Țara dispare

În emisiunea trecută am prezentat reacţia de nemulţumire a românului faţă de schimbare - Jean Moscopol împotriva stăpânirii comuniste cu melodiile: Petru Groza Sluga, Gheorghiu-Dej şi Hrusciov iar Horaţiu Mălăiele împotriva democraţiei de azi cu trei poezii de dragoste: Ceauşiva şi reformoiu, Haideţi să bem totu-i degeaba şi Colonie de ocară.

Şi pe nea Stelică în încercarea sa de a pune de-o echipă de fluieraşi.

Amândouă orânduirile au în comun acelaşi lucru: distrugerea valorilor individuale şi de familie, distrugerea respectului pentru justiţie şi credinţă, izolarea individului şi dezbinarea familiei, nepăsarea şi ruperea de aproapele.

Cum ajung la putere îşi asigură spatele şi apoi încep să devoreze, încep să dizolve ţara prin privatizarea sau izolarea instituţiilor de stat faţă de naţiune. Odată ce instituţiile de stat, şcoli, spitale, infrastructura sanitară, de transport şi servicii existenţiale - biserica, electricitate, apa, comunicaţii dispar, dispare şi ţara şi apare izolarea, dezinformarea şi tiranul cu ciomag mare, ajungem oi, turmă. Ori instituţiile de stat în democraţie ar trebui să funcţioneze în paralel cu cele private, în concurenţă.

Valorile patrimoniului naţional, valorile tradiţionale, strămoşeşti. Sufăr că media nu poate vorbi deschis despre aceste valori, valori dobândite de-a lungul istoriei. Sufăr că media nici nu mai aparţine ţării şi că nu mai este neutră şi apărătoare a bunului naţional, nu mai e a noastră, nu mai e protejată şi garantată de Constituţia ţării. Azi s-a ajuns ca mereu să fie dependentă şi la cheremul celor cu bani. Instituţiile unui stat trebuie să rămână ale statului, altfel el dispare. Taxele noastre asigură existenţa statului iar destinul ţării nu trebuie lăsat pe mâna câtorva indivizi aleşi să administreze şi să supravegheze funcţionarea guvernului. Nimic major nu se întâmplă fără votul cetăţenilor. Oricât de strălucit ar fi un conducător el nu va fi niciodată capabil să hotărască de unul singur soarta unui popor, iar cel care o face va trebui amendat în aceeaşi măsură în care este gratificat.

Nu sunt de profesie judecător, avocat, procuror sau poliţist şi nici nu doresc să ajung politician sau conducător comunitar, sunt doar un simplu creştin cumpătat cu “cei 7 ani de acasă”, crescut rezonabil într-o familie de oameni modeşti, harnici, cu frică şi dragoste de Dumnezeu, şi care, ca scripcarul care a învăţat să cânte după ureche omenia şi relaţia cu oamenii, care atunci când aude un falsetto, un scârţâit, tresare şi se miră când vede că marea majoritate din jurul său stă pasivă şi se lasă călcată în picioare, se lasă insultată de nişte oameni bolnavi cărora li s-a urcat la cap puterea - nu ia poziţie. Nu protestează de frică sau au renunţat la a mai crede în puterea valorilor sale şi tace. Şi aşteaptă ca să apară salvatorul.

Salvatorul este în fiecare dintre noi şi avem datoria să contribuim cu idei şi sugestii să găsim o soluţie, iar dacă Soluţia dată de mine sau oricare dintre noi nu e potrivită nu trebuie să ne dezamăgim pentru că sunt sigur că din întreaga mulţime va apărea Soluţia Salvatoare. Că va veni unul cu Soluţia potrivită care ne va salva pe toţi. Este foarte important să nu încetăm de a veni cu idei. Să participăm cu claritate, sinceri şi direcţi ca să ne apărăm credinţa şi valorile în care am crezut şi crescut din moşi strămoşi, în care am crescut cu părinţii şi copiii noştri.

Ce îmi doresc cel mai mult e să înţeleg lumea în care trăiesc. Să nu umblu prin ea orbecăind, lovit mereu de neadevăruri şi nesiguranţă, fără să ştiu de unde vin şi încotro mă îndrept.

Ce-i cu atâta secretivitate?

Neînţelegând-o mă face să cred că am trăit degeaba. Că nu sunt decât un vierme de mătase. Că părinţii şi învăţătorii mei şi-au irosit timpul degeaba cu mine. Învăţătura lor, sunt convins mai mult ca niciodată a fost darul cel mai de preţ de pe pământ, a fost cel mai mare cadou venit de la Dumnezeu.

Vă întrebaţi poate de ce vă zic toate acestea? Poate de vină sunt cei 7 ani de acasă pe care societatea din ziua de azi încearcă să-i fure complet, să-i extermine din existenţa noastră. Să ne facă sterili în atitudinea faţă de semen, de umanitate, să ne facă să trecem pe lângă omul accidentat nepăsători. Adică să vezi o casă în flăcări, copii în ţipete şi tu să treci pasiv ca prin faţa unui ecran de film, să nu-i ajuţi. Oare aş mai putea dormi noaptea? Oare cum dorm ei, acei ce instigă naţiunile unele împotriva altora cu scopul de a le vinde arme, îi pune să se omoare soră cu frate, tata cu fiu, strigând în gura mare că ei aduc pacea pe pământ.

Nu mă miră faptul că se întorc ţicniţi în mare număr soldaţii de pe front. Oare-i normal să tragi în mame şi copii aşa aiurea???..., să calculezi la maximum, cu precizie chirurgicală profitul de pe urma jefuirii unei naţiuni dar să nu ai în plan nici un gând despre soarta victimelor lăcomiei tale?! Oare mă mai pot numi creştin? Mă pot numi creştin atunci când mă laud în biserică cu fiul meu care pilotează un bombardier deasupra unei ţări care nu mi-a făcut nimic? E ca şi mafiotul care face prăpăd toată săptamâna iar duminica la biserică este iertat contra unei donaţii şi luni o ia proaspăt de la capăt fără simţul vinovăţiei. Ne mai putem numi creştini??? Sunt aceste învăţăminte rezultatul Bibliei?..., că mă trec fiori de gheaţă, mă cutremur. Oare de ce tolerăm???

Este adevărat că, raţional poţi învăţa să treci dintr-o tabără în alta justificându-ţi cu uşurinţă decizia şi ţinta îndeplinirii visului, însă problema e că toţi avem vise şi dreptul de a le împlini, că toţi avem dreptul de a ne bucura de experienţa pe care ne-o oferă creaţia lui Dumnezeu. Şi sigur, îi înţeleg şi pe acei care nu mai au răbdare, şi vor să ajungă cât mai repede pe Lună sau pe Marte, însă vă spun că aceste dorinţe acceleratoare nu sunt altceva decât nişte obsesii lacome şi pline de acţiuni iraţionale, paranoice. Căci prin natura de om obsedat “alcoolicul” nu se poate opri niciodată. Conducătorii care prezintă astfel de simptome ar trebui schimbaţi din funcţii şi internaţi imediat.

Sigur, fără sacrificiul a zeci şi sute de milioane de vieţi, azi nu am fi avut avioanele Boing şi transportul intercontinental, nu am fi avut calculatoare, rachete, nu am fi avut morfină şi alte zeci şi zeci de împliniri tehnologice care au fost inventate din necesităţi majore, însă, oare a meritat sau merită sacrificiul miliardelor de suflete pierdute în războaiele istoriei? Mao ar spune că “da”, a meritat sacrificarea a 70 de milioane de chinezi folosiţi ca îngrăşământ pentru fermele de stat care au hrănit Rusia în schimbul bombei atomice conservând astfel China intactă. Stalin ar zice “da “ şi el. Bush spune că “da”, Blair spune că “da”, Obama spune că ”da”, etc, etc. Dumneata cititorule ce spui?

Nu există orânduiri bune sau rele. Toate sunt la fel. Ne naştem în ele, ne făurim visele, ne formăm ca oameni, ne adaptăm, muncim şi iubim. Priviţi pe întreg pământul şi veţi vedea cum toate orânduirile ştiute în viaţă, de la canibalismul din Papua Noua Guinee şi până la democraţia americană toate funcţionează. E doar diavolul care ne ispiteşte şi ne învrăjbeşte ca să ne învârtim în cercuri. Să dansăm cum cântă el. El nu e fericit să vadă omul independent şi realizat în drumul său spre înălţimi. De vină nu e orânduirea, ci caracterul omului.

Este de datoria fiecăruia dintre noi să participe şi să contribuie CU VOTUL SĂU la societatea în care trăieşte. Asta ne asigură pace şi bunăstare continuă în balanţă cu sufletul şi planurile noastre. Tata avea o vorbă: BĂIETE CUM ÎŢI AŞTERNI, AŞA DORMI!

Cât despre nea Stelică şi echipa sa de fluieraşi din Balta, ei înşişi meşteri împătimiţi ai fluierului şi ai cântecului popular, am sa-l propun pentru premiul Nobel pentru cea mai veche meserie, pastoritul. Ciobanul ne hrănește și îmbracă de milioane de ani.

S-ascultăm o doină!

Ben Todică, Melbourne

***

Cititor 1: Salvarea suntem noi, fiecare individ cu simțul lui civic curajos manifestat și lepădarea de fatalitate: „Noi suntem mici, ei mari!”, „Așa a fost să fie”, „Asta e!”...

Autor:  Ei nu sunt mari! Nu-i vezi cum ies din sala la ONU cand incepe sa vorbeasca un presedinte care le-o spune in fata. Ies ca niste copii deranjati mintal. Cica ei protesteaza. Un om sanatos si intreg la cap il asculta pe nemultumit pana la capat si arata ca nu este deranjat de cele spuse. Atitudine de gradinita, insa, asa cum spui, au parul mare si prostul iti da in cap. Imperiul Roman a fost mare si a cazut, Uniunea Sovietica a fost mare si a cazut, Alexandru a fost mare si a cazut. La urma urmei toti au fost in felul lor vandali. Pe unde au trecut nu s-au multumit ca au invins insa au distrus tot, au distrus oameni buni si talentati, au distrus lucrari de valoare si institutii culturale, au furat si au carat acasa. Toate imperiile isi au longevitatea si fragilitatea lor. Nu stiu sa se maturizeze. “Nu mi-e frica de ei? Or sa ne omoare oricum. Nu-I vezi cum se comporta: scolile produc idioti, media ne spala pe creier 24 din 24 de ore, ne programeaza si controleaza mintea prin Hollywood, ne modifica alimentele, razboaie, decapitari, executii prin drone etc.”

E trist..., pentru ca i-am admirat toata tineretea.

***

Cititor 2: Tara nu dispare! Traiasca "lepadarea de fatalitate".

***

Cititor 3: "De vină nu e orânduirea, ci caracterul omului."... tara dispare foarte adevarat...

***

Cititor 4: D-le Todica, sint un ticalos din Puiesti, Romania, si v-am citit cartzile. atitudinea celor "mari" si sinucigasi poate fi totusi schimbata. am scris de curind pe blogul meu jurnaldelalesti.blogspot.ro un articol in care ofer o solutzie care sa indeparteze pericolul nuclear de pe planeta. Am prezentat o alta versiune de a raspunde la un atac cu arme nucleare (sau de distrugere in masa oarecare) si cred ca este credibila, ba si posibila, desi poate inca imperfecta. As dori insa sa facetzi public faptul ca aceasta varianta a fost lansata, eventual sa o propunetzi spre dezbatere in vreuna din emisiunile dvs, caci in Romania numele meu este tabu (pe bune) in presa de orice culoare, si pina ce se va trezi careva ca mai sint si alte variante la raspunsul nuclear, planeta poate disparea bine-mersi de citeva ori. Deja un lider coreean se pare ca are idei cam sinucigase, iar Obama si Putin sint la fel de intregi la cap ca si el...

Articolul se numeste: DESPRE PROSTIE, SAU DE CE TEZA RASPUNSULUI ATOMIC OBLIGATORIU LA UN ATAC ATOMIC ESTE O NEROZIE, si a aparut in luna martie a.c.

***

Preluări în alte publicații:

Observatorul, Toronto, Canada

Timpul adevărului

Melidonium