ÎN ROMÂNIA TRĂIEȘTE ȘI SCRIE UNUL DIN MARII
SCRIITORI AI LUMII !
PRECIZARE : Din cauza oboselii, a
tensiunii maxime în care am scris această Scrisoare, datorită problemei de
vedere pe care o am, am trimis revistelor de cultură din România, Primul text,
cel necorectat, nerevăzut, în care am văzut că s-au strecurat multe greșeli. Ne
cerem scuze și vă trimitem acum Textul
corectat.
De
asemenea această Scrisoare se vrea un Dialog
sincer și grav cu Elita culturală a României, care în această perioadă
s-a dovedit a fi o Elită negativă, incapabilă să propună soluții pentru ieșirea
României din Marele Război mascat
invizibil a cărui victimă a devenit Ființa națională românească după căderea
regimului comunist în decembrie 1989. Elita culturală românească s-a dovedit a
nu fi la înălțimea misiunii ei.
Tot
în timpul acesta elita politică românească s-a dovedit a fi o Elită total
negativă, determinând și participând în mod direct la distrugerea României.
Subliniem că după 30 de ani ne-am convins
că Elita politică negativă a României este total incapabilă să propună
nici cea mai mică soluție bună pentru Țară.
Ea fiind un Pericol pentru Țară. De aceea este absolut necesar ca la
Conducerea României să vină Elita pozitivă, politică și culturală. În mod democratic și pașnic. Elita politică pozitivă
și Elita culturală pozitivă există ca indivizi izolați, temători, care își văd de persoana lor, fiind din
păcate neorganizată. Trebuie numai să capete conștiința misiunii lor, să se
organizeze și să conlucreze la salvarea României. Dacă nu se va întâmpla acest
lucru România va dispare în curând, pentru că se află într-un mare pericol. Mulțumim. Doamne ajută !
ÎN
ROMÂNIA TRĂIEȘTE ȘI SCRIE UNUL DIN MARII SCRIITORI AI LUMII !
SCRISOARE ADRESATĂ CONDUCERII UNIUNII
SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA, SCRIITORILOR
ROMÂNI, CONDUCERII ICR, ACADEMIEI ROMÂNE, MINISTERULUI CULTURII, PREȘEDINȚIEI
ROMÂNIEI !
FIE ca bunul Dumnezeu să fie cel care ne-a
pus să facem gestul acesta ! Fie ca Domnul să vorbească prin noi ! Doamne,
fierbinte Te rugăm să fii cu noi tot timpul ! Ajută-ne ca în tot ce facem să
fie voia Ta, Amin !
Scrisoarea aceasta pe care o adresez Conducerii Uniunii Scriitorilor din
România, Conducerii Institutului Cultural Români, colegilor mei scriitori din
Țară și din străinătate o scriu cu mare durere, o scriu cu lacrimi și cu sânge.
Sunt unele momente în viață când biata ființă umană trebuie să îndrăznească
dincolo de limitele curajului ei. Când un context grav, presant, dramatic, un
instinct și o intuiție îi spun că trebuie să săvârșească gestul la care ea
poate că nici nu s-a gândit. Sau nici nu ar fi vrut să îl facă.
În cazul în care autorul acestei Scrisori va fi acuzat de megalomanie,
de stări de frustrare, le spunem cititorilor că ne-am perceput dintotdeauna,
chiar dacă în viața aceasta am adunat multă știință și cultură, ca o biată
ființă umană trăind într-o lume absurdă și toxică, și într-o lume a
intelectualității românești inconștientă și bolnavă. Mai credem de asemenea că
suntem cu toții, de la omul de serviciu la academicieni, la scriitori, la Șefii
de stat niște biete ființe umane trăind într-o istorie care este o nesfârșită
vale a plângerii. Și tocmai de aceea principala noastră preocupare ar fi
SALVAREA NOASTRĂ ÎMPREUNĂ CU SEMENII NOȘTRI.
Mărturisim că prin gestul nostru nu vrem decât să dăruim Uniunii
Scriitorilor, ICR, Culturii române, în
ultima instanță românilor, una dintre cele mai mari Opere literare care s-a
scris în România, în plan european și în plan mondial, aceasta din inspirația
și mila bunului Dumnezeu. Iar dacă ne-am perceput toată viața ca o biată ființă
umană mărturisim la această vârstă de 72 de ani, că talentul cu care am scris această operă este
al lui Dumnezeu și numai al Lui ! Suntem absolut conștienți de lucrul acesta !
Cu
mai mulți ani în urmă la o emisiune a
doamnei Nicoleta Savin, la postul
tv Nașul, domnul profesor Nicolae Manolescu a afirmat (să fi fost prin anii
2010-2014) că și-ar dori ca în timpul vieți lui să apară un scriitor român de
talie internațională. Care desigur că pentru a fi un scriitor de talie
internațională el ar trebui să aibă o operă literă de mare valoare, de nivelul
operei lui Thomas Mann, a lui Albert
Camus, a lui Garcia Marquez, a lui Mario Varga Llosa, scriitori care au luat
Premiul Nobel. Tot la dna Nicoleta Voinescu, și tot la Nașul, criticul literar
Alex Ștefănescu afirma și el același lucru, că și-ar dori să apară în
literatura română un mare scriitor de talie internațională.
Dacă ar fi să ne gândim cred că orice critic literar din orice Țară este
normal să își dorească să descopere, să promoveze un scriitor de mare valoare,
care să deschidă o pârtie în planul literaturii europene, în planul literaturii
universale. Da, noi credem că ar fi
normal faptul asta. Dar lucrul acesta este normal pentru alte țări și pentru
alte societăți, nu credem însă că este adevărat și pentru România. Și chiar o
să argumentăm, din punct de vedere psihologic, științific, de ce la noi nu se
întâmplă lucrul acesta. De ce noi, românii nu ne prețuim valorile, le invidiem,
le marginalizăm și le alungăm din țară. Spre deosebire de evrei care își
promovează valorile, le cultivă și le fructifică talentul, creativitatea ! De
aceea evreii au un mare m număr de laureați ai Premiului Nobel, pe când noi nu
aveam nici unul.
Când domnul Profesor Nicole Manolescu își exprima dorința ca în România să existe un mare scriitor, un scriitor de talie
internațională așa cum sunt Albert Camus, sau Thomas Mann sau Mario Varga
Llosa, el, acel scriitor chiar exista în România. Și chiar exista de
mulți. Pe scriitorul acesta Dumnezeu l-a
ajutat să dea o operă literară care stă oricând pe primul nivel al literaturii
europene și mondiale, alături de opere literare
ale scriitorilor de primă mărime care au luat premiul Nobel și pe care i-am
citat mai sus.
Domnul Nicolae Manolescu este un om în vârstă, a trecut de 83 de ani, să-i dea Domnul mulți
ani buni, sănătoși și lucizi. Acum, la această vârstă bunul Dumnezeu le
îndeplinește rugămintea domnilor Nicolae Manolescu și Alex Ștefănescu. Da, în
România există un scriitor de talia lui Thomas Mann, a lui Albert Camus, a lui
Mircea Eliade, a lui Mario Vargas Llosa.
Adică există în România unul din
marii Scriitori ai lumii ! Scriitorul acela le dăruiește opera lui, iar dânșii
nu au decât să deschidă cărțile și s-o citească. Scriitorul acela dăruit de
Domnul și cu talent și cu suferință este subsemnatul, un om umil și bun, pe
numele lui Ștefan Dumitrescu.
Am spus că am scris această scrisoare cu mare greutate, după mulți ani
de ezitări, dacă să fac sau nu gestul acesta.
Iar gestul meu nu este unul făcut
din orgoliu, ci este unul de umilință ! Am vrut să-i trimit această Scrisoare
domnului profesor Manolescu de acum vreo patru, cinici ani, de ziua dumnealui,
de sfântul Nicolae. Care este și ziua tatălui meu, domnul să-l binecuvânteze în
cer pe părintele meu Nicolae Dumitrescu. Am intenționat să-i scriu cam așa :
Stimate domnule Profesor Nicole Manolescu, iată, de ziua Dumneavoastră
Domnul se milește de noi amândoi și vă îndeplinește dorința pe care ați
exprimat-o în emisiunea doamnei Nicoleta Savin, la Nașul, aceea ca în
literatura română să apară, să existe un scriitor de talie mondială. Unul din
marii scriitori ai lumii. Un mare scriitor care să fi creat o operă literară de
prim nivel în literatura mondială.
Nu știu de ce Domnul m-a ales pe mine să îmi dăruiască mult talent
literar (de multe ori mi-am pus această întrebare !) astfel încât să dau o
operă literară la fel de valoroasă ca a
lui Garcia Marquez sau a lui Mario Varga
Llosa. O operă literară mai bogată decât al lui Orhan Pamuc, scriitor turc, mai
mic decât mine ca vârstă cu patru ani, căruia i-am lecturat toate cărțile.
Vorbesc deci în cunoștință de cauză. Asta nu înseamnă că nu am toata admirația
și tot respectul pentru domnul Orhan Pamuk.
De asemenea, am rugămintea să nu fiu invidiat de confrații mei scriitori
pentru că Domnul o dată cu talentul îți dă și suferința, și nu cred că mulți
scriitori ar dori să poarte în suflet toată viața o mare suferință, fără de
care nu se scrie nici o operă literară de valoare.
Nu știu dacă vestea pe care v-o aduc și darul pe care vi-l fac vă va
bucura. Eu îmi doresc foarte mult ca să
vă bucurați, căci iată, Domnul v-a îndeplinit dorința și
dumneavoastră și domnului Alex Ștefănescu. Și apoi în viața acesta care este și
scurtă și presărată mai mult cu necazuri, cu încercări grele, de multe ori
searbădă un astfel de dar este mană cerească.
(Este posibil ca unii critici literari sau unul ori mai mulți confrați
de ai mei scriitori să moară de invidie. Eu îl rog pe Domnul să le ia această
suferință și să le umple sufletele de pace. Nu le-aș dori să fi fost și să fie
în locul meu. Vorba lui Nichita, „Toți și-ar dori să fie Eminescu, dar nu ar
rezista nici cinci minute în pielea lui”, citat aproximativ...)
Noi ne cunoaștem de mut timp, domnule profesor Nicolae Manolescu, din
păcate ne cunoaștem puțin. Suntem amândoi vâlceni, și cu siguranță că
dumneavoastră îmi veți spune, mi-am imaginat eu, cam așa: E bine, dragă Ștefan
Dumitrescu, dacă există în literatura română și este în viață, un mare
scriitor, de talie mondială, așa cum mi-am dorit eu, crede-mă că aș merge și
l-aș îmbrățișa. Dar uite, eu nu prea
cred să existe, pentru că suntem o societatea imorală, materialistă, formată
din indivizi egoiști, parveniți, materialiști, ori într-o asemenea societate
cum să apară un mare scriitor ? Și apoi eu cunosc bine lumea literară
românească, mediul cultural, scriitoricesc, un mediu secătuit de invidie, de
bârfă, de prostie, de orgolii stupide, de tupeu nemăsurat. Incapabil de
suferință, cum spuneai, fără mari conștiințe, toți trăind mai mult pentru
interesul lor mărunt. Or eu nu cred că într-un asemenea mediu poate apărea un mare scriitor, care implicit
ar trebui să fie și o mare Conștiință. Și nici Alex Ștefănescu, sau Cristea
Enache, nu cred că un mare scriitor poate apărea în România, mai ales într-o
perioadă ca aceasta de imoralitate și impostură, de prostie cruntă, de
lașitate, de trădări care nu se mai termină. Or ca să vă cred că într-adevăr
aveți o operă literară de valoare europeană sau mondială, ca Mario Vargas Llosa
de pildă, sau ca Albert Camus trebuie să faceți dovada. Iar eu și Alex
Ștefănescu, crede-mă, tare mult ne-am bucura că uite, există în literatura
română un mare scriitor de talie mondială.
Sigur că da, domnule profesor, cum să nu, cu mare bucurie și tot cu mare
tristețe, pentru că dumneavoastră trebuia să știți lucrul acesta. Și să îl
afirmați. Nu trebuia să mă puneți pe mine în situația aceasta penibilă, de mare
umilință (îmi asum toate reproșurile) când eu sunt cel care vă spun lucrul
acesta. Eu sunt și public în literatura română de peste 50 de ani, nu sunt de
azi de ieri, ca să nu fi auzit de mine. Trebuia să mă citiți, mai ales că sunt
unul dintre scriitorii români propuși pentru Premiul Nobel... Și mai ales că am
fost anunțat ca o șansă a literaturii române, (Ad Păunescu) ca un scriitor care
aduc în literatură noi cadre de referință. (Ana Blandiana)
Îmi pare rău că trebuie să fac gestul acesta, cum spuneam, și că era
foarte bine să nu mă puneți dumneavoastră în poziția aceasta proastă, când eu
vin în fața Conducerii Uniunii Scriitorilor, a ICR și vă spun. Stimați domni,
sunt scriitorul Ștefan Dumitrescu, membru al Uniunii scriitorilor. Uite, mi s-a
întâmplat în viața aceasta, care seamănă mai mult cu un vis și trece foarte
repede, să dau, ajutat de Domnul (că eu din
propria mea voință sau cu puterea mea, nu puteam să scriu o asemenea
operă), una dintre cele mai mari opere romanești (și în dramaturgice, dar și în
poezie) în plan internațional, și aș dori să dăruiesc această operă Uniunii
Scriitorilor din România, (și prin ea, cititorilor români, românilor), ICR,
Ministerului Culturii, Academiei.
Luați gestul meu ca pe un dar pe care vi-l face Domnul, prin mine, de
ziua dumneavoastră, domnule profesor Nicolae Manolescu, și a tatălui meu,
Sfântul Nicolae. Îl rog pe bunul Dumnezeu ca darul acesta să vă bucure. De
asemenea să vă bucurați că Domnul v-a
împlinit dorința de a citi (și de a cunoaște) un Mare scriitor român, coleg cu
dumneavoastră de peste 50 de ani, un scriitor de talie mondială.
Cam așa v-aș fi scris cu mai mulți ani în urmă de ziua dumneavoastră. Și
acesta ar fi fost cu adevărat un mare dar. Subliniez, pe care Domnul vi-l făcea
dumneavoastră, criticii literare, literaturii române, cititorilor români.
Pentru că, stimate domnule profesor, acum la 72 de ani, când începem să avem
probleme cu sănătatea, Opera aceasta literară nu este numai a mea. Mi-a
dăruit-o Domnul ca eu s-o înmulțesc și s-o dau semenilor mei. Pentru aceasta ne
dăruiește Domnul Talantul, nu ca să îl îngropăm, sau să îl bem, situație în
care ne-am bate joc de darul Domnului. Eu v-o dăruiesc cu toată dragostea. Așadar, așa simt eu și gândesc, că opera
aceasta literară, este a Domnului și a poporului român. Iar eu trebuie să am o
mare responsabilitate față de ea.
2
Dragă Ștefan, ziceți dumneavoastră, domnule profesor Manolescu. Fii
atent, s-ar putea să te înșeli, ca evaluarea operei tale să fie subiectivă și
în cazul acesta… e o problemă. În același timp dacă este adevărat ce spui, că
opera dumitale romanescă, romanele, este una de mărimea și de valoarea operei
lui Thomas Mann sau a lui Mario Vargas Llosa este iarăși... o problemă. Și încă
mare. Dacă noi, Conducerea Uniunii scriitorilor, Critica literară, eu, Alex
Ștefănescu, Crista Enache, Cistelecan, criticii literari etc nu te-am băgat în
seamă (uite, nu am scris nimic despre dumneata în Istoria mea literară)
înseamnă că s-a întâmplat ceva grav cu noi.
Înseamnă că atunci când apar mari Creatori în literatura română, Critica
literară, criticii de fapt, mediul scriitoricesc se dovedesc a nu fi la
înălțime. În loc să le semnaleze și să cultive marile valori, Critica și
Criticii literari le marginalizează, le rejectează din sistem. Înseamnă că ne
compromitem grav în fața scriitorilor, a intelectualității românești, în
istoria literaturii române. În fața străinătății ! De aceea eu îți propun să
fim înțelepți și să rezolvăm cazul dumitale, pentru că ești un caz dureros în
istoria literaturii române, în modul cel mai bine pentru toți. Și pentru
dumneata și pentru critica literară.
Îți dai seama, în cazul acesta noi, criticii literari suntem total
compromiși. Lumea ne va privi cu ură, foarte critic. Adică te rugăm pe dumneata
să nu începi ca Dinescu sau ca Vadim să ne acuzi, hoții, afaceriștii, ia uite
ce mi-au făcut ! Îi doare în fund de valorile naționale, își văd numai de
interesele lor egoiste, nenorociții. Cred că mă înțelegi. Că atâta ar mai
trebui să ne facem de băcănie în istorie literaturii române. Pentru că dacă
dumneata ești un mare scriitor în cazul acesta ne găsim în fața unui caz tragic
în care un scriitor de valoare a fost
marginalizat și nedreptățit. În cazul acesta înseamnă că lumea literară
este o lume toxică, bolnavă. Or cazul dumitale pune această problemă, a unei lumi literare și a
unei critici literare bolnave.
Ei, cum să nu, domnule profesor. Și eu mă bucur că v-ați gândit la o
rezolvare inteligentă a acestui caz. Pentru că vreau eu sau nu, în literatura
română scrie de 50 de unul din marii scriitori ai lumii și critica literară,
Conducerea Uniunii Scriitorilor se face că nu el nu există. Așa este, cel mai
bun lucru este să fin înțelepți și să rezolvăm acest caz în cel mai bun mod.
Uite, eu îmi aduc aminte că ai venit o dată la Uniunea Scriitorilor și
mi-ai adus mai multe cărți. Mi-ai adus „Delirul, vol II”, continuare la romanul lui Marin Preda, un roma foarte mare,
despre care mi-a fost frică să scriu și o carte care mi-a plăcut mult „O nouă
interpretare a poemului Luceafărul, de Mihai Eminescu. Psihanaliza și Filozofia
poemului”. Care mi s-a părut foarte profundă și interesantă. Pe celelalte cărți
pe care mi le-ai adus cu dedicație nu le-am citit că n-am avut timp. Te rog să
mă scuzi.
Da, uite, eu îți acord toată încrederea și chiar cred că este posibil ca
în această perioadă istorică să apară în literatura română, în societatea
românească atât de vitregită și de bolnavă, un mare scriitor. Un scriitor
Conștiință și Oglindă a epocii în care trăim, un scriitor și mai mare decât
Cărtărescu. Un scriitor de talie internațională…
Eu nu am nici un merit, domnule profesor, că am dat o mare Operă
literară, meritul este al lui Dumnezeu. V-am spus, eu sunt un scriitor
credincios ca bunul nostru prieten Ioan Alexandru, Domnul să îl țină la pieptul
Lui. Dintotdeauna m-am perceput ca o biată ființă pe lumea aceasta, și toți
cred că suntem niște biete ființe pe lume. Este adevărat unele sunt jalnice…
Păi uite, în cazul acesta îți propun să stăm mai mult de vorbă și să îmi
vorbești despre dumneata și despre opera dumitale. Dacă ai trăit în provincie
și ai venit rar prin București, eu mărturisesc că te cunosc mai puțin. Ești
invitatul meu la Capșa, mediu scriitoricesc, unde putem să stăm de vorbă în
liniște.
3
Și iată-ne ajunși și la Capșa, unde eu l-am invitat și pe dl profesor
Ioan Aurel Pop, Președintele Academiei. O să plătesc eu consumația, îmi face o
deosebită plăcere. Intrăm… Salonul este gol, așa că suntem singuri. Domnul
profesor Nicolae Manolescu spune că vrea două cafele turcești. Trei, sau mai
bine patru, îi spun eu chelnerului, l-am invitat la discuția noastră și pe
domnul profesor Ioan Aurel Pop, Președintele Academiei. Ne așezăm la masă,
degustăm cafeaua. În momentul acesta își face apariția și dl Președinte al
Academiei.
Luați loc, domnule profesor Ioan Aurel Pop. Dacă mai doriți și altceva
în loc de cafea vă rog să îmi spuneți.
Cafeaua este excelentă, zice domnul Manolescu care a degustat-o.
Da, da, e foarte bună, spune și
dl Președinte al Academiei, după ce soarbe câteva înghițituri.
Cam așa e, răspund eu, gustul
cafelei are ceva care îmi aduce aminte de Eminescu, de lumea balcanică, de
imperii prăbușite în cenușă
Care crezi că sunt marile tale cărți, dragă Ștefan, mă întreabă dl
profesor Manolescu, care traduse și publicate în limbile de circulație, așa cum
l-am publicat pe Mircea Cărtărescu, s-ar constitui într-un eveniment literar de
mare importanță pentru literatura noastră, pentru literatura europeană…
Partea grea, substanțială a operei mele,
domnilor profesori, este romanul. Până acum am publicate 15 romane. Le enumer
în ordine :
1. „Delirul, vol II”, continuare la romanul „Delirul, vol I”, de Marin
Preda, editura Fortuna, Râmnicul Vâlcea, 2004, (editor Directorul editurii Emil
Catrinoiu, un om extraordinar. La mulți editori le-a fost frică să tipărească
romanul acesta, după ce a câștigat în 1993 Concursul Organizat de Ion Cristoiu
și de familia lui Preda, „Cine scrie
romanul „Delirul, vol II”, continuare la romanul lui Marin Preda, așa cum l-ar
fi scris aceasta ;
2. „Și tu vei fi văzduh”, Editura Anamarol, 2007, București,
3. „Feodor Mihailovici Dostoievski s-a sinucis la București”, editura
eLiteratura, 2014, București,
4. „Prea adânc m-ai rănit, femeie !”, editura
eLiteratura, 2014, București,
5. „Marea Dragoste”, editura eLiteratura, 2014, București,
6. „Eopce pierdute”, editura Armonii culturale, 2017,
7. „ Sisif sau Dealul care nu se mai termină”, 2018, editura Armonii
culturale,
8. „Povestea romanului „Delirul, vol II”, editura Mușatinia, 2018,
9. „Plopul pe deal”, 2019,
editura Armonii culturale,
10. „Lumina de lună a dragostei”, 2019, editura Armonii culturale,
11.„Uriașii de demult”, 2021, editura eLiteratura, aceste fiind o
trilogie, de peste 1200 de pagini,
12. „Romanul muntelui”, publicat pe Amazon, este un roman scris din interiorul
subconștientului colectiv al omului. O noutate în toată literatura română și
universală.
13. „Turnul Babel cel de toate zilele sau Marea Revoluție mondială”,
acesta este un roman dramatic, o trilogie de 380 de pagini, publicat pe Amazon.
L-am trimis domnului Dinu Grigorescu, Directorul revistei Rinocerul, să îl
publice la Editura Rinocerul, a dumnealui. Este una dintre cele mai mari
creații dramaturgice, de la noi, și în planul dramaturgiei universale. Ca și
piesa de teatru„ Istoria dramaturgiei universale urcată pe scenă”, pe care dl
Dinu Grigorescu mi-o publică în serial în revista Rinocerul.
14. „Milenia sau Maica Domnului”, publicat pe Amazon,
15. „Eu te-am iubit poporul meu, tu m-ai ucis”, publicat pe tot Amazon. (N-am avut bani să le tipăresc. Alte
câteva romane sunt în curs de tipărire.
În total 15 romane, dragă Ștefan Dumitrescu. Și această operă romanescă
zici dumneata că este de mare valoare ? Că este o operă romanescă de valoarea
operei lui Albert Camus sau a lui Maria Varga Llosa.
Da, așa cred, domnule profesor.
4
Ca să continui: a doua operă literară de mare valoare, de valoare
europeană, este opera dramaturgică, constituită din peste 25 de piese de
teatru, dintre care 10-12 sunt piese de teatru de valoare europeana, care stau
pe același nivel cu piesele de teatru ale marilor dramaturgi ai secolului XX
Arthur Miller, Tennessee Williams, Edward Albee, Eugen Ionescu, Luigi
Pirandello. Vă spun că am 15 Premii naționale, deci naționale, de dramaturgie
luate de-a lungul anilor.
Despre piesa mea „Râsul”, criticul de teatru Valentin Silvestru spunea
că este una dintre cele mai mari piese de teatru ale dramaturgiei europene.
Piesa mea, comedia ”„Cerul și Cârtița”, a luat Premiul I la Concursul organizat
de Teatrul Mic și de Consiliul Culturii și Educației Socialiste, în anul 1981,
dintr-o sută și ceva de piese trimise la concurs. La Vâlcea se organizează de
mulți ani Festivalul național de dramaturgie Bogdan Amaru, la ale cărui ediții
am luat 13 premii naționale, cele mai multe premiul I.
Apoi, Comedia mea „ Bă, nenorociților, vin extratereștri” al luat în
anul 2012 Premiul II (Premiul I nu s-a acordat) la Concursul de comedie
organizat de Teatrul de Comedie. Dinu Săraru, Directorul teatrului Mic, în anul
1981, trebuia să monteze piesa mea, „Cerul și Cârtița”, ieșită câștigătoare la
Concursul organizat de Teatrul Mic și de Consiliul Culturii și Educației
Socialiste, el fiind Directorul Teatrului Mic. Așa scria în anunțul
Concursului, că Teatrul Mic se obligă să monteze piesa. La fel trebuia să facă
și George Mihăiță,(niște ticloși) să îmi monteze în 2012 comedia, „Bă,
nenorociților vin extratereștri”. N-a montat-o. La Râmnicul Vâlcea erau două teatre,
director la Teatrul Anton Pann a fost un ticălos Adrian Roman. Ar fi putut să
joace piesele care au luat Premiul I la Concursul de dramaturgie Bogdan Amaru.
N-a vurt. Niște nenorociți.
Dar de ce crezi că nu te-au jucat teatrele din România, deși dumneata
ești unul din marii dramaturgi ai lumii ? Am zis bine, unul din marii
dramaturgi ai lumii ?
Da, ați zis bine. Puteți să mai ziceți o dată. S-ar putea să fiu unul dintre cei cinici sau
șapte dramaturgi ai lumii, mă refer la această perioadă istorică în care ne
găsim. Da, vă răspund. De ce nu mi s-au jucat piesele de teatru în România ? Am dus prima piesă de teatru la Teatrul
Mic, director adjunct era Dumitru Dinescu, țin minte ca acum, îl văd uimitor de
viu în fața ochilor, când aveam 21 de ani, în anul 1971. E vorba de prima mea
piesă de teatru „Meșterul Manole”, interpretare a mitului Meșterului Manole, la
Teatrul Mic. De atunci au trecut 51 de ani, timp în care mi s-a jucat o singură
piesă de teatru, la Teatrul din Bârlad,
comedia „Două femei deștepte și nebune, nebune de legat”, piesă care a
luat premiul I la Concursul de dramaturgie Bogdan Amaru, la Vâlcea.
Mie nu mi s-au jucat piesele de teatru în acești 50 de ani în România,
domnule profesor, pentru că în teatrul românesc nu există bărbați adevărați,
vorba domnului general Radu Theodoru. România nu are bărbați adevărați. Nu are
Conștiințe. Înțelegeți metafora : Nici Armata română, nici Lumea scriitorilor,
nici Academia română, nici Învățământul nu au bărbați adevărați. Cred că
înțelegeți ce spun prin expresia Bărbați adevărați. Bărbați cu un minimi nivel
de conștiință, de demnitate și de patriotism. Aceste lumi, lumea militară, a
Armatei, lumea teatrului, lumea literară, lumea Intelectuală din primul nivel
al Piramidei sociale (lumea intelectuală în general) nu au bărbați adevărați,
nu au conștiințe. Au oameni mici care își văd doar de interesele lor mărunte,
așa cum vedem în clasa politică. Ați văzut, a ajuns unul senator sau ministru,
își ia pe lângă el sora, fratele, cumnații, mama, amanta, ginerele, mătușa. Le
găsește el un post de unde pot să facă
afaceri, să ia un salariu cât mai mare. El să se îmbogățească. La Țară nu se gândesc
deloc.
Lumea teatrului românesc, ca și lumea literară, nu au oameni care să se
gândească la importanța literaturii în istoria acestui neam. La faptul că este
foarte important să avem mari scriitori, dacă se poate ca Hemingway, ca Thomas
Mann, ca Tolstoi, ca Dostoievski, (a se vedea romanul meu „Feodor Mihailovici
Dostoievski s-a sinucis la București”, unde este vorba de lumea literară din
ultimul deceniu al comunismului), sau Mari dramaturgi, ca Shakespeare, dacă se
poate. Pentru că aceștia. ,marii scriitori, marii dramaturgi, dar și marii
oameni de știință joacă un rol extraordinar de important în procesul
dezvoltării culturii, al evoluției unei națiuni, al formării unor creatori de
valoare. Oamenii aceștia motivează un popor, îl fac să se simtă mândru,
puternic, să ia act de valoarea lui, de
puterea lui creatoare. Îl educă, îl formează, îl trag după ei. Or din păcate
noi, pe aceste valori le radem, așa cum am fost ras eu.
Și eu cred că domnul Ștefan Dumitrescu are dreptate, intervine dl
Președinte al Academiei. Este o mare invidie în lumea universitară, eu o cunosc
bine.
În aceste lumi, domnilor profesori Nicolae Manolescu și Ioan Aurel Pop
sunt numai oameni care trăiesc doar pentru ei și pentru interesele lor. Oameni
mici, și cu oameni mici nu se pot ridica națiuni mari, popoare demne, bogate,
puternice !
Este un profesor de istorie, domnule Președinte al Academiei, istoric de
al dumneavoastră, îl cheamă Gică Manole, moldovean de al lui Ștefan, eu îl
ascult cu tot sufletul pe youtube. Domnule, ce om extraordinar, ce om curajos,
ce patriot ! De la el am cunoscut bine istoria poporului român din ultimele
două sute de ani. El a afirmat despre dumneavoastră, istoricii, că după ce ați
ajuns sus, într-un loc călduț, nu vă mai interesează adevărul istoric. Nici
țara, nici poporul acesta, pentru dumneavoastră istoricii important este doar
locul călduț, prestigiul. De altfel această afirmație este valabilă pentru
toată intelectualitatea de sus, din primul nivel al piramidei sociale
românești. Nu au conștiință, nu sunt patrioți.
În lumea noastră, a literaturii, domnule profesor Manolescu, își vede
fiecare doar de interesul lui, și se descurcă fiecare cum poate. Unul ajunge Director de teatru, ca Săraru, ca de
fapt toți directorii de la noi, dar nu-l
interesează să promoveze marile piese de teatru, își promovează piesele lui,
prietenii din gașcă, cine îi poate da niște bani, cine îi asigură niște
avantaje. La fel ca în clasa politică.
Cam
înțeleg ce vreți să spuneți, zice domnul profesor A. Pop, Președintele
Academiei.
Da, e mai mult o metaforă ce spune, zice dl profesor Nicolae Manolescu,
aș vrea să ne precizați mai exact. Am înțeles în mediile acestea intelectuale,
în Lumile acestea, cum le numiți dumneavoastră, sunt oameni mici care își
urmăresc doar interesele lor. Nu se gândesc la Țară, la tragedia ei, la
destinul ei, nu-i doare tragedia acestui neam. Nu-i doare România, pentru unii
din lumea Culturii, a Învățământului superior România nici nu există. Așa cum
se întâmplă cu lumea politicienilor.
Vă anunț, stimați domni, că l-am invitat la discuția noastră și pe dl
profesor de Sociologie Ilie Bădescu, colegul meu de facultate și de cămin. La
cămin am avut camerele vecine. Domnule chelner, vă rog să mai aduceți o cafea.
Iar mai târziu să aduceți o cafea și mai mare, pentru că l-am invitat și pe dl
Președinte al României Klaus Iohannis.
Păi dl Iohannis e la schi în Austria, zice dl Ioan Aurel Popo.
Sigur o să vină la timpul potrivit, domnilor. Acum, iată că a sosit dl
profesor Ilie Bădescu. Luați loc lângă mine, domnule Bădescu, ne cunoaștem.
Dacă vă dați jos barba sunteți neschimbat, ca acum 50 de ani.
Mulțumesc, domnule Ștefan Dumitrescu, sunteți drăguț. Ați fost coleg de
grupă cu soția mea, cu Gina, dacă îmi aduc aminte.
Vedeți că ne cunoaștem, domnule profesor.
5
Și acum să răspund la nelămurirea dumneavoastră domnule profesor
Manolescu. De ce intelectualul român este un om mic, care își urmărește dor
interesele personale. Și când ajunge în politică își pune în funcții tot
neamul, când ajunge director de teatru își joacă doar piesele lui și pe ale
celor din sfera lui de interese, când ajunge Critic literar, director de
revistă face la fel.
Hai că este foarte interesant ce spuneți, zice domnul profesor Ilie
Bădescu, sunt lucruri care țin de psihologia și de sociologia acestui popor.
În lucrările mele „Psihologia și Pedagogia poporului român”, Explicarea
poporului român”, Filozofia destinului românesc”, domnilor profesori, abordez
din punct de vedere psihologic, sociologic această temă, a Sistemului de
patologii și de complexe al poporului daco-român. Pentru că noi suntem poporul
dac în devenirea sa milenară. Pe mine m-a preocupat încă de pe băncile facultății,
de când eram noi, studenți, domnule Ilie Bădescu, întrebarea aceasta: domnule,
de ce a avut poporul român istoria asta chinuită de la înfrângerea lui Decebal încoace ? De la
Războaiele daco-romane aproape toată istoria noi am fost, cu câteva excepții,
Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, un popor de victime. Tare
mi-aș fi dorit să mă nasc și să trăiesc într-un popor mare, puternic, demn. Am
fost și suntem un popor care am stat cu capul plecat, și cine a vrut și n-a
vrut ne-a umilit, ne-a jefuit, ne-a chinuit… Și am găsit răspunsul la această
întrebare, domnilor profesori Manolescu, I A Pop și Ilie Bădescu. Cărțile
acestea numite mai sus „Psihologia și Pedagogia poporului român”, „Explicarea
poporului român” și „Filozofia destinului românesc”, sunt publicate. În ele se
află răspunsul la această Întrebare. Ele sunt cărți bine documentate, scrise
după mulți ani de cercetare și meditație asupra psihologiei poporului român.
Va urma,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu