O veste tristă

Îmi amintesc, eram în armată când am primit o veste. Primisem o scrisoare de acasă şi tata îmi scria că ne mutasem în Oraviţa. Am simţit că lumea se prăbuşea. Simţeam că pierdusem copilăria, legătura cu locul copilăriei, că îmi pierdusem rădăcinile, că pierdusem ceva drag sufletului meu. Am plecat în armată pe 21 octombrie 1976, urmând pregatirea militară. Armata nu trebuie făcută de cei din popor, trebuie făcută de profesionişti. În armată eşti umilit, dar în acel timp armata era obligatorie. Era în ziua de 4 martie 1977. După terminarea seviciului de pază mă aşezasem în pat să dorm. Asta se întâmpla pe la ora 9.30 seara şi deodată am simţit că patul fugea cu mine. Am crezut că cineva împinge patul, dar mă înşelasem, era cutremur. La aparatele de radio se anunţase că multe clădiri din Bucureşti se prăbuşiseră.

 Mulţi oameni muriseră şi apăruse şi un cântec:

"Într-o zi de 4 marte

Pe la nouă jumătate

Omenii fugeau de moarte

De cutremurul cel mare

Care îl ştim cu fiecare

La Scala cofetărie

N-a rămas o fiinţă vie

Şi în locul ei arat

Cu garoafe presărat

De cei ce-n viaţă au rămas".

 Ceauşescu apăruse pe baricade, hoţii care erau prinşi că furau erau executaţi.

 Până în anul 1980 în ţară se trăia bine. În aceea perioadă buldozerele dărâmau biserici foarte vechi, comuniştii începuseră să pună pâinea, uleiul, zahărul, făina la cartelă. Se dădeau doar două ore de încălzire la bloc, lumina era stinsă la ora 10.00 seara, ţara era chinuită, parcă "Dumnezeu îşi luase faţa de la noi, românii".

Pe data de 8 februarie 1978 treceam în rezervă cu cel mai mare grad "soldat."

În anul 1980 părăsesc oraşul Bocşa şi vin acasă pentru totdeauna. Locuiam la blocul H3 din Oraviţa şi îmi amintesc cum copiii de la acest bloc mă priveau cu multă simpatie. Unii chiar mă crezuseră cineva că doar cântam la chitară.

-"Tică îmi aduc aminte când ai venit de la Bocşa. Noi cei de la H3 si H4 când te vedeam cântând la chitară te consideram un star. Chiar am făcut planuri cu Mariana să facem o formaţie împreună. Vise de adolescente, acum mă amuză toate planurile pe care le făceam cu Mariana."

-"Eu şi star... sunt mulţi anii de atunci şi eram cu toţii tineri."

-"Ceau Tică, are dreptate Tatiana, ai cântat foarte frumos şi cred că mai cânţi şi acum. Eu îţi doresc multă sănătate.

-:"Mulţumesc mult Luci."

Erau anii cei mai frumoşi. Mi-am dat seama că pierdusem copilăria, că devenisem adult, cu responsabilităţi şi încet visele din copilărie se spulberau. Sigur, nu din vina mea, ci doar timpul trece şi anii se adună unul după altul.

Ion Petru,

07.04.2013

***

Cele 7 minuni ale comunismului în România:

1. Toţi aveau de lucru.

2. Deşi toţi aveau de lucru, nimeni nu muncea.

3. Deşi nimeni nu muncea, planul se realiza.

4. Deşi planul se realiza, nimic nu se găsea.

5. Deşi nimic nu se găsea, toţi aveau.

6. Deşi aveau, toţi furau.

7. Deşi toţi furau, nimic nu lipsea.

De ce dracu nu ne-o fi plăcut?

Cele 7 minuni ale capitalismului în România:

1. Toţi nu au de lucru.

2. Deşi toţi nu au de lucru, toată lumea munceşte.

3. Deşi toată lumea munceşte, nu se face planul.

4. Deşi nu se face planul, se găsesc de toate.

5. Deşi se găsesc de toate, nu-ţi poţi permite să le cumperi.

6. Deşi nu-ţi poţi permite să le cumperi, nimeni nu fură (excepţie făcând politicienii).

7. Deşi nimeni nu fură, ne lipsesc toate lucrurile ce ni le dorim!

De ce ne place?