Scrisoare pastorală
Foaie periodică,
gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi
Anul XXVI(2026), nr. 558(1 –15 Februarie)
Dragii mei
enoriași!
Taina Sfintei Spovedanii reflectată
în proverbele românești(I). Redăm
mai jos o primă parte dintr-un studiu despre Sf. Spovedanie, realizat pe baza
proverbelor românești cuprinse în cele zece volume ale colecției lui Iuliu
Zanne. Cu ușurință va constata cititorul nostru, că strămoșii noștri au știut
Teologie de cea mai bună calitate și au transpus-o admirabil pe limba
românească. Iat-o:
I.Conștiința păcatului. Omul are conștiința păcatului. Păcatul este
o caracteristică sine qua non a condiției umane însăși. Expresia ,,A
fi om”(II, 380) presupune existența tuturor părților bune și rele
ale ființei umane, inclusiv existența păcatului. El a fost prezent la protopărinți, ,,Adam
a mâncat mărul, însă dinții noștri se strepezesc”(VI, 466), fiindcă toți
suntem descendenții lui: ,,Neam de pe Adam”(VI, 469) și s-a transmis
până la noi, necesitând jertfa supremă a Domnului Iisus Hristos: ,,Pentru
tine, moș Adame,/ Am mâncat piroane-n palme”(VI, 466). Omul este ființă
psihosomatică, dar raportul dintre suflet și trup se schimbă de la om la om.
Ideal ar fi ca ,,Trupul – sluga sufletului”(II, 447), însă, în realitate
se întâmplă adesea invers. Omul săvârșește păcatul cu întreaga lui ființă, trup
și suflet, dar în primul rând sufletul este cel ce suferă consecințele
păcatului și acestea se răsfrâng apoi asupra trupului: ,,Greșalele
sufletului ca rănile trupului, că și când se tămăduiesc, tot lasă semne pe
trup”(IX, 56); ,,Sufletul când pătimește, tot trupul se topește”(II, 439). Păcatul
îl urmărește pe om pas cu pas, el identificându-se cel mai adesea cu diavolul
însuși, oricum, ajungându-se până la personificarea acestuia: ,,A – l mâna
păcatul”(VII, 74), ,, A-l împinge păcatul”(VII, 74) sau ,,A-l trage
păcatul”(VII, 73). Păcatul este murdăria sufletului, dându-i culoare
acestuia: ,,A avea suflet negru”(II, 441), dar și dimensiuni ,,A fi mic la suflet”(II, 441). Cel ce
se înrăiește în păcate ajunge să fie socotit
,, fără suflet”(II, 441), comparativ cu cel ce săvârșește binele,
virtuțile, faptele bune, care este ,,mare la suflet”(II, 441). Chiar
dacă păcatul are o formă materială, vizibilă, el are și un corespondent
spiritual, o ,,umbră” a lui, care se răsfrânge
asupra sufletului, astfel că fiecare păcat este luat ,,pe suflet”(II, 441). Păcatul se
agață ,,ca moartea de om sănătos”(II, 625), ,,se leagă de om”(VI, 75),
făcându-l ,,din om neom”(II, 381). Autorul anonim face distincție clară
între abaterile de la legea morală, în funcție de gravitatea lor. Vom întâlni
astfel:
-Greșelile, ca fiind cele mai mici și neînsemnate forme
de derogare de la poruncile lui Dumnezeu, de la normele de conviețuire socială,
de la legea morală. Greșeala este mai prezentă la oameni decât păcatul, fiindcă a greși e omenește: ,,Omul greșește”(II,
375), ,,Tot omul poate greși”(VII, 627). ,,A nu greși nicidecum peste putință
este, că numai Domnului aceasta este dată. Dar a se îndrepta de greșeala sa, la
cel înțelept privește. Aceluia să te asemenea”(VIII, 190). Greșelile de
multe ori sunt chiar necesare pentru consolidarea și extinderea unor experiențe
de viață: ,,Greșeala, îndreptare așteaptă”(X, 407) sau ,,Greșind învață omul”(X, 408). Ce-i
drept, unele greșeli pot să aibă consecințe dureroase pentru tot restul vieții:
,,Greșeala de o clipă e, adesea, supărare pe viață”(X, 408). Sunt
situații când o greșeală poate să genereze implicații multiple, neprevăzute din
punct de vedere teoretic: ,,În unele greșim și-n altele ne osândim; de-aceea
să nu socotești că o faptă vreodată va rămânea fără plată, că răsplătirea vine
când cu gândul nu gândești”(VIII, 606). Dincolo de mustrările conștiinței,
ori de oprobiul public, cel ce săvârșește greșeli este pedepsit și de Dumnezeu
la vremea cuvenită. Dumnezeu are însă răbdare, fiindcă, așa cum ne spune
Mântuitorul, ,,El nu vrea moartea păcătosului, ci îndreptarea lui”.
Același sens îl are și proverbul românesc următor: ,,Dumnezeu nu pedepse ște
îndată ce omul greșește”(VI, 654). Chiar mărunte, dar dacă sunt multe, la
ceasul morții și la judecata de apoi contează, ,,că cel ce mai puțin
greșește mai puțină întristare la ceasul morții are”(VIII, 469).
-Păcatele sunt abateri mai
grave de la legea morală, de la poruncile lui Dumnezeu și de la legile penale
omenești, ele echivalând cel mai adesea cu infracțiunile: ,,Păcatul e mai
mare decât greșeala, ca o bucată decât o fărâmitură”(IX, 125). Săvârșirea
lor repetată dă o vădită dependență: ,,Păcatele
sunt ca barba, cum o razi, aici o vezi la loc”(IX, 125), ,,Păcatul e ca și
norocul: ori te așteaptă, ori îl aștepți și de dânsul nu mai scapi”(VII, 69),
,,Păcatul ca pata, te însemnează numaidecât”(IX, 125), ,,Omul se deprinde cu
răul ca viermele în hrean”(II,379).
Consecințele
sunt pe termen lung: ,,Păcatul cu dinți de șarpe, unde mușcă anevoie se mai
vindecă”(VIII, 469), ,,Păcatul fărădelege se-nțelege, de-aceea moarte se
înțelege”(VIII, 469), ,,Sufletul bucuros este să intre în rai, numai că
păcatele nu-l lasă”(II, 438).
Așa cum am spus și la subcapitolul de mai
sus privitor la greșeli, și păcatul este în firea omului, fiindcă ,,Nimeni
nu-i lemn de biserici”(VI, 487), ,,Nimeni nu-i ușă de biserică”(VI, 487), ,,Nu
a îmbătrânit pe căile bisericii”(VI, 492), ,,Nu m-a mâncat calea bisericii”(VI,
492). Aceasta însă nu este o scuză nici în fața lui Dumnezeu, nici în fața
oamenilor. ,,Calea păcatului netedă și frumoasă, iar la sfârșitul ei gura
iadului”(VIII, 468). ,,Păcatul intră râzând și iese plângând”(VII, 72),
,,Păcatul până se urmează mare plăcere ne aduce, iar după săvârșire
la-ntristare și căință îndată ne duce”(VIII, 469), ,,Păcătosul poartă cutia cu
păcatele, ca un cocoșat cocoașa în spinarea sa: de-aceea niciodată nu le
vede”(IX, 125).
Păcătosul care își repetă păcatul devine un
vicios, un pătimaș, un adevărat rob al păcatului: ,,Cel ce păcătuiește rob
păcatului se socotește”(VIII, 469).
Omul este responsabil de faptele sale,
inclusiv de păcatele pe care le săvârșește. Este adevărat că zicale precum ,,Așa
i-a fost scris”, ,,Așa i-a fost scrisa”, ,,Așa i-a fost ursita” întâlnim
frecvent în mentalul popular tradițional și ele ne duc la o concepție apropiată
de predestinație, de soartă, de destin. Și, totuși, proverbele vin să schimbe
radical această concepție: ,,Când vreun cuget te-mboldește,/Întâi la păcat
gândește”(VII, 73), ,,Cel ce de-al său suflet la boală nu mai îngrijește,
tocmai ca corăbierul, ce în zadar se silește, când vijelia îl găsește”(IX,
150), ,,Cel ce nici la bătrânețe nu se pocăiește, ca lupul ce, și îmbătrânește,
năravul nu și-l părăsește”(IX, 72), ,,Vai de omul cu păcat!/ De păcat e
alungat/ Și nu poate fi scăpat”(VII, 71).
Voia liberă a omului, liberul arbitru cu care este dotat, justifică
pedeapsa pentru păcat și răsplata pentru virtute. Omul nu mai este un
instrument în mâna destinului: ,,De faci rău,/Teme-te de Dumnezeu”(VII,
697), ,,Multe și-n multe chipuri pedepsele celui păcătos și când la ele nu
gândește”(VIII, 468), ,,Nici un trup fără de osândă”(II, 448), ,,Oricare faptă
are și răsplată”(X, 423), ,,Dumnezeu răsplătește fiecăruia după faptele
sale”(VI, 652).
La săvârșirea păcatului, diavolul are o
parte de vină, am putea spune că este coautor. El îl ispitește pe om, dar nu-l
poate obliga să săvârșească păcatul. Răul este specialitatea lui și proverbele
o spun cu prisosință: ,,Câte cruci vei face, dracul tot la spate șade”(VI,
594), ,,Dracu nu face cruci de biserică”(VI, 588), ,,Dracu nu face
mănăstire”(VI, 589), ,,Dracul crapă când faci bine”(VI, 581), ,,Dracul nu face
biserici”(VI, 588), ,,Dracul nu face pomeni, nici punți, nici uși de
biserică”(VI, 588), ,,Dracului nu-i pasă dacă faci una sau mai multe cruci”(VI,
595). Creștinul nu este descoperit
în fața atacurilor diavolești. El Îl are pe Dumnezeu în ajutor, dacă-L cheamă
cu credință și cu stăruință: ,,Când îl vezi pe dracu, atunci să te-nchini la
Hristos”(VI, 590). ,,Fă cruce mare că e dracul bătrân”(VI, 572). Închinăciunea
însă trebuie să fie însoțită de credință puternică, fiindcă ,,Nu poți fi și
cu dracul în buzunar și cu sufletul în rai”(VI, 563), ,,Nu poți sluji la doi
domni”(IV, 343), ,,Nu-i vrea să fii și cu sufletul în rai și cu pielea-n
pod”(II, 439), ,,Viață îngerească, trai porcesc”(II, 801). Îndoiala în credință, duplicitatea, nu rămân
nepedepsite: ,,Când te-o scăpa Dumnezeu, dracul te și apucă”(VI, 574). Păcatul
se zămislește mai întâi în sufletul omului, în cugetul lui și apoi se
materializează în fapta propriu-zisă: ,,Pe unde iasă graiul, iasă și
sufletul”(II, 578), ,,Pe unde ne iese cuvântul, pe acolo o să ne iese și
sufletul”(II,531). Cel dintâi judecător al omului este propria lui
conștiință morală, cugetul său: ,,Pedeapsa păcătosului cugetul se-nțelege,
ce necontenit îl bate”(VIII, 468). După această ,,pedeapsă” reprezentată
prin coșmaruri insuportabile la unii săvârșitori ai păcatului, urmează, în cele
mai multe cazuri pedeapsa dată de
instanțele de judecată. Există și situații când păcătosul scapă nepedepsit de
către autorități, fie că nu i s-au descoperit păcatele, fie că n-a fost
identificat autorul, fie că autorul a reușit să se sustragă cercetării. Există
situații când, urmare păcatului, săvârșitorul poate avea beneficii
substanțiale, care-l ajută să-și realizeze o stare materială înfloritoare, să
ocupe funcții înalte, să se bucure de slavă lumească. Omul din popor, autor al
proverbului, ne îndeamnă, referitor la această situație: ,,Nu râvni la slava
păcătosului, că nu va avea sfârșitul său bun”(VIII, 468).
Universalitatea păcatului este atestată de cuvântul Mântuitorului și ea este
reluată în zestrea paremiotică românească: ,,Acela dintre voi, care este
fără de păcat, să arunce cea dintâi piatră”(VII,73). Anumite păcate grele
nu sunt menționate în proverbe, ci ele sunt exprimate metaforic și toate în
legătură cu sufletul. Astfel, omorul este numit în proverbe pe ocolite: ,,A-i bea, a-i sorbi
sângele”(II, 712), ,,A-i mânca lumânarea”(III, 215), adică a-i
pricinui moartea. Mai mult, criminalul ,,își încarcă sufletul cu păcatele
altuia”(VII, 75), adică ale victimei. El are consecințe în timp, vizibile
și pentru cei din jur, ca o pedeapsă venită de la Dumnezeu, fiindcă ,,Îl
paște păcatul”(VII, 74). Nimic nu scapă nevăzut și nejudecat de Dumnezeu,
fie în lumea aceasta, fie în cea viitoare: ,,Sângele nevinovat cere judecată
de la Dumnezeu și nu lasă”(II, 708), ,,Sângele vărsat cărbune arzător și foc
pârjolitor se face”(II, 709).
Este o datorie firească, creștinească și
socială a fiecăruia dintre noi de a ne lupta cu păcatul, cu viciul, indiferent
care ar fi acesta. Este firesc ca fiecare să-și ,,vadă de suflet”(II, 443).Proverbul nu
întârzie să ne îndemne în acest sens: ,,Aprinde lumânarea înainte de a se
face noaptea”(III, 213), fiindcă ,,Cine vrea să-i țină candela mai multă vreme,
trebuie din vreme s-o umplă cu untdelemn”(III, 66). Nepăsarea, întârzierea
nemotivată, așteptarea unei vârste înaintate pentru a începe procesul lung și
greu al mântuirii, al apropierii de Dumnezeu duc la eșec sigur, fiindcă ,,Omul
și din necătare moare și zile când are”(II, 636). Proverbul ne asigură: ,,Credința
te va mântui”(VI, 529), ceea ce este foarte corect, deși este insuficient,
fiindcă, fără fapte bune ,,credința este moartă”, cum ne precizează Sfântul
Apostol Iacob. Prin credință și fapte bune, omul poate deveni ,,ușă de
biserică”(VI, 487), iar Dumnezeu ,,îi plătește vămile”(VII, 688)
*
In memoriam: Dr.
Gheorghe Brătescu(1922-2017). O
fericită întâmplare a făcut să-l cunosc pe Prof. Dr. Gheorghe Brătescu. Am
participat împreună la unul din simpozioanele de istorie de la Tr. Severin, am
purtat o discuție cu dânsul și așa s-a stabilit o relație de prietenie, care
mi-a fost de un real folos. Dar, să vedem cine a fost Gheorghe Brătescu!
S-a născut în 1922. A absolvit
Facultatea de Medicină în 1947 și și-a luat doctoratul în medicină și chirurgie
în 1948. În anul următor, la Moscova, s-a căsătorit cu Tatiana Pauker
(1928-2011), fiica Anei Pauker. Datorită acestui fapt cariera sa politică se
încheie în 1953, odată cu căderea soacrei, care, din acel moment, a locuit în
casa lor. Ulterior a fost șef de lucrări la Centrul de Organizare a Ocrotirii
Sănătății și Istoria Medicinii, absorbit mai apoi de Institutul de Igienă și
Sănătate Publică (1953-1962), asistent la catedra de biologie și parazitologie
a Institutului pentru Perfecționarea și Specializarea Medicilor și
Farmaciștilor (1953-1955) și preparator la Clinica Medicală a Spitalului
,,Colentina” (1956-1967).
Printre angajamentele sale
ideologice s-a numărat susținerea ,,științei miciurinist-pavloviste” contra
,,teoriilor obscurantiste mendelist - morganiste”. În februarie 1953, după
arestarea Anei Pauker, locuința i-a fost percheziționată de securitate, în anul
1954 a fost anchetat de partid, iar în august 1956 exclus din acesta. I s-au
adus acuzațiile că, în tinerețe, a fost legionar sau simpatizant legionar și,
după 23 august 1944, a promovat legionari în munci de răspundere. Brătescu le-a
contestat, dar fără vreun rezultat. În 1957 i-a apărut prima carte, care va
inaugura o vastă operă în iatroistoriografie și în filosofia istoriei
medicinii. Va traduce, de asemenea, din Claude Bernard, Jacques Nicolle,
La Mettrie, Avicenna, Descartes.
Desființându-i-se postul de
cercetător al istoriei medicinii, devine epidemiolog la Sanepid (1962-1969),
fără însă a întrerupe activitatea de cercetare și publicare. Discipol al lui
Valeriu Bologa (1892-1971), își ia în 1966 doctoratul în științe medicale
(specialitatea istoria medicinii) la Universitatea din Cluj. În urma acțiunilor
de reabilitare a victimelor perioadei dejiste, Brătescu e reprimit în partid la
începutul anului 1969, iar apoi revine la vechiul său post de cercetător de la
Institutul de Igienă și Sănătate Publică. Refuză totuși poziția de secretar
general al nou înființatei Academii de Științe Medicale, propusă de Miron
Constantinescu, dar reia activitatea ideologică comunistă și începe chiar să
publice într-un nou sector, cel al propagandei ateiste. Între 1970 și 1973 ține
și cursuri facultative de etică medicală la facultățile de medicină și medicină
veterinară (în cadrul catedrei de socialism științific). A fost președintele
Societății de Istoria Medicinii și Farmaciei din România, din 1977 până în
1986, renunțând la această poziție în urma pensionării.
După căderea comunismului, a
devenit membru al Academiei de Științe Medicale. Activitatea sa publicistică
intră acum într-o nouă etapă, și mai bogată, care nu s-a limitat la
iatroistoriografie. Ultimii ani ai vieții i-a petrecut la Barcelona, unde locuiau
cele două fiice ale sale, căsătorite cu comuniști spanioli întâlniți la
București.
L-am cunoscut la un simpozion ,,Mehedinți. Istorie. Cultură și Civilizație”
de la Tr. Severin din mai 1988. Din vorbă-n vorbă, între noi s-a stabilit
repede o relație de prietenie și stimă reciprocă. În baza acestei relații mi-a trimis
apoi multe cărți ale sale privind Istoria Medicinii, cărți care mi-au fost de
folos în valorificarea arhivei Protoieriei Mehadiei, atât în ceea ce privește
pregătirea tezei de doctorat, cât și pentru alcătuirea mai multor studii și
cărți privind Istoria Banatului și Istoria Medicinii(A se vedea, spre exemplu, Studii și documente privind istoria
României, vol. I-III(Banatul).
În baza prieteniei ce se înfiripase
între noi, la 23 mai 1988 îi mulțumeam pentru un colet cu cărți pe care mi le
trimisese și îndrăzneam să-l rog să mă coopteze și pe mine într-un eventual
colectiv de editare a unui nou volum de Istoria Medicinii. Atunci i-am trimis
un exemplar din cartea mea Coloana Infinită. Nu era omul care să se lase așteptat, fiindcă la 7 iunie am primit
scrisoare de la dânsul, în care-mi mulțumea pentru cartea trimisă, mă
felicita, fiindcă lucrarea era, după aprecierea dumnealui, ,,o realizare deosebită, vădind deopotrivă pasiune de cercetare,
erudiție și alese simțăminte patriotice”. Mă asigura atunci, că în momentul
în care se vor întrevede speranțe privind publicarea unui volum colectiv de
Istoria Medicinii în cadrul Institutului Național de Igienă, mă va solicita să
devin colaborator.
Pe lângă cărțile mai vechi de
istoria medicinei, pe care mi le trimisese mai înainte, la 18 sept. mi-a trimis
proaspăta sa lucrare, Grija pentru sănătate. Primele tipărituri de interes
medical în limba română(1581-1820)(București, Editura Medicală, 1988, 114
pag.). Era o lucrare de excepție!
Mă simțeam foarte îndatorat față de
dânsul. Am găsit soluția ca să echilibrez situația. Eram abonat pe atunci la 36
reviste culturale. Aducea poștașul zilnic câte un maldăr de ziare și reviste.
Apăreau destul de des în revistele respective referiri la Domnul Brătescu. M-am
hotărât ca să-i decupez acele materiale și să i le trimit. Făceam lucrul acesta
și cu alți corespondenți ai mei și știam câtă bucurie le fac asemenea piese.
Așa s-a întâmplat și cu Domnul Brătescu. Aflând mai multe despre preocupările
mele privind Istoria Medicinei, ca urmare a conspectării arhivei Protoieriei
Mehadia din perioada 1780-1918, mi-a recomandat cu generozitate revista ,,Igiena”,
ca una care publică materiale de Istoria Medicinei. Dacă am posibilitatea
să fac un articol de acest gen, să i-l trimit dânsului. Nu m-am lăsat mult
așteptat, fiindcă la 26 sept. 1989 i-am trimis la București, pentru revista ,,Igiena”,
articolul Boli și remedii în proverbele românești. Articolul n-a mai apărut în ,,Igiena”,
ci în ,,Viața Medicală” (București, an. XXXVIII(1990), nr. 3 (mart.),
pp. 67-71).
La
sfârșitul lui 1989, în zarva revoluției, mi-a apărut la Craiova, la ,,Scrisul Românesc”, Zidina, în volumul colectiv de debut, Reliefuri. I-am trimis și
Domnului Brătescu un exemplar. Mi-a
răspuns că admiră
în Zidina ,,meșteșugul
povestirii, simțul sugerării tragicului, măiastra evocare a peisajului”. Mă asigura atunci că
mă va coopta pentru orice volum comun, pe care-l va edita.
Avalanșa evenimentelor derulate după Revoluție, respectiv înființarea
Editurii ,,Cuget Românesc”, implicarea
în învățământ, doctoratul și multe-multe altele, au făcut ca relația mea cu Domnul Brătescu să se
întrerupă. Nu era însă omul pe care să-l poți uita. Îți rămânea în memorie prin
seriozitatea sa, prin cultura vastă, prin generozitatea ce-o dovedea la tot
pasul față de tinerii ostenitori într-ale condeiului. Au trecut anii, dar
figura Domnului Brătescu îmi este vie în memorie, fiindcă a știut să clădească
o prietenie pentru o viață.
*
Judecata popii. Veniseră la Protoieria din Tr. Severin nişte
reclamaţii din Prejna. Câţiva cetăţeni de acolo îl reclamau pe preotul lor,
părintele Grasu, că a pretins câte cinci lei de parastas la Ispas, că a făcut
parastasele de la Ispas beat, că a mărit contribuţia de cult.
Protopop era Părintele Pufan. Era
tânăr şi se temea de anchete, mai ales atunci când se simţea între ciocan şi
nicovală şi trebuia să trimită preoţi în consistoriu sau să ia măsuri drastice.
Părintele Grasu era mult mai în vârstă decât dânsul şi îi purta un respect
deosebit. Pe de altă parte, se vedea cât de acolo că autorii reclamaţiilor,
patru sau cinci la număr, erau nişte reclamangii de profesie şi puteau să
adreseze cu aceeaşi uşurinţă reclamaţii şi la adresa protopopului, dacă nu
le-ar fi convenit rezultatul anchetei. Părintele Zoican era secretar la
protoierie şi preot la Balta. S-au sfătuit cum să procedeze, ca să iasă
lucrurile cât mai bine şi fără ecouri. Au hotărât să-i dea delegaţie Părintelui
Ilie Izverceanu de la Cernavârf, ca să facă ancheta. Tocmai venise părintele pe
la protoierie şi i-au spus despre ce e vorba. Părintele a acceptat cu plăcere,
mai ales că se pricepea de minune să ,,judece” în felul lui, astfel că
întotdeauna în asemenea situaţii se făcea pace. I-au dat delegaţie scrisă, au
trimis citaţie la reclamanţi şi la preotul Grasu, ca-n ziua cutare să fie
prezenţi la biserica satului Prejna pentru anchetă. Părintele Zoican era
însărcinat ca secretar al Părintelui Izverceanu.
În
ziua stabilită, părintele Zoican s-a prezentat la biserica din Prejna. Era
curtea bisericii plină de săteni. Se dusese vestea că vor veni să-l
schimbe pe preotul lor. Opiniile erau împărţite. Erau, într-adevăr,
câţiva care ar fi vrut ca preotul Grasu să plece de acolo, dar majoritatea se
împăcau bine cu el şi nu aveau ce-i reproşa.
Părintele Zoican a pregătit
terenul: ,,-Eu sunt secretarul părintelui delegat al protoieriei Tr. Severin.
Să aşteptăm pe părintele delegat. Nu ştiu cine va fi. Este numit în secret de
protopop, ca să nu se ştie dinainte şi să se facă aranjamente!” Lumea aştepta
cu nerăbdare să vadă delegatul şi să asiste la judecată. În sfârşit,
apare Părintele Izverceanu cu şareta. Coboară. Era înalt, impunător. Avea
culion pe cap, reverendă, giubea, cruce la gât, brâu roşu şi baston mare în
mână. Lumea îl cunoştea de zeci de ani, fiindcă Prejna este aproape de
Cernavârf, însă atunci nu mai era preotul Ilie, ci delegatul protoieriei, ceea
ce însemna cu totul altceva. Părintele Izverceanu avea o ţinută gravă,
autoritară, faţa încruntată. A dat bineţe, scurt, fără să lungească vorba, cum
îi era obiceiul. A cerut ca toată lumea să intre în biserică. A pus să se
scoată în mijlocul bisericii, pe o masă, Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce.
Părintele Zoican i-a citit delegaţia, prin care protopopul îl investea să ancheteze
cazul preotului Grasu de la Prejna. A dat apoi citire reclamaţiilor. A făcut
prezenţa reclamanţilor. Părintele Izverceanu a zis: ,,- Domnilor, aţi reclamat
că l-aţi văzut pe Părintele Grasu oficiind serviciile beat în biserică. E
foarte gravă acuzaţia. Vă rog să juraţi pe Sfânta Evanghelie şi pe Sfânta Cruce
că l-aţi văzut dând cu capul şi de peretele acela al bisericii şi de peretele
celălalt!” ,,-Nu, părinte, că
parastasele le-a făcut în curtea bisericii, nu în biserică. Acolo era beat!”
,,-Domnilor, problema nu intră în competenţa mea. În reclamaţie scrieţi clar că
în biserică era beat. Nu ziceţi că în curtea bisericii, ci în biserică. Citiţi
şi vă convingeţi! E adevărat?” ,,-E adevărat!” au zis oamenii, fâstâcindu-se.
,,-Atunci, dacă este adevărat, scrieţi aici că nu l-aţi văzut beat în biserică,
aşa cum aţi afirmat. Lumea e martoră!” N-au avut încotro şi au scris. ,,-
Domnilor, ziceţi că a pretins câte cinci lei de parastas! E adevărat?” ,,- E
adevărat, părinte delegat!” ,,- E, de asemenea, o acuzaţie foarte gravă! Pentru
asta îl transferăm disciplinar la o parohie peste Olt, nici să nu-i mai auziţi
de nume! Parohia Prejna o dăm de Parohia Balta!” A sărit ca ars Părintele
Zoican: ,,- Părinte delegat, nu o daţi de Parohia Balta. Eu am Balta şi Sfodia,
am şi funcţia de secretar la protoierie în Severin, nu pot să iau şi Prejna!”
,,- Bine, atunci dăm Prejna de Parohia Şiroca!” Şiroca era la distanţă de 15-
Când au auzit oamenii de o aşa
sentinţă, l-au rugat pe Părintele Izverceanu să renunţe la soluţie şi să le
lase pe Părintele Grasu în continuare, fiindcă ei sunt mulţumiţi cu dânsul,
afară de cei patru-cinci, care-l reclamaseră. Văzându-se încolţiţi de mulţime,
reclamanţii au dat declaraţie că-şi retrag plângerile şi nu mai au nimic
împotriva Părintelui Grasu. S-au întocmit cuvenitele procese-verbale, au semnat
toţi cei prezenţi şi astfel s-a încheiat ancheta.
Toţi au răsuflat uşuraţi,
mulţumiţi de ,,judecata popii”.
*
Publicații. În cursul acestei
luni am reușit să mai publicăm câteva materiale, astfel: Oferta de carte – ianuarie, în ,,Armonii culturale”, 19 ian. 2026,
ediție și on-line (https://armoniiculturale.ro); ,,Scrisoare
pastorală” – 557, în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 16
febr. 2026, ediție și on-line (https://
ebibliothecaseptentrionalis. wordpress. com); în ,,Armonii culturale”,
Adjud, 16 febr. 2026, ediție și on-line (https:// armoniiculturale.ro); în
,,Observatorul”, (Toronto-Canada), 17 febr. 2026, ediție și on-line (https://www.observatorul.com).
*
În această
perioadă parohia noastră a publicat cartea preotului Dvs. Liturgica. Contribuții bibliografice(253 pag.).
Lucrarea
însumează materialele cu conținut liturgic publicate în reviste precum: ,,Biserica
Ortodoxă Română” (1874-2014), ,,Studii Teologice”(1927-2018), ,,Ortodoxia”
(1949-2008) și ,,Mitropolia Olteniei”(1948-2008)
Materialul este organizat pe reviste, pe
teme și probleme. Sperăm să fie de folos utilizatorilor, fiindcă, de fapt,
acesta este și scopul realizării și publicării lucrării de față.
În același timp, lucrarea noastră devine un instrument de mare
utilitate tuturor celor ce studiază disciplinele teologice. Cercetarea continuă și, poate, cu voia
Domnului, vom ajunge într-o zi să avem bibliografii complete pentru fiecare
secțiune a studiului teologic. Oricum, truda noastră face un început. Sperăm să
fie de folos.
Am împărțit materialul pe revistele consultate, iar în cadrul fiecărei
reviste am organizat materialul după programa analitică a învățământului
teologic, pentru ca lucrarea să devină cât mai utilă celor ce o vor folosi. La
multe dintre materialele conspectate am adăugat și un scurt rezumat.
Am realizat un indice de autori la sfârșitul cărții, astfel încât
lucrarea noastră să devină un instrument cât mai practic.
Sperăm ca truda noastră să fie de bun augur tuturor celor ce se vor
nevoi să studieze Liturgica.
*
Parohia noastră
a republicat următoarele cărți: Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Sfânta Scriptură. Contribuții
bibliografice, Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Dogmatica. Contribuții bibliografice și Pr. D. Bălașa, Dacii de-a lungul mileniilor.
*
Ajutoare
și donații. În această perioadă am primit câteva ajutoare și donații din afară
parohiei, astfel: Doamna Elisabeta
Leferenz(Nürnberg-Germania): 251
lei; Domnul Zgarcea Cornel(Tr. Severin) și Domnul Șeitan Nicolae(Cernavârf-MH), fiu al satului Malovăț: câte 200 lei; Doamna Doina Vasilca(București),
fiică a satului Malovăț: 160 lei; Fam.
Caragea(Tr. Severin), Doamna Iacob
Raluca(Tr. Severin), fiică a satului Bârda, Domnul Sârbu Marian(Tr. Severin), Fam. Mureșan(Tr. Severin), Fam.
Preda(Tr. Severin) și Doamna Coman
Aurica(Tr. Severin), fiică a satului Malovăț: câte 100 lei; Dl. Dr. Nicolae Cheiță(Craiova) și Doamna Rolea Violeta (București), fiică a satului Bârda: câte 50
lei;
*
La Azilul de la Șimian am mai donat un aragaz.
*
Zâmbete. ☺Din bancurile care circulau la noi
înainte de 1989 spicuim câteva: ☺1965: - Alo, miliția economică? Vecinul
meu mănâncă! - Ei, și? - Da, dar mănâncă caviar cu polonicul.- Venim! 1975: -
Alo, miliția economică? Vecinul meu mănâncă! – Ei, și? - Da, dar mănâncă carne
de vițel ! - Venim! 1985: - Alo, miliția economică? Vecinul meu mănâncă!
-Venim! ☺La plecarea în Uniunea Sovietică, cosmonautul Prunaru îi lasă mamei un
bilet: ,,-Dragă mamă, plec în Cosmos! Vin peste 30 de zile!” Întors din misiune
acasă, Prunaru constată că mama era plecată. Pe frigider găsește un bilet: ,,-
Dragul mamei, am plecat să cumpăr brânză, nu știu când revin...!” ☺Cel mai bun
banc politic: Poftă bună! ☺Au fost introduși ghizi în magazine. Ei arată
vizitatorilor: aici a fost carne..., aici a fost brânză... ! ☺Lui Bulă
i-au degerat mâinile. A căutat mâncare în frigider...
*
Excursii-pelerinaj.
În ziua de joi, 2 aprilie, parohia noastră organizează o excursie-
pelerinaj de o zi, pe următorul traseu: Tr. Severin-Malovăț-Bârda-Florești-Apa
Neagră-Mănăstirea Tismana-Tg. Jiu-Mănăstirea Lainici-
Petroșani-Hațeg-Mănăstirea Prislop-Mormântul Sf. Arsenie Boca – Caransebeș –
Mănăstirea Teiuș – Mănăstirea Piatra Scrisă-Orșova-Mănăstirea Vodița-Tr.
Severin-Malovăț-Bârda. Costul e de 80
lei/pers.
*
Convocare.
Rugăm membrii Consiliului Parohial să poftească la biserică duminică, 8
Martie, fiindcă la ora 12 vom avea ședință.
*
Program. În luna Martie
avem următorul program de slujbe: 1 Mart.(slujbă la Bârda; binecuvântarea
semințelor la Malovăț, la ora 12); 7
Mart.(Bârda-Malovăț); 8 Mart. (Malovăț); 14 Mart.(Malovăț-Bârda); 15 Mart.(Bârda); 21 Mart.(Malovăț-Bârda); 22
Mart.(Malovăț); 25
Mart. 0(Pomeniri la
Bârda, la ora 8; slujbă la Malovăț); 28 Mart. (Malovăț-Bârda); 29 Mart.(Bârda). În restul timpului,
preotul poate fi contactat la biserică, acasă, la telefonul 0724.99.80.86,
ori pe adresa de e-mail stanciulescubarda@gmail.com.
Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!
Pr.
Al. Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu