare evreiască! - Cum aşa? - In orice zi ai muri, va fi o sărbătoare evreiască!

 

*

Romanii in laboratorul mondial 373 / Holocaust; 368 / Holocaust, Auschwitz; 367 / Tora, Talmud, Holocaust; 102 / colonel Zărnescu si Holocaustul; 331 / Hitler, Mussolini, legionarii, comunistii

 

*

https://ioncoja.ro/hitler-un-crochiu-semnat-de-dl-viorel-roman/

Iulian Apostu: Evreii şi comunismul - Cazul României (1944-1965) - ediţia aprilie 2013

https://www.academia.edu/.../Zydokomuna._Evreii_si... _cazul_Romaniei_1944-1965_

https://www.academia.edu/35949385/Evreii_conduc_Lumea_maresalul_Antonescu

https://www.academia.edu/40722424/Evreii_conduc_lumea_Hitler_si_Antonescu

https://www.academia.edu/39880529/Evreii_conduc_lumea_holocaustul

https://www.academia.edu/36267172/Evreii_conduc_lumea_recolonizarea

https://www.academia.edu/36805855/Evreii_conduc_lumea_50.000.000.000_-_opinii

https://www.academia.edu/36349078/Evreii_conduc_lumea_destineliterare_Steinhardt

https://octavpelin.wordpress.com/2015/11/28/evreii-conduc-lumea/

http://www.badpolitics.ro/evreii-conduc-lumea-viorel-roman/

https://www.academia.edu/16614844/Tiganii_si_evreiii_romani

https://www.academia.edu/37712894/Razboiul_dintre_evrei_si_crestini

https://bentodica.blogspot.com/2019/09/viorel-roman-evreii-conduc-lumea.html



Romanii in laboratorul mondial / 387 / România ortodoxa moldo-valaha / opinie

 

43,5% consideră că situația generală e mai proastă decât în comunism. Nostalgie. Frustrare. 44,7% sunt de părere că regimul comunist a însemnat "un lucru bun pentru România”, cu toate ca PIB-ul era în 1989, 42,6 miliarde euro, iar azi, 200. În 1989, proprietatea de stat domina, acum capitalul privat e 83%. Apreciere față de comunism e si in Occident unde, 2017, 36% dintre cei intervievați aproba comunismul, cifră în creștere. Generația „millennials" ar vota 70% pentru un candidat socialist, iar 22% cred că "societatea ar fi mai bună dacă s-ar elimina ideea proprietății private". Andreea Pora, Românii, tot mai nostalgici după comunism/ Creștere de 20% în 7 ani. Care sunt motivele? Europa Liberă, Bucuresti, 17/09/2021

 

*

Nostalgia dupa ortodoxo-comunism este data de faptul ca „Statele paralele“ (L. Dragnea), ortodox, teocrat si catolic, democrat, fiecare ilegal din perspectiva celuilalt, de o parte si alta a Carpatilor, Presedintii Romaniei in simfonie cu BOR, n-au gasit inca un raspuns la indemnul  Sf. Ioan Paul II si Papei Francisc, in vizita in Valahia, Moldova, Ardeal, 1999 si 2019, „Sa mergem impreuna!“. Nici Europa Veche, occidentala, Sfantul Imperiu Roma de Natiune Germana n-a gasit inca o formula de cooperare cu Europa Noua, orientala, la Limesul teocratiilor euro-asiatice, intre Baltica si Marea Neagra. Dilema ortodocsilor moldo-valahi e in schimb existentiala: Moscova sau Roma?

 

*

Romanii in laboratorul mondial 386 / România (ortodoxa moldo-valaha n.a.) este o altă lume; 381 / cu Moscova sau Roma? 370 / cu un stat esuat: 157-156 / dupa treizeci de ani de furturi și corupție; 150-9 / 142 / problema statului, populată cu „creere de maimuță”; 131 / identitate ortodoxa vs acquis-ul catolic; 116 / disprețul față de stat, de ordinea publică; 77 / capitalismul ortodox moldo-valah, de cumetrie; 74 / o fantoma bantuie la ortodocsii, capitalismul; 67, 68 / capturarea statului de către vânătorii de rente; 51 / Capitanul Corneliu Zelea Codreanu; 50 / Oliver Jens Schmitt; 48 / neo-fascismul fanariot; 45 / AUR; 30 / Sufocaţi de impostură

 

*

Viorel Roman: De la Râm la Roma, ed. Agerpress Typo, Bucuresti 1999; Feudalismul actual moldo-valah, ed. Artpress, Timisoara 2019, 340 p.; Secretul occidentului, Artpress, Timisoara 2020, 263 p.

 

*

https://www.academia.edu/38740477/Feudalismul_actual_moldo_valah_6_contiunarea_celui_ceausist

http://www.logossiagape.ro/2018/04/15/viorel-roman-stat-catolic-cu-popor-ortodox/

https://www.academia.edu/36702007/Aderarea_Rom%C3%A2niei_la_Uniunea_Europeana[3]

http://armoniiculturale.ro/2018/08/30/pr-dr-viorel-roman-teocratia-ortodoxa-moldo-valaha-1-29/

https://www.totpal.ro/viorel-roman-statul-la-romani-ed-a-ii-a/

https://ioncoja.ro/intre-ortodoxie-si-catolicism/

 

 

 

Romanii in laboratorul mondial / 386 / România (ortodoxa moldo-valaha n.a.) este o altă lume.

 

Ruptă de lume! Care nu pare interesată de nimic, nici chiar atunci când este vorba despre ”Europa”, subiectul preferat, care Europă e folosită fie pentru a justifica măsuri impopulare, cum ar fi scumpirea energiei, cu originea în proasta guvernare internă, fie pentru a nu face nimic în politica europeană, pentru că, nu-i așa, știe ea, Europa, ce e mai bine pentru noi, și așa avem timp să ne ocupăm de campanii inepte de alegeri în partid. Ionut Vulpescu, România este o altă lume. Ruptă de lume!, Observator, Bucuresti, 16/09/2021

 

*

… o lumea „eternă și fascinantă”. Caragiale: „Ce-a zis Papa - iezuit, alminteri nu-i prost! - cind a vazut ca n-o scoate la capat cu el?… Ma nene, asta nu-i gluma; cu asta, cum vaz eu, nu merge ca, de, cu fitecine …“ „La noi, minciuna, adulterul, uneltirea miseleasca sunt niste nimicuri pline de haz de care rad toti cu multa pofta.“ O scrisoare pierdută: ”Catavencu (întrerupându-l lătrător): Nu voi, stimabile, să ştiu de Europa d-tale, eu voi să ştiu de România mea şi numai de România …Progresul, stimabile, progresul! În zadar veniţi cu gogoriţe, cu invenţiuni antipatriotice, cu Europa, ca să amăgiţi opinia publică ... (şi mai lătrător) : Să-şi vază de trebile ei Europa. Noi ne amestecăm în trebile ei? Nu... N-are prin urmare dreptul să se amestece într-ale noastre.” Orient ortodox vs Occident catolic. Imperiul Sf. Andrei e pana pe Carpati de unde incepe vestul, Imperiul Sf. Petru.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu