poem
inspirat de biletul lui stalin a nu fi atinși
~*~
atâta
vreme cât pablo neruda a trăit
ispita
cea mai mare n-a fost ars vivendi
ci
să-i dea crezământ lui stalin din care mai rămăsese
necitit
un bilețel descoperit la moartea lui
în
jiletca sovietului suprem a nu fi atinși
ehrenburg
eisenstein șostakovici pasternak
după
care stalin și-a pierdut memoria îmbălsămată pe o piatră neagră
zadarnic
au plâns școlarii din românia
îngenuncheați
pământeni din toate țările
se
făcură rugăciuni despre imanența lucrului uriaș
al
imperiului rus ieșit din orbită în spațiul sanguinic
al
orelor care și-au tocit secunda valpurgică
timpul
a șchiopătat și a stat într-un picior de mamut
spre
viguroase idealuri s-au perindat lacrimi și morți
șapte
milioane de morți într-o singură noapte
probabil
cea mai nesemnificativă cifră din legea talionului
pablo
neruda pe malul mării și-a construit o casă
a
încuiat-o cu lacăte grele să nu mai intre nici valurile
nici
munții cine mai poate fi prieten cu cine după atâția morți
preschimbați
în vulturi pe cerul negru ca tăciunele
în
ghearele lor duc stelele și lumina neagră
se
împrăștie pe fața pământului de piatră neagră
pablo
neruda foarte mulți ani nici nu a crezut că mai poate ieși din casă
părându-i-se
că este urmărit de o stafie verzuie și roșie
aceeași
stafie în mărime naturală cerându-și dreptul la autoritate
pablo
neruda subminată subliminală subțire ca lama
de
cuțit a chilianului oropsit tăind o pâine neagră
mulți
ani după aceea pablo neruda nici nu a vrut să creadă
ce
i se poate întâmpla omului muncind cu sârguință de ocnaș
până
într-o zi când răul a plesnit ca un neg la intrarea în mina de aur
mulți
au crezut că fumul subțire dansând cataleptic pe fața muritorilor sadea
e
de la rîul subteran ce desparte bine și răul oile de negrele capre
când
curge timpul se înnegrește și ceea ce a fost într-adevăr
împietrește
inimile devenite lespezi ale uitării
din
cimitire surde și oarbe în împărăția tăcerii de piatră
cuvintele
se resemnează și se reîntorc în neființa de piatră neagră albă și neagră
*
abel
către cain
~*~
se
trezește devreme își pregătește cafeaua neagră
pentru
daimonii albi ai câmpiilor eleusine
își
studiază hărțile încrustate în pielea de bizon alb
înjunghiat
în vestul sălbatic al fiecăruia
cu
pas ferm coboară scările care duc numai în jos
spre
curtea interioară și oarbă
în
care dacă te așezi cu obrazul tău subțire
aidoma
pieilor roșii auzi cum vin gonind apașii
să-și
răscumpere blazonul nu ești foarte laș
dar
te grăbești să urci în mașina gri-șobolan
cea
mai scumpă culoare de pe șoselele lumii
până
la ora prânzului se întinde o masă rabatabilă
briza
oceanului neliniștit aduce pescărușii la mal
purtând
în ciocuri însemnele altor singurătăți
te
agăți de aripa frântă a vieții și intonezi
imnul
orei exacte din turla bisericii
în
spirit existențialist încerci să-ți argumentezi
de
ce omul este singurul animal conștient de propria-i singurătate
motiv
pentru care asceții s-au mutat din patericul egiptean
în
supermarketurile din fenicia singura țară pe care nu am găsit-o
pe
harta apașilor aflați în surghiun cu urechea la pământ
pe
urmele artiștilor exersând sportul național al românilor
nu
oina fotbalul nici atât ci asceza longitudinală
printre
mărfuri de protocol aur și bani
cele
șapte sute de meciuri de fotbal trucate în singapore
descoperite
de interpol sunt o nimica față de filosofia pragmatică
aplicată
cu succes răsunător pe planeta dezgolită
de
lucruri inutile fabrici și uzine
inchiziția
moravurilor a devenit o păpușă de pluș
bună
de pus în camera de curat de la țară
big
brother este posedat de un demon la fel de puternic
precum
cel din vremea lui lermontov realitatea te izbește ca o mănușă de box
vrei
să vină seara să nu mori și mâine e o zi te vei confrunta cu toți ticăloșii
ticăloșii
trăiesc o vreme după ce mor nimeni nu-și mai amintește de ei
numele
bun întrece slava împărățiilor chiar dacă m-ai ucis
eu
fratele tău de sânge te iert cain
*
șotron
~*~
un
om înțelept cu ochii oracolului de la delphi
o
lăuză cu pruncul în copaie
o
barză care nu-și mai găsește cuibul din anul trecut și bate la ușă
un
prieten dintr-o țară neagră care știe să întâmpine leii
lăsându-ți
ca amintire forța lui prin care să înfrunți pustietatea
un
copil care îmbină culorile curcubeului
și
cerul se desface în fâșii egale
un
pictor care crește culorile
și
cum le atârnă pe cer și le lasă acolo
să
se adape când îi va fi sete o herghelie de iepe de stepă
un
om mediteranean care udă
în
fiecare punct cardinal al vieții dânsului
un
portocal un lămâi un smochin un migdal
pentru
același copil adormit în brațele Tatălui
un
zeu care știe să recunoască virtuțile pământene
și
ia cu mâna toate bolile pentru care nu s-au inventat leacuri
mai
puțin cu una boala mea căreia tot zeii i-au spus poezie
un
ținut al ierburilor suculente pe care pasc alene și pe săturate
vitele
de povară pe care nu le mângâie decât biciul stăpânului divin
un
melc târând după sine șase cochilii de argint
și
în care nu va mai dormi nimeni printre războaie
și
toate celelalte lucruri și întâmplări
care
n-au fost pomenite de la începutul lumii
fiecare
după rostul și neasemuirea-i frumusețe se numește
~*~
catalin
afrasinei
(din
volumul în curs de apariție Album de peizaje transcendente)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu