Pavel Ratundeanu-Ferghete - MERE PADURETE 73 (necorectat/needitat/necenzurat)

 

MERE PADURETE 73

Așa cum o fac eu, cine scrie ca mine? Cine-mi va putea umbri lumina? Îngrijorarea de a nu reuși, în isprava mea. Poți avea palate dacă n-ai sănătate (Mariana Mânzat, muierea lui nașu- Mânzu, Curpenu). Miros beleaua de la tri poște.

- Doamne Dumnezeul nostru, ascultă Te rog cererea sinceră și onestă a fiecăruia din făpturile Tale. Cu Închinare, păcătoasa Melania. Doamne, Te rugăm împlinește gândurile noastre bune, Amin!

- Dumnezeu fie, ca să paradeasc, prăpădiască, distrugă, eliminând, erori, ororea de război putinist neocomunito-capitalist de parvenit cosmopolit, până și din vorbire, în vorbire să n-auzim nici de acest cuvânt șovin egoist, chiar și de războiul ce-l ducem, în noi, cu noi să nu auzim, oameni buni! Vica nu se dezlipea de copiii, nu-i lăsa singuri de capul lor, când erau mici, că îi erau ca ochii din cap nu risca să li se întâmple ceva și singur acasă, să dea pacostea, năpasta, peste ei, să dea imfernul, că doar Putin s-a năpustin ca un tâlhar la drumul mare, s-a năpăstuit risipitor, câine turbat, cu talanții risipiți și îngropați, nu ca om s-a repezit, ci ruinator ca podul s-a dărâmat citadelă sfărmată/ în trafic, cuincidente, impacte și accidente, fără nici o glorie-victorie Simona Halep și Brânză, că la medalii e brânză bună, o mândrie fără modru, cum era și, haiducul legal, în codru. Nu-i lăsa pe prunci, când erau pici, mici, nu-i lăsa să meargă-n sat și să rămână uitată, în sat, uite-o răul și părăul..., n-o uite, binele, că viața e ca anii de liceu, când la mate dai de greu, cum scrie renumitul Șova, în epopeea sa, operă omnia ca cartea Cirșarii lui Chiriță, un viral mușchetar/ sau cei trei evangheliști care, cu Marcu erau ca mușchetarii, cu D'Dagnean, erau, în numele lui Domn Savaot, erau, dragule, tot patru de nota patru, că erau fără limite tot patru plini de vinicie, sănătos încăpățânat, în bine și, în ce se cuvine, că ni crudă realitate.

INGENUNCHE BINELE

PROVITA SUS PE

MUNTELE,

BOBALNA-GOLGOTA

 

Ingenunche la tine

miresele,

ca sa te ajunga binele

care nu-l poti duce de

nas pas cu pas,

pentru a nu ti-se gate

zilele

 

Scriem, în magice culori, cu vrăjeală, în autentice valori, că aventura, cu mere pădurețe, ne așteaptă, cu artă, în artă, cum n-au mai fost scrise vreodată. Scriu cu senzație de senzație, confort și cu plăcere vinovată proartă. E luxos, nu un confort și uneori chiar cu iritați, te încunună, cu chetltuieli, inutile, că pasiunea pe mine personal, mă face să cheltui o mică avere, dar cine, în afară de mine mai știe, că nimic, nu-i cu stare proastă, că cine-ți face ceva de futu-ți pomană, sponsorizându-te/dându-ți incredibil drept de auror, că meriți fiind o meritocrație, în efortul de a scrie, în ciudă, că pentru trudă și osteneală, ciuciu, capeți nimic, pipi joi de marți până carți și de joi mai apoi și de n-ar fi la ucrainieni, că rușii dispută, fir-ar a naibii de răi, musafiri nepoftiți, în afara țării lor, chiar dacă pentru societate, nu ești o nulitate, tu, tot nu capeți drept de autor, fir-ar să fie, că-i hidosă și mizerabilă riposta și intervenția Rusiei, în stil Călin nebunul, filă de poveste, un dur, în cazul nostru, în verde albastru, ieșiți constant ca boii, ieșiți cu plugul înafară de arătură și, înafară de a boilor călcătură și bălugătură. Se îndură inima ta, Ben, să nu răspundă, să nu intervină, în dialog amical, din proaspetele Mere pădurețe, cu noblețe, că noi mai vorbim, convorbim, nobil și sublim, că n-am înțărcat, în cuvinte, doar că suferim cu suferința de una și alta, cum mutu și-o înțarcat iapa și dracii lui Dănilă Prepeleac, în baltă și-o construit biserică, citadela sfărămată, pentru a nu bate drăcușorii, în năravuri mătănii, că ei au fost prentâmpinați de Dănilă, un înțelept de a lui alde Creangă, bogat, cu muște prinse, în Ceaslovul, cu bucove ave! Mă, tu, da știai ce mă recomanda, cu părul creț ca pe mangalița, din coteț fudul și măreț, deși Vica mia făcut părul, însă fără să-mi pună ca la curve, corect, părul pe biughiuri, mai hoher și teleleu pădureț, pe unde nici nu te aștepți la Sfântul Sisoe a lui Topârceanu. Totul va face indiscutabil, un tot de pe tărâmul merelor, fiind un ce mult te-am iubit și, chiar cult de limba română, cu tot ce tu vezi și crezi sănătos: trei iezi cucuieți! Înviem prin iubirea care ne botează, în veșnicia de a fi, după care credem fiecare om astral, că trebuie reconstituită România profundă și cu miros de români, cum rar.

- Gânduri și iar gânduri, făina pâinii cernute, în sănătate ca Leul.

- " SĂ NU TE DAI MARE ȘI, TU."

- Noi, nu putem Scrie decât real, c-altfel nu am putea scrie emoționa, deși, tu mai fantezist scrii, puțin mai altfel, dar tot bine scrii. Tu, scrii radical, c-așa te-a lăsat Dumnezeu. Prin tine voi avea un confort pshic, un câștig sufletesc, chiar dacă e greu de estimat, că e un efort enorm dragule. Eu, cu tine, am ambalat, în Mere pădurețe, am ambalat o poveste, ție, nu ți se pare? De asta trebuie tiparita altcum dispare. Vorbe de român, vorbe de zeu-Dumnezeu-duh, de  cântare, binecuvântare de șah. -"Alo băiatu, cu fiatu", răspunde Miha narcisist, că ea pate artist, dar totul e din egoism, că a face rău celuilalt e o plăcere ca acidul sulfuric, dar e ceva de genul. Burdea Revnic Ioan venind de la bar:

- "Tătă casa are o cruce", zice lui Minodora venind de la Bar de la Minuca. Era o emancipare și între țărani. Găinile nu s-au dus la culcare. Pe străzi Americii se răbda de foame zi și noapte, mureau și sugarii, că, în căutarea prin gunoaie, containere și era o disperare, nu doar în Ucraina, unde rușii duceau război, era rău și-n Europa și mulți refugiați, chiar și-n România. Era rău.

- Prin tine voi avea un confort pshic, un câștig, în câștigă România firesc, chiar dacă era greu la nuntă cu Cangurul șchiop de estimat, că e un efort enorm, dragule, cu performanță, că Cornel Udrea e un performat, în umor, cu dragoste și dor de la izvor, că l-am cunoscut la Radio-Cluj de unde datorată vorbelor sale câlțoase am fost dat afară, că de ce să fiu platit ca autor și vorbitor la Radio-Cluj pe când redactor era Lucia-Stana Sevianu și director Florin Zaharescu care m-a rugat să nu-i părăsescu și doar acestui rău de Udrea nu știu de ce nu-i plăcea de subsemnatul Pavel Rătundeanu-Ferghete.

- Dragostea-i fără cuvinte, e de hangul limba română cea română și maternă, că nu suntem plecați, cu pluta/ Virgil Ianțu de la România câștigă, că e ca, în centrifugă când laptele...

- Tu, știi, că pe mulți am să-i popesc eu, că n-am să-i iert, în stuația absurdă, dar cum a scăpat Pacepa, cu Orizonturi roșii. Hai, mă zicea Băsescu, că vin pe la noi securiștii să ne perie, să ne curețe de păduchi. Quintus, epigramist care și-a băgat colegii de la Ploiești.

- Dar cine-i mulgea pe ei, securiștii bandiți contra umanității?

- Marius Tucă, îl chestionează pe Trăian Băsescu care era șantajabil, că a făcut poliție politică, că ni se dă nouă paie, că nouă nu ni se dă spicul, bobul, zice Mircea Dinescu. Făcea ca pui de gostat, făcea afaceri, că Tismăneanu a făcut pui de comunist, a făcut analiza comunismului, din Româniă, deși era un laș emigrant, în America, o nare figură care a stors ilicit statul rimân, ne-a nimicit economia și industria, că juca tare, că era feștit ca ouăle pictate, cu beșini (expresia aiasta așa zis proverb, a fost cules, citește-l, în cărțile lui, cu Culegeri de folclor, trăind bucuria și descoperindu-și poporul făcând pe folcloristul, pe artistul ca sufleor umblând cu trupa de artiști prin țară, cu o aventură spirituală, ajungând, după cum zicea și prietenul meu prof. Emil Lazăr, anjungând la prietenii lui din Dej, că zice că marele Eminescu oprindu-se la Blaj, a venit la prietenii lui dejeni, că nu degeaba și-a intitulat cartea: Someșeni, în spiritul lui Eminescu, dar unii au cadavru, în debara, cu mari afaceri neocomuniste, cosmoliste). Vica era întruchiparea disciplinei, o gospodină desăvârșită ca soldatul odonat, de la Batalionul disciplinat, soldat ordonat și la tri ace, pus ca un fițingău la punct, la joc, că joacă sub gârliciu, grumazul ceterii. Asta e dintr-o viață lui Nicolae Iorga: o viață așa cum o fost și de fapt așa cum s-a călit oțelul. Am ambalat fără să confundăm marfa cu ambalajul, curajul spărgătorilor de bănci. Nimic nu e, cu a scrie și să ne rugăm, să zicem, un tatal nost ca o cântare a cântărilor, în rost și folos omenirii și a nemului nost. Uneori mă întrb cu aură și nimb: ce caut pe pământ între oameni, pământen acasă și, nu, în pretutindeni ca Ben Todică, un om al limbii române, maternă, cu îndemână/ peste mână Căutând după mere și, cu Mere pădurețe? Marin Teci, druga aiesta zice, la Cornel Micu șofer pe microbusul de Osoiu care îi zice, că aglomerează, cu cumpărături, dar el zice, că nu a putut, până nu a luat salarul, dar ce salar, că el unde naiba lucră, că nu-l poți băga în seamă, nu-l poți lua, în serios, că nu lucră și nu-i pe nicăieri, dar el se laudă, chiar dacă nu toate i-s cu lapte/ coapte, că și ju inca, mioara, e cu lapte, a făta, dar și la taur încă ar sta ca vițica pășunată, vărată, cum se vorbea de fată care nu era, că nu era gestantă juninca/ vițica, însă ciurdărița, păstorița din contră era groasă, era însărcinată... (e o legendă rurală, sătească, existând după cum știm legende urbane). Povestesc, cu Miha, Mihaela (și de fapt cui să-i spun alenul și oful, cu credință, în Dumnezeu și cu liniștea de la denii? la unele lucruri nu poți rămânea indiferent, în viață trăind având și având emoții), că m-oi duce, îi zic, cu încărcătură emoțională, când merg la Cluj, de merg la Centru de Diabet ieșit din starea de cinfort, o să merg și la Cardiologie, cu piciarele cu apă umflate, umflate ca cofele și la interne la dr. Gheorghe Amnza am să merg ca fițin găul mișcând cu tensiune sub grumazul ceterii, în val, pe val, că, în scaun, fecale, treba mare, când sunt constipat, băltesc, în sânge, la WC, am vizibil hemoragie rectală, la mațul gros, că bătrânețele, nu au venit cu lăutari, cu ceterași, cu acel trio muzical din sat și scopul mi paza bună, nu că-mi suflă moarte-n cur, cum zicea și Vica, când esențial, m-am plâns ei, dragii de ea, cu esența unei tevaturi, nu mai știu de ce hibă, bai, suferind, că mai suferi de imprudențe, de te miri ce incindente, coincudențe și accidente, că hazardul e cu fițe ca la Contele de Monte Cristo, Edmond... care nu ține cont să se apere de prieteni, de dușmani mai la îndemână venindu-i la mână, mai cu îndemână, de altfel omul, în du-te vino fiind și, cu poale-n brâu, chiar dacă nici de paști nu tai un miel, că amărâții au scumpit rău coșul, traiul, meniul, amărându-ne parlamentarii, în zarva incompetenței de nedescris ca incompetența de loc prietenoasă, iadul fiind pentru noi oamenii de rând, pentru asta suspinând și, în noaptea învierii, că la ce să jeluim pe Mesia iubirii și mântuirii?

- Noi suntem spravețuitori.

- Dar pe cine doare-n cot de mine, c-a început, să ploaie cu melci, că mulți merg după ei și, îi vând, fac bani pe ei. În ce fel de detalii și amănunte, să intru, acaparând informații, care nu se dau la televizor. E clar ca bună ziua, că este un dor și poate, ca ce le în covrig, că eu scriu, citesc, altceva, când vine plină de bună cuvință și bunăvoință Mihaela-Ștefania, un Ștefan cel Mare care îmi gătește, aduce lemne, în casă, sloboade găinuțele alimentându-le, cu ce aduce Marius de la Cluj, de pe lângă Oșanu, ce aduce, cu banii lui Miha care vrând să-i plătesc, îmi zice blajin, drăguț și sincer dezinteresată:

- "Bine, tată!" (care pune capac, scoate dopurile la bună voință, fiind omenos și, cu bună educație a lui Vica și a celor 7 ani, Daria mi-ar da, însă furată, pe ascuns de concubinul, domnul cioflingar Marin Teci, un fel de Mărgelat, cum, chiar, își zice urechet, iepure altoit: "vagabondul,din Dej", că ea Miha mă refuză, nu vrea să-mi ia leii, banii, că ea muncește, dar și are banii necesari, pentru orice, cum și directorul, îmi zice sincer, imunător, cu iz prin împrejurul lui, parfum aromat de țigări, de alea fine, el deci ca om demn și de încredere, își făcuse impresie, după propriile-i informați, observații și dovezi concludente, îmi declară:

- "Tu,Pavel, poți orice" și asta de anume, mă puse-n încurcătură, că ce anume pot, cum adică pot orce și gândurile-mi roiau ca albinele, ca vspii, mă rog dacă și vespii roiesc, deși miere pentru uz uman nu fac, făuresc, dar sunt gângănii și ele care vezi bine m-au înțepat!). Ea Miha stăruitoare harnică, nu mă lăsa să fac nimic, mă oprea pur și simplu și, cum să mă bag unde nu-mi fierbe oala, că mă și săturasem de muncă, nu mă țineau picioarele, tremuram uneori și mergeam scâlciat, anevoie ca mor, mor, ursul, moș Martin, din toate mădularile tremuram și, chiar nu mi se părea, că o iau razna mișto, că făcusem repetat AVC și în stare de bine, nu eram tot timpul și de scris scriam ca să mai uit de necaz, o făceam pur și simplu, că făceam cum făceam, din pasiune, făceam cu înțelepciune. Mă vroiam și eu: suflet, din sufletul neamului și nu mai contam eu și ce făceam la urma-urmelor, cum nu mai conta nici cine râde mai la urmă, că râde mai bine, că eu nu eram în competiție, cu nimeni, eventual eram competitiv și, compatibil, eram doar, cu mine.

- Doamne, îȚi mulțumim pentru cugetul bun pe care l-ai pus în noi, Aliluia, Amin!

- Vorbele tale grațioase, blajine, blânde și pline de rafinament, răsfăț și cu zbor de rândunică, șoim și pioneresc, cu și emoții, care îmi aduc tihnă și odihnă, în domnul Iisus Hristos de mulțumire, în drept de fericire, Melania Rusu, o zână bună pentru minunații copiii dintr-o lume minunată, dezmsmerdată de scrisul tău destinat poetic copiilor, cum o făcea și Anastasia și Dan Spătaru, prin cântecele lor minunate, din viața noastră, o lume minunată, cu copilărie fericită, în epoca de aur, din o lume minunată și cu elexir ceaușist, artist, altruistt ceaușit a lui a fi om neșcolat, dar candid comunist, cu elexir a tinereții cum rar, iubitul conducător, plin de vervă pildiutoare ca Iisus, bâlbâit, dar, în cuvinte simpatic și empatic de cuvinte mai presus, prin etic, conduită marxistă-leninistă de bunătate cumpătată și de ajutor nemijlocit, adhoc, reciproc, obștesc și tovărășesc-frățesc, dar nu bolșevic și mojic rusesc. Nu-i fi pupăza, pupăza pasăre mândră, dar cum știi, că-i pute cuibul, cu ideei preconcepute. Te-o... te lași călcat de tranvai ca o curcă plouată a lui ouatul/ botezatu, că ce minuat, normal și natural erai, când ciudat purtai cureaua lată și ca Trăian mergeai la vânat. Noi fascinantă suntem expresia biologică, chiar ca oameni pentru oameni, pentru oamenilor, expresie de filozofie de oameni a Merelor pădurețe și probabil noi vom fi noi și-n neființa existenței, că la un moment dat, moment de a domnișorului, că el ți se adresa cu un moment, c-așa-ți atrăgea atenția având tentație, să stea la tacale, de vorbă, cu tine și te ținea la pralavrageală, cu o răbdare monumentală, cum rar, la el ca la el fiind, cu un specific, școlat, că prost nu era acest natural, acest Nichita Oliver, poreclit Domnișoru care era unic, în felul lui unic, în Osoiu unde vorbea și vorbea așa de poftă, că complica lucrurile și te zăbovea, cu vorbele și, cu povestea lui, cu altele. -"Noi ciobanii știi de ce fluierăm, când plouă?" chestionează, întrareabă, Nelu Marton, bărbatul lui Simona Sale înfiată la Jurca, că Simona era de a lui nimeni, în drum din Oșorhel, un tractorist bețiv, dar de la stat au luat-o și a îmfiat-o de  una  Silvia și unul Todoran Petru, Sumna ca să se aleagă ceva de capul ei, dacă, are stofă și aluat, lut de om ca modelat ca de olar sau pitar să fie de trebuință ei și societații. Nici Marton aiesta n-a fost de nici o ispravă, că, îl servește, cu o horincă/ pălincă și să vezi și să nu crezi, că pe al doilea și restul ți le cere fără rușine de a futuț pomană ți-le cere dumnealui, bețivă fiind și acea Simona care era chemată de unul sau altu, să lucre te miri ce, ba una, ba alta și lucru era cu miluita și din belșug pe lângă casa omului, că tu, știi, știi probabil, dar nu, cu probabilul, de care zicea mama unei cătane, că fecioru-su vine, bre, acasă, vine cu probabilul acasă și asta veste poveste o răspândi, prin sat, cu asta ca zvon, umple satul.

- Noi fascinantă suntem expresia biologică, chiar ca oameni pentru oameni, pentru oamenilor, expresie de filozofie de oameni a Merelor pădurețe și probabil noi vom fi noi și-n neființa existenței, că la un moment dat, moment de a domnișorului, că el ți se adresa cu un moment, c-așa-ți atrăgea atenția având tentație, să stea la tacale, de vorbă, cu tine și te ținea la pralavrageală, cu o răbdare monumentală, cum rar, la el ca la el fiind, cu un specific, școlat, că prost nu era acest natural, acest Nichita Oliver, poreclit Domnișoru care era unic, în felul lui unic, în Osoiu unde vorbea și vorbea așa de poftă, că complica lucrurile și te zăbovea, cu vorbele și, cu povestea lui și cu altele, din de-a carnavalului șu omenesc firesc, că deabia acum înțeleg și, rămân, român din limba română și de limba română cu îndemână.

- Apropo, tu, mi-ai luat vorbele, din gură, sau ești bolnav, Ben Todică și pur și smplu, nu mai vrei, să ai, încredere, în bine, cu eficiență, cu nu-ți mai trăiești clipa, în gloria limbii române, în pace si pâine, cu liturghia de om ținându-ți pașii, cu tot, domn savaot demn, că, în vârstă respectabilă, pe și-acel cal troian, nu mai vrei incert, ci marțial, cu știința despre viață și adevăr, ești din respect ca nerăbdarea timpului accelerat la nevoia care tu ești cunoscut, că lumea te cunoaste, cu durere, în durere, de care, mulțumesc lui Dumnezeu, tu ai scăpat/ tu, n-ai știut, cu tot ce-ți imaginezi, în bucurie de sărbătoare și de bucurii, că crepi de sănătate, galben de gras, în pas cu pas, cu lucru bun și plus, cum știi foarte fericit, matur ca Mere pădurețe, că tu știi ce-inteligent/ ai uitat de datorie și îndatorie, că ceva consitent și omenia, ospalitate, România dând o mână de ajutor a celor obidiți emigrați, în România de roșu, în verde de albastru al nostru, că românii, nu-s de doi de doi lei, dovedindu-se cu adevărat, texcelențe și speciali, că românii, Ben, sunt super, că sore așa ceva, îi duce inima și mi-s dragi acești mi-s dragi, ce mi mai drag mie pe lume, că sunt, cu noblețe, cu suflet din sufletul poporului, națiunii lor, oameni foarte buni și extraodinari, cu zâmbet, în priviri, că nu-s răutăcioși, ci din contră, chiar dacă coducătorii parlamentari și senatori, îs de doi bani, pentru cei de rând vrăjmași, dușmani, ei ascuzându-se după deget. Am bun simț, dar la ce mă ajutați?/ Dar ce faceți, ori ce fel de întrebare mai e și asta? Nu acuma, nu-s acuma un Dandy, Rafael, că-i un fain-făinel, un super om ca ce și la ce reper și ofertă, mai ales, că mă împedic eficient, în mine însumi, că nu știu, ce-ați vrea să știu, deși nu știu, că-s mic și nu știu, chiar nimic, că totul e un nimic, care nu-l nu mă pricep la nimic fi lozofic, cum la Șimleu profesorul meu de filozofi Postoș Leontin care, nu știu, de ce, Ben, despre mine, să nu scriu, de unde știa, că eu un naiv, timid, am să scriu plin de viață. Ce-am făcut anume, ce vorbeau ei, profesorii, în cancelarie, ce vorbeau, ce cocluzionau, ce le da încredere, că aș fi un nativ, care va ajunge departe, salcâmul lui Moromete, de fapt, a înflorit și eu, nu intuiesc dilema, că eu, încă din școală eram om-problemă, că vroiam eu ceva, dar ce, că-s, am fost, o catrastofă (ce șansă aveam ca să mă realizez și nu știu, ce mă complicam, amăgindu-mi cu ce era incert ( vednic, mă întrbam gîndindu-mă de mine, de ce sunt ceea ce sunt, că eu nu-s om de succes ca ce mă leg la cap, chiar dacă doar spiritual, mă doare, dar probabil, cine sunt, în fond, cu conținut, o esență, că nu eram șmecher, corespunzător adică, nu torn gaz pe foc, dizerabil, că n-am atirudine, că nu pun apă, în vin, că eu, îmi văd de viața mea, chiar dacă nu prefer spriț, nu ador fufe, tufe de veneția pur erotic (se spune: bărbatul e capul și femeia e gâtul și totul e drăguț, Ben, că lângă barbat e o femeie cu altruism). Acuma e înorat, plouă și nu poți umbla desculți ca, în comunism, dar revenind plouă, plouă, vreme de beție, vorba înteresantă a lui Gerge Bacovia un nostalgic-melancolic, simbolic cu simț a umorului profesor și cânta gratuit la vioară, ca să aibă curajul, bună dispoziția, de a trăi comod, în lux, cu superitate, cum, în drag de România mea, trăia grozav, garantat, Vica. Tu dai obțiune, chiar și copiilor, urmașii, viitorul. De ce-mi zicea ca unui a ce sunt azi nici într-un caz buricul pământru, de ce profesorul de filozofie, Postoș Leontin, din forma noastră de viață, cu fond energetic, cu modul nostru, de gândire, că doară nedumerit nedumerindu-mă, da ce am spus rău? publica profesorul de filozofie, publica în revista școlară Mugurii Silvaniei cugetări, maxime care zicea, c-ar fi de a lui Ștefan cel Mare (mă întreb acuma oare tipul era moldovan, justificată, într-un fel, că era un bărbat aprig, că nu era indiferent, cum mă fac fericită, e important, că și Vica avea pe cei trei unul după altu, la un an diferență, dar ea vroia să se preocupe de ei, să umble după ei corect (gelozia e boală de la ficat, dar inima rea, cum, îți explici, drumul tău ducându-se spre nicăieri, de ce, mă nedumeresc, de ce gelozia ne face rău?) De ce n-ai pune flori, pomi și de ce n-ai vorbi cu forile, cu pomii?

- GIUVAIERUL MARGARETELOR, Omul înfintit se cunoaște după chip, ochi radiază, smerenie pentru Dumnezeu, constiinta le vede pe toate.

- Totul e complicat, că e complicat: perplex și complex. Totul e făcut cu nonșalanță. Folosesc uneori cuvinte nepotrivite îmi curg eficient, în fraze ca să exprime incredibil, potrivit voința, dar de adevărat imposibilul, dar exprimă adevărul, dând la ce scriu viață pur și simplu ca, în templu eliberării/ descătușării asumată și cu serioase probleme și dă la ce scriu aură și nimb, sens, un sacru, cu claritate, că ce-i monstruos, monstru, n-are cum să îmi placă, nu aiesta fiind glasul inimii mele, când e zgâriat fimul, zgârâiată placa, cui poate place horcăitul înfiorător de moarte, de front, cu nimic omenesc/ sfânt, că se distruge și face moarte de om pe pământ. Vad ca pe cei care Vica, îi refuza brusc, brutal, dur și fără nici o expliație și pe aici, trebua să fie obraznică și nepoliticoasă, etichetată, de bârfa de la Lilieci, de pe marginea șanțului, unde văcit, lungit, e măsura, într-un calcul matematic a probalității, se vroia să se știe, câte perechi de opinci s-ar putea face, de la vlăducă la opincă la un adică falansterul, oengeul câți cetățeni republicani ar încălța, că la Zaharia Stancu, în Desculț, sunt prea mulți flămânzi, desculți și pârliți, cu rădăcini amare:

- "La mine-n casă fără supărare, nu se pipează, bea tutun, buruiana dracului, se fumează ca acolo unde pe marginea denivelată a șanțului unde, porcul văcit, lungit sta ca fumez să vadă și pasivii, din sobă, casă, din cameră și, nu, că nu le-ar indicat doctorul, dar știi, nu-igenic și nici sănătos, pentru cei care ispita e vinovată și-i ispitește cu consecințe și pentru cei galbeni de grași, gălbăjiți și cu gălbinare, icter, cei care suflă greu ca asmatic la ce i bună nesăbuința." Vicovenca, că Ilie mere pe toloacă și o cheamă și pe lelea Nastasie ca să se joace.

- "Cine sunt, cine ești, Ben, în acest totul și nimic? Ce colibil te pune pe picioare? "Cum îți explici lucul expresiv, cu toate poftele scrise, în succesul tău, de dragoste adevărată, eu pentru Vica și, tu, pentru asiatica Ming? Noi de ce și de cine depindem, dar eu de ce și de cine depind, că simt gustul vremurile trăite, în epoca de aur a lui Ceaușescu, dându-mi curaj ca să învăț și s-ajung om mare, să-mi fac mendrele, ce nici nu visez, așa ce s-aștept și din partea cui cu fragă și mure, hirjoană în fruza si cu murea din pădure, că Vica la iubit mă trimite, că am până peste cap păcate și trbuiesc spălate, curățite, deși Vica e chip frumos si cu buzele și, cu ochi mă zăpăcește, că de fel mă nuntesc, mă zăpăcesc, sub soare și luna de pe cer, când iubesc, când sub mine o motroșesc. Între noi e o dispută, în predicție, cu cheia și ideea ca să ne adaptăm cunoașterea/ ignoranța luând lucrurile de la originea lor, circ de prost gust. Care e mecanismul de desfășurare, în lucrul esențial național universal care ni rostul? Cum găsim soluția contra partidă, în cadru adecvat. Tu, prin ce ești special? Ce-i special, esență? Ce să luăm la purecat (în tot e și dificultate care face diferenț, că e cocorici de la cocorico pur și simplu o afacere roz, de goz sub preș ascuns), dar noi ce facem, cu coerență mentală, care la nevoe și anevoie se cunoaște ca să oprim războiul făcând ce, reeducare a poporului rus, dar cum, cu ce motivație, oprim războiul, fără nici o apologie, găsind obiectiv  și justificație ca să oprim războiul naibii că nu asta e ritmul, firescul și ce punem, în valoare, Ben, că există înterese, dar care e soliționarea, în termeni normali, că ce problemă e, în absurd, că totul e sau nu normal, natural? E un timp de abordare, dar a ta, care-i soluția, care ți soluția, omule? Ce și cum reglăm problemele exclusiv, în România lui te iubesc? Cum ne-am găsi drumul frățesc, că noi nu rențăm la drumul nostru, drum pe care-l savurăm, în profunzime, cu iubire la înălțime, nu-i așa, frate? Ce specifici loial cu limitare, Ben? Tu, nu dai ca Merișoreanu, tot, din casă, ești entanș ca o cafea bună cu aromă și nes, că nes, îmi place, nu mă ignora, Ben, că îmi revigorează inima și mintea e tonică. Cine a spus, că viața la verzeasca e ușoară că speranțs moare ultima sau să nu dau totul din casă, că de anume cine a spus, că viața e ușoară/e butaforie? În casă fic și focul scoate fum. Tu, n-ai intervenit chirurgical, în Mere pădurețe-Dialog amical cu Ben T. și, cu dumneavoastră cititori pasivi, creeativ posesivi jinduind să scrieți și dumneavoastră, prespectivi intruși cu intuiție ca intrusul lui Marin Preda/ ca tine, Ben, mărgaretă și mărgăritar, îmulțit cu tananții, în har, pro limba română și literar sau, tu n-ai ce comenta provita constractiv și creeativ?

- Tu, nu vii să-mi spui nimic.

- Dar ce nu știu, cu ce ți-am greșit, bosule? Ce-am făcut, inegalule fără egalul și, fără pereche, născut de veșnicie, în România, într-un sat?

- Venind, cu asemenea idee, nu crezi, c-ai dat cra, cra, în bară, cu un stil care, nu duce la promovare, în pauza de promovare, în gust amărui a rădăcinilor amare, a revoltei de la Bobâlna/1907.

- Tu, crezi, ce crezi, crezi, că bravezi și crezi, că o să-ți meargă mai bine disperându-mă/ supărându-mă ori vrei să bravezi, cu ce?

- Conversația noastră e, în rivalitate și, în ce constă acest interviu?

- Interviul nostru, cu prestanță, în importanță, nu așa simplu, că e ce inima e o maximă la maxim ca și ai ideei de a depărta petele de pe haine, când devin hainele haine, murdare ca o constipație/sau funcția sexuală afectată, funcție ce-mi face val pe val, pentru mine un esențial a lui parcă și poate printre meri bogat cu nefăcut înfloriți și, cu-n parfum așteptat cu nerăbdare și zâmbete, seninătate. Nu, mai zici, nici, când ne vom revedea, care-i motivul, că pandemia nesuferită cu restricțiile ei a trecut și, tu știi, că tu și simpatica empatică Ming ați fi mândria și bucuria vieții mele, mi-ați dilata inima ca o asigurare pe viață provita a-ți fi, în scop, un scop. Vreau să vă văd din nou zâmbind și, cu soarele-n obraji ca un Dumneze, în adâncu inimii, lumină a luminii, din răsărit, până-n apus, asfințit/răsărit. Nu, știu încătro te-ai, dus/ascuns de nu răspunz, că să nu răspuzi, n-are sens versus, în univers, că creerul nu-ți acceptă tăcerea, muțenia Blaga de lebădă, că e un și un drept la veșnicie și, cu înviere, că Iisus după trei zile a înviat, că Hristos a înviat, în limba română, cu certitudine, înțelepciune pasiune, cu răbdare, în binecuvântare de drept de a fi și... Care-i scuza voastră, dar nu de scuzele dumneavostră am nevoie/ anevoie. De ce nu-ți faci griji pentru mine lăsându-mă, în tri supărări, cum zice Gălățanu Lingurar sâmpetrean și țigan neaoș, bărbatul lui Roza din Ciubăncuța a lui Gusti și, nu era o frumoasă, dar el ca nimeni altul ține la ea, având o droaie de copiii frumoși și zeități, mutați, în Căprioara acuma, cu toții, acești țigani (cineva mă avertiză:

- "Ai grijă ce spui mai ales de politicieni, ai grijă ca să nu te bage la zdup, că oricât ai fi de drept, dar cui să-i placă sinceritatea și dreptatea, cum nici pe vremea lui Eminescu adevărul și viața n-a fost înghițită, nici chiar Ceaușescu acceptând, chiar tot răul putea surveni, veni, de la hinderii securoști/ funcționari căței cărora le era de funcții abuzând chiar, nu mai bine/ mai breaz ca cei care azi, își fac de cap, fac după mintea și dupa mușchii lor, că unii-s ca mama focului, de mama focului fac fudululi și nu dèstept destul niște ciume răutăcioase, găunoas-e și trăsnite și doar pentru interesul lor de lepră, preocupându-se de pe vremea antică, chiar de pe vremea, când trăia aiisus Hristosul, luminosul! Tot, nu zici nimic?

- Vreau sa impart celula cu Juliane Assange. E bine?

- Ca toscani și, noi avem proverbe la ori orice (se mai bagă de seamă ce poate fi ciudat).

BOALA

Nu-s nici de modă veche,

dar nici, în vogă, în a fi fără pereche, cu tate nu-mi asund, în relitate propria-mi indentitate, care mi, în sănătate, care mi, în relitate și cum, îmi face: zile grele să macină ca o ciumă

și, straniu, bola,

îmi ciuntă zilele,

îmi alungă binele.

*

Mie, că nu-mi scrii, îmi sare țandura, că-s luat de val. Am avea motive de amabilitate, cum ni se dezvăluie și ni se spune într-o carte polițistă, din Anglia, Marea britanie, pierzându-ne, cu sobri de englezi, în nimicuri, că nu-cartea chiar atâta de grozavă, cum unora, la care roz toate poftele aceștea, dar unii mă contrazic și zic fix, altceva ca toți bărbații, că dragostea-sexul care nu dăunează sănătății, ci dincontră, dragostea dă țug, sens,vieții.

- Bună ziua, Domnule Pavel Ferghete, Mă bucur de faptul că sunteți bine dispus și vioi, Eu mă simt sub astenia de primăvară și șlefuiesc niște manuscrise spre a tipări o carte. Cum se zice, stau și mă gândesc  la fiecare rând scris, dacă este clar, simplu, plăcut și ușor de înțeles de către cititor, Aceasta îmi ia mult timp și foarte multă energie și după aceea trebuie să mă odihnesc ca să îmi revin. De aceea  editorii de carte cer de la autor să-și comsume ei însuși energia făcând-și deșelenirea manuscrisului și suportând oboseala dacă vrea ca să fie admis la tipărirea cărții. Fiindcă scrsul trebuie să fie cursiv, fără întreruperi, divagații, care ne vin în minte și pot îmbâcsi clartatea. Deci a scrie mă solicită mult, și îmi produce oboseală și somn. Am înțeles că aveți pregătite manuscrise. Perfect, faceți și Dumnravoastră ca mine și veți avea satisfacția scrisului bine împlinit, și cum îl gândiți Dumneavpastrîă. Vă așteptăm cu o nouă carte, Mult succes, Melania Rusu Caragioiu.

- Am avea motive de amabilitate, cum ni se dezvăluie și ni se spune într-o carte polițistă, din Anglia, Marea britanie, pierzându-ne, cu sobri de englezi, în nimicuri, că nu-cartea chiar atâta de grozavă, cum unora, la care roz toate poftele aceștea, dar unii mă contrazic și zic fix, altceva ca toți bărbații, că dragostea-sexul care nu dăunează sănătății, ci dincontră, dragostea dă țug, sens, vieții.

- Multumim distinsa Doamna si Mare Suflet de Roman - un Mare CRITIC si JURAT! V-a IUBIM !!! Cu RESPECT, Ben Todica

- Să te silești, să ai parte de ce ai nevoie, Pavel, parcă îmi mai îngână și-mi cere Vica, cu vrere și, cu plăcere. Mă sfătuia ciulandra mea. Eu nici de copil, dar nici de om, bărbat adevărat, n-am facut minuni, că ce idprăvi să fi făcut într-lume, cu trai liniștit, chiar dacă luându-ne după alții afectați și infuiențați ca cei botezați, am fost și suntem națiune fericită, nu, în fală fudulă, în aparență fost mai trăsniți, al Merelor pădurețe și suntem mai instruiți, civilizați și botezați și responsabilizați și educați, în România educată, din divina comedie de artă ca cea a lui Pavel Coruț. Ciuleandra...

- "Că pe tatâtu-l doare-n bască", zice Andrea, nevastă-sa din Cruzdioara. Alții împing conflictul din Ucraina, unde-i un război hibrid, zice Dâncu îngrijora ca ministru. Sita nouă cerne bine, dar după o lună noapte-n striță, traistă a ciobanului, traistă cu povești. Apa n-a crescut la preț, că apa din lacurile de acumulare, pentru performanță, nu și-a crescut prețul și i se șade bine, dar culmea incompetenței ne hălește, că facturile au crescut și-au inflamat prostia, costul...ca să ne îngenunche, exploteze, că legea e nelege ca băeieții deștepți, pe care nelegea, îi favorizează, la făcut gargară cu pioneză, la făcut șperț, sfârnărie-speculă ca să le fie-n lege înteresul pentru înavuțire, prin eco-bio corupție, în criză, și de tâlhărie la drumul mare ca haiduc Chira Chiralina, Istrati. Amănunte și alte subiete ca într-un documentar cu mertrocrație, în cale spre iertare și spre casă, cu de acasa, veste bună și cu viață frumoasă, cu pupăză pe colac, zâmbet și cărnaț ca pe tărnaț, în copilărie cu bucurie, în năzdrăvănie, că acum e lumea mea minunată, cu Vica draga de ea care știa sfânt cine sunt pe transilvan, românesc sfânt pământ. Dintre sute de catarge care înfruntă valurile ca noi, ca mine și tine, în ce se cuvine ca să trăim bine, cum, nu se întâmplă, în iubirea pe verticală, române a limbii române, din școala de dincolo de școală, în acțiune comuna, cu viață mai bună. Am noroc la apelul de seară, când ca la Măruță ca la Andra de pe la Turda, gura-mi ia foc și în gân, în limba română ciocârlia /privighetoarea, de România gen..., în imaginație firească, de grație de Românie, cu gelozie, o slăbănogie, în familie, în umană ecuație, de Onore Balzac, în socio- comedie-ironie ca cea, din Urcan Bătrânu, unde multe-s, în neregulă.

- Frumoase vorbe care n-s doar vorbe, ci duh, din duhul sfânt a limbii romàne pe pace și pâine, liturghie din spice trasă drept la veșnicie-n mâine, în drept la fericire!

- Mari și Multe sunt Minunile săvîrșite de Domnul Iisus spre Slava Lui Dumnezeu Tatăl, Doamne, ajută-ne, Ai milă de noi, Cu închinare Ție Doamne!

- La lecții de viață, e un handicap...unde mama a dat-o de dracu, dar cum e cu anțe-panțe, că nebunul trage cu tunul și tage după cum se zice și, naibii împușcă rațe și, nu te mira, că n-am imaginație ca să invetez, să inventez bazaconii, așa, că mănâncă mizerabil mațe, în nuanțe, dar tu, la ce te concentrezi, de cine te temi, Men, că nu-mi vorbești de la o vreme de război și de om-ucidere și despre distugere, despre cumplitul dezastru, că mă înspăimântă această apocalipsă care pe capurile din jur-mprejur conjurația stresează și dă nevroză, chiar și mie, Ben-învățatule, insa lumbii române, de pace și pâine- liturghie din pacea și pâine trasă-n mâine care poate fi și a și coleteral care naibii ce fel de viață bună e stesată, cu nevroză și paranoia!? În astfel de teribil și mizerabil război, ciumă roșie, nu se poate face nimic, că incredibil undeva parșiv greșește, dar, tu stai cu mâinile-n sân și faci  și tu fuse strâmbe și nu faci nimic, că nu mai construiești roz, nu mai dai speranță și piere și credința, drept la fericire, drept de a fi a omenirii (cum te cumințești, Ben Phonex cu adevărat român?). Ca un Dumezeu îmi îngâni povesta cu oful de a mă alina, astâmpărându-mi dorul și oful pelin pelinaș, liliac, cu vinci ciorchini, ca cel a lui Sava Negrean brudașcu, nevasta prietenului scriitor Daniel Brudașcu, din Bucim, Sălaj.

- Să fiți sănătoși!

- Războiul e o problemă pshologică și, în extremă una pshică, când noi trebuie să fim și culmea, să rămânem, cu capul pe umeri, igenici fiind și problema, cu virușii pandemici/nu.

- Să sperem, că nu e cazul, credința.

DAR DIN DAR FĂCÂND RAI VINDECĂTOR, CU ROMÂNIA, ÎN ȘI DIN VIITOR, ZIDITOARE DE SUFLET

Mă române om frumos, om de pace și pâine vrednic și de ce nu te mai rogi pentru ceilalți, Nătăflăleți și Moaie-pome manifestându-te cu renume din nou artist generos și frumos făimos sănătos

ca român, altruist, frate între frate ca român generos și frumos,

din semeți Carpați, adevărat român,

în ceea ce iubiree și unde, că și Dumnezeu e, că sunteți, pentru celalalt, că sunteți, că mă române ca o floare ești, Ben, binecuvàntare de și de povești, cu fața ca un soare

cu fața către soare

și cu capu-n sus îndreptat către Isus, cu viață și adevăr,

cu rost pentru neamul meu

și cu minte provita, pentu Dumnezeu,

cu multi efect cu infinitul de om absolut apropiat de obiect,

de țărișoarea mea,

că pe față ți scrisă propria încurajatoare, senină viață

(cum ți fața, așa ți viața)

și ca român nu poți fi rău, în sânul său, Ben al meu și a lui Ming, prin intâmplare, hazard

și al ta muiere lapte și de miere

ca mireasă-nevastă sărind peste gard la leu sau leopard,

ca să cauți profundul Ben-men,

păstorul blând și ce fericită întâmplare fericită,

că ești o fericită, promovată, în carte ca din întâmplare, cu multa binecuvântare de România profundă și mare,

cu temperament intilegent, în dar din dar cu har făcând rai pe străinul plai de rai.

 

Tu, știi, să expui mai nuanțat, mai cu suflet și cu suflet, specific, ție, lui mătăluță, un unic și, tu, știi de ce sublinez, nu-i așa? Tu-ți porți sufletul la tine, că e la modă și se poartă, inteligent și cu libertate, că, tu ți-ai găsit, cu fală menire, cu extraordinarul și vrâsta reală, în acțiune și viață bună și excelentul stilului de viață proprie, inedită, de excepție și, cu artă, bun, convingător si simț critic, de perspectivă și, cu viitor, cu esența bunului gust, în măsura lucrurilor, cu artist (se vede cum te flenduri cu cultura a două lumi. Vezi, că, tu eficient, nu ești doar inima casei tale, ci și României cu plopi fără soț, cu dilema teilor înfloriți ca floarea albastră pe alei, ori la marginea mării cu un singur dor, Mesie a iubirii. Multe avem încă de învățat și să respectăm pe cei din jur. Nu vă oconiți ca trăsniți Marii porți?

- Antioniști/ anticriști sunt, cum și altă dată am fost săraci și proști, cu temeri, însă temerari și români, spargeți ghiața și fiți, cu pretenții, principii de biblii, de cartea cărților demni. Pe tine la, vârsta ta, care-i, dacă te pui să numer, până la ce număr, în adevăr numer, dar vroia, în primul rând, om de rând, profund de ce te mai bucuri ca păstor, pescar, blând, de oameni/ după ce-ți mai lizești, caști, după ce te miri, în prostie, să râzi la urmă, că se râde mai bine, mai zdravân și năzdravân, năzdrăvan de la Gingis Han la oaia năzdrăvană?

- Nu abuzați la mâncare, nu fiți gurmanzi guru, nu fiți nocivi nici pentru voi!

- Pe tine la, vârsta ta, care-i, dacă te pui să numer, până la ce număr, în adevăr numer, dar vroia, în primul rând, om de rând, profund de ce te mai bucuri ca păstor, pescar, blând, de oameni/ după ce-ți mai lizești, caști, după ce te miri, în prostie, să râzi la urmă, că se râde mai bine, mai zdravân și năzdravân, năzdrăvan de la Gingis Han la oaia năzdrăvană? Marius, fiu alui Vica, cu Celemen Tudore din Urișor-Dej, cu drag la mulți ani fericiți, în făinoșag și, cu sănătate bună de legat, în apostolat, cu aflarea fericirii fără sfârșit ca o sărbătoare a paștilor, cu senin de creștin și destin ca-n film, cu ospăț măreț, festin, din regalul ofertelor, dezinteresat, în care investești ca provita vivat să trăiești odiseic ca-n povești pur și simplu ca să ne fie de bin, cu ce ni se cuvine, în ani mulți fericiți și, cu sănătate, fiule!

- Salva parva romuli, ca români, că și noi trăgându-ne de la Râm.

- Marius, fiu alui Vica, cu Celemen Tudore din Urișor-Dej, cu drag la mulți ani fericiți, în făinoșag și, cu sănătate bună de legat, în apostolat, cu aflarea fericirii fără sfârșit ca o sărbătoare a paștilor, cu senin de creștin și destin ca-n film, cu ospăț măreț, festin, din regalul ofertelor, dezinteresat, în care investești ca provita vivat să trăiești odiseic ca-n povești pur și simplu ca să ne fie de bine, cu ce ni se cuvine, în ani mulți fericiți și, cu sănătate, fiule!

- Cineva arunca piatra si nu una oarecare.

- Vorbă, cu vorbă, e o joacă, o batere de vânt pe pămànt, duh sfânt și cuvânt, Dumnezeu sfânt, din ceea iubire sunt și cuvânt, Iisus, că-n Iisus noi cu toți simțim, că-n noi e cel ce sut prin cuvânt, Dumnezeu cel sfânt.

- În numele păcii, cu dragoste profundă, frate de apostolat.

- În Dumnezeu, cu dragoste și tu și eu, cu drgoste și pace, în gest arist ori de albinărit, în dragoste provita de pace, liturghie, în spice, cu Ecaterina Teodoroiu, afurisită de oltencă voluntară, nu prea mersă la biserică caterincă, că o am, în inimă cu dragoste, nu prea cuminte, dar tot înainte pacoste să extirpe războiu, cu inimă tânără, inimă neliniștită și fierbinte, în dragoste pro-pace, Alexandru Berceanu, c-ave inims temerară a unei femei românce pe aripi de vânt, în vânturi de răscruc și cu mare har, cu lumina de care aveam mare nevoaie și, în deal la cruce și mâine o nouă zi de pace și pàine a limbii române cu pasine de oameni copii, adulți, gen cu femei zeițe cu păr mlădiu, în coz sau strâns cu sens, în conciu sau lăsat slobod pe spate, in timp ce tu cu vine vreme, dar tace și, tu, noapte-n straița, dar nu Papă-lapte și, tu, parte din mine, din noi și la noi, în cofortul case și familiei tale ca Vica fără stare, cum n-are, frate, apa, în vale ori cu mirosuri și esețe tari al României profunde și maru, cu speranțe, în mere pădurețe, din diverse, cu palete largi de culori și valori, in astrale sfere, cu zile și nopți, cu drumul meu, în Dumnezeu viu, cu înviere și, drept la fericire, preț filozofic, de evadare, în nemurire și ce mai și eu și, tu și eu, sălăjan din sălaj în vuraj ca spărgătorii de bănci, e dând replici ca cireșarii, mușchetari români, cu ce 7 ani de acasă magnifici, dar, în opinci ca țărani-vlădici, nemistificați de război, însa ca poet-om, om poet, carismatic, cu har, mai rezenți, în viață, cu viață și adevăr, în adevăr cu cărălina, cătălin, Hiperion, în comversație, cu Demiurg-luceafăr verde de măr, amândoi de Șimnleu spiritual, profunzi, în nevoia de ceva ca nu cumva, cu dragoste ca Ecaterina Tedoroiu ca puștoaică, cu dragoste de Dumnezeu, mereu și mereu Limba română, în război mereu, în patrie, cu Dumnezeu și, în Dumnezeu pro patrie cu omenie specifică de Românie, liturgie și vece de pace și pâine, de Românie a limbii române, cu mărinimie și meritocrație de socio-ecuație (îmi cam pierd firul, mă pierd cu firea simțind, cum bâzăie-n curărățire primăvăratică harnică albina gospodina, că înfloare pentru rod grădina, chiar și mormăilă ieșind din bârlog ursul ca să-i guste la cumătra lucrătoare mierea ca să o vadă apoi  și pe regină, în dragoste făcând blând și profund, cu trântorul care și el la rândul lui pe prăsilă, cu iubire pe verticală, e pus mai presus ca Iisus pilduitor la lucru maistru a lucrului bun, Alexandre colege orice-i drege, rămâi pentru mine ceea ce, în prietenie și pe mine mă convige pur sânge, român de sfântă lege, dar provita aștept verbe proverbe superbe fără a așterne doar seme, eu vreau, nu muțenie de lebedă și de legendă, din viața grea sa ușoară de la țară, că, în așteptăre cu de-ale tale aprecieri levreau pe tapet se pe șavalet ca vaca la balet, le vrea puse petapet, de Românie profundă, de Ronânie al integrități și a unității, responsabilității, unite- mari, nu îngăduit cum fac corupții parlamentari care doar, în fală se dau mar și fac pe bolunzii prin bozii, cu șoșcă, o altă moaie poame doar cu gura cască ce mai e de ea cu minciuni umblând flierând apagubă prin senat, că n-a luat-la ochi Ecaterina Teodoroiu, o copila, fătucă cinstită de pe jiu, care pe cont propriu ca femeie a dus un războiu scrijelește de pomină pe răboju și puneți busuioc la iconă și la grindă alături de biblie, țărane, a limbii române și-n istoria neamulu pe altarul soarelui etern și mater vei rămâne mereu, ca să nu sa amâne unirea de azu pw mâine, măi române că lucru amânat, pute a câcat, că nici eu nu vreau să amânaț, români botezați și responsabilizați, că nu vroiesc să fiu calomniați de guvernanți, cu boala Daun ca cei nebotezați care nu vor, în vrere de Dumnezeu și plăcere de Dumnezeu, nu vor firesc, dar dacă nu vor firesc ca Lăpușneanu și Moțoc, eu îi vreu, în legitim, în intim util și sublim, visul nații, împlinesc și visul nații, vis roz, și România o și teritorial omenesc să intregesc firesc prin unire, totul domn Savaot să uneasc, cu iubire, în sân de neam și țară, țară de eternă primăvară cu tot pământul, dară, în România te iubesc, că tot  e ne-o furat rușii, că ne-o ciurdit ciortit și ciopârțit, ciuntit, rușii, nu-legal, nu-i normal, noi șiruind, cu tății, că ne-au furat lacomii, prăpădiții care că ne-au ciordit, tâlhărit tagmă de jefuitori, ne-a tâlhărit colovic, bolșeviții lacomi, ne-au furat, din țară, din raiul cel am, neau furat aman tărăind ca-taras bulba și suflete moarte, trăind șuhan, în van și dacă nu-i pământul lor și, rostul lor, cântare a cântărilor, tu, în neastâmpărul meu/a tău, n-ai nici un alean de popă din Gâlgău cu sumanul rău tras ca câinele mort, în părău, tu, chiar nu mă mângâi și râzgâi, în sensibilitate de plai de rai să nu mă lași, cout laș, în și de izbește, să nu mă kași laș, în culori de neluniște, că gàndurile, în stres și-n paronoia, cu nebunia de Rimânia, mă dor dar din dar, plâng după al nostru rai, grădină eden, grădină a maicii domnului, a muncii și a păcii nemaivrând risipit nu și de izbeliște că s-adună binele și toți frații de Carpați, că și Carpații, deși inimă de piatră pe toți ne-a ținut cu veșnici, în veșnicia de Ronânia, ne-a ținut impecabil într-o suflare ne-a ținut creștinu senini și laolaltă ca gând, nu ne-a despărțit, din sentimente și simțire și speranță, conștiință,  niciodată despărțindu-ne-n gândire de unire, de o lată oricât de ne-a fost viața noastră ambilicată, în labirint, în toatală hărțuire, în hărțuire de năvălire barbară totală, străinii de viața nostră de străinii, răii barbari ca să ne fărămițeze integritatea României mari, din înfrătirea din care ne-au smintit crunți avari;

Bună ziua Alexandru Berceanu, nu vreau să vă scâi mai mult, însă îți spun sincer, respicat, că mă raportez la cer fărăn să vreau să te sâcâi mai mult cu iubire făurindu-ți propriul cult de veterinar-stupar național-pastoral, normal și moral tradițonal. In numele păcii cu dragoste Ecaterina Teodoroiu eroină de olteancă aduristă, de Jiu-poem, in gen și, in stil propiu ar urma azi, când pot un drept de dea fi-salut pro patria, mai puțin oficial, dar justificat! Unde mai găsim colagen și cartofi rântăliți pentru noi, că cartofii pai și salamul - muzica ușoară, erau pe inima lui Dănuț Crăciunaș cioban la oile din Ciubăncuța, asemeni lui tată-su pe zădit, pe valea Escului, că funcționa și ghicitoarea-întrebare, cu ciumulceii cei a lui Artur Gorovei folclorist-artist ca specialist memorabil comsi comsa ca Ovidiu Densușeanu:

- " Bine, da, tu ca om breaz, câte ouă mănânci natural pe inima goală?"

- Că ce-o fost de pimină, ce a fost mai întâi oul sau găina, mă pierde vară, Micurin/ Poloceoy de la Polocioy-CLUJ, cu meandre, în neașă de pomicultură și horticultură crăcană și pe acolo, grasă, gustoasă de cotnari și de comedie socială, când te mai faci și de baftă.

- De la cai mulge ai, ce nu zici, ce faci bre?

- ÎN DRAG DE ȚARA MEA Prin tine-s chemat la relitate, în sănătate și cu, înțelepciune, pentru pasiune și ca să-ți dau binețe, cu politețe și noblețe, în opulențe din tinerețe timidă ca să mai scriu cum vrei baladă despre România profundă și tainic mare, prin unirea ce o au, în gând, în gândire, eu și aparte fiecare, cu drept la fericire, preț de înviere, în nemurire, că dacă iubesc, alături de România care o iubesc ca ciocârlia mă întregesc pru ea, în firesc și, întineresc ș-ți dezvăluiesc ce eu simțesc și sunt ceea ce, în iubire sunt ca în copilarie, cu omenie de România, din copilăria mea eu cu vica mea, în drag de România mea, eu, Ben, știu cum ca floarea înfloresc de bine, îmi crește inima, îmi crește, în mine, dragostea și drag de țara mea ca de Vica, e iubirea mea. Și așa ceva ar putea întrgi mere pădurerețe ca să se mai știe, în voe bună, despre puțulică pe coștei și desculț prin roua ierbii, în cruzimea primăveri, că doar Blaga era, în răcitoarele, vasele, cu grâu care-l mângâiau răcoros ca un râu, cu ochii minții văzând și lanurile pâinii pădureț, eu văzându-mă, huidumă ce ești, printre miei zburalnici, zglobii și jucăuși, păstoriți de zeul Pan/ zamolxis, în Dacia Felix și Phonex, pășunați măiastru, păcat, că nu, de Ioan Dolănescu care și așa n-a făcut rabat, cum n-a făcut nici Constantin Brâncuși cioplindu-și alfabetul de păsărească cu aminizități, în poezească Eminescu și Nichita, în corola, nestrivită, din culorile luminii și minunii românești a răsăritului și cu gingășiile nevinovate ale lumii. Orice, în orice chip, din vina omului, că omul e baza, uchiul Sam, cel vinovat, cel vinovat de ce se întâmplă ca accident, că hazarard e cumplitul om care din greșeală, se întâmplă neprevăzutul, ce se întâmlă, nămilă mutoasă de mulă încălțată, că se întâmplă.

- Mulțumim mult și aflați că ni s-a transmis vigoarea frunzelor mustind de clorofila care ne menține sănătatea și viața. Ne--am pătruns de importanța ecologiei, dar aci, iată o găsim căntată, ilustrată, scrisă în răboiul timpurilor. Cu stimă și considerație, Melania

- Alexandru Berceanu de a lu' mama cucului, un coleg bine calculat care ca Sarca Nicolae au urmat și au anjuns medici și cu sens, în univers, primul, fiind, nenicule și stupar pastoral, că-și duce, după zone cu flori de salcâm, tei și ale multi și poli flori, apoi poetul sălăjan Berceanu e fin oservator, cu spirit de observație, de primăvara când albina, își face zborul de curățire ca și aldoilea Sarca sunt, frate, români de zfântă lege (mi vine, în minte de pe vremea, când mai tânăr eram și eu și mă întâleam, cu Vasile Tomoiagă, ceva, cu oiagă, în prenume, așa, cum prin Clujul nostru, mă întâlneam cu venerabilul advocat și poet Bazil Gruia și cum o făceam cu tânărul poet și profesor, Bogdan Herțeg care mi seconfesa telefonic aseară, c-ar urma și ceva cursuri, la universitatea de Pshihologie, pentru a deveni și învățător ca să-și ajute și pișpireii lui, încă deabia șoimi, la grădiniță, pas cu pas, să facă și să reușească lucru bun, la care negândim, că cine nu segândește la mai bine, dar apropo pe când mă întâlneam pe la furtuna, în Grigorescu, cu Tomiiagă vin printre alții doi mai, în chef, dar care nu erau, într-un restaurant? Vin și văru-meu Sever, Miron Augustin muncitor pe la CUG, din cartier, îi prezintă pe cei doi cocoșei, unul celuilalt și unul zicându-și numele zise:

- "Pasăre" și celalalt:

- "Cucu" și crezând, că e o glumă gata erau să sară la harță și să se bată, dar, îi calmară, prezentândule inpirat care-i de fapt situația, că încă nu erau fraeri amețiți ca cetățeanul turmentat, că deabia sosiseră și deabia pășiseră, în restaurant). Ioan Miron a veit din Spania, Valencia, a venit, în Cluj și ne-am văzut cu bucurie și cu drag. Urmează ca tu și Ming să mai veniți, în România mea dragă.

- DA VISAM SI NOI, CA "MAMA" LUI COSBUC.

- Visa, ce visa? Tu n-ai nici o poveste? Rentos din Cluj, mă culc, că-s mort de obosit, frânt, la pământ, mă culc. Dacă nu uit am să-ți povestesc, că și nevasta prietenului și consăteanului Ioan Miron din Sâmpetru-Almașului a murit de 2ani și, în urnă, înpachetată, a adudu-so acasă. Nevasta îi era din satul lui George Coșbuc și, când, la el, în apartament, mi-a spus, că, în pachetul de pe dulap e cenușa lui nevastă-sa amândoi ne-am pus pe bocet, plâns. Nici eu nici el nu ne-am putut abține și varsă lacrimi, parcă din Lancrăm-ul veșniciei lui Blaga (eu sunt milos din fire, iar lui îi era nevastă și la urma-urmelor ce mi și omul!) În vaduri ape repezi curg, își aștepta feciorulori am uitat, chiar de tot dorul de mamă și a copilului așteptat care de unde-i dus dus departe, nu dă Dumnezeu să vină și ea se stinge de dorul feciorului dus cum doar Iisus a mai fost dus? Ce n-am știut, nu voi ști nicidată, iar ce n-am făcut la vremea, timpul potrivit, când o trebuit și am lăsat de azi pe mâine, poimâne precis, nu mai fac, că ce-i trecut, trecut e ca la bureții usturoi, că așa mi-o fost, dat, să nu știu, dragilor, că minte, cum să torni, cu toulcerul, cu pâlnia, când pe o ureche intră și pe alta iese? Într-o viață, cu calul Bălan să spunem, că nutrăim implicați, în van, că avem un artistic și, un năzdrăvan, dar cel care scrie nu ia notițe, că mai contează dacă nu scriu, că fiecare cu ale lui dă socoteală, cu suptilul și cu istoria, în ritmul și rima lui de vedetă și vendetă, că la mine toate mă dau peste cap, din nepricepere și aiureală. Noi suntem de ai timpului nostru și scriem despre acel ca Nicolae Volcaș implicându-ne în timp, în marea unire care, în timpul nostru nimeni nu acționează patriotic, cu mare răspundere întrgirea țării și a nemului, dar unii temători sunt pasivi și chiar inactivi, că voi știi, că nu se facs nimic, nu se mișcă un deget pentru unire, că-s caca frică și, ce fac, e,că se uită, se uită, în gura străinilor care ca rușii, nu ne vor binele, dar unde ne sunt visătorii, neînfricații români, cu idealul unirii, oportuni reconstituirii marii uniri, cu marea voință ca cel a lui mare Alexandru Vaida-Voevod de la Ciubăncuța și de la Orpret-Bobâlna, cu bun simț și sentimente patriotice, de mare cinste și demnitate, de istorie transilvană, om cu istorie aparte, cu momente importante de la opincă până la vlădică. Viața e nu a noastră, ci a poporului nostru, un crez sincer fără precedent inteligent. Pe noi nici ungurii nu ne convig ce și, cum să facem, că ne avem imboldul nosstru plin de convingeri de sorginte românească.

- O analză a libertății cugetului ar trebui însușită de fiecare părinte și pedagog dar aășicată cu mare artă și cunoaștere. Sperăm ca acest material să se bucure de mare audiență, în special de  către educatorii cu conștiință. Începând de pe la 13 ani copiii au discernământ și pot să-și completeze educația precară primită dar trebuie cineva să le deschidă gustul și voința de a o face. Pericole  și obiceuri rele sunt nenumărate, întâlnite la tot pasul. Vă mulțumim mult, Cu deosebită stimă, Melania Rusu Caragioiu

- Acuzați ce-i la noi de factură comunistă, deși comuniștii n-au făcut cu nimic mai rău decât cei care, îi acuză, decât politicienii de azi, că eu eram copil, dar nici azi  nu suntem absolviți ca să nu mai fim generația de sacrificiu, că ce bine ne fac cei care ne conduc azi, că de bună credință nu-s (și ce ni se întâmplă rău azi, de ce contină nesăbuit, să ni se întâmplă fără ca adevărații vinovați, să nu fie acuzați și condamnați. Noi trebuie să rămânem peste veacur arme de tărie, suflet românesc, omenesc, că deși moare valul rămâne stânca, țărmul românesc și neamul românesc. Tu, faci să mă simt învins, că ce-ar fi să fii cu a fi învingător? Tu, întreci orice măsură, că tu ești ceea ce ești. Uneori s-ar părea, că nu zicem nimic? Cu ce dau greș?

- Să nu uităm.

- Să ne continuăm povestea, Ben, c-avem o demnitate. În lumina minunată și de poezii e prunc minunat ca cititor și mai ales, cu cugetul adânc, cu merindea-n oblânc și amintirile-săgeți, în tolba de om cinstit, nerăzboinic ,dar conta Ciuma roșie și, Putin din putina bolșevică de brânză împuțită și de slănină pusă pe câine. Istoaria-i și fără război, că nu asta, războiul e esență, iubirea e, iubirea care dacă e,și Dumnezeu e și mai ales dacă nu bombardează din răurate rușii mizeri, bandiți contra umanității, după cum zice Ghiță, cu speranța păcii, în suflet, Doda Gheorghe, că România ce altceva, dacă nu pacea-și dorește, în posperitatea ei social-umană, mondială de nouă ordine și disciplină, însă cu meri înfloriți echilibrat, în grădină, pentru multele albine lucrătoare cu regină și, cu trântori, din stupină, stupina colegului doctor veterinar și poet, cu idee bună, de veste și poveste bună, Alexandru Berceanu, fost coleg de școală, de an mai mic, la Șimleul-Silvaniei, de pe Simion Barițiu nr.1. Noi vorbim, ne silim, să vorbim, cu nu știu, tu, dacă ți-ai dat seama, imaginat vreodată, în căsuța din povești, ca prost număru unu, cum zice Vichi Evei, surda, din vecini care doar știe prin câte a trecut ca Vica, până a trecut la cele veșnice, vorovim despre Mere pădurețe și, cu noblețe, povestim doar de ce ne doare ori nu mă crezi corect și perfect, fără limite ca o convorbire pe mobil, convorbire, cu impecabil, în suferința cu performanță, brend de România de România dragă și de doină, în viața noastră pașnică de toate zilele trend, în trend/ de vraiște de cauză diversă infecțioasă, cum ne-a fost fluid, lipicios-contagios, infecțioasă ca blugii evazați, cu paiete și culori paiate, în culori și valori cu schiplici și lipici, măgulitori și satinați, cu microbimicrobii, virușii, cu senzualite de pandemie, în plin și divin de comedie, din viran și intra viran, mondial, de circ-comedian purtabile ca de unde microbii trâmbițează ca viruși pe unde nu-s anticorpi și organismele-s pasive torențial, trăsnit, să se îmbolnăvească, având, în acest sens iureșul lanț a slăbiciunii, că oamenii prostiți n-au imunitate:

- "Hai, fraților, c-aici e de noi, trai stroșit bun, aici, unde nu-s anticorpi, sistem imunitar, e de noi, bandiți contra umanității," ziceau răutăcioșii viruși corona virus/ covid-19, că nenorocit, omul, nu-i scutit pe scut și sub scut, nu-s viruși ocrotitori, nu-s transparenții microbi a naibii, pe bune buni, chiar neînsoțându-și victimile, cu alintul, cu cântecele mămoase de leagăn și te-ai convins și te convingi și cu războiul încă doar pângă, lângă, noi, fir-ar să fie! Dar ce-i cu adevărat bun, că: Hristos a înviat, că de adevărat a înviat cu drag și făinoșag, luminos și frumos!

- Este un BLOGSPOT, cutremurălor. FIECARE SPINE ESTE PENIȚENȚA PENTRU PĂCATELE NOAsTRE, DOAMNE IARTĂ PE COPIII TĂI CARE PĂCĂTUIESC CU ATÂTA UȘURINȚĂ Și INCONCONȘTIENȚĂ. Amin!

- Dăm timpul înapoi, chiar dacă tocmai asta, n-o putem face (într-o zi vom regreta ce nu ne-am silit să facem, că mai comod ne-a fost, să lenevim, să tăiem frunze la câini). Noi de ce o căutăm cu lumânarea, în ciudă, că la scadență vom regreta ce a trbuit să facem, dar n-am făcut.

CUM AU ZIS-DACO COSMIC STRĂMOȘESC CU ADEVĂR ȘI DRAGOSTE DE VIAȚĂ, românii

 Sfaturi, desigur, nu pot să mă laud, autodidact, cu infinitul subiect și predicat apropuat de obiect dar n-aș nici ști să mă exprum nobil și sublim, să vă dau, în spurituale aventuri sfaturi, că nu-s, un învățat, că tot, înveți și mori tot neânvățat, bună Melania Rusu, să zic, zână bună de vste bună, că nici, nu mai știu cum devenită zic eu, prietenă pentru propria-mi viață, dar nu din dimineață, o conștiință îndrăsneață cu pole craț, cu cipcă luată, în zori ca femeile cu hainele la râu, ea însă cu secera-brâu la holdă de grâu și seceră ce seceră până ce după ce umblă, îm iubire pe verticală floare de rai, de veste bună domnia sa află, dar dacă-mi permiteți, venerabila, din școala de dincolo de frumos hristos de luminos aș avea vrere și plăcere să vă numesc măgulindu-mă cu sinceritatea dumneavoastră, laudă de zestre, cu sufletul luminat de om între oameni cred mângâiat de poezia care o scrieți dezinteresat pentru fericirea celorlați, scrieți cu artă, din puțina voastră fericire ne dăruiți cum rar dar din dar, cum sutem sortiți, să fim fericiți/ amărâți, că unii sunt înrăiți și sâcăiți, deși noi suntem ceea ce, în iubire suntem, chiar eu permițându-mi obraznic, să vă numesc firesc, prietenă dumnezăisc sincer românesc și nu vreu dar să vă amăgesc, măgulesc omenesc, că-mi sunteți, în drag un făinoșag, permițându-mi prieteni din pretutindeni și oameni pentru oamen, pescari de oameni, chiar dacă ostenesc să vă obosesc, că-mi îndrăsnesc și cu stres imposibil cu stres ingeresc vă stresez, tot mereu, cu răsleț spontan și șuhan, în van, cu timpul rireversibil, în nerăbare secerându-ne de pe pucioare, dar eu sub soare, în binecuvântare trimițindu-vă, iertați-mă, trimițindu-vă gânduri spontane, în email-scrisoare, o scrisoare pierdută, în artă, că-s ca la Grivița pe redută, în mare, revoluțioanară dispută și adhoc vă trimit în noblețe pagini din proza mea Mere pădurețe și din poezia mea aiurită de hiperbolă și de adevărtă ciudată hartă ca la carte fără moarte, vă trimit să vă aiuresc, bolunzăsc ca omul cu lucru bun zice-se pur și simplu, dar apropo, voi, îmi permiteți să vă numesc, în drag de Dumnezeu: prieteni astrali, înstelați literar și, îmulțiți, în har, cu habar, cu omenie și îmbelșugați cu spirit de Românie, dar: dar din dar și din har, cu har, cu mană cerească și omenească limba română maternă și cu îndemâ eternă, dumneavoastră, îmulțindu-vă talanții, cum rar, ca floarea de colț, comoară rară, prin strădanie și hărnicie, prin muncă grea, laborioasă, luminoasă, hristoasă și frumasă, nu puțin lucru făcând ca sportivii campioni perforomanță și glorie victorie neamului român, neam a veșniciei vrednice, de pâine și pace, liturghie-n spice trase pentru pașnic și mulțumire, trasă-n, de toată lauda de zestre verde albastră/ lăcustră, că aleluia fiecare-cu  a lui, dintra lui, dar din dar și har, tot a noastră Domn Savaot, că unul e  pentru toți și toți sunt pentru unul generoși, chiar dacă e galbenă holda și de plumb restul, traiul și mălaiul și cam acru, aspru, cuvântul, dar cu aplomb, mirosind a om, a minte și mână, limba română, cu îndemână, din ceresc de demană eternă mană și de pitoresc și, cu legănare, în cântec de mamă, în spiritul emeniscian, în reper de cer, cuvintele venindu-ne de unde ne vine divin, în și, etern ne cern, cu Domn Savaot, în sănătate și tot, senin, cu soare și binecuvântare, de Românie profundă, cu omenie, dar de adevărat n-a înviat încă, în matcă, cu uimire, în unire, înfrătire, firesc suficient și eficient inteligent teritorial, candidat la fericire și nemurire, prin înviere națională de toată minunea, mare, cu substanță, mare și tare de România eminesciană, năzdrăvană și daco-româno-latină, în lumină lună și, în doină, cu destin creștin ca la carte senin și fără de moarte, în de omenie de Românie îndestulată, dodoloță între propriile-i hotare strămoșești felix firești, românești, cum au zis-o de pomină, în doină și de lumină lină romanii, geto-daci cosmici liberi, în răsuflarea omenească de limba română:

- "Astata-i pofta ce am poftito io"

FĂRĂ PERECHE, ÎN FĂRĂ EGAL, GENIAL

RESPONSABILIZAȚI, DIRECT, ÎN PACE ȘI PÀINE CA CEI BOTEZAȚI ȘI RAPORTAȚI LA UNIVERSAL

N-am făcut câte-n lună și stele și ca tine, om, ce ești, Ben ca-n povești, că viața îmi senenez, în drept de a fi zi de zi, c-am ostenit, obosit dacă scriind am trudit, că n-aveam somn și cu insomie, tu prin eter, îmi strigai:

-"Pavel

dragă, scrie, că, în al Domnului slavă, tu poți și faci bună ispravă

ca cel care m-a mântuit,

că pe crucea vieții a pătimit, a fost batjocorit și a fost fără tagadă, cert, a fost artist și altruist, sincer, sus spre cer viață și adevăr, pe Golgota, pe cruce provita, compatibil cu viața, a fost alduitul, în alduire, cu drept la fericire, a fost, în viața asa cum coștință de isorie, în omenie de Românie, a fost răstignit,

deși ca să se îndrepte omenirea a pilduit, sfătuit, dar, dar din dar, cu har de om potrivit la locul potrivit sfințit cu un singur dor, Eminescu, la marginea mării, Mesie a iubirii și pruntre sute de catarge, român pur sânge, în dor de dor, cu dragoste de poveste pe sub plopi și tei înfloriți pe alei, cu dalbi porumbei, Iisus ne-a înviat, c-adevărat a înviat generos și luminos, că tot Domn Savaot Hristos ne-a mântuit, ne-a luminat, argint viu, aur cenușiu strecurat, așa cum El însuși Dumnezeu cu merite, în meritocrație, lumii ne dat, în luminat, din moarte înviați ca botezați ne-a responsabilizați emoțional la național și monumental ca Eminescu la universal genial fără egal, în fără pereche după ureche, nu afon, ci boni-bon fără trombon, am fost înviați cu sens am fost raportați genial la monumental-universal.

*

- "Alo, alo!", cum striga Eva lui Tudoru Lichi, Cristea, cum surdă, crezând, că nici ceilalți n-aud ca ea. Viața e o sabia cu două tăișuri, paloș, din ce, în ce mai trăsnită. Alta a fost situația și ieri am trăit emoții de poveste și de frumos hristos și dacă nu mi-a suflat, în ceafă, cum fac sportivii, cu antrenamentul lor pro performanță fără ajongla și trage chiulul ca sportivul aiurea, în străinătate, oamenii pușcându-se și pușcând elevii prin școli, fără motiv și se mai susține, că la ei e civilizație, că e perfect, corect, chiar dacă hoheri teleleu, își fac de cap, că deberdeii ca rușii care-s nevivilizați și pușcă fără noimă, idiot și nemernic, nenorociți și trăsnit, cu ce rost, cu ce scop, că nu realizează teroriștii și despoții corupți, nu realizează nimic, că Dumnezeu/ Alah, nu-i iartă de păcatul de a omorâ și nici nu-și fac, prin asta viitor mai bun. Oricum e trist, că a murit ca nevastă-me Vica, sunt convins de asta. Ar fi fost minunat s-o fi întâlnit și să mă bucur de voi doi.

- Ești super raportat sincer la cer.

- Nu-i o grabă, răsfoiește-o, dragule și fă-ți o părere, chiar dacă eu nu-s cu canonele literare, c-aș vrea să știu și, tu ce zici (întrade-văr e voluminos, dar eu, cu Ben, cum suntem?) M-am gândit eu, că ce-i mult, nu-i sănătos, dar dacă, îmi vine să scriu ca celui căruia, îi vine să fluiere, apoi eu ce să fac, că eu scriu, că altcum și altveva e să fac? Tu, Miron nici tânăr, nici bătrân ce mai zici? Apropo, n-am întrebat, cum o chema pe nevastă-a, fată, din Hordău, Coșbuc (năsăudeanca ta era frumoasă ca Veronica Micle/ Vica mea? Ai avut o experență frumoasă, ai fost, un norocos, deși apropo am uitat și eu să-mi arăți o poză cu ea, dar nici ție, nu ți-a trecut prin minte ca să-mi areți o poză cu ea ca să-mi fac o impresie.

- Conta foarte mult.

- Și, în casa noastră, îi aranjat și amenajat, după persnalitatea noastră, în culori care dau tinul, cu stilul care gen ni se potrivește sănătos și armonios, în armonie, cu firea cum sutem ca primăvara la țară, cu floricele câmpii bătute ca să culeagă de copiii, că e îmi spun problemele oricui și cuiu-l scot cu cui și, cu cucui. E un cromatic, în ce-i boem, liniștitor minimalistă, ca să te liniștească, că tipologia ți la îndemână, că evităm monotonul și simetria. Cu mine de ce nu stați de vorbă și să-mi spui, din unghiul tău viața și adevăr și amintiri, din copilărie, delucată, precum întâlniri, cu mari personalități mega cultule, cu bogății, cu energie și fapte care te-au inspirat, cu albastru cerului și cu galmenul grăitor a lanului de grâu, cu rădăcini de pâine/ stejari, din supremația semeției neamului românești, în acțiune, ca sportivii, în proarina, că fericirea care, nu e scăpată din spectacol, de sub control, cu totul la locul lor. Eu eram pentru Vica ce simțea Vica pentru mine. Între mine și Vica nu era o greșală și ce făceam nu era planifica, simțeam cum sângele mi se înferbântă, mi se urca la cap și deveneam țap îmungător și ispășitor, că-mi dăruiam toată puterea și priceperea ei, așa să-mi ajute Dumnezeu, că-mi era dragă, cum nu mi-o mai fost nimeni pe lume drag și eram emoționat, roșit ca un vinivat care se tot jura...

- "jur și să nu mă misc de aici..."

- Mândru fecior ești flăcăule lângă Ming ce frumoasă și fără modru, din țara viermilor de mătasă.

- Multumim! Nici tu nu arati rau.

- Mă, superiorule, în grade grande și cu mai mută minte mega magna, cum laude, am vrut să-ți scriu și foaie verde de sațchiu, dacă mi-a venit să-ți scriu, apoi, no, eu, chiar ți-am scris, în inimă și din dragă inimă, chiar dacă era, în mol, în tină, unde tot mergând olul singur după dor s-a întâmplat și să se spargă, în ciudă în ciudat ca ION, că asemeni lui Robin Hood, sunt după cum știi un proscris un proscris de Duliș/ kialina și, chiar un ciulin a bărăganului, dar ce-ți zic, nu știu dacă să mănâncă sau dacă se mănâncă cum faci, că iată, că Darius Țegheni veterinar la Panticeu, din Dârja a mai zis, că noi, în creer, sub scorța cerebrală țâcniți, noi, în materia cenușie, am avea o droaie de pitici, dar pe mine  nu mă ducea mintea mai departe de desubtul polelor lui Vica, chiar până acolo la ciulini sau la haiducii sau la Codin nu mă ducea mintea, eu născut fiind, în epoca de aur, în socialism și eu ca un prost gândindu-mă doar la breaza de Vica știind-o frumoasă și dulce ca pentru vierme rădăcina hreanului, că-mi plăcea mie Vica și doar ce-mi plăcea mie era ce vreți frumos, că o plăceam, dar și ea mi, așa, că puteam fi gelos, crezând, că pe Buha aiasta, Buhița, că Buha, îl ciufulea pe câca din deal, pe badea Rusu Alexandru, on sătean de a lui Vica care mă împrumuta cu bani, că nu știam pe fericitele vremuri a lui Gherghiu-Dej și Ceaușescu de sponsorizare ca să-mi pot crește copiii mei, dar și cea făcută cu Vic, tot dintre ai mei, că se zice, că cei dintr-o mamă toți, îs frați de lingură, frați adevărați, așa orice veți comenta voi, cum ziceau oamenii dinprejur, mie Dumnezeu ave să-mi răsplătească pentru fapta mea, dar ce faptă, că eu trăiam, cu mama lor și Vica-mi era dragă ce-mi era mie mai drag pe lume sub soare, dar ce să mă mai laud, că stele de pe cer, nu i le-am prins, în păr, că asta n-am putut, eventual doar să-i amărăsc zilele.

- Daca suferi indeajuns te conservi si ramai frumos. Ajuta un pic si machiajul sufletesc.

- De cât negație mai bine invitație, să treierăm grâul ca-n filmul Toamna bobocilor, alt film românesc asumat, cu Vica mea ce să zic? eram preocupat de ea și nu jaful de război deochet și foarte rău a lui Putin neo bolșevic, un nemernic de Stalin / Hitler, un alt răutăcios dezastru, bandit contra umanități, așa cum să zic, că a fost afurisita, fosta mea iubire, că războiul nu-i de nasul meu, nu-i  lucru bun, n-are nici un beneficiu, încurcând omenirea și lipsind-o de bine și, de pace, de liturghia, în spice, cu bogate holde, de grânar de România, înbelșugată, vai și amar dezilele popii, că nu se mergea cum merg azi parlamentarii orbitor pe sârmă, apropo moldovenilor le mai zic ca ciufală sârmă, că nu se străduiesc să pună ca Ioan Roată, să pună solidar la unire cu țara rmână, c-avem, înterese  comune și aceeași limbă, în aceeași dorința dodoloță ca totul cu binele să ni se adune într-o țară mare și profundă de legendă, că-i dintr-o lumină și istorie. Undeva mi și speranța și optinismul, din credința merelor pădurețe, prin care și tu aitrâmițat/ bătut toba, așa, că deschide ușa, că dă laptele-n foc, în Palestina care-i în război, cu Irsaelul, neatentule, mai schimbat/ mai prosti, că de poftit ești la diavolul care-i, în el, în război cu sine, că destul o cântat cocoșul cocoșește, trebuind să se prostească și găina. O mamă, cât li sprijin copiilor ei, ea li puterea: Dumnezeul și averea.

- Mama e prietenul copiilor ei, Dumnezeul mai Dumnezeu a lor.

- Nu știu ce i-ai îndrugat, tu, din verzile/ uscatele take, nu tocmai cu lapts, de Papă Lapte, lui Dan salapa, însă, îmi spunea credibil că tu ai probleme, cu sănătatea, cu serviciu si probleme, că ceva n-ar fi, în regulă, n-ar fi bine, mă rog, dar, în pozele, amândouă, vă admir, mă minunează vitalitea voastră, tonicule, în toate bune și frumose și, pozele cu care, tu ilustrezi pe blog poezia scrisă mai scârța scârța, în licențe poetice cu noblețe ca Mere pădurețe, dar, din dar, arătând, închipuiind un altceva, Ming, îmi devine scumpă și dragă și îmi închipui ce a fost odată, când prietenul meu viral s-a îndrăgostit de ea ca tânăr și neliniștit pe linia Onedin și, mă cotraria zvonul, că ești maladiv, deci ce zice Dan Salapa care dă cu vorba, nu ca mine, aflat cu Vica, în hotar, câmp, cu unealta sapa, în mână care cânta lovită de os. Apropo Ming a învățat, să vorbească, vorbește românește, cum la noi se vorbèște de pomină, cu sare și pâine cum se primesc oaspeții și cum a fost primit Ceaușescu, în nebunele mari orașe sociealiste ale marilor nebuni cu metafore, Fănuș Neagu, din Balta Brăilei, c-acolo caii se fură noaptea pe ceață, negură și pe trăsnete înfricoșătoare și pe fulgetură, c-aici caii Codin și furii, caii fură, dar apropo Ming, că nu e grea de minte și-i tare pe piața ca nevastă care ca paiață vă răsfață pe față fără nici o dificultate, în realitate, dar eu ce să-ți zic frumoasă chinezoaica ta, vezi, să nu ți-o fur ca mireasă, din toiul tololoiului nunții, vieții, că-i mare ispita și eu provita, mire draga, sunt găujos/ găunos, că și măru-i pe dinafară-i frumos, aspectos, dar pe dinăuntru-i vermenos?! Dar de ce nu mă doare-n cot, e rău și să te doară-n cot, că durerea e un mod de a se apăra organismul ca să-și facă anticorpi și eu îs cu tine Domn Savaot vorbindu-ne și scriindu-ne, chiar tot, că de prefăcut, Doina Drăguț, nu ne pefacem, nu știm pe bune să ne prefacem, vorba ta din constelații diamantine, creștine!

- Oare ce-i așa de poftă, când scriu? Să încerc ca primenirea, în apa curgătoare trcând doar peste trei pietre și cel însetat să-i descânte cu intuiția ta: "Cruce peste apă purifică-vouă, Doamne, cu mulțumire, în binecuvântare, cu îndestulare, să o pot bea!"

- Că vreu vorbe, vorbe din inimă sincere, Berceanu, vreau: verbe-proverbe de apreciere că simbolurile naibii, sticherele nu-s demne, doar pentru pictori, pe mine, cu ele, nu mă mângâi, ele nu grăiesc, că și de plai de rai Ecaterina Teodoroiu, voluntara e nemurită și parcă tot fericită ca unelta izbită, ostenită, de os, unealtă care ne cântă cântare a cântărilor dacă ne cântă din solz de pește, spre isprava și slava românilor (hei, să fim autentici ca popii, în sfintele biserici ori sălbatici rușii războinici, la ruleta lor rusească sadică și, în războiul, în care se prostesc, cu comportarea lor nefastă sălbatică și sadică, dus, cu mărul discoediei și cel a urii-invidiei, de parcă pe cont individualist egoist și neartist, fascist ar trăi, în pustiu și ar fi de capul lor pârlit, pe cont propriu nemoralist, neo-fascist-comunist și ferestruica bolșevicului strămoș rus, i-a înrăit și bolunzit narcisist de neo-îmburgheziți, trăsniți s-aducă celorlalți belele, doar pentru ei ținând, în bonu-Iisus binele ca să aibă înșiră-te mărgăritar, zilele).

- Această Binecuvântată Familie, harnică de nu se mai poate, este foarte scumpă la vedere. Vă dorim Sănătate. Prosperitate, Tinerețe veșnică și mereu Voie bună! Vă suntem foarte îndatorați pentru sufletul cald prin care ne tratați. Cu mult drag și considerație, Melania.

- Niciodată nu-i târziu să apunem adevărul frate ca eternitatea să ne ierte, că iertare nu e la oameni, că oamenii și dacă te iartă, nu te uite, cum zicea și Melița, Ciupe Maria, fata moșe și a moșului Ioan Cîmpeanu de pe braniște, de pe ulița care duce spre secți de tractoare, de la sediul colectivului mai încolo, un loc a șovăielulor și a unei delapidări anticipate.

- Ni no, că râdeți, de mine?

- Nimic nu-i pe picior greșit.

- Îți imaginezi ca-n Micuțul prinț lucruri chiar dacă nu le-ai văzut, cu-n palpabil și ral, îți imaginezi, în candoare și candoarea și sensibilităii și realității posibile, cu descifrarea necesară, în tot fiind un respect și o atitudine.

- Cum, îți explici excepția și gustul vremurilor bune de top? Cum îți mai trag caii?

- Mai stau și eu, în casă, în Ciubăncuța fără avea o problemă ca Stan și Bran care ce alceva, dacă nu râs produce. Miron părea ieșit, în oraș, nu știu dacă năravul, îi era dus super caterincă pe la biserică. Dacă ce-i de făcut facem acum, acuma, ne mulțumim mai târziu, George Târziu!

- Convorbirea, vorbirea, unei nații convețuitoare cu noi, la noi, nu-i motiv de supărare și ei având, drepturi egale, cu majoritatea, în respect, să ne respectăm și ajutăm frățește internaționalist fără jignire, că oameni suntem cu toții dară, cu toții convețuiind prietenesc mâncând aceeași pâine care, apropo e universală, nici română, nici ungurească,  cum zicea, în Năidășel comunistul cinstit și onest Dunca, tata lui Gigi, bărbatul lui Maria, cu diauă cărți de memorii comuniste la activ, bine trase din cindei, clar scrise, prieten, cu BOJAN, că de fapt lui bojan, îi aparțin, că bojan e autorul, scriitorul șeful sectorului suflete, originar din Feleac, la rândul lor ortaci de toartă, cu tovararășul Gheorghe Gheorghiu-Dej, oameni între oameni, cu toții care nu ei, ci rușii l-o căsăpit pe tovarășul mai școlat Doctor Groza, un român grozav și ce vă mirați, că ce dacă o fost cimunist, că om o fost, mă, om pentru oameni, așa, că nu vă grozăviți cu calomnia voastră necioplită și barbară, o zic, în ciudă, că voi mă acuzați, că-s nostalgic și ce dacă-s, că asta e viața mea până-n revoluția din Decembrie 1989. Sorcova vesela, prin împrejurul expoziției, din gropă, de pe lângă capela, că pe acolo pe Aurel Vlaicu sta Mironu meu, cu care nu ne-am ogoit să stăm, în bloc, în apartamentul blocului, închiși ca papagalul, în cușcă, galiscă, cu Miron Ioan sâmpetrean, din satul natal ca cel venit din Valencia, Flaviu-Teodor, fecioru-meu, fiul lui Vica, Celemen, în Spania locuind, în Andaluzia, în Miguer, în satul poetului premiat cu Nobelul (numele i l-am spus, așa, că foe verde, nu mă repet, nu fac, bat din palme biss, în spectacolul trăsnet, omule! Fluit ireparabile tempus! Curg spre noi vremurile acelea neguroase, se intorc... Le mai putem oare indrepta cursul???

- Viața se trăiește așa, dar nu capitalist haotic.

- Nu neglijăm, minimalizăm adversarul ca să fim loviți și să picăm, în plasă, vrăjmașul/ pruetenul stând la pândă ca să ne domine, dezbine, că Quo vadis ca să îmbrăcăm cămașa fericirii având prezență, în tandem, cămașa Iisus ca să fim fără a fi înguști și prostiți, păcăliți, experți, în apărare ca ucrainimii câștigându-ne inima, dragostea, că nerușinați rușii mint grosolan, grosier, fără nici o explicație, ca să justifice sabotajul, distrugerile și crimele de război, că la Plopeni se fabrică muniție cu precizie, testate care-s compatibile, cu termo barice, de apărare și noi fiind specialiști, inventiv, creeativi, în ceva, în răul care ne poate apăra/ apără pe ucrainieni, noi trebuind să înțelegem, că nu ne facem probleme comparând ofertele și omenia românească, frica apărând pepinăria/ pădurea cu ursul care deseori, dacă analizăm, cu o imaginație clară, merg la containere protestând contra distrugerii habitatului lor, că se distrug tăindu-se păduriile nemilos, în perspective dezastroase, vulnerabile fără a fi prevăzătoare, apărând mediul cu facilități, că paza bună trece piza rea, dă nochaut rulșilor, că sunt, implicați, în rău ca dușmani contra umanității, neexistând nici o lege cirectă care să apere umanitate, univers că rușii, nu-s pașnici, omenoși, pilde cristice, demne și cu încredere de urmat și-s oribili, de șantaj, că trupele ruse, își dau foc la valiză fără ca Putin rebelul, să-și dea demisia, din război, din propria degradare (care-ar fi ipoteza ca manifest pentru sănătatea pământ? Iezăr, din cântat de Lucreția Ciobanu de la Iezăr mai la vale, nu-i Iezerul tău, Ben? Zi ceva despre mununații oameni din Puiești, Moldova, ce-ți mai amintești ca un Găgăuță, din vatra românească ori de prea mic, Nică ai ajuns, la Ciudanovița, în Banat ca foe verde/ca frunză lată, având dor de ducă? E mai deficil acuma ca pe vremea socialistă multilateral dezvolată, în o mie de nuanțe, că acuma viața criza, inflația și corupția, în trombă tam, tam, la modă, ne lasă tablou.

- În altă ordine de ideei.

- Si apreciem din suflet orice inițiativă pentru stabilirea unei păci trainice. Vă mulțumim pentru susținere acestui mare deziderat.

- Când le trece bujorilor vremea se ofilesc și nu-i nimic de făcut. Lumea care te duce cu un pas și ce scrii începe, cu o literă care se nimerește, după, cum joci polca/ româbesc, cu roată pe sub mână.

- Unii-s rupți, de realitate.

- Că cucurigul boieri mari, eu sunt fiu de țărani, cocoșel, cavaler, că atunci, când is o găină cade cu curu-n tină, e sare frumușel și o ridică, men Ben, mister, o ridică, voinicel faun-făinel. Vroiam ceva să mai scriu, dar chiar acuma, îmi scapă ca lui Croitoraș Viteazu, când vrea să demonstreze cu brujul de caș strângându-l în pumn de iese pe la el printe degete zer, cum de tare strânge el piatra care nu era piatră, temelia bisericii, cum era Ap. Petru și Zmeul la demonstrațiile lui se lăsă păgubaș ca cel căruia Ioan scrijelind roată oe lângă fântână, că vasăzică, ce-i un burduf, că el dacă-și pune mintea și putererea, el duce dint-o suflare duce toată fântâna, că și de așa ceva era înstare, cu mintea era Eminescu, dar mai degrabă Iorga care dicta dedată la 6 dactilografe, ducta deodată fabulos și miraculos, mitic, 6 cărți deodată, în buzunarele hainei având dodoloță fișe pe care harnicul istoric și literat, își notase, documentat tot ce enciclopedic, îi era necesar acestui profesor geniu omorât de legionari, cămăsile verzu care pușcase pe mulți români împușcaseră fără discernământ, cum nemții omorâseră pe evrei, pe jidani, din teama ca aerienii să nu se corcească, cu jidanul rătăcitor, dar graitor spuneți-mi, că-prost, m-am tâmpit pur și simplu rușii de ce omoră fără nici un rost artist, pe ucrainieni? că croitorașul mai avea cusut, că a omorât 7 dintr-o lovitură, dar nu menționă, că era vorba de 7 muște, surprinse oe scrijeaua, felia, lui de pâine unsă cu silvoiță, cu magiun deci nu era de mare scofală, de vre-o bravură, aventură,  nu era,nu era ca în cazul ucrainienilor omorâți, cu miile de rușii nemiloși, rușii cu suflete moarte și neomenoși, neconcilianți, sadici, sălbatici ca niște fiare, câini turbați ca niște ne responsabilizați și ca nebotezații împinși de Putin un orbeț, orbitor. Cine pe cine și de ce nebuni omoară fără discernământ, fără nici pic de suflet, fără judecată, om bun și, cu suflet limba română, într-un fel poet.

- Noi vrem doar să protejăm lumea, că suntem români, din grădina de Mere pădurețe, însă la care, în noblețe de România și de firea ta, chiar, nu mai adaugi, chiar nu îndrugi drugă nimic, crâmpeie, amintiri, din viața de așa cum a fost și din Așa cum s-a călit oțelul, din acel oțel premiat și la lapțig, și, oțel din care rușii retopind sondele au făcut ceaduri renumite, din viața noastră  și a ta, cu oportunitate, nepăsându-le de noi, de opinia nostră, că noi eram români, nu mă înebuni, că românii sunt oameni și nu robi, robii care le achită cu viața lor, despăgubiri de război, necontând, că nu puneau nici un preț pe inovația, invenția, sudarea și nici de osteneala noastră fără limită nu le păsa, în nemernicia lor, că viața noastră era nu lipsită de uzură fizică și psihică din cauza nedreptătății și împilării, explotării omului de către om, totul ireversibil ducându-ne, la bătrânețe și la eliminare, prin stresul, din cauza înteresului lor, stres bolund ducător spre moarte, cum la moarte îi împing și fără milă, îi omoară acuma pe dragii de ucrainueni, nu-i așa?

- Scriitorul Panait Istrati. Povestea fără de cusur a unui „vagabond neliniștit” – !!

- Iată, ce aflăm ca nisipul mișcător, în care ne adâncim, scufundăm ca veritabil scafandri, pescuitori de perle, prieteni de pretutindeni, că voi sunteți mai aiurea cu habitatul mai distanțat, nuanți de mine și habitatul meu, în culori și valori care e tare depărtat de voi ca voi, de România lui Agârbiceanu, din Aghirbici! Servus și bună ziua toată ziua, oameni de omenie și de omenie, cu războiul departe de voi! Cu sufletul împăcat și de om absolut a cărți Căutând după mere și a volumelor: Mere pădurețe, vi cale spre Iisus, vin viață și adevăr, vin mai împedicat și mai bâlbâit împleticit de hazard, absurd, vin către voi dar din dar, cu dulce și pelin, pelinaș amar. Tu, ce crezi, că eu stau blând cur-curuț, pe cur, cu mânile-n sân ca acel Spân Întâlnit de voinicosul poporului român, Harap-Alb, unul care era ca Popa Alb, de cum veneai de la Hida la Sâmpetru, căruia, lui Harap alb, nu-i enumăr, în rând cum i-a întâlnit pe Strâmbă-Lemne, Sfarmă-Piatră, Flămânzilă, Setilă, Ochilă, Păsări-laț-Lungilă, Gerilă și să-mi fie cu iertare, de cumva mi-a scăpat din înșiruire vre-unul, chiar dacă asemenea, în Cei trei mușchetari care ca evangheliștii Ioan, Luca, Matei erau cu Marcu patru și atos Portos și Aramis, cu D'Ardagnen, tot patru însumau și mușchetarii, Mesii a iubirii și ei, ca Eminescu, cu: Am un singur dor la marginea mării... eccetera, eccetera catarg și eu între sute de catarge care, oare câte vor învinge vânturile, valurile... pe țărm rodind mărul de lângă drum a lui Mihai Benic și Chivără roșie, pe muchie de cuțit, cu acel trio revoluționar răsculat, în frunte, cu Horea, mai fiind Cloșca și Crișan care se pișă ca fetele pe bolavan înferbântat ca să se mărită, că și șuiul, cum i se zicea iepurelui care dacă le trece pe dinainte și-l sară pe coadă, cum zicea și domnișorul Kalman Karoi, le aduce noroc. Gândim diferit, ciudat, aparte, deși tu-mi vrei, Ben, binele ca mama natură-Dumnezeu de altfel atot puternic-Domn Savaot care ne-aimpus ca standard și stachetă pe Iisus, un mai presus, far nu peste puterea și bunătatea omului de pe acest altar altar al soarelui, imensă tablă de șah a pământului, în culori și valori de neliniște. Eu împlinesc doar cele zece porunci fără să știu dacă nu mă împedic, nu mă poticnesc, în stânca de poticnire/ piatra Sfântul Ap. Petru temelia bisericii, în careva, în vreo una mai neoșă poruncă și, cu  mai mult dichis, cult, pro Vica, cu ce mult te-am iubit, ca pe Iisus mai presus, de cum vreodată provita, un om ca om, în legea lui om, din inimă, nu doar de pe buze, a spus. Încerc să fac față strsului și să scriu, să scriu și, iar să scriu, important și inteligent, evident, în savant, că dacă un prost aruncă o piatră, în stare de bine un înțelept să o scoată, cu glorie-victorie, cu brio, prin artă și cu voință.

- Uite ce punem in locul de unde am dat jos comunismul... Astfel de scursuri sociale nu aveau ce cauta in PCR nici macar la spalat veceurile. Sunt dezgustat, mai ales ca doar acum cateva ore m-am intors de la Piatra Neamt, unde confratele scriitor si editor Aurel Stefanache ne-a delectat cu cele 200 de editii Mihai Eminescu scoase de domnia sa, cu concursul eminescologului Nicolae Georgescu. Traim in Romania, dar vai de traiul nostru!

- Iată cum vorbim rău și de comuniști altruiști, că nu toți erau pleavă a societății, că nu toți erau stroșiți, înrăiți și influiențați de uricosul Putin, un împuțit și gunoi, un rezid fad al societătii, în care trăim, am trăit omenește, a-n ânul raiul edenului lui Adam, în culori de liniște și de nuniște a naibii. Sânt la urgență pe pat adus la UPU.PROBABIL OI revenii cu detaliile, în păsăreasca și poezeasca mea, arătați bine, că sunteți gen oameni amândoi, și tu și Ming doi gravi și doi grozavi, vă ștept la mine, în România noastră draga.

- OF, Doamne, iar se aude în toată lumea cum se războiesc românii ca să se piardă și ce ne-a mai rămas... Cu stimă pentru Mihai Eminescu și pentru Dumneavoastră.

- OAMENI CUMSECADE, SUNT ȘI OAMENI CACAO ȘI DE RAHAT. Parcă aș fi bănuit, cum unii ne uimesc ca gunoaie ca reziduri de câcat ca Stroșeli, cum le zic epulepticilor, bandiților contra umanității și contra culturii.

- Istrati e mai ceva ca Jan Bart.

- În noi ca, în Panait Istrati, sunt lucruri prețioase care alții n-au cum să ni-le fure, decât dacă ne plagiază stil Pontă și mai nou Nicolae Ciucă. Tu, crezi, ce face escrocul și teroristul Putin o să aibă parte de mulțumire și de liniște/de Iad, iadul care are să-i joace feste, năpeste, chiar dacă îndrăcitului, nu-i pasă, crezând, că nimic n-are ce să i se întâmple, așa crede încrezutul imbecil.

- Dacă mai sar calul/ dealul, Ardealul, îmi cer scuze/ce, tu tot nemulțumit ești pe tuta și muta?

- Cineva întotdeauna ca Putin vinde pielea ursului patinat de patina timpului, nisip, în clepsidră ca atare vinde pielea ursului, din pădure, fără să știe de valoare de sperț, preț. Mai dau, cu stângu-n dreptu.

- Califragilistic, dar ce zici?

- Bine venuti să mă lecturezi, în române, unde e suport privita de pace și pâine, în limba limbii rimâne. Ce se vrea, prin prezentul politucii, o altă moarte/ aceeași moarte a căprioarei, că țara ard de adevăratele și baba se piaptănă și Iliescu, tot nevinovat e de mineriade, de lovitura de stat, omorârea ceușiștilor și, în totuși iubirea, tot nevinovat e de sângele vărsat trăgându-se mâța de coadă/ sau aruncându-se mâța moartă, în curtea vecinului și, moartea și a caprei vecinului și neânfăptuirea României profunde, prin unire, prin întrgire, a României, în una dodoloță, mai reproșàndu-ni-se, ca lui Eminescu, că suntem șovini și anti semiți (și ce alte învinuiri minicinoase, cu rușii, ni se mai aduc trăsnit și smintit, de Sucă-om sucit, parvenit și capitalist parvenit neartist, de neocomuniști, comuniștii îmburgheziți, iliciți și neocomuniști?)

ÎN CEEA CE-I NICHITA, ÎN IUBIRE

Asumarea răspunderii e dorul, singurul dor, un singur dor de la marginea nelimitată a mării,

magna cum laude, mega, în undă verde,

verde de albastru al tezaurului Eminescu, de-al nostru,

mesie a durerii și iubirii,

cu valul pe val și mai la deal, în Ardeal,

în Dej, pe mal,

cu noblețe la confluiențe, cu mere pădureț care nu-s, în abundețe, dodoloța,

răslețe eco, cu frumusețe, că  pomul înflorind și rodind ca un păstor blând și luceafăr,

cu viață și adevăr,

că Cătălina strigând, descântând și chemând profund, Luceafărul, Hiperion,

se simte demăgan, neforțat, din spate nempins ca zburătorul lui Heliade,

se simte demăgan coborând blând, coborând năzdrăvan ca un Demiurg, să ne pătrundă-n casă și, în gând nătâng

ca melc, melc codobelc, din cochilie ieșind,

pe mal ca bastonul lui Aron boni-bon fără a fi vorba de trombon înflorind și rodind, dragule men Ben ca vorba la telefonul fără fir, înflorind, incredibil,

dar dar din dar, de-adevărat, cum Cristos a înviat

și, crerul uman s-a luminat, așa cum ne jucam de copil impecabil, util și durabil, cum, la telefonul fără șir înßiră-te mărgăritar țangăi și fițingăi saream figuraș sub grumazul, grluciu ceterii, mai încolo de judecătorie, în Dej, mai încolo, de pe pod într-doară aruncând, în vorbe, cu verbe, proverbe, superbe salutam colțul românesc de rai, salutam, Diamne-ț mulțam omenesc raiul, ce-l am din neam, în neam:

-"Servus  ca salut, ziceam mai presus, lui Iisus," mai către pod privind Simeșul zuceam, de Tribunal mai încolo, de pe pod de pe mal, dintre roșii maci, că Gruia adresa Someșului Servus ca salut și parcă Samus, îi mulțumea, făcându-i vrednic cool cult, cinstindu-l de vrednicia sa de România,

c-aici omenesc era minunea,

care-i arăta, cu arta sa, în a fi, că

nu era geniu,

dar original național și nativ creeativ era pe cont propriu perspectiv, tradițional

cu acțiune și merit, în pasiune plin de înțelepciune de critic,

talisman viu dialectic

la activ, activ, în acțiune, era, în merit, meritul omului potrivit la locul potrivit șfințit,

că nu era un pasiv și veșnic activ era fain-făinel nativ,

dar și pentru, că ec la ns rug aprins, Ipu pe toate văiile, cu Marin frate-su la pescuit la Piatra pe piatră și, îi mulțumeau văiile c-avea firul întins, în să prindă sens versus, în univers,

în văile și pe lacul de la Săcădate,

în limpezimea apei văzând cu imaginație

marea socio-cosmico-ecuație,

cu soluție și rezoluție de revoluție,

de legendă și baladă, în oglindă de apă văzând mănăstirea Nicula, în imaginație,

că sincer arăta, în reper ce era ca ardelean coborât din cer,

netrăind cu alean, în van, Lucian, că era cu ispravă Gruia de România, în viața banală ducându-și cotidian bătălia, cu omenia de România, în a Domnului bucovă de Ceaslov și de de a lui de a Domnului, slavă, că era de copil, un năzdrăvan impecabil aman, era, în iubire, cu alean, în drept de a fi, pentru propria națiune: cu fericire și, cu înțelepciune,

în drept de a fi cu fericire, în ceea ce-i Nichita, în iubire!

*

Tu, cum, îți măsori, cu mosor, cuvintele? Quo vadis viitorul merelor pădurețe, în noblețe și, în, cu frumusețe? Vica n-a găsit niciodată cu cale să-mi zică:

- "Îți distrug viața."

- Când o supăra și o mai supăram, că eram și smâcit, Sucă-om sucit și mai veneam și beut, vă spun, cu toate, că cu așa ceva, ce să te mai lauzi credibil, că e o măgărie, prostie pur și simplu ca atare, când o supâram, Vica mai avea obiceiul să vorbească de una singură și la supărare, nervi și ea îndruga verzi și uscate și nu toate-i erau cu lapte, că erau buruiana holbura, ciufu și batjocura..., că nu era doar o sfântă Vica mea ca om, era, în arătură, dar și-n afara brazdei, tevatură, pe clviatură, cu pianul neacordat, în calomniere, că se ciudălea ca să regrete, că om, cum se știe, fără păcat, nu era pe pământ (într-un fel era filozofă și filozofa, în mod serios, filozofa elegant și frumos inteligent ațâțață și aprinsă, în miez de pâine, rug aprins, ciudat, cu sens totuși iubirea). Burdea e înalt ca bradu, dar prost ca gardu, ca Paul lui Parisianu, din Deliru lui Marin Preda, în fuziunea lucrurilor anti-mătreață, de/cu Gălbează, că-i omul galben de gras, cu brend cu excelență, că-ți scoate ochii:

- "Dacă ești prost, stai acasă", îți zice repezit, Revnic Ioan aiesta deștept, chestie de viață și moarte!

- Intrisec, tu, sec, ce zici fără să faci ireparabilă și beleaua.

- Cine, ce, spre ce privim ca să ne desăvârșim, în nobil și sublim, după cu știm, ca să ne desăvârșim, în lucruri, în desăvârșire, cu fapte, că viața ni o luptă, cu măsură, lăsând lucrurile începătoare, margànd spre cele reale și național, cu desăvàrșire, fără conotații sexuale/vulgare, cu vulg, că ne avem boii/ caii putere universal prinși la plug, mireasa pentru a fi nevastă, în drag pe brață, cu da trecută, cu acel făinoșag, trecută peste prag cu viață și adevăr, pe cale spre Iisus, în mai presus național monumental?

- Nu putem sta, cu mâinile-n sân, când răul ne-o intrat, în casă.

- Noi avem foarte, atuuri, că e o realitate care ne recuperează, din starea, cu situație penibilă, de nenorociți infernali penibili, din cauza rușilor, cu ruba lui și a petrolului, pe topogan, că, cu ce se spală pe mâni și cap, se spală cu petrol nenorociții, mizerabilii, lui Putin hoinarul și huliganul vagabond și războinic înrăit, sadic otrăvit de rusismul bolșevism împuțit ca pește mort pe, la țărm, c-a murit malicheos fetid și fad malichioasă.

- Doamne Iisuse Christoase, Te-ai jertfit pentru noi, Invatã-ne sã facem voia Ta, Amin! Omenirea este anul acesta mult sensibilizată la credință datorită multor motive, dar și suferind psihic de atrocitățle acestui război ruso-ucrainean. Toți eram obișnuiți cu războaie istorice, dar acesta dotat cu arme sofisticate, sălbăticii demonice, cu minciuni și imoralitate din partea agresorului, ne-a umplut de groază. Am întrezărit salvarea doar implorànd pe Dumnezeu. Vă mulțumim pentru imaginea sfântă și pentru textul care exprimă ceeace simțim cutremurător, Cu mulțumiri și stimă, Melania Rusu Caragioiu

- Eu nu fac cu nimic țaca paca, că singur mi-am mâncat fără musafiri nepoftiți, că pentru musafiri nepftiți nu sunt scaune, așa, că ruși hâroși și hidoși, în Ucraina, cu războiul naibii ce poftiți învrăjbiți și câini înraiți, ce poftiți, să-i necăjiți? Tu, ne faci praf cu bețișoare și paf ca să ni-l scoatem dintre măsele, cu scobitare-stâlpi de telegraf, că tu tocmai viceversa  ne faci prsf Ilie pintilie, Marian?

- Eu nu fac țac pac, că îmi mănânc singur papara.

- În spitalul ajuns cu Covid, dai colț, în sațiul verde, sub glie și poți îmbrățișai mortea, cu pempers, că pervers, nu mare brânză, că ei zic, că-i covid și cu asta, te petcetluia, îți închidea gura, punea crucea la cap, cu prohodul popii, dar spre norocul meu eu n-am ajuns să fiu cu discriminare, în spitalul iad sanitar-uman, din prima linie ca și cum, în pandemie erai parcă pe front, dar eram pe frontul leprei uman băligat a covidului, de fără dreptul, lipsit de drepturi a pacientului, tu ca pacient cu nevoile tale, tu, disperatul pacient, deranjai personul medical, că erau lipsit de îmbunătățiri, deși ei erau plătiți ca să te îngrijescă nu să te batjocorească, că omorât, tot mortul era vinovat, o prostie umană, omenească, zice unul scăpat din iadul covidului apovestit infernul din spitale, unde pur și simplu erai omorât cu zile, o chestie foarte ciudată și întunecată, dar era o lipsă de suportul material și spiritual (medicii te pot nenoroci, nimirugi, si schilodi și char a te nimici, așa a fost pe vreme pandemii, când pacienții, auzi, tu, Ben, erai deși bolnav, cu drepturi de pacient, ai fost sechestat de aceste animale bolnave, schilodite sufletesc, deși cadre medicale, oameni care trbuiau să trateze și să salveze oamenii, pe pacienți, după Craioveanu). Nu era să n-ai ceva de spus, nu puteai să nu graiești, despre cei care trândăveau prin spitale, parlament și guvern și senat, cu toții fiin vinovați de fărdelegi care nu se achetează și vicii, pentru care, nu ești condamnat, pedepsiți, că n-avem legi și metode de aplicație, cum nu sunt, nici pentru distrugerea aurului verde, distrugere de pădure a fabricii de ozon și oxigen-aer, și habitat pentru vețuitoare, o bază umană-bio-ecologică, cu biochimie, cu transformări semnificative, în elexir a vieții noastre, cu verde albastru al existenței.

- Se dustruge viața, că, încă suntem oaia neagră, cum zic domnul Banu. Ce, pur și simplu, îți îveselește ziua?

- Că mâine o nuă zi, ce zici, Hristos a înviat, în atmosfera plăcută, cu pace și pâine? Ce-am mâncat după potopul lui Noe și Arca a rămas pe Ararat, în ghețar, după ce porombelul cu lăstarul verde în cioc, simbolizând, anuța, că apele, s-au retras, mulțumim, mulțumim, men Ben. Te întreb, cu aură și nimb, că tu ai intuiție, seninătate și dodoloță imaginație și soluție la eco-socio-ecuație, comedie Onore Balzac, cum rar uman, că trăia artistic, dar nu, în van, că era alruist-artist, un optimist, cu beneficii efecient.

- Cu bine ca cele bune, să se adune!

- Voi, sunteți din ce, în ce e, mai pioși, prețioși, frumoși hristoși, în luminos și, în frumos, Făt-Frumos ca bărbați, iar femeile, în idee-s Zee, că fără femie ce-i viața, ce-i? n-am idee. Putin e certat cu legea, cu firscul și cu Dumnezeu, cu învirea, iubirea și, cu dreptul la fericire, în esență.

CANDIDAT LA ÎNVIERE

Eu față de acest străIn bestal am șansă epică și lircă, de vsșică duminică,

un adevărat norocos de Hristos luminos, că n-am venit pentru distracție,

în socio-umană ecuație,

cu rezoluție,

în, cu omenie, de Românie, în iubire

candidat la fericire, cu înviere.

*

- Putin o dihanie-bestie, o animalică creiatură.

 

SENS FĂTĂ EGAL, ÎN UNIVERS

Nu-n fală, ci-n umilință a venit la noi Iisus, cel mai presus ca școală de dincolo de școalâ,

în drept de a fi celorlați fericire, iubire și provita pentru ceilalți,

iubire-n fericire, pe verticală,

în școala de dincolo de școală,

sens fără egal, în universal.

*

Promisiunea dată e datorie dată, călăuzește-te după aiasta, că-i demitate și cinste. Căutând dragostea, nu  e o pierdere de tip, că iubind femeia, cum am iubit și eu pe Vica, începi să te cunoști pe tine însuți ca pe însuși Dumnezeu. Că totul era fără doar și poate, în libertate deplină corect și perfect, confruntàndu-te cu arsuri și fluturi la stomac, dar și capul te durea, că-l aveai, cu toată ființa și cu adàncul ființei tale de pâine de o ființă și cu conștiița, că credința ți scară către cer, că tu ca om erai reperul fericirii pentru ceilalți, că era ceva de văzut și, tu la restul lumii, cu ochii peste gardul vopsit, dar peste gard capra și leopardul sau cum zice George Arion ori sub lupă cu trăsnete și fulgere consemnând, în revista Flacăra menținându-se la valoarea sa autentică pornit contra tinichelelor, că are el un imbold, deși nu-l doare, în cot ca om între oameni ca un Bălcescu cu emoții și bucurii, în socio-ecuații cu rezoluții ca să fie ca critic pentru propriile-i principii de biblii, că a mai criticat pe unii ca găunii. În tot, Ben e un binecuvântat, gen figură ca om complex care pe mine cu surprize mă lasă perplex.

- Rușii presează pe ucrainieni.

- Tu, înțelegi esența, că doi savanți stau la masă. El prezintă o prelegere și ea din când, în când, se scoală de la masă și zice ca eu, în relația mea, cu Vica:

- "Așa ne-am gândit noi, zice la Roomânii au talent, Bobiță, din Las Fierbinți. E un frumos, cu un frumos punct de vedere, că așa m-am gândit și eu și Vica. Așa a pilduit, omul și a intrat la sufletul meu, trebuie să mă înțelegi. Tu, zici, Steco Ioana Ileana, că veșnicia știe, tot mai multe și mai bine despre noi. Tu, nu zici nimic, că nu citești ca să ai cu ce te grozăvi, grozăvescule, că nu ești de ici de colo, pe aici pe dincolo și pe dincolo pe dincoace. Tu, mândru și luminos ești.

- Tu mândru pentru mine și eu fără modru pentru tine!

- Pe Dumitru Sopon cine-l făcea celeabru, ce Lenă, cântecul ne dându-l afară, din casă ca interpet de muzică popipulară, cu mare poezie, lăsându-ne rădăcina și inima română, în bogăția spiritualului și de tezaur tradițional ca să ne mai alunge acel amar, că cântecul ne astâmpărul inimii. Aieștea zic, c-am luat covidu, de la UPU, mi-am avut și eu șansa la la spartul târgului, căutându-mi sănătatea, dar dând de dracu, de pandemie, de curat-murdar, de pandemie și de spurcatul, împelițatul! Fiecare om aparte are talentul său, cu carte are partea lui aparte, are parte dar din dar, de har înăscut, că veșnicia pentru asta l-a născut și l-a desăvărșit, de aur ca letopiseț tezaur.

CA ROMÂNESC SINCER DE CER REPER UNIC ȘI SPECIFIC OMENESC

și spun

Copiii empatici și simpatici a lui Alina pici senzațional spun, ca copiii lui căpitanul Grand, savant spun, cu voci curate, savant copiii lui Alina, în alean netrăiind, in van, spun și genial eminescian național excelent netrăind, în van,

că năzdrăvan cool ca bărbați botezați spun, din toți rărunchi, prin toți porii spun provita pur și simplu spun pentru fericirea pentru la întreaga lume spun,

în culori, în valoari și cu dimensuune care respect impune dimensiune,

iubire la înălțime,

cu iubire și înviere fără cusur, cu precizie, pe verticală, din școală de dincolo de  școală, în socio-cosmico, daco-felix ecuație,

cu omenie de Românie

și precizie uimitor, de viitor incredibil, dar din dar de adevărat, de aur cenușiu strecurat, cântat și descântat, că picii lui Alina, imaginați-vă și uimiți-vă ca proletari, din toată lumea unițivă, în unirea României profunde și mari zi de zi pâine de o ființă și pâine a limbii de toate zilele, cu a fi zilnic, natural și monumental național, cu universal dialectic, din lumea cu picii, cu pici cu lipici, în corul lumii minunate, spun cântat, doinit pilduitor ca cel mai iubit, la locul potrivit uimitor, de viitor, sfințit, că nu striga, în pustiu, botezându-ne cu duh și foc asemeni lui Aurel Vlaicu prin văzduh trecea, în zbor, pentru fați, zbura feciorelnic, peste carpați, încăpățnat sănătos, luminos,

Hristos, că picii, în cor, înainte de imn, peTVR 1,

SPUN, de zor, cu spor, în cor, spun unic, cu specific omenesc corect și perfect, Titanic vals, în dans, cu sens versus,

în sincer, din glas, în pas cu pas a lucrului, spun înauntea de a se cânta imnul Andrei Mureșanu pe muzuca celui, cu prima școală omenească și românească și folclorist artist, Anton Pann, un revoliționar, îmulțit, cum rar, cu impecabil și viabilitate morală, de Românie educată și cu artă, cu precizue, în socio-ecuație, incredibilă, dar adevărată, în iubire comodă pe verticală, că dacă ai carte ai parte, în valabil, că imoecabil, util și durabil, că poți orice, cum directorul luceului agricol, în Bistrița, îmi zicea, tu poți orice, pâine și pac, îmi spunea grozav, grav și brav, tu poți orice, îmi spunea ca un preot, poet, curat, în cuget și sincer raportându-se, cu caracter, de la pământ la cer, cu omenie, în veșnicie ca pe pământ și-n cer, ca omenesc firesc și românesc reper, cântător-încântător, în cântarea cântărilor, cu rostul lor spun și fac as, lucru bun ca darul lui Iisus-moș sfânt Crăciun, că ce semeni, sameni, dar și aduni!

*

- "Nu, vrem nici la alții nici lanoi ca războiul de lângă noi, cântă picii lui Alina, mutând alba bila, în corul lor în rostul lor și a neamului nost și a Tatălului nost știut pe de rost. Pe Dumitru Sopon l-am cunoscut la festivalul Cântarea ROMÂNIEI, ÎN EPOC de Aur la Samus sesiunea științifică ținând prelegerea Cămeșa ciumii. Ietopiseț ca atare totul are culoare și valoare, cu războiu lângă noi, dar, chiar și fără război primund pe emigranții ucrainieni ne-avem autenticul, arhaicul și atu, un brend al românilor, în rostru lor, al nostru verde de albastru. În piesaj de poveste, în piesaj cu piveste, în curaj, cu fabrici care nu le mai punem ca pădurile pe butuci, că ne opresc neică picii cu lipici, pici, cucurajul de bănci.

- Noi oamenii suntem cu rețeta fericirii și cu rezonanța zilei.

- Apropos am un ego eu Provita sus pe Golgota și la răscruce, pe deal la cruce, pro Dumnezeu, că unde iubire e și Dumnezeu, ișten,e men ben, că e și unde e, cum să zice și să ne prefacem, Doina Drăguț, că nu e năzdrăvan nobil și sublim, durabil impecbil și util, că știm doamnă a poeziei și a constelaților dimantine, cu pasiune scrise cu răbdare și cu înțelepciune, știm, că năzdrăvan, barosan, câine Duliș sâmpetran/ Cal-Bălan din Bălan și partizan-haiduc Kira Kiralina, în lina lumina, cu înviere, în drept de a fi ca Panait Istrati tanti pe tanti și tet la tet, prin cuget poet, în iubire, de a fi, că nu trăim ireversibil cu timpul, în clepsidra cu nisip, insipid, fad, blajin, nu trăim, în iz de România, înafara de destin senin, cu lucru ce nu-i, Ben, puțin, cu ciocârlia gângurind, papagalicește, în zori de zori cu capu-n nori și cu pucioarele pe glie, pe ardelesc românesc sfânt pământ omenesc, pitoresc și firesc, de liniște/ neliniște ca Gruia care și critică gruiește, pe românește, că nu trăim, că nu ne ciufulește ca ciuful care buruiana holbora ne ciufulește, cufurește, ca oaia cufurită care ca oaia cufurită pe Paganinii, irosindu-se ne irosim peștele, deși, omul prin talanți se sfințește pe românește, după cum grăiește și talanții în sfânt pe pământ și-i îmulțește, cum ai zice și ar mânca pește, că vorba-n vorbă, își potrivește, că talanții, nerisipundu-i, în van, nu trăiește. Servus ca la Cluj și ca-n Transilvania sfânt pământ românesc, pur și simplu! Omul, dacă nu-i coadă de câine, după cum știi și tu a limbii române de pace și pâune, omul, știe ce-i bine de făcut, prietene și dulce române, de pâine trasă-n mâine vecernie și veșnicie de omenie de Românie! Ai farmec, când ești bun pentru ceillți, când dezinteresat dai fericire celorlați spunând adevărul.

- Dacă ești stresat, devii stresant și nu ești înteresant constant ca boul.

- Dacă ești stresant...?

- Îți mulțumesc, că exiști, cum zice Corina Chiriac.

- Tu, ești cel, cu prestigiu.

ÎN PRINCIPII DE BIBLII

În frumos și, în sălbatic, e o chimie, cu dialectic, cu biochimie, a lumii minunate de Românie, cu omenie și, cu copiii

și floricele, minunății pe câmpiii,

cu iubiri și, cu fel de fel de jucării-bucurii, în principii de biblii!

*

- Descoperim pas cu pas, ce ne-a descoperit Dumnezeu, să descoperim.

C-A ÎNVIAT, CU ADEVĂRAT

Să-mi fii sănătos ca Hristos curat neprihănit, lumunos,

fără probleme și dileme, în liberă cădere, în conul de penumbră, Grigore Zanc, țac, pac, lui dumneze, în vrere fiin du-i, cu plăcere, pe plac, cu nume și cu renume, în culori și valori a României profunde mega cum magna laude, în undă verde de verde albastru ca Eminescului nostru, din tezaurul României mari, cu iubire, în fericire a României mari întregite, tu însuțu la rându-ți printe mai marii, mesii, un naș ciconaș ca de sfinte Passti acel iepuraș

ca să mă poți ajuta și pe mine, cum se cuvine. în Hristos a înviat, c-adevărat frumos, gingaș, c-a înviat, aur cenușiu strecurat, cântat și descântat, în rost de popor, cântare a cântărilor, în omenia de România, așa cum Maria cântă la noi ca privighetoarea și ciocârlia, că ni-s frumoși și, înalți brazi,

dar niște mucoși mincinoși politicienii, că oamenilor de rând dezinteresat, nu li-s cu adevărat prieteni, cum mie mi, Ben Todică, din două culturi, limba română, cu îndemână, prieten sincer de caracter, reper de cer, din pretutindeni.

*

În salonul spitalului mi-a intrat pe fereastra salonului la infecțioase, mi-a intrat soarele, deși se zice, că unde intră soarele, nu intră doctorul, dar la mine a intrat, cu isprăvurile sale, în măsura lucrurilor, că sunt la contagioase cu covid luat de la UPU, MEDICALA I. Soarele, îmi bate, în ochi și mă jenează (cine să-mi mai facă voia?) Am scris, în timpul pefuziei. Falsez, pseudo știre, și nu știu de ce ni s-ar spune adevăruri și, nu minciuni, minciuna având picioare scurte, sunt ciuntite de propriul zbor ca acel monumental pseudokinegheticus care ne spune, în frumos, o bijuterie literară, gândită, cu artă și judecăți de valoare. La noi, sunt: Ceaușescu, Drumurile și iubirea, că uciderea poetului damnant, Labiș ca moartea căprioarei, e ca misterioasa și cimandabilă ca scufundarea titanicului ori înconjorul lumii, cu o corabie, marcantă, povestea, cu Speranța, cu, Toate pânzele sus și Radu Todoran, celebru devenind și el o celebritate a scrisului ca o vedetă și are incofundabil succes, prestigiu și o istorie proprie.

- Cum de vezi clar starea?

- Aflu, că-n natură nimic întâmplător, că covidul, în teoria avansată, covidul naibii face roșu-n gât și cum să-mi explic, cum mă denaturez și, că infecția e o imflație, ceva dureros, cum te dor gen, când te dor dinții, cioantele din gură și, nu-i ceva confortabil, că trebuie doar ceva inflamator, că-i inutil să iai antibiotic, că doar, îți sensebilezi stomacul, fără a fi și un efect vindecător, așa că specialiștii cunosc (chiar medicul Bogdan Ghițoiu, încearcă să-mi explice, chiar dacă eu nu mai rețin tot și asta mă deranjează, că nu-i confortabil, că,în mine nu este înțeles efectul gama, deși radiația, nu-i cu efect nuclear, deci paradontal laserul nu e nociv, pentru factorul, că nu e nociv și e absorbit, în celule și laserul înlătură acele buzunare ca să avem efecte, că înlături niște procese paradontoloric, că noi, nu înțelegem uneori totul, că e o cluziunea. Sunt pe mâna unor doctori buni, înteresați de pacienții lor. Tu, cum rupi capul pisicii? (din Iarna bobocilor, un alt episod, din CAP  VIIȘOARA, că eu la Drum nou Ciubăncuța, împreună cu Vuca am trăit alte peripeții, cu greul, cu care ne-am spetit, cu greul muncii, dar, tot nu ne-am lăsat, până ce n-am căzut, în vergea, că nu era de glumit, cu viața de toate zilele, care ne-a luat la trântă, cum pe toți îi ia ca un taur, în coarne, că noi numai după farea de seamă era joc, la cămin și acolo ca la muncă eram, cu toții și ne distram, cu totul și cu totul special?) Vica îmi da și fraga buzelor. Încurcături la nivel înalt, cu Alexandra Velniciuc, parcă o permanentă involuntară glumeața, se exprimă liber și, când cântă și ne încântă cu busuiocul care și-a pus busuioc..., că poate să spună, că-s nebună, zică lumea ce vrea. Nu, că-s bolnav, e normalitatea, că, în mod diferit mă doare ca pe Ciocloflenderul lui Floeun Persic-tatăl, că dacă e un Dumas-tatăl este, apoi este și Persic-tatăl, dar pe ce alee a Clujului, mă aflu pur și simplu, națiune română, cu înțelepciune? Eu, deși singur pe vatra lui Vica, că pe poale, de 4 ani, în 14 mai, nu mai sunt și ca marele singuratuc și cel mai iubit dintre pământeni, Marin Preda, un intrus și un risipitor ca noi toți, bunii români de care nu se zice, că nu mai sunt, că se chiar zice ca să ai oase moi, nu poți să fii romancier trebuia să ai oase tari, dragule, dar eu ca el n-am mâncat doar roșii și pâine, la mine a mai fost, în Ciubăncuța aprovizionat de copiii, de n-a trebuit pentru asta să ajung ca el la un Dr. Parhon medic și specialist ca Ana Aslan, care să-l vadă curioși la Osoiu pe badea Maște care a trăit până la 148 ani, după poveștile oamenilor care zău nu mai, îi știau vârsta, dar povștile lor erau credibile, că incredibil dar adevărat pisibil, că nu degeaba cei doi bucureșteni au străbătut de la București atâta cale ca să stea de vorbă cu acest om fugit și el din valea Loznei, Ceaca-Zalha, Sălaj, unde zice-se pentru că l-au ciufulit a prins de cap, din/de rânză, enervat pe o fată de cozi și a ținut-o-n apa izvorului, a murit, a ținut-o acest nebun care nu era nebun, ci înțelept a satului, a ținut-o prostește de a înecat-o, sufocat-o, cum s-a înecat Marin Preda cerând apă și dându-i acea rusoaică, în loc de apă, vodcă, și el ca un nesimțit nesimțitor bând, în neștire și sus, în cameră la casa scriitorilor Mogoșoia înecându-se în propria borătură, vărsătură, vomitură și sufocându-se, în acel conținut din stomacul lui, el ca un mutulică, că turmentat, în halul, în care se afla numai intelectual, scriitor, nu mai era, cum nici Nichita după acea nuntă n-a mai fost poet modern-verde de albastru mega magna cum laude-universal ceva dar cu, că ce-i mult la orice, că-i abuz și, abuzul nu-i de leac dă-l naibii, nu-i medicament nimănui că-i, în alt stil și piezească a necuvintelor, gen Eminescu-Eminovici, din satul Ipoești, ca marele Nichita Stănescu și ca Constantin Brâncuș, dar cioplitor, în piatră, lemn/bronz și unic cum  era poetul Eminescu sau de ce nu ca magucianul muzician Enescu cu specificul național raportat la universal. Mă doare, în fundul gurii pe dreapta, tot pe partea cu pricina mi-am extras o măsea, dar acuma durea parcă radiază, dintr-un alt loc, c-așa-i șmecheria, din experența care cred, că o am,însă doar cred, dar ce-i cert, dragule, din trăirea durerilor cred ce cred și doar atât, îi bai, că nu pot căsca, mânca, nu pot, că mă doare a naibii acut și din senin mă doare, deși după extracție am luat antibiotic și chetonal duo calmant, dar acuma la naiba gândești, că mă doare mai aiurea și dacă am luat antibiotic n-ar mai fi indicat, să iau,îmi spune și asistenta Ioana, din Căprioara și eu vin să zic, că s-ar putea să fie infecția și durerea și, din cauza diabetului, dar ce are sula, cu prefecutura, marfa cu ambalajul, că noi ca oameni, nu putem ști, chiar totul, fir-ar să fie!

DÂND MÂNA CU VEȘNICIA DIN ROMÂNIA LUI EMINESCU ȘI BACOVIA CU VIOARA TREZÂND LA VIAȚĂ ȘI ADEVĂR PRIMĂVARA

 

Nu-i vorba, Alexandu Berceanu, să mă doară, domn Savaot, în cur și, în cot, că și eu eram unul pentru toți, cum și toți erau pentru unu, nu neapărat pentru mine, că nu știu dacă, vezi, tu Doamne, închinat la icoane dacă totuși iubirea, că iubirea cu sila nu se poate, că-i condamnare la moarte, deci un sigur singur pe lume dacă un singur dor mi se cuvine,

că și stuparul, își linge degetul după a lui lege pur sânge, dar îți lingi nu mâna până-n cot, că frunză verde dacă dai, nu ai, dar nici gura, dacă nu mânci, nu-ți pute a ai și așa unealta, sapa la sapă, la căpălit, la săpat lovită de os, cântă doinit, cântă duios, cântă ca din frunză/ zolz de pește, în culori de neliniște, că nu mănâncă cine nu mucește, că unealta de os ne lovită de os, nu le horește și doinește,

că e o relație de iubire a celui ce se hărnicește și muncește,

că cel harnic este bun praznic, dă mâna cu veșnicia din România,

România lui Eminescu și Bacovia, România  celui cu vioara care, în deșteptă-te române este în mod sigur pace și pâine, în ordinea mondială: iubire pe verticală, Românie educată și artă, școală, de dincolo de școală, cum îmi lace să spun, om bun

și proletari din toată lumea, uniți-vă și împliniți-vă fără împilare minunea, înviați la colțul ierbii, primăvara și țara versus ca țara veste bună,

cu viață frumoasă de zână bună!

*

Au crescut prețurile escroc și corupte, până la cer au crescut prețuri, deși prețul apelor, din lacuri n-au crescut, însă băieții deștepți, își bat joc de oamenii de rând, oameni cu reguli simple, de tri simple, amărâti care și dacă-s amărâți, sunt tot mai amărâți de răii care ne conduc țara, că nu țin cont de țărani care-s bătrâni, căzuți, în vergea, cum zicea secretarul primăriei Recea-Cristur, Pop Liviu de a moalelui, din satul deputatului Itu Cornel, din Ciubanca, că cei care ne conduc ciocloflenderii fără milă, în slilă, deși salarile li-s speciale, în silă ne duc fără scrupule la râpă, spre prăpastie și risupă, din criză-n criză și, cum zicea cu bun simț Grigore Zanc: în cădere liberă ne duc aceștia ținindu-se foc de deștepți și asta, În conul din penumbră și filmul: Probleme personale, după romanul amintit, scris cu arta succesului, vorba lui Pavel Coruț/ Pacepa cu Orizinturi roșii, un generos, cu colții mistrețului lui Augustin Doinaș/ Augustin Buzura, în Orgolii... Două fețe.

- Iubirea Ben a câta oră vă spun, că face minuni dacă nu forțați nota, norocul și doar dacă ai cu prostata ca Găvruș Augustin Dihoru lăptar și pocăit cu cancer de prostată, deși operat a călcat pe bec, în ciudă, că-mi spunea cu sinceritatea lui de diacon neșcolat ca Sandu Marin, la penticostal, îmi spunea să mă umilesc și picăiesc, dar dacă judecam pocăiți de a lui, cu toate, că era cine să ne judece de oribil, el având justificarea pentru ei:

- "Așa li mintiuca lor" și ce să cimentezi la un țăran mai dezghețat?

- Cui să ma scuz și, ca ce, Ben, că adevăr v-am pus vouă, omule! și a spune adevărul verde ca mărul, nu poți calomnia, n-ai cum calomnia, că calomnia e o minciună care denegrează, un om, e o imoralitate.

- Ca să joci șah, nu-i nevoaie de picioare, din bunăvoință să ne dăm șah mat.

- Așa cum cântă strălucit, cu strălucire, în glăsuire, Fuego, că primăvara, primăvară, e lumina dragostei, din clasa întâi, de primă mărime, în mărinimie și omenie, în ce avem nevoie, în prietenie care se cunoaște anevoie ca, în Povestea vorbei, în chestia cu ursul.

- Simt o mare bucurie când îi văd pe români increzători în viață, în viitor, puternici și total înfrățiți. Cu mare drag și stimă, Melania Rusu Caragioiu.

- Zice-se, că-i soare și pe la noi și va fi mai cald. O venit Daria de la școală și mi-aprins focul, că-n casă, nu-i cald, îi răcoare. După care din deget te ascunzi de-a ascunsălea/ joci de a barba oarba, perinița și mi-am pierdut o batistuța ori podu de piatră a venit apa și l-a luat, cu și pe Gusti forții, jucându-ne, acoale la punte, la capătul uliții lui unchiu Iacob, copil încăpățânat oricât l-am rugat să iasă din apa care trecea pe sub punte, n-a vrut și apa mare care venea de către Fizeș și Strâmba, cu badea Ananie și mănăstirea unde de Sântă Mărie mergea mătușa Sabina, o fată bătrână, piatră de moară, în casa fătului, bunicului Viorel și a lelii Nastasia, fătoaia, bunica fiind din Dragu de a Oniții și de a lu' Mitru Iancu, fugit de pe vremea lui Horea, ca să nu fie și dumnalui tras pe roată, pedepsit ca mulți dintre cei care s-au întâlnit, în bisericuța din Albac, trași, canoniți, pe roata dințată (răstigniți ca Iisus, dar pe o altfel de cruce) de grofii austro-ungari la Alba-Iulia, pe Dealu Căpăținii, Golgota, din România, din cetatea unde au fost închiși capii, răscolei, Cloșcuța, spânzurându-se, cu ceaplauăle, curelele, desfăcute, din nojițe le opincilor cu gurgui dar când, ne-am mutat, cu toții, în Leghia, la cariera de piatră Foidiș, tata m-a pus să le arunc de pe podul de lemn, în valea Almașului și să încalț bocancii, chiar cum mi-a spus întâmplàndu-se:

- "Pavel, fiule aruncă-le-n vale, că niciodată n-ai să mai porți opinci" (Horea, Cloșca și Crișan purtau ca toți țăranii opinci, cum am avut și eu, până, în acel an de pomină, după un an de la fuga tatii de colectiv, de întovărășire, eu ce mai tura-vura? Era bășicat și bătut, că, tu știi, ce și, cum e, că se vroia matur liniște și pace, cum vroia, că ai făcut ce era de făcut, că nu mai ești copil și va fi, cum vroiai să fie fără vrăjală, că ai mințile le ai băgate, în cap.

- Nu ești, neica nimeni, că vrei să ne fie bine și de ce profiți, Ben, că aborigenii, nu te lasă să-ți faci de cap, dar nici ststuie nu-ți fac, în curtea școlii unde predă profesoara Ming? Tu, te-ai îndrăgostit pristește de Ming și eu, am căpiat și m-am îndrăgostit de Vica. În cum scriu e o scrupolozitate, deschidere spre realitate.

- Minciuna face flori, dar nu face fructe.

- Proverbul e din filmul Don Matteo, că dacă dai viață ființei și exciti mamă... Cel care o luat o lele, mândră fățoasă, o mâțoasă frumoasă, o băgat pe dracul, cu ceteraș, în casă. Așadar, ce-ai făcut greșit, Ben, exagerând, călcând pe bec, viața fiind ca o cutie de bomboane, ca o prăjitură? Dar dacă suntem dulci ca o prăjitură, întreabă Mâțu Stoian, nu dăm, în diabet, jucând după Toroboacă, că dă femeilor de furcă, legănat pe un picior, plin de cântec, în dragoste și dor, cu poftă bând apă de izvor, pârjolit și vânzolit de febra pandemiei care-l și duce-n moarte, sub glie, în țara fără dor!? Flușuratică preuteasa, mama lui Tulia și nevasta lui Pavel Nicola l-o părăsit pe acest popă fără noroc, un alduit de om, mutându-se, în Aghireș-Fabrici și ca răspipit, în viața deosebit de frumoasă și roz, angajându-se funcționar la Caulină și era un magnific fantastic, pe care de Crăciun, îl colindam, bunica și da mai mulți bani ca alte gazde, că ținea la consătenii sâmpetrenii lui, că bunica Nastasia ca prietenă cu bătrâna preoteasă, nănașă, făcând-o pe mama să mă boteze, cu numele de Pavel ca a lui, că era nume de apostol de valoare intrat, în slujba poporului. Sunt la urgență-upu Clujana, când voi avea răgaz, mă voi explica, Ben.

- Ai grija! Domnu fi cu tine frate Pavele!!! Sanatate!

- Aici m-au descoperi, cu 2 linii pozitiv, covid, deși am fost vaccinat, cu Jonson, Jonson. Medicul chirug zice, c-aș aves hemoroizi operabili. Mă îndoiesc de tot, omule! Dimineață m-am sițit rugușit, și PÂRLITUL de mine, că Marin Preda, nici vorba, nu sunt, că n-am cum fi, în a fi. Azi sunt la adoua perfuzie care, chiar acuma curge-n mine, mai rău e durerea infecția care mi-a făcut roșu-n gât ca niba, că mă doare când vorbesc și cum să nu grăiesc, că mut nu sunt și ca om mă doare infecți: roșu, în gât dată de coronavirus și să voebesc, cum să nu vorbesc pitiresc, dacă și găina cântă cicoșește, în casă, mai ales, că doctorul Bărbosu apoi Bogdan, priviligiați, mă consultă chwstinonându-mă colorat, dar cum să nu plac publicului, că roșu-n gât o fi de la numele lui Romeo Roșianu scriitor de pe unde-i Darie Desculțul, lui Zaharia Stancu cu Urma și Constandina sora de lingură, cu: Pădurea nebună, Jocul cu moartea, Prin cenușa imperiului, Ce mult te-am iubit, și-i vorba de moartea mamei scriitorului, Maria, că sunt oameni care știu ce zic, ce fac, în Rădăcini amare, în Vântul și pliaia, cum și eu am impresia că știu ce scriu inspirat, despre Vica, uneori și o repezită, dar era a mea și murind, cu ea am impeesia artistică, că și eu am murit și eu puțin, cum zice francezul.

Cu Vica mi-am inrersectat viața de Papă-Lapte care tot om, consătean era și tot Ferghete, îl chema și a licuit pe Purcăreț, mai împădurit și depărat de sat și săteni (anutând pe bunica la fân, în pustia hotarului, i-am văzut doar ruină din casă, familia lui, cu Maria și cele două fete fiind de colectiv la Dâmbu Cremene, lângă fântâna, din care beam apă lângă drum, când mergeam la Strâmba sau pe Valea Dreaptă spre Păduruș și Călacea, nu departe de Poptelec, ceachi Gârbou și Cernuc, de unde se putea ajunge și la Bezded și Osoiu. Aveți stil, că doar cine se scoală de dimineață, îi ajutat de Dumnezeu, vorba spaniolului, probabil toreadorul, cu gândul pe țeavă, că doar pistolarul văcar, american, are glonțul pe țeava pistolului și, îți face veacul, fără prea multe întrebări, chiar dacă ești doar elev de colegiu, unde probabil verișoara, Taylor Jennifer, nepoata lui George Ferghete e profesoară, dar spurcații drogați pușcă fără să aleagă, pușcă, își decontează contul haitei și-ți scurtează sadic viața, fără discernământ ca rușii lui Putin, în Ucraina, cu atmosfera, tot mai încordată, având timorarea lui Iisus care, în rugăciunea sa, din Ghețimani, cere să se ia acest pahar de la El, mai îndoindu-se de suferința care va fi supus Iisus.

- Am lecția învățată?

- Cum de nu știai, că iubirea mea-i ca-n filme, că popa cânta prohodind mortul la loc de verdeață, dar ce facem dacă de verdeață a murit?

- Lumea Merelor pădurețe, e genială ca-n școala de dincolo de școală, cu iubire pe verticală, în drept la fericire.

- În contextul actual, cetățeanul ucrainian:

- "Era ziua mea de naștere. Desfac o șampanie și-i sare, zboră, dopul și copiii se ascund sub masă și de-acolo speriați:

- "Tată, de unde se trage?"

 

PR-F&BT.

 

 

COMENTARII

Frate Benule,

Cu plăcere confirm primirea capitolului 73 din ”Mere pădurețe”, cartea dialogului Pavel-Ben. Mă bucur foarte mult și eu câci iubirea de  realitate și dorința de pace izvorește  din fiecare capitol al acestei cărți,  Carte care niciodată nu se va pierrde râmânând piatră de temelie literaturii române.

Cu drag Ioan Miclău-Gepianu

 

 

Felicitări!

 Azi am primit un mesaj din România pe tema nesusținerii între ei a românilor care scriu.

Semnalare primită de mine din străinătate și difuzată de mine în România și Diaspora.

Toate bune, dacă a avut ecou.

Dar acum să vedem care este cauza și cum să o înlăturăm?

Capitalismul se bazează pe legea concurenței, fiind vorba de un câștig bănesc fără de care o companie dă faliment.

În România se publică gratuit în ziare și reviste. Dar acestea apar cu multe cheltuieli despre care nu vreau să vorbesc aici, acele publicații apărând în mii de titluri. 

Îmbulzeala celor care trimit materiale spre publicare formează un tot care tace mut și atunci când vede progresul unui scriitor nou, sau a unui scriitor care a făcut un salt spectaculos, nu cumva cazul respectiv să i-o ia înainte! Se comite astfel un păcat de oarecare importanță- invidia sau indiferența, dar se comite un mare păcat împotriva românismului.

 Aceasta ar fi primul filtru răuvoitor pentru scriitor.

 Al doilea baraj este făcut de uniunea scriitorilor, baral- citadelă impenetrabilă.

Este prima dată când s-au promovat mulți scriitori, anul acesta fiind propuși și acceptați, sau pomovați cei care au postulat pentru uniune.

De ce scriu aceasta? Fiindcă sunt ,,Stan Pățitul”

 În planul  editorial de la Ed. ,,Ion Creangă”” în perioada când se plătea un dollar pe carte drept de autor am fost rugată de două ori să admit de a da locul meu din anul în curs unui alt scriitor care nu avea alt serviciu ca să-și întrețină existenta, decât din a scrue ( EX, Casa de creație de la Pelișor”) iar pe mine m-au programat în 18 decembrie la Tipografia de la Timișoara, când era Revoluția din 1989, Bineînțeles că mi s-a pierdut manuscrisul și mi s-a pierdut aprobarea și planificarea.

 Înainte de 1989, acea perioadă nu avea atâtea cerințe, acte, bani-bacșiș, spre a intra în uniune, avea cerințe de calitate dar mergea fără bacșis, dar trebuiau recomandări de la... 

Când am revenit, trecându-mi supărarea, după ce aveam 10 cărți tipărite și ,,n” diplome și atestări de laude pentru publicații, mi s-a spus, este bine, dar ca să fii admisă în uniune la un județ nu știu cât va trebui să ,,dai un cadou” mare în bani!

Adică pentru 50 la % lunar la pensia mea modestă eu să dau inițial bacșiș în euro în stânga și în dreapta la uniunea filială din județ? Atunci cu ce mă aleg? Cu o datorie serioasă ca să plătesc, plus ,,mese întinse” de câteva ori și să mă aleg drept revansă cu cu câteva sute de lei odată la o lună pe lângă pensia mea?.

 Atunci merci! Și am rămas în Liga Scriitorilor unde sunt foarte mulți scriitori.

Acum suntem scriitori în liga scriitorilor, scriitori independenți, plus cer aproximativ vreo 6.000 care subt în uniune, unde cu mici excepții pe bază de carnet roșu din 1949 și pe care îi cunoașteți și dumneavoastră.

 Dintre aceia sunt și o parte din personalul de la publicații.

Deci în domeniul scriitoricesc sunt multe frâne  care te împiedică să progresezi oficial, dar nimeni nu te împiedică să scrii bine, sau original, în propria ta manieră.

Deci după povestea mea este bine să fii prieten cu Papa de la Roma și atunci nu vei avea probleme.

Cât despre democrația visată de la Revoluție sau solidaritate frățească încă nu putem vorbi. Comunismul ne-a dezbinat.

Ce legătură au toate acestea cu Dl. Pavel:, un scriitor mai nou?

Îi urăm ascensiune rapidă și mulți prieteni care să îl încurajeze să scrie.

ÎI doresc să  încerce să revadă singur prima lectură a celor scrise ca să ușureze munca de redactare a tehnoredactorului, cum am mai zis odată.

Eu, personal, sunt unul care îi mulțumesc pentru faptul că mă mobilizează prin modul în care scrie.

Mă avertizează să nu pierd din vedere de a răspunde la mesajele primite, între care f. importante sunt cele de ajutor sau colaborare primite prin arta jurnalistului, scriitorului și cineastului Maestrul Ben Todică,

Cu mulțumiri și îndemn către Dl, Pavel să zică și câte un Tatăl nostru” pentru prietenii sinceri și de bine și să continue a scrie cu drag și râvnă.

      CU drag și stimă,

Melania Rusu Caragioiu