Adrian MUNTEANU - CÂND AM PLECAT DIN LUMEA ASTA VIE

CÂND AM PLECAT DIN LUMEA ASTA VIE

~*~

Când am plecat din lumea asta vie

Spre malul cu durere şi lumină,

Cei ce-au rămas în casa mea la cină

Striveau tăcuţi fărâma de vecie.

Mă întorceam ades cu tolba plină,

Rosteam spre toţi cuvinte ce îmbie,

Ceream un colţ de pâine aurie

Şi-un strop de apă dulce şi senină.

Cu ei am stat în seri cu lună nouă,

Le-am răsădit speranţa pe la porţi

Şi am uscat durerile de rouă.

Cu toţi am tras nădejdile la sorţi

Şi m-am gândit o clipă, poate două,

Că n-am murit, doar cei de azi sunt morţi.

*

NU MAI ADORM ÎN HĂRĂZITA ORĂ

Nu mai adorm în hărăzita oră

Cu străvezie trenă voluptoasă,

Când simt tăişul ruginiu de coasă

Cum trupul frânt de lipsuri îl devoră.

Nu ştiu minţii mânat de o angoasă

Că-n tihnă trec aripi spre auroră

Şi ne găsim nădejdea în agoră,

Când bluza clipei într-un cot e roasă.

Nu preţuiesc o rană ce se strânge

Când între noi sunt altele ce dor,

Nu râd senin când altu-n juru-mi plânge

Îngăduind obida prea uşor.

Nu vreau oricând să-nmoi un vers în sânge

Şi, mai presus, nu pot, uitând, să mor.

~*~

Adrian MUNTEANU