VLADIMIR VOLKOFF
TRATAT DE DEZINFORMARE
De la Calul Troian la Internet
Traducerea: MIHNEA COLUMBEANU
CAPITOLUL IX
CINE A CÂŞTIGAT RĂZBOIUL RECE?
În faţa
inegalităţii de talente şi mijloace puse în acţiune de către comunism şi de
Occident, se impune o întrebare legitimă: cine a câştigat Războiul Rece?
Occidentul, ba bine ca nul La prima vedere, această întrebare iese din sfera
noastră de interes şi am putea afirma mult şi bine fie că respectivul conflict
a fost câştigat de îndârjirea preşedintelui Reagan şi cacealmaua cu Războiul
Stelelor, fie că nu l-a câştigat nimeni, ci a fost pierdut din cauza caracterului
aberant al economiei comuniste. Nimic din toate acestea nu este neadevărat, dar
totuşi a existat şi un război al informaţiilor care ne interesează în primul
rând. Asupra prăbuşirii Uniunii Sovietice nu mai încape nici o îndoială, iar
studiile anilor care au precedat acestui fiasco, încă dinainte de perestroika,
denotă o stupefiantă scădere de tonus a regimului. Lenin avusese dreptate să
folosească teroarea ca mijloc de guvernare: uri regim atât de utopic cum era
comunismul nu se putea menţine fără coerciţie. Or, în mod destul de curios,
nici o teroare nu se poate prelungi la nesfârşit călăii înşişi sfârşesc prin a
se moleşi, prin a nu mai „crede”. În acest sens, afacerea Soljeniţîn reprezintă
un exemplu tipic: ni-l putem imagina pe Stalin incapabil să găsească un mijloc
expeditiv pentru a împiedica publicarea Arhipelagului gulag? La fel de tipică
este încetinirea marilor acţiuni de dezinformare: în anii optzeci, nimic nu se
mai compară cu Svastika sau Neptun. Sar putea ca acest lucru să se datoreze
faptului că tehnicile de dezinformare au fost în sfârşit denunţate în Occident;
cu siguranţă, este vorba şi de o lipsă de entuziasm din partea executanţilor.
În plus, nu s-a putut ca libera circulaţie a informaţiilor, din ce în ce mai
inevitabilă, să nu smulgă din izolare populaţia rusă. Delăsarea propagandei
comuniste, proliferarea literaturii samizdat, emisiunile radio din lumea liberă
îndreptate spre U.R.S.S. (fie cu scopuri politice, ca din partea americanilor,
fie cu intenţii culturale, ca în cazul francezilor) şi, în sfârşit, construirea
sateliţilor de retransmisie a emisiunilor occidentale de televiziune au deschis
ochii publicului rus, atât asupra minciunilor comunismului, cât şi cu privire
la prosperitatea materială a Occidentului. De asemenea, toate aceste fenomene
l-au indus în eroare referitor la anumite aspecte: Occidentul i-a apărut ca
inamicul fundamental al marxismului, când el însuşi era marxizat profund, dar
ce contează: aceste dezvăluiri, exacte sau eronate, au acţionat în acelaşi
sens. Publicul rus a înţeles că se putea trăi. şi altfel decât trăia el. În mod
naiv, s-ar putea deci celebra victoria adevărului asupra minciunii şi sărbători
triumful Occidentului asupra comunismului. Şi dacă, totuşi, au învins
comuniştii? Şi totuşi, la data scrierii acestor rânduri (1999), unde se află,
în spiritul cetăţeanului european mediu, imaginea comunismului? Comunismul,
chiar şi pentru cei care îl condamnau, nu este decât un rău relativ pe lângă
răul integral, absolut, care e nazismul. Ideea comunistă, se aude adesea, era
generoasă în sine. Pur şi simplu, a fost aplicată prost de ruşi, ceea ce nu e
deloc surprinzător, din moment ce ei nu au cunoscut niciodată democraţia.
Stalin (despre a cărui „inimă iubitoare” vorbea, încă nu demult, Paul Eluard) a
provocat avortul ideilor frumoase ale lui Lenin. Încercaţi să vă prezentaţi
într-un salon sau într-un birou ca un nazist, fie şi pocăit: veţi vedea
rezultatul.
Dacă vă declaraţi comunist activ, aceasta depinde de mediu, unii
vor îndrăzni poate să vă privească pieziş; ca fost comunist veţi fi primit bine
oriunde - spun clar: oriunde. Nu demult, un prim-ministru francez şi-a omagiat
în public colegii comunişti şi nimeni nu l-a scuipat în faţă. Comuniştii au
reuşit să se facă să uite: * - că regimul comunist a costat viaţa a o sută de
milioane de fiinţe omeneşti, cel puţin; - că a inventat lagărele de
concentrare; - ca a deportat populaţii întregi; - că a reintrodus oficial
tortura în interogatorii; - că a dus la falimentul economic al tuturor ţărilor
unde a fost implantat; - că a sterilizat pe plan intelectual popoare întregi; -
că le-a prejudiciat iremediabil băncile genetice; - că a violat independenţa
mai multor ţări; - că a recurs sistematic la teroare şi la minciună, ca
mijloace de guvernare. Jos pălăria! Nazismul, care a făcut aproximativ de zece
ori mai puţine victime decât comunismul, a fost definitiv şi pe bună dreptate
veştejit de procesele de la Nürnberg şi supus unei eradicări totale, printr-o
politică de denazificare aplicată ca cel mai eficient mod. Comunismul nu a
făcut obiectul nici unei sancţiuni, în nici o ţară, şi continuă să apară în
opinia multor oameni ca o mişcare politică onorabilă, alături de toate
celelalte. Recunoaşteţi că aşa ceva e de-a dreptul incredibil şi este greu să nu
o considerăm o victorie a dezinformării - nu mă refer la Departamentul A ca
atare, ci la entitatea comunista în sine - în favoarea consimţământului
patologic al Occidentului. Se regăsesc toate: manipulare mascată (comunismul se
ascunde acum sub masca social-democraţiei sau, în Rusia, a naţionalismului);
manevrare a opiniei publice pasive; informaţii deturnate, ignorate, filtrate
savant, şi scopuri politice evidente: - în Rusia, reconstrucţia unei societăţi
a privilegiilor cu tendinţe mafiote, gata să facă orice concesii Rusiei
ortodoxe şi tradiţionale; - în Occident, distrugerea definitivă a tuturor
valorilor moştenite de la creştinism şi constituirea unei societăţi fără alte
structuri decât cele care se ivesc din corupţia ambianta. Da, avem toate motivele
să ne întrebăm: cine a câştigat Războiul Rece?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu