DESPRE
MISTICĂ (XXVI)
FILOSOFIA
ZEN (III)
Există astăzi în Japonia două şcoli care
practică două metode diferite Zen.
Şcoala Rinzai, sau şcoala „atingerii
instantanee a iluminării”, aplică metoda Koan şi pune accentul pe Discuţia periodică,
formală, numită Sanzen, între maestru şi discipol, discuţie în care acestuia
din urmă i se cere să descrie propria viziune a koan-ului asupra căruia
meditează.
Meditaţia pe Koan implică lungi perioade
de concentrare intensă care conduc la brusca experimentare a stării Satori.
Maestrul experimentat ştie când discipolul
a atins limita iluminării şi este capabil să-l conducă direct şi brusc în
experienţa satori prin acte neaşteptate cum ar fi lovirea cu un baston sau
emiterea unui sunet ascuţit.
Şcoala Soto, sau şcoala „atingerii
treptate a iluminării”, evită metodele de şoc ale şcolii Rinzai şi îşi propune
să ofere discipolilor o Desăvârşire Treptată „ca adierea de primăvară care
mângâie floarea ajutând-o să înflorească.”
Face apel la Postura şederii în linişte şi
la Îndeplinirea muncilor cotidiene ca Forme de Meditaţie.
Atât şcoala Soto, cât şi şcoala Rinzai
acordă o mare importanţă Zazenului, postura de meditaţie şezând, practicată în
mănăstirile Zen timp de mai multe ore zilnic.
Adoptarea posturii corecte şi Tehnica
respiraţiei sunt Primele lucruri pe care le învaţă un discipol Zen.
În Rinzai Zen, postura Zazen Are Rolul De
A Pregăti Mentalul Intuitiv pentru meditaţia pe koan; iar şcoala Soto consideră
Zazenul ca Cel Mai Important Mijloc de a-l ajuta pe discipol Să Ajungă La
Satori.
Mai mult decât atât, Zazen Este Considerat
Chiar Realizarea Naturii Budiste; Corpul şi Mentalul Se Afla Într-o Unitate
Armonioasă, Perfectă.
Aşa cum se spune într-un poem Zen:
Să
stai liniştit, să nu faci nimic,
Primăvara
vine şi iarba creşte de la sine.
Afirmând că iluminarea se manifestă în
toate aspectele vieţii cotidiene, Zen are o enormă influenţă asupra modului de
viaţă tradiţional japonez.
Acesta cuprinde pictura, caligrafia,
grădinăritul, dar şi activităţile care ţin de ceremonia ceaiului şi de realizarea
aranjamentelor florale, artele marţiale (trasul cu arcul, lupta cu sabia şi
judo).
Toate acestea sunt cunoscute în Japonia
sub numele de Do, adică Taoista „Cale” Spre Iluminare.
Toate explorează diversele Forme ale
Experienţei Zen.
Pregătesc Mentalul şi îl Aduc în Contact
cu Realitatea Ultimă.
Am menţionat deja gesticulaţia calmă în
ritualul ceremoniei ceaiului, cha-no-yu, spontana mişcare a mâinii cerută în
arta caligrafiei şi în pictură, coordonata spirituală a artei bushido, „Calea Războinicului”.
Toate acestea sunt Expresii ale
Spontaneităţii, Simplităţii şi Totalei Implicări a Mentalului care
caracterizează modul de viaţă Zen.
Deşi toate cer o tehnică perfectă, Adevărata
Măiestrie Este Atinsă Atunci Când Tehnica Transcende Arta şi Devine o „Artă
Neartistică”, Izvorând Direct din Subconştient.
Şansa a făcut să dispunem de o minunată
descriere a unei asemenea „arte neartistice” în cartea lui Eugen Herrigel ”Zen
în arta tragerii cu arcul”.
Herrigel a petrecut mai mult de cinci ani
alături de un venerat maestru pentru a deprinde această „artă mistică” şi
relatează în această carte modul în care a trăit experienţa Zen în tragerea cu
arcul.
Arată cum Trasul cu arcul i-a fost
prezentat ca un Ritual Religios „Dansat” cu mişcări spontane, lipsite de efort
şi Fără A Urmări un Scop.
I-au trebuit mulţi ani de practică, ani
care i-au transformat întreaga personalitate, ca să înveţe să încordeze arcul
cu mişcări încărcate de spiritualitate, fără efort şi să slăbească coarda
„neintenţionat” lăsând săgeata să plece aşa cum cade un fruct copt.
Perfecţiunea Se Atinge Când Arc, Săgeată
şi Arcaş S-au Topit Într-o Singură Entitate; Nu Omul Trage Cu Arcul, Ci Această
Unică Entitate.
Cartea Lui Herrigel Este Una Din Cele Mai
Bune Relatări Despre Zen, Căci Nu Menţionează Deloc Filosofia Zen.
Fritjof Capra
Sursa: RADU GABRIELA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu