Maria Diana Popescu - Explozia de la Bălăceanca, unde pacienţii deţin controlul, a cuprins toată ţara!

 

Explozia de la Bălăceanca, unde pacienţii deţin controlul, a cuprins toată ţara!

Maria Diana Popescu

28 Mai 2025

 

Ceasul românilor ticăie a dictatură. Plutocraţia a învins! „Elitele” statului subteran se regrupează peste acuta criza politică şi socială, tot de ei generată. Poporul a devenit materie primă pentru maşina de tocat demnitatea, adevărul, valorile, credinţa şi dreptatea socială. În urma psihozelor create de presa şi televiziunile sistemului, în urma acţiunilor frauduloase ale instituţiilor politice şi statele, auzite, dar nevăzute, implicate în procesul votului, de cîteva decenii plouă la Cotroceni cu sfertodocţi teleghidaţi de servicii. În comportamentul lor de turmă, naivii n-au cum să priceapă acest lucru. Cei care îi pupau bombeul profesoraşului de fizică pînă mai ieri, azi au schimbat bombeul cu unul mai prăfuit. Întrebarea este: un nevoiaş al minţii, cu, aproximativ profilul ex-ului de la Casa Albă, va reuşi să repună ţara pe picioare, după cruntele ologiri şi lovituri sub centură? Cu un rînd de alegeri anulate, cu recentele alegeri măsluite la interferenţa a două state, Republica Moldova şi Franţa,  cu o economie la terapie intensivă, cu o polarizare socială şi o tensiune internă extremă, moştenite de la ex-răufăcătorul chiriaş al Cotroceniului, agenda României nu va mai fi auzită nicăieri, în lume!  Nu mai are credibilitate! Ţara se va pierde în hăţişurile vulturilor externi, deja cu ghearele pe gîtul românesc, iar criza va prelungi perioada de instabilitate socială, politică şi economică.

 

Promisiunile publice ale individului, care nici el nu-şi explică cum de-a ajuns pe fotoliul suprem în stat, sînt platitudini şi vorbe goale, şoptite în cască de către consilieri. Şi orice amînare a unor măsuri care să corecteze deficienţele la nivel de stat s-ar putea dovedi extrem de costisitoare, dar numai pentru pleava societăţii.  Imediat ce praful ciocnirilor electorale se va aşeza pe rana celor învinşi cu arme de import, Don Mucolini va primi în dar din partea sistemului un premier şi aceleaşi cumetrii de partide care împart banii ţării, ca pe un tort, de 35 de ani! Membrii statului paralel au interesul să aibă pe fotoliu o marionetă care să le apere sfidătoarele salarii şi pensii speciale! Într-un context în care, Bruxellesul şi Franţa cer război, iar SUA nu mai vor să apere Europa, iar din interior ne otrăvesc mişcările şoroşiste, cele ale mafiei politice şi din Justiţie, care îl au deja cîştigător pe Mucolini,  cum va gestiona acest absent cu duhul  apărarea naţională? Deja a declarat sprijin necondiţionat războiului din Ucraina, bani mai mulţi pentru înarmare, a promis drepturi şi vizibilitate perverşilor-sexual. Cu un limbaj inadecvat la adresa celor care l-au votat pe adversarul său, acesta îi numeşte extremişti, considerîndu-i inferiori moral pe patrioţii care s-au săturat de aranjamentele cartelului politic şi ale statului subteran care ne conduc de peste trei decenii. Noul chiriaş al fotoliului suprem nu este antisistem, nu este independent! E argatul soroşistilor, al lui Macron, al Ursulei, e omul sistemului care are grijă ca nimic să nu tulbure colonia şi interesele stapînilor interni şi externi. El trebuie să impună pacea socială, nu dezbinarea! Sînt sigură că, în numele valorilor naţionale, ale tradiţiei creştine şi fibrei patriotice, chiriaşul pe cinci ani şi noul guvern dorit de sistem, se vor izbi  de faţa puternică a patrioţilor români, cu o prezenţă puternică şi cu discursuri tot mai convingătoare la adresa uzurpatorilor, care promovează drepturi şi libertăţi inadmisibile minorităţilor sexuale decadente, în detrimentul majorităţii normale.

 

Apropo, ştiaţi că, doar în ţara noastră mandatul unui preşedinte durează cinci ani? În nicio ţară din Europa şi din lume nu există un astfel de mandat cincinal. Fiţi siguri, preferatul sistemului nu va naviga pentru popor, ci pentru sistem. El nu ştie cum e cu democraţia, dar se va lovi de nenumărate ori de nemulţumirile reale ale unei părţi a populaţiei, marginalizată şi ignorată social şi sătulă de coaliţia PSD, PNL, UDMR, USR, care s-a urcat în cîrca poporului. Tot felul de mişcări străine ADN-ului naţional care visează cai verzi pe pereţi cu ţara noastră, reuşesc, iată, umăr la umăr cu turnătorul Petrov, cu profesoraşul de fizică şi statul paralel să conducă etern România. Alunecarea spre mafia de astăzi, care nu poate fi înlăturată, e simbioza pactului tripartid PSD-PNL-UDMR- USR, care a transformat un segment majoritar al societăţii într-un captiv al sistemului. Această coaliţie monstruoasă, presa obedientă, unele instituţii ale statului, banii publici fără număr, şeful Hexagonului, şefa nedorită a Moldovei, soroşistii, serviciile, statul paralel, Justiţia au ţinut aproape în campanie pentru a mulge, în continuare, liniştiţi, privilegii financiare, fără să mişte un deget pentru ţară. La vremuri noi, aceeaşi profitori ai sistemului şi un preşedinte pe filiera hexagonului, girat de statul subteran. Don Mucolini, cum l-a numit cineva după gestul imitator al salutului fasciilor italiene, a mulţumit pentru vot, mai întîi, homosexualilor şi drept răsplată le-a aprobat împerecheaţilor în buzunarul de la spate încă o paradă  LGBT la praznicul Înălţării Domnului, pe lîngă cea  din ajunul Rusaliilor. Dacă vrei să dovedeşti că nu eşti omul sistemului, ca un bun matematician ce te declari, cere o verificare a împrumuturilor din perioada Cîţu, Ciucă, Ciolacu1 și Ciolacu2. Unde s-au dus banii împrumutaţi în numele poporului?

 

Fiţi pe pace, Don Mucolini nu va umbla la salariile şi pensiile speciale, nici la banii partidelor, nici pe urma uriaşelor datorii ale ţării, pentru că aceşti bani alimentează corupţia în Justiţie şi Putere, alimentează exterminarea românilor, altfel decît la Ausschwitz. Cu ei se cumpără şi presa mercenară, şi aşa, sistemul subteran  şi democraţia originală trăiesc în fericire. Iată, după legile fizice ale inerţiei unui fizician, Cotroceniul va fi încîlcit între fracţiile, combinările şi permutările unui matematician, care, dacă era bun, precum i se face reclamă, se afla la catedră sau în cercetare. Aşa păţeşti dacă Soroş se îndrăgosteşte de tine! Te pune şef de trib! Specialii bananelor şi ai blugilor rupţi în fund încă sărbătoresc, fericiţi, dar ghinionul lăsat în viaţă de către ex-răufăcătorul la Cotroceni va creşte ca Făt-Frumos din poveste. Cartelul mafiei va prinde forţe şi mai mari. Românul, cam obosit de atîtea alegeri, (din primăvara-vara lui 2024 a făcut cărare la urne pînă mai ieri), tot cu capul spart şi picioarele fracturate va umbla de foame şi sărăcie. Vom avea de acum tot multe pride-uri LGBTQ şi Woke. Explozia de la Bălăceanca, unde pacienţii deţin controlul, a cuprins toată România! Dar, foarte curînd entuziasmul lor va coborî în beznă!

 

Notă - Acesta este un Pamflet. Orice asemănarea cu personaje reale este întîmplătoare.

 

 

Aranjament grafic - I.M.

Ion Măldărescu - Când javrele atacă, doar lașii se predau

 

Când javrele atacă, doar lașii se predau

Ion Măldărescu

01 Iunie 2025

 

După 1989 s-au emis stive întregi de legi, majoritatea împotriva românilor, dar o lege împotriva antiromânismului  nu a fost nici măcar supusă discuției în Parlamentul României! De ce ? Pentru că românii nu mai sunt stăpâni în țara lor, iar cozile de topor decizionale sunt făcute din lemn putred, modelat de străini. Veneticii  ar trebui să-şi cunoască bine locul în societatea românească! Toleranţa şi ospitalitatea noastră i-a determinat pe străini să se amestece nepermis de mult în treburile interne ale ţării. Aici putem aplica axioma gunoaielor de prestigiu, prin asamblarea şi întreţinerea unui sistem de justiţie alcătuit din deşeuri. Un sistem opresiv, dictatorial. Când nişte instituţii fantomă  siluiesc şi batjocoresc poporul român, când îi confiscă demnitatea, când îl vânează pe român şi valorile sale culturale, când asasinează moral exponenţii spiritului românesc, când distrug prestigiul naţional şi caută cu orice preţ să-şi bată joc de răbdătorul popor român, atunci nu ne mai aparţinem ca neam!  Dictatura a înlocuit democraţia şi aşa găunos implementată.  Trezit din hibernare de recenta încălcare a Constituției României, comisă cu asentimentul „aleșilor neamului”, o slugă a acelei instituții care, de douăzeci de ani condamnă și asasinează moral valorile naționale ale românilor, pe un blog „de trei parale”, un „scârța scârța pe hârtie” ține isonul noii fără-de-legi OUG 31/2002, completată și metamorfozată în cenzură inchizitorială antiromânească.

 

Președintele real al Senatului României este un neromân anti-român, „aleșii neamului” nu reprezintă poporul, fiind simple marionete sforărite din exteriorul României, iar poporul român a fost sclavizat și transformat în masă de manevră împotriva intereselor naționale.

 

Da, poporul român a fost transformat în „corul robilor” (intenționat scris cu literă mică), fapt demonstrat la „alegerile” cu repetiție, după care o „cezariană” forțată a permis înscăunarea unui robot nepotrivit pentru șefia statului. Fostul chiriaș de la Cotroceni râde mormăind : „Ați crezut că eu am fost o pacoste costisitoare ? Să-l vedeți p-ăsta cât o să vă coste!”…

 

Autorul neadevărurilor scrie despre antisemitism, dar nici măcar habar nu are ce înseamnă acest cucânt. Avocat fiind, (nu-i  dau nici satisfacția și nici posibilitatea de a dialoga; e prea plin de noroi și ne poate murdări) specimenul afirmă : „Autoritățile statului trebuie să acționeze cu infinit mai multă operativitate, profesionalism, responsabilitate și conștientizare a gravității fenomenelor … extremism, antisemitism, legionarism, șovinism, rasism, discriminare, bigotism sau orice tip de violență?”. După o astfel de logoree plină de inexactităţi și ură împotriva a ce este românesc, autorului ar trebui să i se ia licența de a practica „dreptul” în România.

 

Măi, „scârța scârța pe hârtie”  despre violența ta antiromânească n-ai nimic de spus? Cum se face și cum se definește atacul tău împotriva celor vizați în „aria calomniei” care - coincidență - sunt numai români? Curtea Penală Internațională a declarat statul Israel drept criminal de război și condamnat pentru crime împotriva umanității  Dar să nu ne mai mirăm. Oare autorul vrea să ne transmită că în România, căciula și pălăria trebuiesc înlocuite cu kipa? N-are decât s-o poarte pe creştetul său înfierbântat de ură împotriva poporului român, atâta vreme cât nu-i va mai ataca pe români! Dacă în România nu-i place, de ce nu pleacă în Israel?

 

Până atunci „dacă tăcea, filosof rămânea!”. Când javrele atacă, doar lașii se predau. Alo, domnilor „aleși ai neamului”, pe când o lege împotriva urii îndreptată spre poporul român?

 

Felicia Nichita-Toma - La Liceul din Voloca din Ucraina a sunat ultimul clopoțel

 

La Liceul din Voloca din Ucraina a sunat ultimul clopoțel

Felicia Nichita-Toma, Cernăuţi, Bucovina

01 Iunie 2025

 

În fagurele limbii române, dar cu un dăngăt plin de jale, a sunat ultimul clopoțel la Liceul din vechea și româneasca vatră Voloca pe Derelui

 

Deşi suntem de veacuri cu rădăcinile crescute în acest pământ străbun, ceea ce se întâmplă în  ultima vreme cu şcolile noastre româneşti, cu limba română, trezeşte tristeţe şi ne pune în gardă. Nu găsim, până ce, nici răspuns la întrebarea: ce vom face din 2027, când din 33 de licee vom rămâne doar cu 4 licee cu limba română de predare și 13 bilingve (cu limba de predare în română și ucraineană)?

 

E îngrijorător faptul că la Voloca, vatră veche românească, atestată documentar pentru prima dată cu aproape 500 de ani în urmă, în hrisovul emis de voievodul Petru Șchiopul din 30 martie 1575 (Teodor Bălan. „Documente bucovinene”, vol. I, 1507, 1653, pag 70- 73), conform legii ucrainene, din 2027, nu va mai fi liceu cu limba română de predare, ci doar gimnaziu, iar tinerii români își vor continua studiile la liceele cu limba ucraineană de predare din Cernăuți.

 

Pe parcursul a sute de ani volocenii  au vegheat și veghează  cu sacralitate la altarul Graiului Matern, pentru că poartă în suflet dragostea şi iubirea pentru valorile naţionale. La Liceul din Voloca excepţionalii dascăli veghează lumina Graiului Matern, a valorilor identitare. Noi, foştii elevi, le mulţumim pentru străduinţa de a-i instrui pe copii în limba română, în graiul strămoşilor.  Or, după cum afirma Nicolae Iorga „Şcoala cea mai bună e aceea în care înveţi înainte de toate a învăţa”, iar „cei care educă copiii sunt demni de mai multă onoare decât cei care le dau viaţă” (Aristotel).

 

Aici, în nordul istoric al Bucovinei, la Voloca,  limba română e la ea acasă. Dar şi tradiţiile, portul, cântecul şi dansul popular sunt păstrate cu pietate şi perpetuă din moşi-strămoşi. În pofida faptului că instruirea e în limba română,  Liceul din Voloca a fost desemnat cu ani în urmă cu Diploma de Merit şi Medalia de Argint,  participând la cea de-a 10-a expoziţie internaţională „WorldEdu”, organizată în capitala Ucrainei, or. Kiev, cu sprijinul Ministerului Învăţământ şi Ştiinţă al Ucrainei,  ceea ce dovedeşte încă o dată că instruirea în limba română nu e o piedică în calea afirmării, ba dimpotrivă, tinerii cunosc la perfecţie atât limba lor maternă, cât şi limba de stat, cea ucraineană, iar şcoala se evidenţiază printre instituţiile de învăţământ fruntaşe din raion şi regiune, cu locuri premiante la olimpiade.

 

Ultimul sunet de clopoţel va rămâne o zi esenţială în viaţa fiecărui absolvent al Liceului din comuna Voloca pe Derelui, raionul Hliboca. Amintiri unice, frumoase, pe care nu le va putea şterge nici timpul din inimile acestor tineri frumoşi, care trăiesc sentimente atât de bucurie, pentru că au avut pe parcursul anului realizări deosebite, cât şi de tristeţe, pentru că se despart de pruncie, de şcoala dragă. Or, tinereţea e cel mai mare atu al fiecărui om şi trebuie s-o trăiască cu demnitate pentru a profita din plin de ceea ce ne-a dăruit soarta. Acum, când orizontul spre viitor li e larg deschis, iar inima le bate mai puternic ca niciodată, amintirile copilăriei, clipele frumoase, trăite în şcoală, devin tot mai copleşitoare, mai încărcate de emoţii.

 

Astăzi, ultimul sunet de clopoțel la Liceul din Voloca a început, ca de obicei, cu rugăciunea „Tatăl Nostru” şi binecuvântarea  vrednicului slujitor la altarul Credinței și Neamului, protopopului Ion Gorda, parohul Bisericii „Sfântul Nicolae” din localitate, care, prin daru-i haric de a propovădui cuvântul dumnezeiesc, în cuvântul său preoţesc i-a îndemnat pe şcolari la credinţă, la ascultare şi muncă asiduă pe făgaşul învăţământului, la cinstirea şi respectarea celor vârstnici, a părinţilor, profesorilor.

 

Un cuvânt de încurajare a tinerilor care se despart pentru totdeauna de copilărie, de școala dragă, l-a avut primarul Valentin Hlopina, dar și directorul Marin Guraliuc.

 

Având ca liant dragostea tinerilor români din Voloca pentru Cuvântul Matern, faţă de Neam, de tradiții și obiceiuri, pe care le păstrează cu pietate, prin mesajul său evocativ, Excelența Sa Irina-Loredana Stănculescu a atins sufletul profesorilor, elevilor, mulţumindu-le pentru rezultatele frumoase la învăţătură, părinților și dascălilor pentru eforturile care le depun alături de copii pentru ca aceşti muguri ai viitorului societăţii să se realizeze reușit în viață, felicitându-i pe şcolari şi dascăli cu ultimul sunet, încheierea anului de învăţământ și urându-le absolvenților succese la răscrucea drumului, să-şi aleagă calea corectă, să-şi valorifice la maximum valorile, oportunităţile vieţii, să reprezinte destoinic şcoala, neamul, păstrându-şi limba, verticalitatea.

 

Conform tradiţiei, câţiva elevi din clasa a 11-a au depus flori la bustul lui Ştefan cel Mare din curtea şcolii, Voievodul moldav, graţie căruia mai vorbim în limba română, fiind omagiat aici în fiecare an și la 26 octombrie, de ziua victorioasei bătălii din Codrii Cosminului.

 

A fost o sărbătoare învăluită în lumina Graiului Matern, în lumina adevărului că cine studiază în Limba Maternă are perspective strălucite de viitor. Învăţând, desigur, şi limba de stat, copiii trebuie să-şi cunoască la perfecţie, să-şi iubească şi să-şi ocrotească limba maternă fără de care nu au viitor.

 

------------------------------------

Sursa - http://zorilebucovinei.com/news/show/6554/?fbclid=IwY2xjawKmgAtleHRuA2FlbQIxMABicmlkETBCRHd0 ... 30 mai 2025

Vasile Astărăstoae - Bioetica în vremuri de război

 

Bioetica în vremuri de război

Prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae

01 Iunie 2025

 

„Războiul nu creează nicio situație absolut nouă; pur și simplu agravează situația umană permanentă astfel încât să nu o mai putem ignora. Viața umană a fost întotdeauna trăită pe marginea unei prăpastii… Ne înșelăm când comparăm războiul cu „viața normală”. Viața nu a fost niciodată normală” (Clive Staples Lewis, 1898-1963).

 

După sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, Europa a trăit (chiar și în timpul războiului rece) cu iluzia că spectrul unui război mondial a fost îndepărtat. Realitatea este că, în toată această perioadă, războiul era prezent în diferite locuri din lume și milioane de oameni mureau sub privirile indulgente ale țărilor dezvoltate. Numărul ar fi cu mult mai mare dacă s-ar lua în considerare și civilii, care au murit din cauza luptei, de foame și boli rezultate din aceste conflicte sau în conflicte mai mici, care nu sunt considerate războaie. Războaiele sunt teribile, deoarece fac viața oamenilor nesigură, le scad standardele de trai, distrug mediul înconjurător și, dacă sunt purtate între țări înarmate cu arme nucleare, pot fi o amenințare existențială pentru umanitate. Bastian Herre afirmă „Câte războaie sunt evitate și dacă tendința de a mai puține morți în ele continuă, depinde de propriile noastre acțiuni. Decesele din conflicte au crescut recent în Orientul Mijlociu, Africa și Europa, subliniind că viitorul acestor tendințe este incert”.

 

În această notiță, dorim să expunem cât de comune sunt războiul și pacea între țări și care este rolul bioeticii în acest tablou.

 

Dreptul războiului

 

În 1625, în timp ce se afla la Paris, genialul olandez Hugo Grotius / Hugo de Groot (10 aprilie 1583 - 28 august 1645) și-a publicat capodopera juridică, De Jure Belli ac Pacis. Această carte reflectă luptele politice acerbe și violente atât în propria sa țară, cât și în Europa, în general, în special Războiul de 30 de ani, care izbucnise în 1618. Într-un pasaj celebru din De Jure Belli ac Pacis, Grotius a scris că: „Pe deplin convins… că există o lege comună între națiuni, care este valabilă atât în război, cât și dupa război, am avut multe și serioase motive să mă angajez să scriu despre acest subiect. În întreaga lume creștină, am observat o lipsă de reținere în legătură cu războiul, așa cum ar trebui să le fie rușine chiar și națiunilor barbare”.

 

Nimeni nu pune la îndoială că Pacea din Westfalia (încheiată în anul 1648 prin care a fost pus capăt Războiului de Treizeci de Ani), ale cărei tratate urmau să formeze un cod de drept public pentru Europa, a fost o întruchipare a principiilor pe care Grotius le-a enunţat în „De Jure Belli ac Pacis”. Convențiile internaționale valabile în prezent - Convențiile de la Haga din 1899 și 1907, celor două Tratate de la Geneva din 1929, Convențiile de la Geneva din 1949 (patru tratate și trei protocoale suplimentare care stabilesc standarde juridice internaționale pentru tratamentul umanitar în timpul războiului) - sunt fundamentate pe de ideile enunțate de Hugo Grotius.

 

Grotius a considerat că „Există legi ale războiului la fel ca și legi ale păcii”. Obiectivul practic al acestor legi este, după Grotius, de a minimiza vărsarea de sânge în războaie prin construirea unei teorii generale a dreptului (jurisprudentia), care să restrângă și să reglementeze războiul între diferite puteri independente.

 

Ce a spus Hugo Grotius despre război?

 

Grotius credea că ar trebui permise numai războaiele cu cauze drepte. Deoarece nu există un judecător pentru soluționarea judiciară între națiuni, războiul ca mijloc de soluționare a conflictelor trebuie tolerat. Cu toate acestea, cauzele războiului ar trebui limitate la cauzele de litigiu. Altfel spus există războaie drepte și războaie nedrepte.

 

Ideile despre „războiul drept”, dezvoltate în cetățile grecești și în Roma antică, au fost adaptate în secolele de după Hristos ca parte a Bisericii occidentale. Sfântul Augustin (354 – 430 d.Hr.) a stabilit condiții care trebuiau îndeplinite pentru ca războiul să fie permis. Ideile sale, dezvoltate mai târziu de Toma d’Aquino (1226 – 1274), Francisco de Vitoria (1480 – 1546), Balthazar Ayala (1548 – 1584) – în „De Jure et Officiis Belli”, Conrad Brunus (cca. 1495 – 1563) în „De Legationibus”, Albericus Gentilis (1552 – 1608) în „De Legationibus” și „De Jure Belli” s.a. au constituit fundalul lucrării lui Grotius. Contribuția importantă pe care o aduce Hugo Grotius este accentul pus pe ideea temperamenta belli, adică moderație în desfășurarea războiului.

 

Temperamenta Belli înseamnă moderație în desfășurarea războiului. „Ceea ce face ca regii și popoarele să fie vrednici de onoare este respectarea temperamenta belii: moderație și reținere în a-și urmări pretențiile drepte. O astfel de reținere provine dintr-un respect pentru dreptate – prin restrângerea mijloacelor de război doar la ceea ce este necesar pentru atingerea scopurilor – și, de asemenea, dintr-un simț al umanității” . Această preocupare umană pentru ceilalți urmărește să limiteze impactul războiului asupra nevinovaților și chiar asupra celor care luptă din partea opusă.

 

Hugo Grotius afirmă că protejarea vieții și integrității fizice a populației necombatante, a bunurilor (în special temple, spitale, clădiri etc.) constituie o obligație acoperită de jurisdicția internațională.

În zilele noastre, S. Lazar  vorbește despre Jus ad bellum (dreptul la război) și Jus in bello (dreptul în război).

Pentru a avea dreptul de a declanșa un război (Jus ad bellum) trebuie îndeplinite următoarele condiții:

- cauză justă;

- autoritate legitimă;

- războiul este purtat de o entitate care are autoritatea de a lupta în astfel de războaie;

- intenția corectă; acea entitate intenționează să atingă cauza justă, mai degrabă decât să o folosească ca scuză pentru a atinge un scop nedrept;

- perspectivă rezonabilă de succes; războiul este capabil să-și atingă obiectivele;

proporționalitate; bunul moral obținut prin război depășește răul moral;

- este o ultimă soluție (necesitate); nu există o modalitate mai puțin dăunătoare de a obține o cauză justă.

Dreptul în război (Jus in bello) impune:

- beligeranții trebuie să facă întotdeauna distincția între obiective militare și civili și să atace în mod intenționat doar obiective militare;

- prejudiciile prevăzute și realizate (neintenționat) trebuie să fie proporționale cu avantajul militar obținut;

- trebuie folosite cele mai puțin dăunătoare mijloace fezabile.

Aceste principii sunt valabile pentru conflicte armate între entități statale. Sunt însă foarte greu de aplicat în conflictele între o armată permanentă și un actor nestatal (de exemplu, insurgenți sau miliții ale mișcării de rezistență). Avem în astfel de situații, pe de o parte, o armată permanent (disciplinată de un stat) și un adversar înarmat, căruia îi lipsește un sistem de disciplină militară sau justiție militară. Un astfel de conflict deseori se desfășoară drept „capitole ale conflictelor prelungite, care curg și captează populațiile ostatice timp de decenii, consumând viețile generațiilor”.

 

O problemă controversată a ultimelor decenii este cea a „victimelor colaterale”. Abandonând principiul privind distincția între obiective militare și cele civile sunt atacate spitale, locașuri de cult, locuințe civile. Justificarea strategilor militari este că, frecvent, astfel de locații camuflează obiective militare ale inamicului și populația civilă reprezintă un „scut uman”. Faptul că adesea aceste informații sunt eronate, că victimele colaterale sunt „victime inocente” nu par să impresioneze „ulii războiului”. Iar actorii non-statali preferă astfel de obiective deoarece impactul psihologic este semnificativ.

 

Bioetica și războiul

 

Pare paradoxal, ținând cont de amploarea fenomenului, dar bioeticenii au abordat rar subiectul bioetiicii în situațiile de conflict armat. Există un număr mic de cercetări în acest domeniu, majoritatea evidențiind în principal obligațiile medicilor față de pacienți. Războiul pune dileme etice semnificative pentru profesioniștii din domeniul sănătății care ar putea fi sintetizate astfel:

 

Conflictul între loialitatea față de stat și cea față de pacienți. În îngrijirea victimelor conflictelor armate, medicii sunt obligați să pună etica medicală înaintea scopurilor militare. În timp ce cadrul normativ al războiului este clar și acceptat de aproape toate țările, în practică, restricțiile privind violența sunt încălcate continuu, iar siguranța și independența profesioniștilor din domeniul sănătății nu sunt asigurate. Principiul umanității și principiile eticii profesionale și globale resping ideea de necesitate militară.

 

Datoria de a accepta riscurile la adresa siguranței personale pentru a îngriji pacienții.

 

Nondiscriminarea - toți pacienții, civili sau militari,amici sau inamici, indiferent de etnie sau religie vor trebui să beneficieze de standardul maxim de îngrijiri posibile în acel loc. În opinia mea, modalitatea de triaj a răniților în timp de război impusă din rațiuni pragmatice de militari - tratarea cu prioritate a celor cu răni ușoare și abandonarea celor cu răni grave este un exemplu de discriminare.

 

Cercetarea - în zonele de război se poate efectua numai cu respectarea integrală a principiilor eticii cercetării, în special, consimțământul informat și demnitatea persoanei.

 

Responsabilitățile practicienilor din domeniul sănătății și ale oamenilor de știință, legate de dezvoltarea armelor chimice și biologice și participarea medicului la interogatorii și torturi în timp de război; medicii ar trebui să se abțină de la astfel de activități.

 

Personalul medical nu trebuie să participle la lupte cu excepția când viața pacienților săi este pusă într-un pericol grav și iminent, iar pericolul nu poate fi înlăturat altfel.

 

Au apărut și alte discuții pe subiecte selectate, cum ar fi responsabilitatea socială a medicilor de a reduce amenințarea războiului nuclear.

 

Dincolo de aceste probleme se impune faptul că războiul nu este doar o confruntare armată, dar și o criză de sănătate publică creată exclusiv de om. Cercetările au dovedit de mult timp că sănătatea umană este direct afectată de determinanții sociali, cum ar fi veniturile și protecția socială, educație, condițiile de viață în muncă, securitatea alimentară, locuințe, facilități de bază și mediu, dezvoltarea copilăriei timpurii, conflict structural și accesul la servicii de sănătate la prețuri accesibile de calitate decentă.

 

Există diferite moduri în care mai multe elemente interacționează pentru a crește riscul de boală și deces într-o populație. Într-un război, oamenii, neavând acces la hrană și îngrijiri medicale, devin malnutriți, ceea ce, la rândul său, duce la imunosupresie, favorizând răspândirea agenților patogeni infecțioși. O proporție substanțială a deceselor în război au fost indirecte, cauzate nu de împușcături sau explozii, ci de boli, înfometare și expunere (18). De la sfârșitul anilor 1980, malnutriția și bolile, nu rănile de luptă, au fost principalele cauze de deces în războaiele de pe tot globul.

 

În toate războaiele purtate între 2004 și 2007, pentru fiecare individ care a murit violent în luptă, se estimează că alte patru persoane au murit din cauza bolilor și a malnutriției legate de război. Femeile și copiii suferă cele mai multe dintre efectele indirecte ale războiului: malnutriție, probleme legate de sarcină și naștere, boli infecțioase, boli netransmisibile (de exemplu, cancer), tulburare de stres post-traumatic și afectarea sănătății mintale. În 2017, numărul estimat de femei și copii afectați de conflictele armate - peste 630 de milioane - a reprezentat 8% din populația lumii.

 

Efectele asupra sănătății la nivel de populație provocate atât de războiul convențional, cât și de cel neconvențional ar trebui să fie de o importanță capitală pentru bioetică, un domeniu axat pe sănătate și pe valorile umane. Bioetica poate contribui la analize normative ale războiului, subliniind acest element trecut cu vederea în discuțiile obișnuite despre etică și război.

 

Jecker și colab. propun să se trateze războiul ca o criză de sănătate publică și propune șase principii de bioetică pentru dimensiunile de sănătate publică ale războiului: justiție în sănătate, responsabilitate, vieți demne, sustenabilitatea sănătății publice, non-vătămarea și maximizarea sănătății publice.

 

- Justiție în sănătate: reducerea poverii disproporționate pe care războiul o are asupra sănătății populațiilor civile din zonele de război, în special a femeilor și a copiilor. Prevede distribuirea echitabilă a beneficiilor și a sarcinilor legate de sănătate, inclusiv a beneficiilor pentru sănătate și a daunelor pentru populația civilă. Recunoaște o responsabilitate specială față de populațiile cele mai vulnerabile la impactul negativ asupra sănătății, inclusiv femeile, copiii, persoanele strămutate, persoanele cu dizabilități, persoanele în vârstă și popoarele indigene.

 

- Responsabilitate: tragerea la răspundere a părțile în conflict pentru impactul războiului asupra sănătății publice. Baza etică a responsabilității este respectul față de persoane, care se datorează tuturor persoanelor pe baza demnității și valorii lor ca persoane. Nerespectarea oamenilor poate presupune să acceptăm ca tactici, precum violul, tortura sau folosirea scuturilor umane să pară mai acceptabile. Responsabilitatea îi obligă pe factorii de decizie să extindă demnitatea și recunoașterea victimelor civile ale războiului, recunoscând prejudiciile pe care deciziile lor le pot crea. În loc să tolereze vătămări gratuite, cum ar fi violența sexuală, responsabilitatea cere părților în conflict să fie considerate responsabile pentru actele lor.

 

- Viață demnă: susține capacitatea oamenilor de a duce o viață demnă, inclusiv capacitatea minimă de a fi sănătoși.

 

- Durabilitatea sănătății publice: includerea sustenabilitatea sănătății publice în definiția „succesului” războiului. Denumește cerința etică de a menține capacitatea de sănătate publică a populațiilor afectate de război. Necesită susținerea capacității oamenilor de a duce o viață sănătoasă atât în timpul războiului, cât și în perioada de după război (adică, în timpul păcii). Sustenabilitatea sănătății publice plasează aceste consecințe direct pe umerii planificatorilor militari. De asemenea, leagă sănătatea publică în timpul războiului de sănătatea publică în timpul păcii, susținând sisteme fiabile, care asigură securitatea sănătății pe termen lung.

 

- Non-vatamarea: limitarea efectele nocive ale războiului asupra necombatanților

 

- Maximizarea sănătății publice: compararea efectele războiului asupra sănătății publice cu alternativele sale. Maximizarea sănătății publice prevede crearea celui mai mare echilibru între beneficiile sănătății publice și daune. Când deliberăm despre necesitatea războiului, maximizarea sănătății publice ne instruiește să comparăm impactul războiului cu alternativele sale, cum ar fi sancțiunile economice, embargourile asupra armelor, diplomația, rezistența nonviolentă, stimulentele pozitive sau asistența militară. Pe această analiză, necesitatea morală a războiului se bazează pe afirmațiile ex ante despre rezultatele viitoarelor alternative, cum ar fi neacționarea pentru a evita o amenințare. Această evaluare necesită luarea în considerare a șansei ca fiecare posibilitate alternativă să atingă (sau să se apropie suficient) obiectivul războiului. Mai mult decât atât, necesită luarea în considerare, pentru fiecare alternativă, dacă este probabil să fie eficientă în protejarea drepturilor fundamentale ale omului și în distribuirea echitabilă a costurilor și beneficiilor.

 

Bioetica poate ajuta inclusiv în perioada de după război când susținerea sănătății publice devine mai puțin riscantă pentru oamenii de pe teren, iar ceea ce este stabilit promite a fi mai durabil decât era atunci când războiul era în desfășurare.

 

O evaluare bioetică bine structurată poate îmbunătăți procesul și rezultatul deciziilor de medicină clinică, dar, în plus, ar putea îmbunătăți deciziile legate de război, cultivând un mediu etic și ar putea servi ca susținători ai populațiilor civile afectate de război.

 

Concluzie

 

Bioeticienii ar trebui să-și îndreptate atenția asupra efectelor războiului asupra sănătății. În calitate de bioeticieni, ar trebui să analizam consecințele războiului asupra omenirii , să atragem atenția asupra costului uman total al războiului și să promovăm pacea.

 

Poate cea mai bună încheiere este un fragment din L’Avenir sanglant (1889) scris de Henry Dunant: „Războiul, acea știință a dezordinei, […] nu ucide doar corpul, ci de prea multe ori ucide și sufletul. Înjosește, corupe, ofilește, degradează. Sub cele mai înșelătoare aparențe, este sursa a o mie de lucruri degradante, crude, bestiale. Brutalitatea ei devorează și devine ură aprigă: splendoarea ei se transformă în întuneric. Întunecă, îndoaie și distorsionează mințile, înlănțuiește sufletele pe care nu le distruge” (Henry Dunant).

 

P.S. 1. Regele Suediei Gustav al II-lea Adolf (1594-1632) a fost un admirator a lui Hugo Grotius. În campania victorioasă din Europa continentală, a luat cu el doar două cărți : Biblia și De Jure Belli ac Pacis. Înainte de moartea sa, pe câmpul de luptă de la Lützen (luptă câștigată de suedezi) l-a recomandat pe Grotius marelui său cancelar, Oxenstierna. În 1634, regentul suedez, Axel Oxenstierna, i-a oferit lui Hugo Grotius funcția remunerată de ambasador al Suediei la Paris.

 

Bibliografie selectivă

 

- Herre Bastian, Rodés-Guirao Lucas, Roser Max, (2022) War and Peace, ourworldindata.org/war-and-peace

- Herre Bastian (2024) - „Millions have died in conflicts since the Cold War; most of them in Africa and intrastate conflicts” Published online at OurWorldinData.org. ourworldindata.org/conflict-deaths-breakdown

- Hugo Grotius. Despre dreptul războiului și al păcii: traducere, note și comentarii de George Dumitriu, Editura Științifică, București, 1968

- Lazar, S. 2020. War. In Stanford encyclopedia of philosophy, ed. E. N. Zalta. plato.stanford.edu/archives/spr2020/entries/war/

- Walzer, M. 2015. Preface to the fifth edition. In Just and unjust wars: A moral argument with historical illustrations, ed. M. Walzer, 5th edition. New York.

- Arawi, T., and G. S. Abu-Sittah. 2022. Bioethics in conflict zones. AMA Journal of Ethics 24 (6):455–6. doi: 10.1001/amajethics.2022.455.

- Michael Gross, Bioethics and Armed Conflict, The MIT Press,2006

- Steven Miles, The Torture Doctors: Human Rights Crimes and the Road to Justice Georgetown University Press 2020

- Daniel Messelken, David Winkler, Ethics of Medical Innovation, Experimentation, and Enhancement in Military and Humanitarian Contexts, Springer, 2020

- Michael Gross, Military Medical Ethics in Contemporary Armed Conflict: Mobilizing Medicine in the Pursuit of Just War, Oxford Univ.Press, 2021

- Barry Hoffmaster, Cliff Hooker, Re-Reasoning Ethics, The MIT Press, 2023

- Nataliia Boichenko, Challenges of War for Bioethics: The Ukrainian Experience, Core, 2023, core.ac.uk/download/591206729.pdf

- Ten Have, H. 2023. Bioethics and war. The Hastings Center Report 53 (3):2. doi: 10.1002/hast.1482.

- Robert Baker, Making Modern Medical Ethics, The MIT Press, 2024

- März JW, Messelken D, Biller-Andorno N. Bioethics challenges in times of war. Bioethics. 2025 Jan;39(1):3-4. doi: 10.1111/bioe.13383. PMID: 39699268.

- Gostin, L. O., and M. Powers. 2006. What does social justice require for the public’s health. Public health ethics and policy imperatives. Health Affairs 25 (4):1053–60.

- World Health Organization (WHO). 2024. Health topics: Social determinants of health. Geneva: WHO. who.int/health-topics/social-determinants-of-health#tab=tab_1

- Hasell, J. 2022. Counting world conflict deaths: Why do sources differ? Our world in data. ourworldindata.org/counting-conflict-deaths

- Mazzarino, A., M. C. Inhorn, and C. Lutz. 2019. Introduction: The health consequences of war. In War and health: The medical consequences of the wars in Iraq and Afghanistan, eds. C. Lutz and A. Mazzarino, 1–36. New York: New York University Press.

- Savell S. 2023, May 15. How death outlives war: The reverberating impact of the post-9/11 wars on human health Brown University, Watson Institute for International and Public Affairs.

- Geneva Declaration Secretariat. 2008. Global burden of armed violence. New York: Cambridge University Press.

- Geneva Declaration Secretariat. 2008. Global burden of armed violence. Geneva: Geneva Declaration Secretariat. unodc.org/documents/data-and-analysis/Crime-statistics/Global-Burden-of-Armed-Violence-full-report.pdf

- Bendavid, E., T. Boerma, N. Akseer, A. Langer, E. B. Malembaka, E. A. Okiro, P. H. Wise, S. Heft-Neal, R. E. Black, Z. A. Bhutta, et al. 2021. The effects of armed conflict on the health of women and children. Lancet 397 (10273):522–32. doi: 10.1016/S0140-6736(21)00131-8.

- Jecker NS, Atuire C, Ravitsky V, Behrens K, Ghaly M. War, Bioethics, and Public Health. Am J Bioeth. 2024 Jul 22:1-15. doi: 10.1080/15265161.2024.2377118. Epub ahead of print. PMID: 39037719.

- Levy, B. S. 2022. A public health perspective on war. In From horror to hope, ed. B. S. Levy, 3–15. New York: Oxford University Press.

- Razum, O., H. Barros, R. Buckingham, M. Codd, K. Czabanowska, N. Künzli, K. Lyubomirova, R. Otok, C. Signorelli, and J. Middleton. 2019. Is war a man-made public health problem? Lancet 394:613. doi: 10.1016/S0140-6736(19)31900-2.

- Pattison, J. 2018. The pragmatic approach. In The alternatives to war, ed. J. Pattison, 18–38. New York: Oxford University Press.

- Dubler, N. N., and C. B. Liebman. 2021. Bioethics Mediation: A Guide to Shaping Shared Solutions, Revised and Expanded Edition. Nashville, TN: Vanderbilt University Press.

- Henry Dunant, L’Avenir sanglant. Ed. ZOE, Paris, 1998

sursă foto: amazon.com - Banksy - Love Amidst War Poster

----------------------------------

sursa - https://astarastoae.wordpress.com/

sursa foto - sursă foto: amazon.com – Banksy – Love Amidst War Poster

Nicolae Mareș - 31 august 1939 - Ultima zi de pace

 

31 august 1939 - Ultima zi de pace

Prof. dr. Nicolae Mareș, Scriitor, publicist

01 Iunie 2025

 

Extrase necunoscute din agenda lui  Gafencu, Armand Călinescu şi Fabricius

 

În pragul izbucnirii celui de al doilea război mondial, diplomaţii străini acreditaţi la Bucureşti au întreprins tot felul de  demersuri diplomatice, mai mult sau mai puţin importante, la Ministerul Afacerilor Străine sau la guvernul român. Cea mai articulată acţiune care a avut loc în ziua respectivă fost audienţa făcută de ministrul german acreditat în România, W. Fabricius, la ministrul afacerilor străine, direct la Grigore Gafencu, urmată chiar în aceeaşi zi, cu o întrevedere avută cu primul ministru român, Armand Călinescu.

 

Azi, ştim - din arhivele Ministerului Afacerilor Străine -, că demersul reprezentantului german a fost făcut din dispoziţia  Berlinului. La fel ca şi cel întreprins, la 23 august 1939, de însărcinatul cu afaceri, Stertzler, făcut tot la G. Gafencu, ambele vizând preocupările Reichului de a avea în mod cert asigurate livrările de petrol din România.

 

În audienţa însărcinatului cu afaceri, acesta a mai dorit să afle şi  poziţia României, în legătură cu pactul germano-sovietic – Ribbentrop-Molotov -, semnat chiar în ziua respectivă. Se pare că el a fost primul diplomat care a informat pe factorii români cu privire la documentul semnat la Moscova, bineînţeles nu şi despre prevederile secrete, pe care nici el nu le cunoştea. Întors din concediu la Bucureşti, şeful misiunii, Fabricius, cu siguranţă, pe baza instructajului făcut la Berlin, a încearcat şi el să afle cât mai grabnic care este atitudinea României în criza actuală.

 

Uşor s-a reţinut atunci ca şi azi preocuparea primordială a trimisului german ca raporturile economice germano-române să nu întâmpine nici o piedică. În acelaşi timp, Fabricius  urmărea  ca  - pe cât posibil - să fie  anihilate pe timp de război raporturile de alianţă româno-polone.

 

De mai mult vreme se dovedea - şi se va dovedi tot mai pregnant -  că serviciile de  informaţii germane (cârtiţele şi coloana a V-a) acţionau foarte intens în spaţiul român şi polon pentru a cunoaşte intenţiile părţilor, urmărind tot  ce de  mişcă  sau aveau de gând să fie pus în aplicare,  prin planurile lor de acţiune, decidenţii polonezi.

 

Zvonuri  absurde sau intrigi ridicate de reprezentanţii germani la Bucureşti

 

Astfel, în audienţa acordată de şeful externelor ministrului german Fabricius, acesta  îi aduce la cunoştinţă ministrului Grigore Gafencu că  s-ar afla la Constanţa 3 000 de lăzi încărcate cu bombe incendiare în tranzit spre Polonia şi cere, în mod imperios, autorităţilor româneşti, în numele guvernului german: ca partea română să oprească tranzitul acestui material de război. Subliniază că acesta este: „evident destinat războiului, război  care poate începe mâine între Polonia şi Germania”. Nu putem să nu remarcăm precizia datelor puse în discuţie de reprezentantul german acreditat la Bucureşti.

 

Pus într-o oarecare  încurcătură cu această problemă eminamente de  politică internă şi nu externă, ministrul român, Grigore Gafencu, l-a asigurat pe  interlocutor că va încunoştinţa guvernul nostru despre această cerere, însă a ţinut să îşi exprime prieteneşte nedumerirea sa că Germania poate  face o asemenea cerere, fără a-i putea spune în virtutea cărui drept (drept  internaţional) ar putea interveni România pentru a opri un asemenea tranzit de  mărfuri pe teritoriul ei, atâta vreme cât ţara noastră se află încă în stare de pace.

 

Se dovedea încă o dată că principiile cele mai simple de  drept internaţional nu aveau prea mare importanţă pentru reprezentantul Reichului  german, arogant şi bătăios  ca şi liderul său de la Berlin.

 

În aceiaşi audienţă, Fabricius i-a mai ridicat lui Gafencu şi faptul că minoritatea germană ar avea cunoştinţă despre un ordin al Siguranţei că, în cazul în care ar izbucni războiul între Germania şi Polonia, în România ar urma să fie arestaţi un număr neprecizat de fruntaşi ai minorităţii germane.

 

La netemeinicia afirmaţiilor făcute de  Fabricius, răspunsul lui Gafencu a fost cât se poate de tranşant. Şeful român al externelor i-a  replicat  că nu poate fi vorba decât de un zvon absurd sau de o intrigăm respingându-i astfle netemeinicia intervenţiei. Gafencu i-a mai spus că nici nu are  nevoie să se mai informeze pe lângă Ministerul de Interne, ci îi declară categoric că nimeni nu a dat un asemenea ordin în România şi că nimeni nu se va atinge de minoritarii germani, care - ca toţi cetăţenii români - se bucură de protecţia legilor româneşti.

 

Profesionist până în măduva oaselor, Grigore Gafencu îl informeză imediat pe Armand  Călinescu despre plângerile  lui Fabricius, iar primul ministru îl cheamă în audienţă pe şeful misiunii germane în România în aceiaşi zi. [1]

 

România va executa cu loialitate angajamentele sale, dar contează pe reciprocitate din partea Germaniei.

 

La întrevederea de la primul ministru, Fabricius lasă ”garda mai jos”, spunându-i că, întors din concediu, a găsit o atmosferă foarte bună la Bucureşti şi dorinţa de a se menţine neutralitatea. Fireşte, crede încă în putinţa de a se înlătura războiul (care, implacabil, în noapte respectivă va izbucni şi despre care  cu siguranţă ştia, de vreme ce  abia se întorsese de la Berlin), deoarece negocierile continuă. Semnalează însă unele articole din presa străină  (sic!) în care se vorbeşte despre noi angajamente ce ar fi luat România faţă de Polonia şi Turcia şi adaugă că asemenea ştiri sunt de natură să tulbure atmosfera.

 

Răspunsul demn al primului minstru român a fost că nu are nevoie să arate  lipsa de seriozitate a acestor articole, căci nu obişnuieşte să dea dezminţiri pentru a încinge polemici cu presa străină, devenind astfel parte la toate  manevrele ziariştilor. N-a ezitat  să îl prevină pe reprezentantul Germaniei la Bucureşti că se poate aştepta şi în viitor la asemenea intrigi de presă şi că n-ar fi cazul să le bage în seamă.

 

Punerea la punct suficient de demnă a ministrului german îl face  pe acesta să nu insiste şi să treacă pe un ton mult mai conciliant, afirmând că ar fi mulţumit de evoluţia şi stadiul relaţiilor actuale, menţionând că ar dori să se continue în acelaşi fel şi îndeosebi să se poată executa convenţia economică.

 

A fost un bun prilej  pentru Armand Călinescu să îi răspundă că politica României a fost şi este foarte simplă. Relaţiile româno-germane sunt comandate de interesele economice complimentare ale economiilor  celor două ţări. Este o situaţie pe care nu a avut a o crea România, ci a rezultat din situaţia celor două ţări. Aceeaşi a fost problema şi în trecut, înainte de războiul mondial. De aceea partea română a încheiat cunoscutul tratat (acordul economic din 23 martie), în care se găsesc satisfăcute interesele ambelor state. S-a spus, a menţionat primul ministru,  şi în discursuri publice că în acest mod, România va executa cu loialitate angajamentele sale. Bine înţeles, România a contat pe reciprocitate, în sensul că şi Germania va livra punctual comenzile româneşti. Armand Călinescu nu s-a sfiit să îi spună lui Fabricius că Germania este  datoare României, care până în momentul respectiv îi livrase în plus din contingentul de petrol chiar peste cotă, iar partea germană oprise din unele transporturi de armament.

 

La observaţia primului ministru, reprezentantul Germaniei la Bucureşti recunoaşte că România şi-a îndeplinit angajamentele, înştiinţându-l că s-a făcut o greşeală în Germania, dar că transporturile de armament vor urma regulat.

 

Armand Călinescu a continuat spunându-i ”că nu a putut cândva – diplomatul german - să observe o rezervă la noi în ce privesc problemele politice; aceasta (rezerva) se datora exclusiv Ungariei, care manifesta zgomotos pretenţiuni teritoriale asupra României şi lăsa să se înţeleagă că este susţinută de Germania în această direcţiune”, plângere deloc blândă s-ar putea spune.

 

La această remarcă, făcută aşadar fără menajamente de Armand Călinescu,  ministrul Fabricius i-a răspuns  că, Führerul nu a susţinut niciodată aceste revendicări. De altfel ”Ungaria – a continuar el -  nu a arătat niciodată vreo linie de rectificare a graniţei, ci a cerut întreg Ardealul. Ori aceasta nu ar putea fi sprijinit de Germania, care încheind convenţia economică cu noi, s-a gândit la economia României în hotarele ei actuale, întregi. De asemenea minoritatea germană trăieşte mult mai bine sub Români şi ar fi neraţional să se dorească a merge sub Unguri”.

 

Răspunsul de mai sus pe care i-l dă lui Armand Călinescu reprezentantul Germaniei la Bucureşti va fi întărit şi de argumentul că România cunoaşte bine cele spuse de Hitler atât regelui cât şi lui Gafencu. Adăugă că Fuhrerul în persoană a subliniat  că, deşi a existat o cofraternitate de arme cu Ungaria în războiul mondial, din aceasta nu ar rezulta vreo obligaţie morală pentru Germania, întrucât în realitate nu Ungaria a venit în ajutorul Germaniei, ci Germania a făcut războiul antrenată de unguri.

 

Aceasta îi dă prilejul primului ministru român, să se întrebe, şi nu retoric,  pentru ce, atunci când România a propus un pact de neagresiune Ungariei, propunere de dată foarte recentă, Berlinul nu a consiliat-o să accepte. Surprins de întrebare, Fabricius a spus că în timpul din urmă „Germania s-a abţinut de a da consilii la Budapesta”.

 

Armand Călinescu nu ezită să îi spună că o poziţie favorabilă în această direcţie ar fi fost şi în interesul Germaniei, care ar fi trebuit să înţeleagă în această acţiune diplomatică o manifestare vizibilă a dorinţei României de a păstra o atitudine pacifică, deoarece ”Ungaria cu care doream să încheiem un pact de neagresiune este aşezată între ţările noastre şi face astfel imposibilă orice luptă între noi”. La aceasta, ministrul Fabricius cu un aer de surprindere plăcută îi mărturiseşte primului ministru că nu au înţeles astfel.

 

”Regret că nu aţi înţeles-o, a fost  răpsunsul primului ministru, deoarece imediat după ce s-a dat nota domnului Bardossy (ministrul Ungariei în România), a fost chemat domnul Steltzer şi i s-a comunicat acest fapt”. Din nou pus în încurcătură, Fabricius dă următorul răspuns: „Este adevărat că Domnul Steltzer a comunicat faptul la Berlin, dar n-a sesizat acest înţeles. Sunt bucuros să-l aflu şi voi telegrafia imediat la Berlin”.

 

V-aţi înţeles cu Sovietele. Nu mai rămâne decât să le recunoaşteţi şi zonă de influenţă spre România

 

”Prin urmare – a continuat primul ministru –  iată un act în care dumneavoastră trebuia să vedeţi un gest amical. Dar voi sublinia îndată şi un al doilea. Şi domnul Göring şi domnul Hitler au spus Majestăţii Sale că ceea ce îi preocupă îndeosebi este ca noi să nu manifestăm prietenie Sovietelor. Putem avea orice înţelegere cu Franţa şi Anglia. E firesc. Dar o înţelegere cu Rusia ar fi interpretată ca un act inamical faţă de Germania. Ei bine noi deci am fi putut încheia oricând un pact de neagresiune cu Moscova şi am fi avut tot interesul să o facem; ne-am abţinut tocmai pentru a vă fi agreabili. Ori dumneavoastră acum v-aţi înţeles cu Sovietele. Nu mai rămâne decât să le recunoaşteţi şi zonă de influenţă spre România”. Ştia oare primul ministru român că germanii şi ruşii făcuseră deja târgul?

 

Ministrul German recunoaşte că tratatul a fost semnat, şi explică aceasta prin schimbarea de atitudine a Moscovei, care a devenit antisemită (?),adaogă însă că nu ştie încă precis nimic în ce priveşte pactul germano-rus, fiindcă Ribbentrop nu l-a informat, dar socoteşte imposibil ca să se fi dat Sovietelor vreo încurajare pentru două motive: mai întâi, pentru că Gurile Dunării – fluviul cel mai important pentru ei – nu pot fi lăsate altora decât Românilor cu care au înţelegerea economică şi apoi fiindcă în Basarabia este o puternică minoritate germană, care este mulţumită în România.

 

”Fiindcă îmi vorbiţi de Germanii din Basarabia, pot să vă dau o informaţie în treacăt. Domnul Heydrich (consilier pe probleme minoritare ) mi-a vorbit ieri despre unele doleanţe privitoare la şcolile confesionale din acea regiune. I-am promis să examinez chestiunea şi astăzi îl aştept să-i comunic că i-am dat întreaga satisfacţie în această chestiune.

 

Pus în faţa altei situaţii inedite cumva  pentru şeful misiunii, acesta  i-a răspuns primului ministru cu voiciune că aceasta este un lucru admirabil şi va comunica imediat la Berlin despre  atitudinea respectivă , fiind sigur că va produce o excelentă impresie şi va contribui la edificarea asupra intenţiilor României.

 

A împiedica tranzitul nu mai este un act de neutralitate

 

Numai după acest  schimb, am putea spune nu de amabilităţi, Fabricius îi spune primului ministru cu aerul de a-i da în treacăt o ştire, că ar fi vorba despre tranzitul prin România a unor bombe incendiare pentru Polonia. A mai adaugat că ar face o bună impresie la Berlin, dacă România –  sub motivul – că ni se îngreunează traficul, ar opri acest tranzit.

 

Armand Călinescu îi răspunde că chestiunea respectivă i-a fost comunicată  deja de ministrul Gafencu. Nu ştie dacă faptul este real, nu a  primit încă raportul, dar oricum ar fi, am examinat chestiunea din punct de vedere juridic şi socoteşte că e bine să-i spună de la început, pentru a nu avea discuţiuni la fiecare caz în parte, că după dreptul internaţional, transportul de armament nu poate fi refuzat de o ţară neutră. În timpul marelui război, România a lăsat să treacă material militar spre Turcia şi Bulgaria, precum şi spre Serbia. De altfel, a împiedica tranzitul nu mai este un act de neutralitate, ci este un act de parţialitate şi înseamnă încercuirea unei ţări. Dacă vor să împiedice aprovizionarea Poloniei, nu au decât să oprească transporturile în Mediterana.

 

”Nu vă consiliez să ridicaţi această problemă, fiindcă atunci dacă şi Franţa, Anglia şi Polonia ne-ar cere să nu vă livrăm petrol, care este un material de război, ce ar trebui să răspundem? Şi adaog, situaţia ar fi mai grea, căci pe când la tranzitul de armament este numai o operaţie de transport, la petrol este mai mult, este o furnizare, deci oarecum o participare”.

 

Fabricius a încearcat să invoce art. 16 al pactului Societăţii Naţiunilor şi fără a insista, spune că totuşi dacă România ar putea găsi unele motive de a nu îngădui transportul, Germania ar fi mulţumită. [2]

 

Nu se văd încă semnele recunoştinţei

 

Cele două documente inedite aflate în arhiva Ministerului de Externe se constituie în  file de sinceră prietenie pentru cauza Poloniei, manifestate pentru a câta oară? Şi, iată cum, cu doar câteva ceasuri înainte de izbcunirea războiului, care bătea tot mai tare la uşă, verticalitatea şi înţelepciunea  politică manifestate de cei doi patioţi şi lideri români, buni unor cunoscători ai dreptului internaţional, personalităţi cu dreptatea şi credinţa în inimă, care erau hotărâţi ca  sub nici o formă dreptul să rămână bruscat de  forţe oarbe.

 

Toate acestea se vor a fi şi avertismente hotărâte date Germaniei de principalii lideri ai executivului român că va ajuta statul polon să îşi tranziteze prin România, armata şi populaţia, cât şi tezaurul său, inclusiv patrimoniul cultural milenar, mai scump decât aurul pentru orice ţară din lume.  Au trecut 70 de ani şi pentru toate acestea, România n-a primit încă semnele de recunoştinţă cuvenite. Un pasaj închis până şi circulaţiei, care mărgineşte gardul ambasadei române de la Varşovia de un bloc din vecinătate şi care poartă numele  lui Armand Călinescu, fără ca cei 50 metri de „stradă” să figureze în nomenclatorul de străzi al Varşoviei nu-i suficient.

------------------------------------------------------

 [1] . Cf.  AMAE, Fond 79, Germania, vol. 77  312-313 ; idem Fondul 71/România vol. 269/1939 pp. 255-256)

 [2] Cf. AMAE, Fondul 71/România, vol. 269/1939, ff. 257-261.

Grid Modorcea - Experimentul România onestă

 

Experimentul România onestă

Grid Modorcea, Dr. în arte

01 Iunie 2025

 

STRUTOCAMILA 2025

Grea mai e soarta scriitorului și artistului de azi! Nu mă gândesc la situația lor materială, la faptul că sunt ignorați de malaxorul puterii (în recentele alegeri nu am auzit nici un candidat să vorbească de literatură și artă), ci mă refer la creația propriu-zisă. Deși arta și literatura sunt menite să aducă pace, să unească oamenii, nu să-i dezbine, cred că azi autorii au primit o grea lovitură, fiind nevoiți să-și reconstituie din temelii natura creației. Definiția cea mai simplă a artei și literaturii este reflectarea realității. Ce realitate curentă ar trebui să reflecte o operă literară sau artistică?

 

O realitate de Evul Mediu. România de azi este un experiment, ea nu poate fi redată posterității decât prin imagini à la Hieronymus Bosch. Însăși calea religioasă ține de un misticism întunecat. Totul este ocult și cu inserții obscurantiste. Artiștii plastici sunt cei mai fertili în a ilustra haosul existențial în care trăim. Am arătat punctual ce revelații mi-au produs expozițiile prezentate de „Galeria Kulterra”. Vedeți arta ieșeanului Obie Platon și aveți imagini echivalente cu arta lui Bosch. Sau alt caz notabil, Quentin Hubert, care a venit din Franța cu o demonstrație plastică prin care ne-a propus soluția marxistă. Realitatea este atât de confuză încât nu-i nici o mirare că politicul îi preocupă pe artiști, că vedem curent ancorări ciudate, ca în realitate, unde domină extremismul, vezi cazul unor politicieni (chiar europarlamentari) ai României care îl celebrează pe Zelea Codreanu sau preiau simbolurile naziste.

 

Recentele alegeri ne-au arătat că există două Românii, sunt numite, una suveranistă, alta pro-Europa, pro-America, deși mi-e greu să cred că un naționalist poate ignora binefacerile culturii engleze sau franceze. Dar alegerile și-au spus cuvântul, ne-au oferit aceste două direcții. Însă eu am arătat nu o dat că există mai multe Românii. România forumiștilor e ignorată, dar e foarte puternică, seamănă cu Vox Populi. Uitați-vă pe internet, câte inversiuni sunt legate de săraca țară. Recent, am primit un adevărat manifest, semnat de sute de personalități artistice și politice, care poartă acest titlu: „Planul ocupării României de către evrei?”, cu un corolar: „Un plan ocult de strămutare a Israelului în… România?”

 

E grea soarta României dacă asta este situația. Nu mai e nici un secret că Nicușor Dan a fost susținut de Zukermani. Nu are rost acum să intrăm în istorie. Am dedicat problemei evreiești câteva cărți, printre care și „Compendiu de cultură evreiască”, încercând să continui cercetările lui Eminescu. Problema României nu sunt evreii, sunt românii, nu evreii sunt alterați, ci românii. Uitați-vă numai la ce conducător au ales, între un „sălbatic” și un „autist”, au ales un ateu cu chipă, care trăiește în concubinaj și are o fetiță pe care o cheamă Atheea (fiindcă el e ateu, a creat femininul, și-a numit fiica ateea!). Vă dați seama în ce confuzie trăiește acest om? Își acoperă lipsa de substanță cu o spoială demagogică. Uitați ce se întâmplă acum, chiar sub nasul lui, CCR a dispus ca declarațiile de avere ale demnitarilor nu trebuie să includă și veniturile familiei (soție, copii). Adică ei pot să-și transfere milioanele furate de pe cardul lor pe al soției sau al copiilor!  CCR, care a făcut numai rău României, continuă să facă. Și Nicușor ce face? Declară că e informat la timp! Adică se face că lucrează, cum îl îndemna la revoluție Caramitru pe Dinescu!

 

Nicușor bate la tobă e total condus din umbră. Dar și pe față. Discută cu Trump. Parteneriat: Muniție pentru tancuri Abrams și magazinele din țară pline de vânzători asiatici și arabi, pe care Trump îi expulzează din America! Vă dați seama de cine e condusă România, care e direcția? Dictatul și obiediența ucid libertatea. Nu văd nici o strămutare a Israelului în România, ci mai degrabă a Casei Albe la Casa Poporului. Care are alături și o Catedrală a Mântuirii, cum nu există la Washington. Nici nu-și închipuie ce buturugă are de tras acum Nicușor, ca acel cal de rasă pe nume Falko. Nu-i dorim să-l epuizeze transportul, dar victimizarea e asigurată.

 

Fiind făgărășean însă, eu îl îndemn să ia aminte la grizii șcheieni, la făgărășenii care au întemeiat în Șcheii Brașovului o adevărată dinastie de preoți și cărturari, în condiții vitrege, când asupra Ardealului exista presiunea austro-ungară cu Uniația. Eustație Grid a zidit prima școală ardelenească, a scris prima gramatică românească și a fost protopop de Brașov, cu mari binefaceri politice pentru români. Dan, căpitan de plai, trebuie să nu uite că vine din Țara Originilor, cum am numit eu într-o carte omonimă Țara Făgărașului. Acolo am descoperit puritatea românismului.

 

Evreii nu se pot lăuda cu așa ceva. Au un istoric care a deraiat rău, a arătat că evreii ar fi fost co-fondatori ai României, încă de pe vremea când pe aici treceau legiunile romane! Ferească Dumnezeu ca azi, în acest tulbure experiment românesc, să i se întâmple ceva unui evreu! Ne-am trezi cu dronele Israelului pe cap, iar Netanyahu ar face din România Gaza 2. Adică ne-ar gaza!

 

Ne arde de glume, dar e o realitate care naște asemenea viziuni groaznice sau grotești, cum am imaginat eu un personaj al puterii, Dimitrie Cantemir îl numise în „Istoria ieroglifică” pe domnitorul țării din vremea lui, Srtruțocămila. Văd literatura și arta românească, prin talentele nesecate ale țării, o continuare a viziunilor flamande  și dantești.

 

Indiscutabil, era Nicușor ne va mai inspira multe texte și imagini plastice inconfundabile. Dacă el bate la toba Casei Albe, și Georgescu s-a retras din peisaj, drumul spre România onestă pare deschis. Poporul e pregătit. Așteaptă minunea. Saltul de la „România educată” la „România onestă”. Poți să fii onest fără să fii educat? E mai greu, dovadă haosul în care „educația” a dus România, pe drumul alegerilor libere anulate! Sigur, prin educație se poate ajunge la onestitatea sănătoasă. Depinde cum  ești educat. Și cine te educă. În România, primii care ar trebui să fie educați sunt educatorii. Dar de unde profesori pentru ei? Surprizele nu pot veni decât de la Nicușor, care cu o față râde, cu alta plânge. Bătăile lui alarmante din tobă vor trezi fiara și e posibil să ajungem să vrem să punem bir Washington-ului, precum Romei odinioară Decebal.

 

Speranța mea mai stă în umor. Dacă românii încă nu și-au pierdut umorul, e semn că ei se vor descurca, că vor continua să-și facă istoria, chiar și în această situație nefericită, în care nu ei mai stau pe cal, ci calul pe ei.