Acesta
e rostul
~*~
Popas
în timp. Câte cărări în urmă!
Privirea
mea adastă prin hârtoape
Și
vrea de zbateri și de hău să scape,
De
clocotul și mugetul de turmă.
Deschid
căznit nedeslușite trape
Și
degetele încleștate scurmă,
Să
pot desprinde negura ce curmă,
Ca
însoțiri de taine să se-adape.
Acesta-i
rostul. Vrajbe ne-ntrerupte!
Cu
fiecare geamăt îmi ridic
Trudita
frunte peste maluri supte.
Nu
vreau să uit de mine, să abdic.
Așa
îmi cere trupul. Vrea să lupte.
Fără-ncleștări
în jur, nu e nimic.
~*~
27
noiembrie 2024
În
tren, spre Câmpina.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu