De la retorica nazistă împotriva
U.R.S.S. la retorica rusofobă de azi (1)
Prof. univ. dr. Nicolae Iuga
27 Decembrie 2020
După cum se
știe, în noaptea de 21 spre 22 iunie 1941 Germania nazistă și aliații ei au
atacat U.R.S.S. fără o declarație formală de război, cu o armată uriașă, peste
3 milioane de soldați, pe un front lung de 2.900 km, de la Marea Baltică la
Marea Neagră, dispunând de 7.000 de piese de artilerie, 3.600 tancuri și 2.700
de avioane, cea mai mare campanie de invazie din istoria omenirii[1]. Cauza
războiului, formulată în retorica ideologiei naziste, era nevoia de „spațiu
vital” (Lebensraum), concept care acoperea un război de cotropire și jaf,
încercarea Germaniei de atunci de a ocupa prin război fertilele pământuri
rusești și imensele resurse naturale petroliere și minerale. Populațiie slave
băștinașe urmau să fie exterminate, ca fiind „inferioare” din punct de vedere
rasial.
Pe scurt despre Tratatul
Ribbentrop-Molotov
Stalin a
încercat din răsputeri să evite războiul cu Germania, sau măcar să îl amâne cu
vreo doi ani, U.R.S.S. nefiind încă suficient de pregătită pentru o confruntare
de o asemenea anvergură. După acordul de la München din septembrie 1938, semnat
de Gerrmania nazistă cu Marea Britanie, Franța și Italia, Hitler a fost pratic
autorizat de către puterile occidentale să își satisfacă pretențiile
teritoriale față de Cehoslovacia și era de prevăzut că el nu se va opri aici.
Dincolo de limitele a Acordului, el a desființat statul cehoslovac în
totalitate și a creat în partea estică micul stat marionetă Slovacia. În
consecință și ca să nu rămână izolată, un an mai târziu U.R.S.S. a încheiat și
ea un „Tratat de neagresiune” cu Germania după modelul Acordului de la München,
în vederea delimitării sferelor reciproce de influență, chiar dacă opoziția
ideologică dintre nazism și comunism părea ireductibilă, Tratat cunoscut în
istorie, după numele miniștirilor de externe semnatari, ca Pactul
Ribbentrop-Molotov (23 august 1939). Acest Tratat numit „de neagresiune” a dus
de fapt la începerea războiului și la escaladarea expansiunilor teritoriale de
ambele părți. Ca să poată purta războiul pe frontul de Vest, Hitler voia să se
asigure că nu va fi atacat de către U.R.S.S. de la Est. Astfel, Germania
declară război Poloniei la 1 septembrie 1939 și ocupă partea vestică a acestui
stat, iar U.R.S.S., la cererea expresă a Germaniei[2] și în intenția refacerii
frontierelor fostului Imperiu Țarist, ocupă două săptămâni mai târziu partea
estică a Poloniei (începând cu 17 septembrie), zona populată cu ucrainieni și
bieloruși, pe care o împarte între Ucraina și Belarus. Apoi anexează statele
baltice o săptămână mai târziu (24 septembrie) și în anul următor ocupă
provinciile Basarabia și Bucovina de Nord de la România (iunie 1940).
Dar fricțiunile
între Germania nazistă și U.R.S.S. nu au întârziat să apară, în ciuda acestui
Pact. Primul motiv l-a constituit Dictatul de la Viena din 30 august 1940
împotriva României, prin care Hitler a dat Ungariei Ardealul de Nord. Acest
Dictat a fost impus României de către Hitler în colaborare cu Italia fascistă,
fără participarea și chiar fără știrea U.R.S.S., Stalin fiind pus în fața
faptului împlinit[3]. Bineînțels, Stalin urmărea îndeaproape evenimentele din
cele două țări, pentru că avea suspiciuni cu privire la consolidarea pozițiilor
militare germane în România și în Ungaria. Interesul geopolitic major al
U.R.S.S. privea accesul navelor sale din Marea Neagră în Mediterana și de acolo
mai departe, iar pentru aceasta trebuia să dispună de o anumită influență
politică și militară în zona Strâmtorilor. Prin urmare, influența U.R.S.S. în
Bulgaria era privită de către sovietici ca un obiectiv legitim.
Între timp
în schimb, în lunile septembrie-octombrie 1940, Hitler a introdus în România,
aparent la cererea guvernului român, așa-numita „Misiune Militară
Germană”(operațiune inițiată de Regele Carol al II-lea - n.r.). Justificarea
oficială dată de către conducătorul statului român, generalul Ion Antonescu,
era că această „misiune” avea ca scop ajutarea Armatei Române, în vederea
pregătirii capacități sale de luptă. Numai că Misiunea consta din 890 de
ofițeri, a căror prezență putea fi justificată în calitate de instructori
pentru Armata Română, dar tot atunci în România au mai fost aduși și peste
20.000 de soldați germani[4], a căror prezență în România nu putea fi
justificată, decât numai ca o etapă în pregătirea unui război anti-sovietic.
Stalin nu și-a ascuns iritarea față de prezența militară germană în România, în
ciuda asigurărilor date de către Hitler că este vorba de un număr limitat de
militari, „în vederea instruirii Armatei Române”[5]. Dar, așa cum nota ambasadorul român de atunci
la Moscova Grigore Gafencu: „poporul rus simțea că un partener abil și
primejdios voia să-l adoarmă înainte de a-l ataca”[6]. La începutul anului
următor, în ianuarie 1941, Germania a continuat transferul de trupe în România
și în Bulgaria, sub pretextul că ar vrea să prevină un atac britanic prin
Grecia și totodată a început să maseze trupe și în Finlanda, în imediata
vecinătate a frontierei cu U.R.S.S.
Stalin era
interesat de problema strîmtorilor Bosfor și Dardanele și, din această cauză,
era interesat și în viitorul statut al Turciei și Bulgariei. El considera că
accesul Rusiei la Strîmtori nu putea fi asigurat decît în cazul în care
U.R.S.S. ar fi încheiat cu Bulgaria un tratat prin care să-i ofere acesteia
garanții de securitate, în schimbul staționării de trupe sovietice pe
teritoriul bulgar, astfel încît sovieticii să poată exercita o presiune sporită
asupra Turciei[7]. Molotov a cerut lui Hitler acceptul în acest sens, dar
Fuhrerul a replicat spunând că Bulgaria nu a solicitat ajutor militar sovietic.
Apoi Bulgaria, care pe 7 septembrie 1940 a primit de la Hitler Cadrilaterul
luat de la România, nu numai că nu a fost interesată în a solicita ajutor
militar sovietic ci, mai mult, aderă la Axă pe data de 1 martie 1941 după care,
sub protecția Germaniei naziste, ocupă întinse teritorii din nordul Greciei și
din Serbia.
În acest
context, U.R.S.S. s-a orientat spre Iugoslavia, pentru a-și crea acolo baze
militare proprii, în vederea asigurării accesului prin Strâmtori. Astfel că pe
5 aprilie 1941 sovieticii au încheiat cu Iugoslavia un Tratat de prietenie și
neagresiune. Nemții i-au avertizat pe sovietici să nu întreprindă acest pas[8],
iar pe 6 aprilie 1941, deci la numai o zi de la încheierea înțelegerii
sovieto-iugoslave, naziștii invadează Grecia și Iugoslavia, cu scopul de a
limita afirmarea intereselor U.R.S.S. De aici încolo devine clar pentru toată
lumea că relațiile între Reichul German și U.R.S.S. se îndreaptă spre război și
că nu este decât o chestiune de timp până când va izbucni acest război.
Retorica beligerantă nazistă
Invadarea
U.R.S.S. a fost precedată de violarea repetată a spațiului aerian sovietic de
către avioane spion ale armatei germane, care efectuau zboruri de recunoaștere
și fotografiau nodurile de cale ferată și aeroporturile care urmau să fie bombardate,
activități ostile pe care sovieticii au încercat să le oprească prin discuții
și note de protest[9]. La 11 iunie 1941, Stalin a fost informat că Ambasada
germană din Moscova primise, pe 9 iunie, instrucţiuni de la Berlin privind
punerea la „adăpost” a documentelor secrete (adică arderea lor) şi „plecarea
discretă a femeilor şi a copiilor personalului diplomatic german de la Moscova”
(adică evacuarea)[10].
Războiul a
început efectiv în noaptea de 21 spre 22 iunie 1941, puțin după miezul nopții.
URSS a fost atacată fără o Declarație de război, în sensul juridic al
termenului. Mai întâi la Berlin, la ora 3.00 după miezul nopții, Joachim von
Ribbentrop, ministrul de Externe german, îl convocă la el pe Vladimir
Dekazonov, ambasadorul sovietic, care sosește pe la ora 4.00, deci la două ore
după ce trupele germane au trecut frontiera sovietică. Ministrul Ribbenthrop îi
spune verbal ambasadorului sovietic că: ,,atitudinea ostilă a guvernului
sovietic faţă de germani şi ameninţarea serioasă reprezentată de concentrarea
de trupe ruseşti la graniţa de vest a Rusiei au silit Reich-ul să procedeze la
contramăsuri militare”[11].
La Moscova
lucrurile s-au derulat identic, sub raportul motivării atacului german. Fostul
ambasador al României la Moscova Grigore Gafencu, într-un Raport pentru
Ministerul de Externe român a relatat cum au decurs lucrurile, așa cum a aflat
și el de la prietenul său, ambasadorul german la Moscova contele von
Schullenburg: „În timpul nopţii von Schullenburg a primit instrucțiuni de la
Berlin. Duminică (22 iunie) la ora 4 ½ a cerut o nouă audienţă [la ministrul
sovietic de Externe]. A fost primit la ora 6 dimineața [deci la patru ore după
începerea atacului german]. « Sunt însărcinat să vă înştiinţez, a spus
Ambasadorul D-lui Molotov, că din pricina presiunei de nesuferit a armatelor
ruseşti la hotarele ţărilor ocupate de armele germane, Guvernul german a fost
nevoit să dea trupelor sale ordinul de a începe operaţiunile militare ». Ne-am
dat seama, a răspuns D-l Molotov, oraşele Kiev şi Minsk au şi fost bombardate.
Înseamnă acesta războiul? Contele Schulmeburg, care nu primise instrucţiuni de
a face o declaraţie de război formală, s-a mărginit să repete declaraţia pe
care fusese însărcinat să o facă. […]. Comisarul a ţinut să mărturisească că,
după politica de prietenie urmată faţă de Germania, nu se aştepta la un
asemenea desnodământ”[12].
- Va urma -
-------------------------------------
[1] John
Graham Royde-Smith, în
https://www.britannica.com/event/Operation-Barbarossa
[2] Keith
Sword, The Soviet Takeover of the Polish Eastern Provinces, 1939-41, Palgrave Macmillan, 1991.
[3] * *
* Nazi-Soviet Relations 1939 –
1941. Documents from the Archives of the
German Foreign Office, University Press
of the Pacific, 2003, p. 180-181.
[4]
https://ziarulnatiunea.ro/2014/04/21/misiunea-militara-germana-in-romania
[5] * *
* Nazi-Soviet Relations 1939 – 1941, op.
cit., p. 206.
[6] Grigore
Gafencu, Preliminariile Războiului din Răsărit. De la Acordul de la Moscova (21
august 1939) până la ostilitățile din Rusia (22 iunie 1941), București, Editura
Curtea Veche, 2011, p. 319
[7]
https://ro.wikipedia.org/wiki/Relatiile_sovieto-germane_(1918-1941)
[8] * *
* Nazi-Soviet Relations 1939 – 1941, op.
cit., p. 316.
[9] Ibidem,
p. 328.
[10] Dr.
Constantin Corneanu, în:
https://www.aesgs.ro/in-zori-ei-nu-dormeau-atacul-preventiv-sovietic-si-replica-germana-din-22-iunie-1941-1
[11]
Alesandru Duțu, Armata română de la Prut la Volga și înapoi la Prut, 1941-1944,
Editura Lexon-Prim, Chișinău, 2015.
[12]
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/molotov-romania-nu-avea-dreptul-sa-rupa-pacea-cu-urss
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu