Ceaușescu de a se opune URSS-ului în problema invadării Cehoslovaciei

 

1968 - invazia URSS asupra României

UN DOCUMENT CARE NU MAI ESTE CLASIFICAT LA ”STRICT SECRET”

 

La 22 noiembrie 1968, ora 4 dimineața, se pregătea invazia URSS asupra României. Ce a făcut Ceaușescu?

Cei care acum au cel puțin 55-60 de ani își pot aminti că în anul 1968, în noiembrie, noaptea, treceau prin București spre granița de est a României, numeroase trupe, tancuri și alte utilaje de tehnică militară. Lumea era speriată, nu se știau prea multe lucru, erau doar bănuieli logice.

Comasarea întregii armate române la granița de est însemna doar pregătirea de ceva neplăcut, un război, o invazie a sovieticilor. Mai toți fuseseră speriați de gestul lui Ceaușescu de a se opune URSS-ului în problema invadării Cehoslovaciei. Se temeau de represalii dure. Serviciile noastre de spionaj cunoșteau și data precisă, 22 noiembrie, ora 4 dimineața. Despre ce este vorba mai exact?

În August 1968, rușii au lansat operațiunea Dunărea, mai exact invadarea Cehoslovaciei. Este bine-cunoscută intervenția lui Ceaușescu de la vremea respectivă, prin discursul lui din 21 August, aplaudat de occident pentru tupeul nesăbuit.

Interesante sunt câteva rapoarte informative ale CIA-ului făcute public relativ recent, în 2001, privind posibila invadare a României de către ruși 3 luni mai târziu, în ziua de 22 Noiembrie 1968.

Agenții operativi raportau din fericire doar zvonuri privind o invazie de aproximativ 150.000 militari.

Unul din comentariile raportului spunea: ”Sovieticii probabil își permit să joace un joc al așteptării cu românii ca sa vadă dacă aceștia au tras vreo învățătură din invadarea Cehoslovaciei și dacă or să fie vizibil cooperanți în afacerile Pactului de la Varșovia”.

Unul din puținele lucruri pe care le-a putut face Ceaușescu la vremea respectivă, pentru a contracara invazia, a fost să înființeze Gărzile Patriotice cu băștile alea urâte. Rușii nu ne-au mai atacat, drept pentru care gărzile patriotice au plecat la strâns cartofi.

Odată cu instalarea la putere a lui Niculae Ceaușescu, politica de autonomie a Securității românești față de serviciile secrete sovietice a început să se manifeste din plin.

În primăvara anului 1965 au fost demascați câțiva ofițeri, din rândurile Armatei Române cu activitate în slujba serviciilor de spionaj sovietice, punându-li-se în vedere să întrerupă orice legătură.

După cum notează dr. Cristian Troncotă, specialist în istoria serviciilor de informații române, momentele de încordare, chiar de adversitate, între Securitatea româna și instituțiile similare sovietice s-au intensificat în contextul evenimentelor de la Praga, din anul 1968.

Generalul în rezervă Neagu Cosma, de la Direcția de Informații Externe DIE, a obținut prin intermediul unui ofițer polonez aflat în contact cu colonelul Ion Bichel informația că Brejnev personal, împreună cu Andropov, șeful KGB, și comandanții Armatei Roșii au pregătit o invazie în Cehoslovacia, România și Iugoslavia.

Date ulterioare aduse la cunoștința lui Ion Stănescu, președintele Consiliului Securității Statului, au arătat că această acțiune se datora nemulțumirii Kremlinului față de politica lui Dubcek, Ceaușescu și Tito.

Un colectiv restrâns din Statul Major al Comandamentului Tratatului de la Varșovia lucra la elaborarea planului în detaliu. Din acel colectiv făcea parte și ofițerul polonez, ceea ce înseamnă că era bine informat.

Invazia trebuia să se desfășoare în etape, mai întâi Cehoslovacia, după care, la intervale de două-trei săptămâni, urmau România și Iugoslavia

Inițial, Niculae Ceaușescu nu a luat în serios rapoartele Securității, iar Ion Stănescu l-a auzit spunând, textual: ”Informațiile pot fi adevărate numai dacă Brejnev e nebun! Numai un nebun, un descreierat ar face așa ceva; mai trimiteți-l pe omul vostru să adâncească informația”.

Pe 5 august 1968, Securitatea întocmea nota-sinteză nr. 148 privind unele acțiuni ostile întreprinse de autoritățile sovietice împotriva R.S. Romania. Documentul arăta că, dincolo de informațiile culese, serviciile secrete sovietice trimiseseră pe teritoriul României și dirijaseră spre ambasadele românești din țările socialiste, sub diverse acoperiri, îndeosebi ca turiști, agenți bine instruiți și cu sarcini operative precise.

Imediat după celebrul miting din 21 august 1968 din fața sediului CC al PCR, au fost luate măsuri rapide. Securitatea a fost pusă în stare de alarmă, iar în centrele direcțiilor de Securitate s-au ridicat bariere din saci cu nisip la ferestre și la ușile de acces, punctele întărite fiind prevăzute cu guri de foc și rezerve de muniție.

În concepția lui Ceaușescu, în cazul unui război, Securitatea trebuia să organizeze, prin aparatul informativ, un război de partizani. S-au studiat atât varianta evacuării lui Ceaușescu în China, cât și varianta căilor rutiere de la sud de Carpați, pentru o deplasare sigură și rapidă.

Spionii sovietici ies din umbră. Planul de invadare a României a fost cât se poate de real, Oficiul Arhivelor Publice din Marea Britanie dezvăluind în anul 2000 că, în septembrie 1968, serviciile secrete britanice și olandeze reușiseră să afle detalii ale planului de invadare a României.

Potrivit acestui plan, trupele sovietice, ungare și poloneze. urmau să invadeze România pe 22 noiembrie, ora 4.00 dimineața. Ministrul de externe britanic, Michael Steward, a transmis la București în ziua de 21 noiembrie un telex cu următorul conținut: ”Am analizat informațiile de ultimă oră și am ajuns la concluzia că rușii pregătesc în cel mai scurt timp o acțiune militară împotriva României. Totalul efectivelor trupelor de invazie urma să se ridice la 150.000 de militari.”

În vara anului 1968, rețeaua sovietică din România a fost pusă la muncă. Cu această ocazie, Securitatea l-a identificat pe generalul Ion Șerb drept agent GRU (serviciul de informații militar sovietic).

Generalul Șerb, comandant al Armatei a 2-a București, a fost surprins de contrainformațiile militare române în timp ce le oferea agenților sovietici planurile de dislocare a forțelor militare din Moldova, aplicații militare și tipurile de armament, altele decât cele din Tratatul de la Varșovia, procurate de Armata Română.

Tot în anul 1968 au căzut alte două capete GRU, generalii Floca Arhip și Vasile Petru.

Operațiunea Dezastru contra UM 0110. URSS nu a invadat România, dar nu a renunțat la încercarea de a-l detrona pe Ceaușescu printr-o intervenție militară.

La ordinul lui Brejnev, după cum susține generalul Ion Mihai Pacepa, serviciile secrete ruse au elaborat încă din iulie 1969 operațiunea Nistru Aceasta viza aducerea la conducerea României a unui membru PCR loial URSS.

Că operațiunea Nistru a fost cât se poate de reală ne-o demonstrează și istoricul Alex Mihai Stoenescu, în ultima sa carte, România postcomunistă 1989-1991 Editura RAO, 2008: O primă aripă era cea militară, avându-l în frunte pe generalul în rezervă Nicolae Militaru, și care își găsea originea în complotul organizat de GRU începând cu anul 1969 (operațiunea Nistru).

Această aripă viza o răsturnare a lui Ceaușescu printr-un puci organizat la nivelul unor comandanți activi sau în rezervă din armată și al unor foști lucrători din Securitate, sub coordonarea agenturii militare sovietice din România.

Rezervele arătate de Ion Iliescu în privința suprimării lui Ceaușescu au condus la inițiativa grupului militar de a-l contacta pe omul de afaceri de origine româna Ion Rațiu, în Anglia, sub titulatura de Frontul Militar Roman (FMR), cu scopul de a le furniza armament și muniție cu efect tranchilizant.

Lipsa de rezultate îl determină pe Nicolae Militaru să caute contactarea directa a reprezentanților oficiali ai URSS acreditați în România, fapt ce se va petrece la Consulatul sovietic de la Constanța, dezvăluie Alex Mihai Stoenescu.

Și istoricul Dennis Deletant certifică existența planului Nistru, în cartea sa Ceaușescu and the Securitate.

Colonelul în rezervă Ioan Rusan, fost șef al Compartimentului anti-STASI din UM 0110, dezvăluia, într-un interviu acordat istoricului Alex Mihai Stoenescu, că știa la ce să se aștepte: Rușii voiau să ne termine. Vă explic. În 1968, când au intrat rușii în Cehoslovacia, i-au luat pe toți ofițerii de la UM 0110 al lor, serviciul cehoslovac anti-KGB, i-au pus cu fața la fișete și i-au împușcat în ceafă.

Asta ne aștepta și pe noi, că noi aveam toată schema de spionaj sovietică din România și le știam rețelele. Ei nu puteau supraviețui cu rețelele în România democratică infiltrate în viața politică, în stat și noi să știm cine sunt. Au găsit fișetele goale. Așa am scăpat.

Dosarele noastre conțineau probe asupra legăturilor cu spionajul sovietic, asta era problema, nu numele spionilor români, cât legăturile lor cu spionii sovietici, cu nume, funcții, asta îi interesa cel mai mult.

Cele cinci puncte ale operațiunii Nistru.

1) preluarea conducerii Armatei și Securității de către un înalt ofițer român recrutat de organele sovietice;

2) crearea unui Front al Salvării Naționale în care figurau și în planurile Kremlinului pentru instalarea de guverne prosovietice în Grecia și Spania;

3) atragerea simpatiei internaționale prin lansarea zvonului că zeci de mii de oameni au fost uciși de teroriști străini, veniți în ajutorul lui Ceaușescu;

4) informarea permanentă a Moscovei asupra stadiului loviturii de stat;

5) solicitarea intervenției militare a URSS, în cazul în care succesul loviturii de stat ar fi fost periclitat.

Până la urmă PLANUL a fost totuși pus în aplicare în anul 1989! ... și chiar mai mult, toți cei care s-au instalat la conducerea României au distrus și puținele capabilități industriale, economice și de apărare militară!...sub pretextul privatizării și reformării economiei.

 

Sursa: Prof. VALENTINA LUPU