Dumitru Ichim - ANA PE IOACHIM ÎNTREBA

 

Nașterea Maicii Domnului

ANA PE IOACHIM ÎNTREBA

 

~*~

 

Era ca și cum

ai fi visat că visezi,

precum o mireasmă,

dar fără de fagur nuntit din livezi,

ci doar limpezime cântând limpezime.

Oare ce o fi fost,

Ioachime?

Trimisul poate?

Fără de vorbă și iță,

literei sfinte îi da despletiri,

nescrisul vânat de peniță

spre nodul ales,

mult mai subțire ca umbra părerii

amar tremurând ne-nțeles -

cum din sânul de toamnă

să-mi înflorească merii?

Ce înalt - glasul lui

mereu sporind temei de adâncime!

De frică mă cutremur, și necredința-mi cred.

De ce taci Ioachime?

Vorbea Trimisul,

dar fără sunet hodinit în grai,

de stânci uitate chiar îmbătrânirii,

licheni și putregai

și mușchi verzui...

Grăia, cum aș putea să-ți spui?

Grăia

de-un început, vlăstar minunii însăși,

pe vârful ars pe muche,

unde se-mbunghie nopțile în nopți -

stema reginei - floarea de colț!

Mi se părea străina auzire

ca soarele privind - întunecime.

Precum un pod amețitor,

dă-mi mâna Ioachime!

În glasul lui,

cu adierea spaimei despre rod

ce va să fie întru ramul meu,

se primeneau genuni în limpezime

sorbind pe-ascuns din Dumnezeu,

nu spaima, ci nectarul bucuriei.

Ce o fi vrut să zică repetând mereu

cuvântul mării dăruit Mariei?

Peste credință oare poți să crezi

ca mine astăzi Ioachime?

 

~*~

Dumitru Ichim