miercuri, 28 decembrie 2016

CUM SE PRACTICĂ DEZINFORMAREA






VLADIMIR VOLKOFF
TRATAT DE DEZINFORMARE
De la Calul Troian la Internet
Traducerea: MIHNEA COLUMBEANU

CAPITOLUL XI
CUM SE PRACTICĂ?

Trebuie să examinăm acum care sunt trucajele posibile ale informaţiei sau, cel puţin, care sunt trucajele cunoscute la ora actuală. Se poate spune, simplificând, că un fapt poate fi prezentat în şapte moduri diferite: - afirmat; - negat; - trecut sub tăcere; - amplificat; - diminuat; - aprobat; - dezaprobat. Dar, în loc de a judeca în abstract, să ne propunem o misiune precisă de dezinformare şi să vedem cum am putea-o duce la bun sfârşit. Imaginăm următorul fapt: domnul Dupont a bătut-o pe doamna Dupont. Misiunea noastră este aceea de a-l exonera pe domnul Dupont în ochii opiniei publice. În mod stereotip, se disting douăsprezece moduri profesioniste de a o face. Negarea faptelor Dacă publicul nu are nici o cale de a-şi confirma ceea ce s-a întâmplat în realitate, putem pur şi simplu să negăm faptele: „Domnul Dupont”, vom spune noi, „nu a bătut-o pe doamna Dupont”. Totuşi, dacă ne-a fost încredinţată misiunea de a-l disculpa pe domnul Dupont, înseamnă că, probabil, publicul este deja la curent, într-un mod vag, cu o scenă de familie din casa Dupont. De exemplu, ar fi fost dificil să se nege cu desăvârşire samavolniciile lui Pol Pot din Cambodgia. Din acest motiv, în locul negării faptelor, dezinformatorul avizat va prefera: Inversarea faptelor Dacă aceasta este metoda pe care o alegem, vom declara pur şi simplu, susţinând sus şi tare, că „Doamna Dupont l-a bătut pe domnul Dupont”. Acest lucru justifică scena casnică despre care publicul a prins de veste, îl dezvinovăţeşte complet pe domnul Dupont şi, într-o epocă moralizatoare şi victi-mofilă, îl face cu atât mai simpatic, cu cât varianta respectivă inspiră antipatie faţă de doamna Dupont. Este foarte evident că manipulatorii nu recurg decât rareori la metode atât de extreme. Preferă amestecul între adevăr şi minciună. Amestecul între adevăr şi minciuna, cu diverse titluri Rămânând în perspectiva în care publicul este mai mult sau mai puţin la curent cu incidentele şi unde ar fi nechibzuit să-l minţim în proporţie de sută la sută, putem amesteca în mod savant realitatea cu falsul. De exemplu, nu vom nega că domnul Dupont a lovit-o pe doamna Dupont, dar vom spune că ea a început. Ceea ce ne aduce la tema agresiunii - foarte folosită în dezinformare. Cine pe cine a agresat? (Agresatul beneficiind, în concepţia actuală, de toate drepturile.) De remarcat că însăşi noţiunea de agresiune e extrem de ambiguă. Dacă dumneavoastră îmi faceţi un reproş relativ aspru, dacă eu vă insult, dacă-mi daţi o palmă, dacă vă dau un pumn, dacă scoateţi cuţitul, dacă eu scot pistolul, cine pe cine a agresat? Germania din timpul celui de-al Doilea Război Mondial ne apare ca agresoare la adresa Aliaţilor. Dar clauzele draconice şi umilitoare ale tratatului de la Versailles îi dădeau sentimentul că ea fusese cea agresată. Se va răspunde: tratatul de la Versailles a fost atât de draconic numai fiindcă Germania era deja agresoare în momentul Primului Război Mondial. Iar Germania va răspunde că nu ea îl asasinase pe arhiducele Austriei. Sârbii, la rândul lor vor răspunde că, dacă Austria nu coloniza Serbia... Dar dezinformatorul nu are nevoie să cunoască toate aceste lucruri. Studiind bine societatea noastră, el are avantajul de a o face să plângă pentru soarta domnului Dupont bătut de soţia lui. (într-o altă societate, ar fi fost preferabil să declare: „Da, a bătut-o şi bine a făcut: chiar dacă el nu ştia de ce, ea, cu siguranţă, ştia/”) Unul dintre cele mai frecvente cazuri de amestec între adevăr şi minciună constă în inexactitatea numărului de victime anunţat, în care se pare că nu există nici o limită pentru exagerările sau diminuările abuzive. Modificarea motivului La prima vedere, dacă aflaţi că domnul Dupont a bătut-o pe doamna Dupont, veţi considera că a vrut s-o facă să sufere şi că e un om foarte rău. Dar dacă presupunem că a fost vorba de o flagelare erotică, iar doamna Dupont l-a rugat îndelung, înainte ca el să se hotărască s-o satisfacă? Totul se schimbă. Faptele rămân aceleaşi, fie, a bătut-o. Dar îl veţi învinui pentru asta? Dimpotrivă, dacă n-ar fi bătut-o, l-aţi fi putut acuza de sadism, de misoginie, de a nu fi destul de sensibilizat faţă de drepturile femeii. Contrar afirmaţiilor lui Stalin, faptele nu sunt încăpăţânate. In mâinile unui bun dezinformator, devin maleabile aproape la nesfârşit Carrier, autorul masacrării vendeenilor, se lăuda: „Dintr-un principiu de umanitate, curăţ pământul libertăţii de aceşti monştri.” După cum credea Republica a III-a, colonizarea Asiei şi a Africii avea rolul de a le face să profite de binefacerile gazului curent în oraşe şi ale democraţiei. Modificarea circumstanţelor Având în vedere că raportul de forţe dintre domnul şi doamna Dupont nu este cunoscut, putem să declarăm că e un cuplu â la Dubout, doamna Dupont cântărind o sută de kilograme, domnul Dupont doar cincizeci, şi să tratăm incidentul pe un ton glumeţ. N-a izbucnit doamna Dupont cea dintâi în râs, când domnul Dupont i-a aruncat mănuşa? Această modificare a proporţiilor în forţele prezente e o formulă foarte curentă. Se poate ascunde, de exemplu, faptul că armata A este echipată mai modern decât armata B, dar insistând din greu asupra superiorităţii numerice - adevărată sau falsă - a armatei B. Toate celelalte împrejurări pot fi modificate de asemenea. Domnul Dupont are obiceiul de a-şi bate soţia, sau a cedat unui moment de tensiune pentru care ea era responsabilă? Nu cumva tocmai aflase, de exemplu, că-i pusese coarne? Sau era nervos pentru că în aceeaşi dimineaţă îşi pierduse slujba? Ori trebuie să-i iertăm totul, fiindcă a copilărit la orfelinat? La fel stau lucrurile şi în politică. Nu degeaba presa mondială a încercat să creeze impresia că Saddam Hussein ar avea „a patra armată din lume”, iar acum auzim spunându-se că a cincea îi aparţine Coreei de Nord. Estomparea Acest procedeu constă în a îneca faptul respectiv sub o masă de alte fapte fără nici o legătură cu el şi, dacă e posibil, mai apte de a suscita interesul publicului. Dacă domnul Dupont este campion la fotbal, de exemplu, sau dacă a traversat Atlanticul de unul singur, ori e un actor celebru, faptul că a bătut-o sau nu pe doamna Dupont are şanse să pălească mult în ochii publicului. De exemplu, atunci când un preşedinte de republică se pregăteşte pentru un război virtuos şi democratic, conflictele personale trec în planul secund. Suprainformarea deliberată este o formă de estompare. Camuflajul Camuflajul e o variantă a estompării. Se va povesti în cele mai mici detalii cearta dintre domnul şi doamna Dupont, atribuindu-i-se domnului Dupont rolul pozitiv, şi se va trece peste loviturile date cu formule de genul: „Nu e exclus ca în cele din urmă cei doi soţi să fi ajuns la păruială”, sau: „Discuţia a putut lua, într-un anumit moment, o formă fizică, dar atitudinea doamnei Dupont tot incalificabilă rămâne” etc. Aceasta tehnică a fost folosită mai ales în timpul războiului din Cecenia, când nu se punea accentul decât pe cruzimile ruşilor, câta vreme actele teroriste ale cecenilor erau camuflate. O metodă asemănătoare a acţionat în favoarea Statelor Unite, cu ocazia invaziei din Panama: activităţile reprobabile ale preşedintelui Noriega au făcut să se dea uitării faptul că americanii invadaseră, fără declaraţie de război, un stat independent, ucigând cinci sute şaisprezece panamezi (cifră oficială) sau vreo şapte mii (cifră neoficială). Aceeaşi tehnică, aplicată sârbilor şi kosovarilor în 1998, a făcut ca rebeliunea kosovară să fie trecută sub tăcere, iar represiunea sârbească, scoasă în evidenţă. Interpretarea Fără a fi negate, modificate, estompate sau camuflate, faptele se pot prezenta şi comenta într-un mod favorabil sau nefavorabil. Logomachia, îndeosebi, permite să se suscite emoţii pozitive sau negative, la alegere. Se poate pronunţa un rechizitoriu contra domnului Dupont, numindu-l brută; se poate pronunţa o pledoarie pentru el, declarându-l impulsiv. Se poate spune şi că, în cazul de faţă, acţiunea lui a fost aproape justificată, pentru că doamna Dupont făcuse o criză de nervi, aceea era singura cale de a o calma, iar domnul Dupont, cunoscut pentru firea lui blândă, a trebuit să-şi asume neplăcuta sarcină de a o lovi, fiind apoi chiar mai nefericit decât ea, după care şi-au prezentat cu siguranţă^ scuzele unul altuia şi s-au împăcat unul în braţele celuilalt: a fi căsătorit înseamnă a şti să-ţi asumi responsabilitatea, oricât de dezagreabilă, pentru partenera de viaţă. Interpretarea evenimentelor sub formă de comentarii este rolul care le revine editorialiştilor din presa scrisă, vorbită sau televizată - iar aceştia, desigur, se avântă din tot sufletul să prezinte în lumina propriilor lor idei tot ceea ce se întâmplă în lume. E omeneşte. Un editorialist poate fi un dezinformator; cel mai adesea, este dezinformat dar, după ce a adoptat o poziţie asupra unei anumite conjuncturi, se va strădui în mod firesc să demonstreze că a avut dreptate, să nu dezvăluie decât incidentele care îi confirmă punctul de vedere şi să le comenteze în acest sens. Va ajunge cu uşurinţă la dezinformare, fără ca măcar să fi procedat cu rea voinţă. Generalizarea Unul dintre procedeele care permit să se diminueze res-ponsabilitatea domnului Dupont constă în a demonstra că nu e singurul în acea situaţie, că există nenumăraţi bărbaţi care îşi bat nevestele, că în anumite civilizaţii acest lucru e considerat indispensabil, că femeile puţin cam primitive pot chiar să vadă în aceste rele tratamente o dovadă de dragoste. Ne biot nejaleet, „dacă nu mă bate, nu mă iubeşte”, spune un proverb rus. Astfel se întâmplă, de exemplu, ca într-un război civil să fie scuzate atrocităţile unei părţi beligerante - „E regretabil, dar aşa s-a procedat dintotdeauna” (condamnându-le, evident, pe ale celeilalte părţi, care vor fi prezentate ca fiind ieşite din comun). Acelaşi lucru e valabil şi pentru o invazie care se doreşte a fi scuzată („Chiar şi grecii...” sau „Chiar şi egiptenii...”) - câtă vreme, în cazul unei invazii căreia i se doreşte condamnarea, nu se va face referire nici la greci şi nici la egipteni, ci numai la „drepturile omului” sau la „drepturile popoarelor de a-şi hotărî singure soarta”. Ilustrarea Se poate trece de la particular (conduita domnului Dupont), la general (comportamentul multor soţi). Se mai poate porni, cu rezultate asemănătoare, de la general, pentru a ajunge la particular, considerat ca o ilustrare a unei reguli universale. În loc de a începe cu conduita domnului Dupont, se vor pronunţa mai întâi câteva generalităţi asupra conduitei soţilor pentru a ajunge la o ilustrare a acesteia: comportamentul domnului Dupont. De exemplu, se va profita de aceasta pentru a demonstra că, în comparaţie cu alţi soţi, domnul Dupont a dat dovadă de moderare: la urma urmei, doamna Dupont n-a murit, din câte ştim. De obicei, în cazul unei manifestaţii politice, se vor justifica vandalismele şi prădăciunile: „Aceste excese nu sunt decât o ilustrare destul de banală a ceea ce se poate întâmpla foarte uşor în asemenea împrejurări. De altfel, ar fi putut să fie şi mai rău: n-au făcut decât să jefuiască magazine şi să dea foc câtorva maşini, n-au omorât pe nimeni.” Sau „n-a murit decât un singur om”. Şi aşa mai departe. Părţi inegale Acuzaţiei la adresa domnului Dupont i se va acorda un minut de emisie televizată sau o notă într-o pagină de ziar, iar meritele lui vor fi proslăvite timp de o oră sau pe o pagină întreagă. Această inegalitate ajunge uneori până la proporţia de sută la sută. De exemplu, n-am observat ca presa să fi reprodus şi punctul de vedere al domnului Noriega, în conflictul americano-panamez. In paralel, apărătorii doamnei Dupont vor fi lăsaţi să se exprime cât mai pe scurt posibil. Ii se vor întrerupe intervenţiile, li se vor trunchia articolele, dar li se va menţine participarea la dezbatere, pentru a da senzaţia de imparţialitate. Dimpotrivă, se va face cât mai mult zgomot posibil în jurul domnului Dupont. În dezinformare, cantitatea joacă un rol esenţial. Să presupunem că un ziar publică scrisori ale cititorilor asupra problemei: poate să fi primit o mie de scrisori favorabile doamnei Dupont, nu va publica decât una; dacă a primit zece scrisori în sprijinul domnului Dupont, le va publica pe toate. Părţi egale Procedeul „părţilor egale” se practică mai ales în ultima fază a unei operaţiuni de dezinformare, când opinia publică a devenit deja majoritar favorabilă tezei dezinformatorului şi trebuie să se ia atitudine pentru a obţine o cvasiunanimitate, mizând pe instinctul gregar. Să reluăm exemplul cu corespondenţa din partea cititorilor. Dorindu-se „obiectiv”, ziarul va anunţa că rezervă acelaşi număr de rânduri atât acuzării, cât şi apărării. Va publica cele mai prost întocmite scrisori acuzatoare, cele mai pline de ură, provenind de la personaje care pot deveni antipatice în ochii publicului şi, dimpotrivă, cele mai convingătoare scrisori apărătoare, trimise de personaje simpatice.
Variaţiuni pe aceeaşi temă Iată lista diverselor procedee de dezinformare pe care obişnuiesc să le prezint în cuprinsul conferinţelor mele şi pe care am publicat-o, cu câteva mici deosebiri, în Montajul şi în Dezinformarea, arma de război. Pe parcursul unei călătorii, am avut plăcerea de a întâlni cititori care formaseră un grup de vigilenţă antidezinformare şi efectuau lucrări practice din care mi-au încredinţat unele eşantioane. Din nefericire, nu le-am notat numele şi nu le pot mulţumi aici aşa cum ar merita. Dacă citez aceste rânduri, vor vedea că am avut de câştigat de pe urma eforturilor lor. Faptul de la care porniseră era „câinele a mâncat friptura”, aveau misiunea de a dezvinovăţi câinele şi au conceput un anumit număr de prezentări dezinformatoare ale evenimentului: - De acord, e câinele, dar alaltăieri, era pisica. - Nu era decât o bucăţică de carne veche şi arsă, uitată în frigider. - Friptura era pusă în farfuria câinelui, care n-a făcut decât s-o lingă, mai ales că nu mâncase de trei zile. - N-a mâncat-o, a oferit-o unei prietene. - E un ciobănesc german de cinci ani care, anul trecut, şi-a salvat stăpânul de la înec. Păzeşte casa, aduce ziarul în bot, latră şi mănâncă mult. - Farfuria cu friptura era din faianţă albastră. Era o fleică de două kilograme. Câinele stătea închis în casă din cauza ploii. Vecina l-a lăsat să mănânce friptura. - Câinii sunt nefericiţi în apartamente, pentru că băncile nu acordă împrumuturi cu dobândă mică pentru a li se construi adăposturi lângă casă. - Hrana pentru câini Untel, cu apă caldă, permite să se evite asemenea probleme. - E scandalos ca nişte stăpâni să-şi înfometeze aşa câinele. - Băieţelul afirmă că un câine vagabond a furat friptura. - A fost un reportaj la televizor în care se arăta că un câine nu e responsabil atunci când nu a primit o educaţie corectă. - Atenţie! Sa spus deja că a muşcat pe cineva, acum trei săptămâni, când de fapt fusese alt câine. Eraţi de faţă când a dispărut friptura? Nu? Atunci, găsiţi mai întâi friptura, înainte de a acuza acest biet câine, victimă a atâtor calomnii. - Câinele a murit: friptura era otrăvită. Cititorul va fi recunoscut un mare număr dintre procedeele enumerate mai sus.










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu