VLADIMIR VOLKOFF
TRATAT DE DEZINFORMARE
De la Calul Troian la Internet
Traducerea: MIHNEA
COLUMBEANU
CAPITOLUL XI
CUM SE PRACTICĂ?
Trebuie să
examinăm acum care sunt trucajele posibile ale informaţiei sau, cel puţin, care
sunt trucajele cunoscute la ora actuală. Se poate spune, simplificând, că un
fapt poate fi prezentat în şapte moduri diferite: - afirmat; - negat; - trecut
sub tăcere; - amplificat; - diminuat; - aprobat; - dezaprobat. Dar, în loc de a
judeca în abstract, să ne propunem o misiune precisă de dezinformare şi să
vedem cum am putea-o duce la bun sfârşit. Imaginăm următorul fapt: domnul Dupont
a bătut-o pe doamna Dupont. Misiunea noastră este aceea de a-l exonera pe
domnul Dupont în ochii opiniei publice. În mod stereotip, se disting
douăsprezece moduri profesioniste de a o face. Negarea faptelor Dacă publicul
nu are nici o cale de a-şi confirma ceea ce s-a întâmplat în realitate, putem
pur şi simplu să negăm faptele: „Domnul Dupont”, vom spune noi, „nu a bătut-o
pe doamna Dupont”. Totuşi, dacă ne-a fost încredinţată misiunea de a-l disculpa
pe domnul Dupont, înseamnă că, probabil, publicul este deja la curent, într-un
mod vag, cu o scenă de familie din casa Dupont. De exemplu, ar fi fost dificil
să se nege cu desăvârşire samavolniciile lui Pol Pot din Cambodgia. Din acest
motiv, în locul negării faptelor, dezinformatorul avizat va prefera: Inversarea
faptelor Dacă aceasta este metoda pe care o alegem, vom declara pur şi simplu,
susţinând sus şi tare, că „Doamna Dupont l-a bătut pe domnul Dupont”. Acest lucru
justifică scena casnică despre care publicul a prins de veste, îl
dezvinovăţeşte complet pe domnul Dupont şi, într-o epocă moralizatoare şi
victi-mofilă, îl face cu atât mai simpatic, cu cât varianta respectivă inspiră
antipatie faţă de doamna Dupont. Este foarte evident că manipulatorii nu recurg
decât rareori la metode atât de extreme. Preferă amestecul între adevăr şi
minciună. Amestecul între adevăr şi minciuna, cu diverse titluri Rămânând în
perspectiva în care publicul este mai mult sau mai puţin la curent cu
incidentele şi unde ar fi nechibzuit să-l minţim în proporţie de sută la sută,
putem amesteca în mod savant realitatea cu falsul. De exemplu, nu vom nega că
domnul Dupont a lovit-o pe doamna Dupont, dar vom spune că ea a început. Ceea
ce ne aduce la tema agresiunii - foarte folosită în dezinformare. Cine pe cine
a agresat? (Agresatul beneficiind, în concepţia actuală, de toate drepturile.)
De remarcat că însăşi noţiunea de agresiune e extrem de ambiguă. Dacă
dumneavoastră îmi faceţi un reproş relativ aspru, dacă eu vă insult, dacă-mi
daţi o palmă, dacă vă dau un pumn, dacă scoateţi cuţitul, dacă eu scot
pistolul, cine pe cine a agresat? Germania din timpul celui de-al Doilea Război
Mondial ne apare ca agresoare la adresa Aliaţilor. Dar clauzele draconice şi
umilitoare ale tratatului de la Versailles îi dădeau sentimentul că ea fusese
cea agresată. Se va răspunde: tratatul de la Versailles a fost atât de draconic
numai fiindcă Germania era deja agresoare în momentul Primului Război Mondial.
Iar Germania va răspunde că nu ea îl asasinase pe arhiducele Austriei. Sârbii,
la rândul lor vor răspunde că, dacă Austria nu coloniza Serbia... Dar
dezinformatorul nu are nevoie să cunoască toate aceste lucruri. Studiind bine
societatea noastră, el are avantajul de a o face să plângă pentru soarta
domnului Dupont bătut de soţia lui. (într-o altă societate, ar fi fost
preferabil să declare: „Da, a bătut-o şi bine a făcut: chiar dacă el nu ştia de
ce, ea, cu siguranţă, ştia/”) Unul dintre cele mai frecvente cazuri de amestec
între adevăr şi minciună constă în inexactitatea numărului de victime anunţat,
în care se pare că nu există nici o limită pentru exagerările sau diminuările
abuzive. Modificarea motivului La prima vedere, dacă aflaţi că domnul Dupont a
bătut-o pe doamna Dupont, veţi considera că a vrut s-o facă să sufere şi că e
un om foarte rău. Dar dacă presupunem că a fost vorba de o flagelare erotică,
iar doamna Dupont l-a rugat îndelung, înainte ca el să se hotărască s-o
satisfacă? Totul se schimbă. Faptele rămân aceleaşi, fie, a bătut-o. Dar îl
veţi învinui pentru asta? Dimpotrivă, dacă n-ar fi bătut-o, l-aţi fi putut
acuza de sadism, de misoginie, de a nu fi destul de sensibilizat faţă de
drepturile femeii. Contrar afirmaţiilor lui Stalin, faptele nu sunt
încăpăţânate. In mâinile unui bun dezinformator, devin maleabile aproape la
nesfârşit Carrier, autorul masacrării vendeenilor, se lăuda: „Dintr-un
principiu de umanitate, curăţ pământul libertăţii de aceşti monştri.” După cum
credea Republica a III-a, colonizarea Asiei şi a Africii avea rolul de a le
face să profite de binefacerile gazului curent în oraşe şi ale democraţiei.
Modificarea circumstanţelor Având în vedere că raportul de forţe dintre domnul
şi doamna Dupont nu este cunoscut, putem să declarăm că e un cuplu â la Dubout,
doamna Dupont cântărind o sută de kilograme, domnul Dupont doar cincizeci, şi
să tratăm incidentul pe un ton glumeţ. N-a izbucnit doamna Dupont cea dintâi în
râs, când domnul Dupont i-a aruncat mănuşa? Această modificare a proporţiilor
în forţele prezente e o formulă foarte curentă. Se poate ascunde, de exemplu,
faptul că armata A este echipată mai modern decât armata B, dar insistând din
greu asupra superiorităţii numerice - adevărată sau falsă - a armatei B. Toate
celelalte împrejurări pot fi modificate de asemenea. Domnul Dupont are obiceiul
de a-şi bate soţia, sau a cedat unui moment de tensiune pentru care ea era
responsabilă? Nu cumva tocmai aflase, de exemplu, că-i pusese coarne? Sau era
nervos pentru că în aceeaşi dimineaţă îşi pierduse slujba? Ori trebuie să-i
iertăm totul, fiindcă a copilărit la orfelinat? La fel stau lucrurile şi în
politică. Nu degeaba presa mondială a încercat să creeze impresia că Saddam
Hussein ar avea „a patra armată din lume”, iar acum auzim spunându-se că a
cincea îi aparţine Coreei de Nord. Estomparea Acest procedeu constă în a îneca
faptul respectiv sub o masă de alte fapte fără nici o legătură cu el şi, dacă e
posibil, mai apte de a suscita interesul publicului. Dacă domnul Dupont este
campion la fotbal, de exemplu, sau dacă a traversat Atlanticul de unul singur,
ori e un actor celebru, faptul că a bătut-o sau nu pe doamna Dupont are şanse
să pălească mult în ochii publicului. De exemplu, atunci când un preşedinte de
republică se pregăteşte pentru un război virtuos şi democratic, conflictele
personale trec în planul secund. Suprainformarea deliberată este o formă de
estompare. Camuflajul Camuflajul e o variantă a estompării. Se va povesti în
cele mai mici detalii cearta dintre domnul şi doamna Dupont, atribuindu-i-se
domnului Dupont rolul pozitiv, şi se va trece peste loviturile date cu formule
de genul: „Nu e exclus ca în cele din urmă cei doi soţi să fi ajuns la
păruială”, sau: „Discuţia a putut lua, într-un anumit moment, o formă fizică, dar
atitudinea doamnei Dupont tot incalificabilă rămâne” etc. Aceasta tehnică a
fost folosită mai ales în timpul războiului din Cecenia, când nu se punea
accentul decât pe cruzimile ruşilor, câta vreme actele teroriste ale cecenilor
erau camuflate. O metodă asemănătoare a acţionat în favoarea Statelor Unite, cu
ocazia invaziei din Panama: activităţile reprobabile ale preşedintelui Noriega
au făcut să se dea uitării faptul că americanii invadaseră, fără declaraţie de
război, un stat independent, ucigând cinci sute şaisprezece panamezi (cifră
oficială) sau vreo şapte mii (cifră neoficială). Aceeaşi tehnică, aplicată
sârbilor şi kosovarilor în 1998, a făcut ca rebeliunea kosovară să fie trecută
sub tăcere, iar represiunea sârbească, scoasă în evidenţă. Interpretarea Fără a
fi negate, modificate, estompate sau camuflate, faptele se pot prezenta şi
comenta într-un mod favorabil sau nefavorabil. Logomachia, îndeosebi, permite
să se suscite emoţii pozitive sau negative, la alegere. Se poate pronunţa un
rechizitoriu contra domnului Dupont, numindu-l brută; se poate pronunţa o
pledoarie pentru el, declarându-l impulsiv. Se poate spune şi că, în cazul de
faţă, acţiunea lui a fost aproape justificată, pentru că doamna Dupont făcuse o
criză de nervi, aceea era singura cale de a o calma, iar domnul Dupont,
cunoscut pentru firea lui blândă, a trebuit să-şi asume neplăcuta sarcină de a
o lovi, fiind apoi chiar mai nefericit decât ea, după care şi-au prezentat cu
siguranţă^ scuzele unul altuia şi s-au împăcat unul în braţele celuilalt: a fi
căsătorit înseamnă a şti să-ţi asumi responsabilitatea, oricât de dezagreabilă,
pentru partenera de viaţă. Interpretarea evenimentelor sub formă de comentarii
este rolul care le revine editorialiştilor din presa scrisă, vorbită sau televizată
- iar aceştia, desigur, se avântă din tot sufletul să prezinte în lumina
propriilor lor idei tot ceea ce se întâmplă în lume. E omeneşte. Un
editorialist poate fi un dezinformator; cel mai adesea, este dezinformat dar,
după ce a adoptat o poziţie asupra unei anumite conjuncturi, se va strădui în
mod firesc să demonstreze că a avut dreptate, să nu dezvăluie decât incidentele
care îi confirmă punctul de vedere şi să le comenteze în acest sens. Va ajunge
cu uşurinţă la dezinformare, fără ca măcar să fi procedat cu rea voinţă.
Generalizarea Unul dintre procedeele care permit să se diminueze
res-ponsabilitatea domnului Dupont constă în a demonstra că nu e singurul în
acea situaţie, că există nenumăraţi bărbaţi care îşi bat nevestele, că în
anumite civilizaţii acest lucru e considerat indispensabil, că femeile puţin
cam primitive pot chiar să vadă în aceste rele tratamente o dovadă de dragoste.
Ne biot nejaleet, „dacă nu mă bate, nu mă iubeşte”, spune un proverb rus.
Astfel se întâmplă, de exemplu, ca într-un război civil să fie scuzate
atrocităţile unei părţi beligerante - „E regretabil, dar aşa s-a procedat
dintotdeauna” (condamnându-le, evident, pe ale celeilalte părţi, care vor fi
prezentate ca fiind ieşite din comun). Acelaşi lucru e valabil şi pentru o invazie
care se doreşte a fi scuzată („Chiar şi grecii...” sau „Chiar şi egiptenii...”)
- câtă vreme, în cazul unei invazii căreia i se doreşte condamnarea, nu se va
face referire nici la greci şi nici la egipteni, ci numai la „drepturile
omului” sau la „drepturile popoarelor de a-şi hotărî singure soarta”.
Ilustrarea Se poate trece de la particular (conduita domnului Dupont), la
general (comportamentul multor soţi). Se mai poate porni, cu rezultate
asemănătoare, de la general, pentru a ajunge la particular, considerat ca o ilustrare
a unei reguli universale. În loc de a începe cu conduita domnului Dupont, se
vor pronunţa mai întâi câteva generalităţi asupra conduitei soţilor pentru a
ajunge la o ilustrare a acesteia: comportamentul domnului Dupont. De exemplu,
se va profita de aceasta pentru a demonstra că, în comparaţie cu alţi soţi,
domnul Dupont a dat dovadă de moderare: la urma urmei, doamna Dupont n-a murit,
din câte ştim. De obicei, în cazul unei manifestaţii politice, se vor justifica
vandalismele şi prădăciunile: „Aceste excese nu sunt decât o ilustrare destul
de banală a ceea ce se poate întâmpla foarte uşor în asemenea împrejurări. De
altfel, ar fi putut să fie şi mai rău: n-au făcut decât să jefuiască magazine
şi să dea foc câtorva maşini, n-au omorât pe nimeni.” Sau „n-a murit decât un
singur om”. Şi aşa mai departe. Părţi inegale Acuzaţiei la adresa domnului
Dupont i se va acorda un minut de emisie televizată sau o notă într-o pagină de
ziar, iar meritele lui vor fi proslăvite timp de o oră sau pe o pagină
întreagă. Această inegalitate ajunge uneori până la proporţia de sută la sută.
De exemplu, n-am observat ca presa să fi reprodus şi punctul de vedere al
domnului Noriega, în conflictul americano-panamez. In paralel, apărătorii
doamnei Dupont vor fi lăsaţi să se exprime cât mai pe scurt posibil. Ii se vor
întrerupe intervenţiile, li se vor trunchia articolele, dar li se va menţine
participarea la dezbatere, pentru a da senzaţia de imparţialitate. Dimpotrivă,
se va face cât mai mult zgomot posibil în jurul domnului Dupont. În
dezinformare, cantitatea joacă un rol esenţial. Să presupunem că un ziar
publică scrisori ale cititorilor asupra problemei: poate să fi primit o mie de
scrisori favorabile doamnei Dupont, nu va publica decât una; dacă a primit zece
scrisori în sprijinul domnului Dupont, le va publica pe toate. Părţi egale
Procedeul „părţilor egale” se practică mai ales în ultima fază a unei
operaţiuni de dezinformare, când opinia publică a devenit deja majoritar
favorabilă tezei dezinformatorului şi trebuie să se ia atitudine pentru a
obţine o cvasiunanimitate, mizând pe instinctul gregar. Să reluăm exemplul cu
corespondenţa din partea cititorilor. Dorindu-se „obiectiv”, ziarul va anunţa
că rezervă acelaşi număr de rânduri atât acuzării, cât şi apărării. Va publica
cele mai prost întocmite scrisori acuzatoare, cele mai pline de ură, provenind
de la personaje care pot deveni antipatice în ochii publicului şi, dimpotrivă,
cele mai convingătoare scrisori apărătoare, trimise de personaje simpatice.
Variaţiuni
pe aceeaşi temă Iată lista diverselor procedee de dezinformare pe care
obişnuiesc să le prezint în cuprinsul conferinţelor mele şi pe care am
publicat-o, cu câteva mici deosebiri, în Montajul şi în Dezinformarea, arma de
război. Pe parcursul unei călătorii, am avut plăcerea de a întâlni cititori
care formaseră un grup de vigilenţă antidezinformare şi efectuau lucrări
practice din care mi-au încredinţat unele eşantioane. Din nefericire, nu le-am
notat numele şi nu le pot mulţumi aici aşa cum ar merita. Dacă citez aceste
rânduri, vor vedea că am avut de câştigat de pe urma eforturilor lor. Faptul de
la care porniseră era „câinele a mâncat friptura”, aveau misiunea de a
dezvinovăţi câinele şi au conceput un anumit număr de prezentări dezinformatoare
ale evenimentului: - De acord, e câinele, dar alaltăieri, era pisica. - Nu era
decât o bucăţică de carne veche şi arsă, uitată în frigider. - Friptura era
pusă în farfuria câinelui, care n-a făcut decât s-o lingă, mai ales că nu
mâncase de trei zile. - N-a mâncat-o, a oferit-o unei prietene. - E un
ciobănesc german de cinci ani care, anul trecut, şi-a salvat stăpânul de la
înec. Păzeşte casa, aduce ziarul în bot, latră şi mănâncă mult. - Farfuria cu
friptura era din faianţă albastră. Era o fleică de două kilograme. Câinele
stătea închis în casă din cauza ploii. Vecina l-a lăsat să mănânce friptura. -
Câinii sunt nefericiţi în apartamente, pentru că băncile nu acordă împrumuturi
cu dobândă mică pentru a li se construi adăposturi lângă casă. - Hrana pentru câini
Untel, cu apă caldă, permite să se evite asemenea probleme. - E scandalos ca
nişte stăpâni să-şi înfometeze aşa câinele. - Băieţelul afirmă că un câine
vagabond a furat friptura. - A fost un reportaj la televizor în care se arăta
că un câine nu e responsabil atunci când nu a primit o educaţie corectă. -
Atenţie! Sa spus deja că a muşcat pe cineva, acum trei săptămâni, când de fapt
fusese alt câine. Eraţi de faţă când a dispărut friptura? Nu? Atunci, găsiţi
mai întâi friptura, înainte de a acuza acest biet câine, victimă a atâtor
calomnii. - Câinele a murit: friptura era otrăvită. Cititorul va fi recunoscut
un mare număr dintre procedeele enumerate mai sus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu