Lansare de cărți – Vaslui, 19 aprilie 2012

Joi, 19 aprilie, 2012, la Biblioteca Judeţeană „Nicolae Milescu Spătarul” din Vaslui a avut loc lansarea cărţilor „În două lumi” de Ben Todică, Australia şi „Gioconda nimănui” de Valentina Teclici, Noua Zeelanda. Vremea bacoviană nu i-a împiedicat pe iubitorii de cultură şi literatură  să participe la o acţiune extrem de interesantă, o transmisie triplex Vaslui (România), Melbourne (Australia), Napier (Noua Zeelanda). Organizator și moderator, directorul celei mai alese case a cărții din Vaslui și reprezentativă la nivel național,  domnul profesor Voicu Gelu Bichineț.

***

Gelu Bichineț, directorul Bibliotecii „Nicolae Milescu Spătarul”

Oriunde ne-am afla, noi românii avem niște trăiri aparte și niciodată nu ne lăsăm desprinși de rădăcinile noastre. Ar fi și anormal ca pașii purtându-ne prin alte locuri să încercăm să uităm ceea ce ne-a definit ca popor, să uităm rădăcinile, să uităm tradițiile, să uităm obiceiurile noastre. Și cum nicăieri nu este mai bine ca acasă, iată că doi oameni care au ales să trăiască în altă parte, mă refer aici la doamna Valentina Teclici, care s-a stabilit în Noua Zeelanda și domnul Benoni Todică, care a ales să trăiască în  Australia revin pe meleagurile natale prin intermediul tehnicii moderne.

Dubla lansare de carte de astăzi are și o conotație sentimentală aparte. Oamenii aceștia, nu numai că sunt români, oamenii aceștia sunt din județul Vaslui. Dacă doamne teclici a copilărit, trăit și învățat în estul județului, la granița cu Republica Moldova, în Huși, domnul Ben Todică s-a născut în satul Iezer, comuna Puiești. În urmă cu doi ani de zile am făcut o lansare de carte și ciolegul nostru Ionuț Tudor a prezentat un filmuleț despre locurile natale ale domnului Ben Todică. Nu am amia mers de data aceasta pe același scenariu, ci am ținut să invităm la Biblioteca județeană oameni care au citit lucrările celor doi autori, oameni care înțeleg sentimentele aparte care le nutresc cei doi acolo departe de țară, și de ce nu, oameni care încearcă din răsputeri să promoveze într-un fel sau altul cultura românească.   

Faptul că alături de noi sunt nu numai cititori, ci sunt și autori de poezie, autori de proză, faptul că alături de noi se află oficialități, mă refer aici la viceprimarul Vasluiului, prietenul și colegul nostru, Valeriu Caragață, faptul că alături de noi se află un etnograf, folclorist, dar eu aș spune, un om de carte, profesorul Dan Ravaru sau dr. Laurențiu Chiriac, directorul Muzeului Județean, scriitorul Ioan Baban, nu în ultimul rând, colega noastră, doamna Vasilica Grigoraș, și de la Huși, doi prieteni buni ai doamnei Teclici, mă refer la domnul Constantin Donose și la doamna directoare a Bibliotecii Mihai Ralea.

Am ținut să facem aceste lansări astăzi în săptămâna luminată tocmai de a da greutatea cuvenită unui eveniment aparte, unui eveniment care dorește să puncteze caracterul nostru, să puncteze dorința noastră de păstrare a identității culturale și, nu în ultimul rând, de păstrare a limbii române. Nu am să mă lungesc mai mult cu acest expozeu, ci am să-mi permit să intru direct în subiect, dând cuvântul doamnei Vasilica Grigoraș, colega noastră bibliotecară, prietenă de suflet atât cu domnul  Benoni Todică cât și cu doamna Valentina Teclici. Vă rugăm doamnă!

Vasilica Grigoraş

  

MOTTO: „Dorinţa de a şti, de a cunoaşte, de a comunica unii cu alţii şi de a împărţi din dorul şi darurile cu care am fost înzestraţi fiecare în felul său, ţine de condiţia noastră umană”. Corneliu Zeana „Trei secole după Milescu: Jurnal paralel”

Întrunirea noastră de astăzi confirmă cu brio această afirmaţie şi ne bucurăm cu toţii că ne-am găsim timp să participăm la această întâlnirea  de suflet,  noi vasluienii alături de confraţii noştrii de peste mări şi ţări: doamna Valentina Teclici şi domnul Ben Todică.

Aceşti prieteni apropiaţi ai Vasluiului au un destin cumva asemănător. Doritori de a căuta permanent, de  a cunoaşte şi  învăţa mereu lucruri noi, au creat o operă prin truda şi harul cu care au fost binecuvântaţi şi dăruieşte cu sufletul deschis celorlaţi rodul creaţiei lor.

Cine sunt Ben Todică  şi Valentina Teclici? Ben Todică, vasluian prin naştere, Valentina Teclici, prin  creştere şi educaţie sunt cetăţeni români pe vecie, dar au ales să plece din România, să dobândească şi alte cetăţenii în ţările lor adoptive, Australia şi, respectiv, Noua Zeelanda. Acest lucru nu i-au făcut să-şi uite rădăcinile, originea şi cultura în care s-au format. Totodată au asimilat şi cultura ţărilor în care trăiesc. Astfel au devenit bogaţi sufleteşte şi spiritual.

O altă calitate comună a celor doi este polivalenţa personalităţii lor. La Ben Todică, harul literar se completează fericit  cu talentul artistic, în speţă arta cinematografică şi cu performanţa în mass media ca redactor şi producător  de emisiuni radio şi televiziune. A realizat numeroase filme.  Cea mai mare parte a producţiilor sale TV (circa 260 de filme documentare de scurt şi lung metraj privind activitatea comunităţii româneşti din Melbourne, dar nu numai) sunt disponibile şi pe You tube. Filmul DRUMUL NOSTRU a fost studiat la o Universitate din Statele Unite.          

Ca şi Ben Todică, Valentina Teclici este parcă într-o cursă de explorare continuă. Călătoreşte în marele univers natural, dar şi în universul său interior. Călătoreşte pe tărâm ştiinţific şi literar, concretizând şi confirmând harul şi talentul cu care a fost înzestrată. Valentina Teclici este doctor în sociologie, titlu pe care l-a obţinut la Universitatea din Bucureşti, sub îndrumarea academicianului Cătălin Zamfir. În Noua Zeelanda lucrează şi face cercetare conform pregătirii şi studiilor de specialitate.

Şi, o informaţie deloc lipsită de importanţă, ci dimpotrivă, ambii au familii mixte, Ben căsătorit cu chinezoaica Ming, iar Valentina cu un nativ kiwi, pe nume Robert. Aceasta înseamnă că pentru ei, iubirea nu are margini. Întreaga lor viaţă acolo, începând cu cea de familie se bazează pe iubire şi toleranţă.

De data aceasta ne mângâie inima în această săptâmână luminată de Sfânta Înviere a Domnului  cu volumele: „În două lumi”,  interviuri şi ecouri de Ben Todică  şi „Gioconda nimănui” versuri de Valentina Teclici. Şi, cum nimic nu este întâmplător, cred că aceste lucrări sunt lansate aici în ajunul sfintei sărbători a Izvorului Tămăduirii, ele fiind şi leac pentru mintea şi sufletul nostru.

Îngăduiţi-mi să spun câteva cuvinte despre „În două lumi”. În acest volum, Ben Todică acordă o atenţie deosebită şi spaţii consistente dialogurilor cu persoane şi personalităţi pe care le-a cunoscut de-a lungul vieţii. Împreună cu acestea face o investigaţie profundă a vremurilor de acum sau de mai înainte. Ben Todică prezintă lumea copilăriei în care a trăit şi lumea modernă care uneori orbeşte printr-o falsă strălucire, pe care el a sesizat-o cu dibăcie, atât prin obiectivul aparatului de filmat, cât şi prin scriitura sa. El  sfidează şi anulează spaţiul şi timpul, totul este universalitate şi contemporaneitate. Opera lui Ben se dovedeşte a fi ademenitoare şi prin combinaţia de vechi şi nou, de deja vu şi inedit, de statornicie şi libertate nebănuită, care îi asigură perenitatea, eternitatea chiar.

Cartea poate fi văzută şi ca un roman în care eroii îşi descriu pe viu propria viaţă. Astfel se desprinde o lume pământeană, bine ancorată în realitate  şi una idealizată, spirituală, ce tinde spre desăvârşire.

La Ben Todică, interviul este adevărată „maieutică”, adică arta  de a „moşi”  interlocutorul până a ajuns în profunzime, la esenţa lucrurilor şi faptelor, la  ceea ce căuta de facto. Această explorare a adâncului, a tainelor sufletului şi vieţii celor intervievaţi este închinată semenilor, pentru aflarea unor adevăruri de mult uitate sau considerate irelevante. Mesajul interviurilor plonjează de la mare distaţă, dar şi de la mare înălţime în sufletul românilor, ajunge exact la ţintă  şi impresionează prin sinceritate şi acurateţe.

Câteva cuvinte despre poeta Valentina Teclici şi cartea sa „Gioconda nimănui”.

La începutul carierei de scriitor, Valentina Teclici s-a impus cu literatură pentru copii, poezii şi proză. Unele dintre cărţi au fost lansate şi la noi în bibliotecă.  Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Bucureşti, înainte de 1989.

Valurile vieţii, preocupările cotidiene şi cele ştiinţifice nu au îndepărtat-o niciodată de poezie. Realistă şi bine ancorată în vremurile trăite, visătoare şi romantică prin fire, dăruită cu har, Valentina Teclici, oriunde s-a aflat a scris poezii pe care le-a adunat în timp ca pe nişte perle de mare preţ.

În  anul 2011, cu ocazia revenirii în România,  a publicat la Editura Oscar Print din Bucureşti două volume: „Dialog” în colaborare cu huşeanca Ana Anton  şi „Gioconda nimănui”.

Stilul  poeziilor Valentinei Teclici este unul rafinat şi liber. Poeta operează cu nebănuite şi sclipitoare figuri de stil. În compoziţiile sale lirice, se dovedeşte a fi un talentat producător de metafore graţioase şi un ingenios constructor de epitete de toate soiurile. Lecturându-i poemele, uneori, apetitul pentru metaforă îţi taie respiraţia.

Opera lirică a Valentinei Teclici include în principal poezie de dragoste, poezie de nuanţă  filosofică. Este o poezie optimistă, pozitivă, ce oferă o perspectivă luminoasă asupra omului, lumii şi vieţii. Poeziile se caracterizează prin originalitate, spontaneitate şi  profunzime, calităţi determinate de sensibilitatea, înclinaţia spre meditaţie, harul şi talentul autoarei. Reflectă ceea ce este dincolo de măsurabil şi palpabil şi revelează tablouri, imagini cu o mare putere de sugestie.

Poeziile incluse în acest volum sunt reprezentative pentru creaţia poetică a Valentinei Teclici.

Autorii acestor cărţi au reuşit prin opera lor şi prin întâlnirea noastră de astăzi să construiască cel mai lung pod din lume, de peste 20.000 de mii de km, între România, Australia şi Noua Zeelanda. Creaţia lor reprezintă liantul celor două emisfere ale globului prin trăire, gândire şi simţire în condiţiile multiculturalismului din ţările care i-au înfiat, dar şi în spaţiul unui multiculturalism la nivel planetar. Ei sunt cunoscuţi în ţările în care trăiesc, în România, în Europa, Statele Unite, Canada etc. Ei sunt cetăţeni planetari.

Pentru toate acestea şi pentru multe, multe altele, felicit cu mare drag şi deplină sinceritate pe Ben Todică şi Valentina Teclici şi recomand cărţile spre lectură.

Iar acum am o datorie de suflet pe care vreau să o duc la îndeplinire. Simt nevoia să aduc mulţumiri distinşilor noştri oaspeţi din depărtări, domnului Ben Todică şi doamnei Valentina Teclici pentru că au acceptat ca astăzi să fie alături de noi. Le mulţumesc pentru încrederea cu care m-au onorat de a colabora pe plan literar, astfel continuându-mi munca de bibliotecar atât de dragă mie,  căutând cu acelaşi patos prin sertarele literaturii şi culturii române şi universale, acest lucru asigurându-mi întrucâtva vivacitatea intelectuală şi liniştea sufleteasca de când am ieşit la pensie.

Mulţumesc din suflet domnului director Bichineţ pentru înţelegerea şi delicateţea cu care m-a înţeles şi m-a încurajat mereu.  Întotdeauna m-am simţit mai mult decât binevenită în această instituţie minunată. Aceleaşi mulţumiri şi colegilor mei.

Şi nu în ultimul rând, mulţumesc dumneavoastră vasluienilor pentru că astăzi aţi ales să fiţi aici, împreună cu noi şi cu prietenii noştri din depărtare, dar aproape de sufletul nostru al tuturor.

Gelu Bichineț

Într-o lume bântuită de nevoi, într-o lume în care ura își face loc cu insistență, iată că Biblioteca Județeană încearcă să promoveze, ca de fiecare dată, de altfel, creatorii locali și nu numai. Era foarte simplu ca astăzi într-o zi atât de mohorâtă, într-o zi care ne duce cu gândul spre Bacovia să stăm liniștiți, să ciocnim un ou și să povestim cât de frumoase au fost sărbătorile de Paști, numai că, la propunerea doamnei Grigoraș, am zis că nu este frumos, nu se cade ca doi oameni care și-au așternut pe hărtie gândurile și care doresc să apară în fața publicului vasluian să nu beneficieze de această întâlnire, zic eu, de suflet. În biblioteca noastră se află, cred eu, 10 din cele 13 cărți cu semnătura doamnei Valentina Teclici. Pentru domnul Ben Todică, ambele cărți pe care și-a pus semnătura se află în bibliotecă. Noi am fi foarte bucuroși dacă am avea posibilitatea să difuzăm aceste lucrări în tot spațiul vasluian. Vom încerca să găsim o soluție, poate ne ajută bunul Dumnezeu.

Ceea ce vreau să spun este însă altceva. Oamenii cu suflet, oamenii care au o sensibilitate aparte, indiferent unde s-ar afla pe glob, gândesc și simt la fel de sensibili. Doamna Teclici, din poeziile dumneaei, am încercat să caut câteva cuvinte cheie și spre surprinderea mea, cele mai des utilizate  cuvinte sunt: „colivie”, „gratii”, „orizont”, „văzduh” și „dor”. Pentru mine toate aceste cuvinte mă duc cu gândul la sentimentele frumoase pe care doamna Teclici le are față de poporul român, față de locurile natale și, nu în ultimul rând, față de oamenii de aici. Faptul că își dorește ca un adolescent să zboare spre zări, faptul că își dorește să nu mai vadă niciun fel de barieră, niciun fel de gratii de la niciun fel de geam e dovadă a aspirațiilor extraordinar de frumoase. În același timp, dorul de casă o macină întrucât în  multe dintre poeziile domniei sale am regăsit o tristețe care, de regulă, o găsești doar la cei care au plecat de aici.

Același lucru l-am sesizat și la domnul Benoni Todică. În toate interviurile pe care le-a realizat, mai devreme sau mai târziu, la început sau la mijlocul interviului aduce în discuție casa, aduce în discuție locurile natale, aduce în discuție atât zona Puieștiului cât și a Oraviței, pentru că e bine să știe cei prezenți astăzi aici că o bună bucată de timp în copilărie, domnul Benoni Todică s-a născut, a trăit la Puiești, după care împreună cu familia, cunoaștem sentimentul de mișcare a populației din Moldova spre zonele miniere, pleacă în Banat, unde își petrece restul vieții până când se decide să părăsească teritoriul României.

Atât la Benoni Todică cât și la Valentina Teclici, dorul de casă, chiar dacă încearcă să-l mascheze se regăsește, practic, în fiecare slovă. Pentru dumnealor, pentru a le alina acest dor am gândit că săptămâna aceasta este numai potrivită pentru a le reaminti că, în ciuda tuturor necazurilor știm, măcar unii dintre noi să stăm laolaltă, știm, măcar unii dintre noi că valorile adevărate trebuiesc menținute și încercăm din răsputeri să depășim hopurile și barierele pe care unii le ridică în mod artificial în calea noastră.

Dau cuvântul domnului Donose care de la Huși venind, încearcă să ne schițeze un portret sentimental, frumos și realist al doamnel Teclici.

Constantin Donose

Valentina Teclici a lucrat ca redactor la Editura Porto Franco din Galați, pe vremea când era condusă, Dumnezeu să-l odihnească, Ion Chiric. A publicat un număr de volume, a debutat în anul 1985 cu Moș Teacă, o dramatizare pe care a scris-o în colaborare cu actorul Flad Vasiliu după “Schițe și articole“ de Anton Bacalbașa. Au urmat De la noi din grădiniță, versuri (1986, pentru care a primit premiul național în 1987), Mama mea e cea mai bună, versuri (1988), Fetița cu nume de cântec, povești (1990). Toate aceste trei volume au apărut la Editura Ion Creangă din București. Apoi, Jocurile verii, versuri (Editura Coresi, București, 1991), Caseta cu video-povești, Daruri de Moș Crăciun, povești scrise de ea cu câțiva prieteni în 1992. În continuare Vina de a fi copil al străzii, o lucrare de sociologie care a apărut în 1998, Editura Oscar Print din București,  unde publică şi Ghidul de educație pentru sănătate în anul 2002. Publică poezie în limba franceză: L’Enfance en Poesie, traducere de Constantin Frosin, apărută în Belgia, 1993, și  în limba engleză: The Danse Lesson, Oscar Print, 2002. Și Dialog, un volum pe care l-a scris în colaborare cu prietena din copilărie, Ana Anton, apărut anul trecut, în același an în care a apărut și Gioconda nimănui.

Valentina a pășit încă din copilărie în acest tărâm al creației, unde frumosul se împletește cu bunătatea, imaginația cu visul în această lume plină de grabă, copleșită de informații, mă gândesc la calculatoare, ea continuă să aștearnă pe hârtie gândurile, visele, bucuriile frumoase, făcând astfel un adevărat transfer al sentimentelor sale sufletești către iubitorii de literatură.

Poeziile sale sunt emoționante și au harul de a ne îndemna pe fiecare să ne lăsăm imaginația să zburde. Aș vrea să ilustrez lucrul acesta, cu permisiunea dumneavoastră și a Valentinei, dânsa este, cum spunea și domnul Director, o nostalgică și am ales să lecturez poezia Copilărie:

Copilăria e un capitol

La care viața mea

Continuă să scrie.

Gustul fructelor

Din livada bunicilor

Se prelinge ca un curcubeu

Pe buzele cuvintelor.

Șoaptele sângerii ale cireșelor

Și vinețiul dudelor

Pictează cerul gurii cu-amintiri.

Copilul din mine râde

Fără grija timpului

Și-a pâinii de măine.

Clipele se rostogolesc la

picioarele lui

Ca monedele pe-asfaltul lunii

Și el suie și coboară-n neștire

Treptele zilei

Cu buzunarele doldora

De idei fosforescente.

Copilul din mine

Se zbenguie inocent

Cu mieii şi lupii pe platoul

amiezii. 

Mirosul de lapte şi sânge

Umflă nările vântului.

Zmeul copilăriei

Spintecă norii prezentului.

Mâna încordată

Eliberează sfoara,

Dar copilul din mine

O prinde cu dinţii,

O înfăşoară aripă

În jurul umerilor îngenunchiaţi

Şi-mi cântă:”

“Hai la culcare, Tina,

Să creştem mari, ca mâine

Să învăţăm noi trucuri

Să câştigăm la loteria soarelui

Dacă vom juca

De-a viaţa-ascunselea”.

În zori simt pe obraz

Sărutul copilului din mine.

Inspirat, condeiul vieţii

Continuă să scrie

Capitolul numit copilărie.

Gelu Bichineț

Într-adevăr domnul Donose a încercat s-o readucă la acei frumoşi ani ai copilăriei, eu am să încerc să o plimb pe doamna Teclici spre întrebările care o frământă şi am să vă ilustrez căutările dumneaei cu alte versuri: “Singurătatea mi-a deschis o uşă / spre temniţa luminii, / şi o fereastră / spre colivia iluziilor... Prin care din ele să fug?” (din poezia Ascultă!). Fiecare din noi avem întrebări, fiecare are un zbucium, o neîmplinire, o dorinţă de realizare. Numai că nu toţi avem curajul să aşternem gândurile pe hârtie aşa cum face doamna Teclici.

Şi Benoni Todică are întrebări existenţiale, fireşti. Mă bucur să-i văd alături pe  copiii şi nepotul domnului Benoni Todică, mă bucur s-o văd pe minunata şi îngăduitoarea sa soţie, pentru că viaţa lângă un om care petrece cea mai mare parte a timpului căutând subiecte pentru emisiunile radio sau realizând filme, interviuri, portrete, nu este o viaţă uşoară. De aceea, oamenii care stau alături de asemenea creatori sunt şi ei nişte oameni minunaţi. Zbuciumul celui mai mic din familia Todică e o dovadă a agitaţiei care l-a caracterizat toată viaţa pe Benoni Todică, aşa că fiţi mându că fiica dumneavoastră a dat naştere unui copil care este la fel de zbuciumat ca şi dumneavoastră. Iar dacă nepoţelul acela mic care nu vă lasă în pace, ştim că de regulă cele mai puternice trăsături le transmitem nepoţilor noştri. Şi iată că este şi mai zbuciumat nepotul şi de aceea ţin să vă felicit pentru această minunată familie de oameni zbuciumaţi, dar un zbucium frumos, într-o căutare permanentă de armonie, de eleganţă şi de nobleţe.

Dau cuvântul colegului şi prietenului nostru Dan Ravaru.

Dan Ravaru

Joi, 19 aprilie, la sala de activităţi a Bibliotecii Judeţene "Nicolae Milescu Spătaru", a avut loc o întâlnire a antipozilor, bineînţeles nu în sens catastrofic, ci în cea mai benefică şi creatoare atmosferă. Au fost lansate două cărţi, "Gioconda nimănui", de Valentina Teclici, o scriitoare neo-zeelandeză născută la Huşi, şi volumul "În două lumi", de Ben Todică, publicist în mass-media australiană, născut în satul Iezer-Puieşti, trăit în Banat, la Ciudanoviţa, plecat din ţară la 29 de ani. Sala amintită s-a bucurat mai întâi de un aranjament tehnic datorat organizatorului, iniţiatorului şi conducătorului acţiunii, domnul director Gelu Bichineţ şi pricepuţilor săi colaboratori, aranjament care ne-a permis să-i vizionăm pe interlocutorii noştri de la capătul lumii şi să dialogăm cu ei. Pentru prima oară eu, care sesizez mereu influenţa, nefastă, deseori, a Internetului asupra nivelului de cultură, am fost sincer entuziasmat de aceste posibilităţi care, cu nu mult timp în urmă, aparţineau ştiinţifico-fantasticului.

Din creaţia doamnei Valentina Teclici, care cuprinde o mare varietate de teme, de la literatura pentru copii până la studii de sociologie, ne-am oprit asupra ultimului său volum de versuri, "Gioconda nimănui". Din titlu chiar se desprinde ideea de paradox, fiindcă o Giocondă a nimănui este, totodată, o Giocondă a tuturor, cu întreaga sa încărcătură de frumuseţe şi de mister. În lumea versurilor poetei se îngemănează conceptele filosofice cu transpunerea lor prin impresionante imagini artistice. Chiar de la început, Valentina Teclici se prezintă cu "Buzunarele doldora/ de idei fosforescente". Ideile se grupează într-o adevărată gnoză, într-o viziune dualistă în care contrariile dialoghează, aşezate faţă în faţă într-un echilibru al statorniciei lor, asa cum în viziunea populară noi suntem străjuiţi atât de îngerul bun, cât şi de îngerul rău. De aceea "Mâna dreaptă e pasăre/ Mâna stângă colivie", deci libertatea şi lipsa acesteia sunt alăturate asemenea mâinilor, adică asemenea expansiunii fiinţei umane. De altfel, aceste două motive artistice vor fi mereu prezente, în diferite ipostaze: "M-am visat astă-noapte o pasăre" , " O pasăre incendiată", "Să prindem în laţ o pasăre/ Mai bine cântecul", "Pasăre pictată pe pânza tinereţii". Şi fireşte, corolarul acesteia, aripa: " O femeie cu aripi", "Aripa de lut", " Aripa de vis", " Stol de aripi în sângele meu", "Sângelui îi vor creşte aripi", " O aripă agăţată-n perete", "Jarul din aripă". Colivia se bucură, şi ea, de diferite ipostaze: " Colivia iluziilor", "Colivia de chemări", "Calda colivie". Pe parcursul versurilor din volum întâlnim o foarte bogată cromatică. Predomină, în mod firesc, albastrul, simbolul universal al fericirii: " Balerina albastră", "însetată de albastru", "s-a desprins o zare de albastru" , "o himeră albastră", " cenuşa albastră", "fior albastru", "visele albastre-cărămizi". Suntem, însă, departe de o monocromatică. Vom întâlni şi nori purpurii, violetul bacovian, galbenul dor, roşul-violet, verdele amar, seva roşie, fiorul ruginiu. Ansamblul versurilor doamnei Valentina Teclici, pe lângă încărcătura de idei şi de frumuseţe, este un apel spre întoarcerea la adevărata poezie, la frumosul etern, salvat de influenţele contemporane ale prozaismului şi violenţelor de limbaj.

Volumul semnat de Ben Todica este structurat în două mari secţiuni. Cea dintâi cuprinde o suită de cele mai diverse tipuri de interviuri, iar a doua, foarte numeroase ecouri la volumul său anterior, intitulat "Între două lumi". Interviurile se remarcă, mai întâi, prin faptul ca nu avem de-a face, ca de obicei, cu simple întrebări urmate de ample răspunsuri. Fiecare interviu al lui Ben Todica are un caracter interactiv, el nu se rezumă la simple apelări, ci expune idei esenţiale, ce demonstrează veridicitatea şi, astfel, intră în dialoguri constructive cu interlocutorii. Aceştia sunt de o uimitoare varietate prin preocupări, prezenţe sociale, valori intelectuale, ancorări în domenii. Vom întâlni între aceştia scriitori, savanţi, reprezentanţi ai clerului, diplomaţi, regizori şi cineaşti, actori, interpreţi de muzică şi de teatru, dar şi oameni simpli, mineri din Ciudanoviţa Banatului sau oameni obisnuiţi ajunşi în Australia. În dialogurile sale, Ben Todică îşi dezvăluie, direct sau indirect, dorul de ţară şi preţuirea valorilor noastre naţionale. Un accent deosebit îl remarcăm referitor la personalitatea lui Mihai Eminescu. În timp ce în ţara apar fel de fel de neisprăviţi, unii chiar cu titluri academice, care din mercenariat (se ştie sau nu se ştie cine-i plăteşte...) sau din complexe de inferioritate calomniază cu ardoare imaginea poetului naţional şi alte valori româneşti, în diaspora de calitate  această imagine şi aceste valori rămân un frecvent far călăuzitor. La demersul benefic al lui Ben Todică, îmi permit să adaug reacţia impresionantă a unui scriitor israelian. Atunci când o reporteră, folosind un clişeu banal, îl întreabă dacă atunci cand îşi aminteşte de România se gândeşte la sarmale şi alte bunătăţi, el răspunde că se gândeşte la Eminescu şi la faptul că a rămas în viaţă fiindcă Mareşalul Antonescu a refuzat cererea lui Hitler de a-i preda pe evreii din România germanilor. Modul în care concepe Ben Todică emisiunile radio şi de televiziune pot fi adevărate lecţii de profesionalism pentru cei de la noi. Micile ecrane sunt pline de relatări, chipurile senzaţionale, despre româncile care fac filme porno sau au făcut parte din haremul lui Berlusconi, pe când Ben Todică ne prezintă savante şi universitare românce, jurnaliste, editoare, regizoare, etc., femei care sunt exemple de spiritualitate şi de creativitate. La fel cei din diaspora, alăturaţi acestui adevărat reprezentant al românilor, sunt ataşati tot mai mult obiceiurilor şi tradiţiilor naţionale, pe când la noi alţi neisprăviţi l-au importat pe Sf. Valentin, Halloween şi pe firavul şi scheleticul Iepuraş de Paşte. Îl aprobăm şi îl gratulăm din toată inima pe Ben Todică. Şi Valentina Teclici, şi Ben Todică sunt exemple de multiculturalitate totală, nu numai în ceea ce realizează, dar şi în viaţa de toate zilele, constituind familii mixte. Un reflex al acestora este şi minunata copertă a cărţii lui Ben Todică, în care splendoarea universală a stelelor este înscrisă deasupra unor nori fabuloşi. Coperta este creaţia fiului său, nepotul sătenilor din Iezer-Puieşti, purtând numele de Eric Bi Chen.

Întâlnirea a însemnat, cum era firesc, şi momente intens emoţionale. Mai întâi Vasilica Grigoraş şi Constantin Donose au dialogat cu vechea lor prietenă şi colegă Valentina Teclici, având lacrimi în ochi, iar Ben Todică şi-a regăsit în sală vechi cunoştinţe. Gelu Bichineţ, care a moderat discuţiile, făcând mereu observaţii remarcabile, a antrenat o participare activă a celor prezenţi, care au avut intervenţii valoroase şi au dovedit o cunoaştere adecvată a valorilor literare prezentate. Amintim pe Valentina şi dr. Valeriu Lupu, Brânduşa Dobriţa, Dr. Nicolae Ionescu, Elena Anuşca-Doglan şi, nu în ultimul rând, larga expunere prezentată de dr. Laurenţiu Chiriac, directorul Muzeului Judeţean Vaslui, care a realizat, ca de obicei, o îmbinare între stilul ştiinţific şi priceperea de a-şi apropia auditoriul. Ca întotdeauna, vice-primarul municipiului, prof.  Valeriu Caragaţă, a fost o prezenţă activă şi a conturat cu pricepere personalităţile aflate cu noi în dialog de la capătul lumii, acolo unde, acum, începe toamna. În viaţa culturală a Vasluiului, ziua de 19 aprilie 2012 poate fi însemnată cu o piatră albă, aşa cum făceau strămoşii noştri romani pentru zilele fastuoase.

Gelu Bichineț

Aș continua ideea domnului Donose și a domnului profesor Ravaru și, pe lângă buzunarele acelea pline cu idei, cu idei care cu siguranță vor străluci, v-aș mai cere îngăduința să mai citesc câteva versuri: ”Cineva a aruncat / un stol de aripi în sângele meu / și-o himeră albastră” (De-a prinselea…), vine exact în completarea a ceea ce spuneau  colegii noștri.

Bucuria de a fi alături de românii noștri dragi, de românii noștri care se străduiesc să păstreze o anumită ținută morală, o ținută decentă, o ținută elevată este o bucurie reală, e o bucurie care, mie, cel puțin, nu-mi crează decât  sentimentul frumos de a aparține unei nații cu oameni aparte. De foarte multe ori, cel puțin mass media are tendința de a zugrăvi aspectele negative. Sper din tot sufletul ca printre lucrătorii din mas media să apară cât mai mai mulți oameni care să încerce să caute frumosul în lucruri și nu urâtul.

Unul dintre oamenii care încearcă din răsputeri, cu greutăți foarte mari să scoată la lumină tot ceea ce este nou, tot ceea ce este sfânt în ființa umană, tot ceea ce este românesc și demn, este Benoni Todică. Asta a făcut încă din anii petrecuți la Oravița sau Timișoara, atunci când condițiile tehnice erau total diferite de cele de astăzi, încerca să facă reportaje, încerca să ia interviuri care să creeze acea stare de frumos, acea stare de bine, acea stare de cuviință, dacă vreți. Acum plecat departe, mult prea departe, din punctul meu de vedere, lucrează la fel de strajnic, cu la fel de multă dăruire, încercând să aducă la microfon pentru românii din Canberra sau din zonele învecinate să audă ce fel gândesc românii din țară.

Benoni Todică a depășit de mult bariera Australiei. Încearcă însă prin interviurile care le realizează să pătrundă în cele mai nebănuite colțuri ale lumii și să aducă români care au realizat ceva frumos, să-i aducă la microfon, să-și împărtășească din gânduri, și de ce nu, să ne prezinte un îndemn pentru cei care nu și-au găsit o cale.

Alături de noi se află profesor doctor Laurențiu Chiriac, directorul Muzeului Județean Vaslui, care se va apleca cu mai multă atenție asupra lucrării lui Ben Todică și va încerca să creioneze ceea ce consideră că este mai important din această ultimă apariție. 

prof. dr. Laurențiu Chiriac

În primul rând, Hristos a înviat! În al doilea rând, vă rog, permiteți-mi să spun că Ben Todică, prin titlul pe care l-a ales volumului său - În două lumi, deja ne vorbește nouă și prin vocea distinsei doamne Valentina Teclici, pe care o salut, pe care astăzi  o cunosc prin aceste mijloace care fac ca departele să fie aproape pentru că e vorba de o clipă australă și una zeelandeză, fie ea și nouă.

Așadar, Ben Todică, cel care întotdeauna, și în 2009 când tot prin intermediul acestei elegante instituții de cultură, Biblioteca Județeană și-a lansat prima lucrare a sa, și astăzi Ben Todică ne face să ne simțim ca un om între două lumi, de fapt, între bine și rău, între cer și pământ, acolo unde, de fapt ne ducem cu toții pe drumul de Golgotă.

La Ben Todică observăm și o bucurie a trăirii omniprezenței umane, dată și de un anumit har, aș putea spune, dat de Dumnezeu lui, unde el se simte deja în el, unde reușește să creeze și să întroneze voia divinului prin cuvânt. Asta este esența acestei cărți pentru că interviurile și ecourile semnalate de Ben Todică în carte sa, nu sunt altceva decât confesiuni de taină ale unei inimi învăpăiate care știe să adune ca o albină din polenul românesc de departe către ruga celor de acasă.

Ben Todică se remarcă și prin faptul că reușeșete să trăiască în Australia unde, parcă timpul devine mai automatizat, astăzi la ei începe de ieri  când deja  a început poimâine, de aceea  Ben Todică are curajul de a trăi și să se țină de viață în spatele inimii de cangur.

La Ben Todică, aceste confesiuni de care vorbeam, sunt ca drame ale sfâșierii sufletului pentru departele acasă. El are puterea, de altfel, în lucrarea sa  să străbată cu mintea viața viitorului celor plecați la antipozi redând ochilor strălucirea, prefigurându-le chiar speranța.

Ben Todică reușeșete de altfel, să ne arate că acest foc de dor aprins în sufletele românilor din Australia este unul mistuitor dar care ajutat de el, ca om care reușește să lucreze într-un post de radio să consemneze de fapt acel îndemn divin: ajută Doamne pentru că într-o zi, s-ar putea ca și el să te ajute. De altfel, aceasta este și perspectiva mântuirii, care nu garantează, dar dă speranțe.

Ben Todică, în cele 23 de interviuri ale sale, unele cu adevărate cuvinte euharistice, altele pline de cultură și spiritualitate românească ori cu arta, cultura, muzica, teatru și cinematografia românească, cu reprezentați de seamă ai acestor domenii, iată că reușește să ne aducă către interiorul sufletului său, către familia sa și, mai ales, către suplețea spirituală a sa. Atât interlocutorii săi, cum ar fi scriitorul american de origine română, Petru Popovici sau profesoara doctor Ileana Costea, cu renume mondial în profesia sa, de asemenea scriitorul George Anca, pastorul Corin Izvernariu sau, chiar  ambasadoarea din Australia, Anca Vișan, ori europarlamentarul Petru Luhan și mai cunoscuții actori: Stela Popescu, Cristina Deleanu și Eugen Cristea, cu toții reușesc să facă o schiță de portret a lui Ben Todică. Chiar dacă el este în lucrare personajul care doar animă aceste suflete la tăinuire, la vorbe, la poveste, este povestea unui neam întreg. De altfel, a unui neam întreg, a cărui țară pustiită parcă de hoarda crescută în propria-i bătătură încearcă mereu să renască.

Ben Todică mai are o calitate extraordinară. Prin atitudinea sa contemplativă încearcă să ne surprindă în interior și să ne aprindă totodată facla de jăratec a dorului ființei românești plimbându-ne prin minunata sa trăire australă în care misterioasa tristețe a cangurului  se îmbină miraculos cu melancolia departelui inspirând parcă fascinația sufletească aparte, dar animând și mentalitatea străinului adaptată permanent la cerințele locului și depășind o anumită conștiință a limitelor în elegantul și multuculturalul Melbourne.

Din această perspectivă, cartea sa, În două lumi: interviuri și ecouri apărută la editura târgovișteană Singur, în 2011, ne arată că, Ben Todică nu este de fapt singur, ci singur străbate cele două lumi.  De altfel, Australia o privește ca pe o simfonie enigmatică a zbuciumului interior românesc, fie cu efluvii de senzorialitate și plină de bucurii, fie cu meditații elegiate în faze reflexive.

Om de o rară sensibilitate pe umerii căruia apasă suplețea intelectuală, Ben Todică are această menire, să ridice în inimile românilor din Australia magnifice miraje ale calității și străvechii reminescențe ale culturii și civilizației românești.

Dorul de acasă este trăit cu inima de aventurier în simțire, dar face ca pe toți cei ce gândesc și simt românește din Australia să adulmece iubirea departelui ca pe o savoare elevată a unui spectacol contemplat din interior, unde extazul amurgului te provoacă și te proiectează parcă pe fundalul eternității speranței de mai bine. Pentru aceasta, trebuie să-i mulțumim lui Ben Todică. 

Gelu Bichineț

Și noi trebuie să-i mulțumim colegului Laurențiu Chiriac care a răspuns prezent la această solicitare a noastră și pentru cei prezenți care nu au apucat să citească  lucrarea domnului Ben Todică, vreau să menționez faptul că, pe lângă interviurile din această lucrare, există așa cum se menționa și Ecouri, ecouri la lansarea primei cărți Între două lumi, gânduri din partea unor oameni din Australia, România, și, bineînțeles și  județul Vaslui.   Și n-aș sta pe gânduri și aș enumera cu mare dragoste pe vasluienii noștri: domnul profesor doctor Petre Iosub, prof. dr. Nicolae Ionescu,  prof. dr. Laurențiu Chiriac, prof.  Claudia Ghelbere, prof. Brândușa Dobriță, prof. Valentina Lupu și dr. Valeriu Lupu, prof. Elena Anușca-Doglan și prof. Cristian Anușca-Doglan, prof. Vasilica Grigoraș și mulți alții care au ținut să-și aștearnă pe hârtie gândurile legate de prima carte a autorului Ben Todică. Este firesc să ne mândrim atunci când, repet, de undeva departe de țară, români de-ai noștri ne fac cinste.

Pentru că alături de mine, se mai mândrește cineva cu acești români plecați departe, am să vă rog să-mi permiteți să-i dau cuvântul pentru a vă adresa câteva vorbe, colegului și prietenului nostru, vremelnic într-o poziție administrativă a municipiului Vaslui, viceprimarul Valeriu Caragață.

Viceprimar, prof. Valeriu Caragață

Distinsă doamnă, Valentina Teclici, stimate domnule Benoni Todică, dragii mei prieteni ai cărții, ai frumosului, Buna ziua! Hristos a înviat!

Această atmosferă bacoviană, de fapt, geografic vorbind, o primăvară bacoviană,  pentru că la dumneavoastră în Noua Zeelanda și Australia vorbim de toamnă, sau dacă m-aș referi așa, în ceea ce privește tehnologia, iată că, deși atât doamna Valentina Teclici, cât și domnul Ben Todică sunt înaintea noastră cu fusul orar, iată că tehnologia face ca în același timp să fim la unison în ceea ce privește gândurile, în ceea ce privește mintea și inima noastră și, evident prietenia pe care o manifestăm reciproc.

Vreau din nou să-mi manifest bucuria de a fi aici, de a vă cunoaște, evident, în acest context fericit pentru că vorbim de niște valori, vorbim de oameni care ne reprezintă pe mapamond.  Iată că mapamondul suntem noi și, în egală măsură cei pe care îi vedem în imaginile de pe ecran, cu toții  gândim românește.  Pe acești oameni minunați îi văd ca niște bastioane a românismului inserate în sistemul de valori, valori ale lumii contemporane, chiar dacă, uneori românii, o anumită parte a românilor nu se bucură de cele mai deosebite aprecieri, iată că acești oameni fac tot ceea ce este posibil prin munca lor, prin țelul lor ca românii de pretutindeni să fie promovați și să fie văzuți cu deosebită bucurie.

Pe domnul Ben Todică l-am cunoscut prin tabloul zugrăvit de doamna profesoară Elena Anușca-Doglan, prezentă aici și o salut, mi-a spus câteva cuvinte despre dumneavoastră, că sunteți românul nostru din Australia și m-am bucurat foarte mult gândindu-mă că dumneavoastră vă gândiți la noi, promovați valorile pe care le promovăm și noi aici, mai cu seamă activitățile pe care noi le-am desfășurat aici, în comunitatea vasluiană au fost relatate și de dumneavoastră în Australia, drept pentru care vă mulțumesc. Aș avea multe de spus prin faptul că mai comentam cu doamna Anușca-Doglan și chiar mi-a transmis câteva din mail-urile dumneavoastră și le-am citit cu deosebit interes și cu multă, multă bucurie. Ca autoritate publică locală, mă bucură foarte mult astfel de evenimente, mă bucură că avem oameni deosebiți în lume care nu-și uită rădăcinile și țin legătura, au preocupări sănătoase și promovează frumosul.

Dacă ar fi să scot în evvidență poezia, scrisul și muzica, aș vrea, cu permisiunea tuturor celor de aici, dar și a dumneavoastră de dincolo de aceste imagini, din Australia și, respectiv, Noua Zeelanda, să fac promovarea unui eveniment care se va desfășura mâine, vineri, 20 aprilie, orele 18.00, la Sala de conferințe a Centrului de afaceri. Va fi un concert de muzică simfonică, un concert extraordinar, unde ca prim solist va fi Florin Croitoru, un violonist deosebit, un român talentat de-al nostru. De aceea, această invitație o transmit și prietenilor noștri din Noua Zeelanda și Australia și “nu admitem absențe”. Deci, mâine, la orele 18.00, la Centrul de afaceri Vaslui, în România vă așteptăm să luați parte la acest concert.

Vreau să vă mulțumesc că mi-ați oferit această ocazie de a mă adresa dumneavoastră, vreau să vă transmit toate gândurile mele bune, multă sănătate. Noi, de aici, vă transmitem cu multă căldură îmbrățișările noastre și, evident, nu trebuie să uit că ai mei colegi pe care îi văd aici de pretutindeni, și mă refer aici la domnul profesor Ionescu, doamna Lupu Valentina, domnul dr. Valeriu Lupu și tot colectivul de la Biblioteca Județeană, o instituție deosebită și aș face o paranteză: niciodată nu m-am putut gândi că un drum poate să ducă numai la bibliotecă și numai la muzeu. Iată că acum, prin faptul că piața este blocată, acest drum se înfundă la bibliotecă și la muzeu, ceea ce din punctul meu de vedere este extraordinar. Ar trebui ca toată lumea să încerce acest drum pentru că nu are nimic de pierdut.

Vreau să vă mulțumesc încă odată pentru posibilitatea de a mă adresa. Doamna Valentina Teclici, domnule Ben Todică, dragi colegi, multă sănătate și toate gândurile de bine și frumos.

Gelu Bichineț

Cred că ar trebui să mai facem câteva precizări colegilor și prietenilor noștri din Australia și Noua Zeelanda. În preajma celor două instituții de cultură, muzeul și biblioteca sunt niște lucrări de amenajare peisagistică a Vasluiului, de aceea trebuie să călcăm pe cărămizi  când mergem sprijiniți de ziduri pentru a intra în bibliotecă, dar domnul Caragață știe foarte bine că realizarea unui om nu poate să evite drumul  acesta prin bibliotecă sau prin muzeu și de aceea îmi exprim convingerea că foarte curând lucrările vor fi terminate și-atunci oamenii vor veni mult mai ușor spre cele două instituții.

Am omis și-mi cer scuze, doamna Elena Anușca-Doglan este prezentă astăzi aici, dumneaei este o prezență obișnuită la evenimentele culturale și nu mi-aș fi iertat să nu semnalez acest lucru.

Poate doamna Teclici își mai aduce aminte de la cenaclurile literare, de la întâlnirile de suflet ale creatorilor din Huși, de o persoană mai aparte. Nu știu dacă ați avut posibilitatea, scanând sala, să zăriți printre cei prezenți astăzi un om cu o barbă albă, un om cu un aparat de fotografiat în gât, un om care pentru mulți din sală este necunoscut. Mă refer aici la domnul Ioan Matei Agape, un hușean care datorită pasiunii pe care o are de ani și ani a reușit să adune peste un milion de imagini, multe din ele cu Hușul de altă dată, un Huși pe care îl dorim la fel de frumos, la fel de aproape sufletului și la fel de romantic. Este prezent aici, venit de la Iași, frapat de această lansare și a spus că prezența domniei sale dorește să rămână cât se poate de discretă, iar eu am făcut tot ce-mi stă în puteri să fie o prezență discretă.

Continuăm periplu nostru în gânduri și-i dau cuvântul  din nou profesorului Dan Ravaru spre a se referi la cartea domnului Ben Todică, În două lumi.

Dan Ravaru

Aceste imagini, Noua Zeelanda şi Australia, figurau în sufletul nostru, şi aş face o precizare pentru profesorii de geografie, avem doi aici, domnul director Bichineţ şi domnul viceprimar Caragaţă. Pentru dumnealor poate înseamnă şi mai mult decât pentru noi aceste precizări în spaţiu.

Dacă vrem să ne certăm cu un pictor, îi spunem ce ramă frumoasă are tabloul său. Şi în felul acela ne-am certat. Ei, nu este cazul pentru scriitor. Aceasta este una dintre cele mai frumoase coperte pe care le-am văzut în viaţa mea, aceasta este la cartea domnului Ben Todică. Într-adevăr este excepţională, această minunăţie de stele care le unesc pe toate din lume, poate în emisfera sudică sunt puţin altfel , însă tot sunt stele, şi îmi amintesc ceea ce metaforic a spus papa Benedict al XVI-lea în timpul sărbătorilor de Paşti: Datorită luminii excesive din oraşe, noi nu mai vedem deloc stelele Domnului. Sigur, este o metaforă. Civilizaţia care împiedică să înţelegem unele lucruri pe care le-am înţeles înainte mai bine.

Domnul director a amintit de această diasporă internă a moldovenilor. Domnul Ben Todică a făcut parte cu toată familia din aceste plecări, şi se poate stabili un paralelism cu diaspora lumii. În perioada 1946-1948 au plecat românii din motive politice, la fel şi moldovenii s-au mutat, mulţi în Ardeal, să-şi mai ascundă urmele în perioada respectivă. Apoi a urmat emigraţia  economică dintr-o parte în alta, dar interesant pentru Ben Todică este că dânsul a avut diaspora sortită înainte de a se naşte. Eu am fost profesor la Liceul din Puieşti o perioadă şi am scris o monografie a comunei şi ştiu despre satul Iezer, de unde este dânsul originar. Este un sat în care cea mai mare parte a locuitorilor a venit pe moşia boierului Boteanu de dincolo de Prut. Deci, a  avut un mers permanent, care a dus până la urmă la ocolul pământului pe care l-a făcut dânsul.

Ceea ce este impresionant în ceea ce face domnia sa, cred că este un exemplu pentru mass media, fiindcă, vedeţi, noi am avut ideea asta a diasporei, în 1989 aveam niște iluzii deosebit de mari în legătură cu plecarea românilor în străinătate. Un aspect minor, toți spuneam atunci că se va juca fotbal în România extraordinar, dacă vom avea jucători în echipe străine, dar de unde, fotbalul nostru a decăzut total. De asemenea am aşteptat ca toţi cei din diaspora să se întoarcă, deocamdată nu se întorc, dar să sperăm că o să ne aducă lucruri noi. Gândul meu merge către 1848, şi atunci câţiva tineri boieri, pe bani lor, s-au dus la Paris. Acolo au plămădit ideea unirii românilor, a revoluţiilor, şi când s-au întors în ţară au adus lucruri cu totul noi. La fel, într-un anumit mod, s-a întâmplat cu alte valori umane.

Din „Ecouri” am reţinut gândurile semnate de doamna şi domnul doctor Lupu, referindu-se la contactul cu culturile din Occident ale marilor noştri creatori. Se referă la Porumbescu, la Enescu, la cei trei mari, tot ai noştri, Eliade, Cioran şi Ionescu şi, într-adevăr, a existat o rotire extraordinară în această întâlnire a culturilor. Ori, tocmai aceasta este speranţa noastră, şi ceea ce face în mass-media domnul Ben Todică este tocmai aducerea în prim-plan a unor valori româneşti. Pentru că dânsul nu s-a oprit la banalităţi şi este un exemplu pentru mass-media românească copleşită de fel de fel de artiste (în ghilimele), care au făcut şi ele nişte filmuleţe porno pe la apus şi apar pe ecranele noastre, la fel, cu foarte multă mândrie pentru „contribuţiile” româneşti la haremurile lui Berlusconi pe prima pagină... Noi avem români care au lucrat în programele spaţiale americane, savanţii nu apar nicăieri sau apar cu totul accidental. Tocmai aceasta este o lecţie pe care o poate da domnul Ben Todică pentru mass-media românească. Această largă paletă a domniei sale, a oamenilor de cultură din diaspora. Apoi, spuneam, această complexitate a ceea ce face, pentru că dânsul face, aşa cum se numesc în psihologie sau sociologie, studii de caz, acele personaje din Ciudanoviţa care au trecut prin întâmplări aparent banale, dar care ilustreză perfect o perioadă, o anumită epocă, o anumită trecere. La fel, prezentarea comunităţii din Australia – sigur, pe noi ne bucură faptul că este o comunitate mai curată, anumite elemente româneşti (cu ghilimele) n-au putut ajunge acolo, în Canada sau în Australia. Cineva spunea că n-au putut merge cu autostopul până acolo. Deci, a existat o selecţie a persoanelor care au ajuns în aceste spaţii unde românii au o altă percepţie, într-adevăr, este firesc să fie aşa ceva, iar noi mai reuşim să facem un lucru, să ne batem cuie-n talpă, cum se spune, să ne demitizăm personajele, să-l atacăm  pe Eminescu care în reportaje, în interviurile domnului Ben Todică, ocupă un loc principal. Este valoarea noastră supremă, Eminescu este românul-tip, românul-model şi, din păcate, a fost atât de atacat în ţară, dar altfel trebuie trataţi Eminescu şi alte personalităţi din istoria noastră. Şi aş aminti aici un scriitor evreu care spune un lucru foarte interesant într-un interviu radio. Respectiva reporteră începe cu sarmalele din România ca element principal în memoria scriitorului despre locurile de origine, iar răspunsul celui intervievat este: „Eu mi-aduc aminte de Eminescu din România, nu de sarmale.” Şi acelaşi personaj: „Eu am rămas în viaţă datorită mareşalului Antonescu, care nu a dat evreii din România nemţilor”. Aceasta în timp ce românii îl blamează pe mareşal. Vedem de la acest evreu o lecţie de patriotism asemănătoare cu cea oferită de Ben Todică în general...

Când ne gândim la diaspora română, din care fac parte şi doamna Valentina Teclici şi domnul Ben Todică, mai întâi trecem în revistă valorile intelectuale îndepărtate din ţară. Dar în ultimul timp, datorită unor motivaţii economice, prin emigrarea masivă a românilor, ţara noastră a pierdut mai mulţi oameni decât în toate războaiele moderne. Suntem convinşi, însă, că o bună parte din sufletul lor a rămas aici şi, cândva, cei mai mulţi se vor întoarce acasă.

Semnificativ mi se pare un film foarte cunoscut, „Salariul groazei”, care a avut scenariul inspirat dintr-o nuvelă franceză de Georges Arnaud. În nuvelă, spre deosebire de film, personajol Jo, care moare ultimul, se numeşte Johnny Mihalescu şi este, bineînţeles, român. El vorbea în spaniolă, acţiunea desfăşurându-se în America Centrală. Când îl cuprind frigurile morţii vorbeşte în engleză, deoarece venea din Statele Unite. În pragul morţii vorbeşte nemţeşte, plecase din ţară prin Germania, şi moare vorbind româneşte.

Pe toţi cei din diaspora sperăm să-i mai vedem în mijlocul nostru, trăind, însă, şi vorbind româneşte, la fel de frumos şi corect ca prietenii noştri, scriitorii Valentina Teclici şi Ben Todică.

Gelu Bichineț

Printre noi, ca de foarte multe ori se află un alt prieten al nostru, al bibliotecii,  este vorba de domnul doctor Valeriu Lupu, un specialist de marcă în profesia de medic, o prezență activă  a Bibliotecii Județene, și  de ce nu, un condei fin. Are mai multe cărți editate și este un publicist de seamă, semnând în reviste de cultură și de specialitate din țară și din străinătate.  De regulă participă  la evenimentele culturale desfășurate în Vaslui și așa cum spuneam,  astăzi este alături de noi. Vă rugăm, domnule doctor să ne împărtășiți gândurile dumneavoastră!

Dr. Valeriu Lupu

Cine a animat cel mai mult sau nota distinctivă a tot ceea ce scriu cei doi români de prezența cărora ne bucurăm  astăzi  este dorul, nostalgia trecutului, a copilăriei, a vieții, a tradiției, a locurilor de unde au plecat.

Cred că și în sensul ăsta, creația poetei hușene are niște note cu totul și cu totul particulare, de o finețe și o muzicalitate aparte, pe care astăzi am auzit-o pentru  prima dată. N-am avut plăcerea până acum să ascult poeziile doamnei Valentina Teclici, ele au adevărată muzicalitate și o trăire profundă. Iar la capitolul metafore, coloristică, cromatică este cu totul deosebită. Cred că este un fenomen ca în  poezia noastră modernă.

Cât privește pe Ben Todică, îl cunoaștem foarte bine. El încearcă de fiecare dată ceea ce se cheamă fascinația cuvântului, pe care o caută atât de fascinat în cuvânt. El spune “Nu  căutați să înțelegeți ceea ce am scris, ci vedeți ce spune slova, cuvântul”. Este foarte adevărat că trebuie să ne întoarcem la ceea ce Eminescu spunea de “vei găsi cuvântul“ vei găsi, vei înțelege adevărul.

Acești doi oameni  exprimă întreaga paletă a sentimentelor care îi încearcă departe de țară și m-aș referi un pic la ceea ce domnul Ben Todică tratează atât de frumos în această nouă carte.

Dacă prima carte, Între două lumi, pe care am lecturat-o cu deosebit interes și curiozitate și despre care am avut și eu bucuria să mă exprim, domnul Ben Todică trăia între două lumi și ne privea ca pasărea măiastră ce nu îndrăznea decât ocazional să coboare în lumea concretă, în cel de-al doilea volum, În două lumi, autorul coboară definitiv în cele două lumi, se ancorează efectiv în realitățile cotidiene și găsește prin arta interviului, și dați-mi voie să vă spun că interviul îl definește, aș zice eu pe un jurnalist, un ziarist, pe un om de litere, reușește prin paleta oamenilor pe care-i intervievează să scoată în relief o lume întreagă de idei, de gânduri, de trăiri, de confesiuni, dacă vreți, care efectiv merg în consens cu ceea ce autorul interviurilor chiar vrea să scoată în evidență.

Aceasta este o adevărată artă în cele 23 de interviuri. Practic trece în revistă întreaga viață, tot ceea ce înseamnă activitate cultural-artistică, cinematografică, științifică, teatrală și coboară în cotidianul extistențelor dure ale realităților lumii noi care nu este una foarte simplă, este una de-a dreptul dramatic, dacă ne gândim la acea doamnă, Alexandrina Stroiu, româncă stabilită în Australia.

Interviul cuprinde o întreagă paletă de domenii ale culturii și spiritualității românești, și revin la ceea ce spuneam mai înainte, domnul Ben Todică este fascinat de cuvânt “Nu gândi ce-am scris“, spune el, deși nu poți citindu-i interviurile și tot ceea ce scrie, să nu te apleci și să trăiești ce scrie. O face cu modestia care răzbate din toate scrierile sale, și, sigur te întrebi și tu “Ce poate face limba în cuvânt“. Aici a  ajuns la un adevăr fundamental, pentru că la început a fost cuvântul și cuvântul era Dumnezeu. Prin urmare, tot ceea ce ne oferă cuvântul prin exprimarea lui este tot ceea ce înseamnă lumea vie, creația lui Dumnezeu.

Aș mai vrea să spun câteva cuvinte despre Ecouri, partea a doua a acestei cărți. Am citit cu plăcere ecouri pentru că vin din partea unor oameni care, au lecturat nu numai formal ceea ce domnul Ben Todică scria în primul volum, ei au trăit efectiv ceea ce dânsul descria. Eu aș vrea, dincolo, să zicem de afirmațiile măgulitoare pentru ceea ce a scris, într-adevăr este deosebit de frumos, eu aș vedea ceva mai mult. Aș  vedea-o ca o mărturie vie a ceea ce înseamnă să aparții unei culturi, și  Todică Benoni ca și Valentina Teclici dovedesc ceea ce spun, și anume, că aparțin spațiului cultural românesc. Te regăsești într-o anumită spiritualitate și tradiție, nu e nevoie să faci nimic să demonstrezi, este suficient să trăiești.

În sfârșit, să renaști din  acea Românie profundă, atât de dragă și apropiată nouă e greu , dar ea renaște cu fiecare om din țară sau din depărtare. Te felicit Ben Todică, te felicit Valentina Teclici și nu uitați că aveți multe de spus. Faceți-o frumos așa cum deja ne-ați obișnuit, pentru că amândoi sunteți cu țara și pentru țară.

Gelu Bichineț

Pentru că la Biblioteca județeană Vaslui lucrează predominant femei, totdeauna le-am comparat cu niște flori gingașe care slujesc de dimineață până seara cartea. Pe lângă aceste flori frumoase, în această zi de primăvară, alături de noi a mai pășit o floare gingașă, o Brândușă dragă sufletului nostru, o colegă dascăl care a găsit în permanență în bibliotecă prietenul cel mai de nădejde și nu în ultimul rând calea cea mai frumoasă spre afirmare profesională și spre îndreptarea pașilor copiilor spre acest mirific loc. Doamna Brândușa Dobriță, vă rugăm!

Brândușa Dobriță

A fost o onoare pentru mine să citesc această carte şi este încă o onoare să mă aflu astăzi, alături de o societate atât de selectă, la acest demers cultural, lansarea oficială a cărţii “În două  lumi”, a unui mare român, domnul Ben Todică pentru a adăuga “un cuvânt despre rostirea românească” (C. Noica).

Pentru aceşti importanţi paşi din viaţa mea profesională, îi mai mulţumesc încă odată doamnei profesor Vasilica Grigoraş pe care o numesc “prietenă dragă”. Dumneaei a fost receptivă la mai vechea mea pasiune şi s-a gândit că aş putea depăşi memorialistica pentru a comenta lecturile obligatorii. Cartea domnului Ben Todică “În două lumi” este o lectură obligatorie  pentru orice român care are nevoie să înveţe dragostea de ţară fără profesor şi nu numai pentru aceştia. Când am văzut titlul, gândul  m-a dus la C. Noica, un filosof de marcă ce spunea în articolul “Întru” că “…a fi în are înţeles ca un a deveni în. Ca atare el indică deopotrivă  faptul  de a sta  şi de a se mişca în, o odihnă care e şi neodihnă, după cum exprimă o deschidere către o lume închisă, măcar determinată, ori, sub un alt unghi, o căutare în sânul a ceva dinainte găsit”.

Se spune că, în cuvintele limbii tale se întâmplă să-ţi aminteşti de lucruri pe care nu le-ai învăţat niciodată. Astfel că Ben Todică prin interviurile sale vrea să pătrundă în “uitarea românească“ pentru a “răs-suna istoria“. Interviurile îl ţin aproape pe moderator de “Coasta Boacii“, de lumea din care nu a plecat decât fizic, căci mental, sufleteşte şi emoţional e aici cu noi, “la o sărbătoare a gândului“ , alături de prietenii pe care-i provoacă să vorbească despre lumile lui în care este lucrător.

Lectura cărţii “În două lumi“ oferă o experienţă necesară românului care trăieşte în România şi care e sensibil la multe evenimente majore, căci dezvăluie deopotrivă o declaraţie de dragoste pentru lumea în care s-a născut şi pentru cea care apoi l-a definit, dându-i măsura valorii sale. Să-ţi spui părerea despre acest tact artistic este un demers responsabil căci vorbele în, întru, sau spre sunt o interminabilă “sărbătoare a sufletului“ prin gândul cel bun.

Deşi plecat de mult, autorul este aproape de sufletul ţării sale, căci se exprimă încă în rostire românească. Este determinat de o dragoste mare. El nu urăşte, nu învinovăţeşte, iartă totul pentru ce-a fost. E greu să fii astăzi fericit, dar Ben Todică este: face ce-i place;  a găsit apa odihnei, căci stă unde-i place şi de acolo vorbeşte cu drag despre România şi despre români, cu răspundere şi motivat. Stă de vorbă cu foştii vecini, cu artiştii români, cu ambasadori sau cu universitari cu acelaşi firesc, de parcă s-ar vedea în fiecare zi, provocându-i la un exerciţiu de admiraţie pentru o altfel de cunoaştere a trecutului, cunoaştere prin iubire.

Eu cred că Ben Todică a ales Australia pentru a contempla mai bine România, ca acel artist fotograf care vrea să prindă sau să surprindă ceva unic într-o imagine inefabilă, din cel mai bun unghi.

Sunt cărţi care n-ar trebui să înceapă niciodată şi cărţi care n-ar trebui să se termine vreodată. Vă las pe dumneavoastră să încadraţi această lucrare acolo unde îi este locul, după lectura obligatorie.

Ben Todică este omul lui Dumnezeu. El ştie deja ce va răspunde la judecată când va fi întrebat ce a făcut cu dragostea pe care i-a dat-o Dumnezeu: “Doamne, sunt toţi aici, în aceste cărţi, toţi prietenii mei. Pe niciunul n-am pierdut cu voia mea“.

Vă mulţumesc.

Gelu Bichineț

Alături de noi se află și colegul și prietenul nostru, domnul profesor doctor Nicolae Ionescu. Vă rugăm domnule profesor!

prof. dr. Nicole Ionescu

Este un privilegiu pentru mine să mă aflu astăzi aici, la Biblioteca județeană, unde este  cu adevărat o atmosferă regală determinată de lansarea celor două cărți: Gioconda nimănui de Valentina Teclici și În două lumi de Ben Todică. 

Nu este o lansare oarecare, ci se lansează două cărți a doi concetățeni vasluieni care au ales să trăiască  departe de țară, doamna Valentina Teclici, așa cum s-a mai spus,  locuiește  în țara care are ca simbol pasărea Kiwi, iar domnul Ben Todică în țara care are ca simbol Cangurul

Sunt la capătul lumii, dar n-au uitat cultura, tradițiile, obiceiurile  din care s-au adăpat la începuturile existenței lor, iar aceste cărți sunt dovada vie a dragostei lor față de  locurilor natale, locurilor dragi unde s-au născut, crescut  și învățat.

Mă bucur că am descoperit astăzi, la această lansare, versurile deosebit de frumoase și profunde ale doamnei Valentinei Teclici, scriitoare cu mai multe cărți de poezii, povestiri și povești pentru copii și cărți în domeniul specializării domniei  sale, sociologia. O felicit pentru cartea lansată astăzi și pentru întreaga sa activitate literară și științifică, urându-i succes pe mai departe.

Voi face mai multe referiri pe marginea cărții domnului Ben Todică pentru că îl cunosc mai bine, cunosc activitatea deosebită  publicistică, gazetărească, activitatea scriitoricească și filmografică de un admirabil fior patriotic.

În cartea aceasta, intitulată atât de sugestiv În două lumi, cred că se face și o paralelă între lumea care a părăsit-o, lumea copilăriei pe meleaguri vasluiene și lumea adolescenței, a tinereții pe meleaguri bănățene și lumea în care s-a desăvârșit sub aspect  profesional în Australia.

Sunt lucruri foarte interesante în scrisul domniei sale și ele sunt un omagiu adus tradițiilor și obiceiurilor, de acea îl felicit încă odată pentru publicarea acestei cărți și felicit și organizatorii acestei lansări atât de frumoase si interesante realizate în niște condiții tehnice deosebite.

Știu foarte bine că această carte În două lumi s-a lansat și la Universitatea Ioan Slavici din Timișoara, conclav intelectual cu totul deosebit, bucurându-se de aprecierile unor intelectuali de marcă ai orașului de pe Bega.

Toate astea dovedesc dragostea autorului acestei cărți lansate astăzi față de țară,  neam și limba română. 

Vă mulțumesc!

Gelu Bichineț

Consider că nu mai e cazul s-o chinuim pe doamna Teclici și să-i dăm cuvântul. Dacă este soțul alături și nu s-a culcat încă, îl salutăm, dacă este singură, atunci o așteptăm să-și rostească gândurile vis-a-vis de ceea ce noi am încercat să facem astăzi sau față de ceea ce vor cei doi autori să ne transmită prin lucrările lor reprezentative. Vă rugăm, doamna Teclici! Vă ascultăm cu mare atenție.

Valentina Teclici

Bună ziua! Vreau să vă spun că sunt pur și simplu copleșită de calitatea și talentul tuturor celor care au vorbit. Domnule, sunteți niște vorbitori de înaltă clasă. Ați reușit să identificați in fiecare lucrare scrisă, cred că mai mult decât eu, personal, am fost conștientă. Și asta mi s-a părut fantastic. Vreau să spun că sunt profund recunoscătoare tuturor celor care astăzi și-au negociat prioritățile și au ales pe o zi ploioasă, pe o vreme ca-n poezia lui Bacovia, să vină la această acțiune.

Pentru a organiza o acțiune, mai ales de o asemenea amploare e nevoie de foarte multe detalii pe care numai organizatorii le știu.

Vreau să spun că nu este nimic întâmplător faptul că suntem de o oră și jumătate împreună și că am reușit să dizolvăm distanțele și timpul cu ajutorul tehnologiei, este numai un aspect tehnologic, dar cred că noi ne-am atras unii pe alții ca magneții. Și nu e nimic întâmplător, suntem conectați prin crezurile noastre, prin iubirea pentru cultură și pentru cuvânt, pentru valorile pe care le avem, pentru spiritul nostru.

Ce să mai spun? Sunt profund impresionată. Îi mulțumesc și prietenei mele Vasilica Grigoraș, avem o inimă care, probabil bate la fel, deci, nu două inimi, ci o inimă.

Am fost foarte impresionată de analiza făcută de domnul profesor Dan Ravaru și de felul în care Constantin Donose, vechi prieten și coleg de facultate a citit poeziile, mult mai bine decât le-aș fi citit eu și de felul cum domnul director Bichineț a analizat și a găsit esența a ceea ce, poate mie mi-a scăpat din poezie.

Nu știu ce să spun. Sunt cu totul și cu totul copleșită. M-am simțit acasă. Esența și rădăcinile mele sunt din pământul României. Și faptul că am ales să trăiesc și să muncesc în Noua Zeelanda, e mai mult ca un dar pe care l-am făcut Noii Zeelande, pentru că am adus cu mine aici foarte mult din ceea ce România a investit în mine ca educație, ca valori spirituale, ca valori morale, disciplină pentru muncă și tot ceea ce știți că noi avem ca zestre din țară.

Îi mulțumesc doamnei Dobriță. Brândușa Dobriță a scris o recenzie minunată și nu am știut cum arată, este frumoasă ca o floare, nu numai  foarte inteligentă și foarte cultă, este foarte, foarte frumoasă.

Vă mulțumesc mult. Nu mai știu ce să mai spun. Întrebați-mă și eu vă răspund.

Gelul Bichineț

Este vorba de o frumusețe aparte pe care o au toți oamenii care au venit astăzi aproape de dumneavoastră, e vorba de o noblețe sufletească deosebită. Noi vă înțelegem foarte bine emoțiile, încercăm să vă fim alături și v-am ruga să nu vă îndoiți niciodată că aici, cei care am rămas acasă nu vă prețuim așa cum trebuie.

Nu am stabilit legătura cu domnul Todică, am să-l rog să mai insiste un pic pentru că problema este de la dumnealui.

Între timp, aș ține, stimată doamnă să vă spun că ieri când v-am văzut, n-am crezut niciodată că ați fost colegă cu domnul Donose. M-am uitat, la fel cum mă uit și la doamna Brândușa Dobriță acuma și am zis, cu siguranță i-ați fost elevă, nu m-am gândit că domnul Donose, colegul nostru v-a fost coleg.

Valentina Teclici

N-am fost colegi de an, cred că domnul Donose era cu câțiva ani mai mare, dar dumneavoastră trebuie să știți trucurile pe care le folosesc femeile, își mai vopsesc părul, mai pun un machiaj...

Gelu Bichineț

Am să-l rog pe domnul Donose să folosească aceleași trucuri ca să îmi dau seama că ați fost într-adevăr colegi.

Acum vă vedem domnule Ben Todică. Nu știu dacă dumneavoastă ne auziți.

Ben Todică

Da, vă văd și vă aud foarte bine.

Gelu Bichineț

Eu, înainte de a vă da cuvântul, vreau să-l felicit pe Eric Bi pentru această copertă pe care o remarca și profesorul Dan Ravaru.

Ben Todică

I-am tradus fiului meu că domnul profesor Ravaru  a remarcat coperta și l-a felicitat. Acum l-am chemat pe Eric aici pentru a vorbi cu dumneavoastră, bineînțeles  în engleză, dacă se poate.

Gelu Bichineț

Aș dori să te felicit pentru marele ajutor dat tatălui tău în realizarea acestei cărți.

Eric Bi Chen

Mulțumesc foarte mult!

Gelu Bichineț

Oamenii care și-au expus ideile aici te apreciază și ei și aș dori să-ți spun că unul din vorbitorii dinaintea mea spunea că el nu a văzut niciodată o asemenea copertă, o lucrare realizată la nivel de maestru pentru o carte atât de frumoasă.

Eric Bi Chen

Sunt onorat. Vă mulțumesc pentru felicitări. Sper că cititorii vor aprecia cartea pentru că Ben a pus mult suflet și mari gânduri în ea. Sigur, o carte nu e ca un film. O carte trebuie să o citești și printre rânduri ca să poți să participi cu gândurile și emoțiile tale în ea, să poți să pătrunzi cu experiența ta în metafora autorului și în asta constă frumusețea cărții și sunt convins că cititorii vor aprecia trăirile și darul dintre pagini de aceea am încercat să fiu cât se poate de aproape de imaginea cărții.

Gelu Bichineț

Da! Am observat cu toții că tu ai pus multă pasiune și poezie în copertă și asta mă face să cred că ești cu adevărat un fiu potrivit pentru talentul lui Ben Todică care pune suflet în toate.

Eric Bi Chen

Câtă onoare! Vă mulțumesc!

Ben Todică

Desigur! Îi prezint viziunea cărtii, se inspiră, se conectează cu spiritul românesc și obține tabloul.

Gelu Bichineț: 

Acum, aș dori să-i mai mulțumesc odată lui Eric și vă rog să adresați câteva cuvinte cititorilor dumneavoastră.

Ben Todică.

Vă mulțumesc. Ce pot să mai zic după ce am ascultat-o pe doamna Valentina Teclici care v-a mulțumit atât de frumos și mi-a luat cuvintele din gură. Sigur,  pentru că acestea  sunt cele mai potrivite cuvinte în astfel de situații. Ați vorbit și despre faptul că am plecat din țară. În cartea Între două lumi, cineastul Vasile Bogdan spune la un moment dat că noi cei care am plecat din țară, ne-am autopedepsit. Dar, uite ce autopedeapsă am avut că m-am dus să văd țara mai bine,  s-o  iubesc mai mult și să realizez mai bine ce fel de limbă avem. Avem o limbă extraordinară și, uneori mă simt îngenunchiat de măreția limbii noastre.

Cartea am scris-o cu dragoste și doresc să o ofer tuturor celor care au fost ca mine și au umblat toată viața să caute asemenea carte și n-au găsit-o. Eu am fost nevoit s-o scriu și acum s-o dăruiesc tuturor celor care doresc și o găsesc potrivită pentru căutările lor, să găsească răspunsuri,  să înțeleagă și să se îndrăgostească de limba mamă. De asemenea, o dăruiesc cu dragoste și celor din țară care încă nu și-au găsit calea în viață.  Este o carte, să zic, didactică.

Știu că noi românii suferim de o prejudecată, aceea de a crede că unii „se dau mari”. Am gândit în așa fel cartea încât  să putem trece peste această prejudecată toți cei care o au și alături de cei care nu o au să găsească răspunsuri în puterea limbii noastre și să învețe totodată cum s-o folosească, să vadă în ea puterea atâtor emoții și  în atâtea feluri exprimate. Sigur, ați putea spune că o bibliotecă este plină de cărți care se referă la acest lucru. Da, dar gândurile exprimate în cartea mea sunt adunate toate privind într-o direcție,  care este direcția pe care eu o privesc și pe care eu am căutat-o în dragostea și dorul de țară. Prin această carte am vrut să dau acces la toată lumea, așa cum spunea domnul doctor mai înainte, la o paletă mai largă de suflete de români.

Sunt impresionat, la fel ca și doamna Valentina de vorbele frumoase pe care le-ați adus cărții, m-ați ajutat să mă descopăr mai mult, m-ați ajutat să mă simt acasă, mă obligați să fiu mai responsabil, mai dator pentru drumul pe care  mi l-am ales. Aceeași responsabilitate am simțit-o ca ”autopedeapsă”,  cum spunea Vasile Bogdan și când mi-am ales destinul de a mă căsători cu un partener dintr-o altă cultură. Spui ”autopedeapsă”, dar este într-adevăr o luptă continuă de descoperire, este un dar, ca și darul care mi-a fost dat când am plecat din țară și de a-mi cunoaște țara cu adevărat, este darul de a cunoaște lumea cu adevărat prin experiența pe care Domnul vrea să ne-o ofere dându-ne viață.

Eric Bi Chen

Îmi pare rău că trebuie să întrerup, dar trebuie să mă retrag pentru o conferință cu Germania, este îndatorire de serviciu, lucrez pentru BASF International. Vă rog să acceptați scuzele mele dorindu-vă în continuare succes! Mulțumesc!

Gelu Bichineț

Îți mulțumim și îți dorim să fii în continuare lângă tatăl tău și să-l sprijini în lucrările sale.

Ben Todică

Îmi pare rău că nu sunt toți copiii acasă. Am vrut să fim cu toții prezenți aici pentru că toți ne bucurăm de acest cadou pe care mi-l faceți. Sunt extraordinar de onorat să găsesc atâta căldură pe meleagurile de unde am plecat, după care tânjesc și unde doresc să mă mai întorc măcar odată. Promit să fiu mai bun.

Gelu Bichineț

Sunteți bun domnule Ben Todică și acum și sunteți bun prin tot ceea ce faceți. Noi vă înțelegem emoțiile firești, omenești, nu e cazul să încercați să le mascați, doar cei fără sentimente, doar cei abrutizați, cei din aluat rigid nu au emoții. Dumneavoastră sunteți o ființă nobilă, o ființă gingașă și emoțiile sunt firești.

Stăteam și mă gândeam acuma, doi oameni cu rădăcini comune în cultura română, doi oameni cu niște aspirații la fel de frumoase și nobile cum văd lumea în care au plecat. Dacă dumneavoastră vedeți Australia ca o binefacere, ca un dar  de la Dumnezeu, iată, că de partea cealaltă, doamna Teclici vede prezența dumneaei în Noua Zeelanda ca un dar pentru  Noua Zeelanda. Rădăcinile  vă sunt commune, e firesc să avem opțiuni diferite, e firesc să vedem lumea diferit, dar e bine să nu uităm, spuneam, acele rădăcini comune. Nu știu dacă doamna Valentina Teclici ne aude.

Valentina Teclici

Vă aud perfect.

Gelu Bichineț

Mă bucur că ne auziți. Pentru noi este într-adevăr o bucurie. Cred că cele două ore, de acum scurse împreună nu au fost plictisitoare și cu siguranță am avea foarte, foarte multe lucruri de povestit. Dacă doriți să ne mai spuneți câteva cuvinte, noi nu vom pleca de aici, așteptăm să ne spuneți ceea ce gândiți și ceea ce doriți să ne transmiteți.

Ben Todică

Vreau să vă mulțumesc tuturor celor care ați vorbit cu atâta dragoste, vă sunt complet îndatorat și promit să vă mai aduc în acest loc încă de vreo două ori până la sfârșitul anului.

Gelu Bichineț

Să vă ajute bunul Dumnezeu, iar noi ne angajăm să facem aceleași lucruri frumoase și să venim prin intermediul acestei tehnici moderne alături de dumneavoastră. Doamna Teclici!

Valentina Teclici

Vă mulțumesc încă odată pentru invitația la acțiune și vă felicit pentru calitatea a ceea ce ați realizat. N-aș dori să pară afirmația mea că sunt ca un dar pentru Noua Zeelanda, știu eu, poate arogantă. Cred că e ca un drum cu două sensuri, primind și oferind. Vreau să vă mai spun că sunt foarte, foarte conectată de țară și țin legătura cu mulți prieteni și cu rude. Mă bucur că am reușit să revin de trei ori în cei nouă ani de când am plecat și am în plan să revin anul viitor și probabil voi sta două sau trei luni.

Gelu Bichineț

Vreu să înțelegeți că mă bucur pentru realizările dumneavoastră și la întâlnirea aceasta mi-aș permite să vă sugerez să vă întâlniți cu românii care sunt acolo, aproape de dumneavoastră, în celălalt capăt de lume și să participați la o reîntregire a familiei române sau ar fi mult mai ușor până la Ben Todică în Australia sau din Australia, de la Ben Todică până la dumneavoastră în Noua Zeelanda. Și, de comun acord, odată și-odată, dacă bunul Dumnezeu ne va ajuta să fim alături, să ne întâlnim cu toții aici la Vaslui.

Valentina Teclici

Mulțumim! Ideea mi se pare foarte, foarte bună. Și, de ce nu să ne întâlnim și în Noua Zeelanda?

Ben Todică

Sau Australia.

Gelu Bichineț

Noi vă spunem cât de mult vrem să respectăm programul la serviciu și nu ne-am permite, una, să lipsim de aici de la serviciu și a doua, ne-am hotărât ca toți banii care-i luăm din salarii să-i depozităm, să-i ținem în bănci, iar biletele de avion până în Noua Zeelanda  mult prea ieftine, noi nu avem bani mărunți ca să plătim. Și, în atare condiții, cred eu că deocamdată  recurgem la această întâlnire de la distanță urmând, între timp când o fi să fie să ne putem vedea.

Rugămintea mea cea mai prietenească  posibilă este următoarea. Eu am întâlnit foarte, foarte mulți români care intrând în contact cu cei plecați în străinătate încep să se plângă de necazurile cu care se confruntă încercând să-i sensibilizeze pe cei care cu voia lui Dumnezeu s-au înstărit acolo. Să nu interpretați această apelare a mea ca un strigăt jalnic de suferință. Nu, stăm aici, am acceptat să rămânem aici și suntem mulțumiți cu ceea ce facem, nu suntem mulțumiți de o parte din cei care ne dirijează destinele, dar luptăm cu ele, luptăm cu slova, cu cartea, cu gândul, pentru că dacă am pleca cu toții, atunci nu am face decât un bine celor care doresc să înrobească această țară și să o sugrume în totalitate. Rămânem aici, vă așteptăm la o întâlnire aici în România. Dar, până la această întâlnire, îmi cer mii de scuze doamnei Anușca-Doglan, care este o foarte bună prietenă a bibliotecii, vrea să vă adreseze câteva cuvinte.

Elena Anușca-Doglan

Mulțumesc domnule director! Vă mărturisesc că nu vroiam să intervin, și chiar     discutam cu buna mea prietenă, doamna Vasilica Grigoraș că avem emoții foarte mari, dar sufletul meu năvalnic, temperamental meu, nu știu ce se întâmplă, nu l-am mai putut ține în frâu în acest moment și vreau să-i salut și eu, să le spun: Hristos a înviat, atât doamnei Valentina Teclici, o îmbrățișez cu drag, vă îmbrățișăm domnule Ben Todică , cu multă căldură pe dumneavoastră și întreaga familie. Îl felicit și eu pe Eric. Iată care este dezavantajul să vorbești ultimul, pentru că multe cuvinte pe care le-aș fi avut de spus au fost rostite pănă acum. Sigur că ar mai fi multe de spus, dar timpul stă ca sabia lui Damocles deasupra capului noastru.

Vă mulțumim domnule Ben Todică pentru faptul că transmiteți și informați românii noștri aflați pe toate meridianele lumii cu ceea ce se întâmplă la Vaslui. Așa cum spunea domnul viceprimar, chiar se fac multe activități la Vaslui, se depune muncă susținută, cu mult suflet, pasiune și dăruire, lucru pe care dumneavoastră l-ați sesizat și l-ați popularizat. Doresc și cu această ocazie să-i mulțumesc foarte mult domnului viceprimar Valeriu Caragață  pentru sprijinul pe care îl acordă tuturor activităților cultural-artistice, sportive și pentru faptul că  se implică foarte mult în tot ceea ce facem noi, sprijindu-ne împreună cu  întreaga echipă de la conducerea Primăriei municipiului  Vaslui.  Așa cum a spus și domnul Caragață, căutăm să  vă facem și noi cunoscut în comunitatea noastră, spunând tuturor,  uite ce spun românii noștri aflați departe despre ce facem noi la Vaslui, și uite, ce lucruri minunate fac acești confrați ai noștri acolo, reprezentându-ne cu cinste pe noi români ca nație, ca popor în rândul tuturor celorlalte etnii.

Domnule profesor Dan Ravaru și dumneavoastră  vreau să vă mulțumesc. Mi-a mers la suflet ceva care mă revoltă și pe mine, dar mă și tulbură profund când aud că este împroșcat cu noroi Eminescu, Ștefan cel mare și alte mari personalități ale neamului românesc. Am văzut zilele trecute o emisiune, nu vreau să spun pe ce post era și nici cine sunt cei care vorbeau,  căci numerită să le rostim numele. Așa de urât vorbeau, așa arunca cu noroi pe tot ceea ce avem noi românesc, pe tot ceea ce este valoros și dacă aș fi avut putere, atunci aș fi intervenit să-mi spun și eu punctul de vedere și să le bat obrazul pentru infamiile adresate neamului nostru. Cum să nu te doară când se  lovește și-n mamă, și-n tată și în țărâna sfântă a acestei țări? Ne întrebăm, oare până când vor mai continua astfel și cât să mai acceptăm să fim loviți și pălmuiți în fiecare zi pe posturi naționale de televiziune și radio, în presa scrisă. Este dureros acest lucru pentru noi. Mă opresc aici, doar am vrut să vă aduc în atenție faptul că și eu sunt tulburată de ceea ce ați remarcat dumneavoastră mai devreme.

Mi-au mers la suflet frumoasele cuvinte rostite de doamna profesoară Dobriță, domnul dr. Lupu, domnul prof. Ionescu și cei din distinsul prezidiu al acestei activități cultural de excepție a Bibliotecii județene.

Poate suntem mici, dar acționăm și noi cu mijloacele noastre culturale, artistice, spirituale, sportive pentru promovarea și păstrarea adevăratelor valori românești, pentru dăinuirea neamului nostru. Îmi face o plăcere deosebită să vă anunț că, duminica viitoare, 29 aprilie a.c. , Colegiul Economic Anghel Rugină organizează Simpozionul internațional “Stop violenței”. Vă invităm pe toți să fiți cu noi, începând cu orele 9.00 la colegiul menționat. Sperăm să ne fiți aproape stimate domnule Ben Todică și dragă doamnă Valentina Teclici. Profit de ocazie și îl întreb pe Eric: cum vede el acest fenomen al violenței dezlănțuite în întreaga lume, cum l-ar contura el, prin ochii specialistului într-o reprezentare artistic? Dacă ar avea timp să ilustreze fenomenul  violenței prin imagine, ar fi  foarte folositor și interesant pentru noi și promitem că-l  vom afișa la loc de cinste  în expoziția pe care o organizăm în cadrul simpozionului.

Mă alături și eu celor care au vorbit și tuturor celor prezenți aici, să vă felicit din suflet pentru cărțile dumneavoastră deosebit de interesante  și valoroase, vă doresc sănătate,  putere de muncă și inspirație pentru multe alte asemenea bijuterii literare.

Ben Todică

Cu cea mai mare plăcere se va ocupa Eric de propunerea dumneavoastră.

Gelu Bichineț

Doamna Anușca-Doglan, o doamnă extraordinar de robustă  și luptătoare prin excelență, iată că este foarte emoționată și cred că nici nu se putea astfel.

Mi-aș îngădui dacă se poate să adresați un cuvânt celor care sunt prezenți astăzi, celor care trec pragul bibliotecii, celor care răsfoiesc cărțile pe care v-ați pus semnătura. Doamna Teclici!

Valentina Teclici

Mă închin tuturor celor care iubesc cuvântul, iubesc cărțile. Trecând pragul unei biblioteci, pur și simplu se înaripează cu spiritul pe care-l pot găsi în cărți și printre rândurile unei cărți. Bunul Dumnezeu să binecuvânteze toate locașurile de cultură,  toate bibliotecile și pe toți cei care vin să-și lumineze spiritul și mintea din lumina cărților.

Gelu Bichineț

Mulțumim foarte mult, sperăm că mesajul dumneavoastră va ajunge acolo unde trebuie. Îl rugăm pe domnul Ben Todică.

Ben Todică

Da. Biblioteca este un templu, ca și corpul, templul lui Dumnezeu. Într-o bibliotecă sunt sufletele neamului. Dacă nu aveți răbdare să citiți, intrați într-o bibliotecă  și meditați, stați în ea, pentru că întotdeauna presimt că sufletul nostru iese afară și se întâlnește cu sufletele celor care au scris cărțile de pe rafturi. Astfel ne înnobilăm și creștem mai sănătoși, mai bogati sufletește și spiritual, avem o viață mai liniștită și mai pașnică, ne vindecăm de rănile de care suntem conștienți sau nu. Deci, când aveți un moment liber intrați într-o bibliotecă, stați la taifas cu spiritul cărților și autorilor lor, astfel sorbiți din apa vie sfințită prin slovele lui Eminescu, Creangă, Sadoveanu, Slavici, Coșbuc...

Gelu Bichineț

Vă mulțumim tare mult, vă dorim spor la treabă, gânduri și idei pe care să ni le aduceți în fața ochilor, vă dorim să fiți sănătoși dumneavoastră și familiile dumneavoastră . Să dea Domnul să ne întâlnim la următoarele lansări, până atunci, sănătate dumneavoastră,  tuturor celor dragi, celor apropiați sufletului dumneavoastră și din partea bibliotecii, din partea colegilor și lucrătorilor din această instituție de cultură să vă fie mai aproape muza atunci când aveți nevoie de ea. Dumnezeu să vă ajute.

Ben Todică

Mulțumim mult! Să fiți iubiți și să auzim numai de bine!

Transcrierea de pe suport electronic este realizată de doamna Vasilica Grigoraș