Sa tragi intr-o floare
care viseaza
~*~
Poet putin, dar numai
Putin,
Poetul anonim
Florescu, un poet de la tara,
Care ar fi vrut sa
intre si el, putin, dar numai Putin,
Intr-un cenaclu de la
oras,
Ezita, si se framanta,
in mijlocul familiei sale,
Avea indoieli, unde o
sa gaseasca el,
La varsta lui, putina,
dar numai Putina,
De 69 de ani,
La modestele lui
incercari,
La stradaniile sale,
de a incropi ceva
Ca sa se simta si el
bine, si apereciat,
Sa nu fie singur,
In pustietatea aceasta
de tara,
In care nu mai are cu
cine, de ce,
Sa vorbeasca, macar?
Decat cu sine?
prin poezie? Si in
poezie?
Si, putin cate putin,
poetul Florescu, ca Putin,
Indragostit, de toate
limbile, si limbile pamantului, si cerului,
Mai ales de cele atat
de iubite, pana la topirea in total,
In tineretile lui,
Atat de linistite,
Inflacarate numai de
cate un foc de chibrite, de pace,
Pe la cate un cenaclu,
Care avea de-a face cu
un dinam cat este si azi,
Si s-a mai pastrat din
el,
Prin drojdia si
spatele inspectoratului lor scolar poetic,
Isi cauta izvorul
rece,
Al tamaduirii,
si TAMADUINTELOR SALE,
Pe la cate o floare,
Din familie,
Doar,
Doar,
Va gasi un car,
Doar,
Doar,
Se va inhama chiar
acea floare,
La el,
Doar,
Doar,
Putin cate Putin,
Va gasi si un pod de
flori,
Si va ajunge,
Iar,
La un cenaclu,
In care sa asiste si
el,
Si sa se umple de
bucurie,
Si iii ninga pe
crestet,
Albeata zielor si
noptilor,
In care scria
De atat de timpuriu,
De atata copilarie,
Poezie,
Pe care i-o tot luau
si i-o suflau
Putin cate Putin,
Toti Putinii,
Si o imprastiua,
Si o risipeau,
In vant,
Prin toate
pulberariile lumii…
Si el ramanea
Mut
De uimire:
- Vai,
daca este atat de sanatoasa, si frumoasa, primavara aceasta,
- In
care, uite, infloresc si eu, si toate florile mele,
- Ba
chiar si asta,
- Care
tot trage de mine,
- Si
ma seamana iar,
- Ce
am sa ma fac eu, ce am sa mai fiu eu,
- Cand
va veni, in sfarsit, primavara?
- Primavara
in care florea, Florescu?!
- Am
sa pot eu sa resist?
- La
atata bucurie?
- Si
atata santate?!
- Care
nu ma mai incape?!
- Si
nu mai incape lumea?
- Sa
stea?
- Pe
la casele lor?
- Pe
aproape?
- Nestramutate?
- Pentru
ca fiecare – intre ele – se cunosc – si se vor cunoaste!
- Si
recunoaste!
- Si
dupa sanatate!
- Si
dupa frumusete!
- Si
dupa – lacrima!
Asa spunea poetul
florescu,
Si nu se stie de ce,
Ca poetii nu isi aduc
aminte niciodata de nimic,
Mai ales cei putin,
atat de Putin, Poeti,
Mai ales cei atat de
batrani, batrani poeti,
Si de tineri, la 69 de
ani,
Isi aducea aminte, in
ochi, si in minte,
Si de o lacrima,
Si de o floare,
Si de o trecatoare,
De flori,
Si de o pasare,
Care nu a mancat
niciodata flori,
Nici nu le-a inghitit,
vreodata,
Ci – de atata
dragoste,
Le-a scapat la ea, Inauntru,
Si apoi,
Iute, le-a aruncat
De drag,
inafara,
ca sa nu se mai sature
de bucuria si mangaierea
ciripitului ochilor
lor!
*
Si am scris acestea,
eu,
Caporalul primavara,
Care,
Nestiind unde
Pe cine,
Cand,
De ce,
Cat de mult,
Sa bat,
Iara,
Si iara,
Macar putin, Putin de
tot,
Ca sa ma compar cu el,
Caut in store un loc
si un cenaclu,
Ca sa il bat si pe
acesta,
Cat pot de repede, si
de mult,
Si sa i-l trimit
florii lui,
Ca sa stie,
Macar,
Si el,
Poetul florescu,
Unde, si in cine, sa
traga!...
*
16 martie 2022
~*~
Cu deosebit respect,
Jianu Liviu-Florian
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu