In
memoriam: Dr. Artur Silvestri
În dimineaţa zilei de 30 Nov. 2008) s-a stins din viaţă Dr.
Gabriel-Artur Silvestri(1953-2008) din Bucureşti după o suferinţă
îngrozitoare de câteva săptămâni. Boala secolului l-a secerat nemiloasă,
neţinând seamă de câte proiecte avea omul acesta începute, câte altele erau la
rând, câte gânduri îl frământau, câte
cărţi aşteptau să le scrie.
Prin
Asociaţia Română pentru Patrimoniu, prin Intermundus media, prin Carpathia Press şi alte iniţiative culturale cu largă
deschidere spre naţional şi universal, Dr. Gabriel-Artur Silvestri crease un
adevărat imperiu al limbii şi culturii române, realizând în multe privinţe ceea
ce ministerul de specialitate şi alte instituţii culturale ale ţării încă nici
nu-şi propuseseră să înfăptuiască.
Mobiliza energii şi talente din ţară şi
străinătate, aduna oamenii şi ideile măreţe şi le focaliza întru realizarea
unor idealuri nobile şi necesare pentru neamul şi cultura română. A militat cum
numai el ştia pentru ridicarea
prestigiului Bisericii Ortodoxe.
Era un om credincios. Contribuia atât cât
îşi putea permite la ajutorarea locaşurilor de cult, la impulsionarea
acţiunilor nobile de cultură sau de asistenţă socială, ajuta cu bucurie pe cine
se afla în impas şi îi cerea sprijinul.
Ardea ca o făclie pentru grija şi binele
celor mulţi, prezenţi şi viitori şi nici n-a observat că sănătatea i se
deteriorează de pe o zi pe alta. De multe ori vorbeam cu dânsul la telefon sau
pe e-mail la 2 sau la 3 noaptea, căci el parcă era permanent în faţa
calculatorului, parcă avea conştiinţa că zilele îi sunt tot mai puţine şi
timpul nu mai are răbdare cu el.
A ajutat mult parohia noastră de-a lungul
anilor cu bani şi cu reviste, iar cu puţin timp înainte de a-l doborî
necruţătoarea boală ne-a trimis un stoc de peste 900 volume să le vindem şi din banii obţinuţi să tipărim Noul
Testament, pe care să vi-l donăm Dvs., fiecărei familii. Niciodată nu a fost în
parohia noastră şi, totuşi, s-a gândit şi la nevoile noastre sufleteşti.
Dumnezeu să-l ierte, să-i răsplătească
binele pe care l-a semănat cu timp şi fără timp pretutindeni în lume!
(In memoriam: Dr. Artur Silvestri, în ,,Scrisoare pastorală”,
an. VII(2008), nr. 146, pp. 3-4; în
vol. Scrisoare pastorală, Bârda, Editura
,,Cuget Românesc”, vol. IV, 2011, pp. 269 – 270; Artur Silvestri, în ,,Datina”,
XIX(2009), nr. 13 febr. (13
febr.),p. 10)
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
VITA
DE VIE
Sfantul
Vasile cel Mare
Radacina vitei de vie, mladitele de jur
împrejur, pline de verdeata, se întind mult pe pamânt; lastarul, cârceii,
agurida, strugurii. Ti-i de ajuns sa te uiti la vita de vie – numai sa te uiti
cu pricepere la ea – ca sa-ti aduca aminte de firea ta. Îti amintesti negresit
de comparatia facuta de Domnul! Domnul S-a numit pe Sine „vita”, pe Tatal
„lucratorul” (Ioan 15, 1), iar pe cei saditi prin credinta în Biserica, pe
fiecare din noi, i-a numit mladite (Ioan 15, 5); pe toti ne cheama sa aducem
rod bogat, ca nu cumva osânditi fiind ca nefolositori, sa fim dati focului
(Ioan 15, 2, 6). Si Scriptura nu conteneste a asemana pretutindeni sufletele
oamenilor cu vita de vie: „Vie s-a facut iubitului, în pisc, în loc gras”
(Isaia 5, 1); si: „Vie a sadit si a împrejmuit-o cu gard” (Matei 21, 33). E
lamurit ca numeste „vie” sufletele oamenilor, în jurul carora a pus gard, adica
siguranta data de porunci si paza îngerilor. Ca spune Scriptura: „Strajui-va
îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de El” (Psalm 33, 7). Apoi,
Dumnezeu a înfipt în jurul nostru, ca niste araci, si a pus în Biserica „întâi
apostoli, al doilea proroci, al treilea învatatori” (1 Corinteni 12, 28), iar
prin pildele vechilor si fericitilor barbati, Dumnezeu ridica la înaltime
gândurile noastre si nu le lasa aruncate la pamânt si vrednice de a fi calcate
în picioare. Apoi, ca prin niste cârcei, prin legaturile dragostei ne tine
strâns uniti de semenii nostri; si, rezemati pe ei, sa tindem mereu spre înaltime;
si asemenea vitei de vie agatatoare sa ne urcam spre culmile celor mai înalte
virtuti. Dumnezeu cere apoi de la noi sa primim a fi sapati; iar sufletul este
sapat atunci când leapada grijile lumesti, care sunt poveri pe inimile noastre.
Deci, cel care leapada dragostea trupeasca si dragostea de bani sau socoteste
vrednica de scuipat si de dispretuit admiratia pentru aceasta ticaloasa slava
desarta, acela, ca si cum si-ar fi scapat sufletul, ca si cum ar fi rasuflat,
descarca de pe el povara desarta a gândului pamântesc. Si, dupa cum spune
proverbul, nu trebuie nici sa te grozavesti, sa faci adica totul de ochii
lumii, nici sa cauti lauda celor din afara, ci sa fii cu rod, strângând pentru
bunul Lucrator (Ioan 15, 1) aratarea faptelor tale (Matei 6, 4, 6, 18). Sa fii
„ca un maslin roditor în casa lui Dumnezeu” (Psalm 51, 7). Sa nu-ti pierzi
niciodata nadejdea, ci sa ai totdeauna, prin credinta înfloritoare, mântuirea.
Asa vei imita acest pom care e totdeauna verde si te vei lua la întrecere cu el
în facerea de roade, dând belsug de milostenie în orice vreme.
Sfantul Vasile cel Mare, Omilii la
Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1986, p.
125-126
LUMANARICA
Sfantul
Ioan din Kronstadt
Pentru arderea înaintea Domnului în vremea
rugaciunii sa nu te zgârcesti la o lumânare din ceara: adu-ti aminte ca o arzi
înaintea Celui care traieste întru lumina neapropiata si din lumina Sa te
lumineaza si pe tine. Lumânarica ta e ca o jertfa de ardere de tot adusa
Domnului; deci, ea sa fie dar adus lui Dumnezeu din inima desavârsita. Sa-ti
aminteasca faptul ca tu esti dator sa fii luminator care arde si lumineaza.
„Acela” – s-a spus despre Ioan Botezatorul – „era faclie care ardea si lumina”
(Ioan 5, 35).
Sfantul Ioan din Kronstadt, In lumea
rugaciunii, traducere de Adrian si Xenia Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti,
2003, p. 110.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu