SOAPTA
VANTULUI
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Acelasi vânt, o data dezlantuit, poate sa bata în multe locuri; asemenea si
Duhul lui Dumnezeu, Unul si acelasi, poate sa „bata” cu putere si tarie în
soboarele îngeresti cele fara de numar si în toti oamenii sfinti. „Vântul sufla
unde voieste si tu auzi glasul lui” (Ioan 3, 8).
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 78.
DE
CE TREBUIE SĂ NE ÎMPĂRTĂȘIM DES
-
SF. IOAN DE KRONSTADT -
Înflăcărat propovăduitor al pocăinței, asemenea
marelui sfânt Ioan Gură de Aur, cu care s-a asemănat în multe virtuți și
daruri, Sf. Ioan de Kronstadt, noul Dascăl al pocăinței, îndemna pe fiii săi
duhovnicești să se pocăiască pentru păcatele lor, cu adâncă umilință și
smerenie înaintea lui Hristos, conștientizând că nimeni nu este fără de păcat,
și așa să se împărtășească cât mai des cu Sfintele Taine.
Să ne împărtășim, chiar dacă suntem nevrednici. Prin
Pocăință!
„Dacă ați ști voi de ce comoară mare, de ce dar vă
lipsiți ținându-vă departe de Sfântul Potir! De ce ajutor de viață-făcător în
neputințele voastre, în nevoile voastre sufletești! Iată de ce nu este viață
adevărată între creștinii ortodocși, viață după Duhul lui Hristos. Iată de ce
împotriva voastră s-a înarmat toată firea, toate stihiile, aerul, apa, focul,
moartea, pedepsind în tot chipul pe cei ce s-au lepădat de Izvorul vieții!…
Zici: Eu sunt păcătos, nevrednic! Căiește-te, aici e curăția, aici e Fiul lui
Dumnezeu care a venit în lume să mântuiască pe cei păcătoși, iar nu pe cei
drepți! Zici: Sunt ocupat, n-am timp! Șase zile lucrează și fă în ele toate
lucrurile tale, însă, măcar o zi pe săptămână, a șaptea, dă-o Domnului tău!…
Curățiți-vă și cunoașteți adevărul!”.
Împărtășania înseamnă iubire
Liturghia și Sf. Împărtășanie nu dau doar izbăvire din
chinurile răului sau din alte simțiri ce stau sub apăsarea păcatului; ele aduc
deopotrivă, bucuria unei vieți noi, în pace și în iubire. Îmbrăcându-mă întru
Hristos cu credință și făcându-mă părtaș Sfintelor Taine, mi se deschide mintea
și mă simt puternic ca o stâncă. Altminteri, de unde aș fi putut să capăt
putere pentru eforturile intense și constante prin care mă străduiesc să fiu în
slujba slavei Numelui Său și a mântuirii semenilor mei?
Dacă lumea nu ar fi avut preacuratul Trup și
preacuratul Sânge al Domnului, s-ar fi lipsit de supremul bine, de adevărata
viață și de darul sfințirii. Acesta este adevăratul ferment al vieții
duhovnicești, cerești, sfinte care lucrează în omenire. Pentru ca primind
Sfintele, dătătoarele de viață Taine, cu credință nestrămutată să poți birui
uneltirile și clevetirile diavolului, spune-ți în minte că ceea ce ai primit
din Sf. Potir este Cel ce este singur Fiitor. Cu asemenea gânduri și convingeri
în inimă, primind Sf. Taine, te vei liniști îndată, te vei înveseli, vei căpăta
vigoare. Și inima îți va spune că în tine sălășluiește cu adevărat Domnul și tu
în Domnul.
Ne refacem zilnic prin Sfintele Taine
Cel ce crede în Mântuitorul și se hrănește cu Trupul
și Sângele Său are în el viață veșnică. Iată de ce orice păcat produce în inima
omului multă boală și tulburare. Fiindcă cei ce nu au în ei viață veșnică beau
fărădelegea ca pe apă și nu le pasă.
În fiecare zi, Domnul mă reface și mă reînnoiește prin
slujirea Liturghiei și împărtășirea cu Sfintele și de viață făcătoarele Taine:
văd, simt această minune dumnezeiască și Îi mulțumesc Creatorului și
Restauratorului meu, Care mă reface, mă vindecă, mă liniștește și mă face
făptură nouă. „Ce-ți voi aduce sau ce-Ți voi răsplăti Ție, Doamne?”. Nimic nu
am bun, care să fie al meu, toate sunt ale Tale. Învață-mă să Te iubesc cu
înfocare, să-Ți mulțumesc și să Te slăvesc, Doamne, Dumnezeul meu!
(Extras din Revista Atitudini Nr. 69)
SFARSITUL
ZILEI
-
Sfantul Tihon din Zadonsk -
Vezi
ce se întâmpla atunci când soarele se îndeparteaza de noi: întunericul se lasa
si le acopera pe toate de sub cer; omul nimic nu mai poate face, bâjbâie ca un
orb, se rataceste, se împiedica si cade si de toate-i este frica. Întocmai se
petrece si cu sufletul acelui om pe care-l paraseste Hristos, Soarele
Dreptatii; atunci lui nu-i mai este cu putinta a savârsi nici o lucrare
bineplacuta Domnului, dupa cum El Însusi zice: „Fara Mine nu puteti face nimic”
(Ioan 15, 5). Întrucât este cuprins de întunericul duhovnicesc, acel suflet va
rataci, bâjbâind ca un nevazator, se va împiedica si va cadea dintr-un pacat în
altul, pâna când va nimeri în prapastia vesnicei pierzanii, de nu se va
îndrepta prin pocainta. Însa Hristos se departeaza numai de acel suflet care
L-a parasit el însusi mai întâi pe Domnul, altfel de nimeni nu se leapada
Hristos, ci „lumineaza pe tot omul care vine în lume” (Ioan 1, 9). Aceasta
întâmplare ne învata sa ne tinem de Hristos si sa urmam Lui cu credinta si
dragoste, ca sa nu ne cuprinda si pe noi aceasta pustiire si bezna sufleteasca.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in
imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 130
SĂ
NU-I TĂGĂDUIM PE SFINȚII DIN ÎNCHISORI
-
Pr. Iustin Pârvu -
Noi cum ar trebui să reacționăm când sunt defăimați
Sfinții închisorilor?
Cum să reacționezi? Cum vorbește: „Stai, mă!
Oprește-te aici, că tatăl meu a murit la Aiud și acolo mi-am sacrificat toată
tinerețea și copilăria mea. Stau în pușcărie de 12, 14 ani. Cum vorbești tu,
măi, împotrivă?”. Și atunci vezi că mai apar apoi și alții care reacționează și
așa se îmbărbătează și se formează un nucleu de rezistență.
Dacă îi spune cineva cuiva care vrea să vorbească:
„Taci din gură!”, nu primești! Păi, se poate așa ceva? Asta-i trădare! Din
începuturile noastre e lepădare, că dacă nu îi spui tu, cine să-i spună? Aici,
la noi, acum în țară, sigur că, din ce în ce mai rău, mereu se pierd, se duc,
toți cei care mai pot să transmită câte ceva. Mai sunt pe ici, colo, dar
puțini, foarte puțini.
Minunile de la Aiud
Aiudul este forța cea mai puternică pentru veacul
nostru. Da, dar ei au grijă să dispară din ce în cei mai mult, să nu iasă la
iveală. Îmi spunea părintele Augustin (actual Părintele Stareț Gavriil) că a
găsit acolo, cu ploile astea, în ruinele de la Râpa Galbenă un mormânt al cuiva
cu țeasta tăiată în două. Da, scoteau și creierii. Și alături două femei legate
cu legături de sârmă, la picioare. Vedeți dumneavoastră, că acestea sunt niște
lucruri destul de importante pentru noi. Nu se vorbește despre ele, foarte
puțin. Se trece cu vederea. Acum vin ei, peste vreo câțiva ani sau zeci de ani,
să scoată, să verifice, ei să studieze, acolo.
Cel mai mare secret de stat este perioada asta care am
trăit-o noi. Vedeți dumneavoastră, aici în celula asta eram doi-trei inși și
alături se omorau unii pe alții, acolo. Și nu știai nimic. Mergeau, de pildă,
cu cizmele căptușite cu pâslă, să nu se audă, pe la vizete și știau tot ce se
întâmplă, în fiecare celulă. Cum stă unul în pat, cum stă cel bolnav, cum stă
unul mort. Tot știau. Cum îl scoate din celulă și-l târâie pe scări de la etaj
și-i împrăștie creierii pe jos. Și românul nostru e foarte credincios în
mărturiile astea. Și, într-adevăr, ăștia așa și spuneau.
(Continuare în ultimul număr al Revistei
Atitudini, Atitudini Nr. 88
VINDECAREA
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Deoarece Dumnezeu este viata, iar bolile si suferintele sunt abatere de la
viata, ne este de ajuns sa sorbim o singura data din Izvorul vietii celei
dintru început, sa ne „atingem” de El, ca sa ne vindecam, fiindca Mântuitorul,
Care este tuturor viata, a vindecat si vindeca prin simpla atingere. Acelasi
lucru se poate spune si despre „vindecarea” unor „obiecte” contaminate. Un
singur gest, o singura porunca, un cuvânt al Atotfacatorului si Atotziditorului
si ele îsi pot redobândi „sanatatea”: aerul, apa, vegetatia, animalele.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 134.
CREȘTINII,
CINA ȘI PETRECERILE
-
SF. ILARION FELEA -
Biserica nu îi oprește pe creștini să aibă bucurii,
fie ele și trecătoare, dimpotrivă, Mântuitorul ne invită la un ospăț, la cină.
Ce este cina Domnului și când și cât este recomandat să petreacă creștinul,
aflați în omilia următoare.
Creștinii chemați la cina bucurie
Cina este bucuria, răsplata şi fericirea, de care vor
avea parte oamenii care ascultă chemarea Domnului. Cine spune că religia
creştină opreşte pe oameni de la bucurii?... Iată aici se spune limpede că cei
ce ascultă glasul Evangheliei sunt chemaţi la o „cină mare”. În alt loc se
spune „la nuntă”, la nunta fiului de împărat (Mt. 22:1-14). Deci la un prilej
de bucurie, nu de întristare, de fericire şi nu de jale.
E vorba de adevăratele bucurii şi de adevăratele
fericiri pe care ni le dă Dumnezeu, nu de bucuriile şi fericirile trecătoare,
pe care ni le dă lumea. De câte ori petrecerile şi bucuriile lumii nu se
sfârşesc în jale în sânge şi în lacrimi de durere!... Pe când bucuriile pe care
ni
le dăruieşte Mântuitorul Hristos, prin Evanghelia şi
Biserica Sa sunt totdeauna curate, sfinte, mângâietoare şi înălţătoare.
Creștinii, Petrecerile lumești și bucuriile
înșelătoare
Câte pâini nu se iau de la gura copiilor şi câte
lacrimi nu curg din pricina petrecerilor lumeşti!... Şi în schimb câte
binecuvântări nu se revarsă în casele creştinilor în care se petrece
duhovniceşte, o viaţă după voia cea sfântă a lui Dumnezeu!... Ştim demult
acestea şi e bine să nu le trecem cu vederea niciodată, mai presus de toate în
propriul nostru interes.
Pilda despre chemarea la cina cea mare, pe lângă
învăţătura despre bucuria şi fericirea drepţilor în împărăţia lui Dumnezeu, mai
cuprinde şi învăţătura despre piedicile intrării în împărăţia lui Dumnezeu. În
pilda semănătorului (Mt. 19:1-23) se spune că între pricinile pentru care
sămânţa cuvântului lui Dumnezeu nu rodeşte în inima şi în viaţa omului, se
numără şi grijile lumeşti, «grijile veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiei»
(v. 22).
Aici se arată care sunt aceste bucurii înşelătoare,
prin care pierdem bucuriile cele veşnice: ţarina, boii şi femeia, averea,
negustoria şi desfrânarea. Pentru aceste griji, bunuri şi plăceri trecătoare,
omul nesocotit pierde sau lasă pe cele veşnice. Mare greşeală!...
Pe cine chemăm la cină?
Pilda despre chemarea la cină mai cuprinde o
învăţătură foarte preţioasă. În Evanghelie se spune că Mântuitorul, când a
rostit pilda aceasta, se afla în casa unuia dintre căpeteniile fariseilor. Deşi
era chemat la masă, El spune fariseului în faţă: «Când faci prânz sau
cină, nu chema prietenii tăi, nici fraţii tăi, nici
rudeniile tale, nici vecini bogaţi, ca nu cândva să te cheme şi ei pe tine şi
să ţi se dea răsplata. Ci când faci ospăţ, cheamă săracii, neputincioşii,
şchiopii şi orbii şi fericit vei fi, căci nu pot să-ţi răsplătească şi ţi se va
răsplăti la învierea drepţilor» (Lc. 14:12-14).
Aşadar, ospeţele şi pomenile după voia Domnului
trebuie făcute pentru cei ce au lipsă de ele, nu pentru bogaţi. Dacă le faci
pentru cei ce le răsplătesc, nu ai niciun folos de ele. Iar dacă le faci pentru
cei lipsiţi, „fericit vei fi”, pentru că îţi faci „datornic” pe Dumnezeu şi ţi
le răsplăteşte El, în viaţa veşnică.
«Fericit este cel ce va prânzi în împărăţia lui
Dumnezeu»
Pentru tot binele pe care îl faci oamenilor, vei avea
plata la El bucuria negrăită şi fericirea netrecătoare. În vuietul grijilor pe
care le avem sau pe care singuri ni le facem, un glas ceresc ne strigă mereu:
„Veniţi, că iată gata sunt toate!…
Veniţi la cina împărăţiei lui Dumnezeu!…” Ce răspuns
am dat până astăzi la acest glas de chemare?… Să nu uităm că de răspunsul pe
care îl dăm la chemarea aceasta se leagă fericirea sau
osânda noastră veşnică.
«Fericit este cel ce va prânzi în împărăţia lui
Dumnezeu» (Lc. 14:15)
(Extras din „Pildele Mântuitorului”, de
Pr. Ilarion V. Felea)
TAMAIA
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Tamâia în
biserica este un semn material al sfinteniei fiintei lui Dumnezeu si a
sfintilor Lui, precum si un mod de a ne aduce aminte ca si noi trebuie sa
vietuim în sfintenie. Sfintenia e o însusire vesnica a lui Dumnezeu si a
sfintilor Sai dupa harul si dupa darul Lui. Sfintenia trebuie sa fie
întotdeauna si o însusire a noastra iar duhoarea pacatului ce ne este proprie
trebuie respinsa în tot chipul: prin pocainta, prin munca, prin post,
rugaciune, milostenie.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Liturghia:
Cerul pe pamant, traducere de Boris Buzila, Ed. Deisis, Sibiu, 1996, p. 191.
FIREA
CANTARII
-
Fericitul Trifon Turkestanov -
Întru a sunetelor minunata potrivire glasul chemarii Tale se aude. Tu ne
deschizi pridvorul Raiului ce va sa fie si ne dezvalui mladioasa fire a
cântarii prin sunetele pline de-armonie, prin taina adânca a izvodirii
muzicale, prin simtirea înalta ce prinde glasuire într-a artistului lucrare.
Fiece frumusete adevarata, ca o atotputernica chemare, ne poarta sufletul spre
Tine, facându-ne sa glasuim plini de-ncântare: Aliluia!
Fericitul Trifon Turkestanov, Cunoasterea
lui Dumnezeu prin mijlocirea firii vazute, traducere de Olga Bersan, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, cap. Acatist de Multumire „Slava lui Dumnezeu pentru
toate”, p. 130
INGROPACIUNEA
-
Sfantul Tihon din Zadonsk -
Vezi cum este îngropat un mort ori îti înmormântezi tu tatal sau mama,
prietenul sau fratele. Aceasta împrejurare îti da o pricina pentru tânguire,
însa nu aceea dintru care multi plâng fara de folos; ci tu sa versi lacrimile
tale cugetând la pricina mortii, adica la pacatul care l-a adus într-o stare
atât de jalnica pe omul cel care a fost zidit nemuritor si dupa chipul lui
Dumnezeu. Temeiul îndreptatitei tânguiri este acesta: prin pacat L-am mâniat pe
Dumnezeu si din aceasta pricina am fost supusi mortii. Iar vazându-l mort pe
aproapele tau, sa-ti amintesti ca si tu „pamânt esti si în pamânt te vei
întoarce” (Facerea 3, 19). Însa apoi sa-i multumesti lui Dumnezeu ca El, prin
Fiul Sau si Domnul nostru Iisus Hristos, ne-a dat nadejdea cea buna a Învierii
si a vietii veacului ce va sa vie.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in
imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 81
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu