MĂ
TOT TRUDESC
Tatei,
Andrei, la a 27-a aniversare a nașterii sale întru Veșnicie
~*~
Mă
tot trudesc de-o Veșnicie-ncoace
Să-ți
scriu răvașe, să-ți amintesc de mine,
Dar
Timpul ce s-a scurs nu se întoarce
Și
nici din partea ta scrisoarea nu mai vine.
Mă
tot trudesc de-un veac să te tot chem
Să-ți
strig și amintirea pe numele ce doare,
Dar
Timpul, ce toarce al vieții noastre ghem,
Mi-aduce
vești: „Învață cum se moare!”
Mă
tot trudesc să-mi amintesc de tine,
Nu
știu de plăsmuirea îmi este încă vie,
Dar
Timpul, ce Raiul pe bolta lui îl ține,
Aduce-n
suflet pacea din stelele o mie.
Mă
tot trudesc să recunosc din nou
Că
doare dorul tău, cu fierbințeală mută,
Dar
Timpul nemilos - al zilelor garou -
Din
sânge, picături îmi împrumută.
Mă
tot trudesc de ziua îngeririi tale
Să-mi
fac din amintire dulcele locaș,
Dar
Timpul, ce-mpunge cu sulița-n petale,
Refuză
totul, clipelor rămânând părtaș.
Mă
tot trudesc să-ți scriu o tandră poezie,
În
care dorul doare în fiecare simplu gând,
Făcută-i
din petale de Vis și Veșnicie -
E
însuși Timpul, pe umăru-ți plângând.
~*~
© Gheorghe
A. Stroia, România
†14
Răpciune - de ziua Înălțării Sfintei Cruci
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu