miercuri, 14 decembrie 2016

Cuvinte și istorisiri






Cuvinte și istorisiri ale Starețului Paisie (II)

Puțin studiu duhovnicesc și multă rugăciune cu metanierul. La rugăciune și la slujbe trebuie să participăm cu toată inima noastră.
*
Odată mi s-a arătat satana și mi-a spus: „Eu sunt Hristos, închină-te mie!”. Iar eu i-am răspuns: „Eu lui Hristos întotdeauna mă închin. Și dacă ai fi fost Hristos, nu mi-ai fi cerut să mă închin ție”.
*
Monahii trebuie să cinstească în mod deosebit Intrarea Maicii Domnului în Biserică, fiindcă așa cum Maica Domnului a intrat în Sfânta Sfintelor, tot astfel și monahii prin tunderea lor în călugărie intră în petrecerea cea sfântă a viețuirii monahicești.
*
Pentru cei ce nu sunt sporiți duhovnicește, nestatornicia exterioară o vădește pe cea lăuntrică.
*
Dacă nu există cuget bărbătesc, nu există nici sporire. Bărbăție este atunci când te îmbraci în întregime cu încrederea în Dumnezeu. Unul ca acesta are bărbăție, are și dragoste și Dumnezeu îi poartă de grijă.
*
Am auzit că zilele acestea se mișcă candela Maicii Domnului la Iviron. Maica Domnului se străduiește să ne trezească, ca să ne pocăim, dar oamenii din ziua de astăzi nu se mișcă (nu-și vin în sine), oricât s-ar mișca candelele.
*
Când cineva este nervos, mai bine este să nu-i vorbești deloc, nici măcar cu bunătate, fiindcă unul ca acesta seamănă cu cel rănit, care nu primește nici măcar o mângâiere, pentru că se irită rănile lui.
*
Sufletul și duhul care sunt menționate în Sfânta Scriptură, nu sunt două lucruri diferite, așa cum spunea Makrakis. De pildă: „Mărește suflete al meu pe Domnul și s-a bucurat duhul meu…”.
*
Nu trebuie să analizăm în amănunțime, dacă cineva spune din simplitate ceva care este din punct de vedere dogmatic nepotrivit. Trebuie să punem gândul cel bun, fiindcă Dumnezeu va judeca în felul Său.
*
Când omul păcătuiește, Harul lui Dumnezeu îl părăsește. Când se pocăiește, iarăși vine la starea cea dintâi și se curăță desăvârșit; numai că îi rămâne un semn de la acea pată, dar și acesta este curat. Sau un semn unde tabla s-a lipit atât de bine cu autogenul, încât nici pila nu-l mai prinde.
*
Îmi spunea un vrăjitor că atunci când aprinde lumânare de ceară curată, demonii nu îndrăznesc să se apropie atunci când îi cheamă, așa cum se apropie atunci când aprinde spermanțet.

Din cartea DIN TRADITIA ASCETICA SI ISIHASTA A SFANTULUI MUNTE ATHOS – Editura Evanghelismos, 2016.





Sfântul Neofit Zăvorâtul din Pafos, insula Cipru

În fața Bisericii Sfântului Sion era un munte pietros și adunând sfântul tăietori în piatră, au tăiat pietrele făcând locul larg. Și odată, având dreptul a pleca departe pentru o treabă zice fraților: Să dăm drumul tăietorilor până ce mă voi întoarce și eu. Dar un frate, pe nume Artemas a zis: dar nu putem și noi să conducem lucrarea și pe tăietori? Nu, zice sfântul, căci mie mi-a dat Dumnezeu puterea asupra acestor pietre, nu și vouă. Iar fratele acela de care am vorbit, Artemas, împotriva voii sfântului a trimis înapoi după tăietori a început lucrarea. Dar voind să rostogolească o piatră, aceasta a rămas nemișcată.



Foto: Magda Buftea

Sursa:
Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, Panegirice I, Scrieri III, în curs de publicare la Editura Doxologia


În fața Bisericii Sfântului Sion era un munte pietros și adunând sfântul tăietori în piatră, au tăiat pietrele făcând locul larg. Și odată, având dreptul a pleca departe pentru o treabă zice fraților: Să dăm drumul tăietorilor până ce mă voi întoarce și eu. Dar un frate, pe nume Artemas a zis: dar nu putem și noi să conducem lucrarea și pe tăietori? Nu, zice sfântul, căci mie mi-a dat Dumnezeu puterea asupra acestor pietre, nu și vouă. Și slobozind pe tăietori a pornit în călătoria ce-i ședea înainte.
Iar fratele acela de care am vorbit, Artemas, împotriva voii sfântului a trimis înapoi după tăietori a început lucrarea. Dar voind să rostogolească o piatră, aceasta a rămas nemișcată. Dar adunându-se bărbați în număr de șapezeci și cinci, nici așa nu au putut întoarce nici măcar una dintre pietrele acelea. Și minunându-se ziceau că: „Bine a zis părintele că numai lui i-a fost dată de la Dumnezeu puterea peste aceste pietre. Când a venit Sfântul Nicolae, numai cu 12 frați a întors pietrele acolo unde au vrut și ziceau: Dacă pietrele ascultă de el, ce oare poate să nu asculte de el? 

(Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, Panegirice I, Scrieri III, Editura Doxologia, Iași, 2016)


Sfântul Ierarh Nicolae descoperă, prin rugăciune, un izvor ascuns în munte


Sfântul Neofit Zăvorâtul din Pafos, insula Cipru


Foto: Magda Buftea
Sursa:
Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, Panegirice I, Scrieri III, în curs de publicare la Editura Doxologia


Au venit la acest dumnezeiesc părinte unii clerici și căzând la picioarele lui, ziceau că: „Este un munte la noi, numit Cezar, în care avem, știm din auzite, un izvor ascuns, de multe generații, al cărui loc nu îl cunoaște însă nimeni din neamul nostru de acum. Și înduplecă-te să vii, robule al lui Dumnezeu până în muntele acela și credem că nu va ascunde Dumnezeu de tine apa aceea ascunsă”.
Iar Sfântul Nicolae, luând cinstitul lemn al crucii și Sfânta Evanghelie, făcând procesiune cu clericii și cu poporul, ajunge la munte și plecându-și genunchiul, se ruga cu tărie. Și amintind de multe istorisiri ale dumnezeieștilor minuni din vechime și cum în pustie din stâncă a izvorât apă adăpând poporul însetat, se roagă cu tărie lui Dumnezeu să-i descopere lui izvorul ascuns. Și i s-a descoperit lui că în locul în care a plecat genunchiul, acolo va fi și izvorul de apă.
Ridicându-se de la rugăciune și pecetluind locul cu sfânta cruce și luând o săpăligă a săpat puțin. Și apoi îndemnând pe un cleric să mai sape un cot și jumătate și îndată izvorul arată bogăție de apă limpede, din care sfântul și mulțimea poporului îndestulându-se au dat slavă lui Dumnezeu, Cel ce îi slăvește astfel pe robii Săi.

(Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, Panegirice I, Scrieri III, Editura Doxologia, Iași, 2016)


Sfintul Ierarh Nicolae salvează viaţa unui preot



Sfântul Neofit Zăvorâtul din Pafos, insula Cipru

Barbarul i-a poruncit să plece grumazul, Iar el a plecat grumazul, dar își ațintea ochii la Sfântul Nicolae. Și iarăși sfântul i-a zis să îndrăznească și să nu se teamă de nimic, Iar barbarul, dând o lovitură potrivită grumazului preotului, i-a sărit departe sabia din mână. Bănuind că lucrul este vreo vrăjitorie, preotul voia să i-l arate pe sfântul barbarului cu degetul.


Foto: Oana Nechifor
Traducere și adaptare: Laura Enache
Sursa:
Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, Panegirice I, Scrieri III, în curs de publicare la Editura Doxologia


 Un preot ieșit din Mitilene avea în obicei ca în fiecare an să se ducă în Mira la sărbătoarea sfântului și să se închine la sfânta raclă și să ia din mirul care izvora de la ea. Și odată când arabii au căzut asupra insulei, au robit mult popor și pe preotul de care am vorbit în insula Creta. Au împărțit barbarii în trei pe prizonieri. Și pe unii i-au condamnat la muncă, pe alții i-au închis în închisori, iar pe alții îi ucideau cu sabia, între care era și preotul acesta.

Sunt tăiați mulți din popor, și deznădăjduiește preotul de viața lui din pricina strâmtorării timpului și se roagă Sfântului Nicolae cu privire la viața veșnică. Iar acela s-a arătat șezând de-a dreapta lui și îi poruncea să nu se teamă, ci să aibă curaj. Iar barbarul i-a poruncit să plece grumazul, Iar el a plecat grumazul, dar își ațintea ochii la sfântul. Și iarăși sfântul i-a zis să îndrăznească și să nu se teamă de nimic, Iar barbarul, dând o lovitură potrivită grumazului preotului, i-a sărit departe sabia din mână. Bănuind că lucrul este vreo vrăjitorie, preotul voia să i-l arate pe sfântul barbarului cu degetul. Dar acela neavând ochi vrednici să îl vadă pe sfântul, zice barbarului că: „Sfântul Nicolae pe mine m-a izbăvit de sabie. Și l-a crezut pe el, fiindcă știa din auzite numele Sfântului Nicolae. Pentru aceea pe preot și pe alți patru bărbați i-a eliberat pentru numele Sfântului Nicolae, pe care scoțându-i, i-a trimis în țara lor prin care s-a și vestit limpede minunea aceasta. 

(Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, Panegirice I, Scrieri III, Editura Doxologia, Iași, 2016)



Sfântul Cuvios Patapie vindecă un orb din naștere

  
Un tânăr oarecare dintre creştini, fiind orb din naştere şi povăţuit fiind prin rânduiala lui Dumnezeu, a venit la coliba Cuviosului părinte Patapie şi l-a rugat pe fericitul să mijlocească la Dumnezeu pentru dânsul, să i se dea vederea ochilor. Iar cuviosului, văzând credinţa tânărului, i s-a făcut milă de dânsul, dar nu îndrăznea să facă o lucrare ca aceasta, socotindu-se nevrednic.

Apoi, ca să-i vadă şi socotinţa lui, a zis: „Ce lucru minunat ai cunoscut la mine şi de ce ceri un lucru pe care nu poate altul să-l săvârşească, fără numai singur Ziditorul lumii Cel Atotputernic?”. Iar tânărul a strigat cu jale, rugându-se cu lacrimi şi cu smerite cuvinte, spunând că el crede fără îndoială că poate să-i dea vindecarea cea dorită, ca o slugă adevărată a lui Hristos.

Atunci, cuviosul a zis către dânsul, cu credinţă: „În numele lui Iisus Hristos, care dă orbilor vedere şi morţilor viaţă, vezi!”. Și, îndată s-au deschis ochii orbului celui din naştere şi vedea luminat, slăvind şi mulţumind lui Dumnezeu.
Tânărul acela era cunoscut multora care, văzându-l că are vedere, se minunau şi-l întrebau cum a văzut; iar el nu tăinuia pe făcătorul de minuni şi făcătorul său de bine, prin care a luat de la Dumnezeu vederea. Deci, a ieşit veste în popor despre acea minune a cuviosului şi, de atunci, mulţi au început a veni la dânsul, învrednicindu-se de rugăciunile lui.






Sursa: Pr. Alexandru Stanciulescu Barda







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu