joi, 2 ianuarie 2025

ION F. BURICESCU - RASA $1 SUFLETUL ROMANESC

 



RASA $1 SUFLETUL ROMANESC

CAPITOLUL III al cartii SUFLET ROMANESC de ION F. BURICESCU

CASA SCOALELOR

 1 9 4 4

 

CUVANT INAINTE

Lucrarea de fata este izvorita dintr'o preocupare peda gogics. La inceputul carierei mele didactice, metodele de pre dare, recomandate oficial, erau cele herbartiene. Profe sorul nostru de Pedagogie dela Universitate, C. Dimi trescu-lasi, care era 0 directorul Seminarului pedagogic, era herbartian. El socotea Ca ideile lui Herbart, in special cele privitoare la educajia prin instrucjie si treptele zise formate, erau solujii rationale materie. . si definitive in aceasta Ceva mai torziu, dupd rasboiul de intregire, au iesit la model o model, tiranica, asa cum sunt toate mOdele ideile scolii active, cu privire la metodele de predare. Pentru educajia morald, careia i se consacrau acum ore speciale, s'a socotit ca autoritatea supremo" si infailibild este Forster, din care s'a citit si s'a recitit de profesori si de elevi cu nesajiu. lesit din Universitate cu deprinderea de a cugeta prin propriile-mi mijloace asupra problemelor ce mi se iveau in tale, eu nu ma puteam muljumi cu tipicul asa cum se intampla si se intampla din nenorocire si azi, mai ales in Inveildmantul primar, unde leciiile sunt predate, lard multd judecato, aplicc5ind anumite planuri" din anumite metodice" alcdtuitede oameni adeseori nepricepuji. Universitatea imi daduse anumite deprinderi, in special aceea cdpeitata in seminarul de Psihologie al venera tului meu Post profesor C. Rddulescu-Motru, de a privi problemele de Psihologie sub aspectul for propriu na jional, aldturi de cel general uman.

In seminarul profesorului nostru, exam deci indemnati cu stclruintei set tratcim subiecte romcine0i si-mi amintesc, cu slaba judecatei qi mai ales cu lipsa de experienfd si graba fireascei tineretii, am tratat superficial si eu un astfel de subiect cu material din poezia popular( sl culla. Nu are important( Inset rezultatul slab de atunci, apre clat de altfel cu multa indulgent( de bunul nostru pro fesor. Important( este in primul rand convingerea obti nutd, ca a alcatui lucreiri de compilatie, cand to n'ai ni mic personal de spus, este o treabei de valoare mediocre.' 0, in al doilea rand, al trebuie set ne silim a crew o 0iinta a noastra romaneasca, privitoare la numeroasele probleme de tot felul, care-0 aqteaptei de mull timp so Julia. $i astfel in problemele de pedagogie, cari mi s'au ridi cat In tale, eu am cautat solutii proprii, cari au fost consemnate in afar( de diferite studii publicate in Noua Revista Roman& Revista de filosofie, Revista ge in Scrisori cake Ter nerals a invaTamantului si altele tius (pentru orele de educaye); Indrumdri metodice (pen tru normaliqti si inveiteitori) de care multi profesori de Pedagogie la $colile normale nici n'au luat cuno0inta, cu Coate cd /iteratura noastrei cu adev'Cirat qtiintifica este asa de saraca; dupti cum nu citesc profesorii de filosofie si nici la Seminarii le pedagogice universitare nu se con sulfa Didactica Logicei lucrari units in literatura pe dagogics roman( si strains. Ml-am dat seama inset la un moment dat, dupei reisboiul de Intregire.. ca lucreirilor mele le lipsea baza fireasca. Eu afirmam ca ne trebuie o Pedagogie romaneascd, bazatel pe nevoile fireVi ale sufletului nostru romanesc, consta tam inset cu regret ca nu ne cunoaVem sufletul nostru Si ca o Pedagogie adevdrata. care set corespundd necesi Minor noastre, nu poate lua fiintei deceit bazata pe o Psi hologie etnica a acestuia. Am cautat atunci, cu multa rabdare, cu intreruperi pro duse de zbuciumul vietii dintre cele cloud rasboaie nationale, dar cu reluari perseverente ale munch grele, si-mi lamuresc, consultand cat mai multe izvoare streine si romane, diferitele aspecte originate ale sufletului romanesc. Rezultatul acestei lucrari, pline de migala, se gaseste consemnat in primele doua capitole intitulate: Ce spun streinii, Ce spun Romanii. Constatand Inspecial ca ceeace s'a spus pana acum are nevoie de completare, da di nu de indreptare, am alcaituit cinci not capitole, consacrate catorva din problemele capitale si anume: 1) Rasa si sufletul romanesc, 2) In fluenla pamantului asupra sufletului romanesc, 3) Desvoltarea istorica (cu indicarea calitalilor sufletesti do vedite in acest timp), 4) Credinta religioasa, 5) Ritmul muncii. Am suprimat in ultimul moment capitolul. consacrat legaturi dintre limba si suflet, care ar fi dat pe deplind unitate volumului acestuia. Am fost nevoit sa i-1 suprim, fiindca mi s'a parut ca problema are nevoie de mai multa adancire. Este, cum se vede, vorba in capitolele amintite numai de anumite aspecte ale sufletului romanesc. Lucrarea este conceputa insa in proportii ceva mai mari ca cele obisnuite, iar restul materialului este destinat sa alcatuiasca un al doilea volum. De altfel, lucrand cu multa migala si catand sa aprofundez mereu problemele, si volumul acesta ar fi ramas, poate in cartoane, asa cum a stat ani de zile, daca nu as fi fost cu multa bunavointa indemnat sa pun muscrisul la punct si sa-1 cedez spre tiparire Casei $coalelor de catre fostul meu coleg de Universitate, domnul ministru al culturii nationale L Petrovici, caruia tin sa-i aduc aici omagiile mele de recunostinta. 1 Septembrie 1943.

AUTORUL

 

 

 

RASA $1 SUFLETUL ROMANESC

CAPITOLUL III

 

0 prima problema care trebuie sa ne atraga atentia, cand e vorba sa stabilim insusii ile sufletesti ale unui popor, este problema rasei. Aceasta ni se impune cu atat mai imperios, cu cat conceptiunile rasiste atat de raspandite astazi nu se reduc la simple ceicetari de laborator sau la teorii reci stiintifice, ci influenteaza une ori in mod covarsitor viata sociala si politica a popoare lor, precum si relatiunile dintre ele. Sa mai adaogam la aceasta si faptul ca popoarele sunt impartite de aceste conceptii in popoare superioare cari detin superioritatea dintr'un simplu indice cefalic sau o pigmentatie saracacioas a pielei si a parului, ca sa nu mai vorbim de inaltimea scheletului si in popoare inferioare asupra carora apasa oarecum o fatalitate cruda, concretizatä in alte indicii cefalice, alta statura si and pigmentatie. Este lucru firesc atunci sa ne darn seama, care e locul nostru in aceasta clasificatie si ce urmeaza de aici pentru sufletul nostru, si deci pentru destinul nostru. Vom cauta, in cele ce urmeaza sa ne ferim de tot ce poate fi teorie sau ipoteza necontrolabila, oricat ar parea acestea de atragatoare si ne vom adresa, in masura in care le vom avea la indemana, numai datelor stiintifice precise, pentru a gasi in ele sprijinul serios de care avem nevoie. Ne trebuie pentru aceasta sa curatam terenul de a numite idei referitoare la rasa. Se admite, intai, si pe rang dreptate, ca pe suprafata pamantului se gasesc rase de oameni, in sensul larg al cuvantului, rase' de culoare, formate din numeroase popoare, care se aseamana prin culoarea pielei, prin anumite particularitati ale conformatiei craniene si ale figurii prin felul cum li se in fatiseaza parul si altele. Acestea sunt: rasa alba, rasa galbena, rasa neagra, rasa aramie gri australiana, americana si rasa mea. Este, credem, inutila o discutie asupra faptului, daca unele din aceste rase nu se pot reduce la altele, precum este inutila o descriere a caracterelor lor. Daca acum privim popoarele de rasa alba si in special pe cele din Europa, aflam ca ele se pot la randul lor, imparti in grupuri mai mari sau mai mici, denumite uneori impropriu rase, alteori familii dupa anumite conside ratiuni privitoare la originea, la infatisarea fizica, la limba, institutiile si firea lor, etc. Manualele de geografie din liceu prezinta astfel de clasificari elevilor, cari raman cu ele si mai tarziu, chiar cand incearca sa faca stiinta. Se spune astfel, in aceste manuale, ca popoarele Europei apartin, in majoritatea lor, rasei indo-atlantice (sau indo-europene) care se divide la randul ei in trei familii acestora rase uneori li se zice si familia neo-latina, formats din: ltalieni, Francezi, Spanioli, Portughezi si Romani (la care se adaoga uneori Grecii si Albanezii); familia germana compusa din: Germani, Flamanzi, Olandezi, Anglo-Saxoni, Danezi, Suedezi, Norvegieni; familia popoarelor slave, careia a partin: Rusii, Lituanienii, Polonii, Cehii, Slovacii, Jugoslavii, etc. Se pomeneste, in sfarsit si de popoare finice (mongolice, uralo-altaice), in randul carora se pun Turcii, Tatarii, Estonii, Finlandezii, Laponii, Ungurii, etc. Este in deobste cunoscut ca o astfel de clasificare desi contestata de datele actuale ale Antropologiei a influentat in trecut si influenteaza si azi atitudinea internationala a anumitor popoare. Sa pomenim numai in treacat, in legatura cu aceasta, faptul ca. Rusii Isi sustin si azi unele din revendicarile lor internationale pe temeiul vechilor teorii panslaviste, care puneau in legaturi stranse de rudenie pe Bulgari, pe Sarbi si pe celelalte popoare zise slave, cu Rusii, pe drept sau pe nedrept socotiti protectorii lor naturali. Desi au exercitat, istoriceste vorbind, o insemnata influenta asupra existentei unora din asa zisele familii de popoare europene, aceste idei au fost combatute in ultimul timp ca neavand o baza stiintifica solida. Stiinta Antropologiei, a cautat sa precizeze conceptul de rasa prin cercetari amanuntite, prin masuratori concretizate in cifre, prin comparatiuni, cari au dovedit ca, pe deoparte inrudirilei de limba si institutii intre popoare, nu dovedesc inrudirea lor reala adica inrudirea de sange pe de alta parte, ceva mai mult, ca popoarele insasi, in aproape unanimitatea lor, dupe datele culese pana azi, nu sunt unitare din punct de vedere antropologic, ca deci nu constituesc rase pure. Sa vedem ceva mai deaproape ce ne spune stiinta Antropologiei. Ne vom adresa pentru aceasta, in primul rand unuia din cei mai obiectivi antropologi contimporani, lui Eugene Pittard. Inca dela inceputul lucrarii sale, asupra raselor si istoriei, (Eugene Pittard. Les races et l'histoire. Paris. La renaissance du livre 1924), Pittard accepta definitia rasei data de Boule (Boule Les hommes fossiles) in chipul urmator: Trebue sa intelegem prin rasa, continuitatea unui tip fizic, care traduce afinitatile de sange, reprezinta o grupare esential naturals, poate sa n'aiba si n.'are in general nimic comun cu poporul, nationalitatea, limba, moravurile, care (acestea din urma) raspund unor grupari pur artificiale, deloc antropologice si cari nu au legaturi deloc cu istoria ale carei produse sunt" (Cf. Pittard op. cit. pg. 4). Reiese din aceasta definitie ca rasa e determinate de anumite caractere somatice, biologice, prin care diferite grupe de oameni, mai numeroase sau mai putin numeroa se se asemuiesc; ca deci nici asemanarile de limba, nici religia, nici moravurile si institutiile si nici macar un trecut istoric comun si nici cel mult din gruparile numite popoare sau natiuni pe al caror temei se pot diferentia nu pot fi tinute in seams, cand e vorba de stabilirea caracterelor rasiale. In al doilea rand, este de observat faptul ca, cineva apartine, unei rase, prin ereditate, adica prin transmiterea dela ascendenti la descendenti a unor anumite insusiri biologice unii zic $i psihice pe can stiinta Antropologiei cauta sa le precizeze cat mai deaproape, cum vom vedea mai jos. In mijlocul aceleiasi natiuni, deci, se pot gasi indivizi apartinand la rase diferite. Ceva mai mult, chiar in aceiasi familie, prin legile misterioase ale ereditatii, se pot gasi membri apartinand la rase diferite 1). 1) 0 dovadd ca cine vorbe$te despre rasa nu se poate desbara de cuno$tintele de liceu despre rase in intelesul de familie adica de grupe de popoare inrudite ca limba, obiceiuri, traditii, etc., lar detinerea in seama a caracterelor antropologice, gasim In lucrarea intitulatd Sanatatea poporului roman" de Dr. G. Banu. Se destin in aceasta lucrare urmatoarea definitie a rasei: Rasa reprezinta o varietate a speciei, fixates prin ereditate, inzestrata cu caractere fizice asemanatoare. Rasa nu poate fi confundatd cu unitatea culturala sau linguistica. Evolutia istorica nu schimba caracterele fizice fundamentale ale rasei ; deasemenea clima, nici conditiile geografice $i sociale" (pag. 110). De$i s'ar putea discuta in unele amanunte, temeinicia ei, sa primim drept build definitia rasei, a$a cum e data mai sus. Rezultd din ea ca tipul fizic al unei rase nu se schimba sub nici o lnfluenta de nici un fel. La pag. 103 a lucrarii sale d-1 Dr. Banu afirma totusi ca factorii climaterici isi exercita actiunea $i dealungul secolelor, dea lungul intregei perioade de formatiune a popoarelor, facand ca in legatura cu ei sa se nasca anumite tipuri biologice. Rasa nu mai e atunci neschimbata. Autorul adauga apoi mai jos, ca rasa isi pierde totusi din coeziunea sa fizica prin crearea natiunilor; acestea se contureaza inauntrul aceleasi rase, accentuandu-$i un grad de personalitate diferentiata... etc.". Cum se pierde coeziunea fizica a rasei, care se spunea mai sus ca nu poate fi influentatd de nimic, pentru ca sa iasa natiunea care nu stim de ce este sau nu este o unitate an tropologica? Autorul nu spune! Odata lamuritd aceasta latura a problemei, sä vedem caror rase apartin popoarele din Europa, cari ne intereseaza mai indeaproape. Antropologia a inteles ca spre a deveni o stiinta pozitiva, trebuie sa aplice metode de studiu, tot asa de precise, ca Si alte stiinte si ca nu se poate multumi cu indicatiuni vagi, sau cu afirmatiuni izvorite din subiectivitatea cercetatorului. Craniul omenesc se poate de exemplu masura si se pot obtine cifre precise pe baza carora sa se stabileasca diferentieri sau asemdnari intre indivizii cercetati. Se ia astfel si se mdsoara cu instrumente de precizIune, diametrul anteroposterior si cel transversal al craniului si din cifrele obtinute, se scoate asa zisul indice cefalic, dupa formula: diametrul transversal X 100 indice cefalic. diametrul anteroposterior (cf. P. P. Negulescu, Geneza formelor culturii, p. 265). Diferiti antropologi au ajuns, in urma masuratorilor cute, cu privire la indicele cefalic, la anumite ta clasificari, in amanuntul carora nu vom intra. Dam mai jos, dupa Pit Ca o dovada in plus denepreciziunea ideilor este faptul ca autorul vorbeste de o rasa romana si crede ca romanizarea sau latinizarea diferitelor popoare insemneaza schimbarea rasei acestora. Intradevar D-sa spune in contradictie cu ceea ce a spus in definitia rasei: Asupra calitatilor de rase concluzia istoricilor (istoria este altceva decat antropologia) este ca poporul roman are trei sferturi din sangele populatiei carpato balcanice latinizate. Rasa Romanilor se apropie dupa evolutie de a celorlalte popoare descendente din rasa romana pentru Ca romanizarea rasaritului european sa facut mai mult prin raspandirea civilizatiei superioare a Romamlor in regiunea carpato-dunareana". A existat o rasa romana in sens antropologic? Care a fost aceasta? Si apoi colonistii romani, care nu erau romani, au transformat ei rasa populatiei carpato-balcanice- de care vorbeste autorul? Romanizarea, adica acceptarea unei limbi, a unei culturi, a unei civilizatii, insemneaza ea schimbarea rasei? Atatea intrebari pe care autorul nu a avut timp sa si le puna. Compara, doua din ele: una realizata de Broca, dupa masura tori facute asupra scheletelor, alta facuta de Deniker dupa masuratori luate asupra oamenilor vii. (Schelet) Broca. Hiperdolicocefali Dolicocefali (Vii) Deniker mai putin de 75,9 mai putin de 75 Subdolicocefali Mesocefali Subbrachicefali Brahicefali Hiperbrachicefali (Pittard pg. 48.). dela 75,01.1a 77,77 77,78 la 80 80,01 la 83,33 83,34 in sus dela 76 la 77 dela 78 la 79 80 la 81 82 la 83 ,, ,i 84 la 85 86 in sus. Cautand acum sa dam un inteles mai concret cifrelor de mai sus, vom spune ca craniile dolicocefale, sunt cranii cu diametrul anteroposterior simtitor mai mare decat cel lateral. Ele vor avea deci o forma oarecum turtita, privite din fata, si alungite, privite lateral. Cu cat diametrul lateral creste fata de cel anteroposterior, cu alte cuvinte capul se rotunjeste $i se apropie de forma sferica, cu atat trecem la forme intermediare numite in tablou subdolicocefale, mezocefale, subbrachicefale) pana ajungem la craniul numit brahicefal, care are forma aproape sferica, mai ales in formele numite hiperbrachicefale. In cercetarile antropologice, se mai tine apoi seama de forma pe care o ia fata: scurta (de sus in jos) $i larga, i se zice chameprosopa; cand e lunga lepto-prosopei (idem, pg. 50). si ingusta i se zice E dela sine inteles ca si aceste caractere se concretizeaza in cifre obtinute prin masuratori. Se tine apoi seama si de cifrele ce se obtin prin masuratori facute asupra formei nasului. Aceste cifre rezulta din stabilirea raportului dintre largimea nasului $i lungi mea lui. Fireste, la craniile schelete, se masoara lungimea §i latimea deschizaturii nasale. Vom prezenta $i aici clasificarea obtinuta de Broca §i Deniker: SUFLETUL ROMANESC (Schelet) Broca leptorrhinieni NIesorrhinieni Platyrrhinieni Ultra-platyrrinieni mai putin de 47,9 dela 48 la 52,9 0 53 Pittard, op. cit. pag, 52. 167 (Vii) Deniker mai putin de 70 dela 70 la 84,9 85 la 99,9 mai mult de 100. Aceasta insemneaza, pe scurt, ca leptorrhinienii au scobitura nasala a scheletului lunguiata de sus in jos si in gusta, pe cand platyrrhinieni o au scurta si lata. Daca mai adaogam prognatismul, mai mult sau mai putin pronuntat, inaltimea scheletului, lungimea taliei fatal de aceia a picioarelor, forma ochiului, culoarea irisului, pigmentatia pielii, dimensiunile si circomvolutiunile creerului, avem o buna parte din elementele cari servesc antropologilor, pentru clasificarea oamenilor in rase. In stadiul actual al stiintei, e bine sal stim ca nu toata lumea e de acord asupra numarului raselor vorbim in special de cele europene, pe cari ar fi mai potrivit, poate, sa le numim, subrase tine si asupra caracterelor for distinc Pittard admite clasificarea lui Deniker, care stabileste in Europa ca rase principale $i patru rase secundare. Tata rasele principale, enumerate in tabloul de mai jos cu observatia ca popoarele indicate in paranteza nu apartin in intregime, ci numai grosso-modo, cum zice Pittard raselor respective: doua rase blonde: dolicocefali, inalti de statura (ex. Scandirtavii). subbrachicefali, de statura marunta (ex. Rusi albi). patru rase brune: dolicocefali de statura marunta (ex. Portughezii). brachicefali de statura marunta (de ex. Auvergnatii). mesocefali inalti de statura (ex. unii Spanioli depe coasta). brachicefali inalti de statura (ex. Bosniacii). Pittard, op. cit pg. 106. Cateva lamuriri asupra acestor rase, asa cum le stabi leste Pittard dupa Deniker: (Pittard op. cit. p. 107 si ur matoarele). Rasa dolicocefala, de statura inalta, prezinta urmatoa rele caractere: este compusa din oameni blonzi, inalti in mijlocie de 1,72 m. 1,73 m., cu par blond si ondulat, ochi albastri, cu pielea alba-roza, cu fata lunga si nasul drept. Se da acestei rase numele de homo-europaeus sau rasa germanica sau nordica, intrucat e raspandita in nor dul Europei deasupra latitudinei de 50°, fara insa sa se intinda si in nordul Rusiei, dincolo de 30° longitudine. Ei ii apartin, in parte Scandinavi, Rusi, Germani, Danezir Belgieni, Englezi si 'Francezi din nord. Trebuie in spe cial retinut faptul ca numai o parte din oamenii care corn pun popoarele de mai sus, sunt de rasa nordica. Tot astfel nu insemneaza ca si in alte regiuni, nu se pot gasi, desi mai putin numerosi, indivizi de aceasta rasa. Deniker a creat $i o subdiviziune (rasa secundara) a acestei rase principale. Ea e alcatuita tot din oameni blonzi si de statura inalta, dar cu craniul mai putin dolicocefal, cu parul drept (tepos) un nas carn. in loc de a fi ondulat $i cu II. Rasa subbrachicefala, de statura marunta, are indi ciile cefale 82-83, iar inaltimea de 1,63 m. 1,64 m.; parul este blond, cenusiu sau canepiu, tepos, ochii albastri sau cenusii. Aceasta rasa raspandita mai ales in Rusia de Vest si din centru, adica in estul Europei, a fost numita de Deniker orientala (ea e numita probabil de germani ost-baltica). De ea se leaga rasa secundara nu mita vistuliana, care este mai marunta si are craniul mai putin rotund. III. Rasa dolicocefala cu indite cefalic dela 73-76, de statura mica 1,61 m. pang la 1,62 m. are parul ¢i ochii ne gri, pielea bruna, iar nasul e drept. Aceasta rasa e ras pandita in jurul Mediteranei centrale si occidentale, adica in Peninsula hiberica, Sicilia, Sardinia, Corsica, Italia de Sud. I s'a dat numele de rasa hibero-insulara. Antropologul Lapouge i-a dat numele de Homo meridionalis. IV. Rasa brachicefala, de statura marunta, are inalti mea 1,63 m. 1,64 m., pielea bruna, parul $i ochii de culoare inchisa. Indicele cefalic este de 85-86, ceea ce insemneaza o bracicefalee destul de pronuntata. I s'a zis rasa celtica sau alpina. Ea este raspandita in Nordul Italiei, vestul Frantei, intinzandu-se $i in Carpatii orientali. V. Rasa mesocefala, de statura inalta (trecand de 1,66 m.), este bruna, cu par de culoare foarte inchisa, cu ochii negri. Indicele cefalic de 79-80 arata ca craniul este sub dolicocefal sau mezocefal. I se poate zice rasa litorala, atlanto-melditeraneana. Este raspandita pe coastele Atlanticului $i e putin studiata pang acum. Se vorbeste $i aici de o rasa secundara, de statura inalta, subdolicocefala cu parul castaniu (Anglia, Belgia). VI. Rasa brachicefala, de statura inalta (1,68 m. si 1,72 m.) este de culoare bruna, cu ochii $i parul negru, cu nasul drept uneori aquilin. Indicele cefalic de 85-86, ne arata un craniu exagerat brachicefal. Apartin acestei rase, care se numeste adriatica sau dinarica, Albanezii, Muntenegrenii, Bosnicienii, Hertegovinenii si Dalmatii. Se vorbeste fireste si de o subdiviziune a acestei rase, care ar avea inaltimea mai mica, pigmentatia mai slaba si cu un indice cefalic mai mic, numita rasa sub-adriatica. Nu avem sa discutam daca unele din aceste rase sunt superioare $i altele inferioare, daca unele sunt destinate sa stapaneasca pe celelalte. Vom aminti in treacat ca problema aceasta, pusa intai de Gobineau Si apoi reluata si exagerata de unii antropologi germani rasisti ca Woltmann, H. St. Chamberain, Bernhardi $i altii, merits atentiune numai intrucat a dat nastere unor puternice curente (le idei care -$i au rasunetul for zgomotos in evenimentele istorice din ultimul timp. Trimitem pe cititorul care vrea sa cunoasca problema aceasta, documentat discutata sub toate aspectele ei, la pretioasa lucrare a d-lui profesor P. P. Negulescu, intitulata: Geneza formelor culturii". Sa trecem acum la cercetarea caracterelor rasiale ale poporului roman si sa vedem ce concluzii se pot trage de aici pentru psihologia lui. Ne vom adresa intai istoriei, spre a vedea cum s'a for mat in decursul timpurilor poporul roman. Stiinta aceasta ne va spune, cu datele ce are la indemana cate popoare si in ce proportie de amestec au intrat in formarea poporului nostru, precum si caror rase au apartinut ele, si daca va fi posibil caror Pamantul care azi se numeste Romania, a fost locuit in timpurile cele mai departate, in care poate patrunde; istoria adica cu peste 1000 de ani inainte de Hristos niste popoare numite Daci si Geti de cloud ramuri ale grupuluf etnic al Tracilor, asa cum Valav si Moldav erau doua ramuri ale neamului romanesc (C. Giurascu, Istoria Romani lor, vol. I, pag. 29). Parerea aceasta, curenta azi in stiinta noastra istorica, este oarecum modificata de, N. Iorga in sensul ca Dacii ar fi Agatirsi asimilati de masa tracica, in mijlocul careia s'au stabilit. Ipoteza aruncata in treacat de Niebuhr in sustinere si reluata de un asa inteligent cercetator ca Rossler, aprobata apoi de un atat de perfect cunoscator al lumii trace ca Tomaschek, ca s'ar putea ca Dacii sa fie continuatorii Agatirsilor dar numai daca se admite o absorbire a lor de elementul trac covarsitor nu e de respins. ROssler prezinta insa si aiurea aparitia puternicilor Daci ca o inviere agatirsa pe care o admite si Jirecec si care se impune". (N. Iorga, Istoria Romani lor, vol. I, pag. 186). La randul sau Georges Poisson intr'o lucrare recenta formuleaza urmatoarele pareri despre Geti gi Daci. El recunoaste ca cele mai vechi populatiuni cunoscute in tinuturile locuite azi de Romani sunt Getii, pomeniti de Herodot cand vorbeste de expeditia lui Darius contra Scitilor (515 a. Chr.). Ei se lupta cu Lysimach, regele Macedoniei, sub conducerea regelui for Dromihete in tinuturile rasaritene ale Nistrului (202 a. Chr.). Ovidius nu cunoa$te decat pe Geti. Numele Dacilor apare mai la Vest $i Nord de Geti in sec. I a. Ch. Se pare, zice Georges Poisson, ca Getii $i Dacii ar fi un acelasi popor, care nu mai este cunoscut in timpul imperiului roman, decat sub acest ul tim nume, mai ales in timpul supunerii sale de Traian". In regiunile ocupate de Geto-Daci, mai spune Poisson. a inflorit in timpurile preistorice civilizatia specials a ola riei zugravite, care isi avea origina in Asia, la Susa, in Mesopotamia $i in Iran, pe de o parte, iar pe de alta parte, in Sudul Turchestanului la Anau. Poisson crede, lucru in teresant, ca se poate stabili o legatura intre Geto-Daci $i Turchestan. Numele Gefilor se reigaseste in acela al Tys sagetilor (Getii dela Tisa), apoi al Tyragetilor (Getii dela Tiras Nistru). Se gasesc insa $i in Turchestan Massa getii, cari au batut si omorit pe Cyrus. Massagetii par a se fi numiti si Daoe. Ei au luptat contra lui Alexandru cel Mare si au locuit, dupa geografii greci la .Estul Marii Caspice. Numele Daoe este identic cu cel de Mot sub care sunt numiti de Greci. Ei erau sclavii din comediile grecesti. Romanii au tradus numele prin Davus. (G. Pois son Le peuplement de I'Europe, Paris, Ed. Payot, 1939, pag. 348-349). Toate cele spuse mai sus tind a dovedi ca. Getii din Turchestan sunt acelasi popor cu Getii $i Daii din partite noastre. Pe la anul 1000 a. Chr. sau poate ceva mai tarziu navalesc in Europa Scitii, stabilindu-se, probabil, in locul Cimerienilor atat de putin cunoscuti, in sudul Rusiei, din colo de Nistru, tara numita dela ei Scitia sau Scitia Mare, dar stapanind $i Dobrogea de azi numita Scitia minora. Ei $i -au intins dominatia politica $i asupra tinutului din dar sub raportul etnic n'au ocupat de stanga Dunarii cat anumite regiuni, s'au asezat deci sub forma de insule, in mijlocul populatiei dacice, care i-a absorbit in cele din urma". C. Giurascu op. citat vol. I, pag. 32). Se citeaza ca neamuri scitice, asezate in Dacia: Siginii, Sargetii, Paleii, Saoli, Napeii. Agatirsii cari s'au stabilit in timpul navalirii Scitilor in regiunea Tarnavelor $i a muntilor Apuseni pi cari se pare ca ar fi exploatat minele de aur de acolo, sunt tot Sciti, daca nu cumva vor fi fiind Traci, cum afirma N. Iorga. Nu se tie precis carui neam si cu atat mai putin carei rase apartineau Scitii. Dupa D-1 C Giurascu Scitii erau un popor iranian. N. Iorga afirma ca Scitii formau o con federatie instabila de triburi reunite pentru glorie pi jaf $i conduse de cateva familii iranice, cari reusisera sa fondeze dupa spusa Grecilor dinastii reale. Razboinicii erau insa in cea mai mare parte triburi turanice asemanatoare cu Turcomanii din Asia Centrals si cu Tatarii din epoca posterioara" (N. Iorga, Storia del Romeni e della Toro civilta Milano 1928, pag. 16). Insemnatatea elementului turanic in confederatia de triburi a Scitilor, sub un Imparat" iranic dominatoare de aceias rasa pi cu o clasa zice N. Iorga in alts parte pare a fi fost mai mare de cum se admite der obicei. La aceasta se gandeau Grecii, cand vorbeau cu scarba de Scitii mancatori de hoituri". (N. Iorga, Istoria Romani lor vol. 1, partea I p. 137, Bucuresti 1936). Paralel aproape cu evenimentele de mai sus, se cuvine sa vorbim despre stabilirea Grecilor in Scitia minors, care era locuita de Geti. Negustori si marinari, Grecii s'au asezat Inca din secolul al VII-lea a. Chr. intai pe coastele Marii Negre, intemeind cetati puternice si centre corner Mai tarziu provinciale de seama la Tomis, Istria, Calatis, etc. si-au construit astfel de cetati $i in vestul Scitiei minore, pe Dunare, unde gasim intre altele Cetatea Axiopolis, pe malul drept al Dunarii, ceva mai sus de Cerna Voda la satul Chirnogi de azi. Din cercetarile facute de Vasile Parvan, rezulta ca lucrurile nu s'au marginit numai la atata si ca Grecii se stabilisera inca din veacul al V-lea a. Chr. la Barbosi, in judetul Covurlui de azi $i deci tre cusera dincoace de Dunare. Ceva mai mult, ei inaintasera pentru comertul for inca mai adanc in tinutul dacic la varsarea Trotusului in Siret. pe drumul care mergea dela gura Siretului, pe Siret si Trotus in sus, iar apoi pe la Oituz, in Transilvania de Rasarit". (V. Parvan, inceputu rile viefii romane la gurile Dunarii, p. 47). Ca sa sfarsim cu ceeace se intampla in Dacia, inainte de cucerirea ei de catre Romani, se cuvine sa mai amin si navalirea Celtilor, cari vin din Apus, cam pe la timp 300 a. Chr., dupa domnia lui Dromihetes $i stapanesc pe Daci si Geti pana la 60 a. Chr., cand se ridica rege Boerebista. Ce s'a intamplat cu aceste popoare cari au navalit unele chiar stapanidu-i pe teritoriul Dacilor si Geti lor? De numele lor, nu se mai pomeneste, atunci cand Romanii ajun$i la Dunare, intra in conflict cu Dacii. Este probabil, ca toate acele elemente alogene, patrunse in mijlocul unei populatiuni cu civilizatie destul de inaintata si cu o vigoare nationala. neintrecuta Dacilor cum era aceia si $i-au pierdut individualitatea etnica, contopindu-se in masa inconjuratoare. A$a s'a intamplat cu Agatirsii $i cu diferitele triburi de Sciti amintite; a$a s'a intamplat cu Celtii veniti din Apus, disparuti aproape fara urma, de$i au fost stapanitori vrea doua secole; a$a in sfarsit se va fi intamplat desi in mai mica masura, cu Grecii, care patrunzand in interiorul Daciei, pentru nevoile lor comerciale, se vor fi stabilit acolo, a$a cum au facut in atatea alte tari si in atatea epoci diferite ale istoriei. Ajungem astfel la cucerirea Daciei de catre Traian. Cercetarile stiintifice ale istoriei noastre contimporane, renuntand la exagerarile romantice de odinioara, care pretindeau ca aproape toti Dacii au pierit si ca Romanii sunt urmasii Romanilor stabiliti dupa cucerire in Dacia, au ajuns la concluzia ca populatia autohtona a Dacilor, constituie elementul de baza care a contribuit la formarea viitorului popor roman; ca, in al doilea rand colonistii, cari au fost adu$i de Traian si cari au izbutit sa asimileze pe Daci, nu erau romani puri. E sigur zice d-1 C. Giu ca avem in vinele noastre o parte apreciabila de sange al colonistilor adusi de Imperiu in Dacia. Nu zicem sange roman, fiindca, daca e sa luam cuvintele in intelesul for propriu, romani adevarati adica locuitori ai Italiei, au fost dupa cum am vazut prea putini. Au venit in schimb Traci, Iliri, Panoni, Rasariteni, vorbind limba latina, ceeace e cu totul altceva din punct de vedere al rasei. Au mai venit deasemenea, dar intro masura mai mica, Greci precum si locuitori de alt neam, vorbind limba greaca. Toti ace$ti colonist la un loc, n'au intrecut insa in numar pe autohtoni, pe Daci. Asa dar, in ce priveste sangele, colonistii de limba latina, ocupa al doilea loc". (C. Giurtiscu, op. cit. vol. I, pag. 207) 1). N. Iorga arata $i el, intre altele, cum legiunile romane, care se asezasera in Moesia $i apoi in Dacia, erau compuse din oameni veniti din toate partile Imperiului. Acesti legionari erau din Panonia, dela Germanii sfabi, dela Gali, ca Illiomar Trevirul dela Apulum, dela Batari, dela Certia (Rombot), dela Muntenii spanioli, alter data din Biitania $i dela gurile Rinului, din Iliria, din Vindelicia, din Retia $i Dalmatia, din Tracia ($i Bessi). 0 cohorts de 1) Revista franceza L'Iltustration a editat in 1929 sub auspiciile oficialitatii romanesti, un album consacrat tarii noastre, cu ocazia sarbatoririi unirii si intitulat La Grande Roumanie. In articolul pu blicat acolo de Gugliemo Ferrerro despre originea poporului roman, vorbindu-se de cucerirea Daciei, se afirma ciudat lucru in parte ca: regele Decebal se ucise; sefii care supravietuira, emigrara; o parte considerabila a populatiei indigene parasi Tara; Dacia fu declarata provincie romans ". Ce e mai ciudat este ca. Fererro stabileste, Fara sa arate pe ce se intemeiaza si rasele carora apartineau Dacii $i colonistii romani. El zice: golita prin razboi $i prin emigrarea invinsilor, tara fu repede repopulate printr'un val de emigranti veniti din toate provinciile. Statul roman accelera aceasta repopulare prin toate mijloacele. Mediteraneenii, de statura mica sau mijlocie, cu parul de culoare inchisa, cu ochii negri, in locuira pe oamenii cu par blond, de statura uriasa si cu ochii al bastri (adica Dacii) care populau Cara inaintea cuceririi". Britani cu ofiteri romani se gasea la Caseiu si la Malva. Una a Lusitanilor se intampina pe malul moesic, etc." (N. lorga, Istoria Romanilor, vol. I, partea II, pag. 167 168). Nimic nu dovedeste apoi, daca mergem mai departe ca, dupa parasirea Daciei de Aurelian, o parte din. neamurile ce au trecut pe la noi, au lasat ceva urme in sangele nostru. Este mai ales vorba de Goti, de Huni $i apoi de Gepizi. Acestia din urma ar fi avut totusi asupra Daco-Romanilor, dupa afirmatia d-lui Diculescu o influents asemanatoare cu aceia pe care au avut-o Francii asupra Galo Romanilor, sau Longobarzii asupra Italienilor. Desi, dupa d-1 C. Giurascu, aceasta este o eroare, d-sa totusi concede ca dintr'o convietuire de trei secole (a Gepizilor si Daco-Romanilor) trebuie sa fi ramas urme in sangele si limba noastra. Ce urme anume $i cat sunt ele de insemnate, aceasta nu se poate deocamdata preciza". (C. Giurascu, op. cit. vol. I, pag. 207). Venim acum in sfarsit la navalirea Slavilor, care are loc prin secolul al VI-lea dupa Hristos. Nu e locul sa discutam daca acesti navalitori au fost nista navalitori blanzi care, fugind de teama altor barbari, s'au refugiat in munti, venind in mod pasnic in contact cu Daco-Romanii aflati mai dinainte acolo; sau daca, cum afirma si Ovid Densusianu $i d-1 C. Giurascu, ei au fost tot atat de razboinici Si cruzi ca $i alti barbari $i au cucerit pa Daco-Romani, care traiau la ses si se retrageau la nevoie in padurile ce acopereau o buna parte din pamantul Moldovei si Munteniei. Faptul important, care trebuie sa ne retina atentia este ca, din navalirile Slavilor, lumea' traco si daco-romana, care se intindea in buna parte a Peninsulei balcanice si in Dacia, a fost separata oarecum $i ca populatia din sudul Dunarii, cu exceptia populatiei putin numeroase a Macedo-Romanilor $i a Albanezilor, s'a contopit, cu masa slava nascandu-se astfel popoare noi, ca acela al Sarbilor si mai tarziu al Bulgarilor In nordul Dunarii insa, in Dacia, populatia daco-romana a fost mai viguroasa si a avut poate si conditiuni geografice mai prielnice, gratie carora Slavii s'au pierdut in scurt timp, in masa daco-romana, dand astfel nastere poporului roman de azi. Poporul nostru, astfel constituit, se ridica din bezna evului mediu ca un popor nou, unitar, care indrazneste in sfarsit sa-si taie drum in istorie si sa-si faureasca un destin. Ce putem acum sa aflam din tot ce ne spune istoria despre rasa noastra? Aproape nimic. Despre populatia autohtona a Dacilor si Getilor, stim prea putine lucruri, dupa cum putine stim si despre marea familie a Tracilor, din care ei faceau parte. Asa de ex. lasand la o parte afirmatia unor istorici, care pretind, fara niciun temei serios, ca Dacii ar fi fost Germaniparere amintita mai inainte, morfologia poporului roman cand am analizat lucrarea d-lui Draghicescu despre pasi sa ne adresam lucrarilor recente de istorie. D-1 C. Giurciscu, vorbind despre infatisarea fizica a Dacilor, afirma ca ei erau blonzi. Numai atat nu e destul pentru o caracterizare antropologica. Pe ce se intemeiaza insa d-1 Giurascu? Pe afirmatia lui Strabo ca Corallii (un ream getic) erau flavi (blonzi) $i pe afirmatia lui Galenus ca Tracii si Scitii au pieiea alba si curata" (C. Giurascu op. cit. vol. I, pag. 76). Nici ce spune despre Traci N. lorga nu ne lamureste mai mult. El mai intai traduce cuvantul slavi prin roscati, ceeace este altceva decat blonzi. In al doilea rand, ii descrie ca: neam puternic, de o statura impunatoare, darz, dar voios la petreceri, doritori de vin, de cantec, de dans, gustand viata..." (N. lorga, Istoria Romanilor, volumul I, pag. 115-116). Statura inalta, de care se vorbeste ca singura insusire somatica, ii apropie de rasa dinarica, dar aceasta singura insusire este insuficienta ca sa-i putem califica cu siguranta drept dinarici, mai ales daca tinem seams ca erau si roscovani, sau blonzi. Avem deci prea putine elemente spre a ne da seama carei rase apartineau Dacii. Aceasta, cu atat mai mult, cu cat Dacii asimilasera, cum am vazut, Inca inainte de cucerirea romans, diferite triburi scitice, pe Agatirsi, pe Gali, etc., care e greu de presupus, ca apartineau aceleeasi rase cu Dacii. Populatia romanica mai bind zis romanizata care s'a amestecat dupa cucerire cu Dacii, nu a fost nici ea de loc unitara din punct de vedere antropologic: o parte era formats din Traci sau Iliri romanizati, deci din elemente probabil inrudite cu Dacii; altii erau adusi din diferite provincii, apartinand probabil, unii rasei mediteraneene, altii celei alpine, sau dinarice; altii in sfarsit, erau veniti din Orient. Un amalgam de rase contopite din punct de vedere psihologic, sub influenta culturii perioare a Romanilor, §i civilizatiei si prin navalirile barbare, se vor fi adaogat amestecuri de sange german si finic, si alaturi de sangele slav, au complicat si mai mult lucrurile, mai ales daca tinem seama de faptul ca insasi aceste popoare nu erau unitare din punct de vedere rasial. Istoricii ne socotesc deci, popor neolatin nu pe temeiuri antropologice, ci pe temeiuri istorice, sociale si psihologice, ceeace, de altfel, cum vom vedea, prezinta o mare insemnatate din punct de vedere al constituirii sufletului nostru national. Pentru ca problema rasei, careia apartinem, nu este deloc lamurita din cercetarile istoriei, sa ne adresdrn antropologiei. Alex. Donici, in lucrarea sa despre Craniile scitice" (Crania scytica. Memoriile Academiei Romane. sectia §tiintifica, seria III-a, Tom. X, memoriul 9, 1935) afirma ca Romania a cunoscut civilizatia paleolitica, dar ca pana acum, nu s'au gasit urme, din care sa se vada carei rase apartineau oamenii acelei epoci. Din neolitic, ne-au ramas insa scheletele descoperite la Cucuteni (langa Iasi). Aceste schelete apartin unor rase diferite, intrucat se gasesc printre ele cranii dolicocefale, subdolicocefale, brahicefale si subbrahicefale. Se poate deci primi afirmatia lui Pittard ca din acel moment rasa romaneasca era compusa". (Pittard op. cit. p. 346). Analizand craniile scitice gasite in curganele si necropolele din Basarabia, A. Donici, constata ca nici Scitii nu erau o rasa pura, din punct de vedere antropologic. Comparate intre ele, craniile neolitice dela Cucuteni, dau in (beetle cefalic 78,3, pe cand craniul neolitic dela Lipcani (Basarabia) are 72,04. La cele scitice predomina dolico-cefalia. Autorul se crede indreptatit sa afirme ca craniile neolitice scoase din pamantul romanesc n'au ca sa zicem astfel nimic comun din punct de vedere morfologic cu craniile scitice". Amintind si masuratorile facute de Pittard asupra a 100 de cranii vechi moldovene-sti dela Manastirea Neamt si de comparatia dintre ele cu craniile scitice, A. Donici a junge la constatarea ca brahicefalia si mezorhinia vechi lor cranii moldovene sunt in opozitie completa cu dolicocefalia si leptorrhinia craniilor scitice" (op. cit. p. 38). Tot asa mai departe, comparandu-se indicele cefalic al craniilor scitice cu indicele cefalic al locuitorilor actua]i ai diferitelor provincii romane, indice, care daca masurile ar fi luate pe cranii, ar merge dela 78,84 pang la 82,40, se vede ca exista o discordanta cefalica completa intre Romanii moderni si Scitii antici" (op. cit. pag. 41). Aceste constatari duc pe autor la formularea ipotezei ca stramosii nostri, refugiati in munti cu prilejul invaziei scitice, n'au suferit nicio influents antropologica din partea acestui popor. In afara de aceste constatari, putin numeroase, privitoare la vechile populatiuni care au trait pe pamantul tari noastre, antropologia nu ne mai pune la andemana nici o informatie. Ce erau din punct de vedere antropologic, Tracii, Getii, Dacii si toate popoarele care au navalit pe la noi in evul mediu, nu stim si, cine §tie, de vom §ti vreodata!

Cu privire la populatia actuala a Romaniei, Pittard arata ca pana in anul 1899, cand a inceput cercetarile lui antropologice in Romania, nu se cunosteau decat 2-3 lu crari consacrate acestei probleme: Weissbach a studiat un numar de Romani din vechea Ungarie, gasindu-i brahicefali, iar Bassanovitch a cercetat alti Romani imigrati in Bulgaria, la inceputul sec. XIX, pe cari i-a gdsit dolicocefali; in sfarsit romanul Obedenaru, prezentase in anul 1874 Societatii de antropologie din Paris, mai multe cranii, dintre cari erau socotite de el preistorice, erau dollcocefale (Pittard op. cit., pag. 347). Cercetdrile acestea, putin numeroase, erau prea contiadictorii ca sa poata duce la vreo concluzie serioasa. Din cercetarile numeroase pe care le-a intreprins in Tara Noastra, Pittard se crede indreptatit, sa scoata anumite concluzii, pe care el insusi le socoteste aproximative. Statura medie a Romanilor este, dupa el, de 1,65 m. ceeacei peste media europeana; statura Romanilor din Bucovina este ceva mai mare, iar a celor din Ungaria ceva mai mica. Masuratorile fiind luate pe soldati care n'au atins, probabil, maximul desvoltarii, s'ar putea mari media pentru indltime la 1,66 mm. Din masuratorile facute asupra a 326 cranii, rezulta-ca formele brahicefale ale craniului, sunt aproape egale ca numar cu cele dolicocefale cu o usoara predominare a formelor brahicefale". (Op. cit. pag. 348). Din cercetdri necomplet documentate, pare a rezulta apoi ca brahicefalia este mai pronuntata la Romanii depe ambele laturi ale Carpatilor. Aceasta se constata din masuratorile luate asupra a 200 Romani din Transilvania, care dau indicele cefalic 84,37, pe cand indicele cefalic mediu al Romanilor in general este de 82,92. Romanii sunt apoi, dupa Pittard leptorhinieni in apropiere imediata de mezorhinieni". Fata for este chamaeprosopa adica scurta munte. $i lata mai ales la acei de la care Parul este de culoare inchisa, de diferite nuance, de la castaniu deschis pana la negru. Prea putini (8-9°A) au parul blond. Nasul in genere este drept. Toate aceste caractere Pittard presupune, ca le detinem dela Daci. In orice caz zice el ar fi zadarnic sa cautam o origine adevarat romana in tipurile actuale, din Romania. Armatele Romei, daca au invins pe vechii Romani, (adica pe Daci) n-au lasat decat limba lor poporului cucerit" (op. cit. pag. 349). Pittard singur recunoaste, ca problema nu e Inca rezolvata, din cauza ca lipsesc o multime din datele ei $i indeamna pe Romani sa faca noi cercetari in aceasta directie. Dupa intregirea nationala, Ardelenii s'au ocupat mai deaproape de problema rasei. D-1 Ion Chelcea, a studiat astfel o serie de cranii romanesti din Ardeal, aflate in Muzeul de Istorie Naturals din Viena. Rezulta dupa afirmatia autorului, ca aceste cranii apartin urmatoarelor tipuri rasiale: 1. tipul romano-mediteraneean sau hibero-meditera neean; 2. tipul nordic; 3. tipul de rasa curgan; 4. tipul dinaric; 5. tipul dac; 6. lipul avaro-turanic. Daca analizam mai deaproape aceste tipuri rasiale, asa cum le descrie autorul, constatam ca tipul nordic este cel descris de Pittard la No. 1 sub numele de homo euro paeus; tipul dinaric este cel descris sub acelas nume la nr. 6; tipul romano-mediteraneean este probabil cel des cris sub numele de atlanto-mediteraneean la no, 5. Se vorbeste insa in lucrarea aceasta de un tip curgan care se distinge printeo lungime mijlocie a craniului; mai degraba insa printre o fata scunda; arcadele sprancenelor (brauenbogen) pronuntate, radacina nasului simtitor afundata $i occipitul puternic curbat spre deosebire de forma capului plan - occipitals (Kurzeshinterhaupt), carac teristica tipului dinaric" (Ion Qhelcea. Tipuri de cranii romanesti din Ardeal. Memoriile sectiei stiintifice, Aca demia Romans, Seria III, Tom. X, Memoriul 10, 1935)., Mai interesant este faptul ca se vorbeste si de un tip dac. Robert Ficheux, in studiul sau despre Muntii Apuseni, a atras atentia intaia oars, asupra faptului ca in anumite parti ale acestor munti, cum este de ex. Valea Ina lid a Ariesului, forma caselor si a lucrurilor de gospodarie este atat de rustics si de arhaica, incat se poate banui ca se mai gaseste aici vechiul element autohton dac asupra caruia colonizarea romana si-a pus mult mai tarziu pecetea ei cu atata putere". (R. Ficheux Muntii Apuseni, in vol. comemorativ Transilvania, Banatul, Crisana, Maramuresul, ed. Cultura Nationale, Bucuresti, 1929, vol. I, pag. 161 si urm.). Ceeace la Robert Ficheux este o simple presupunere, devirie fapt sigur Ya d-1 Chelcea, care descrie tipul dac (adica tipul Motilor din Muntii Apuseni) astfel: Populatia din care se recruteaza acest tip rasial este mai mica la stature ca populatla care da tipul dinaric. Tipul dac e usor de recunoscut prin rntilny.imea gimea excaptionala a craniului si lin. cu lata aproape in patru mucnii scuncia. in orice caz mijlocie ce se ,.termina printr'o barbie ascutita. Parul variaza intre blond inchis Si brun deschis, atenuat. Culoarea parului la aceasta populatie se mai apropie pe alocuri si de culoa rea tigarilor de foi. Cat priveste culoarea ochilor, se intalneste: cand culoarea verde inchisa, cand albastra, cand ochii caprii, or batand intr'un galben indecis..." (op. cit. pag. 22). Cand, ca nespecialist, cauti lamuririle de care ai nevoier in lucrarile putine dealtfel ale antropologilor romani, to izbesti de o mare greutate: anume aceea Ca fiecare stabileste o clasificare a raselor, care nu se potriveste cu clasificarile facute de ceilalti si o minte deprinsa cu intre trintarea unor notiuni precise, logiceste, al caror continut si sfera sunt bine determinate, nu poate decat cu greu inainta in lucrarea ei. Am dat la inceputul acestui capitol, clasificarea rase lor, admisa de Pittard. Am luat Rasa apoi ca d-1 Chelcea care vorbeste de tipuri rasiale noi, cum ar fi intre altele cel dac, fara sa precizeze, ce raport este intre acesta $i cele admise de Pittard dupa Broca $i Deniker cunoscuti antropologi.

Bine. Daca mergem mai departe, vom constata acelas lucru. Dr. I. Facaoaru 1) admite patru rase europene principale $i anume: 1) rasa alpina, raspandita mai ales in centrul ai sudul Frantei, in Elvetia, Cehoslovacia, Ungaria, Romania $i Peninsula Balcanica. Caracterele acestei rase sunt desigur cele stabilite de Pittard in clasificarea lui (la no. 4). Aceasta rasa se gaseste la noi, dupa spusa autorului, in proportie mai mare in unele sate din muntii Apuseni. 2) Rasa dinarica, cu caracterele aratate de Pittard (la No. 6), isi are centrul de desvoltare in Muntii Dinarici st este raspandita in Peninsula Balcancia, Bosnia, Hertegovina, Croatia, Slovenia, Albania, in centrul Europei Si in Alpii Tirolezi. In Cara noastra se gasesc, dupa afirmatia autorului, oameni din aceasta rasa, in special in partile muntoase ale tarii. 3) Rasa mediteraneana, despre care autorul da urmatoarele amanunte: nordicii insisi recunosc ca femeile mediterane sunt de o frumusete imbatatoare". In cercetarile facute la National Galery din Londra, Havelock Ellis, a stabilit ca frumusetile celebre feminine se recrutetza dintre femeile de rasa mediterana. In Europa oamenii mediterani se gasesc in Spania, centrul si sudul Italiei, apoi in Franta, in Belgia, Olanda, in sudul Angliei, in Irlanda $i in sud-vestul Norvegiei. La noi, elementele mediterane se gasesc intr'o proportie mai mare in vechea tara" (op. cit. pag. 13). 4)


Va URMA 






























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu