Ben Todica: Suntem in mileniul sexului frumos. Astazi avem un
musafir special tocmai din America, Prof. Dr. Ileana Costea de la Universitatea
Californiana Northridge din Los Angeles. Are un master in arhitectura de la
Institutul Ion Mincu din Bucuresti, un altul de la Universitatea Californiana
din Los Angeles si un Ph.D de la aceeasi Universitate UCLA.
Activa international, viziteaza
si preda la mai multe universitati europene, participa si organizeaza
conferinte internationale de un inalt nivel stiintific. Cercetator pasionat,
asiduu in inteligenta artificiala si grafica cu computerul computer grafics
(CG), CAD/CAM/CAE, publicist de renume in domeniu este laureat al premiului
Consiliului Inginerilor Americani din localitatea San Fernando Valley,
California. Face recenzii pentru NSF si IEEE si este editor la mai multe
publicatii periodice de specialitate.
Totodata contribuie la munca
comunitara romana promovand actiuni cultural-artistice si nu numai.
Doamna profesor, doamna doctor
Ileana Costea, bine ati venit la noi in Australia si in emisiunea noastra. Am
specificat la inceputul emisiunii ca dumneavoastra ati ales melodiile de azi si
deschiderea am facut-o cu melodia IUBESC FEMEIA. De ce va aduce aminte?
Ileana Costea: Multumesc in primul rand ca m-ati invitat! Este o
mare placere pentru mine sa fiu aici cu dumneavoastra, la Melbourne. Orice
oras, orice loc are mirosurile lui frumoase, deci eu imi aduc aminte cu
placere, referitor la prima melodie, de mirosul frumos al teilor, al salcamilor
si al florilor de liliac din Bucuresti, iar Iubesc femeia, evident, sunt femeie
si trebuie sa iubesc femeia, dar iubesc femeia in sensul ca sunt o persoana
care si-a dorit sa-si faca o profesie barbateasca cum este considerata
ingineria si cu toate astea, vreau sa raman femeie. Din motivul asta pot sa
spun ca nu sunt foarte mult in "Women Liberation Movment" pentru ca,
daca am decis sa fiu cu profesie imi deschid singura usa la masina. Dar cred ca
femeia trebuie sa-si pastreze o oarecare feminitate si sensibilitate
caracteristica femeii.
BT: De ce am inceput cu aceasta intrebare? Pentru ca am inteles ca
ati plecat din Romania de patruzeci de ani.
IC: Am stat un an la Paris si apoi in Los Angeles m-am casatorit cu
sotul meu, care din pacate a decedat in anul 2000. Era profesor de medicina la
"University of California, Los Angeles (UCLA)" si am locuit toata
viata mea, sa spun..., constienta,
acolo.
BT: Da! Sunteti una sau unul dintre castigatorii emigranti, care
isi doresc sa ajunga in varful carierei profesionale. Prin invatatura si munca,
cu daruire si seriozitate, ati realizat
un portofoliu bogat, reprezentativ si astfel v-ati implinit visul de a
ajunge acolo unde ati dorit, sa impartasiti din stiinta si experienta
dumneavoastra altor generatii. Este minunat acest lucru!
IC: M-ati prezentat foarte frumos. Va multumesc! si ar trebui sa ma
scol in picioare. Daca as fi la televiziune m-as ridica in picioare. Aici, in
emisiunea de radio, nu se vede. In orice caz, mi-am dorit foarte tare sa ajung
profesor universitar si, interesant este ca, fiind la Paris foarte saraca si
neavand absolut nimic, timp de un an de zile, aveam acest vis (in tinerete poti
sa ai vise, ba chiar si la o varsta mai matura trebuie sa ai vise), vise care
se implinesc sau nu se implinesc, dar le ai cu atata tarie ca uneori se
implinesc, si visul meu era sa devin profesor universitar in America.
Mi s-a implinit si cred foarte
tare si le spun si studentilor mei; cred ca mi s-a indeplinit din mai multe
motive: desteptaciune ca desteptaciune, cultura ca si cultura, dar
perseverenta, cinstea si a-ti urmari un scop intr-un mod frumos in care oamenii
din jur sa-ti faca loc, si asta este unul din lucrurile grele de facut, in
special in strainatate cand nu cunosti pe nimeni si cand incepi de la zero.
BT: Cum de ati ales meseria asta pentru ca "Automation Enginering" (inginer
automatizari), este o meserie pe care noi toti inclinam sa o credem croita
barbatilor? Ce v-a atras la meseria
asta?
IC: Pot sa spun ca nu am ales-o, si imi aduc aminte, ca o paralela,
ca cel care a descoperit "Scara Richter" a cutremurelor a spus ca a
descoperit scara din intamplare. Era intr-un laborator, lucra in domeniul acela
si a descoperit-o. In acelasi mod am descoperit eu ingineria. Aveam un master
in arhitectura, am plecat din Romania in ’73, fara sa am diploma cu mine si am
vrut sa devin profesor universitar. Ca sa devii profesor universitar trebuia sa
ai un doctorat si ca sa am un doctorat trebuia sa am cu mine diploma de master, care era in Romania. Asa ca am facut un alt
master la UCLA, in "Industrial Design", in cadrul studiilor de
"Fine Arts" (Belle Arte), deci la baza sunt arhitect, sunt o persoana
care si-a dorit sa mearga in domeniul artelor. Cum stiu ca dumneavoastra faceti
filme documentare, m-am bucurat. Nu am avut timp sa discutam pe tema aceasta
suficient. Dorinta mea din copilarie a fost sa fiu regizor de film si am fost
cu Elisabeta Bostan la Humulesti sa vad cum se filmeaza cand aveam 17 - 18 ani.
Deci ma intrebi daca visul meu a fost sa fiu inginer? Nu. Visul meu a fost sa
fiu regizor de film. Nu mi l-am putut implini si uneori nu iti indeplinesti
visul pe care il vrei, dar iti indeplinesti o dorinta pe care se intampla ca
viata..., sa te dirijeze in domeniul acela.
In timp ce studiam
"Industrial Design" la UCLA, cineva m-a sfatuit sa merg la un PhD in
inginerie, in teoria deciziilor si mi-am spus: stii ce? Cu masterele tale in
ahitectura si in industrial design, incearca sa aplici teoria deciziilor si
rezolvarea de probleme (domeniu de stiinte numit in engleza Problem Solving
Theory) la design, si asta am facut. Insemnand ca m-am trezit studenta la
programul de PhD fara ca sa mai stiu matematica, atat de necesara parcurgerii
acestor studii de inginerie. Deci au fost multe, multe nopti de intrebari: daca
sunt intr-un domeniu la care pot sa fac fata, daca ma voi descurca, si multele
teancuri de carti de matematica luate de la biblioteca pentru a-mi revizui
putina matematica, ce se invata in scoala de arhitectura. Si asa m-am trezit
inginer.
BT: Sunteti un exemplu de schimbare, un exemplu de succes al unui
om care accepta schimbarea si s-a adaptat. Deci asta ar trebui sa ne faca pe
multi dintre noi sa ne gandim, sa nu ramanem blocati in ideea de a fi numai
asta sau cealalta.
Puteti sa ne explicati ce
inseamna de fapt "automatizare" si cu ce se ocupa ea, ce faceti
practic ca sa intelegem si noi cei dinafara domeniului acesta stiintific?
IC: Trebuie sa spun ca acest cuvant "automatizare",
termenul automatizare este inteles in diferite feluri, in diverse universitati
americane si europene. Unul este automatizare in sensul de teoria controlului
si atunci este foarte mult bazat pe matematica. Automatizarea pe care o facem
noi in cadrul departamentului meu se refera la tot ceea ce este automatizat in
industrie pe baza ordinatoarelor, pe baza computerelor, deci ingineria, sa
spunem..., ajutata, controlata de ordinator. Ceea ce inseamna ca una din
specialitatile mele si pasiunile mele profesionale in viata a fost grafica
asistata de ordinator, a fost "Computer Graphics Design", deci
modelarea tridimensionala asistata de ordinator si inteligenta artificiala
pentru design si fabricatie. Adaosul de inteligenta, de desteptaciune la
programele de computer care sa fie apoi utilizate in domeniul de inginerie.
Deci, as spune ca intelesul pe care il dam noi in facultatea mea este de a
automatiza procesul de design si de fabricatie cu ajutorul ordinatoarelor.
BT: Incercati sa ne fascinati cu cateva exemple de viitor. La ce am
putea sa ne asteptam de la automatizare, aveti preziceri? Ce ni se pregateste?
IC: In primul rand sa luam prezentul. Prezentul este: te poti urca
intr-un tren si trenul nu are conducator, n-are sofer. Astazi exista trenuri
automate. Am fost intr-un tren la Lille, in Franta, la aeroportul din Dallas,
statul Texas, SUA, complet automat, totul functionand pe pilot automat. Deci,
este extraordinar ca se poate folosi inteligenta umana transpusa in programe
pentru a controla mecanisme, metode de transport in comun. Si automatizarea in
acest sens implica o perfectiune mai mare decat este capabil omul, pentru ca
omul are in special calitatea creativa, calitatea de a intelege, de a avea discernamant
si mult mai putin capacitatea de a repeta lucrurile cu foarte mare precizie, cu
foarte mare acuratete. Deci, cand pui avionul pe pilot automat, el stie mult
mai bine sa citeasca semnele meteorologice, semnele de altitudine si asa mai
departe. Si mai mult decat atata, antrenarea, sa spunem, ucenicia pilotului
pentru conditii foarte nefavorabile si
brusc aparute, pentru ca daca esti un pilot care nu ai trecut printr-o
experienta similara, e prima data cand o incerci si s-ar putea sa dai gres. In timp
ce astazi cu programele de simulator de aviatie, pilotii pot sa treaca prin
furtuni extraordinare, prin conditii extraordinar neasteptat de grele, de criza
si sa invete din ele pe baza unui program de computer, pe baza unui sistem de
ordinator completat de elemente vizuale tridimensionale. De fapt robotica,
ramura a automatizarii, a patruns deja in casele oamenilor. Poate ca nici nu ne
dam seama, dar toate aparatele de uz casnic si entertainment au un microchip, o
memorie. Exista si robotul care face curatenie ferind lucrurile din casa. Din
pacate trebuie sa spun ca s-a crezut la inceput ca ordinatoarele vor lua locul
oamenilor si asta s-a dovedit ca nu se poate...
BT: Vreau sa fiu avocatul diavolului pentru o clipa: vor ramane
oamenii fara serviciu din cauza ordinatoarelor?
IC: Cred ca se schimba modul in care omul este folosit si multa
lume spune ca se schimba in rau. Eu pentru ca sunt specialista in acest domeniu
spun ca exista si un avantaj important! In loc ca noi, fiintele umane sa facem
lucruri care trebuie repetate, iar noi nu suntem buni la a repeta identic
acelasi lucru, era ordinatoarelor ne va
face sa facem lucruri noi, mai cu creativitate, deci intr-un fel, cu toate
dezavantajele pe care le poate prezenta folosirea ordinatoarelor este faptul ca
ne da noua ca om, ca persoana fizica mai mult timp pentru a aborda si rezolva
problemele din punct de vedere creativ.
BT: Da! si asta ne duce de fapt la ceea ce am inteles mai devreme
de la dumneavoastra ca, schimbarea este foarte importanta si asta ne va stimula
sa ne schimbam si sa ne gasim altfel de slujbe, domenii de activitate.
IC: Da! si cred ca e, in special o caracteristica a timpurilor de
azi. Si pentru generatiile tinere nici nu mai exista posibilitatea dinainte in
care faceai o facultate si ramaneai fixat pe ceea ce ai invatat in facultate.
Astazi facultatea te invata doar cum sa inveti. Si trebuie sa continui sa
inveti toata viata.
BT: Extraordinar! Aveti o meserie care mi-ar fi placut si mie sa o
practic.
Ati mai ales o melodie: Zaraza!
De ce va aduce aminte?
IC: Trebuie sa va spun ca ascult cu mare nostalgie si cu mare
bucurie melodiile romanesti si mi-aduc aminte de copilarie, de tinerete, de
mama.., nu am avut tata. A murit inainte de a ma naste eu, deci imi retrezesc
in suflet tot ce era frumos in copilaria si tineretea mea din tara.
BT: Tatal meu a crescut orfan de amandoi parintii. E greu sa cresti
fara tata! De ce a murit tata?
IC: Tata a murit de o infectie la rinichi. Era "sanatos",
medic ca profesie, si deci nu se ducea la doctor si brusc a venit asta peste el
la 49 de ani. S-a dus in 3 saptamani. Azi nu ar fi murit, caci sunt tot felul
de antibiotice. Mama isi mai amintea urletele tatei de la operatia de acasa pe
viu... si anesteziantele erau putine. Eu am suferit toata copilaria pentru ca
nu am avut un tata. Nu invidiez. N-am invidiat pe nimeni niciodata. Cred ca nu
am senzatia asta in mine. Dar ma uitam cu jind la ceilalti copii cu tati. Si ii
tot spuneam mamei sa imi aduca un tata. La intrebarea "de unde?", i-am
spus, cred ca aveam vreo trei sau cinci
ani, "de la piata". Si m-a plesnit. Era o nevricoasa in
tinerete. O buna, o bine crescuta, o femeie culta si foarte altruista ... dar
jap-pac, ma plesnea. Iar eu ma razbunam. Intr-o zi, a plecat in papuci la
scoala (preda la un liceu cunoscut din Bucuresti, Liceul Sincai, departe de
casa ...), in mare graba. Eu am luat pantofii si pas-pas dupa ea pana la
tramvai. Am stat pitita pana a venit tramvaiul. Si cand sa se urce... i-am
strigat: "Mama!", si i-am aratat pantofii. A pierdut tramvaiul, mi-am
incasat palma..., dar m-am razbunat... si uite asa povestioare... din
copilarie.
BT: Ducem dorul parintilor nostri. Ne pare rau ca i-am
pierdut. Ce regretati cel mai mult?
IC: Cel mai rau imi pare pentru tata care isi dorea enorm un copil
al lui. Ajutase noua, ai fratelui sau, preot la tara, orfani. Tata
nu a fost orfan, a avut tata preot - un batran pe care nu-l cunosc decat
dintr-un frumos, magic tablou, care era la noi in casa, distins, cu parul si
barba alba, cu ochii albastri - jumatate din familia tatalui era colorata asa,
cealalta jumatate maslinie cu ochii si parul negru, ca mine, o Ileana
Cosanzeana colorata invers celei din
povesti, exceptie de confirmare a regulii. Nu mi-a fost dat sa am nici tata si
nici unul din bunici din partea nici unuia dintre parinti. Eu am tasnit pe lume
sa-i inlocuiesc pe toti... dusi de mult si care nu m-au asteptat. Toata
copilaria m-a fascinat tabloul bunicului dupa tata, preot la Balanesti,
Oltenia, langa Slatina. Si mama l-a facut cadou cand a plecat din Romania si a
imprastiat totul din casa, unui var de-al meu, fiu al fratelui tatii, fiul
preotului de ai carui copii s-a ocupat tata, Justin Paunescu, cel care s-a
preocupat cel mai mult de a intelege ideile moderne ale tatalui lui. Deci, cel
mai potrivit de a fi in posesia sufletului captat in imagine a bunicului. Mi-as
dori sa am acel tablou... Sper ca stranepotii sa simta ca mine pentru imaginea
aproape de sfant, dar de sfant pe pamant, a bunicului. Dar ma indoiesc, caci
distanta dintre generatii indeparteaza spiritele.
Suntem invaluiti de Tudor
Gheorghe cu Sara pe deal.
BT: Musafirul nostru este doamna profesor Ileana Costea, profesor
la CSUN, California State University, Northridge. Am vazut aici ca sunteti un
luptator, un promotor al culturii romane. Participati si organizati multe
actiuni comunitare. Puteti sa ne spuneti cateva cuvinte in legatura cu aceste
activitati; expozitii, festivaluri, ce publicati..., reviste...?
IC: Am inceput in 1992, dupa ce mi-am terminat doctoratul si am avut
intrucatva mai mult timp in afara profesiei care m-a absorbit o viata ca un
aspirator necrutator. Am organizat un Congres ARA, al Academiei
Romano-Americane la facultatea mea si cu aceasta ocazie am cunoscut pictori
romani care s-au stabilit la Los Angeles, pentru ca am organizat in cadrul
acelui eveniment doua expozitii de pictura romaneasca, apoi arhitecti,
organizand doua expozitii de grafica si design, o expozitie de carte si
fotografie (avand ca pretiosi colaboratori pe profesoara Georgiana Farngoaga
Galateanu, care preda romana la UCLA si artistul-fotograf pe atunci
californian, si vesnic roman, Emanuel Tanjala), cat si un concert cu o foarte
talentata tanara pianista romanca, de 12 ani, Virginia Munteanu, acum avocata
la Los Angeles. Deci, astea au fost primele activitati dupa care am tinut
conferinte si am facut prezentari pe tot felul de teme romanesti. In 2005 si
2006 am organizat doua expozitii cu fotografii ale scultpurilor lui Constantin
Brancusi si Patriciu (Patick) Mateescu, pentru ca sotul meu si cu mine am donat
la California State University, Northridge doua sculpturi facute de pictorul
ceramist Patriciu Mateescu. Si motivul principal pentru care am tinut ca
facultatea mea sa aiba sculpturile acestea
este ca mi-am dorit sa fie o prezenta romaneasca pe campusul universitar
unde predau eu. Cu bucurie spun astazi ca una dintre sculpturi intitulata
"Cinci maini", maini ceresti, cum le numeste sculptorul reprezentand
intr-adevar cinci maini inalte de zece picioare inspirate din traditia bizantina sunt puse pe fatada Colegiului de Arta de la
universitatea la care predau din 1979.
Am fost vicepresedinta uneia
dintre cele doua societati romanesti din Los Angeles; "Viitorul Roman
Society". Am adus o artista din Romania. Nu foarte cunoscuta pe atunci,
dar extrem de talentata care e specialista in recitari de poezii: Blaga,
Bacovia si mai recent Eminescu, Lidia Lazu. Si am organizat patru recitaluri pe
tema Blaga, in California, la trei biserici romanesti (din Hollywood, Hayward –
Casa Romana, si Palm Springs) si la un "Rotary Club" (din Newbury
Park din zona Los Angelesului). Artista a fascinat publicul cu trilurile ei,
pentru ca are un mod foarte special de a dansa si a canta intre poezii. Am adus
un scriitor roman despre care cei din Europa stiu foarte mult: Bujor
Nedelcovici, care a scris romanul "Al doilea Mesager", o carte destul
de importanta pentru literatura romana, demascatoare a totalitarismului
Ceausist cand acesta era inca in plina forta, in tara. Am organizat pentru
dansul cateva vizite la diverse universitati si diverse alte organizatii din
California, ca de exemplu Asociatia Aliance Francaise, din Riverside, unde pe
atunci era Presedinta romanca, Elena? Iar mai recent am incercat sa scriu cat
mai multe articole in ziarele din California: ziarul "Meridianul
Romanesc", revista "Clipa", si un ziar romanesc din Colorado,
"Gandacul de Colorado". Am publicat doua articole in "Romania
Libera" : unul despre recitalurile Blaga in California, in 2008, celalalt
un interviu luat la Paris, in 2010 scriitorului Bujor Nedelcovici. Subiectul
meu principal este: Prezente romanesti surpriza in strainatate.
BT: Timpul fuge, e automat! Ne pare bine sa va avem ca oaspete aici
la radio 3zzz Melbourne, Australia si va rugam, doamna Costea, sa reveniti cat mai curand.
IC: Vreau sa inchei aceasta intalnire prin a spune ca dorinta mea
este ca toti acei care sunt aici in Australia sa se gandeasca ca la randul meu
sunt undeva departe, in Los Angeles si ca noi, cu totii trebuie sa tinem in
minte si in suflet cu dor Romania cu tot ce are frumos, cultural si artistic,
oamenii cu nobletea lor sufleteasca.
Si acum o mica marturisire de
dupa fapt si dupa cortina ... La Melbourne eu fiind departe de colectia mea
draga de muzica romaneasca din Los Angeles, melodiile pe care vi le-am spus
pentru emisiune le-am ales sfatuindu-ma la telefon cu niste rude ce-mi sunt si
buni prieteni, Silvia (fosta Paunescu – nici o legatura cu Adrian ..., nepoata
de var dupa tata) si Mihai Bogdan sotul ei, si pasionati de muzica romaneasca si
filme si cu care ma simt mereu pe aceeasi lungime de unda de trairi si simtiri
si care-mi stiu gusturile.
BT: In momentele acestea grele prin care trece Australia, cand
apele ne-au inundat, viforul ne-a smuls casele si trecem prin clipe grele ne-am
bucurat sa o vedem pe doamna Hillary Clinton oferindu-ne ajutor, fiind mandra
sa ne numeasca cei mai buni prieteni ai Americii. Cum vorbeste americanul de
rand despre noi?
IC: Nu am auzit pe nimeni vorbind de rau. Trebuie sa spun cu regret
ca, in general, in America pe care o stiu eu, nu se vorbeste prea mult nici de
Europa, nici despre Australia, insa sunt sigura ca doamna Clinton doreste
intr-adevar sa va ajute si am fost extraordinar de impresionata de drama pe
care am vazut-o la televizor cu inundatiile din diferitele localitati si
regiuni din teritoriul Queensland si din orasul Brisbane. Sper ca ajutorul va
fi binevenit si mai doresc ca toata aceasta nenorocire locala sa fie oprita
intr-un fel si sa nu aiba efecte puternice asupra intregii economii australiene,
asupra australienilor si asupra romanilor care traiesc aici pentru ca va doresc
din tot sufletul o viata frumoasa, cu bucurii, cu ploaie ca sa fie vegetatie si
mancare, dar fara inundatii.
BT: Doamna Profesor Doctor Ileana Costea va multumim din toata
inima si va dorim sa ne faceti mandri pe mai departe!
Pe durata emisiunii, Doamna
Profesor a mai ales trei melodii: Cantec de padure - Ion Zubascu, Ciuleandra -
Maria Tanase si Mugur de fluier – Phoenix si da, de ce sa nu marturisesc, a
avut tot timpul lacrimi in coltul ochilor, de emotie si dor.
Va multumesc!
In dorinta de a promova cultura
romaneasca, dna Costea a facut in ultimii ani si recenzii si prezentari in
public unor carti romanesti pe care le apreciaza. In cadrul emisiunii la 3zzz a
prezentat trei carti: Muntele Iubirii de Livia Grama, Astazi Incepe de Maine,
de Sorin Issvoran si Veneticii, de Ion Lazu.
Acest interviu a fost preluat de pe omnigraphies.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu