DIMITRIE
CANTEMIR – SPIRIT ENCICLOPEDIC
În galeria marilor personalități și în
panoplia valorilor spirituale răsărite în Moldova în ultimul sfert al
veacolului al XVII-lea și începutul celui următor, Dimitrie Cantemir și opera
lui ies puternic în evidență. Oamenii de cultură au fost, nu o dată înclinați
să vorbească despre acest caracter excepțional al fenomenului cantemirian. Domn
al Moldovei (1693 şi 1710 - 1711), cărturar, filosof, etnograf, geograf,
istoric, lingvist, muzicolog, scriitor și om politic. Un spirit enciclopedic și
primul orientalist român.
Dimitrie Cantemir s-a născut la 26
octombrie 1673, în localitatea Silişteni din zona Fălciului, azi comuna
Dimitrie Cantemir, judeţul Vaslui. Alte surse susțin că Dimitrie Cantemir
s-a născut la Iași, ca cel de-al doilea
fiu al lui Constantin şi al Anei Bantaș,
care descinde dintr-o familie domnească din Lăpușna.
Deși tatăl său era neștiutor de carte,
dorește ca fii săi să se deprindă devreme cu învățătura. Astfel, în anul 1679,
Constantin Cantemir îl angajează pe învăţatul călugăr cretan Irimia Cacavelas
ca dascăl pentru copii, care rămâne în Iaşi până pe la sfârşitul anului 1700.
De la acesta, Dimitrie a învăţat limbile clasice şi în special limba greacă,
iar paralel cercetează asiduu şi scrierile în limba română câte apăruseră la
acea dată.
La 15 ani, în 1688, a fost luat ostatic la Constantinopol, ca
zălog al tatălui său pe lângă Înalta Poartă, înlocuindu-l pe Antioh devenit
ulterior domn al Moldovei. Aici a luat contact cu cele mai înalte medii culturale.
A studiat la Marea Şcoală sau Academia Patriarhiei Ortodoxe din
Constantinopol (aceeaşi unde a învăţat
şi Nicolae Milescu Spătarul). La studiile teologice se adaugă studii despre
cultura clasică greacă şi latină, filosofie, medicină, istorie şi geografie.
Limba de predare era greaca veche. Aici a luat cunoştinţă şi de cultura
arabo-turcească, de istorie, teologie, muzică, folclor, datini, credinţă,
intrând în legătură cu învăţaţii turci
şi deprinzând limbile turcă, persană şi arabă. La numai 19 ani își pierde tatăl
și devine domn al Moldovei. A domnit numai trei săptămâni (19 martie - 8
aprilie 1693), fiind nevoit să părăsească tronul pentru că Înalta Poartă nu l-a
confirmat, astfel încât s-a întors la Constantinopol pentru a-şi continua
studiile. A stat apoi, cu unele
întreruperi, aproximativ 17 ani la Istanbul, câştigând încrederea otomanilor.
Cu
prilejul unui război turco-austriac a efectuat o călătorie în Europa Centrală,
ajungând şi în Banat, la Timişoara. A avut astfel ocazia de a se convinge de
unitatea lingvistică a poporului român. Din 1695 a fost capuchehaie a fratelui
său Antioh, (ales domn de Constantinopol), care îşi însuşise întreaga
moştenire, lăsându-l într-o situaţie precară. În jurul anilor 1700 revine în
Moldova şi se căsătoreşte cu fiica lui Şerban Cantacuzino, Casandra,
care i-a dăruit şase copii (patru băieţi: Matei, Constantin, Şerban şi Antioh
şi două fete: Maria şi Smaragda).
În anul 1710, turcii aveau nevoie de o
persoană de încredere pe tronul Moldovei, pentru a-l putea supraveghea pe
Constantin Brâncoveanu, bănuit de uneltiri antiotomane. Având încredere în
Dimitrie Cantemir, în noiembrie 1710, turcii îl înscăunează domn al Moldovei.
Acesta s-a preocupat de întărirea domniei şi a urmărit, în secret, eliberarea
Moldovei de sub dominaţia otomană, motiv pentru care s-a orientat spre alianţa
cu Rusia. La 2 aprilie 1711, la Luţk, a
încheiat tratatul cu Petru cel Mare al Rusiei, care prevedea alianţa moldo-rusă
în lupta antiotomană. De asemenea, acest tratat specifica și recunoaşterea
domniei ereditare în familia Cantemir, garantarea hotarelor ţării, sprijin
militar reciproc în lupta antiotomană şi eliberarea ţării de sub ocupaţia
turcă. În subsidiar, s-a afirmat chiar
faptul că ar fi încercat alipirea Moldovei Imperiului Rus. A fost un adept al
domniei autoritare, adversar al atotputernicei mari boierimi şi a fost
împotriva transformării ţăranilor liberi în şerbi.
După numai un an de domnie (1710-1711) s-a
alăturat lui Petru cel Mare în războiul ruso-turc şi a plasat Moldova sub
suzeranitate rusească. După ce au fost înfrânţi de turci în lupta de la
Stănileşti – ţinutul Fălciu pe Prut, neputându-se întoarce în Moldova, a
emigrat în Rusia, unde a rămas cu familia sa. A devenit consilier intim al lui
Petru I şi a fost investit cu titlul de Principe Serenissim al Rusiei, la 1
august 1711.
Dimitrie Cantemir a stat în Rusia 12 ani, cei mai fecunzi ai
activităţii sale ştiinţifice şi de creaţie şi s-a bucurat de toate avantajele
solicitate ţarului: moşii la Harcov cu 13 sate, 4000 de soldaţi moldoveni sub
autoritatea sa directă, o pensie anuală de 6000 de ruble... Viața i-a oferit și
amărăciuni: o parte din soldaţii săi se întorc în Moldova, îi moare soţia Casandra la numai 30 de ani
(1713), trece în nefiinţă fiica Smaragda, răpusă de tuberculoză la numai 19 ani
(1720), an în care i se naşte fiica Smaragda-Ecaterina din cea de a doua
căsătorie cu Anastasia Trubeţki. Marele cărturar umanist este autorul unor
opere de importanţă epocală. Prima
lucrare de tinereţe, „Divanul sau Gâlceava înţeleptului cu lumea sau Giudeţul sufletului
cu trupul” este rodul unei bogate instrucţii dobândite de la Irimia Cacavelas
şi în mediul Înaltei Şcoli a Patrirahiei din Constantinopol. A fost scrisă în
română şi greacă și tipărită la Iași, în 1698. Această operă este prima lucrare
filozofică românească, în care întâlnim disputele medievale despre timp,
suflet, natură și conştiinţă. Dimitrie Cantemir sugerează superioritatea omului
asupra celorlalte vieţuitoare, face din om un stăpân al lumii, susţine
superioritatea vieţii spirituale asupra condiţiei biologice a omului, încearcă
să definească concepte filosofice şi să alcătuiască o terminologie filosofică.
La Constantinopol, în 1700 scrie în limba latină „Sacrosanctae scientiae
indepingibilis imago” (Imaginea tainică a ştiinţei sacrosante), tradusă în
limba română de N. Locusteanu în 1928. Pe lângă problemele existenței, în
această lucrare filosofică abordează și
teoria cunoaşterii, susţinând că originea cunoaşterii, nu este nici în raţiune,
nici în simţuri, ci în relaţia cu divinitatea.
Încearcă să integreze fizica într-un sistem teist, un fel de împăcare
între ştiinţă şi religie, între determinismul ştiinţific şi metafizica
medievală. Cantemir manifestă un interes deosebit pentru astrologie şi
ştiinţele oculte, sacre, specifice Renaşterii. Opera „Logica” este scrisă în
limba latină şi poartă titlul de „Compendiolum universae logices institutionis”
(Prescurtare a sistemului logicii generale), fiind un manual cu definiţii
sobre, destinat studiului celui care se iniţiază în domeniul respectiv. Se
găseşte în manuscris la Moscova şi o reproducere la Biblioteca Academiei
Române. La Constantinopol, între 1703-1705 scrie în limba română „Istoria
ieroglifică”. Este considerată prima încercare de roman politic-social.
Cantemir satirizează lupta pentru domnie dintre partidele boiereşti din ţările
române. Această luptă alegorică se reflectă printr-o dispută filosofică între
două principii, simbolizate de Inorog şi Corb. Scrierea „Istoria ieroglifică”
este oglinda propriilor frământări, cât şi a luptelor politice dintre boierii
munteni şi moldoveni pentru ocuparea tronurilor celor două ţări. Lucrarea
cuprinde cugetări, proverbe şi versuri care reflectă influenţa poeziei
populare. Una dintre cele mai semnificative lucrări ale lui D. Cantemir este
„Descriptio Moldaviae” (Descrierea Moldovei), scrisă în limba latină, în prima
parte a şederii sale în Rusia (1714-1716), la cererea Academiei de Știinţe din
Berlin şi reprezintă cea dintâi scriere cu caracter ştiinţific din istoria
culturii româneşti. A rămas în manuscris şi tradusă mai târziu în germană,
română. Lucrarea cuprinde trei părţi.
Prima parte este consacrată descrierii geografice a Moldovei, a munţilor, a
apelor şi a câmpiilor. Dimitrie Cantemir a elaborat prima hartă a Moldovei. A
prezentat flora şi fauna, târgurile şi capitalele ţării de-a lungul timpului.
În partea a doua a lucrării este înfăţişată organizarea politică şi
administrativă a ţării. A făcut referiri detaliate la forma de stat, alegerea
sau îndepărtarea din scaun a domnilor, la obiceiurile prilejuite de înscăunarea
domnilor sau de mazilirea lor, de logodnă, nunţi, înmormântări. În ultima parte
a lucrării există informaţii despre graiul moldovenilor, despre slovele
folosite, care la început au fost latineşti, după pilda tuturor celorlalte popoare
a căror limbă era alcătuită din limba romanilor, apoi înlocuite cu cele
slavoneşti. Lucrarea prezintă interes nu numai pentru descrierea geografică sau
politică bine documentată, ci şi pentru observaţiile etnografice şi folclorice.
Dimitrie Cantemir a fost primul cărturar român care a cuprins în sfera
cercetărilor sale etnografia şi folclorul. Viaţa lui Constantin Cantemir, zis
cel bătrân, domnul Moldovei (Vita Constantini Cantemyrii, cognomento senis,
Molddaviae principis) este o cronică a Moldovei, în care figura centrală este
tatăl său. Originalul lucrării nu s-a păstrat, ci doar o prelucrare făcută în
limba rusă şi latină, tipărită la Moscova, în 1783. În cartea „Evenimentele
Cantacuzinilor şi Brâncovenilor”, scrisă
în limba „moldavă”, apoi tradusă în rusă, germană, greacă, Cantemir voia
să atragă atenţia că doar el merita tronul, chiar şi în Ţara Românească.
„Istoria Imperiului Otoman”, redactată în limba latină „Incrementa atque
decrementa aulae othomanicae” (Istoria creşterii şi descreşterii curţii
otomane) a fost scrisă între 1714 şi
1716. Cantemir o intitulase „Istoria
pentru creşterea şi descreşterea Curţii aliosmăneşti”. Este tradusă în
principalele limbi occidentale (engleză, franceză, germană), limba rusă, limba
română ş.a., fiind principalul izvor de
informare despre istoria turcilor, care i-a adus lui Cantemir faima de istoric
european. Cartea are două părţi în care, Dimitrie Cantemir a relatat istoria
imperiului otoman şi a analizat cauzele care ar fi putut duce la destrămarea
sa. A insistat şi asupra posibilităţilor popoarelor asuprite de a-şi recuceri
libertatea. Lucrarea „Hronicul vechimii
romano-moldovlahilor”, a cărei primă versiune a fost „Historia Moldo-Vlachica”,
scrisă în română (1719-1722), cuprinde istoria noastră de la origini până la
descălecare. Susţine ideea cronicarilor de origine comună a tuturor românilor
şi de continuitate a poporului român în Dacia. Pentru scrierea acestei lucrări,
Dimitrie Cantemir a consultat peste 150 de izvoare române şi străine în limbile
latină, greacă, polonă şi rusă. În 1722
scrie „Sistemul sau întocmirea religiei muhommedane”, în limba latină şi tradusă în rusă şi română,
tipărită din porunca ţarului Petru I. Această carte, alături de „Istoria
Imperiului otoman”, îl situează pe Cantemir printre marii orientalişti,
conţinând date preţioase despre istoria, ştiinţele naturii, religia, magia,
ereziile, educaţia, ospitalitatea, datinile, obiceiurile şi sărbătorile
popoarelor musulmane. „Monarchiarum physica examinatio” (Cercetarea naturală a
monarhiilor) este manuscrisul unei lucrări filosofice scrisă în limba latină şi
înmânată ţarului cu ocazia pronunţării panegiricului de către fiul său Şerban.
În limba turcă scrie „Cartea ştiinţei
muzicii” (Kitab-i-musiki), una dintre primele lucrări ale savantului domnitor,
concepută în perioada vieţii acestuia la Istanbul. Lucrarea cuprinde un studiu
aprofundat al muzicii otomane laice şi religioase, savantul punând în discuţie
importanţa muzicii religioase şi influenţarea acesteia de către muzica
bisericească bizantină. Studiul se referă la compozitorii otomani, cuprinzând
ilustrarea curentelor şi tematicilor, exemplificate printr-o redare a notelor
şi gamelor într-un sistem de note. Este prima lucrare dedicată muzicii,
concepută într-un stil savant. Finalul studiului este însoţit de o culegere de
melodii a diverselor compoziţii, precum şi un număr de 20 de creaţii proprii.
Datorită acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a intrat în istoria muzicală a
Turciei ca fondator al muzicii laice şi cunoscător al celei religioase sub
numele de Cantemiroglu (fiul lui Cantemir).
La
11 iulie 1714, Dimitrie Cantemir primeşte diploma de membru al Academiei de
Știinţe din Berlin, în care se sublinia deosebita preţuire a domnitorului
moldovean „prea seninul şi înălţatul
Dimitrie Cantemir, principe al imperiului rusesc şi domn ereditar al Moldovei,
printr-o pildă pe cât de demnă de laudă, pe atât de rară şi-a închinat numele ilustru cercetărilor
ştiinţifice şi prin adeziunea la
societatea noastră a dobândit o strălucire şi o podoabă unică. Recunoaştem cu
veneraţie bunăvoinţa principelui faţă de noi şi faţă de studiile noastre”. Cantemir a fost apreciat de Academia de
Știinţe din Berlin nu numai în timpul vieţii sale, ci şi după moarte, lucrările
sale fiind citate în diferite reviste de specialitate şi traducându-i-se
principalele lucrări în limba germană: „Incrementa atque decremjenta aulae
othomanicae”, Hamburg (1745) şi „Descriptio Moldaviae”, Hamburg (1771). Primul academician român, cunoscut în
cercuri din ce în ce mai largi în Rusia, ca şi în lumea ştiinţifică europeană,
în 1721 este chemat la Petersburg devenind sfetnicul şi colaboratorul ţarului
în cârmuirea Rusiei. Astfel a intrat în micul număr de demnitari, care împreună
cu ţarul au iniţiat reformele sociale, administrative şi militare din Rusia
acelei vremi. În fruntea Senatului, propune acestuia, la sfârşitul anului 1721,
acordarea lui Petru I a Marelui titlu de „Tatăl patriei, împărat al tuturor
Rusiilor”. Acest titlu permitea prezenţa Rusiei în Europa ca putere egală cu
cea mai mare împărăţie a vremii de pe continent. Ultima manifestare politică a domnitorului
moldovean a fost participarea sa la
Campania lui Petru cel Mare în Caucazia, în anul 1722. În timpul acestei
campanii, diabetul de care suferea se agravează şi este nevoit să se
întoarcă la moşia sa Dimitrovka, lângă
Moscova. Aici moare la 21 august 1723, înainte de a împlini cincizeci de ani.
Este înmormântat cu simplitatea dorită
la Moscova în biserica zidită de el, în curtea mănăstirii greceşti, alături de
cei dragi: prima soţie Casandra, fiica sa Smaragda, fiica sa Maria (moartă mai
târziu în 1757). Actualmente, osemintele
sale se odihnesc în Biserica Trei Ierarhi din Iaşi. Domnitor patriot şi mare
cărturar, Dimitrie Cantemir este una din figurile cele mai de seamă de la
sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea. Prin
prodigioasa și prestigioasa lui activitate, reprezintă în cultura românească un
moment hotărâtor în evoluţia spre lumea modernă. A fost un deschizător de
drumuri în multiple domenii de creaţie, un spirit care respiră atmosfera
intelectuală a Europei.
Dimitrie Cantemir este cel mai mare
umanist din perioada feudală a literaturii române şi rămâne ca o figură
luminoasă de precursor al gândirii ştiinţifice moderne prin scrierile sale,
simbol al umanităţii în veşnica ei ascensiune spre lumină şi progres.
Referindu-se la locul şi importanţa lui Dimitrie Cantemir în cultura
românească, George Călinescu îl descria drept „un erudit de faimă europeană,
voievod moldovean, academician berlinez, prinț moscovit, un Lorenzo de Medici
al nostru.”, iar Zoe
Dumitrescu-Buşulenga afirma: „Cantemir a fixat un tip de intelectual
plurivalent. Nota originală pe care o aduce Cantemir în epoca sa este cutezenţa
intelectuală”.
S-a bucurat de vădită apreciere și în
Rusia, mărturisire a istoricului rus Dmitri Bantâș-Kamenskii în „Dicționarul
oamenilor însemnați ai țării rusești”, (Moscova, 1836, vol. III), În opinia
acestuia, Dimitrie Cantemir era „cel mai învățat bărbat în Rusia din timpurile
lui Petru cel Mare. Cunoștințele lui vaste în limbile persană, arabă și turcă,
veselia desăvârșită în conduită și convorbiri i-au atras iubirea tuturor
societăților a căror podoabă a fost.”
Recunoscându-i erudiția și
multilateralitatea, turcii au transformat palatul din Istanbul în care a locuit
Domnitorul Moldovean timp de 22 de ani în muzeu, iar un parc istanbulian îi
poartă numele.
VASILICA GRIGORAS
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu