CEA
MAI FRUMOASA
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Omul, creatura cea mai frumoasa si cea mai de pret, cea mai aleasa dintre cele
facute de mâna lui Dumnezeu; cea mai armonioasa si cea mai perfecta si cea care
ar trebui sa fie cea mai curata, neatinsa de nici o întinaciune, ca si creatie
a lui Dumnezeu, chip si templu al Sau. Sa nu ne lasam atinsi de nimic din ceea
ce este necurat si viclean, sa alungam gândurile hulitoare si sceptice. Suntem
poporul lui Dumnezeu, suntem sfinti, întru Hristos; sa ne pastram inimile în
sfintenie, ca niste chivote vii ale lui Dumnezeu, sa nu ne lasam atinse
gândurile si inimile de spurcatele si viclenele duhuri! Cel ce Te-ai facut om
pentru noi, Cuvinte al lui Dumnezeu si Doamne, tine-ne în sfintenia Ta! Tu, Cel
ce esti Preasfântul nostru Cap, nu lasa ca trupurile si sufletele noastre sa se
dea spurcatului Veliar, sa ni le întineze acela cu gânduri ticaloase; ramâi
mereu cu noi, tine-ne curati si neprihaniti. Fa, Doamne, sa pastram mereu cu
Tine, Dumnezeiescul nostru Cap, o legatura vie, ca si madulare ale Tale, legatura
gândurilor inimii, legatura de rugaciune si de fapta. De vor cadea inimile
noastre de la fata Ta, Doamne, întunericul si moartea sa fie partea lor,
întristarea si strâmtorarea, rusinea, nimicirea si ticalosirea. Cu Tine însa,
ale noastre sunt lumina, viata, pacea, bucuria, largimea inimii, îndraznirea
catre cele înalte, maretia si sfintenia.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 229.
D
O R U L
-
Arhiepiscopul Iustinian Chira -
Acela nu e om daca nu-i este dor de alt om… Chinul cel mai teribil al iadului
este ca sufletele nu pot comunica unul cu altul: fiecare îsi traieste propria
catastrofa si nenorocire… Tuturor ne e dor de toti. Altfel viata nu înseamna
nimic.
Arhiepiscopul Iustinian Chira, Cuvintele
Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2009, p.
34-35
DESTINUL
NEAMULUI ROMÂNESC ȘI SF. APOSTOL ANDREI
- Pr.
Iustin Pârvu -
Neamul românesc și Sf. Andrei
Destinul neamului nostru e legat de munții Rarăului,
de Transilvania, de Basarabia, de Moldova, de osteneala domnitorilor noștri, a
Bisericii, a călugărilor, a creștinilor din toate vremurile. Basarabia a fost
râvnită de masa slavă, Ardealul a fost râvnit de Ungaria și de toți vecinii
noștri „prieteni” dintotdeauna. Pentru că suntem, am fost și rămânem o țară
ortodoxă, născută din viața Sf. Ap. Andrei și dusă mai departe până în zilele
noastre de cuvioșii părinți.
Te uiți la românul nostru care într-o salopetă, cu
mâinile încrucișate, cu o șapcă pe ochi, amărât, merge dintr-o parte în alta,
dintr-o țară în alta, izgonit și urmărit.
Fiii lui Decebal
Unde mai este el fiul lui Decebal? Unde mai este
structura aceasta măreață a lui Traian? Te uiți la un muncitor de-al nostru,
cum trăiește amărât cu șapca asta de proletar, mânat dintr-o viață în alta,
dintr-o sărăcie în alta. Nu mai are nici credință, nici speranță, nu mai are
nici istorie, nu mai are nimic din structura din moși-strămoși.
Ce ne rămâne de făcut nouă astăzi pentru toată această
destrămare a noastră? Să ne întoarcem din nou la duhul marilor nevoitori ai
credinței noastre, să ne întoarcem la rugăciunea noastră, la unitatea de
altădată, să ne întoarcem la modestia și la sărăcia de altădată. Era foarte
multă bogăție la ceas de sărăcie. Românul trăia în liniște și avea rugăciunea
lui, postul, biserica lui. Era stăpân pe această moșie de pământ pe care el o
lucra cu sudoare și nevoință. De la mamă, de la bătrâna care torcea cu furca
lână, își făcea și o haină, și o îmbrăcăminte sănătoasă care rezista la toate
anotimpurile. Nu era atâta boală, atâta suferință trupească, pentru că toate
acestea erau făcute cu dragoste.
(Extras din „Ne vorbește Părintele
Justin”, vol. V)
NEGURA
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Grija fata de cele ale vietii materiale acopera asemenea unei neguri orizontul
sufletului, întuneca ochii inimii, leaga sufletul. Tu nu te îngriji de nimic,
lasa toata grija si toata preocuparea pe seama Domnului, asa cum ne învata
Apostolul purtator de duh. Sa nu-ti para rau de ceea ce dai altuia. Acestea
sunt o arvuna ale noilor si marilor îndurari ale Domnului fata de tine.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 233
Cu
prilejul zilei Dumneavoastră onomastice(Sf. Apostol Andrei), rog pe Bunul
Dumnezeu să reverse asupra Dumneavoastră și celor dragi ai Dumneavoastră
sănătate, bucurii, împliniri în toate cele bune, sănătate, puterea de a nu vă
pierde speranța și credința, pace, liniște sufletească, bună înțelegere și
trăire creștinească!
La mulți
și fericiți ani!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
VARSTA
SENECTUTII
-
Sfantul Nectarie al Eghinei -
Caracterul senectutii e minunat, fiindu-i conferit de multimea anilor adunati
în decursul unei vietuiri îndelungate; aceasta vârsta se bucura de alte câteva
calitati deosebite care-i sporesc podoaba: în ea straluceste întelepciunea, iar
sfatul, priceperea si cugetul senin si cuprinzator îi încununeaza gândurile.
Înfatisarea impune si cere din partea tuturor respect si cuviinta deosebite.
Senectutea este ultima etapa a vietii pamântesti a omului; de aceea poarta cu
sine toata deplinatatea si un întreg ansamblu de valori, dorite si puse nu în
slujba fiintei care se stinge în moarte si se pierde în mormânt, ci a celei
care are un suflet fara moarte, care-si afla sfârsitul pe pamânt si se
pregateste pentru Cer, pentru viata cealalta, fara de sfârsit si nemarginita.
Sfantul Nectarie al Eghinei, Un portret al
omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia /
Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 22
SPIONUL
LAUNTRIC
-
Sfantul Sofronie Saharov -
Uneori, citirea cuvintelor Parintilor îngreuneaza viata duhovniceasca. Spre
exemplu, un crestin are o experienta duhovniceasca. Si daca va citi o anume
carte patristica, devine ca un spion al propriului sine, încercând sa-si
ordoneze în sine, în mod analog masurilor sale duhovnicesti, lucrurile pe care
le-a citit. Astfel, tot ce face dreapta, o roade si o distruge stânga. Este
nevoie de multa simplitate în viata duhovniceasca. Batrânele analfabete
psalmodiaza lui Dumnezeu rugaciuni si au un chip copilaresc, în timp ce oameni
foarte cultivati fac rationamente înalte, însa pe fata lor se vad sfâsierea,
salbaticia.
Sfantul Sofronie Saharov, Cunosc un om in
Hristos – Parintele Sofronie de la Essex, traducere de Pr. Serban Tica, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 337
CĂUTAREA
UNUI DUHOVNIC BUN
-
PR. MIRON MIHĂLESCU -
Iubirea preotului față de credincioși
În inima fiecărui credincios, preotul e martorul
faptului că pe acel om îl iubește Dumnezeu. Preotul niciodată nu are voie să
aibă inima goală. El se pune martor al dragostei lui Hristos în fiecare inimă
prin slujirea lui cu care îi cuprinde pe toți credincioșii în inima sa, în
toată vremea.
Căutarea unui duhovnic e de mare folos, pentru că,
dacă el te poate îndruma la Izvor, îți este salvator și tu vei afla cum să
rostuiești viața ta, viață despre care se plânge atâta lume că nu știe ce să
mai facă, ea părându-li-se tuturor urâtă și mizerabilă.
Să ne obișnuim să-L cunoaștem pe Mântuitorul, de la El
să luăm sugestii și cu El să ne sfătuim pe parcursul clipelor. Nimeni nu-ți
poate sugera ce trebuie să faci, mai bine decât El. Când e vorba de îndrumător,
asta se caută: un sfătuitor care să te învețe a-L cunoaște pe Mântuitorul.
Duhovnicul - trăitor al Harului
Duhovnic e acela care pipăie duhul lui Dumnezeu în
frumusețea Lui, frumusețe ce nu se vede, dar se poate înțelege cu inima și
duhovnicul care vede duhul, taina supremă a vieții, este Hristos. El cunoaște
cu adevărat Taina lui Dumnezeu.
Când se iau unii după alții, oamenii se încurcă rău de
tot. Omul e un unicat, are un mod unic de legătură cu Izvorul vieții și nu se
poate nimeni sfătui cu Dumnezeu în locul lui. Pentru a putea primi, direct, ce
ți se spune și, pentru a te putea înțelege cu El, facem apel la Duhul Sfânt
care susține mintea în dialog cu Dumnezeu și păstrează calde în inima noastră
cuvintele Mântuitorului, spre a le putea pune în aplicare.
Altfel, degeaba este Cel ce trăiește în noi, dacă nu
ajungem să comunicăm cu El, să-L cunoaștem și să-L simțim. Pentru taina aceasta
gingașă nu avem nevoie de cuvinte, ci trebuie să înțelegem duhul adevărului că,
dacă suntem vii, lucrul acesta se întâmplă deoarece El este viu în noi.
INTAMPLAREA
CA SEMN
-
Sfantul Nicolae Velimirovici -
Adeseori noi, pe neasteptate, la un anumit ceas, întâlnim un om care izgoneste
întunericul adunat în sufletul nostru, rezolvând pe nepusa masa vreo problema
cu care ne confruntam. Nu arareori se întâmpla sa auzim de la vreun alt om un
cuvânt care ne atinge sufletul, ori sa spunem cuiva vreun cuvânt de
îmbarbatare. Sau deodata primim o scrisoare de la cineva, mai cu seama atunci
când aceasta ne este de trebuinta. Ori, încurcati în problemele vietii, cu
deznadejde încercam sa gasim o rezolvare cu putinele noastre puteri, cautând
iesire dintr-un impas; când deodata ni se întâmpla ceva care schimba radical
situatia. Prin urmare si întâlnirea neobisnuita, si cuvântul, si scrisoarea, si
întâmplarea, toate sunt semne date noua fie ca pedeapsa, fie ca luare-aminte,
fie ca înteleptire, fie ca adeverire, fie ca o chemare la pocainta.
Sfantul Nicolae Velimirovici, Simboluri si
semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009, p. 79
MATURITATEA
-
Sfantul Nectarie al Eghinei -
Vârsta maturitatii face ca duhul, geniul, inteligenta, profunzimea de spirit si
cugetul înalt sa se arate în toata splendoarea lor. Capacitatile cognitiva,
volitiva, afectiva, aceste trei puteri ale sufletului rational al omului domina
universul material printr-o activitate neobisnuita si nemaiîntâlnita. Cel
care-si îndreapta privirea nu spre mecanismul somatic, ci spre rezultatele
activitatilor spiritului, se va convinge ca un mare spirit strain de materie
salasluieste în trup si ca o putere straina vegheaza asupra lui. Iata ca
dintr-o privire pune popoare în miscare si cu o vorba, cu un singur cuvânt
rascoleste întreaga lume si pamântul se cutremura sub pasii sai. Vointa sa,
puternica asemenea celei dumnezeiesti, dorurile sale, nemarginite, asemenea
celor ale unei fiinte pururea-fiitoare, iar voile sale, vesnice. Atitudinea
aleasa si nobila se bucura de atâta stralucire, încât impune respect tuturor
celorlalte creaturi. Toate i se supun si se pleaca la picioarele sale. Cele mai
salbatice fiare se pleaca în fata sa; mai degraba de bunavoie decât din
constrângere s-au supus, pentru ca Dumnezeu i le-a pus pe toate la picioare, si
turmele de oi si toate turmele de boi, pâna si fiarele câmpului, si pasarile
cerului, si pestii marilor; si a sadit în ele dispozitia de a i se supune, la
fel cum a sadit în om, ca într-o fiinta conducatoare, constiinta superioritatii
si a stapânirii.
Sfantul Nectarie al Eghinei, Un portret al
omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia /
Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 20-21
DE
CE SĂ RĂBDĂM NEDREPTĂȚI?
-
PR. VARNAVA IANGOS -
„Fericiți cei prigoniți”
Calitatea vieții noastre duhovnicești se judecă după
măsura în care este conformă cu cuvântul evanghelic al Fericirilor. Cuvântul
Domnului: „Fericiți veți fi când vă vor ocărî și vă vor prigoni și
vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind
pentru Mine”, dezvăluie faptul că adevărata pricină a prigonirilor pe care le
suferim, este asumarea cuvintelor Lui, acceptarea voii Lui în viața noastră.
Această gândire martirică o au cei care Îl iubesc pe
Dumnezeu și L-au făcut centrul vieții lor, cei care doresc să-și răstignească
rațiunea și să-și identifice voința lor cu voia Lui.
Pentru logica lumii, o astfel de stare este
considerată un nonsens. Ce persoană „rațională” poate accepta învinovățirile și
prigonirile „în numele dreptății” lui Dumnezeu, ca o binecuvântare? „Căci
cuvântul
Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie” (1
Corinteni, 1:18). Tot ce contrazice sau se mișcă împotriva „fericirii” omului
de azi, îl smintește, îl tulbură.
Cultura omului fericit
Astăzi stăpânește cultura omului „fericit”. Noi suntem
„fericiții” traiului bun! Totuși, pentru cei care îndrăznesc să-L urmeze
conștient pe Hristos, fiecare încercare se transformă în mântuire, crucea se
transformă în putere și bucurie, „iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este
puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni, 1:18).
Întreaga experiență a Bisericii noastre mărturisește
că drumul spre sfințenie trece prin ispite, încercări, prigoniri, batjocuri și
greutăți. Toți sfinții au suferit diferite încercări și necazuri. Cuvântul
Marelui Antonie este la fel de adevărat și azi și va fi până la sfârșitul
veacului: „Nimeni nu poate intra în Împărăția Cerurilor fără a fi ispitit. Dacă
scoatem ispitele afară din viața noastră, nimeni nu se va mai putea mântui. Cel
mai mare lucru pentru om este să-și asume răspunderea pentru faptele sale
înaintea lui Dumnezeu și să aștepte ispitele până la ultima suflare” (Pateric).
Paradoxul vieții duhovnicești
Avva Ioan Colov, când a aflat că Avva Pimen ajunsese
la o atât de mare odihnă a sufletului, încât nu mai avea ispite, înțeleptul și
mult încercatul bătrân l-a sfătuit: „Roagă-L pe Dumnezeu, frate, să-ți aducă
înapoi războiul, zdrobirea inimii și smerenia pe care
le-ai avut mai înainte, căci sufletul nu sporește decât prin războiul
ispitelor”. Iată care este paradoxul vieții duhovnicești: ceea ce este respins
de lume ca durere și umilință, este primit de omul duhovnicesc ca
binecuvântare! Viața duhovnicească transcende și răstoarnă logica seculară a
lumii. Cuvântul lui Hristos este răsturnător!
Rațiunea lumească spune: „Să te înving, ca să fiu eu
cel puternic!”. În timp ce în viața duhovnicească rațiunea este: „Mai bine să
pierd eu, ca să trăiești tu”. Când logica lumească ne guvernează viața, vrem
să ne protejăm de celălalt pentru a ne simți puternici
împotriva lui. „Răsturnarea” duhovnicească, însă ne cheamă să murim noi înșine,
pentru dragostea lui Hristos și să acceptăm suferința pentru transformarea, pentru viața celuilalt;
suferința noastră să devină dorirea și puterea de viață a celuilalt.
Învingem atunci când depunem armele. Învingem atunci
când dărâmăm propriile ziduri, atunci când ne asumăm un astfel de mod de viață.
Singurul lucru care nepoate întări este descoperirea lui Dumnezeu înlăuntrul
nostru.
(Extras din cartea „Fericirile, răspunsul
dat lumii”, de Arhim. Varnava Iangos
VARSTA
SENECTUTII
-
Sfantul Nectarie al Eghinei -
Caracterul senectutii e minunat, fiindu-i conferit de multimea anilor adunati
în decursul unei vietuiri îndelungate; aceasta vârsta se bucura de alte câteva
calitati deosebite care-i sporesc podoaba: în ea straluceste întelepciunea, iar
sfatul, priceperea si cugetul senin si cuprinzator îi încununeaza gândurile.
Înfatisarea impune si cere din partea tuturor respect si cuviinta deosebite.
Senectutea este ultima etapa a vietii pamântesti a omului; de aceea poarta cu
sine toata deplinatatea si un întreg ansamblu de valori, dorite si puse nu în
slujba fiintei care se stinge în moarte si se pierde în mormânt, ci a celei
care are un suflet fara moarte, care-si afla sfârsitul pe pamânt si se
pregateste pentru Cer, pentru viata cealalta, fara de sfârsit si nemarginita.
Sfantul Nectarie al Eghinei, Un portret al
omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia /
Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 22
STATORNICIA
CREDINTEI
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Cum trebuie sa creada în Hristos cel ce nu-si îngaduie nici o clipa sa puna la
îndoiala cele spuse de Domnul în Sfânta Evanghelie si cele cuprinse în
învatatura curatei Sale Mirese – Biserica? Se cuvine sa adune în inima o
credinta atât de puternica, încât, pastrându-si libera vointa, sa nu se lase
cuprins nici o clipa de prefacatorie si nici atras de partea potrivnicului.
Crestinul nu trebuie sa fie ca valurile marii, iscate si apoi risipite de vânt.
Credinta noastra sa nu fie „da si nu”, ci numai „da” întru Hristos (cf. 2
Corinteni 1, 19).
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 445
LIMITA UMANA
-
Parintele Arsenie Boca -
Limitele omului sunt limitele sfinteniei sale. Iar
sfintenia este de la Dumnezeu. De altfel, singurul leac al vietii, s-o scape de
naruire, numai sfintenia ramâne. Sfintenia este si efectiva si preventiva.
Datori de a o câstiga sunt toti oamenii care vor sa se mântuiasca.
Sfintenia, tare seamana a sanatate originara, o
stralucire lina a spiritului. Unde sunt acestea si Dumnezeu Se odihneste, unde
lipsesc si Iisus Îsi pierde rabdarea. Este lucrul cel mai greu sa îndupleci
omul sa urmareasca realizarea sfinteniei.
Parintele Arsenie Boca, Parintele Arsenie
Boca – mare indrumator de suflete din secolul XX, Ed. Teognost, Cluj-Napoca,
2002, p. 156
RUGACIUNEA
INIMII
-
Arhiepiscopul Iustinian Chira -
„Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul”.
Aceasta puternica rugaciune o poate rosti si calatorul si muncitorul de pe
ogor, din fabrica sau din mina; si copilul si tânarul si batrânul. Prin aceasta
rugaciune noi putem curata vazduhul duhovnicesc.
Arhiepiscopul Iustinian Chira, Cuvintele
Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2009, p.
114
https://youtu.be/WfGMYdalClU?si=KUFyBJbM_tx00ekZ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu