80 de ani de la Războiului Mondial II
/ Polonia / opinie
Alexander
Timoschenko: La 17 sept. 1939, la nici trei săptămâni după atacul Germaniei asupra
Poloniei şi când capitularea acesteia era o chestiune de zile, Armata Roşie
ocupa fără luptă Polonia Răsăriteană, cu scopul de a proteja "viaţa şi
avutul locuitorilor ucraineni şi bieloruşi" din această regiune, care a
fost apoi înglobată în republicile unionale Bielorusia şi respectiv Ucraina.
Iar la 1 aug. 1944 când insurgenţii din Varşovia (susţinuţi de guvernul legal
din exil de la Londra şi de Armia Krajowa) se luptau pe viaţă şi pe moarte cu
trupele de ocupaţie ale Wehrmachtului, Armata Roşie stătea în expectativă pe
celălalt mal al Vistulei, aşteptînd ca insurecţia să fie înăbuşită - ceea ce
s-a şi întîmplat - şi ca viitoarea stăpânire pro-sovietică (susţinută de
"Gwardia Ludowa" cu mareşalul (sovietic) Malinovski devenit apoi
ministru al apărării al RPP!) să scape astfel de orice opoziţie democratică.
Pentru aceste două crime - plus masacrul de la Katyn – Rusia Sovietică şi nici
Federaţia Rusă actuală nu şi-au cerut niciodată scuze. Aşa că nu ştiu ce ar fi
căutat Vladimir Vladimirovici la comemorările de la 1 septembrie 2019 din
Polonia.
https://www.academia.edu/40226640/80_de_ani_de_la_inceputul_Războiului_Mondial_II
80 de ani de la inceputul Războiului
Mondial II / Polonia
a fost cuiul
lui Prepelea celui de al doilea Razboiului religios european de 30 de ani,
1914-1945, de aceea comemorarea a opt decenii de la declansarea celui de al doilea
Razboi mondial fara Rusia irita Moscova, care vrea sa fie sarbatorita mereu ca
eliberatoarea Europei. Argumentul ca sunt invitate, participa numai tarile
Uniunii Europene readuce in actualitate Pactul Hitler-Stalin.
In sept.
1938, dupa Pactul lor din august, Hitler ocupa vestul si Stalin estul Poloniei.
Pentru ca Marea Britanie, Franta declara razboi numai Germaniei, nu si URSS-ului,
devine transparenta vechia alianta ruso-anglo-saxona de aruncarea in aer a Europei,
Imperiului German, a lui Napoleon si impartirea pradei de razboi intre
neoprotestantii capitalisti si rusii ortodoxo-comunisti.
Dupa 1945
Cortina de Fier desparte Europa, lumea intreaga in doua Blocuri militare pe
picior de Razboi Rece, unul propaga un mod de viata democratic, neoprotestant,
capitalist, economia de piata libera si celalat ortodoxo-comunismul, economia
planificata, dictatura orientala.
Dupa 1989
Moscova renunta la Lagarul ortodoxo-comunist si Europa romano-catolica a lui
Carol cel Mare poate sa se extinda. Uniunea Europeana catolica integreaza tot
Lagarul ortodoxocomunist, Germania de est, Cehoslovacia, Ungaria, Croatia,
Slovenia, Polonia, Tarile Baltice, chiar tarile ortodoxe balcanice, dupa Greci
si Bulgaria, Romania, fara acordul Moscovei din nou pravoslavnice. 2019, Rusia
pravoslavnica se extinde spre vest, reintegreza Crimeea, Ucraina de est, concomitant
cu BREXIT-ul, iesirea neprietenoasa a Marea Britani anglicane din Europa / UE.
Asa ca pluteste in aer mai ales in Polonia amintirea aliantei
ruso-anglo-saxone, protestanto-ortodoxe anticatolice, care a ocupat, impartit
Europa romano-catolica dupa Napoleon, Wilhelm II si Adolf Hitler. 80 de ani de
la inceputul Războiului Mondial II la 1 sept. 1939, dupa o săptămână de la
Pactul Hitler-Stalin, Hitler ocupa Poloniei de vest, Franța și Marea Britanie
ii declara război, fara sa-i declare razboi si lui Stalin, cand el ocupa estul
Poloniei.
Asa ajunge
Imperiul Germen III din nou in lupta pe doua fronturi, in clestele nemilos
ruso-anglosaxon si e lichidat ca Imperiul German II a lui Wilhelm II si
Imperiul Francez a lui Napoleon. Vezi
https://www.academia.edu/…/Stalin_-_Soare_inselator_opinii_1
O retrospectiva istorica
Imperiului
Roman de Apus cade sub germani si cel de Rasarit sub mahomedani.
Constantinopolul devine un „regat greco-bizantin“ insignifiant, antilatin, in
schimb Roma, Imperiu Roman renaste cu Carol cel Mare si dupa Marea Schisma,
Revolutia Papala pune bazele civilizatiei actuale universale.
vezi
https://www.academia.edu/…/..._secretul_occidentului_..._vi…
Protestantismul
germanic dinamiteaza Sfantul Imperiu Roman de Natiune Germana si dupa razboiul religios
european de 30 de ani, 1618-1648, apar imperii minore, nationale. Revolutia
franceza si lichidarea Sfantului Imperiu Roman de catre Napoleon fac posibile aberati
statale ca materialismul, ateismul, scienticismul, socialismul, nationalismul,
national-socialismul, comunismul, relativismulu etc., care culmineaza cu cel de
al doilea razboi civil religios european de 30 de ani, 1914-1945.
Dupa 1648
dispare unitatatea crestinea occidentala. Dupa 1945, imperiile parazitare, cel
anglican al Marii Britanii, laic al Frantei, calvinist al Olandei, pravoslavnic
al Rusiei, mahomedan al Turciei, protestant al Germaniei ajung la lada de gunoi
a isoriei si Sfantul Imperiu Roman a lui Carol cel Mare renaste la Roma ca
Uniune Europena, Imperiu ce se extinde pasnic pe baza acquis-ului comunitar,
codul canonic, traditiei romano-catolice occidentale accesibil si ortodocsilor
balcanici.
Dupa Brexit,
perfidul Albion nu mai are Imperiul cu care sa se alieze cu Rusia impotriva
Europei Centrale, UE pasnice.
https://de.calameo.com/books/005516518b15292935e16
https://www.academia.edu/40201799/BREXIT_ohne_Parlament
https://www.academia.edu/27240741/Occidentalizarea_lumii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu