Ioan Miclău, sau o viaţă de om în slujba culturii române în ţara lui Markus Zusak

Am primit, prin amabilitatea Preotului Paroh Al.Stănciulescu-Bârda, editorul cărţii despre care vom face vorbire, volumul scriitorului Ioan Miclău, membru al Ligi Scriitorilor Români, stabilit în Australia, intitulat “Pe drumurile artei “, apărut la Editura “Cuget Românesc“.

Cartea este, practic, o antologie monografică, în care sunt reunite texte ale unor scriitori despre opera lui Ioan Miclău, poet talentat, interviuri, poezii, articole de memorialistică, studii, corespondenţă cu personalităţi din ţară şi străinătate, ca dr.Adrian Botez, prof.univ.Ilie Rad, scriitorul Dimitrie Grama, scriitorul Al.Florin Ţene, membru corespondent al Academiei Americană Română, scriitoarea Veronica Balaj, prof. dr.Maria Vaida etc. Cartea, închizându-se cu reproduceri după Diplomele şi Brevetele primite de Ion Miclău, ca recunoaştere pentru opera sa, şi activitatea depusă în cadrul Bibliotecii “Mihai Eminescu“, pe care a înfiinţat-o în localitatea Cringila, din Australia, de la Academia de Ştiinţe şi Arte, “Brevetul” semnat de Preşedintele României, Emil Constantinescu şi Ion Caramitru, coperţile cărţilor pe care le-a publicat, inclusiv fotografi de familie.

Volumul se deschide cu “O lacrimă pe sânul mării“, în loc de Prefaţă, semnată de Ben Todică, care printre altele subliniază: “O schimbare se simţea în emoţiile poetului. Ceva îl apropia şi mai mult de pământul pe care se afla. Simţea că se întregeşte ca om, că seechilibrează şi prindre rădăcini.

Decebal îngenunche:”Ce dar minunat!“ şi începu să savureze România Tainică pe care numai un suflet din depărtări a unui pui sincer de roman, precum Ioan Miclău din Gepiu (Oradei n.n.) o putea simţi cu adevărat. Dorul de acasă, taina sufletului neamului nostru care se adevereşte prin graiul limbii pe care o vorbim.“

Partea întâi a cărţii cuprinde “Pe drumurile Artei(Note autobiografice )” în care regăsim sinceritatea poetului, pe care o ştim, din corespondenţa ce o purtam. În rânduri impresionante vorbeşte despre amintiri de la şcoală, de primele cărţi publicate, inclusiv despre activitatea sa în domeniul promovări cărţi româneşti în ţara cangurului. Urmează însemnări din viaţa de zi cu zi din Australia. Mărturisiri despre evoluţia sa în creaţia literară şi lupta cu “imaginaţia proprie”.

În Partea II-a sunt publicate poezii scrise în dulcele viers clasic, frisonate de o sensibilitate ce ne aduce aminte de Ioan Alexandru: “Pasul meu e de bulldozer/ Cătinel pe stâncă tare,/ Nu alerg, dar nici pe urmă, Nu fac pasul la strâmtoare “(Pasul meu).

În interviul cu Maria Vaida, Ioan Miclău spune:”Ca popor vechi European, noi avem o cultură şi o şcoală cu tradiţii recunoscute în lume (…) Oricum, Românii sunt un popor viguros, cu nimic mai prejos în raport cu civilizaţia altor state ale lumii!“ Din această frază se desprinde profunzimea iubirii de neam şi ţară a acestui scriitor român trăitor la Antipozi.

Citind această carte mi-am adus aminte de ce scria Mihai Eminescu: “Iubirea de ţară e pururea şi pretutindenea iubirea trecutului: patria vine de la cuvântul pater şi numai oamenii care ţin la instituţiile părinţilor lor, la petecul de pământ sfinţit de sângele părinţilor pot fi patrioţi.“

Închei aceste rânduri despre prietenul Ioan Miclău, parafrazândul pe Emil Cioran, Nu locuim într-o ţară, locuim într-o limbă, indiferent unde ne aflăm pe meridianele lumii. Patria aste, o purtăm în suflet şi în tot ce scriem.

Al.Florin Ţene

Preşedintele Ligii Scriitorilor Români

Membru correspondent al Academiei Americană Română