DE
LA GÂNDIREA TOTEMICĂ LA O NOUĂ VIZIUNE DESPRE MATERIE ȘI UNIVERS
Privită din punctul de vedere al Cunoașterii istoria Omului din zorii
neoliticului până azi nu este altceva decât un drum lung, greu și sinuos de
gânduri care pe fundalul psihicului, în
gândirea și în memoria lui, au devenit Cuvinte, Noțiuni și Idei. O plasă de
gânduri, de cuvinte, de sclipiri ale minții, de Idei, care mai apoi s-au
îmbrăcat în cuvinte, în noțiuni și în propoziții. Care l-a rândul lor s-au
adunat cu alte idei înrudite devenit Teorii, devenind Concepții religioase.
Prima formă de religie a fost Totemul.
Sărmanii oameni din paleolitic, din mezolitic, sau din neolitic, credeau că
animalul cel mai mare din pădurile în care își aveau vatra tribului și care-i
înfricoșa cel mai mult este Elementul primordial care a creat pădurea, care a
creat cerul, care a creat totul. Și cum acest lucru, creația, s-a petrecut
înainte, într-un timp nedefinit, imemorial, acest animal era și strămoșul lor.
Totemul îi ajuta pe ei să înțeleagă lumea în care trăiau, le dădea lor, acolo
în ceața subconștientului, speranța, credința că soarta lor, viața lor este
legată de el. Le dădea o istorie și o identitate. Așa au apărut și s-au
dezvoltat religiile totemice, și Gândirea magică. Gândirea magică a omului
primitiv vedea toate lucrurile, toate ființele legate într-o plasă, într-o
conexiune rotundă, sferică, în temenii de astăzi într-o Viziune coerentă.
În gândirea magică Totemul era rădăcina, Originea din care s-a născut și
s-a dezvoltat această Viziune coerentă. Integrat în această Viziune Omul era
elementul cel mai important a cărui viață depindea de bunăvoința totemului, de
locul pe care îl ocupa în plasa în care se vedea pe el. Această viziune
totemică, în termenii de astăzi Concepția despre lume și viață a omului
primitiv a oglindit ea realitatea ? Astăzi, fiind posesori ai unei cunoașteri
științifice avansate despre lume și univers, răspundem cu toată certitudinea,
Nu ! Viziunea și Religia totemică, Concepția magică a Omului Vechi despre lume
și viață era una falsă.
Dar l-a ajutat ea, această Viziune magică, pe Omul vechi ? Într-o mare
măsură l-a ajutat. L-a făcut să se vadă integrat în universul lui, l-a ajutat
să înțeleagă lumea într-o logică rudimentară, mitică, l-a făcut să stabilească
o relație religioasă cu Totemul. L-a ajutat să descopere sacrul, să se vadă pe el în
lumea care devenise sacră, și să trăiască sentimentul, starea de sacru.
Așadar, concepția totemică despre lume și viață a avut asupra Omului vechi
efecte psihologice, educaționale și culturale benefice, care l-au ajutat să se
dezvolte ca personalitate umană. L-au ajutat să se integreze în Cosmos și să
evolueze.
Au trebuit să treacă mii de ani
până când Gândirea magică, Religiile totemice au fost înlocuite cu Credința în
zei. Este posibil ca această credință în zei să fi apărut în urma contactului
Civilizațiilor extraterestre, a „zeilor veniți din cer”, cu omul primitiv.
Credința în zei, Ideea că zeii au făcut cerul și pământul și l-au creat și pe
om, este, așa cum am spune astăzi, concepția filozofică a omului primitiv
despre lume și viață. În ce măsură această Concepție filozofică și religioasă
(o dată ce este credință în zei) despre lume și viață este adevărată ? Dacă într-adevăr o Civilizație
extraterestră, Anunaki, Zeii, au intervenit în evoluția speciei umane, noi
fiind într-o anumită măsură creația lor, această Concepție filozofică este
într-o mare măsură adevărată, ea oglindind într-un fel realitatea. Revelându-ne
originea și nașterea noastră din zei. Din cei care au intervenit în codul
nostru genetic ajutându-ne să evoluăm.
O
dată cu apariția Școlii în perioada
sclavagistă, dar mai ales o dată cu apariția Universităților în evul mediu,
cunoștințele Omului despre lume și univers s-au dezvoltat atât de mult încât
omul a reușit să cunoască o parte din planetele Sistemului solar. A reușit să
reflecte mai bine realitatea, lumea în care trăia.
De fapt cunoașterea universului, a cosmosului, a stelelor a început încă
din Mesopotamia și din Babilon, de la Sumer, odată cu apariția Astronomiei.
Avem informații că în perioada regelui Burebista, primul secol î.e.n., la
Sarmisegetuza a funcționat un observator astronomic. Că preotul Deceneu
înființase la Sarmisegetuza o adevărată Academie unde preoții se ocupau cu
studiul matematicii, al botanicii, al geografiei și al astronomei. Ca dovadă
Astrolabul de la Sarmisegetuza.
În perioada Renașterii a fost realizat un salt uriaș în cunoașterea
lumii, în cunoașterea universului. Cu secolul XX dezvoltarea cunoașterii
seamănă cu o traiectorie care se avântă în sus oblic. Iar o dată cu dezvoltarea
sistemului planetar de telescoape, cu telescoape poziționate pe orbita
circumterestră care scanează permanent universul Omul știe despre univers enorm
de multe lucruri. Niciodată Omul nu a știut despre planete, sisteme stelare,
constelații, univers mai mult decât știe Acum, La fel, o dată cu dezvoltarea
microscopului electronic, cu construirea de acceleratoare gigantice de
particule Omul a pătruns foarte adânc în profunzimile materiei.
Potrivit legii lui Aristotel, însă, care ne spune că o dată cu mărirea
razei sferei cunoașterii crește și circumferința necunoscutului, vedem uimiți
că, vai, cu cât cunoaștem mai mult cu atât știm și înțelegem mai puțin. În
această perioadă istorică, primele decenii ale secolului XXI și ale mileniului
trei, Omenirea se pregătește prin câțiva reprezentanți ai ei să iasă din
găoacea atmosferei terestre pentru a se aventura în spațiul cosmic. Chiar în
anul acesta de grație, 2021, primii turiști spațiali se pregătesc să decoleze
de pe pământ. Și asta, ca un paradox dureros, când Omenirea se scufundă în cea
mai gravă criză din istoria ei, criză care poate să o facă să dispară. Când pe
planeta noastră mor zilnic milioane de ființe umane de foame sau în războaie
absurde.
Sunt teorii care se bazează pe argumente concludente potrivit cărora
înaintea Civilizației noastre pe Terra s-au derulat cinci cicluri de
civilizații raționale care după ce au atins un punct culminat în dezvoltarea
lor s-au autodistrus. Să fie oare Civilizația umană aproape de acest final ?
S-ar părea că da.
Această Cărticică din zorii mileniului trei, care ne propune o altă
viziune despre materie și univers, s-a născut de la sine în urma unei
întâmplări. Cu mai mulți ani în urmă, după mulți ani de căutări și analize, am
publicat cartea „Cel de al Treilea mare Curent în istoria Filozofiei
universale”. Cartea aceasta acum douăzeci sau treizeci de ani era de o
îndrăzneală uimitoare. Părea mai degrabă un roman sf. Iată însă că o dată cu noile descoperiri care
s-au făcut în interiorul, în profunzimile atomului, ale materiei, dar și în
zonele îndepărtate ale universului, multe din vechile teorii despre materie,
despre Univers, despre Bing Beng încep să se clatine. Se întâmplă același lucru
care s-a petrecut cu mii de ani în urmă când Omul credea că pământul este plat
și se sprijină pe spatele a patru elefanți. Când oamenii credeau că soarele se învârte în jurul pământului și nu
invers.
Aceste Adevăruri vechi care în antichitate păreau de nezdruncinat dar
care s-au dovedit a fi neadevăruri, ne spun că la fel se va întâmpla și cu
adevărurile despre materie și univers ale acestui moment istoric, ale acestei
perioade istorice. Credem că universul este finit, credem că el s-a născut în
urma unei imense explozii, pe care am numit-o bing beng. Dar peste câteva
decenii, când Omul se va aventura și mai
mult în adâncul universului și în adâncul materiei, vom vedea cum
adevărurile din ziua de azi, adevărurile secolului XXI, sunt de fapt… simple
povești. Așa cum demonstram noi cu aproape o jumătate de secol în urmă când am
descoperit că de fapt curentele filozofice, Materialismul și Idealismul, care
au fost două milenii coloana vertebrală a istoriei Filozofiei, a culturii
umane, au fost și sunt de fapt niște povești.
Cu puțin timp în urmă am aflat de la
bunul meu prieten, Excelența sa domnul Constantin Lupeanu, care a fost
mulți ani ambasador în China, că strălucitul matematician Gheorghe Păun, un
mare om de cultură, Directorul revistei Curtea de la Argeș, a făcut o mare descoperire
în domeniul matematicii, (în domeniul spațiilor algebrice, am înțeles),
descoperire recunoscută și apreciată de colectivitatea științifică
internațională.
Cum îl cunoșteam pe dl academician, și cum îl apreciam, știindu-l un om
foarte deschis, un cercetător care a ajuns cu instrumentele limbajului
matematic la granița cea mai îndepărtată a cunoașterii umane m-am gândit să îi
trimit o Scrisoare de felicitare. Pe nesimțite, absorbit de șirul ideilor care
se derulau în mintea mea, i-am vorbit în această Scrisoare despre descoperirile
(de fapt intuițiile, sau cel mult revelațiile) subsemnatului care sunt
prezentate în cartea „Cel de al Treilea mare curent din Istoria Filozofiei
universale”. Carte care deschide noi orizonturi, atât în cunoașterea universului
mare cât și în adâncurile abisale ale atomului, ale materiei.
Eseul acesta este un rezumat scris sub formă de Scrisoare adresată unuia
dintre cei mai mari matematicieni pe care îi are România. Este rezumatul cărții
„Cel de al Treilea mare curent din Istoria Filozofiei universale”, iar faptul
că este scris sub formă de scrisoare literară (literatura epistolară) face ca
Eseul să pară mai cald, mai intim, mai prietenos. Mai aproape de sufletul
cititorului. Filozofic vorbind, dar și științific, și într-un fel psihologic,
pentru că prezintă nașterea și evoluția unei Idei care dezvoltată a evoluat
devenind Teorie, Eseul este unul educațional. El te îndeamnă la cercetare, îți
trezește dorul de depărtările de la marginile materiei și ale universului. Este
deschizător de noi orizonturi în ceața universului. Este asemenea unui vector
care ajunge foarte departe în viitor. Cum am simțit de mulți ani că Domnul îmi
călăuzește raționamentele și îmi deschide mintea s-ar putea ca peste zeci de
ani această Teorie despre materie și univers pe care ne-o dezvăluie cartea„ Al
Treilea mare curent din Istoria Filozofiei universale”, și acest Eseu foarte
concentrat să fie o Mare revelație. Cum o da Domnul !
După ce am expediat Scrisoarea de felicitare domnului academician
Gheorghe Păun, am trimis-o dintr-o curiozitate și unor oameni de știință pe
care îi cunosc. Voiam să le cunosc părerea. Eseul a plăcut și a trezit un mare
interes. Unul dintre ei mi-a spus că sunt „un Gânditor de elită”. Cum sunt un
om modest, chiar umil, am făcut o rugăciune. Acest fapt, că Eseul de față a
trezit un mare interes și a fost apreciat m-a făcut să cred că ar fi bine să îl
trimit domnilor academicieni de la cele patru Academii române, Academia
României, Academia Româno-americană, Academia Republicii Moldova și Academia
Româno-australiană. Apoi să îl trimit presei. Să vedem dacă acești domni sunt
cât de cât interesați de filozofia și de știința românească, de descoperirile
românești de pionierat în știința mondială. Și dacă au în dânșii dorința de a
promova creațiile românești de top mondial.
O să luam acest fapt ca pe un Experiment. Ipoteza noastră este că domnii
academicieni români și domnii profesori universitari, domnii cercetători din
Institutule de cercetări din România sunt prea plini de ei și destul de
invidioși ca să citească măcar Eseul de față. Dar să-l mai promoveze. La
Ministerul Educației și Cercetării care are menirea să sprijine și să îndrume
Cercetarea științifică în România, aceasta fiind sarcina celor care lucrează în
acest Minister al Cercetării, nici nu ne mai gândim ! Oamenii aceștia luptă din
toate puterile să distrugă cercetarea românească și să-i alunge pe cercetători
valoroși din Țară.
În cărțile noastre „Psihologia și Pedagogia poporului român”, ”Explicarea
poporului român”, noi tratăm pe larg Sistemul de patologii al psihologiei
poporului român, cel care ne-a îmbolnăvit toată istoria, și a făcut din noi un
popor victimă de la început până azi. Axiofagia, patologie a psihologei
poporului român care ne face să ne invidiem valorile, să le distrugem, să le
„mâncăm”, (ce ne mai mâncăm noi, românii, între noi !) așa cum am făcut cu mai
toate valorile românești, este patologia care a făcut din noi un popor
sinucigaș. Poporul român se poate salva în istoria lui nefericită numai prin
punerea la treabă a Inteligenței și a Creativității lui, prin ajutarea și
sprijinirea marilor Creatori care trebuie puși să lucreze în folosul
dezvoltării neamului românesc și a Culturii lui atât de vechi. Căci aceasta
este cea mai mare Bogăție a noastră, care ne-ar ajuta să progresăm, să evoluăm maximal. Și să ne
salvăm în nesfârșirea timpului. Aceste descoperiri pe care le prezentăm în
această Cărticică din zorii mileniului trei este posibil să deschidă mult mai
devreme porțile mari ale cercetării și a le gândirii românești pe cărările
întunecate ale necunoscutului…
Revenind acum la Religia totemică, la Gândirea magică, la Gândirea și la
Credința în zei și la încrederea în Știință, în Istorie s-a întâmplat ca ori de
câte ori Omul a trecut de la o Concepție filozofică despre lume și viață,
despre univers, la următoarea viziune și Concepție filozofică situată pe un
nivel superior să se vadă altfel pe el în această nemărginire cu adevărat
misterioasă și înfricoșătoarea care este universul. Și nu numai să se vadă
altfel, ci chiar să fie altul, să devină altul, mai evoluat.
Citind această nouă Teorie despre materie și univers, oare Omul modern,
Omul contemporan, atât de bolnav, atât de alienat, de falsificat, atât de
distrus de efectele toxice ale dezvoltării Civilizației umane pe o Linie
negativă, ajunsă în punctul cel mai înalt în care se află acum, se va vedea, se
va percepe și se va gândi pe el puțin altfel ? Da, așa ar fi normal. Așa cum
Omul Renașterii, hommo universalis, se vedea pe el altfel decât se percepea
Omul mitic din zorii umanității, la fel, Omul acestei noi Viziuni despre
materie și univers pe care am adus-o în Filozofie se va vedea și el altfel.
Întrebarea pe care ne-o punem cu toată emoția este, dacă acest altfel îl
va ajuta pe el, pe Omul contemporan, așa cum este el în această perioadă
istorică, să fie mai bun, mai fericit, mai puternic ? Dacă îl va ajuta să
evolueze, să urce pe următorul Nivel de evoluție ? Fie ca Bunul Dumnezeu să
facă în așa fel ca această nouă Teorie despre materie și univers să fie una
benefică, să-l facă pe om mai bun, mai inteligent, mai evoluat spiritual ! Să
îl ajute pe Om să se depășească pe el, să îl
apropie și mai mut de Dumnezeu, de Universul nesfârșit care ia
cunoștință de existența Sa prin Om !
Dacă îl va ajuta să fie mai bun și să trăiască mai fericit în deceniile
și secolele următoare în nesfârșirea cosmică, unde va trebui să înființeze
habitaturi și colonii care să îl facă să meargă mai departe prin timp și prin
univers ? Să dea Domnul să fie așa. Mulțumim, Doamne, că ne-ai ajutat să Te
descoperim mai profund, să fim mai aproape de Tine, mulțumim, Doamne că ne-ai
inspirat ! Fierbinte Te rugăm, așa cum o facem de mult timp, să ne inspiri în
tot și în toate, și tot ce facem pe lumea aceasta și în existența aceasta să
fie numai Gândul Tău ! Să vină numai și numai de la Tine ! Amin.
ȘTEFAN DUMITRESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu