PR-FERGHETE - VREDNICIA CU HĂRNICIA, VICA, FEMEIA

 

VREDNICIA CU HĂRNICIA, VICA, FEMEIA

 

 

~*~

 

Ce mai faci consetene ?

Ce mai fsci, Deliu pe  cont propriu și, nu te pripi, nu clipi.

La noi e mărire și, decădere, în fericire ?

Asta-i viața, asta-i soarta și, care mi Ben, care mi viața că trec prin toate și ce-i, omule, ce-i nimic, cu mine ca la nime ca niciuunde și, pe nicăieri, că, îmi deapăn soarta provita ca să nu trăiesc, în van, aman, că-s, frate năzdrăvan, aman de la naștere la moarte, transilvan și, când dau de greu, cu drept Dumnezeu, pâine de o ființă și, mare conștiință, prin limba română, în drag de România și, Vica mea, mândra și scumpa de ea ajunsă frumoasă la greutăți ca om ajunsă la greutăți ?

Trebuie să demonstrez sincer, reper de cer, cu carecter ca voi,

de caracter de fer, ieșit cu fler, în efemer

ca fluturede marț până carț, cu Marțolea, să ies la iveală ca să dau socoteală,

să nu lucrez dar pur și simplu ce comentez,

adică ce sunt ca lec de pus pe rană

ca Raniseptol, în al lumii și al României miracol și, spectacol,

dar de joi mai apoi și de carț, până marț,

mă, fără să mă gudur, lingușesc, firesc, dragule ca copil sărac,

cum lui Dumnezeu, drept Dumnezeu

cum am făcut lui Dumnezeu pe plac, și ca leac, peste veac?

îți dovedesc, c-o să fie ce o să fie, eu bătrânilor, fir-ar să fie,

îs mai bun ca voi, locuind la noi plin de omenie, în cânt de ciocârlie

trăiesc cu omenie ca să-mi iubesc neamul și glia-țara,

să-mi, să îmi iubesc România,

în veac, ca leac, cât trăiesc, în veac, în veșnicie, cu vrednicie ca Iisus mai presus, fără apus,

că-m iubesc neamul și glia,

că în sat, la sat la noi cu brazi verzi,

m-a născut ca pe Blaga, în România

m-a născut veșnicia,

cu vrednicia și hărnicia ce mi-a întins-o Vica cu sensde rug aprins,

în univers de dans și vers de univers,

că El,

pacea și pâinea mi-a întins,

cu consens transparent și inteligent,

cu sens și dans, Vica, femeia mea,

din România

tŕăindu-și sacră veșnicia,

cum și eu

mi-am trăit căsnicia.

 

~*~

PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE

 

 

Cioca era batjocorit de nevastă,

dar vinovat era și el,

brigadierul

care era înafara casei,

înafară, pe lături de semănătură,

sămânța căzând și, în drum, ori in spini,

cum scrie,

Doamne sfinte,

cum scrie,

în Biblie.

Convețuim, ne târâm ca șarpele ca om de casă, cu fără nici un încătro, cu starea mea spiritual, înebunit nebun de pasiunea scrisului, în raiul, gropă cu urși/lei flămânzi sau lipsă din portmoneu, că cofrunt și, eu, cu criză, cu drept Dumnezeu, în acțiune, pus pe scris ca Iisus cu viața provita, dramatuc, scandalos, pe cruce după ce cu haz și, în necaz, cu natura, în pricaz am fost batjocorit ca Eminesc firesc, ca cel mai iubit, în viața ca o carte/viața ca o pradă, cu anumite deficiențe: Mere pădurețe, în iubire și fericire-nemurire, cu flatețe, tandrețe și noblețe, în frumusețe de poale crețe din ceva coți, lați, fercind pe ceilalți. PR-F