GLORIA ŞI MĂREŢIA MARTIRULUI
ILIE ILAŞCU
SAU
VINO BASARABIE ACASĂ
(VOLUM DE POEZIE
dedicat patrioţilor
români din Închisoarea de la Tiraspol,
tuturor patrioților
români)
Editura Harvia
1995
RECUNOȘTINŢĂ ŞI GLORIE MARTIRILOR
NEAMULUI ROMÂNESC
Există pe lumea aceasta popoare care sunt
manipulate ca nişte turme de oi. Popoare victime, popoare victimizate. Şi
există pe lumea aceasta popoare, mari popoare, care se poartă ca nişte tâlhari,
ca nişte jefuitori, cu atât mai ticăloase cu cât aceste popoare se folosesc de
metode subtile de a manipula, încăiera între ele popoarele mici şi de a le
jefui. S-ar putea spune că şi aceste mari popoare sunt manipulate de guvernele
lor, tot ca nişte turme, si că n-ar fi deci vinovate cu nimic că istoria
umanității este o imensă tragedie! O tragedie ruşinoasă, după atâtea milenii de
cultură si civilizaţie. Noi credem că marile popoare sunt foarte vinovate, în
primul rând de faptul că se lasă manipulate cu atâta uşurinţă de guvernele lor
şi de Forţele Oculte care conduc lumea. Noi, românii, am fost dintotdeauna un
popor victimă. Nu suntem noi născuţi dintr-o mare tragedie, tragedia
înfrângerii şi a distrugerii poporului dac de către Statul şi Imperiul roman? Nu
a fost toată istoria noastră istoria unui popor călcat în picioare, a unui
popor victimă? Nu suntem noi, şi acum, după două mii de ani de existenţă în
acest Spaţiu Carpato-Istro-Pontic un popor victimă? Şi, din păcate, suntem în
primul rând victima noastră Înşine.
Cu o durere imensă spun : ferice de acele
popoare victime, cărora Dumnezeu le dăruieşte martiri! Martirii sunt acele
daruri, mari daruri , făcute de Dumnezeu neamurilor prădate şi batjocorite,
care adună în ele chintesenţa tragediei şi a ruşinii acelor popoare. Ei sunt
cei care, asemenea unor Cristoşi, iau asupra lor suferinţa, păcatul, greşelile
şi ruşinea neamurilor umilite şi jefuite să le ducă în moarte, ca pe nişte
fluvii purtate pe umeri. De aceea ei ajung să devină simboluri ale neamurilor
lor. Cristoşi ai neamurilor lor. Cel care simbolizează acum neamul românesc,
atât de batjocorit şi de asasinat, în primul rând de politicienii lui, adunând
în fiinţa lui Chintesenţa destinului românesc, este românul Ilie Ilaşcu,
condamnatul la moarte, de la Tiraspol. Români, nu Ilie Ilaşcu zace de ani de
zile condamnat la moarte în puşcăria de la Tiraspol, de către Asasinii neamului
românesc, ci dumneata, popor român. Dumneata eşti acum, de ani de zile, pus în
cuşcă şi condamnat la moarte, zăcând în nesimţire, în închisoarea oribilă de la
Tiraspol şi în cea a ruşinii, din ţară, pe care o trăim zi de zi! Fie ca noi,
românii, să ieşim cât mai repede din condiţia de popor condamnat la moarte, din
condiţia ruşinoasă de popor care nu se poate ridica de la pământ! Asociaţia Pro
Basarabia si Bucovina, filiala ei din Tulcea, al cărei preşedinte sunt, şi eu,
scriitorul Stefan Dumitrescu, de asemenea şi Biroul de Viitorologie de la
București, al cărui purtător de cuvânt sunt, îl propunem pe marele bărbat al
neamului românesc, Ilie Ilaşcu, şi pe tovarăşii lui de temniţă şi de martiriu
românesc, la Premiul Nobel pentru Pace! Dumnezeu să ne ajute! Dumnezeu să fie
tot timpul cu martirii poporului român, cu acest neam, atât de chinuit!
1994 Ştefan Dumitrescu
CÂTEVA CUVINTE DESPRE AUTOR ŞI OPERĂ
O ţară în văile cosmice ale căreia înfloresc
păsări, al cărui cer este susţinut de corul fecioarelor, ale cărei steaguri
sunt sufletele strămoşilor plecaţi la luptă, o ţară halucinantă, un pământ
cântător şi orbit de lumină proslăveşte în versurile sale recente Ştefan
Dumitrescu, poet straniu, cu sufletul lansat riscant, punte peste prăpastia
lirică, căreia nu i se cunoaşte ţărmul de dincolo. Spun că această lansare este
curajoasă şi riscantă pentru că ea se produce în afara drumurilor bătătorite
ale poeziei, pentru că Ştefan Dumitrescu nu versifică frumos şi cu talent în
cadrele unui lirism ştiut sau bănuit numai, ci îşi creează propriile sale
cadre, propriile sale sisteme de referinţă. Fiecare din poeziile sale este o
deschidere către o lume creată de el, o lume în care păsările umblă înarmate şi
se cântă din ruine ca din fluiere. Talent în afara oricărei îndoieli, spirit
neliniştit şi în continuă ardere, autor de eseuri reinterpretând miturile şi de
poeme reclădind universul, Ştefan Dumitrescu este un poet mai dur, mai abrupt,
mai supus suferinţei şi neliniştii, decât limpedele Dan Verona, dar la fel de
cert, la fel de Adevărat .
Ana
Blandiana,
Amfiteatrul, nr I2, 1971.
Ştefan
Dumitrescu este la ora actuală unul dintre scriitorii români cu cea mai vastă
şi profundă operă. Tipul scriitorului total, şi al omului total, Stefan
Dumitrescu a dat romane care vor avea celebritatea romanelor lui Marquez, piese
de teatru care ne vor cutremura conştiinţa veacuri de aici înainte, eseuri cu
un orizont al sintezei impresionant, o “Istorie a dramaturgiei românești” dar
şi poezii pentru copii de o gingăşie infinită. În volumul de faţă, un volum de
poezie impresionant, ţipându-şi dragostea lui pentru Basarabia, dar si conştiinţa
de “RANĂ” adâncă a fiinţei naţionale, Ştefan Dumitrescu ne aduce în modul cel
mai dureros aminte că suntem români, că suntem o FIINŢĂ cu Simţirea şi
Conştiinţa îndoliată !
FRANCESCA
PINI, lector
universitar , 1994
ŞTEFAN DUMITRESCU
UNUL DIN MARII SCRIITORI EUROPENI
SCRIITOR PROPUS PENTRU PREMIUL NOBEL.
Voi încerca
în prezentarea de mai jos să redau o viziune de ansamblu cât mai veridică atât
asupra operei scriitorului Ştefan
Dumitrescu, astăzi la cei 62 de ani ai săi, membru al Uniunii Scriitorilor din
România, unul dintre cei mai mari scriitori europeni, având o operă literară
publicată, dar şi nepublicată, impresionantă…Prin Ştefan Dumitrescu România ar
avea într-adevăr în anii aceştia şansa de a lua Primul Premiu Nobel românesc,
dacă scriitorul nu ar fi atât de invidiat şi de marginalizat în ţara lui…Boală
tipic românească, odată ce românii sunt singurul popor care are proverbul „Să moara capra
vecinului”. Toţi scriitorii importanţi de astăzi ai României ştiu că Ştefan Dumitrescu este
scriitorul cu cea mai importantă şi bogată operă literară, dar nu suflă unul o
vorbă despre lucrul acesta…În schimb scriitorul
este de mulţi ani propus la Premiul Nobel de Fundaţii culturale, de Societăţi ale scriitorilor, de Personalităţi
culturale…
Când i-am
citit primele cărţi şi primele manuscrise am fost, ca şi Ana Blandiana, profund
impresionată de talentul „cutremurător” al tânărului scriitor, de
profunzimea şi originalitate ideilor lui
puse în scrierile sale, de setea lui cunoaştere, de obsesia de a pătrunde cât mai
adânc în „abisalitatea Fenomenului
uman”, (din acest punct de vedere Ştefan Dumitrescu duce mai departe demersul
dostoievskian, de a cunoaşte cât mai profund sufletul omenesc, şi „sufletul
românesc”. A se vedea romanul lui, „F. M. Dostoievski s-a sinucis la
Bucureşti”, care apare acum lansat pe piaţa de carte internaţională de o editură americană). Primele cărţi şi
manuscrise care mi-au parvenit pe
căi lăturalnice în anii 80, ale tânărului scriitor de atunci, îmi vorbeau
despre un autor care avea nu numai o imaginaţie debordantă, cu un stil profund şi cald, dar care venea în
literatură cu un suflu şi cu un spirit nou, ale cărui inovaţii literare, al
cărui demers se situa în afara
graniţelor literare.
Din acest
punct de vedere poeta Ana Blandiana, care l-a lansat şi l-a publicat mult pe
Ştefan Dumitrescu în anii 1970, a
avut dreptate să vorbească despre un
autor care venea cu „sufletul lansat riscant” în spaţiul literaturii („Spun că
această lansare este curajoasă şi riscantă pentru că ea se produce în afara
drumurilor bătătorite ale poeziei, pentru că Ştefan Dumitrescu nu versifică
frumos şi cu talent în cadrele unui lirism ştiut sau bănuit numai, ci îşi
creează propriile sale cadre, propriile sale sisteme de referinţă”). Ana
Blandiana este scriitoarea care în anul 1971, în revista „Amfiteatru” a avut curajul să-l impună pe
Ştefan Dumitrescu în literatura română, prezentându-l publicului într-un mod
fulminant:
„O ţară în văile cosmice ale căreia înfloresc
păsări, al cărui cer este susţinut de corul fecioarelor, ale cărei steaguri
sunt sufletele strămoşilor plecaţi la luptă, o ţară halucinantă, un pământ
cântător şi orbit de lumină proslăveşte în versurile sale recente Ştefan
Dumitrescu, poet straniu, cu sufletul lansat riscant, punte peste prăpastia
lirică, căreia nu i se cunoaşte ţărmul de dincolo. Spun că această lansare este
curajoasă şi riscantă pentru că ea se produce în afara drumurilor bătătorite
ale poeziei, pentru că Ştefan Dumitrescu nu versifică frumos şi cu talent în
cadrele unui lirism ştiut sau bănuit numai, ci îşi creează propriile sale
cadre, propriile sale sisteme de referinţă. Fiecare din poeziile sale este o
deschidere către o lume creată de el, o lume în care păsările umblă înarmate şi
se cântă din ruine ca din fluiere. Talent în afara oricărei îndoieli, spirit
neliniştit şi în continuă ardere, autor de eseuri reinterpretând miturile şi de
poeme reclădind universul, Ştefan Dumitrescu este un poet mai dur, mai abrupt,
mai supus suferinţei şi neliniştii, decât limpedele Dan Verona, dar la fel de
cert, la fel de Adevărat” (Ana Blandiana, Amfiteatrul, nr I2, 1971)
Poetul Ştefan Dumitrescu a debutat fiind descoperit
de Miron Radu Paraschivescu, cel care l-a publicat în anul 1967 în revista „Ramuri”, sub pseudonim,
pe când Ştefan Dumitrescu avea numai 17 ani. Într-o scrisoare caldă şi
încurajatoare, M. R Paraschivescu îi
spunea „ Dacă vei merge pe drumul acesta, dragul meu, vei ajunge departe.”
Îndemnul poetului Miron Radu Paraschivescu se vede astăzi, la aproape o
jumătate de veac, a fi fost o profeţie, o revelaţie! Ana Blandiana este
însă cea care l-a descoperit şi l-a
lansat ca scriitor de anvergură pe cel care peste 40 de ani avea să dea
literaturii române şi literaturii europene o operă impresionantă.
Peste
numai doi ani, în toamna anul 1973,
pentru că Ştefan Dumitrescu era o speranţă a literaturii române, Adrian
Păunescu ţine morţiş să-şi deschidă celebrul şi criticatul Cenaclu Flacăra cu
poetul Ştefan Dumitrescu. Tânărul poet a citit la prima şedinţă a Cenaclului
Flacăra un volum întreg de poezie, intitulat „NICOLAE LABIŞ-PORTRET
COSMOGONIC”, volum care a impresionat puternic
asistenţa. Cu acest prilej Adrian Păunescu a afirmat despre Ştefan
Dumitrescu: „Ştefan Dumitrescu este o şansă a literaturii române. Ştefan
Dumitrescu este o mare şansă a literaturii române!”
Şi criticul
literar Şerban Cioculescu, participant la deschiderea cenaclului Flacăra, a
fost impresionat de poezia lui Ştefan Dumitrescu, afirmând despre el: „Ştefan Dumitrescu este un poet
foarte interesant şi îl voi urmări cu toată atenţia” (Şerban Cioculescu, Flacăra,
1973)
Şi scriitorul şi omul de ştiinţă Ioan Crişan a
văzut în Ştefan Dumitrescu un mare scriitor încă din anul 1973. „Ştefan
Dumitrescu este un scriitor profund şi serios. Este din acei scriitori care dau
conţinut unei epoci întregi.” (Ion Crişan, scriitor, om de ştiinţă, 1973)
Multe din
manuscrisele lui Ştefan Dumitrescu,
pentru că nu aveau nici o şansă să treacă de cenzură, au circulat în
anii comunismului „pe sub mână”. De aceea cărţile scriitorului nu au putut să
fie publicate în perioada comunistă. După 1990
cărţile lui aveau să vadă lumina tiparului una după alata. Mai ales că
scriitorul făcea parte din Grupul Renaşterea, care-l cooptase încă din anul
1976 în rândurile sale, Grup care îi
ajuta pe tinerii creatori foarte dotaţi să realizeze descoperiri, să creeze
teorii şi opere literare şi ştiinţifice, care aveau mai târziu dă declanşeze în
România un fel de Renaştere culturală, Renaştere care să tragă după ea întreaga
societate românească…Din păcate Intelectualitatea românească şi poporul român,
societatea românească sunt prea bolnave, prea lipsite de energie, sunt suicidale ca să fie capabile să declanşeze o Renaştere. Noi,
românii, suntem buni numai să ne asasinăm valorile, să ne promovăm lichele,
nulităţile şi hoţii, şi să aruncăm cu lături unii în alţii. Acesta
este modul foarte eficient prin care ne sinucidem.
Aşa cum
spuneam, încă de la primele lucrări ale lui Ştefan Dumitrescu mi-am dat seama
că mă aflu în faţa unui scriitor aparte, nu numai foarte talentat, care arde ca
o flacără, care vine în literatură cu o
forţă teribilă, dar care are o altă „mărime”, altă dimensiune, alt calibru, se
află pe un nivel european, este scriitor de talie europeană, sau mondială, ca
Thomas Mann, ca Albert Camus, ca Garcia
Marquez. Cum este în muzică George Enescu, de pildă, în comparaţie cu ceilalţi
compozitori români. Creaţia lui literară, fie că era vorba despre volumele de
poezie, de proză, de romane, de teatru
„suna” altfel, nu suna deloc localist,
avea un timbru european, avea o dimensiune europeană. De altfel în prezentarea
lui Ştefan Dumitrescu Ana Blandiana sesizase, intuise adevărul acesta, când scriitorul avea doar 21
de ani, când afirmase că : „Ştefan Dumitrescu nu versifică frumos şi cu talent
în cadrele unui lirism ştiut sau bănuit numai, ci îşi creează propriile sale
cadre, propriile sale sisteme de referinţă. Fiecare din poeziile sale este o
deschidere către o lume creată de el, o lume în care păsările umblă înarmate şi
se cântă din ruine ca din fluiere” şi „suflet lansat riscant, punte peste
prăpastia lirică, căreia nu i se cunoaşte ţărmul de dincolo”.
Ştefan
Dumitrescu este într-adevăr „punte” între clasic şi modern, punte între spirtul
naţional şi cel universal, punte între real şi transcendent. Credem că l-am
definit foarte bine într-o Cronică literară, scrisă în anul 1993, un fragment
din această Cronică fiind pus pe coperta a patra a cărţii de proză „Matca Ancestrală”, 1993. Iată o „fotografie” cât se poate de reală a
scriitorului, aşa cum l-am văzut atunci în 1993 : „Poet, prozator, dramaturg,
eseist, critic literar, filozof, analist politic, omul acesta atât de cuminte,
cu o expresie de copil care se miră veşnic, este una dintre cele mai ardente şi
mai neliniştite conştiinţe ale veacului lui. Când românii îl vor cunoaşte cu adevărat,
în toată adâncimea şi profunzimea operei lui pe Ştefan Dumitrescu, se vor mira
că un scriitor de talia lui Thomas Mann, a lui Albert Camus s-a aflat, fără
să-l cunoască, printre ei. La sfârşitul acestui veac, Ştefan Dumitrescu este
vârful de lance al literaturii române împlântat adânc în universalitate. L-aş
compara cu Mircea Eliade, dacă nu aş şti, cunoscându-i o mare parte din operă,
că Ştefan Dumitrescu nu seamănă decât cu el însuşi” (Francesca Pini, critic
literar, coperta a IV-a a cărţii “Matca
ancestrală”, 1993)
Tot în
acelaşi an scriitorul Ion Zubaşcu, observa şi el că scriitorul Ştefan
Dumitrescu face parte din acea tipologia foarte rară a „scriitorilor totali”, a
creatorilor care se manifestă pe un spaţiu larg de creaţie, care deschid noi „căi”
în cultură şi care întemeiază „Şcoli” în timpul vieţii lor. Iată ce scria dl
Ion Zubaşcu în revista „Magazin”, la care era redactor, tot în acelaşi an,
1993, când scriitorul avea 43 de ani : „Ştefan Dumitrescu: În tot ceea ce faceţi şi gândiţi aveţi mai
degrabă aura unui întemeietor. Cred că ar trebui să faceţi şcoală în jurul
dumneavoastră, lucrând direct asupra destinelor vii prin elevii care ar putea
să vă continue lucrarea, întemeind cetăţi de spirit la fel de durabile ca şi
cele create la umbra măslinilor antici. Trăim vremuri prea mărunte şi
interesate pecuniar ca să găsiţi o revistă deschisă imediat spre ceea ce
gândiţi. Singura soluţie ar fi să vă adresaţi unei edituri ca Humanitas, care
ar putea fi interesată de anvergura viziunilor dumneavoastră. (Ion Zubaşcu,
scriitor, Revista Expres-Magazin, nr. 4, 1993)
Foarte
talentat, aşa cum îl prezenta Ana Blandiana (Şt D. a scris întâi poezie), cum a
scris despre el cronicarul literar de la Revista Realitatea, Dumi Nedelcu („Dacă citind versurile lui Ştefan Dumitrescu
rămânem undeva între real şi ideal, lecturând romanul său “Delirul”,
continuarea capodoperei lui M. Preda, suntem stupefiaţi de talentul şi
originalitatea sa. Romanul va fi în curând tipărit şi îl recomandăm tuturor
iubitorilor de literatură adevărată” Dumi Nedelcu, revista “Realitatea”,
Galaţi, iunie 2000) şi aşa cum avea să-i
scrie într-un text emoţionant scriitorul Doru Moţoc, Ştefan
Dumitrescu este mai întâi de toate un mare poet : „Ai scris o carte de poezie
de dragoste absolut excepţională („MUNTELE ÎNCĂRCAT DE DRAGOSTE”. Editura Marea
Neagră”). E tot ce am citit mai frumos si mai nobil în ultimii ani, când poezia
noastră a fost sufocată de un val de lături şi pornografie abjectă. Faptul ca
tu mai ţii încă steagul sus îmi dă curaj. Dar încă o odată şi încă o dată îmi dau seama câtă dreptate ai avut când ai
pus acel fantastic diagnostic ca suntem un popor axiofag. Aşa e! Nu ne preţuim
valorile autentice, nu le cultivam, nu ştim sa le impunem atenţiei lumii. Ce
păcat!” (29.05. 2008 Doru Moţoc)
Dar Ştefan
Dumitrescu este şi un romancier cu o
forţă teribilă, care investighează
continentul interior al Fenomenului uman, pătrunzând în profunzimea lui,
descriindu-i pliurile „fundului oceanului” uman cu o acurateţe şi cu un umanism
care te impresionează. De aceea îl comparam eu în textul de mai sus cu Thomas
Mann, cu Albert Camus.
Iată cum îl
vedea scriitorul Alexandru Magereanu pe Ştefan Dumitrescu în urma lecturii
romanului său „Delirul, vol II”, continuare la romanul „Delirul, vol I, de
Marin Preda, aşa cum l-ar fi scris aceasta (romanul „Delirul, vol II, credem
sincer că a fost inspirat din cealaltă dimensiune de spiritul lui Marin Preda,
caz foarte rar în literatura universală n.n): „ Dragă Ştefane! Ţi-am citit pe
nerăsuflate romanul lui Moromete („Delirul, vol II”, continuare la „Delirul,
vol I”, de Marin Preda) şi mi-a plăcut
foarte mult cum l-ai scris. Eu îţi spun, lasă la o parte orice alte preocupări
şi treci şi scrie romane! Ai talent cu carul, nu-l irosi. Profită de el şi dă-i
Ţării şi literaturii noastre opere nepieritoare! Profită de vârsta ce o ai şi
de viaţă care îţi oferă atâtea posibilităţi şi vei rămâne de neuitat pentru
cititori, pentru ţară. Ai o putere de „magnet” în fiecare cuvânt scris ! Ai o putere deosebită
de a prinde şi cuprinde viaţa! Ai deja o experienţă valoroasă în ale scrisului!
Nu-ţi va fi greu să reuşeşti. Deci, scrie, dragă Ştefane !” (Alexandru
Magereanu, poet, Oradea, 80 de ani)
Dar Ştefan
Dumitrescu este şi un dramaturg foarte talentat. Este cu siguranţă unul dintre
marii dramaturgi ai lumii, dând piese de teatru mai valoroase decât ale lui
Camus şi Sartre, ale lui Tennesse Williams, sau Muller. Iată ce impresia le-au făcut piesele lui Dumitrescu
unor oameni de teatru, care au vrut realmente să-l ajute să-i fie jucate piesele : Liviu Ciulei, marele
regizor, îi spunea într-o scrisoare autorului „Râsului” : „“Înţeleg de ce acum
treizeci de ani Teatrul Mic a pus piesa (piesa de teatru “Râsul” n.n) la sertar. Desigur i-a speriat –
pe atunci, stilul modern al piesei – şi îşi făceau gânduri despre posibilele
aluzii şi comparaţii cu prezentul. Să sperăm că Dumnezeu îmi va da putere s-o
vedem montată pe scena teatrului Bulandra.” (Liviu Ciulei). Actorul român,
Celestin Duca, stabilit la Paris dorea să-l ajute pe Ştefan Dumitrescu să-i fie
montată la Paris piesa de teatru „Râsul” : „Am citit piesa d-vs de teatru
“Râsul, (despre care criticul de teatru
Valentin Silvestru îi spunea autorului că „este una dintre cele mai mari piese
de teatru ale dramaturgiei europene”n. n) şi am găsit-o originală, interesantă
şi amuzantă ! Sunt alături de dumneavoastră. Vă voi ajuta să spargeţi crusta
indiferenţei. Intenţionez s-o dau la Theatre de Poche, înfiinţat de Eugen
Ionesco, unde şi-a jucat piesele lui de teatru şi în virtutea cărora a ajuns
membru al Academiei Franceze. De-asemenea, mă gândesc s-o dau unui actor,
foarte cunoscut în Franţa, care stăpâneşte în mod desăvârşit arta de a râde.”
(Celestin Duca. 16 iulie 2000, Paris)
Şi
profesorul universitar de teatralogie, academicianul Ion Toboşaru vorbea
admirativ despre talentul şi despre vocaţia teatrului, la Ştefan Dumitrescu: „Vocaţia pentru scrisul
consacrat teatrului prinde culorile certitudinii. “Râsul” lui Ştefan Dumitrescu se constituie ca un “op” solid sub raportul
construcţiei, al problematicii ce stimulează interes şi al expresiei literare
expresive. Talentul este vizibil, ca şi experienţa dramaturgică. Inventiv,
inteligent, profund, aluziv - document şi ficţiune, artă a portretului moral şi
a intensităţii conflictuale – omul şi drama alcătuiesc o structură pe care
breasla se cere a depune efort spre justiţiară proiecţie şi proiectare“.
Profesor universitar, doctor, academician, Ion Toboşaru, estetician. Text
apărut pe coperta a IV-a a cărţii “ Dicţionarul complet al dramaturgiei lui I.
L Caragiale.” Scriitoarea argentiniană de origine română Alina Diaconu,
care i-a tradus poeme şi povestiri publicându-le în Argentina, a văzut şi domnia sa că se află în faţa unui mare
scriitor „Va felicit, sunteţi un mare
scriitor, îmi pare nespus de bine să fi luat aşa contact cu Dv.” (28 iulie 2007, Alina Diaconu, Scriitoare
româno-argentiniană, stabilită în Argentina)
Sunt foarte
fericită ca la cei peste 70 de ani ai mei am văzut cu mult timp înaintea altora
în mai tânărul meu confrate, dl Ştefan Dumitrescu, un scriitor de anvergură europeană, un
scriitor la fel de mare, dacă nu mai mare ca mulţi Scriitori care au luat premiul Nobel. Rămân
ca şi în 1994 la convingerea că nu sunt mulţi scriitori în plan mondial care să
fie „scriitori totali”, care să dea
opere de valoare europeană în toate genurile literaturii, şi care mai sunt, ca
scriitorul român, celebru, Mircea
Eliade, şi oameni de ştiinţă. Iată ce scriam despre Ştefan Dumitrescu în
1994, sunt de acum aproape 20 de ani: „Ştefan Dumitrescu este la ora actuală
unul dintre scriitorii români cu cea mai vastă şi profundă operă. Tipul
scriitorului total, şi al omului total, Stefan Dumitrescu a dat romane care vor
avea celebritatea romanelor lui Marquez, piese de teatru care ne vor cutremura
conştiinţa veacuri de aici înainte, eseuri cu un orizont al sintezei
impresionant, o “Istorie a dramaturgiei româneşti”, dar şi poezii pentru copii
de o gingăşie infinită. În volumul de faţă, un volum de poezie impresionant,
ţipându-şi dragostea lui pentru Basarabia, dar si conştiinţa de “RANĂ” adâncă a
fiinţei naţionale, Ştefan Dumitrescu ne aduce în modul cel mai dureros aminte
că suntem români, că suntem o FIINŢĂ cu Simţirea şi Conştiinţa îndoliată!”
(Francesca Pini, lector universitar, 1994).
Puţin ştiu
că Ştefan Dumitrescu, unul dintre membrii importanţi ai Biroului de
Viitorologie de la Bucureşti, este cel care a descoperit al Treilea mare Tip de
Inteligenţă (scriitorul este Licenţiat al Facultăţii de Filozofie, Bucureşti,
1973, domeniile lui fiind Psihologia, Pedagogia, Sociologia, Economia,
Viitorologia, domenii în care a dat
lucrări de valoare) pe care l-a denumit „Inteligenţa pozitivă şi Inteligenţa
negativă”. Că este autorul unei lucruri de importanţă capitală, care
revoluţionează Ştiinţa economică, lucrare intitulată „NOUA ŞTIINŢĂ ECONOMICĂ A
SECOLULUI XXI SAU PSIHO-ECONOMIA”, în care este descrisă descoperirea
Sistemului economic al viitorului, denumit de autor „SISTEMUL SOCIO-ECONOMIC DE
EVOLUŢIE”, Sistem economic care nu cunoaşte fenomenul şomajului şi al crizelor
economice, şi care probabil va salva Civilizaţia umană din această criză
teribilă, artificială dar şi naturală,
pe care o parcurgem.
Că Ştefan
Dumitrescu este cel care a descoperit
„METODA PRIN CARE ŢĂRILE POT SĂ IASĂ DIN CRIZA ECONOMICĂ ACTUALĂ FOARTE UŞOR,
ÎNTR-O PERIOADĂ SCURTĂ DE TIMP, FĂRĂ SĂ FIE MICŞORATE SALARIILE ŞI PENSIILE,
FĂRĂ SĂ FIE MĂRITE IMPOZITELE ŞI TAXELE ŞI FĂRĂ SĂ FIE DAŢI OAMENII AFARĂ DIN
SLUJBE” (Lucrare publicată în serial în revista „Destine”, a Societăţii
Scriitorilor români din Canada)
Aceste
descoperiri ale lui Dumitrescu ar putea salva de la suferinţă, de la stres şi
de la umilinţă miliarde de oameni…Poate aude cine trebuie… Alte lucrări
ştiinţifice ale autorului, care ar putea deveni best-seller mondial, şi ar face
foarte mult bine oamenilor, sunt lucrările „Teoria Revoluţiei Binelui” şi „
Psihoterapia şi Educaţia prin Bine!”
Ştefan
Dumitrescu se aseamănă cu Mircea Eliade, cum spuneam, adică este autorul unei
opere literare de valoare, foarte
complexă , abordând un mare număr de teme, de idei, de mituri, pe care le
interpretează într-o viziune unitară, originală, dar este şi creatorul unei
opere ştiinţifice, în domeniul Ştiinţelor sociale, extraordinară, o operă de
pionierat, prin care deschide noi orizonturi în cunoaşterea umană. Ştefan
Dumitrescu este prin excelenţă o mite de sinteză, de anvergură, de aceea vom constata că opera
literară şi opera ştiinţifică se întrepătrund, se îmbogăţesc una pe alta. Prin întreaga sa operă Ştefan Dumitrescu se
adaugă în plan universal triadei Mircea Eliade, Eugen Ionescu (fiind autorul
unei opere dramaturgice originale, de mare valoare) şi Emil Cioran, Dumitrescu,
fiind un eseist de substanţă, cu o
putere de analiză şi de re-interpretare uimitoare Nu ne îndoim că începând să
fie publicat de Marile Edituri occidentale Ştefan Dumitrescu va impresiona cititorul şi îl va câştiga.
Spuneam că
Ştefan Dumitrescu este propus de mulţi ani la Premiul Nobel de Fundaţii
culturale, cum ar fi Fundaţia Culturală
Ajutorul românesc, Fundaţia Ţara,
de Societăţi ale scriitorilor, cum ar fi Societatea scriitorilor români
din Basarabia, de mai multe personalităţi culturale, Edituri, Reviste de
cultură. Redăm mai jos propunerea pentru
Premiul Nobel transmisă Comitetului pentru decernarea Premiului Nobel de la
Stockholm de Societatea Scriitorilor români din Moldava, care ne-a impresionat
prin esenţialitatea şi obiectivitatea sa.
NOBEL
Det Norske
Nobelinstitutt
Henrik
Ibsens gate 51,
N-0255
OSLO
+47 22 12 93 10 FAX
SOCIETATEA SCRIITORILOR ROMÂNI DIN
BASARABIA
PROPUNEREA
PENTRU DECERNAREA PREMIUL NOBEL PENTRU
LITERATURĂ SCRIITORULUI ROMÂN, ŞTEFAN DUMITRESCU, ADRESATĂ COMITETULUI PENTRU DECERNAREA PREMIULUI NOBEL PENTRU LITERATURĂ DE LA
STOCKHOLM
Societatea
Scriitorilor Români din Basarabia, ce are drept scop dezvoltarea procesului
literar, consolidarea şi renaşterea spiritualităţii româneşti în Moldova,
educaţia patriotică în baza tradiţiilor istorice naţionale, educaţia
lingvistică a tuturor generaţiilor, cultivarea în rândurile membrilor
asociaţiei a eului şi tradiţiilor strămoşeşti, îl propune pe Scriitorul Ştefan
Dumitrescu atenţiei Comitetului pentru Acordarea premiului Nobel, de la Stockholm.
Motivaţia
propunerii noastre: în timpul de faţă scriitorul Ştefan Dumitrescu este un
scriitor cu o vastă şi profundă operă literară. Impresionează foarte mult
profunzimea gândurilor sale referitor la destinul fiinţei umane, dragostea lui
neţărmurită faţă de Măria sa, Omul.
Scriitor
total şi om total, Domnia sa a marcat literatura noastră contemporană, creând
opere nepieritoare, ce au o valoare universală.
Îi urăm mari
succese în drumul lui nobil către obţinerea premiului Nobel
pentru literatură.
Dumnezeu
să-l binecuvânteze!
MIHAI
CIUBOTARU
PREŞEDINTE
AL SOCIETĂŢII SCRIITORILOR ROMÂN DIN
BASARABIA
20
septembrie 2010
str.
Albisoara 84/5 ap. 13
MD-2005, mun. Chişinău, R. Moldova
ROMANIAN WRITERS SOCIETY FROM
BASARABIA
PROPOSAL FOR
AWARDING THE NOBEL PRIZE FOR LITERATURE TO THE ROMANIAN WRITER STEFAN
DUMITRESCU SENT TO THE COMMITTEE FOR
AWARDING THE NOBEL PRIZE FOR LITERATURE
The Romanian
Writers Society from The Republic of Basarabia, whose target is to promote and
develop the literary process, consolidation and rebirth of the Romanian
spirituality in Moldova, the patriotic
education on the basis of the national historical traditions, linguistic
education of all the generations, to cultivate among the members of this
association the particular Romanian
nature and the ancient traditions, proposes the writer Stefan Dumitrescu
to the Committee for Awarding the Nobel Prize fot Literature from Stockholm.
The reason
of our proposal : nowadays the writer Stefan Dumitrescu is a writer with a vast
and deep literary work. We are very much impressed by the depth of his thoughts
about the destiny of hunam beings, his
infinite love for His Majesty...
The Man.
A total writer and a total man, he is a
remarkable personality in our contemporary literature, creating immortal
universal value works.
We wish him
good luck and great success in his nobel way to be awarded the Nobel Prize for
Literature!
May God
bless him!!!
MIHAI
CIUBOTARU
PRESIDENT OF
THE ROMANIAN WRITERS FROM BASARABIA
20th of
September 2 010
str.
Albisoara 84/5 ap. 13
MD-2005,
Chişinău, Republic of. Moldova
Cred sincer
că aceste cuvinte îl prind şi îl cuprind, şi îl redau cel mai bine pe Ştefan
Dumitrescu: „Ştefan Dumitrescu este dintre acei scriitori care vin într-o
literatură cu o forţă teribilă. Cărţile pe care l-a scris acesta, fie că sunt
romane, cărţi de povestiri, eseuri, piese de teatru sau volume de poezii sunt
cele mai multe cutremurătoare, impresionante, dezvăluind dramatismul, durerea,
adâncimea abisală a psihologiei umane, absurdul şi paradoxul condiţiei şi al
naturii umane. Dar toate aceste lucrări au în adâncul lor un fior de o
gingăşie, de o delicateţe, de o frumuseţe strălucitoare, aş spune. Această
dimensiune a creaţiei lui se vede mai ales în literatura pentru copii, foarte
bogată, pe care ne-a dat-o acest autor. Fie că este vorba despre basmele,
povestirile şi volumele de poezii pentru copii!” (Francesca Pini, critic
literar, 1995. -text aflat pe coperta a patra a romanului „ŞI TU VEI FI
VĂZDUH”, apărut la Edtura
Anamarol, Bucureşti, 2007)
FRANCESCA
PINI, PROF. UNIV.
DR, CRITIC LITERAR
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu