Ai nevoie de o atingere lină
În apusul
soarelui,
în camera ta
prelungă,
totul este
estompat,
linii stranii
se desenează
pe sticla
ferestrelor,
mâinile pereţilor se desfac,
se lungesc,
se-agaţă,
împletindu-se.
În această uşoară confuzie
de foşnete,
ceaţă şi
descompunere,
umbre nebune se
sfâşie,
tăcerea
suspină, zvâcneşte,
te-apasă
fierbinte,
ceasurile
se-opresc îngrozite,
pământul
stratificat
se stinge-n
lacrimi,
un fugar
prizonier
care-ţi seamănă
umblă prin tine,
devorându-te.
În amurgul
însângerat există
o clipă magică,
o rază
strălucitoare de lumină
coborâtă din
ceruri,
un flux de
argint
ţesut la
marginea de întuneric,
ruga te
transformă
pentru a căuta
în inimă.
Ai nevoie de o
atingere lină,
de cineva lângă
tine,
de o mână
întinsă,
de yod -
punctul scânteie,
de o nouă
respiraţie
şi totul va fi
bine.
Faliile se mişcă,
ezitările se
risipesc,
sunetele sacre
coboară,
salvându-ţi visele
condamnate
cândva
să nu mai respire...
Irina Lucia Mihalca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu