vortexul
de după obelisc
~*~
mă
priveau cu luare-aminte
din
centrul pământului înspre margini
se
declanșase vortexul & privirile deveniseră opace
repede
m-am lămurit să las provocările pe fundul oceanelor
șamanii
deveniseră orbi din pricina proprie-i lor himere
&
prin contramagie medievală mortalitatea se întețise
vortexul
trecuse de obelisc
disjuncțiile
celor mă flancaseră a priori
se
regăsește în fuga umbroasă de flamengo
răspunsul
dat amazonului rostogolit cu zgomot de pe stânci
mi
s-a părut că întrezăresc ceea ce desparte viața de mitul eternei reîntoarceri
nu
era nicio nostalgie dusă melancolic acolo în pacific
de
brațe de incaș puternic spălat în sângele condorilor și al zăpezilor
supraviețuind
prin testamentul lui karl may
în
numele celor care ar mai fi vrut
să
rămână
să
rămână
o
melancolie grea de-a cărei înfățișare însuși cristofor columb
n-a
reușit să scape
s-o
poată opri definitiv între cețuri magnetice
-n
definirea apocrifă de pe hărțile lui piri reis
cumpărate
de la veneția capitală pe atunci de tatăl lui
din
banii agonisiți cu sânge picurând & lăsând o dâră roșie în jurul
ecuatorului
la
vremea aceea ecuatorul era drept aproape plat niciodată curbiliniu
făcută
numai în de sine
cu
de sinea infantei
m-am
reîntors și am stat o noapte cu infanta
îmbrăcată
în costum de codru sălbatec
să-i
explic straniul motiv
piatra
albă
pe
umerii fără franjuri doar cu părul sălbatec
piatra
albă
foarte
subțire ca și cum meteoritul exact în aceeași secundă s-ar fi prăvălit
cine
știe de unde
așternându-se
pe
unde încă verzi
piatra
albă dintr-un material inexistent în tabloul lui mendeleev
în
shambhala
cum
ar fi fost cu putință să fie înțeleasă de rai
cărui
miracol se datorează prin puterea dumnezeirii
vortexul
surprinderea
deodată imensa cugetare a lumii
genitivul
lui panini tibetul ruperea zilelor și nopților
privirile
dezîmpietrite de kundalini
energia
morților reînviați într-o clipă de mister cotidian
început
azi mai devreme decât ieri
mâine
mai târziu
până
s-a făcut foarte târziu -2 grade C octombrie foios
sinergia
mestecenilor dezbrăcându-se impudic
pășesc
pe frunzișul octogonal pe aleea poeților dispăruți
țevi
înlocuite de lucrătorii de la salubritate cu falsă ironie
vortexul
pornește din adâncul pietrei albe
bolnav
de covid ieri m-am aflat în spitale neîncăpătoare
brancardieri
(ce
știți despre covid) (dar despre vaccinuri)
(la
a treia doză de ce se-ntorc pacienții mai grav decât la-n ceput) (așteptați o
clipă faustică)
o
asistentă care-ți purta numele
pe
un medalion ca și cum inima i s-ar desface & s-ar deșira
pe
toate fețele dodecaedrului de aur
scaune
fără picioare de evacuare
guri
fără dinți în deplinătatea solitudinii dacă se vor mai întoarce acasă
apoi
visul
declanșat
de viscolul bătrânului & al zeilor mantrici neputincioși
urcați
pe podul
de
pe care s-a aruncat un mare regizor
numele
nu mai contează
nici
podul
nici
paramedicii încurcați de obeliscul în roșu & alb
ca
și cum ar fi început de primăvară eternă testamentară
~*~
catalin
afrasinei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu