sâmbătă, 24 decembrie 2016

CINE A CÂŞTIGAT RĂZBOIUL RECE?






VLADIMIR VOLKOFF
TRATAT DE DEZINFORMARE
De la Calul Troian la Internet
Traducerea: MIHNEA COLUMBEANU


CAPITOLUL IX
CINE A CÂŞTIGAT RĂZBOIUL RECE?

În faţa inegalităţii de talente şi mijloace puse în acţiune de către comunism şi de Occident, se impune o întrebare legitimă: cine a câştigat Războiul Rece? Occidentul, ba bine ca nul La prima vedere, această întrebare iese din sfera noastră de interes şi am putea afirma mult şi bine fie că respectivul conflict a fost câştigat de îndârjirea preşedintelui Reagan şi cacealmaua cu Războiul Stelelor, fie că nu l-a câştigat nimeni, ci a fost pierdut din cauza caracterului aberant al economiei comuniste. Nimic din toate acestea nu este neadevărat, dar totuşi a existat şi un război al informaţiilor care ne interesează în primul rând. Asupra prăbuşirii Uniunii Sovietice nu mai încape nici o îndoială, iar studiile anilor care au precedat acestui fiasco, încă dinainte de perestroika, denotă o stupefiantă scădere de tonus a regimului. Lenin avusese dreptate să folosească teroarea ca mijloc de guvernare: uri regim atât de utopic cum era comunismul nu se putea menţine fără coerciţie. Or, în mod destul de curios, nici o teroare nu se poate prelungi la nesfârşit călăii înşişi sfârşesc prin a se moleşi, prin a nu mai „crede”. În acest sens, afacerea Soljeniţîn reprezintă un exemplu tipic: ni-l putem imagina pe Stalin incapabil să găsească un mijloc expeditiv pentru a împiedica publicarea Arhipelagului gulag? La fel de tipică este încetinirea marilor acţiuni de dezinformare: în anii optzeci, nimic nu se mai compară cu Svastika sau Neptun. Sar putea ca acest lucru să se datoreze faptului că tehnicile de dezinformare au fost în sfârşit denunţate în Occident; cu siguranţă, este vorba şi de o lipsă de entuziasm din partea executanţilor. În plus, nu s-a putut ca libera circulaţie a informaţiilor, din ce în ce mai inevitabilă, să nu smulgă din izolare populaţia rusă. Delăsarea propagandei comuniste, proliferarea literaturii samizdat, emisiunile radio din lumea liberă îndreptate spre U.R.S.S. (fie cu scopuri politice, ca din partea americanilor, fie cu intenţii culturale, ca în cazul francezilor) şi, în sfârşit, construirea sateliţilor de retransmisie a emisiunilor occidentale de televiziune au deschis ochii publicului rus, atât asupra minciunilor comunismului, cât şi cu privire la prosperitatea materială a Occidentului. De asemenea, toate aceste fenomene l-au indus în eroare referitor la anumite aspecte: Occidentul i-a apărut ca inamicul fundamental al marxismului, când el însuşi era marxizat profund, dar ce contează: aceste dezvăluiri, exacte sau eronate, au acţionat în acelaşi sens. Publicul rus a înţeles că se putea trăi. şi altfel decât trăia el. În mod naiv, s-ar putea deci celebra victoria adevărului asupra minciunii şi sărbători triumful Occidentului asupra comunismului. Şi dacă, totuşi, au învins comuniştii? Şi totuşi, la data scrierii acestor rânduri (1999), unde se află, în spiritul cetăţeanului european mediu, imaginea comunismului? Comunismul, chiar şi pentru cei care îl condamnau, nu este decât un rău relativ pe lângă răul integral, absolut, care e nazismul. Ideea comunistă, se aude adesea, era generoasă în sine. Pur şi simplu, a fost aplicată prost de ruşi, ceea ce nu e deloc surprinzător, din moment ce ei nu au cunoscut niciodată democraţia. Stalin (despre a cărui „inimă iubitoare” vorbea, încă nu demult, Paul Eluard) a provocat avortul ideilor frumoase ale lui Lenin. Încercaţi să vă prezentaţi într-un salon sau într-un birou ca un nazist, fie şi pocăit: veţi vedea rezultatul. 

Dacă vă declaraţi comunist activ, aceasta depinde de mediu, unii vor îndrăzni poate să vă privească pieziş; ca fost comunist veţi fi primit bine oriunde - spun clar: oriunde. Nu demult, un prim-ministru francez şi-a omagiat în public colegii comunişti şi nimeni nu l-a scuipat în faţă. Comuniştii au reuşit să se facă să uite: * - că regimul comunist a costat viaţa a o sută de milioane de fiinţe omeneşti, cel puţin; - că a inventat lagărele de concentrare; - ca a deportat populaţii întregi; - că a reintrodus oficial tortura în interogatorii; - că a dus la falimentul economic al tuturor ţărilor unde a fost implantat; - că a sterilizat pe plan intelectual popoare întregi; - că le-a prejudiciat iremediabil băncile genetice; - că a violat independenţa mai multor ţări; - că a recurs sistematic la teroare şi la minciună, ca mijloace de guvernare. Jos pălăria! Nazismul, care a făcut aproximativ de zece ori mai puţine victime decât comunismul, a fost definitiv şi pe bună dreptate veştejit de procesele de la Nürnberg şi supus unei eradicări totale, printr-o politică de denazificare aplicată ca cel mai eficient mod. Comunismul nu a făcut obiectul nici unei sancţiuni, în nici o ţară, şi continuă să apară în opinia multor oameni ca o mişcare politică onorabilă, alături de toate celelalte. Recunoaşteţi că aşa ceva e de-a dreptul incredibil şi este greu să nu o considerăm o victorie a dezinformării - nu mă refer la Departamentul A ca atare, ci la entitatea comunista în sine - în favoarea consimţământului patologic al Occidentului. Se regăsesc toate: manipulare mascată (comunismul se ascunde acum sub masca social-democraţiei sau, în Rusia, a naţionalismului); manevrare a opiniei publice pasive; informaţii deturnate, ignorate, filtrate savant, şi scopuri politice evidente: - în Rusia, reconstrucţia unei societăţi a privilegiilor cu tendinţe mafiote, gata să facă orice concesii Rusiei ortodoxe şi tradiţionale; - în Occident, distrugerea definitivă a tuturor valorilor moştenite de la creştinism şi constituirea unei societăţi fără alte structuri decât cele care se ivesc din corupţia ambianta. Da, avem toate motivele să ne întrebăm: cine a câştigat Războiul Rece?
















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu