Cum
a murit Regina Maria, prima şi ultima regină a României Mari
La
18 iulie 1938, după o lungă perioadă de suferință și boală, se stingea din
viață Regina Maria, prima şi ultima regină a României Mari.
După înscăunarea lui Carol al II-lea pe
tronul României, la 8 iunie 1930, Regina Maria a fost tot mai izolată atât în
societate, cât și cadrul Familiei Regale.
Carol al II-lea nu a putut trece peste
desele conflicte pe care le-a avut de-a lungul timpului cu mama sa și a hotărât
să îi restrângă la maximum orice influență pe care aceasta o putea avea.
Cu greu Regina Maria a acceptat noua
situație, fiind preocupată însă din umbră de destinul României.
Pe 11 martie 1937, Regina Maria a suferit
o criză hepatică ce anunța debutul unei crunte boli. Au urmat luni de zile de
investigații și analize, până să i se stabilească cruntul diagnostic.
„Din păcate, rezultatul analizelor a fost
un dezastru pentru mine. Sunt într-adevăr bolnavă, o boală perfidă, epuizantă,
care afectează ficatul și splina, pierderile de sânge, precum și reala tendință
spre flebită, toate provin de la același lucru: sufăr de un soi de anemie
pernicioasă, cu doar jumătate din numărul de globule roșii pe care ar trebui
să-l am, și pentru această stare de sănătate nu există nimic altceva decât pat,
pat, pat, pat…”, nota în jurnalul ei Regina Maria. În fapt, Regina Maria fusese
diagnosticată cu o ciroză hepatică postvirală, agravată de o insuficiență
cronică venoasă a membrelor inferioare.
A urmat o perioadă de tratament sub
supravegherea doctorului Ioan Mamulea, dar cum boala se agrava s-a hotărât
trimiterea Reginei la tratament la sanatoriile din Merano și Dresda.
Eugeniu Buhman, apropiat al lui Carol al
II-a, a emis ipoteza că suverana avea și o predispoziție genetică, pe linia
ascendenței rusești.
„Boala Reginei datează de mult; la Balcic,
mi se pare în 1936, a avut hemoptizie pe gură şi pe nas. De la început au fost
chemați în consultație medici străini, între alții d-rul Pembe din Italia şi
d-rul Eppinger din Germania; ultimul, chemat după sfatul Arhiducesei Ileana, ar
fi informat atunci pe Regele de gravitatea boalei.
Cu prilejul unei călătorii în Italia, Dna
(Aretia] Tătărescu a întâlnit pe drul Pembe, care i-a spus: `Comunicaţi dlui
Prim-Ministru că Regina suferă de tuberculoza ficatului, boală care se arată
rareori`. S-ar putea explica boala și prin vreo predispoziție de Regina din
familia rusească.
Bunica Reginei Maria, Împărăteasa Maria
Alexandrovna, soția Țarului Alexandru al II-lea, a murit tuberculoasă și tot
așa și Marele Duce Moștenitor Mihai Alexandrovici. Bunica Reginei Maria era
născută Prințesă de Hessa și Rhin”, credea Eugeniu Buhman.
Plecarea
la tratament
La 17 februarie 1938, Regina Maria pleca
cu trenul din gara Cotroceni către Merano. Era slăbită și cu greu putea să stea
în picioare.
„M-am simțit destul de emoționată, pentru
că a trebuit să stau în picioare și să mă îmbrac într-un fel sau altul ca să
arăt respectabil. Nu m-am mai îmbrăcat din noiembrie și sărmana mea siluetă nu
mai are nicio formă de atâta stat în pat şi am acumulat grăsime pe sărmanul meu
abdomen, care s-a lăsat din același motiv, plus prea multă hrană lichidă. Nu-mi
prea place cum arăt, deşi oamenii continuă să-mi spună că arăt bine. Să sperăm
că este măcar pe jumătate adevărat!”, nota în jurnalul ei Regina Maria.
Constantin Argetoianu a fost și el prezent
la plecarea din gară a Reginei și a consemnat starea destul de precară în care
se afla suverana:
„N-am mai văzut-o pe Regină de la Bran și
am găsit-o foarte schimbată. Plecarea ei a fost, de astă dată, o jale. Abia se
ținea pe picioare. Au adus-o Regele şi Voievodul, de brațele cărora se ținea. A
căzut într-un jeţ în care a stat până am ieșit pe peron. Doamnele aduseseră
multe flori şi, în oribila sală de așteptare a Cotrocenilor, am avut o clipă
viziunea unui catafalc…
Vrând-nevrând, faţă de atâta tinerețe și
putere de viață prăbușită, am fost cu toții adânc mișcați. Cu siguranță, ultima
călătorie a Reginei, care și-a petrecut o bună parte din viață pe drumuri!”.
Întoarcerea
în România
Din păcate, boala Reginei Maria era
incurabilă iar tratamentele administrate la Merano și Dresda nu au dat niciun
fel de rezultate. La începutul lunii iulie, regina Maria hotărăște, în ciuda
indicațiilor medicilor, să se întoarcă înpoi în țară. Starea ei era tot mai
gravă, iar transportul îi putea fi fatal.
„Acum au decis să încerce să mă scoată pe
14 (iulie, n.q.), ca să mă ducă la Sinaia, în aer de munte. S-a făcut totul ca
să fiu suficient de puternică pentru a rezista transportului. De trei zile, cu
mari precauții, mi s-a permis din nou să încerc să-mi folosesc picioarele.
Credeam că nu mă vor putea purta, dar a fost mai puțin dezastruos decât mă
așteptasem”, nota în jurnal Regina Maria.
Chiar și în aceste condiții grele în care
se afla mama sa, Regele Carol II-lea nu a putut să treacă peste propriul
orgoliu și a refuzat să trimită un avion pentru a o transporta pe Regină înapoi
în România.
Regina Maria a plecat pe data de 15 iulie
din Dresda cu trenul și trebuia să ajungă în seara zilei de 16 iulie la Sinaia.
Din păcate, în timpul transportului, Regina Maria a suferit o nouă hemoragie
gravă, iar trenul ei a fost oprit pentru o zi la Cernăuți.
Trenul care a transportat-o pe Regină a
sosit abia la 17 iulie 1938, la ora 8:30 dimineața, în gara de la Sinaia. După
o discuție cu medicii care au însoțit-o pe Regină, Carol al II-lea nota în
jurnalul său că „starea ei este foarte gravă, că accidente ca acelea ce le-a
avut la Cemăuţi se pot repeta.
Dacă nu se repetă prea des și cu prea
multă acuitate, nu e nicio primejdie, dar să spere că o să poată să-și reia
activitatea şi să trăiască o viață normală nicio speranță. Visurile ei de a
merge la Bran şi Balcic trebuie amânate cât mai mult, trebuie să rămână, pentru
moment, liniștită aci”.
Moartea
Reginei Maria
A doua zi, 18 iulie 1938, starea Reginei
s-a înrăutățit și mai mult. Spre după-amiază, Regina a suferit o nouă
hemoragie, care de această dată i-a fost fatală.
„Soseşte Patriarhul, pe care-l duc s-o
vadă; pe la 5 (ora 17:00, n.a.) face o scurtă rugăciune, apoi ne retragem
alături. Stăm de vorbă. I.P.S.S. spune această frază: `În tot cazul, se va
putea spune că a fost o femeie care și-a trăit viața intens`. Abia a terminat
şi intră Hortolomei, care ne face semn că totul s-a sfârșit. A închis ochii
fără durere.
Inima, foarte puternică, a funcționat până
la capăt şi asta a şi fost cauza care a făcut să reziste așa de mult De fapt,
s-a sfârșit prin lipsa de sânge, inima devenise o pompă care nu mai avea ce
pompa”, nota Carol II-lea în jurnalul său.
Într-un final, Carol al II-lea și-a călcat
pe orgoliu și a organizat pentru mama sa, Regina Maria, funeralii naționale.
Sursa: RADU GABRIELA
From: Constantin Marian Bors
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu