Ioan Miclău-Gepianu - LITERATURĂ DESPRE LITERATURĂ!

 

LITERATURĂ DESPRE LITERATURĂ!

( articol revăzut și adăugit)

 

 

Motto:

Arta e senină: Mihai Eminescu

 

”...Câtă tristețe, când vezi cum omenirea nu se poate

nicicum descâlci de ambiția neostoită a flămânzeniei,

care acaparează tot mai des personalități ajunse în funcții

în care să supravegheze dreptatea, nu să o ascundă.

Această ascundere de adevăr ar fi să fie ”deșertăciunea

deșertăciunilor”, fiindcă la libertate și viață umană este

îndreptățit fiecare om, cetățean al acestei planete

frumoase, Pământul! Ioan Miclău-Gepianu

 

 

”...Subiectul acesta ar fi vast, dacă ar fi tratat cu multă tragere de inimă, cunoaștere și documentare, Literatura despre Literatură. Acest titlu sub forma unei sintagme care, parcă te face să te răsucești pe loc, dar numai până când onorabilul meu cititor va binevoi să citească în continuare această argumentație!

Bunăoară, știm din viața de zi cu zi, cum, atunci când cineva vorbește destul de înflăcărat, chiar bine documentat, deci credibil, vine un altcineva zicând: ”Asta-i literatură, vezi-ți de treabă”. Deci, ar fi literatura, după unii, un fel de a pălăvrăgi, oral sau scris, pentru care nu trebuie să te zdrobești, nici să fie luată în seamă? Așadar, ajungem să vorbim despre ”nonliteratură”, caz care nu e lipsit de importanță, dacă te apleci cu mai multă atenție să observi scriiturile de azi. Cum însă, literatura este o față expresivă a culturii și educației, imediat prin această ”nonliteratură”, vom avea o noțiune nouă, aceea de noncultură”, caz în care, responsabilitatea de a face lumină și delimitare revine criticilor de profesie, specialiștilor în materie literară. Oricum, auzim uneori vorbindu-se chiar de o ”anticultură”. Este de dorit așa ceva? Cu siguranță că nu o dorește nimeni, dar să vedem atunci, de unde răsar totuși aceste realități ce se derulează sub ochii noștrii, formând acest spectru confuz.

Sunt creatorii de arte părtași și fără responsabilitate? Este o literatură paralelă, manipulată, aservită intereselor de tot felul? Atunci mai poate fi literatura obiectivă, deschizătoare de căi ale gândirii înspre înălțarea moralei în societate și familie? Mai pot fi talentele binelui și frumosului în viață a ajunge să domine educația, cultura și adevărul atât de necesare unei dezvoltări sociale echitabile, așezate pe un suport uman?

Dar cine se opune dreptului de vis și imaginație creativă a individului? Se zice că e liber fiecare a visa și a crea, asta e foarte bine, dar responsabilitatea în ce parte o așezăm…! Adică, cui o responsabilizăm! Cu asemenea întrebări sau chinuit filosofiile lumii de-alungul veacurilor.

Să începem dar, prin a reda o oarecare sinteză a acelor filosofii adunate de secole, ca urmare a veșnicelor căderi de sisteme sociale, și îl amintim pe istoricul, literat român, Mihail Kogălniceanu, care zicea la vremea sa: ”Nu este în lumea aceasta totul deșărtăciune, rămâne ceva statornic, rămân faptele mari, care sunt nepieritoare(…). ”Faptele mari opresc chiar moartea”.(Mică antologie de proverbe – Ioan Miclău-2006).

Pesimism, extremism, imperfecțiune, brutalism cât vrei, interese egoiste, certuri politice și religioase, flămânzenia banilor, războaie, plus dependența omului de mediul natural, cum nota cronicarul vechimi române: ”omul este sub vremuri și nu deasupra lor”, iată numai câteva din cele așezate la baza acestei concepții despre viată, de a fi o deșertăciune, Adevăratul poet al neamului Mihai Eminescu o definește a fi ”deșărtăciunea deșertăciunilor” o astfel de viată!

Să vedem în acestea, în general niște incapacități, insuficientă evoluție a speciei umane în a controla acea lege naturală a ”luptei pentru existență? Deci mai e nevoie de timp pentru desprinderea de animalitate! ” În această situație, tot Biserica creștină este mult mai optimistă înspre viitor, spre a găsi lumina cea adevărată necesară vieții oamenilor. Aduce speranța, nădejdea de salvare, de mântuire prin credința sfințeniei ce o avem în noi înșine. Avem posibilitatea fericirii aici pe pământ, nu a fericirii în moarte prin războaie. Dumnezeu a biruit moartea pentru noi. Dece lumea vrea tot moarte și nu viață?

”Arta e senină”, spune geniul literaturii noastre Mihai Eminescu. Unde adevărul există, acolo va fi și seninătatea deci, frumusețea gândirii și a operei literare. Tulburarea unui adevărat artist este tocmai acea tulburare spirituală, datorată abaterilor de la căile adevărului, observate de el în viața de zi cu zi, devenind deseori un critic folositor, deșii subapreciindu-i-se îndreptățitul adevăr.

Revenind la tema începută, ”literatura despre literatură”, o conștiință îndreptată numai spre huzureallă și bani, beneficiind de o oarecare cultură acumulată, pătrunzând în arte din interesul arătat, opera lui poate sfârși în a fi și nefolositoare, nu numai nesemnificativă, dar și dăunătoare.

Când conștiința va stăpâni și ordona acest interes al necesității supraviețuirii, dar și al libertății ființei umane, spre folosul fiecărui cetățean, familie, Neam, apărate de o clasă politică dreaptă și necoruptă, atunci și tulburările creatorilor și artelor acestora se vor reașeza cu respect de politică și adevăr, pe o cale care să servească binele și frumosul perspectivelor de viitor.

Câtă tristețe, când vezi cum omenirea nu se poate nicicum descâlci de ambiția nesăbuită a flămânzeniei, care acaparează tot mai des personalități ajunse în funcții care să supravegheze dreptatea socială, nu să o ascundă. Aici apoi vor mișuna cei cu foarte puțin talent de artiști, dar de neegalat căpușari în pielea celor cei ascultă și cred în supușenia celor ce supun.