COPILASUL SI MAMA
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi
ca un copilas alearga mereu la mama lui pentru orice trebuinta; de vrea
mâncare, apa, sau poate altceva, i le cere mamei; daca da de vreun necaz,
iarasi fuge la maica sa. Si chiar si atunci când primeste vreo pedeapsa de la
ea, nu se desprinde de mama lui, ci ramâne în preajma ei si se lipeste de
dânsa, o iubeste si tot de la ea le cere pe toate. Întocmai este si credinta
crestina, care-L primeste si Îl are pe Dumnezeu drept Tata. Ea lasa în urma sa
tot ce este în afara Domnului si doar la El alearga pentru orice trebuinta,
zicând împreuna cu Prorocul: „Tu esti nadejdea mea, partea mea esti în pamântul
celor vii” (Psalmul 141, 5); si înca: „Lipitu-s-a sufletul meu de Tine si pe
mine m-a sprijinit dreapta Ta” (Psalmul 62, 8). Un astfel de suflet credincios
pe toate, cu smerenie si cu frica, le va cere si le va astepta de la Dumnezeu,
Tatal sau: „toata darea cea buna si tot darul desavârsit de Sus este,
pogorându-se de la Parintele luminilor” (Iacov 1, 17). De primeste cele cerute,
Îi multumeste, iar de nu, totusi nu deznadajduieste, ci le asteapta cu rabdare,
strigând cu Prorocul: „Catre Tine am ridicat ochii mei, Cel Ce locuiesti în
cer. Iata, precum sunt ochii robilor la mâinile stapânilor lor, precum sunt
ochii slujnicei la mâinile stapânei sale, asa sunt ochii nostri catre Domnul,
Dumnezeul nostru, pâna ce se va milostivi spre noi” (Psalmul 122, 1-2). Si asa
precum copilul fuge la mama când vede necazul si nenorocirea, cautând la ea
ajutor si ocrotire, iar când se afla în boala si în neputinta, suspina catre
mama sa si îsi întinde mâinile spre ea, spunându-si betesugul, asemenea si
inima cea credincioasa, în orice ispitire si nenorocire, alearg a la Dumnezeu
si cere de la El ajutor si aparare, strigând catre Dânsul împreuna cu toti
dreptii: „Doamne, scapare Te-ai facut noua în neam si în neam” (Psalmul 89, 2);
si înca: „Tu esti scaparea mea din necazul ce ma cuprinde; bucuria mea,
izbaveste-ma de cei ce m-au înconjurat” (Psalmul 31, 8). Si de va primi
pedeapsa de la Tatal Ceresc, tot nu se va departa de Dânsul, ci va lua drept
bune toate cele ce sunt trimise de la Bunul Dumnezeu, amintindu-si acel cuvânt
de mângâiere pe care El îl graieste fiilor Sai: „Fiul meu, nu fi nebagator de
seama de dojana Domnului, nici nu slabi fiind certat de Dânsul. Caci pe cel pe
care îl iubeste Domnul îl cearta si bate pe tot fiul pe care îl primeste”
(Evrei 12, 5-6). Si precum un copil se departeaza si fuge de oamenii
necunoscuti si straini, caci se teme de ei chiar de nu se afla în primejdie,
asemenea si sufletul cel credincios, întrucât nu este din aceasta lume, se
departeaza si se fereste de ea si de toate cele ale ei întocmai ca de un
strain, pentru ca nu cumva prin alipirea de lume sa se departeze si sa se
lipseasca de Dumnezeu. Cinstea, slava, bogatia si dulceata lumii sunt
îndoielnice pentru acel suflet; el se pazeste de cei ce uneltesc cele
pamântesti si stricacioase atât cu fapta, cât si cu cuvântul; se fereste de ei
ca de straini si nu se poarta cu ei prieteneste, caci se teme sa nu se
departeze de Dumnezeul sau prin prietenia cu acestia si sa nu se lipseasca de
dragostea Domnului prin iubirea lor. Si asa cum un copil, chiar de va fi
ademenit de necunoscuti si ispitit de ei cu un mar sau cu orice alt lucru
asemanator, nu se va dezlipi de mama lui si nu va merge dupa straini, desi se
mai întâmpla sa se apropie de ei si sa primeasca cele oferite, însa luându-le,
cu frica si cu grabire se întoarce si f uge la maica sa, asemeni face si un
suflet credincios: desi aceasta lume îl ademeneste cu slava, cinstea si
placerea ei, el nu-i împlineste voia si nu se dezlipeste de Dumnezeul lui; nu
se tine de lume, ferindu-se de ispitele acesteia, „pentru ca toate cele ce sunt
în lume – pofta trupului si pofta ochilor si trufia vietii – nu sunt de la
Tatal, ci din lume sunt” (1 Ioan 2, 16). Si chiar de se întâmpla sa primeasca
cinstirea ce i se aduce, o primeste cu frica, temându-se ca nu cumva sa cada de
la Dumnezeu prin acea slavire, care în mare parte schimba înspre rau
deprinderile cele bune; si socoteste ca cinstea aceea este pentru el o
ascultare, nu o desfatare si o plineste pe aceasta cu frica, spre slava
Domnului sau si spre folosul aproapelui. Tot astfel, si de i se daruieste
bogatie, el nu-si leaga inima de ea, ci doar de Dumnezeu se lipeste; mâncarea,
bautura, haina, odihna si adapostul le primeste dupa tr ebuinta, caci fara
acestea nu ne este cu putinta a trai, dar nu le foloseste spre placere si
rasfat, ci se slujeste de ele cu frica de Dumnezeu, pentru a nu-L mânia pe
Domnul cu prisosinta, lipsindu-se prin aceea de mila Lui si cazând de la
Dânsul. Si dupa cum un copil, chiar de este smuls de straini de lânga mama lui
si tras în laturi, se tine totusi de ea cu putere, o strânge în brate, plânge
si striga pentru a nu se desparti de dânsa, întocmai face si inima cea
credincioasa: cu toate ca diavolul si lumea cea rea se straduieste sa o
desprinda de Domnul, aducând asupra ei necazuri, suferinte si nenorociri, ea
totusi se tine strâns de Dumnezeul sau, rugându-se Lui cu staruinta si
cerându-I sa nu o lase în necazuri si sa-i fie ajutor împotriva vrajmasilor
Lui. Într-un cuvânt: asa cum un prunc îsi pune toata nadejdea pentru bunastarea
sa întru a fi în preajma mam ei lui, iar îndepartarea de ea o socoteste drept
lipsire de darea cea buna, asemenea si sufletul credincios, pentru care toata
fericirea si desfatarea este ca numai de Dumnezeu sa se alipeasca si care
gaseste ca este o nenorocire a te lipi de faptura si a te desprinde astfel de
Facatorul. Din aceasta întâmplare sa înveti, crestine, ce este credinta
crestineasca si vie, care nu poate fi fara frica de Dumnezeu si fara dragoste.
Citeste sfintii Psalmi, scrierile Prorocilor si ale Apostolilor, precum si
vietile Sfintilor, care prin credinta lor au bineplacut Domnului, si vei
întelege adevarul, iar de acea credinta care este purtata doar pe buze, însa nu
si în inima, tu sa nu te smintesti, caci multi sunt plini de una ca aceasta.
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 174.
HARUL ASCULTARII
Avva Dorotei
Erau
în strâmtorare si batrânul voi sa trimita pe fratele la cel ce se ocupa cu cele
de trebuinta ale lor. Si nu i-a zis lui: „Du-te!”, ci: „Voiesti sa mergi?”. La
fel, fratele n-a zis: „Ma duc!” ci i-a zis lui: „Fac precum voiesti”, ca se
temea si de sminteli dar si de a nu asculta parintelui lui. Apoi când au ajuns
la strâmtorare i-a zis lui bâtrânul: „Scoala-te si du-te!”. Si nu i-a zis:
„Nadajduiesc în Dumnezeul meu, ca te va acoperi”, ci i-a zis: „Nadajduiesc în
rugaciunile parintelui meu ca te va acoperi”. La fel si fratele, când a fost
ispitit n-a zis: „Dumnezeul meu, scapa-ma!”, ci „Dumnezeule, pentru rugaciunile
parintelui meu, scapa-ma”. Si fiecare dintre ei si-a pus nadejdea în
rugaciunile parintelui sau. Vedeti cum au înjugat ascultarea cu smerenia? Caci
precum se înhama doi cai la o caruta si un cal nu poate sa o ia înaintea
altuia, caci o rupe, asa are nevoie ascultarea sa fie înhamata cu smerenia. Si
cum poate cineva sa se învredniceasca de acest har, de nu se va sili, precum am
spus, sa taie voile sale si sa se predea pe sine, dupa Dumnezeu, parintelui
sau, neîndoindu-se câtusi de putin, ci toate facându-le ca si aceia, cu
încredintarea ca asculta de Dumnezeu? Acesta se va învrednici de milostivire,
acela se va învrednici de mântuire.
Avva
Dorotei, Filocalia, vol. IX, traducere de Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloaie, Ed.
Humanitas, Bucuresti, 2009, p. 435
MEREU INCEPUTUL
Compozitorul Arvo Part
Vesnicia
înseamna ca este mereu început, ca începutul dainuie de-a pururi. Minunea
creatiei sta în nesfârsitul ei, în neîncetata ei nastere din nou. Este de-a
pururi început.
Compozitorul
Arvo Part, Cantul inimii – puterea cuvantului si a muzicii (AP), traducere de
Laura Marcean & Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 63
INGROPACIUNEA
Sfantul
Tihon din Zadonsk
Vezi cum este îngropat un mort ori îti înmormântezi tu tatal sau mama,
prietenul sau fratele. Aceasta împrejurare îti da o pricina pentru tânguire,
însa nu aceea dintru care multi plâng fara de folos; ci tu sa versi lacrimile
tale cugetând la pricina mortii, adica la pacatul care l-a adus într-o stare
atât de jalnica pe omul cel care a fost zidit nemuritor si dupa chipul lui
Dumnezeu. Temeiul îndreptatitei tânguiri este acesta: prin pacat L-am mâniat pe
Dumnezeu si din aceasta pricina am fost supusi mortii. Iar vazându-l mort pe
aproapele tau, sa-ti amintesti ca si tu „pamânt esti si în pamânt te vei
întoarce” (Facerea 3, 19). Însa apoi sa-i multumesti lui Dumnezeu ca El, prin
Fiul Sau si Domnul nostru Iisus Hristos, ne-a dat nadejdea cea buna a Învierii
si a vietii veacului ce va sa vie.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in
imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 81
FRUMUSETEA
APARENTA
Sfantul
Ioan din Kronstadt
Nu te opri la frumusetea fetei,
ci priveste sufletul. Nu privi vesmântul omului (caci trupul este un vesmânt
provizoriu), ci priveste la cel care este îmbracat cu el. Nu admira splendoarea
îmbracamintei, ci considera pe cel îmbracat ceea ce este el. Altfel, vei
defaima chipul lui Dumnezeu din om, vei necinsti pe rege, ucigând pe slujitorul
sau, nedându-i cinstea care i se cuvine. De asemenea, nu privi într-o carte
frumusetea expresiei, ci priveste duhul acelei carti, altfel vei deprecia duhul
si vei exalta firescul, caci caracterele formeaza trupul, iar continutul cartii
este duhul. Nu te lasa sedus de melodia unui instrument sau a unei voci, ci
dupa efectul pe care-l produc în suflet sau dupa cuvintele cântecului observa
ce fel de duh au. Daca ele trezesc în tine sentimente pasnice, curate si
sfinte, apleaca-ti urechea la ele ca sa-ti hranesti sufletul. Daca, dimpotriva,
ele rascolesc în sufletul tau patimile, nu le baga în seama si arunca departe
de tine în acelasi timp si natura si duhul unei astfel de muzici.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu,
1995, p. 41.
CUNOASTEREA
Sfantul
Nectarie al Eghinei
Cunoasterea este suma ideilor
acumulate în urma impresiei si rezultatul întelegerii datorate atentiei; este
activitate a intelectului si delectare spirituala. Pentru a ajunge la
cunoasterea unui lucru trebuie sa ne îndreptam atentia asupra obiectului
respectiv, sa-l întelegem; mintea noastra trebuie sa-i cerceteze si sa-i
clasifice trasaturile; categoria dedusa este informatia, ideea, cunostinta care
ramâne în constiinta si prin care omul îsi îmbogateste tezaurul sau de
cunostinte.
Sfantul Nectarie al Eghinei, Un portret al
omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia /
Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 111-112
TEOLOGIA
ADEVARATA
Arhimandritul
Sofronie Saharov
Theologia academica nu este îndestulatoare
pentru mântuire. Cititi mai cu seama pe parintii nevoitori. Acolo veti învata
adevarata atitudine a mintii si a inimii când este vorba de Dumnezeu.
Rugaciunea curata nu se da celor ce
studiaza mult. În acest sens, calea stiintei theologice nu este prea
lucratoare, si rareori poate duce la rugaciunea curata.
Theologia, de-Dumnezeu-cuvântarea, este
starea duhului sub înrâurirea harului dumnezeiesc. Iata în ce consta deosebirea
între theologie si filozofie, între adevarata theologie si theologia
intelectuala. Daca o astfel de însuflare va atinge inima voastra, ea nu va avea
sfârsit pe pamânt. Ea este nesfârsita, caci într-însa se afla începutul vietii
vesnice. Chiar daca alcatuirea voastra trupeasca se va risipi, aceasta
însuflare va trai în voi cu putere.
Dumnezeu poate atinge duhul omului spre
a-i da într-o clipa cunoasterea de sine. Este o mare deosebire între aceasta
cunoastere si cea dobândita în institutele teologice. Poate fi un lucru foarte
primejdios a face theologie fara a avea o experienta existentiala a vietii în
duhul lui Hristos. Într-adevar, riscul este de a studia theologia mai cu seama
în formele sale apofatice, ca pe o filozofie si o poezie. Riscam sa adoptam o
atitudine falsa, sa ne credem superiori, iar aceasta este destul pentru a ne
pierde. Alta este însuflarea pe care trebuie sa o cautam în viata în Hristos.
Stiinta theologica predata în scoli, si
care a devenit o specialitate intelectuala deschisa tuturor, nu duce la
cunoasterea lui Dumnezeu. Cunoasterea lui Dumnezeu vine de la viata în Dumnezeu
ce se naste în strafundul inimii.
Putem cadea prada unei aberatii
duhovnicesti, faptul de a aprecia ceea ce aduce stiinta theologica mai mult
decât sfintenia vietii.
Pentru a învata stiinta vietii în Hristos
nu este nevoie a citi zeci sau sute de carti. Duhovnicul meu m-a sfatuit sa nu
citesc decât câteva pagini pe zi. Un sfert de ceas, o jumatate de ceas, însa
luând aminte a înfaptui în viata ceea ce citeam.
Arhimandritul Sofronie Saharov, Din viata
si din duh, traducere de Parintele Rafail Noica, Ed. Reintregirea, Alba Iulia,
2011, p. 38-39, 40
VANTURILE
Sfantul
Ioan din Kronstadt
În natura adie uneori un vânt
caldicel, aromitor, care îti mângâie si îti patrunde placut si usor trupul, iar
cerul este senin. Alteori bate vântul rece care îti provoaca o senzatie de frig
si de apasare, îti intra în oase, îti face o piele de gaina si tot atunci cerul
si pamântul se întuneca. Sau, fara nici o adiere de vânt, aerul poate fi cald
sau rece, te poate încalzi sau dimpotriva, sa te faca sa dârdâi de frig. Asa se
întâmpla si în viata duhovniceasca: uneori simtim parca în suflet o boare lina,
placuta, care ne încalzeste si ne învioreaza, ne usureaza si ne linisteste;
alteori, inima ne este cuprinsa de o suflare grea, ucigatoare, iar sufletul ni
se cufunda parca într-o bezna de nepatruns. Cea dintâi stare este de la Duhul
lui Dumnezeu, a doua, de la diavolul. Trebuie sa ne obisnuim cu amândoua. În
primul caz, sa nu ne trufim, în al doilea, sa nu ne descurajam, sa nu disperam,
sa alergam cu grabire la Dumnezeu.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 153
USA
MILOSTIVIRII
Sfantul
Teofan Zavoratul
Tu, Preabunule, îmi aduci aminte de moarte
si de muncile cele vesnice si ma tragi la viata, ca sa ma mântuiesti – iar eu
întotdeauna ma abat de la aceste gânduri mântuitoare si le gonesc, fiind prins
cu cele ce nu îmi aduc folos. Drept aceea, nu am nici o îndreptatire în fata
Ta.
În usa milostivirii Tale bat, Doamne: fa-o
sa se deschida. Nu încetez a Te ruga ca sa primesc ceea ce am cerut, si
neabatut cer sa fiu miluit.
Fii îndelung-rabdator cu mine, stricatul;
izbaveste-ma de pacatele ce ma stapânesc, ca, facându-ma sanatos, sa ma scol de
pe patul pacatului facator de stricaciune.
Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire sau
cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 23
APROPIEREA
DE DUMNEZEU
Sfantul
Ioan din Kronstadt
Înaintea lui Dumnezeu întreaga
lume materiala este ca si când n-ar fi; fiintele însufletite, precum Îngerii si
oamenii, asijderea. Dar au existenta durabila acele fapturi care sunt aproape
de Dumnezeu, având chipul si asemanarea Lui. Celelalte fapturi se trec precum
umbra. „Cerul si pamântul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei
24, 35).
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 108
INTAMPLAREA
CA SEMN
Sfantul
Nicolae Velimirovici
Adeseori noi, pe neasteptate, la un anumit ceas, întâlnim un om care
izgoneste întunericul adunat în sufletul nostru, rezolvând pe nepusa masa vreo
problema cu care ne confruntam. Nu arareori se întâmpla sa auzim de la vreun
alt om un cuvânt care ne atinge sufletul, ori sa spunem cuiva vreun cuvânt de
îmbarbatare. Sau deodata primim o scrisoare de la cineva, mai cu seama atunci
când aceasta ne este de trebuinta. Ori, încurcati în problemele vietii, cu
deznadejde încercam sa gasim o rezolvare cu putinele noastre puteri, cautând
iesire dintr-un impas; când deodata ni se întâmpla ceva care schimba radical
situatia. Prin urmare si întâlnirea neobisnuita, si cuvântul, si scrisoarea, si
întâmplarea, toate sunt semne date noua fie ca pedeapsa, fie ca luare-aminte,
fie ca înteleptire, fie ca adeverire, fie ca o chemare la pocainta.
Sfantul Nicolae Velimirovici, Simboluri si
semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009, p. 79
GINGASIA
BUNATATII
Sfantul
Ioan din Kronstadt
Omul înrait, care se
înversuneaza împotriva cuiva, este un om bolnav. Are nevoie sa i se oblojeasca
inima si nu cu altceva decât cu iubire; trebuie tratat cu grija, cu vorbe de
mângâiere si dragoste. Daca ura lui nu este adânc înradacinata, fiind numai o
izbucnire de moment, veti vedea cum gingasia si dragostea noastra îi vor înmuia
inima, îi vor topi gheata rautatii, binele va învinge raul. Pentru ca binele sa
învinga raul, crestinul trebuie sa fie întotdeauna bun si întelept.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 107.
INSEMNATATEA LUCRURILOR
Sfantul Ioan din Kronstadt
Priveste
orice lucru din aceasta lume ca pe o umbra inconsistenta si nu-ti lega inima de
nimic. Alipeste-te de Singurul Dumnezeu nestricacios, nevazut si plin de
întelepciune, „neprivind noi la cele ce se vad, ci la cele ce nu se vad,
fiindca cele ce se vad sunt trecatoare, iar cele ce nu se vad sunt vesnice” (2
Corinteni 4, 18).
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura,
Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1995, p. 162.
MURDARIA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Mâncarurile
alese, banii sunt mai prejos decât pulberea si decât murdaria, pentru ca
îngaleaza sufletul, în timp ce murdaria obisnuita pateaza doar trupul, hainele,
încaperile. Cât de mult trebuie sa dispretuim mâncarurile alese, banii, hainele
faloase!
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 202
LIMITA UMANA
Parintele Arsenie Boca
Limitele
omului sunt limitele sfinteniei sale. Iar sfintenia este de la Dumnezeu. De
altfel, singurul leac al vietii, s-o scape de naruire, numai sfintenia ramâne.
Sfintenia este si efectiva si preventiva. Datori de a o câstiga sunt toti
oamenii care vor sa se mântuiasca.
Sfintenia,
tare seamana a sanatate originara, o stralucire lina a spiritului. Unde sunt
acestea si Dumnezeu Se odihneste, unde lipsesc si Iisus Îsi pierde rabdarea.
Este lucrul cel mai greu sa îndupleci omul sa urmareasca realizarea sfinteniei.
Parintele
Arsenie Boca, Parintele Arsenie Boca – mare indrumator de suflete din secolul
XX, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p. 156
SINGURATATEA
Arhiepiscopul Iustinian Chira
„Nu
va voi lasa singuri” – zice Domnul. Ce cuvânt mare si sfânt, mai ales în
timpurile noastre, când nenumarati oameni se simt singuri, se plâng de
singuratate; sunt în mijlocul multimii, dar se simt singuri; sunt printre
prieteni multi, însa de multe ori se simt singuri. Un om care-l are pe Dumnezeu
niciodata nu este singur. Singuratatea nu-l omoara ci, dimpotriva, îl face
fericit. În singuratate el poate sa se simta într-o atmosfera mai potrivita,
unde sa se gândeasca mai profund la Tatal nostru cel Ceresc, unde se poate ruga
mai linistit, unde poate sa-si desfasoare gândurile, sa urce cu ele pâna la
Dumnezeu. Toti Sfintii au iubit singuratatea si pustia; nu pentru ca au fugit
de societate, ci pentru ca acolo se întâlneau cu Dumnezeu.
Arhiepiscopul
Iustinian Chira, Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed.
Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 118-119.
RUGACIUNEA MINTII
Arhimandritul Sofronie Saharov
Sub
forma împrejurarilor potrivnice, a bolilor, a mortii unei persoane iubite, nenorocirile
îi împing adeseori pe oameni sa se roage. Dar atunci când situatia se
amelioreaza, nu numai ca pornirea lor spre rugaciune slabeste, dar rugaciunea
însasi pare a fi lipsita de sens. Exista însa o forma diferita de rugaciune,
rugaciunea mintii, fixata pe vesnicie, si aici nici o bunastare exterioara nu
poate tamadui suferintele sufletului care se vede esuând în cautarea sa dupa
Cel Vesnic.
Arhimandritul
Sofronie Saharov, Rugaciunea – experienta Vietii Vesnice, traducere de diac.
Ioan I. Ica jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2007, p. 62.
VESTIREA PRIMAVERII
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi
ca primavara ierburile rasar din pamânt si îsi desfac frunzele, florile si
roadele; si pomii, de asemenea, încep sa înverzeasca, sa înfloreasca si sa
rodeasca, desi în timpul iernii în ei nu se întrezarea viata, pareau a fi
neroditori si aproape ca nu se osebea un pom de altul. Primavara este
închipuirea Învierii mortilor.
1)
Crede ca asa se vor ridica si vor iesi din morminte trupurile noastre cele
moarte în care am fost tainuiti, întocmai precum vedem acum ca rasar ierburile
din pamântul în care au stat ascunse iarna.
2) Asa precum în timpul iernii nu putem
cunoaste care sunt florile si roadele ce se afla într-o anume iarba sau într-un
anume pom, asemenea nu putem sti de pe acum ce se ascunde înlauntrul fiecarui
om, în inima si în sufletul aceluia – binele sau raul, cucernicia ori necinst
ea – si adesea luam binele drept rau si socotim raul ca fiind un bine; însa la
Înviere toate limpede ni se vor adeveri.
3)
Asa precum în timpul primaverii frunzele si florile ierbii si ale copacilor,
iesind dinlauntrul lor, se arata la lumina si, îmbracându-se parca în acel
frunzis si cu florile acelea, iarba si pomii le înfatiseaza astfel privitorilor
un chip minunat si o priveliste preafrumoasa, asemenea si la Înviere se va
arata în trupul Sfintilor acea frumusete care sta tainuita acum în sufletele
lor si trupurile lor cele întoarse la viata se vor îmbraca în acea stralucire
ca într-un vesmânt preaminunat. Dupa cuvintele Apostolului, ele vor fi asemenea
cu preaslavitul trup al Mântuitorului nostru, „Care va schimba trupul nostru de
smerenie spre a-l face dupa chipul trupului Sau de slava” (Filipeni 3, 21).
Sfântul Ioan Gura de Aur ne spune, mirându-se parca: „Acel trup se face
asemenea cu al Celui Care sta de-a dreapta Tatalui, al Celui Caruia I se
închina Îngerii, al Celui înaintea Caruia stau Puterile cele netrupesti, al
Celui Care este mai presus de orice Începatorie, Stapânire si Putere” (Omilia
13 la Filipeni).
4)
Asa cum primavara iarba si pomii care s-au uscat arata întocmai ca în timpul
iernii, adica sunt neplacuti si urâti la vedere si pentru nimic altceva nu sunt
de folos decât pentru a fi pusi pe foc, întocmai si trupurile oamenilor
pacatosi vor fi despuiate si hidoase, dupa cum sunt si în vremea de acum, sau
poate ca se va arata în ele o si mai mare urâciune, caci pacatul si întunericul
ce sunt ascunse acum în inimile si în sufletele lor se vor vadi atunci dintru
înfatisarea lor, fiind spre marturie ca acestia nu si-au petrecut viata pe
pamânt întru Hristos, ci în pofte si în desfrânari.
5)
Iar din acestea învatam ca orice om are înlauntrul sau frumusete sau urâciune,
cuviosie ori necinste; or, ceea ce nu au înlauntrul lor, aceea cu adevarat le
lipseste. Credinta, dragostea, rabdarea, smerenia si toate celelalte trebuie sa
fie înlauntru, iar daca acestea nu se afla acolo, în inima, atunci ele nu sunt
altceva decât o fatarnicie ce se arata pe dinafara ca si cum ar fi ceva, însa
de fapt nimic nu este.
6)
Nu se cuvine a osândi si a judeca pe nimeni, dupa cum si a lauda pe cineva nu
are nici un rost, caci adesea nebuneste îl numim rau pe cel care de fapt e bun
înlauntrul sau si zicem ca este blând cel care-i plin de rautate pe dinauntru
si în acest fel devenim judecatori nedrepti. De la acestea ne opreste Apostolul
când zice: „Nu judecati ceva înainte de vreme, pâna ce nu va veni Domnul, Care
va lumina cele ascunse ale întunericului si va vadi sfaturile inimilor. Si
atunci fiecare-si va avea de la Dumnezeu lauda” (1 Corinteni 4, 5).
7) Sa cautam prin credinta binele si
împodobirea sufletului si sa I le cerem pe acestea lui Hristos, întrucât El
este singurul Care poate sa ne curete sufletul de întinaciuni si sa ni-l
împodobeasca; si nu cumva sa alergam dupa stralucirea lumii, caci frumusetea
sufletului este vesnica, întocmai ca si duhul însusi, pe când cea trupeasca
nu-i decât vremelnica.
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 211
MULTIME DE CARTI
Sfantul Ioan din Kronstadt
Am o
multime de carti, pe tot felul de subiecte, le citesc si le recitesc, dar nu ma
satur cu ele. Mai jinduiesc cu duhul dupa cunoastere, inima mea nu-si afla înca
multumire, nu înceteaza sa flamânzeasca, toate cunostintele agonisite cu mintea
nu i-au adus înca deplina, fericita, multumire de sine. Satura-se-va, oare,
vreodata? Satura-se-va, „când se va arata slava Ta” (Psalmul 16, 15); pâna
atunci însa, nu ma voi satura. Cuvântat-a Mântuitorul: „Oricine bea din apa
aceasta (cea a cunoasterii lumesti) va înseta iarasi. Dar cel ce va bea din apa
pe care i-o voi da Eu nu va înseta în veac, caci apa pe care i-o voi da eu se
va face în el izvor de apa curgatoare spre viata vesnica” (Ioan 4, 13-14).
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 5.
VIZIONARE
PLĂCUTĂ VĂ DORESC!
LUPII
lui Calancea si Surorile Osoianu - Recital, 2021
https://www.youtube.com/watch?v=as18GsNAbKs&t=50s&ab_channel=LUPIIluiAlexCalancea
Atunci
când se întâlnesc Lupii lui Calancea cu Surorile Osoianu, răsună văile și
înălțimile, iar folclorul reînvie în toată splendoarea sa prin povestea lor
cântată. Și te bucuri, și te uimește, și fiorii te încearcă, și te minunezi că
toate astea izvorăsc din neamul tău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu