Mircea Dorin Istrate - Poate-o fi și iarna, iarnă

 

Mircea Dorin Istrate

Poezii pentru sâmbăta seara

 

 

~*~

 

Poate-o fi și iarna, iarnă

 

Numai FRIGUL din ,,Decembre,, ne-amintește că e iarnă,

Că în rest, e-o PLOAIE rece, ce se cerne peste lume,

Din cei nori ce încheiat-au un SFÂRȘIT de trisă toamnă,

Cu NECAZURI cât cuprinde, și, puține clipe bune.

 

Trist e OMUL, tristă-i vremea, trist e timpul ce și-l trece

În VIAȚA ce-o-nădește zi de zi în dimineți,

Că în SUFLET și în GÂNDU-i, ca și-afară-mi este rece,

Iară VISUL lui din noapte, se-mpletește în tristeți.

 

Nu-i mai VREMEA ca odată, nu-i mai OMUL cum a fost

PREASMERIT, și-n gând cu Domnul, IERTĂTOR pe tot și toate,

Preaștiind că-n astă viață, tot ce faci îmi are ROST

 Dacă vrei să TRECI prin dânsa, fără griji și-n sănătate,

Nu cu GÂND să faci avere, ci atât cât ți-e de-ajuns,

Nu URÂND, trădându-ți neamul, în minciună și în râcă,

Nu UITÂND de Domnul nostru și de vremi când ne-om fi dus

Colo-n CERURILE ’nalte, unde-i liniște adâncă.

 

Doamne, dă-ne cum mai fost-a, IARNA cea de mult visată,

Cu zăpezi să-ngroape satul și cel câmp să-l troienească,

Alb îmi fie-n juru-mi totul, ca-ntr-o LUME fermecată,

Iar prin sat de îmi va trece și o SANIE domnească,

Și din ea o să coboare Moș bătrân cu SACUL plin,

Ști-vom toți că-n rând îmi vine, SFÂNTA zi, ca o minune,

Tuturor să îmi VESTEASCĂ c-am scăpat de rău și chin,

Că născutu-s-a PRUNCUȚUL ce SCIMBA-va, vechea lume,

Ca de-acuma înainte, mult mai BUNI, cu toți să fim.

 

4.12.2024

Mircea Dorin Istrate

 

***

 

 

 

Moșul drag, cel așteptat

 

Azi, e ziua așteptată, de copiii ceia care,

Sunt cu gândul lor de-acuma iar la Moșul NICOLAIE,

Ce-o să vină-n astă noapte, pe furiș, la fiecare,

Să le pună în ghetuțe dulciuri, jucării, o droaie,

De mi-au fost cuminți cu toții.

 

Dacă nu, o să găsească

În ghetuțe o jordiță, semn că nu e chiar de bine,

Și că de acum ‘nainte, trebui-vor să gândească

Să se-ndrepte, că la anul, nu știu Moșul de mai vine.

*

Voi ceilalți, chiar de vi-ți pune, toate încălțările,

Curățate, văcsuite, de trei ori și rând la rând,

Goale fi-vor dimineața, că-s prea mari, iar Moșul blând,

N-are cum căra atâtea, peste toate zările.

**

Voi primitu-mi-ați destule, când mi-ați fost copii odată,

Bombonele, acadele și mai rar, vre-o jucărie,

Azi, nepoți  vor mai multe,  nu o simplă ciocolată,

Vor de-acuma doar tablete, că-s însemn de, bogăție.

 

5.12.2024

 Mircea Dorin Istrate

 

***

 

 

S-au înmulțit poeții

 

Ca ciupercile în crânguri, mi s-au ÎNMULȚIT poeții,

Toți îmi SCRIU la poezii de se sperie ,,clienții,,

Că de-ar fi să îmi CITEASCĂ cât pot ei de-acum a scrie,

Trebui-vor zeci de FABRICI, facă-mi tone de hârtie.

 

Ce SCRIU ei ? aici e buba, e ca  DATUL cel din gură,

Că prea mult din ce scriu dânși este doar... MACULATURĂ

Toți se CRED că-s Eminescu, sau mă rog, un pic... mai jos,

Dar din’naltul cel Luceafăr, pân’ la ei, e DRUM... de ros.

 

Lor, de asta nu le PASĂ și îmi scriu mereu, într-una,

Că ea, lumea-i LINGUȘEȘTE, de îmi crezi că-i fac statuia,

Când  în loc ar face bine, di-nceput să-i POTOLEASCĂ,

Nu le FACĂ vorbe dulci, lumea-ntregă, mi-i ... slăvească.

 

Azi, pe fiecare stradă, un cenaclu poți a face

După cum se nasc poeții și cât scriu la cărți în pace,

Rău nu e că sunt atâțea, rău îmi e că se-amăgesc

Că-s poeți de-antâia clasă și pe noi ne fericesc.

 

*

Sita n-are găuri dese și de-acuma-i mult prea rară,

Ea în loc să cearnă genii, ne preface-n apă chioară,

Prea puțini mi se ridică din cea tină mocirloasă,

Iară noi citim nimicuri, de doi lei, de spiță joasă.

 

Vorba veche, bătrânească, mai de mult ea tot ne spune,

Că românul, din născare, e poet în astă lume,

O fie el din astă tagmă, dar întâi, învețe-a scrie

Și apoi, de-o fi alesul, să și scrie, poezie.

 

6.12.20.24

Mircea Dorin Istrate

 

***

 

 

 

Cărărind prin cer cu stele

 

Câte LUMI sunt pe acolo, în AFUNDUL Tău ceresc,

Câte RAIURI, câte IADURI mi se NASC și se SFÂRȘESC,

Câți ca MINE-n universuri au TRĂIRE și GÎNDIRE,

Câte RELE câte BUNE fac aceștia-n NESFÂRȘIRE,

Doar POETUL, cu-a lui MINTE înclinată spre VISARE,

ȘTIE, VEDE și CUPRINDE, toate astea, nu oricare.

 

Noi l-AVEM pe Eminescu, cel LUCEAFĂR în rotire,

UMBLĂTOR prin Căi Lactee, ce-mi cuprinde în GÂNDIRE,

ÎNCEPUTURILE lumii, mersul ei până la noi,

Și cum fi-va VIITORUL, ce sortit e pentru voi,

Câte PATIMI, cât URGIE am avut de îndurat,

Cât TAINE neștiute, veți avea voi de-NVĂȚAT,

Ca să fiți cum Lui îi place, plini de HARURI, ne-ntinați,

PURI ca neaua-n miezul iernii, într-u toate, lăudați,

Ca pe mână să vă lase, NESFÂRȘITUL Lui ceresc,

Ca la urmă voi să-l FACEȚI CUIB de RAI, în pământesc.

 

DESLUȘIȚI cu luare-aminte, ce poetu-în vers vă SPUNE,

Că-n ROSTIREA lui frumoasă este multă-NȚELEPCIUNE,

Câtă el cu-a lui GÂNDIRE, socatind și cu răbdare

A văzut cu OCHII minții, în adânca lui VISARE.

 

OCROTIȚI-vă poeții, fiind că ei visează încă

Ce e DINCOLO de stele, în lărgimea cea adâncă,

Fiincă ei vă pun în minte, GÂNDUL cel de început,

Să-mi răspundeți la-ntrebarea: CINE astea le-a făcut?

 

Fără el am fi NIMICURI, tot orbecăind în noapte,

Când din nalturi auzi-vom doar ușoare, slabe ȘOAPTE,

Ce ne CHEAMĂ sus, în ceruri, să-i vedem a lui MINUNI,

Nu să STĂM în astă tină, înglodați în VECHI minciuni.

*

Mulțumi-ți-om drag poete, pentru tot ce ne-ai LĂSAT,

TAINE vechi, ce noi de-acuma le-om avea de ÎNVĂȚAT,

Despre ce îmi e de-ASUPRA, cînd privim la cer cu stele,

Și cu GÂNDUL duși departe, cărări-vom, printre ele.

 

 

~*~

7.12.2024

Mircea Dorin Istrate

 

***