PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE - CU CANDOAREA LUI ISUS

CU CANDOAREA LUI ISUS

-de dragoste-

~*~

Eu la horă-n sat luam fetele la jucat

şi babele se puneau plâns de mânz, baligă de mânz de lipsă de plăcere, c-au aproape trecut din astă lume şi ce le mai rămâne din patria limbii române, că ştiind chestia se pune pe oftat, la oftat, justificat,

că moartea-i aşa grăbită, motroşită, înciudată

şi baba-i necăjită că miroasă a toamnă spre sfârşite trecând spre iarnă europeană fără nici o noimă, străină,

la cap, pe piept aprinzându-i-se lumină,

şi e pe oftate că nici la jucate,

de joi mai apoi îs picioare moi,

că nu mai face lucru bine făcut, cum o făcut, c-aşa-i hora pe la noi, când cătărinca juca hora pe la noi cu soroc odată, cu mare artă

şi cu noroc

mirosind a busuioc şi a mere pădurețe din sân, în plin de frumusețe şi tandrețe,

un fel de noblețe de român  bine înfipt pe picioare ațâțând pe cel nealcoş român, pe cel tânăr şi neliniştit,

în splendoarea şi sudoarea ierbii

trasformând-o tri litere-fân,

iearba uscând--o fân, cu tinerețea logostea, în România mea,

în hotar bunățit, îmulțit în har, în potrivit sfințit, uscând fân,

că ce-o fost nu mai are un folos, un rost,

că nici eu nu mai sunt ce-am fost,

acuma fiind fasole de post,

o neputință,

în loc de tinerească conştiință,

că ce n-aş da, ce n-aş mai da să mai întorc tinerețea

cu România profundă, tainică logostea

ca mare candidată la fericire fără asemănare, trainică

cum avea şi Dragomir fală şi scoală bătând peste picior şi-n fata pe sub mână roată, în horă având o vorbă, o vorbuliță să iasă pe după şură (hora se juca înşură cu o grămadă de arome şi după şură îi da guriță, gură pregătindu-se de iubire, de ce va veni miez al problemei, drum cu acces către succedând din curechi la mândruță, vrăbiuță, dulce guriță, mură-n gură,

că jucăuş, îs jucăuş

şi lumea-mi zice: pițiguş

ițit ca un sfârnel-vârtecuş,

cu urcuş şi cu coborâş după mama natură-n aventură şi delicios torcând tortul unic cum îl toarce, liturghie de pace în spice  asemeni lui Creangă/Coşbuc, răsucit, sucindu-l pe fus cu rost

şi cu folos nealcoş, potrivit, mintos şi tacticos

netrăgându-se în piept de fapt prinzând un peştişor, peştişorul de aur,

în bine social-uman viitor.

şi drăgostos, fain-făinel, făt-frumos-Hristos,

cu candoarea lui Iisus, splendoare-n iarbă.

~*~

PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE