Tudor
Vladimirescu - profil de personalitate (2)
Gabriel
Ungureanu Dr. în psihologie, Cercetător la Inst. „C. R. Motru” Academia Română
Art-emis
01
Februarie 2026
Evaluare psihologică din punct de vedere
cognitiv-comportamental a copilului Tudor Vladimirescu. Scopul studiului:
realizarea unei studiu de caz pentru vârsta de debut:
cercetarea câmpului de cunoaştere psihologică la
vârstele copilăriei subiectului Tudor Vladimirescu: biografi, scriitori,
persoane apropiate anturajului său, informaţii medicale, declaraţii.
Istoria de dezvoltare a copilului Tudor
Vladimirescu
Analiza biografică a subiectului Tudor Vladimirescu ne
conduce printre alte abordări și spre o analiză descriptivă minimală și de simț
comun a locurilor unde acesta a înflorit în tinerețe. Scrie depre aceste
meleaguri ale Gorjului unde copilul Tudor a văzut lumina zilei, D. Bodin: „Cu
locuri aspre ca de cremene; ca apele limpezi și sălbatice; ca luminișurile de
pădure însorite și tăcute; așa sunt și Oltenii plaiurilor, dârzi, măsurați,
scumpi la vorbă, dar gata la faptă și sinceri. Sunt parcă făcuți și îngenunche
primejdiile... Oameni născuți și crescuți pe piscuri, nu se sperie de spațiu,
de aceea pleacă-n lume. Oameni cărora vremea nu le rezervă prea multe bucurii,
de aceea o înfruntă printr-o înzecită trudă....” (Bodin,1944).
Asupra primilor ani din viața lui Tudor și pînă la
adolescență spre 1806 nu știm sigur decât ce a cules biograful D.Aricescu din
tradiția orală și de la anumiți martori care l-au cunoscut îndeaproape, pe la
1870 și anume că Tudor era copil de țărani care a crescut în satul Vladimiri
numit așa din vechime după un anume Vladimir strămoș din districtul Gorj. Satul
Vladimiri este atestat documentar încă de la 1620 și credem că Tudor
Vladimirescu s-a născut pe la anul 1770 sau 1776 sau mai degrabă pe la 1780 deoarece
martorii direcți ai Revoluției îi apreciau vârsta în 1821 la cca. 40 de ani.
Bunicii dinspre tată au fost Mitrofan (devenit
ieromonah) și Rocsandra. Tatăl său a fost Constantin zis Ursu (tradiție dacică
nominală a animalelor totemice: Ursu, Lupu etc.) și era originar din
Prejna-Cloșani; acest om extraordinar a venit și s-a stabilit în Vladimiri
căsătorindu-se cu Ioana (Ana după unii memorialiști) Bondoc care era o
localnică provenită dintr-un lung neam de preoți. Constantin zis Ursu a mers în
Vladimiri ,,ca ginere în casă” pentru a se căsători datorită
necesității imperioase de a supraviețui deoarece devenise pandur și haiduc. În
această situație era urmărit de Agia de la București, de zapciii locali, de
ispravnic, de arnăuții albanezi și bineânțeles de turci pentru a fi lichidat și
atunci a încercat să-și piardă urmele prin alte localități, inclusiv prin
schimbarea numelui de familie.
În urma cercetărilor colonelului Gheorghe I. Ploscaru
și colonelului dr. Constantin Răduică (coautor) care au realizat Monografia
satului Busești la paginile 122-128 se dau informații în urma cărora
s-a stabilit că numele său real era Constantin Duncea!!! Porecla de Ursu venea
de la o întâmplare adevărată când venind acasă pe cărare noaptea ar fi întâlnit
un urs agresiv. Dintr-o lovitură de par a ucis fiara și astfel sătenii i-ar fi
dat acest supranume menit să aducă aminte pentru totdeauna de vitejia și
neînfricarea acestui om (Morega, 2013). De altfel mai târziu, când a ajuns
comandant al Batalionului 1 Panduri Mehedinți Tudor
Vladimirescu va semna biletele de voie ale pandurilor din subordinea sa cu
inițalele T.D. Probabil așa se explică că mai târziu după
moartea tatălui său, călugărul Gherasim Duncea vine să o ajute pe văduva Ioana,
familia ei și în special pe Tudor. De asemenea numele corect al Marelui Oltean
este Theodor pentru că așa îl chema, și așa se semna
întotdeauna pe documente. Tudor, Todorel, Tudoruț erau apelative populare de
alint ale apropiaților și mai târziu ale tuturor oamenilor care l-au
cunoscut.
Numele de familie Vladimirescu nu provine de la
medalia cu ordinul Sf. Vladimir căpătate mai târziu în luptă
și nici de la toponimul așezării Vladimiri ci de la numele unui strămoș din
familie. Deci numele l-a purtat de la început moștenindu-l de la mamă și de la
strămoșii acesteia. După tradiția locală se pare că Tudor nu s-ar fi născut
chiar în satul Vladimiri ci în apropiere pe Valea Deșului în locul numit „La
Bordeie” de unde mama sa a venit în Vladimiri cu el în brațe călare pe o
vacă (Iscru apud Cercelaru, 1996).
Unul din cei mai apropiați secretari ai săi din timpul
Revoluției de la 1821 numitul Mihai Cioranu ne relatează că tatăl lui Tudor
era mazil adică după reforma fanariotului Mavrocordat rămăsese
boier fără funcțiune, sărăcit și probabil de aceea devenise pandur și haiduc.
De asemenea pe o filă a penticostarulului dăruit de Tudor
bisericii din Cloșani la 27 februarie 1819 el însuși a însemnat la sfântul
jertfelnic 15 nume din neamul său. Acest pomelnic se termină cu
părinții și bunicii dinspre tată: Dionisie Arhiereul, Varlaam Monahul,
Eufrosin Eromonah, Mitrofan Ieromonah, Dionisie Arhiereul, Iosif Ieromonah și
Mitrofan Ieromonah. Și mama lui Tudor avea un frate Grigore Bondoc preot
în Vladimiri. Concluzia clară este că Tudor era vlăstar de boieri vechi care
își pierduseră rangurile boierești și care ulterior intraseră în viața
religioasă ori în cea ostășească a pandurilor deoarece fuseseră declarați mazili adică
demiși din funcțiile pe care le ocupau în administrația locală sau de stat
(Bodin, 1937).
În familia Vladimirescu au venit pe lume 3 copii
respectiv Pavel, Constandina și Tudor. Tudor va primi pentru prima oară
învățătură de carte de la preotul local din Vladimir Pârvu Ciuhoi. Mai tîrziu
starea familiei Vladimirescu se îmbunătățește odată cu capacitatea intelectuală
demonstrată și aplicată practic, în spiritul libertății moșnenilor
întreprinzători. Astfel cei doi frați Vladimirescu respectiv Pavel (Papa)
și Tudor ajung înainte de Revoluție la o stare materială mult mai bună decât
consătenii lor având în posesie mori, terenuri agricole, vite precum și diverse
activități de schimburi comerciale.
Istoricul şcolar
După memoriile lui Gheorghe Duncea prieten și căpitan
(probabil și rudă apropiată după neamul Duncenilor din Prejna) în Revoluție,
Tudor s-ar fi născut pe la anul 1776 deoarece acest aspect i-a fost relatat
chiar de fratele său călugărul Gherasim Duncea. „Acest călugăr vâzând-o pe
mama sa deja văduvă, cu mari greutăți și având doi frați mai mari de crescut
respectiv pe Pavel (Papa) și pe sora acestora Constandina l-a luat pe Tudor în
comuna Prejna unde l-a învățat să citească să scrie și să socotească. După
ce călugărul Gherasim a înțeles inteligența deosebită a copilului l-a luat și
l-a dus la moșia boierului Ioan Glogoveanu la Baia de Aramă și a vorbit cu
acesta să-l ducă împreuna cu fiul său Nicolae la Craiova. Acolo învâțănd carte
boierească a ajuns Tudor la boieria de sluger. Atunci Glogoveanu l-a numit mai
mare peste moșiile sale din Baia de Aramă, Glogova și Filiași”(Duncea,
2012).
Analizând temeinic toate izvoarele istorice devine
clar că Tudor Vladimirescu a fost un elev foarte silitor, serios și foarte
motivat să învețe cât mai mult. Aceasta se poate observa și analizându-se
scrisul său organizat și caligrafic, rămas mărturie pe nenumărate documente.
Potrivit tradiției populare și-a însușit scrisul și cititul cu un moșneag cu
care păștea vitele satului, pe scoarța copacilor sau pe bruma de pe iarbă.
Primele cunoștiințe i-au fost transmise de preotul local Pârvu Ciuhoi și
de preotul Grigore Bondoc unchiul său dinspre mamă. Se
spune în tradiția păstrată în satul Turceni că folosea un cui de fier sau un
băț pentru a putea deprinde scrisul. Așa l-ar fi surprins bătrânul boier Ioan
Glogoveanu încercând să scrie pe roua de pe iarbă sau pe pământ și fiind
impresionat de eforturile copilului l-a luat la curtea sa iar mai târziu l-a
trimis la Craiova alături de fiul său Nicolae (Gârleanu, 1971).
Analiza scrisului său arată că de la primele slove și
până la sfârșit în 1821 că este constant, sigur, așezat cu ușurință,
caracteristic și distinct. Este un scris executat rapid dar lizibil și
caligrafic ceea ce arată un exercițiu îndelung. Literele chirilice sunt
realizate în rânduri drepte întotdeauna egal plasate între ele. Semnătura
„Theodor“ rămâne neschimbată pe toate documentele. Toate textele redactate și
semnate de Tudor dau impresia unui om cu o fire hotărîtă și consecventă.
Textele sunt limpezi, nu au ștersături s-au modificări și au de asemenea fraze
curgătoare și energice care denotă o gândire promptă și organizată.
Primele lecții de drept și despre apărarea dreptății
în procese le obține de la dascălul său preotul Pârvu Ciuhoi care se
îndeletnicea printre altele și cu întrajutorarea țăranilor în diferitele spețe
legate de proprietatea pământului. De aici Tudor Vladimirescu deprinde încă din
adolescență și știința măsurării terenurilor și devine un foarte bun vătaf
de plai (subprefect), zapciu (subordonat al ispravnicului însărcinat
cu strângerea taxelor și impozitelor) în 1811 și hotarnic (topograf). Ulterior
Tudor începe să deprindă negustoria și comercializarea cu
profit foarte mare a bunurilor sale și ale celor apropiați. Negustoria o
deprinde firesc încă de când era oaspete în casa boierului I. Glogoveanu
deoarece acesta se preocupa printre altele și cu activitatea comercială. Astfel
el ajunge să călătorească încă din tinerețe în Banat, în Hațeg, la Budapesta,
la Viena, la Brașov comercializând porumb, icre, pește sărat, seu, miere, lemn
de plută, fier și piei de capră. Astfel mai târziu Tudor Vladimirescu
acumulează o avere impresionantă și în final devine arendaș (Gârleanu, 1971).
Conform izvoarelor istorice locale încă de la 18 ani
Tudor s-a înrolat și devine ostaș pandur; și chiar el ne arată că:
„din mică copilărie am slujit Patriei mele”. Se observă că Tudor nu
învață meseria armelor în școli militare ci direct în focul luptelor cu turcii,
cu adalăii (turci din insula de pe Dunăre Ada-Kaleh),
și cu pazvangii din Vidin care jefuiau și răpeau oameni periodic din Țara
Românească pentru răscumpărare. Deci Tudor Vladimirescu este un autodidact de
geniu care se distinge în primul rând ca un mare patriot, pentru că tot ce a
făcut în viața sa a fost nu pentru sine, nu pentru lăcomia de avere și bogății
ci pentru ajutoarea celor mulți și năpăstuiți.
În consecință putem aprecia conform izvoarelor
povestite și scrise că Tudor a fost un copil silitor, serios, avid de
învățătură și cunoaștere. Un spirit viu și pozitiv. Totuși în interiorul său
s-a pornit un conflict între percepția realitatății crude pe care o traversa
destinologic și starea de „legalitate” care reglementa totdeauna nedrept
raporturile dintre oameni.
Elemente ale aprentării psihice încă din
familia de origine.
Fiind copil de țărani a cunoscut bine viața de muncă
istovitoare, umilințele și silniciile la care era supusă clasa țărănească de la
noi. Datorită capacității sale intelectuale pragmatice s-a putut ridica la
anumite demnități și funcții dar nu a uitat vreodată tot ce văzuse cu ochii săi
de copil. Astfel vom regăsi în Proclamația de la Padeș 23 ianuarie-4
februarie 1821 elemente ale psihologiei sale conștiente, subconștiente
și inconștiente. Toată această disperare personală pe care Vladimirescu o
trăiește la nivel personal, simțind aproape organic durerile necontenite ale
poporului său chinuit și așezat în mod paradoxal pe un pământ extraordinar de
bogat. Știa de la început că îmbrăcase cămașa morții și la un moment dat se
întreba în prezența lui Pavel Chirițescu, un bun prieten de al său, dacă va
avea timp să-și ducă la bun sfârșit misiunea Sa Mântuitoare pentru Poporul
Român: „trăi-voi oare să scap Țara de leprele străine?”.
Ce a văzut Tudor cu ochi de copil și mai apoi pe toată
perioada tinereții sale: obligațiile țărănești care creșteau de la zi la zi.
Astfel în anul 1821, la finalul epocii fanariote, sistemul financiar sălbatic
din Principatele Române (Țara Românească și Moldova) era caracterizat de o
estorcare fiscală extremă asupra țăranilor, acest aspect fiind unul dintre
factorii principali care au declanșat Revoluția lui Tudor Vladimirescu.
Principalele taxe și obligații impuse țăranilor în
acea perioadă includeau: Birul (impozitul direct) care reprezenta cea mai
importantă taxă plătită statului. Constantin Mavrocordat încercase anterior
transformarea acestuia într-o sumă fixă plătită în patru rate anuale
(sferturi), însă în 1821 abuzurile colectorilor și multiplicarea dărilor făceau
această sarcină insuportabilă. Dăjdiile (taxele speciale): diverse taxe
suplimentare introduse pentru a acoperi cheltuielile curții domnești sau pentru
a plăti tributul către Poarta Otomană. Printre acestea se numărau: văcăritul care
reprezenta taxa pe cap de bovină. Dijmăritul: taxă pe
produsele agricole (a zecea parte din recoltă). Gostina: taxa
pe creșterea porcinelor. Oieritul: taxa pe efectivele de oi.
Obligații față de boieri (renta feudală): claca (robota): muncă
gratuită prestată de țăran pe pământul boierului. Deși era reglementată
teoretic la un anumit număr de zile pe an, în practică boierii nesimțiți măreau
norma zilnică de muncă, transformând claca într-o povară mult mai mare. Dijma:
era o parte din recoltă (de obicei 1/10) cedată proprietarului pământului.
Alte sarcini obligatorii: țăranii erau obligați să întrețină drumurile și
podurile sau să asigure transportul (podvada) și aprovizionarea
armatelor otomane sau a oficialilor domnești.
Existența scutelnicilor (țăranii scutiți de
dările către stat pentru a lucra exclusiv pe moșiile boierilor sau ale
mănăstirilor) a agravat situația celorlalți țărani plătitori, deoarece restul
populației era obligată să acopere suma totală a birului stabilită pentru
întreaga comunitate. Proclamația de la Padeș a lui Tudor Vladimirescu a vizat
direct eliminarea acestor abuzuri fiscale și a poverii excesive impuse
„norodului”.
Situația în care țăranii nu plateau aceste fantasme
fiscale bolnave ale decidenților se aplicau pedepse înfiorătoare, torturi și
violențe de neimaginat: Zapciii colectori de taxe și impozite și ispravnicii îi
băteau crunt la tălpi pe nenorociții care nu-și puteau plăti cotele stabilite.
Se practica bătaia în public „la scară” și legarea nenorociților în obezi de
lemn după care erau afumați cu ardei iute. Dacă nu puteau să obțină banii
datorați, zapciii și ispravnicii confiscau vitele, cerealele sau alte bunuri
găsite prin curți. În alte situații datornicii erau luați forțat și obligați să
presteze muncă grea pe moșia boierilor respectiv taiat de lemne, reparații de
zidărie, muncă la câmp etc. În final erau deposedați de pământ și aduși la
starea de șerbi (sclavi) dependenți de mila boierilor și ciocoilor.
Evaluare psihologică din punct de vedere
cognitiv-comportamental a lui Tudor Vladimirescu perceput la vârstele tinereţii
şi în perioada de adult.
Scopul evaluarii - Evidenţierea constelaţiei de
comorbidităţi somatice şi psihopatologice concomitente cu funcţionalitatea
personalităţii.
Personalitatea lui Tudor Vladimirescu
Portretul psihologic și personalitatea lui Tudor se
bazează în principal pe baza descrierilor realizate de Gheorghe Duncea,
Petrache Poenaru, Naum Râmniceanu, Grigore Mongescu, frații Columbeni din
Vladimiri, secretarul său Mihai Cioranu, istoricul CD. Aricescu și mulți alții.
Ei au folosit în principal trei dimensiuni pentru a-l descrie: înfățișarea,
caracterul și temperamentul. D. Aricescu îl descrie d.p.d.v. fizic „ca un om
de statură mijlocie, de constituție robustă, bine legat. Fruntea îi era lată și
încrețită, ochii căprui cu căutătură cruntă, fața smeadă cam prelungă și
uscățivă, nasul drept și potrivit, gura bine făcută, bărbia rotundă, semn
distinctiv un neg pe umărul obrazului”.
Un portret artistic și sugestiv dar schematic pentru
personalitatea Marelui Oltean îl aflăm la biserica sa din Prejna unde artistul
a pictat pe perete în anii 1808 imaginea lui Tudor. Un alt portret miniatură în
tuș îl reprezintă cu haine de pandur, căciulă oltenească și sabia scoasă. Nici
măcar portretul realizat de pictorul Teodor Aman între 1874-1876 la indicațiile
lui Petrache Poenaru nu este foarte apropiat de fizionomia sa dar surprinde
într-o oarecare măsură personalitatea acestuia, elemente vestimentare de epocă
și atitudinea sa corporală. Aici putem să înțelegem gândul său despre
justificarea pentru posteritate a acțiunilor sale militare și despre care mai
târziu afirmase în pragul morții: ,,mă aflu cu sabia, în țara mea”….Se
știe că au mai fost realizate litografii precum cea a lui Eduard Wiegand la
1888 dar tot după schița pictorului Teodor Aman; o schiță litogafiată a lui
Tudor în revista Ilustrațiunea din 11 octombrie 1911 și altele
asemenea.
Apropiații lui din acea vreme au conturat și un profil
psihologic: trăsătura dominantă a caracterului său era asprimea și sobrietatea.
,,Om greu din fire, aspru, posomorât” scrie Ștefan Scarlat Dăscălescu.
La rândul său francezul Laurencon care l-a cunoscut notează: „Avea
naturalețe de spirit și o anumită dârzenie de caracter. Păstra o ținută
marțială, impunătoare: „Sta drept ca un soldat” și din înfățișarea lui
se degaja „un aer de comandir”. Mărturiile atestă că Tudor vorbea puțin,
și că ducea o viață interioară intensă. Un capitan de panduri îl definește
astfel: ,,scurt la vorbă și legat la minte” (adică reținut și logic). Nu
vorbea decât atât cât să explice un lucru sau o atitudine deoarece avea
aversiune pentru vorba deșartă. Mai mult scria decât vorbea deoarece atunci se
apleca cu profunzime asupra problemelor importante ale Țării.
Nimeni nu l-a văzut pe Tudor râzând sau zâmbind în
afara câtorva prieteni sau rude foarte apropiate. Meditațiile intense asupra
luptei pentru viață a românilor, a individului și a societății, asupra
neajunsurilor și nedreptăților îl impresionau îndeosebi și nu lăsau loc nici
timp pentru relaxare și râs.
Aricescu descrie și el caracterul, portul și
fisionomia lui Tudor deși nu l-a cunoscut direct: „Tudor era un bărbat
serios și gânditor; om drept și energic; activ și sever; uneori crud și chiar
răzbunător. Scurt la vorbă și bogat la minte zicea Dumitru Cățel (Bresniceanu)
din Cerneți, un bătrân ca de 80 de ani, unul din căpitanii de panduri ai lui Tudor.
Niciodată nu l-a văzut nimeni râzând; numai o dată l-au văzut zâmbind doi
confidenți ai lui Gârbea și Miu” (Aricescu, 1996). Departe de el însă
pesimismul și capitularea. Dimpotrivă fire aprigă Tudor cultivă în sine
spiritul de protest răzbunare și revoltă; își îndreaptă gândurile spre
soluțiile posibile de rezolvare a lucrurilor. Tudor era omul care în tăcere își
plămădea gândurile. Împingea severitatea până la cruzime ca atunci când a prins
cei 14 spioni sârbi și a măcelărit 7 dintre ei cu sabia până cu greu a fost
oprit.
Altă dată tot datorită furiei care i-se activa în fața
oamenilor fără cuvânt a omorât în bătaie pe săteanul Constatin Băsica din
Săsești deoarece acest nefericit care se credea apărat de boierul Nicolae
Glogoveanu l-a înșelat în privința loialității precum și într-o chestiune de
afaceri. Ulterior calmându-se Tudor plătește văduvei despăgubiri și își
recunoaște vina. Pentru ca cineva să sară la bătaie și să devină violent
trebuie obligatoriu ca acea persoană să aibă reprezentări mentale violente.
Explicația cea mai acceptată pentru aceste tulburări clastice este că
Tudor ținea foarte mult la valoarea dreptății și la cuvântul dat dar dacă acest
legământ era încălcat se simțea batjocorit și înșelat tot așa cum vedea că erau
înșelați și batjocoriți țăranii cinstiți care nu puteau să riposteze. El se
indentifica total cu poporul batjocorit și atunci furia îl întuneca gândirea și
devenea letal pentru cine dorea să-l batjocorească în orice chestiune de
afaceri sau de politică.
În criza de la Golești Tudor va dispune și executarea
unor căpitani de panduri care încercau să dezerteze de la cauza Revoluției.
Acest aspect de justiție militară va genera neâncrederea trupelor sale de
panduri care vor fi ușor influențate și corupte de eteriștii greci Iordache
Olimpiotul, Dimitrie Macedonschi și Hagi Prodan și să nu-l mai asculte și să nu
îl mai sprijine.
Zilot Românul-boier și adversar notoriu al metodelor
și politicii aplicate în practică de Vladimirescu afirmă: „..s-au întâmplat
de l-am cunoscut și cu adevărat avea omul și duh firesc, și vorba lui puțină,
și totdeauna pe gânduri; și când îl frigea cărbunele cel avea ascuns în inimă,
scăpa câte o vorbă desperată la adresa tiraniei, dar de unde să-mi plesnească
în capu-mi că el hrănește în duhul lui, acesta ce vedem: Revoluția!”.
Călugărul, istoricul și poetul Naum Râmniceanu îl
etchetează greșit și superficial făcănd dovada că nu a reușit să-l cunoască: „era
pământean din județul Mehedințiului, născut din părinți proști, din neamul
pandurilor”. Chiar secretarul lui Mihai Cioranu din timpul Revoluției
afirmă la început când încă nu îl cunoștea că „era om din popor și fără
învățătură”.
Un alt boier de rang înalt Ștefan Scarlat Dăscălescu
care a cunoscut direct pe Tudor discutând cu el aproape doi ani îl
caracterizează astfel: „Fizionomia lui-om de statură mai nalt decât de
mijloc, talia bine proporționată, fața blondă, mustața galbenă, părul castaniu,
obrazul, mai mult rotund decât oval, nici prea durduliu, nici slab, cu o mică
bărbie, om nu urât, sta drept, țanțoș, vorba brevă, răstită, și după facultatea
lui destul de elocventă, aier de comandant; pe atunci când l-am cunoscut, să fi
avut 40 de ani.
Caracterul lui: șicanor. „Tot timpul și-l
petrecea în judecăți la București, Craiova și Târgul Jiului. Pentru aceasta
purta numele de târâie-brâu și pentru aceea era rău văzut și prigonit, mai
vârtos de greci și de tot felul de slujbași, căci avea limba prea liberă, nu cruța
pe nimeni și toți îl loviau. Aspru, posomorât, om greu de fire, cum se zice, îl
presupuneam a fi sanguinar, precum în urmă s-a arătat. Nu știu să fi fost
însurat vreodată căci eu l-am cunoscut burlac.Cât despre bravura lui nimic nu
pot zice, căci faptele lui antecedente nu le-am putut cunoaște și cele
ulterioare lumea le știe; dar netăgăduit este că era un om de inimă și
hotărâtor, poate și ambițios și din aceste calități se naște vitejia. Cine știe
ce ar fi fost, într-o altă sferă, într-o altă epocă, cu spiritul mai cultivat,
un asemenea om. Avea stofă de om mare dar timpul, locul, și mijloacele
i-au lipsit. Costumul lui când l-am cunoscut în timp de pace era haine lungi
boierești, ișlic, beniș, nicicum luxos ba chiar ponosite, iar când l-am revăzut
Ocârmuitor Adunării, adică Cromwell al țării noastre, purta căciulă de gelep,
cu fundul de postav alb, poturi, iminei, cu colțuni, un ilic gaezaerli, ghebă
scurtă și alta deasupra mai lungă, selah, pistoale în brâu și o pală turcească
așezată în bandulieră” (Bodin, 1937).
Aricescu citează pe Petrache Poenaru, secretar și om
de încredere al cancelariei lui Tudor care îi va descrie astfel portul: ,,Pe
cap căciulă dreaptă și înaltă, de hârșie neagră și cu fundul de postav alb.
Peste cămașă purta pieptar cu șireturi negre. Pe deasupra pieptarului dulamă
încopciată, de culoare negru-verde și lungă până jos de genunchi. Pe
deasupra dulamei cepchen până jos la brâu (un fel de scurteică cu sau fară
blană). Gambele acoperite cu poturi strâmți și găitane. În picioare cisme lungi
la drum și în oraș cu iminei (pantofi cu vârf ascuțit de modă turcească,
purtați de țărani). O sabie turcească atârna după gât cu găitane groase. La
drum purta pistoale la coburul calului. Iarna purta pe deasupra veșmintelor o
tătarcă (o haină îmblănită lungă și largă)” (Aricescu, 1996).
Despre temperamentul lui Tudor aflăm că era sangvinic,
vulcanic dar reținut, autocontrolat, mohorât, posac, și în afară de câțiva
apropiați nimeni nu l-a văzut zâmbind s-au râzând. Introvert și închis în mare
parte a timpului. După D. Bodin care citează chiar o scrisoare trimisă din
Viena de Tudor către boierul Glogoveanu pe care-l reprezenta în cadrul unui
proces. Tudor răbufnește la adresa austriecilor care îi ridicau piedici legale
și administrative în scrisorile trimise din Viena boierului Glogoveanu: „și
din necazurile ce mi-au făcutu acestu neamu tiranu de trei ori m-amu
îmbolnăvitu tare vâzând că nu poci sâvârși treaba”. Putem deduce aici marea
cantitate de energie, autocontrol și voință pe care le activează Tudor la
interior pentru a se stăpâni în fața celor pe care îi socotea dușmanii nației
noastre. Spune el despre administrația și sistemul legislativ al austriecilor:
„o blestemăție nemțască” care pentru un lucru cât de mic fac „să
tragă cu anii”.
Tudor devine încă din tinerețe un foarte bun
organizator al mișcării de eliberare a Patriei:
- Gheorghe Duncea căpitanul său ne relatează
că încă de tânăr își făcuse foarte bune legături cu imperiul rus deoarece se
implicase alături de pandurii olteni în luptele rușilor cu turcii de la Lom
Palanca, de la Calafat, conflictele de peste Dunăre și din munții Balcani.
- Înființează locații și baze secrete
pentru logistica haiducilor.
- Corupe boieri și mari demnitari din
aparatul de stat pentru Cauza Națională.
- Conspirativitate absolută. Împarte
semnele de recunoaștere pentru pandurii sarbi și români deoarece aceștia
trebuiau să se recunoască prin localități sau târguri. Acestea erau o
floare pusă la al doilea nasture de la veston sau haină sau o pamblică.
- Diplomat desăvârșit îl atrage pe sârbul
Karagheorghevici și pandurii săi să lupte pentru cauza comună a eliberării de
sub turci și greci.
- Strateg de geniu. Când turcii au pus
creștinii să meargă la atac înaintea lor cu câte o scândura groasă în mâini
Tudor le-a trimis vorbă cu o zi înainte, ca la un semn să se culce toți la
pamânt prefăcându-se că s-au împiedicat. Astfel pandurii i-au împușcat imediat
pe turci până la unul.
- Vorbitor desăvârșit: Proclamațiile
de la Padeș și de la București unde și-a expus
mesajul politic maselor populare și pe care le-a câștigat imediat de partea
Revoluției.
- Va urma -
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu