Alesandru Duţu - Drama României (1939-1940). Multiple presiuni externe

 

Drama României (1939-1940). Multiple presiuni externe

Col. (r) Prof. univ. dr. Alesandru Duţu

08 Iunie 2025

 

„Nimeni nu vrea ca ruşii să ajungă în Balcani, dar în general se socoteşte că Balcanii încep la Prut… Pentru Basarabia nu va lupta nimeni. De aceea, cred, personal, că ar trebui să vă înţelegeţi cu ruşii, dacă ridică chestiunea Basarabiei... Sau vă simţiţi oare apăraţi de garanţia britanică? Englezii vă vor sprijini prin campanii de presă, dar nu prin campanii militare” (Hans Georg von Mackensen).

În vara anului 1940, la scurt timp după înfrângerea Franţei, România s-a aflat într-o situaţie extrem de dificilă, pierzând într-un timp extrem de scurt circa 100 000 kmp şi 7 000 000 de locuitori, care au intrat, prin presiune şi dictat, în componenţa Uniunii Sovietice, Ungariei şi Bulgariei acesta, în pofida faptului că în perioada interbelică diplomaţia română, urmărind menţinerea integrităţii, independenţei şi suveranităţii statului naţional unitar făurit în 1918, a promovat o politică de pace şi prietenie cu toate statele vecine, neridicând vreo pretenţie teritorială faţă de acestea. Cu toate acestea, presiunile şi ameninţările statelor revizioniste la adresa integrităţii sale teritoriale aveau să se intensifice, în special după încheierea Pactului de neagresiune cu Uniunea Sovietică din 23 august 1939 al cărui protocol adiţional secret menţiona, la art. 3, interesul statului sovietic pentru Basarabia şi dezinteresul Reich-ului pentru acelaşi teritoriu.

Urmărind propriile interese, diplomații statelor revizioniste, dar și ai statelor occidentale democratice (inclusiv aliații din Înțelegerea Balcanică) au făcut cunoscut că nu vor interveni în sprijinul României. În final, cele două state (Uniunea Sovietică și Germania) care controlau și decideau situația ţărilor din centrul și estul Europei, și-au dat mâna, decizând rășluirea teritorială a României. Pericolul a fost evident și a fost perceput ca atare și la București, fără ca cei responsabili cu apărarea țării să ia și măsurile politice, diplomatice și militare corespunzătoare.

Mărturiile prezentate în continuare sunt relevante în acest sens:

- 3 noiembrie 1939. Ambasadorul englez la București, Reginald Hoare, face cunoscut lui Grigore Gafencu, ministrul român al Afacerilor Străine, că guvernele englez și francez nu credeau în „posibilitatea de a interveni activ în apărarea României împotriva Rusiei”.

- 4 decembrie 1939. Wilhelm Fabricius, ministrul german la București, declară lui Grigore Gafencu că „dacă războiul se va intensifica în Vest, Rusia Sovietică nu va putea fi împiedicată să-și realizeze anumite planuri”.

- 5 decembrie 1939. V.P. Potemkin, locțiitorul comisarului pentru Afaceri Externe, afirmă, într-o discuție cu ambasadorul Franței la Moscova că Odessa era ,,un punct mort” de când a pierdut hinterlandul Basarabiei.

- 9 decembrie 1939. Numan Rifaat Menemencioglu, secretar de stat în Ministerul de Externe al Turciei, declară lui Alexander Cadogan că ,,frontiera turcă” începe cu Bulgaria, nu cu România. Imediat, diplomatul englez avea să conchidă: ,,Turcii vor arunca România lupilor”.

- 13 decembrie 1939. Carl Clodius, însărcinatul economic al Reich-ului pentru sud-estul Europei, declară lui Ernest Urdăreanu, ministrul Palatului Regal, că Germania nu va apăra România „în momentul când Sovietele vor trece Nistru”.

- 7 martie 1940. De la Roma, Raoul Bossy, ministrul român în Capitala Italiei, face cunoscut că ambasadorul german, Hans Georg von Mackensen, i-a declarat, „cu titlu personal” „Noi vrem pacea în sud-est şi problema Basarabiei trebuie închisă. Acum câteva luni eraţi dispuşi să staţi de vorbă cu ruşii, acum refuzaţi pentru că evenimentele din Finlanda vă încurajează la rezistenţă. Dar să ştiţi că armata sovietică nu este de dispreţuit. Dacă vă atacă ce faceţi?”. La răspunsul ministrului roman - „Vom face ca finlandezii. Dacă e să murim, vrem să murim frumos. Dar sunt sigur că nu vom pieri. În afară de rezistenţa noastră, cred că am fi ajutaţi de toţi cei potrivnici penetraţiei germane în Balcani, în primul rînd de Germania, care nu poate avea interes să i se taie drumul spre Strâmtori şi Răsărit”, Mackensen a replicată „Nimeni nu vrea ca ruşii să ajungă în Balcani, dar în general se socoteşte că Balcanii încep la Prut” şi a precizat cu claritate: „Pentru Basarabia nu va lupta nimeni. De aceea, cred, personal, că ar trebui să vă înţelegeţi cu ruşii, dacă ridică chestiunea Basarabiei (...). Tocmai pentru că România este un element de mare valoare în bazinul dunărean trebuie evitat de a o lăsa să alunece într-o situaţie primejdioasă. Sau vă simţiţi oare apăraţi de garanţia britanică? Englezii vă vor sprijini prin campanii de presă, dar nu prin campanii militare”.

- 29 martie 1940. V.M. Molotov declară în ședința Sovietului Suprem al U.R.S.S.: „Printre țările meridionale vecine, pe care eu le-am citat, este una cu care noi nu avem un pact de neagresiune, România. Aceasta se explică prin existența unei chestiuni litigioase nerezolvate, aceea a Basarabiei, a cărei anexare de către România nu a fost niciodată recunoscută de Uniunea Sovietică, cu toate că aceasta nu a pus niciodată chestiunea înapoierii Basarabiei pe cale militară. Altfel nu există niciun motiv de agravare a relațiilor sovieto-române”.

- 13 aprilie 1940. Atașatul de presă al Legației sovietice la București, Cebelea, declară Agenției „Stefani” că dacă România „nu va accepta nici acum propunerea sovietică, de data aceasta va vedea că lucrurile nu mai merg ca în trecut”.

- 15 aprilie 1940. V.M. Molotov declară lui Friedrich Werner von Schulenburg, ministrul german la Moscova, că problema Basarabiei nu era închisă.

- 22 mai 1940. Când i s-a atras atenția asupra masivelor concentrări de trupe sovietice la granița cu România și i s-au cerut lămuriri cu privire la „politica orientală” a guvernului de la Berlin, Wilhelm Fabricius a răspuns că „pacea și liniștea României” depindeau, într-o mare măsură, de înțelegerea la care ar ajunge guvernul român cu guvernul de la Moscova. Întrebat cum se va putea realiza acest lucru, ministrul german în România a făcut cunoscut că Moscova invoca mereu faptul că Odessa era prea aproape de frontiera vestică a Uniunii Sovietice și a adăugat, cu subînțeles: „Cum nu se poate muta Odessa de la locul ei, s-ar putea muta frontiera ceva mai departe”.
- 28 mai 1940. Gheorghe Tătărescu, prim-ministrul român, îl roagă pe Wilhelm Fabricius să facă cunoscut guvernului german că „în interesul dezvoltării relaţiilor dintre cele două ţări, cât şi în interesul lor comun de a apăra pacea sud-estul Europei, prin asigurarea în această regiune a condiţiilor favorabile unei colaborări laborioase şi fructuoase, România se crede îndreptăţită, ca o dată cu reafirmarea dorinţei sale de pace, în cadrul independenţei şi unităţii ei naţionale, să semnaleze guvernului Reich-ului tulburarea pe care ar putea s-o provoace în această regiune măsurile militare care au fost luate la frontierele ei. În acealaşi timp, guvernul român ţine să-şi manifeste speranţa că în cadrul colaborării prieteneşti cu guvernului Reich-ului se va lărgi şi mai mult“. Pentru a înlesni schimbarea politicii externe, Grigore Gafencu îşi prezintă demisia.

- 29 mai 1940. În şedinţa Consiliului de Coroană restrîns, o parte din participanţi optează pentru înţelegerea cu Germania, altă parte pentru menţinerea vechii politici. În final, regele şi majoritatea se pronunţă pentru prima opinie.

- 2 iunie 1940. Guvernul german răspunde la Nota solemnă a prim-ministrului român, din 28 mai, printr-o Notă verbală, transmisă de Wilhelm Fabricius, prin care întreba „dacă şi în ce măsură guvernul român este dispus a trata privitor la o cerere de revizuire a vecinilor săi, ca de exemplu U.R.S.S. în chestiunea Basarabiei”.