sâmbătă, 9 septembrie 2023

DUMITRU ICHIM - MEMORIILE UNEI CAPRE

 




MEMORIILE UNEI CAPRE

 

ÎN SÂMBURELE EI Suferința nu este ceva care să aparțină, în întregime, anatomic medicinei, ci suferința în sine depășește sfera definiției cu care ne-am obișnuit. În sâmburele ei, ea are cu totul și cu totul alt orizont.

Spuneam de nu știu câte ori cât de subtilă și capabilă celor mai subțiri nuanțe se pretează limba română.

Ne-am propus să ne ocupăm de două teme dragi filosofiei și religiilor lumii și anume sămânța/oul și cercul.

Pornind de la cercul vulturului ca prototip al zborului sfânt, trecând prin pivnițele pline de diferite ”tării” ale gândului strigând barbarului un ”noli tangere circulos meos” - libertate, ocolind cercul născător de circ ”circus”, cerc,arena rotundă, apoi fatalitatea cosmică din filosofia hindusă, ajungem pe unde numai aripile limbii române te pot duce.

La prima vedere ”încercarea” este acțiunea de a verifica un lucru, etimologic ducându-ne la ”in+circare”. Cum așa? Fiecare lucru care poate fi cunoscut cu simțurile noastre, și chiar cele care există, dar sunt noțiuni abstracte care ne depășesc cunoașterea noastră de verificare practică, orice lucru are o sferă a lui, sau un fel de cerc pe circumferința căruia sunt însușirile lui, deci orice lucru pentru a fi cunoscut ne forțează să-i spargem zidurile de ”circus”/cerc și să intrăm în arena lui pentru a ne lupta să-l cucerim. Verbului ”cognosco” nu prea îi place de noi oamenii, cauza prostiei noastre constând în aroganța acestui satrap care cu toată mândria noastră care ne crește în bătătură nu prea ne dă like pe facebook, iar uneori văzându- ne și proști și leneși ne blochează, pur și simplu. Tare e viclean acest vulpoi bătrân! Un lucru nu poate fi cunoscut până nu îl cuprinzi (avez-vous compris?).

”Cognosco” se uită la vărul primar ”comprehendere” și-i face cu ochiul.

Ai îmbrățișat? Treci mai departe.

Deci, fiecare lucru are o anumită arenă a circului în care trebuie să te lupți. Cea mai grea este îmbrățișarea ca sfârșit al săvârșirii. Dar sunt anumite lucruri mai dificile. De exemplu, moartea. Și moartea are cercul ei. Ce e în sine moartea?

Neant? Ai vrea tu să scapi așa de ușor! Ce e în sine, întreabă tainele oului primordial și noaptea de trei zile ale seminței. Dacă Ivan Turbincă nu și-a făcut treaba bună cu turbinca și a slobozit-o spre noi, apoi ne trezim cu moartea, că vrea și ea să cunoască, să ne cunoască mai de aproape că tot timpul o purtăm în cârcă. Și atunci moartea încearcă ( in circare) să intre în interiorul cercului ( circus) nostru.

În vechea limbă română, atât de plastică și plină de sevă, vorbim de ”încercări” care se abat asupra cetății noastre, necazurile care sună din trâmbiță pârându-ne morții pe unde suntem mai slabi cu zidurile.

Am grămădit în capul meu prost tot felul de cuvinte străine, dar cele românești îmi sunt atât de dragi că, vorba lui Noica, pe unele îți vine să le mângâi. Pe altele le văd atât de adânci că îmi amintesc de un film SF în care vehiculul de transportare în spațiu și timp din afară apărea cât o cabină de telefon, iar înlăuntru era atât de mare că îți satisfăcea orice cerință spațială, inclusiv miraculoasele motoare. Dar cele mai dragi îmi sunt cele care au trupul din tăcere, care nu este o lipsă de cuvinte, ci limbajul celor îndrăgos-tiți când buzelor li se dă adevăratul sens de îndumnezeire.Pentru că Dumnezeu e în noi, nu în mijlocul cercului, ci pe tronul de spirală al inimii.

 

DUMITRU ICHIM







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu