un
Om între oameni(III)
Gheorghe
Trocan
În timpul în care a deținut funcții de
conducere la nivel de minister, Domnul Gheorghe Trocan nu a uitat nici un
moment că este mehedințean și a ajutat, atât cât legislația i-a permis, multe
întreprinderi din Mehedinți, dar în primul rând Combinatul de prelucrarea
Lemnului(CPL) din Tr. Severin.
Fiindcă rolul său era de a căuta noi piețe
externe pentru produsele românești și de a extinde pe cele existente, a fost în
centrul evenimentelor din domeniul respectiv. În acest sens, a deținut funcția
de președinte al Comisiei Economice mixte Româno - Cipriote și membru în
comisiile economice mixte româno-franceză, româno-sovietică, româno-nigeriană,
româno -germană, româno-italiană,
româno-ecuadoriană, româno-americană, româno-japoneză,
româno-indoneziană, româno-austriacă și
româno-canadiană. A efectuat numeroase deplasări în interes de serviciu în țări
precum Spania, Franța, Italia, Belgia, Germania, Austria, Norvegia, Danemarca,
Kuweit, Liban, Grecia, SUA, Canada, Peru, Costa Rica, Ecuador, Indonezia,
Japonia, Singapore, Egipt, Bulgaria, URSS, Iugoslavia(Serbia, Macedonia,
Slovenia, Croația), Cehia, Anglia, Nigeria, Republica Central-Africană, Dubai,
Abu-Dabi, Slovacia, China, Ungaria și multe altele.
A purtat tratative pe teme economice cu
numeroși șefi de state, cu prim-miniștri, viceprim-miniștri, miniștri,
directori și patroni de mari centrale economice, oameni de afaceri etc.
Pretutindeni a slujit interesele românești și a adus venituri substanțiale la
bugetul de stat. Nu a fost un om politic propriu-zis; și-a făcut doar meseria
pentru care se pregătise. Câte ar avea de povestit!!
Era în culmea realizărilor profesionale,
avea o pregătire solidă și o experiență cum puțini au avut-o, dar Revoluția din
1989 i-a frânt aripile și viața sa fost deviată pe alt făgaș. În ianuarie 1990,
Domnul prim-ministru Petre Roman, prin decizia nr. 45/16 ian. 1990, l-a eliberat din toate funcțiile pe Domnul
Gheorghe Trocan, fără nici o motivație. Pur și simplu!
Cu greu și-a găsit rostul în noul context,
până a ajuns la vârsta de pensionare. Familia și prietenii adevărați l-au
consolat și l-au încurajat, au fost alături de dânsul și loviturile pe care
le-a primit nu au mai fost atât de dure.
Mulți dintre locuitorii satelor Bârda și
Malovăț, ca să-i citez numai pe dânșii, pot spune oricând că le-a fost de
ajutor într-o împrejurare sau alta. Parohia noastră a beneficiat aproape în
fiecare an de sprijin financiar din partea dumnealui, iar în 1994 a trimis
toată tabla galvanizată necesară schimbării acoperișului bisericii de la Bârda.
Dumnezeu să-i dea viață lungă, sănătate și
multe bucurii!
(Gheorghe Trocan – un om între
oameni(I-III), în ,,Scrisoare pastorală”, an. XV(2016), nr. 325, pp. 4-5; nr.
326, pp. 3-4; nr. 327, pp. 4-5; în ,,Apollon”, Urziceni, 2017, 9(sept.), p. 20,
ediție și on-line(www. revista Apollon. ro); în vol. Scrisoare pastorală,
Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, vol. IX, 2018, pp. 78-80; pp. 91-92; pp.
108-109).
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
OMUL
Arhiepiscopul
Iustinian Chira
Omul înca nu s-a descoperit pe sine. Pe
harta cunoasterii, ca o imensa pata alba, sta în fata omului fiinta sa. Pe om
trebuie sa-l privesti cu cel mai înalt respect dar si cu adânca compasiune, cu
încredere dar si cu prudenta, ca pe un copil ce e în stare oricând de cele mai
senine dragalasenii, însa si de greseli ireparabile. „Adame, Adame, unde esti?”
Strigatul acesta al lui Dumnezeu e o chemare permanenta. Orice om de pe pamânt
aude în adâncul fapturii lui, în profunzimea fiintei sale, aceasta voce. Pentru
mine omul nu este un semn de întrebare ci unul de exclamare, care confirma
existenta Creatorului. Noi însine suntem argumentul existentei lui Dumnezeu.
Arhiepiscopul Iustinian Chira, Cuvintele
Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2009, p.
83-87
NEBUNIA
DE PRET
Sfantul
Sofronie Saharov
Fiti nebuni, nebuni ca adevaratii
nevoitori! De ce nebuni? Pentru ca a fi crestin înseamna a trai în doua planuri
în acelasi timp: prezentul si vecinicia.
Sfantul Sofronie Saharov, Din viata si din
duh, traducere de Parintele Rafail Noica, Ed. Reintregirea, Alba Iulia, 2011,
p. 59.
un
Om între oameni(II)
Gheorghe
Trocan
După patru luni de la angajare a devenit
șef de fabrică. După alte câteva luni, din fabrica codașă a combinatului a
făcut o fabrică fruntașă, iar muncitorii din acea fabrică chiar îl iubeau,
fiindcă le redase demnitatea și le mărise simțitor salariile.
A fost remarcat de ministerul de resort și
trimis doi ani la cursuri postuniversitare pentru comerțul exterior și
relațiile externe, apoi pentru cadrele de conducere din marile unități
economice. Viitorul părea tot mai luminos. Rezultatele n-au întârziat să apară,
ele reflectându-se în funcțiile obținute: inginer șef la Combinatul Pipera din
București, director general al Combinatului Pipera, director general-adjunct al
Centralei de Prelucrare a Lemnului,
director al Direcției de Comerț Exterior al Ministerului
Industrializării Lemnului și Materialelor de Construcții, ministru-adjunct cu
Probleme de Comerț Exterior în cadrul aceluiași minister.
A concentrat producția pe produse finite,
orientându-o spre țările vestice, reducând astfel tăierile de păduri și exportul
de lemn brut. Automat au crescut substanțial veniturile de valută forte la
bugetul de stat. Pentru prima dată a introdus transportul cimentului vrac pe
Canalul Dunăre-Marea Neagră de la fabrica de ciment din Medgidia, sistematizând
sistemul de transport și încărcare-descărcare de la acea fabrică, mărindu-i
astfel producția și reducând costurile. A construit în cadrul ministerului
Fabrica de geam-cristal de la Scăieni(PH), producând în regie proprie oglinzile
pentru mobila de export, reducând astfel cheltuielile cu cca. 14 milioane
dolari anual.
Se poate mândri, că a reușit să introducă,
după tratative grele, pentru prima dată în istoria comerțului românesc, pe
piața japoneză, mobilă, cristaluri și porțelanuri românești.
A realizat la combinatul din Tr. Severin o
linie de îmbinare a furnirelor la producția de placaj, ceea ce ar fi adus
venituri valutare imense la bugetul statului, numai că a venit 1989 și
fabricile au fost date la…. fier vechi!
A creat la Gura Văii(MH) un punct de
încărcare pentru export al cimentului produs la Tg. Jiu. A contribuit la
organizarea și modernizarea portului din Orșova, acolo fiind depozitate și
încărcate mari cantități de mărfuri pentru export din Oltenia și Banat.
Datorită faptului că s-au desființat mai
multe ministere și s-a înființat Ministerul Industriilor, a fost numit Director
General la Direcția Generală de Export-Import a acestui minister. Având funcții
înalte în domeniile industriei și comerțului și rezultate foarte bune în
activitate, în plenara partidului din noiembrie 1989 a fost ales membru
supleant în Comitetul Central.
Da, chiar Domnul Gogu, copilul Mariei
Trocan din Bârda Mehedințiului!(Va urma).
(Gheorghe Trocan – un om între
oameni(I-III), în ,,Scrisoare pastorală”, an. XV(2016), nr. 325, pp. 4-5; nr.
326, pp. 3-4; nr. 327, pp. 4-5; în ,,Apollon”, Urziceni, 2017, 9(sept.), p. 20,
ediție și on-line(www. revista apollon. ro); în vol. Scrisoare pastorală,
Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, vol. IX, 2018, pp. 78-80; pp. 91-92; pp.
108-109);
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
Cerșetorul
japonez devenit călugăr
As vrea sa va dau un mic exemplu de
activitate misionara. Noi avem un mic metoc in New York. El este asezat intr-o
parte foarte saraca a orasului, unde traiesc in general vorbitori de spaniola
si afroamericani; de jur imprejur droguri, alcool, oameni fara adapost. Cred ca
jumatate din populatia zonei traieste din alocatiile statului. Pentru
adolescenti, in aceasta zona, sa nasti un copil la 14-15 ani este un motiv de
deosebita mandrie. Nu, nu sa ai grija de acest copil, ci pur si simplu sa il
nasti. De aceea, in cadrul acestei populatii, foarte putini vad pentru ei
anumite perspective in viata. La fiecare al doilea colt de strada se afla o
biserica romano-catolica sau protestanta, o sinagoga si asa mai departe, toate
goale.
In fata casei noastre este o mica
adancitura, pe care noi o numim fantana. Aceasta exista pentru a se putea
ajunge prin ea la subsol. Odata, pe la mijlocul lui februarie, ningea cu ploaie
si era frig. Deodata, printre tomberoanele de gunoi pe care, de asemenea, le
tinem in acest put, am auzit un zgomot. Eu m-am gandit ca, asa cum se intampla
deseori, vreun cersetor scormoneste in gunoiul nostru si cauta sticle goale. Eu
nu sunt impotriva ca cersetorii sa stranga sticle goale, dar ei, de obicei,
arunca peste tot gunoiul care le cade in mana, si aceasta nu am vrut s-o
permit.
Asadar, deschid usa si vad in fata mea un
om cu infatisare asiatica. Il intreb:
– Ce faci?
– Iertati-ma, va rog, raspunde el, caut si
eu ceva de mancare.
– Pai, de ce scormonesti in gunoi? Haidem
in casa!
– Nu-nu, nu pot, zice el, sunt murdar tot
si miros urat.
– Haide-haide, ii zic eu.
In timpul scurtei conversatii, i-am
povestit ca noi avem o incapere in care poate face dus, isi poate schimba
hainele si poate manca.
Omul s-a speriat:
– Ce vrei de la mine? Pentru ce faci toate
astea?
Eu zic:
– Nu vreau sa imi arunci gunoiul in prag.
Atat si nimic mai mult.
Dupa ce a mancat, m-am asezat langa el si
a inceput discutia. Parea un om destul de destept. L-am intrebat:
– Unde locuiesti?
– Niciunde.
– Adica nu ai unde?
– Ei, zice el, in fiecare noapte faceam
curat intr-un restaurant japonez, si ei imi dadeau voie sa locuiesc la ei la
subsol.
– Dar cum ai ajuns fara adapost?
Si el mi-a povestit ca era inginer si ca a
venit din Japonia. La inceput, lucrurile i-au mers foarte bine, dar apoi a
inceput sa fie atras de droguri, cocaina, heroina, si in scurt timp a pierdut
tot.
Eu i-am propus sa ramana la noi.
– O, nu, nu pot, a raspuns el.
– Dar de ce?
– Pentru ca eu caut adevarul! a spus omul.
Eu zic:
– Nu trebuie sa mergi nicaieri, adevarul
este aici!
– Toti zic asa, a raspuns el. Am fost la
catolici, la mormoni, la martorii lui Iehova, la iudei, la budisti. Toti promit
unul si acelasi lucru, dar nu dau nimic.
– Bine, zic eu, totusi, mai ramai putin!…
Si a ramas sa stea la noi cateva zile. Am
inceput sa discutam. Apoi el s-a botezat si l-am numit in cinstea Sfantului
Nicolae al Japoniei. Acum s-a intors deja in Japonia si a primit acolo
calugaria intr-o manastire ortodoxa. Dar totul a inceput pentru el cu faptul ca
noi i-am dat posibilitatea sa devina o parte din obste, ca i-am ingaduit sa
vietuiasca impreuna cu noi. El a vazut Evanghelia inainte de a o auzi sau de a
o citi.
Sursa: Schiarhimandrit Ioachim Parr,
Convorbiri pe pământ rusesc, Editura Egumenita, 2015.
ZDRENTAROSUL
Sfantul
Tihon din Zadonsk
Vezi un om îmbracat în zdrente, pe
jumatate gol si murdar cu tina din cap pâna-n picioare. De la acesta întoarce
mintea ta spre sufletul cel pacatos, care s-a dezbracat de harul lui Dumnezeu
ca de o haina preafrumoasa si în locul ei a pus pe sine, ca niste zdrente,
toata întinaciunea patimilor pacatoase. Un om pe de-a-ntregul murdarit de tina
e dezgustator în ochii oamenilor, însa în ochii Domnului este mai scârbavnic un
suflet întinat de spurcaciunile pacatoseniei. Aceasta întâmplare te îndeamna sa
te departezi de tot pacatul prin care sufletul se prihaneste si se face
nevrednic de a fi privit de Dumnezeu.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in
imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 77
Gheorghe
Trocan – un Om între oameni(I)
Trăim
într-o vreme în care copiilor li se livrează pe multe canale tot felul de
modele de viață, care de care mai discutabile. Rareori întâlnești, ca modele,
oameni muncitori, cinstiți, modești, cu frică de Dumnezeu și respect față de
semeni. Totodată, întâlnim din loc în loc câte un intelectual perseverent, care
se chinuie cu greu să încropească o monografie locală, dar se izbește de lipsa
de documentație.
Ne facem o datorie de conștiință și o
datorie cetățenească să înscriem în paginile ,,Scrisorii pastorale”, pentru
prima dată, file din monografia unei personalități de seamă din istoria țării,
fiu al satului Bârda. Este vorba de Domnul Gheorghe Trocan din București.
Precizăm, că de mai bine de trei decenii am stăruit, de câte ori am avut
posibilitatea, în rugămintea noastră de a încredința hârtiei amintirile sale,
izvor inedit privind o epocă de mare importanță istorică. Cititorii unor astfel
de pagini ar putea cunoaște oameni, fapte și întâmplări inedite, pe care numai
un om care a fost în miezul evenimentelor le-a putut cunoaște. Avem promisiunea
Domniei-sale, mai convingătoare ca
oricând, că serialul acestor amintiri va începe în curând și ele vor vedea
lumina tiparului, pentru prima dată, în paginile ,,Scrisorii pastorale”, urmând
a se constitui într-o viitoare carte. Bucuria ar fi amplificată de nenumărate
ori, dacă am întâlni copii sau tineri, care să recunoască faptul că în urma
lecturii unor astfel de amintiri și-au încărcat ,,bateriile” sufletului și au
pornit mult mai curajoși pe drumul vieții.
Ce exemplu mai grăitor am putea oferi
decât pe al unui copil orfan, plecat dintr-un amărât de cătun mehedințean, care
a înfruntat greutățile, lipsurile și răutățile oamenilor și a ajuns pe cele mai
înalte trepte ale societății? A muncit ca un rob, a învățat pe brânci, s-a
lipsit de multe plăceri și bucurii, dar a ajuns să stea față-n față cu
conducători de state, cu prim-miniștri și miniștri, cu ambasadori și oameni de
afaceri din zeci și zeci de țări. A purtat tratative în numele României, a
încheiat contracte, a lansat mărfuri
românești până la marginile lumii, a cunoscut oameni, țări, moravuri și
năravuri din toată lumea.
S-a născut la 2 oct. 1943 în familia lui
Gheorghe și Maria Trocan din Bârda. A mai avut un frate și două surori. Era cel
mai mic dintre ei. Când el avea șase ani,
tatăl său a fost strivit de o mașină în curtea fabricii de placaj din
Tr. Severin.
Școala primară a urmat-o în satul natal,
iar cea gimnazială în Malovăț, parcurgând zilnic, pe jos, distanța de patru
kilometri dus-întors. ,,Sala de lectură” a sa, în care-și pregătea lecțiile,
era izlazul satului, unde pășuna vaca și cele patru oi după ce venea de la
școală. Mama lucra cu ziua la ferma de stat din sat sau la diferiți consăteni,
pentru a câștiga cele necesare traiului.
A absolvit șapte clase cu Diplomă de
Merit, ca fruntaș pe școală. Fiindcă nu avea posibilități materiale, nu a putut
urma un liceu teoretic, ci s-a prezentat la examenul de admitere de la Școala
Metalurgică din Tr. Severin, unde ar fi avut asigurate, gratuit, toate
condițiile. Din cei 16 colegi de la școala din Malovăț, care au susținut acel
examen, a fost singurul reușit. A fost repartizat pentru meseria de tâmplar.
După absolvirea școlii, conform
contractului, a lucrat la Șantierul Naval din Tr. Severin. Nu s-a mulțumit să
rămână un simplu muncitor, ci a dat admiterea la Liceul ,,Traian”, curs seral,
unde a reușit printre primii. Ziua lucra la șantier, iar seara mergea la
cursuri.
A
satisfăcut stagiul militar la Ploiești, ca radiotelegrafist.
După ,,lăsarea la vatră” s-a angajat ca
muncitor la CPL din Tr. Severin și și-a definitivat studiile liceale. Foștii
colegi de muncă din vremea aceea își amintesc de dânsul, că în pauza de masă
ținea într-o mână cartea și în alta bucata de mâncare.
După bacalaureat, a mers la Institutul
Politehnic din Brașov, la Facultatea de Industrializarea Lemnului, unde a
reușit cu bursă. Datorită comportării ireproșabile și rezultatelor la
învățătură, în anul al doilea a fost ales liderul studenților din facultate.
Remarcându-se, după doi ani, a fost ales ca reprezentant al studenților din
Universitatea Brașov în Biroul Executiv al Asociației Studenților din România.
A absolvit facultatea în 1972 cu media generală zece, ca șef de promoție.
S-a căsătorit în 1971 cu Domnișoara
Mihaela, studentă de la Institutul de Petrol, Gaze și Geologie.
A avut dreptul să-și aleagă locul de muncă
la Combinatul de Industrializarea Lemnului Pipera din București. A găsit acolo
multe nereguli. Avea experiență de la Severin, avea cunoștințe privind
organizarea muncii și fabricii din facultate. A avut curajul să scoată în
evidență aspectele negative și să propună soluții pertinente, ceea ce a atras
atenția factorilor de conducere asupra sa încă din primele luni de
activitate(Va urma).
(Gheorghe Trocan – un om între
oameni(I-III), în ,,Scrisoare pastorală”, an.
XV(2016), nr. 325, pp. 4-5; nr.
326, pp. 3-4; nr. 327, pp.
4-5; în ,,Apollon”, Urziceni, 2017, 9(sept.), p. 20, ediție și on-line(www. revista apollon.
ro); în vol. Scrisoare pastorală, Bârda,
Editura ,,Cuget Românesc”, vol. IX,
2018, pp. 78-80; pp. 91-92; pp.
108-109);
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
LUPA
Sfantul
Ioan din Kronstadt
La lumina soarelui vedem deslusit toate
obiectele, îndeosebi cele apropiate, pe cele mai mari si pe cele mai mici, dar
cu o lupa sau cu un instrument optic maritor vedem clar si obiectele foarte
mici dar si pe cele îndepartate. Tot astfel Sfintii care au bineplacut lui
Dumnezeu si toti Îngerii Domnului, aflându-se neîncetat în Dumnezeu, în Lumina
cea vesnica, în Fiinta cea mai simpla, uniti în chipul cel mai strâns cu Ea,
vad toate nevoile noastre, ne cunosc toate gândurile, dorintele, simtamintele,
intentiile, faptele, aud toate cuvintele noastre. De aceea, chemând înainte de
toate pe Domnul, sa chemam cu nezdruncinata credinta si cu osârdie întru
pocainta pe Maica Domnului, pe Sfintii Îngeri, pe Sfintii care au bineplacut
lui Dumnezeu, în ajutorul nostru cu nadejdea ca vom fi auziti – si sa vietuim
în sfintenie, asa cum sfânt este Domnul, cum sfinti sunt si Sfintii.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Liturghia:
Cerul pe pamant, traducere de Boris Buzila, Ed. Deisis, Sibiu, 1996, p. 240
CAUTAREA
FERICIRII
Cuviosul
Bonifatie de la Teofania
Ce nu nascocesc si ce nu întreprind
oamenii pentru a fi fericiti? Tulbura fara încetare toate stihiile lumii, si
fericirea tot nu li se arata, sau este totdeauna doar pe tarâmul închipuirilor
lor. Care este pricina? Faptul ca nu o cauta acolo unde trebuie, ca o cauta
foarte departe. Cuvântul cel vesnic al Adevarului ne-a vestit: „Împaratia lui
Dumnezeu înlauntrul vostru este (Luca 17, 21); cautati mai întâi Împaratia lui
Dumnezeu si dreptatea Lui, si toate celelalte se vor adauga voua”.
Cuviosul Bonifatie de la Teofania, Bucuria
de a fi ortodox, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti,
2011, p. 79.
Căpitanul
Nicolae Zoican
Nu am găsit nicăieri până acum un studiu sau vreo amintire a cuiva privitoare
la căpitanul lui Tudor Vladimirescu, Nicolae Zoican din Balta. Există în arhive
și în unele colecții de documente din vremea lui Tudor câteva scrisori ale lui
Tudor Vladimirescu către Nicolae Zoican sau ale acestuia către Tudor. Mare mi-a
fost surpriza, când Părintele Stelică Zoican mi-a relatat câteva amintiri
despre căpitan, așa cum s-au păstrat ele din generație în generație în familie
și în sat.
Căpitanul Nicolae Zoican era negustor. Avea multă avere moștenită din
părinți. Știa carte învățată în școală. Fusese coleg cu Tudor Vladimirescu.
Cunoștea limba greacă, pe care o vorbea și o scria cursiv. Făcea comerț cu vite
la târgurile oltene, dar nu era străin
nici de trecerile clandestine peste munți, în Banat.
O strămoașă a lui Nicolae Zoican fusese vestita Zoica. Aceasta era
căpitan de plai pe la 1700. Avea sub comanda sa o ceată de plăieși din satele
din nordul Mehedințiului și cu ei apăra aceste sate de turci. Turcii năvăleau
destul de des de la Ada-Kaleh prin satele mehedințene și făceau jafuri. Rareori
putea să-i respingă potera. Din cauza aceasta se formau cetele de țărani, care
vegheau zi și noapte, ca să nu fie surprinși localnicii. Zoica avea o moșie
imensă, de la Balta până în Gornenți. Proprietatea era cunoscută sub numele de
Ponorel. Drumul care venea de jos de la Cireșu avea undeva un pod, numit Podul
Sârbului. Acolo era locul cel mai potrivit pentru cetașii mehedințeni ca să
lupte cu turcii și acolo avuseseră cele mai multe victorii împotriva lor. Zoica
umbla travestită în bărbat. Era foarte dârză și vitează. Avea un frate, Barbu.
Când a fost vorba să împartă plaiul Ponorălului cu fratele său, nu s-au
înțeles. Au ajuns și la judecată, până la divanul de la Craiova. Nemulțumită de
rezultatul judecății, Zoica l-ar fi împins pe fratele ei într-un tău(gâldău,
vârtej de ape) adânc al Topolniței. De atunci acest tău se numește Tăul
Barbului. Într-o zi, Zoica s-a retras undeva într-un loc dosit, unde și-a făcut
baie într-un pârâu. Era frumoasă și tânără. În pădure era un turc fugar. Acesta
a văzut-o și s-a îndrăgostit de ea și ea de el. L-a luat de bărbat și el s-a
numit Zoican. Multe locuri poartă până azi numele Zoicăi. Așa, bunăoară, în
Curecea este o fântână foarte adâncă, Fântâna Zoicăi, la care se spune că ar fi
fost îngropată o comoară.
Nicolae Zoican era, așadar, nepot sau strănepot al Zoicăi. El a fost
colaborator apropiat al lui Tudor. Avea grad de căpitan în revoluție, dar el
avea rolul de a alimenta pandurii. Era funcție foarte importantă. Până de
curând s-au găsit prin satul Balta scrisori care s-au purtat între Zoican și
Tudor. Când ducea vite în Banat să le vândă, de multe ori aducea de acolo arme
pentru panduri. Pe drumul dintre Șiroca și Balta, acolo unde locul se numește
Natameni și este o cruce veche, numită Crucea lui Bădâi, era pe vremea aceea o
cârciumă. Aproape de cârciumă era o fântână foarte adâncă, dar seacă. Avea în
jur de 30 metri adâncime. Pe fundul fântânii pandurii depozitau armele, multe
dintre ele aduse de Nicolae Zoican din Banat și din alte părți.
În timpul revoluției, Tudor Vladimirescu a trimis scrisoare din Grădeț,
loc situat între satul Păunești și mânăstirea Schitul Topolniței, lui Nicolae Zoican
la Balta. În acea scrisoare, îi poruncea lui Zoican să meargă la Cernavârf, la
neamul Tătucilor. Îi spunea să meargă cu ei într-un anumit loc, pe care numai
aceștia îl cunoșteau, fiindcă acolo are aur ascuns. În scrisoare îi spunea lui
Nicolae Zoican că, după ce ia aurul din locul de taină, să-i împuște pe cei din
neamul Tătucu. Nicolae Zoican s-a dus de îndată la Cernavârf și a făcut așa cum
primise poruncă. A luat aurul, dar pe Tătuci nu i-a împușcat. La câtva timp
după ce a primit aurul, Tudor a aflat că Zoican nu îi împlinise porunca
întocmai și a trimis panduri să-l ridice de acasă noaptea. L-au luat în cămașă
și desculț și l-au dus la Tudor, la Grădeț. Tudor a hotărât să-l omoare. L-a
apărat un alt căpitan, Rogobete de la Cireșu. Acesta l-a lăudat pe Zoican
pentru sprijinul pe care-l dăduse până atunci lui Tudor și pandurilor și l-a
asigurat pe Tudor că Nicolae Zoican le va fi om de nădejde și de atunci
înainte. Cu mare greutate Tudor s-a răzgândit.
În cimitirul de la Balta se păstrează și azi crucea lui Nicolae Zoican.
Ar fi murit prin 1825.
E interesant că Tudor n-a făcut biserică în Balta, unde era prietenul
său, Nicolae Zoican, care l-ar fi sprijinit, fără îndoială, ci la Prejna.
Localnicii explică aceasta, spunând că tatăl lui Tudor a fost din Prejna. Tudor
însuși se intitula în multe scrisori ale sale cu numele de ,,Tudor ot
Prejna-Mehedinți”, adică cel de la Prejna. Tudor avea dușmani de moarte la
Gornenți, pe cei din neamul Răescu. Această dușmănie se trăgea de la faptul că
Tudor avusese acolo o iubită din neamul Răescu, pe care n-a mai luat-o de
soție, așa cum se așteptau cei din familia fetei.
(Căpitanul Nicolae Zoican, în vol. Scrisoare pastorală, Bârda, Editura ,,Cuget
Românesc”, vol. V, 2012, pp. 383 – 385 ;
în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXV(2015), nr. 6442(22 iul.), p. 3, 5; în vol.
Pr. Stelian Zoican, Pr. Al.
Stănciulescu-Bârda, Oameni, fapte, întâmplări, Bârda, Editura ,,Cuget
Românesc”, 2015, pp. 17-19).
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
RAZELE
VESNICIEI
Fericitul
Trifon Turkestanov
Vad cerul Tau de-a stelelor stralucire
luminat. O, cât esti Tu de bogat; e atâta lumina la Tine! Prin razele
luminatorilor îndepartati cauta vesnicia spre mine; sunt atât de mic si
neînsemnat, dar Domnul este cu mine; dreapta Sa iubitoare pretutindeni ma tine.
Slava Tie pentru a Ta purtare de grija
necontenita;
Slava Tie pentru întâlnirile cu oamenii,
de Tine mai înainte gândite.
Slava Tie pentru dragostea rudelor si-a
prietenilor credinciosie;
Slava Tie pentru blândetea animalelor care
îmi slujesc.
Slava Tie pentru clipele de lumina ce-au
fost în viata mea;
Slava Tie pentru bucuriile senine ce mi-au
cuprins inima.
Slava Tie pentru fericirea de a trai, de a
ma misca si de a contempla;
Slava Tie, Dumnezeule, întru vecie!
Fericitul Trifon Turkestanov, Cunoasterea
lui Dumnezeu prin mijlocirea firii vazute, traducere de Olga Bersan, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, cap. Acatist de Multumire „Slava lui Dumnezeu pentru
toate”, p. 128-129.
NOUAZECI
SI NOUA LA SUTA
Arhiepiscopul
Iustinian Chira
Inima e prea putin pentru a îngloba tot
sufletul. Sufletul exista si-n ultima celula din organismul uman. Sufletul este
în tot corpul viu, 99% din organismul omului e suflet. Doar 1% este mineral, ca
de aceea ochii vad si de multe ori poftesc.
Arhiepiscopul Iustinian Chira, Convorbiri
in amurg, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2006, p. 65.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu