marți, 11 noiembrie 2025

Dumitru Ichim - PSALM SUMERIAN

 



PSALM SUMERIAN

 

 

~*~

 

Profet se face lemnul când sâsâie în vatră;

Bolmoaje pe tăciune, blestem din iad storcând...

Pe mâna ta inelul, cu ochi de șarpe-n piatră,

Ispitei stă de pază păcatului de gând.

 

Acum vreo cinci milenii, prin moarte-a fost sărutul?

A spini mi-ai scris argila cu focul cuneiform.

Eu ți-am furat văzduhul să-l împietrească lutul,

Sculptură altor ape, ce nici în iad nu dorm.

 

Cu brațul plin de strune, fugi de otrăvuri, dar bei

Din stihul care arde.Domneai la Eufrat...

Ocnaș în propriu-mi cântec, tu - gratiile harpei!

N-a fost pe-acolo raiul ce-n noi s-a scufundat?

 

Azi nu mai ești zeiță. Închis ți-ar fi și cerul,

De n-aș fi scris în cuie, pe glodu-mi ars, Sumerul!

 

~*~

Dumitru Ichim











Un comentariu: