vineri, 27 ianuarie 2017

IERUSALIM Colocviu 31 ianuarie 2017 5 pm Calderon 39








vineri, 27 ianuarie 2017
IERUSALIM


PRIMĂRIA SECTORULUI 2
CENTRUL SOCIO CULTURAL „JEAN-LOUIS CALDERON”






Vă invită

Marți, 31 ianuarie 2017, orele 17.00, la evenimentul cultural


Colocviile de Marţi - „ ÎNTRE  GALILEI ȘI  EMINESCU”





Memento 2017: Ianuarie 375 m Galileo Galilei – 167 n Mihai Eminescu - 125 n J.R.R. Tolkien –   Februarie 100 n Ioana Radu - 100 n Oleg Danovski Martie  200 n Arany Janos -  175 m Stendhal - 100 n Dinu Lipatti - 100 n Dimitrie Stelaru Aprilie 75 n Virgil Mazilescu - 25 m Vintilă Horia - Mai 100 n Aurelio Roncaglia - 75 n Vasile Andru Iunie 150 n Luigi Pirandello – 128 m Mihai Eminescu - 100 m Titu Maiorescu  Iulie 200 m Madame de Stael -  50 m Tudor Arghezi -  August    150 m Charles Baudelaire – 100m Calistrat Hogaș - 100 n Alexei Mateevici – 100 n Horia Lovinescu - 100 n Alexandru Piru  -  Septembrie 425 m Robert Green – 200 n Mihail Kogălniceanu -   100 n Edgar Degas Octombrie 525 m Piero della Francesca – 125 m Gheorghe Sion - 125 n Tache Papahagi – 25 m Amita Bhose Noiembrie  350 n Jonathan Swift – 150 n Grigore Antipa - 100 n Indira Gandhi Decembrie 375 n Isaak Newton –  - 175 n Iacob Negruzzi - 125 n Cezar Petrescu – 100 n Heinrich Boll.

Programul cuprinde:
Ø  Recital Zoia Alecu
Ø  Intervenții: 
·                              George Anca: Grațierea lui Galilei  si Eminescu?
·                              Viorel Speteanu: Unirea și masoneria
·                              Gabi Lungu: Rezistența prin matematică
·       Gheorghe Ticlete: Constantin Virgil Gheorhiu
Ø Teatru de poezie: Pusi Dinulescu,  Magda Catone, Gheorghe Dănilă, Sorin Stratilat, Gabriela Tănase, Vali Pena, Ștefan Opreanu.
Ø Lansare de carte – „Și profesorii sunt oameni”, autor Carmen Ilie,  editura Virgiliu, 2016.     Prezintă: Dumitra Oros, Andreea Chiriac, Dan Tudor.


         Coordonator: Dr. George Anca

                      

    În speranţa că veţi da curs invitaţiei noastre, vă aşteptăm cu drag la  Centrul Socio - Cultural ”Jean-Louis Calderon” , din Str. J.L. Calderon nr. 39, tel. 0213156670. 
      
*

Relatarea unei familii cehe despre un sfârșit de săptămână în Paris acum !


        Povestea jurnalistului Martin Kohout care a vizitat Parisul în weekend și a surprins câteva lucruri șocante în timpul călătoriei.


        „Recent am mers cu soția la Paris pentru weekend. Nu am mai vizitat acest oraș pentru mai mult de 10 ani. Un alt motiv pentru care am decis să ne diversificăm nițel sfârșitul de săptămână a fost costul extrem de mic al biletelor Air France.


        Biletul de întoarcere pentru o singură persoană a fost la numai 100$, inclusiv comisioanele, și asta ar trebui să fie un semn de alertă, dar din păcate, nu am considerat nimic dubios în afacerea planificată intenționat.


        Zborul spre Paris a decurs normal și ajunși la aeroport, ne-am urcat în trenul care trebuia să ne conducă spre centrul orașului. După sosirea la Gara de Nord, eu și soția mea am avut primul șoc: pretutindeni dezordine și haos și cel mai important – niciun francez alb.


        Ne-am urcat în metrou și am mers să vizităm principalele obiective turistice. În timpul unei călătorii cu metroul de la Grand Etoile la muzeul Luvru, ne-am dat seama dintr-odată că din tot vagonul doar 2 persoane erau albe – eu și soția mea. Acțiunea s-a desfășurat în ziua de vineri, la ora 14.00. La intrarea în muzeu nu puteai găsi pe cineva cu cine să poți împărtăși viziunea asupra artei, în schimb peste tot patrulau soldați înărmați până în dinți cu arme de foc, cu degetele fixate pe trăgaci. La scurt timp am aflat de la un prieten că Franța se află într-o stare de urgență de acum un an..



        Mai târziu am luat prânzul cu prietenii la câțiva pași de Grands Boulevards, pe strada căruia am întâmpinat doar migranți.

Seara ne-am îndreptat către Turnul Eiffel, unde, ca de obicei, puteai da de zero turiști și de un duium de solați și jandarmi, care îi percheziționau corporal pe toți turiștii cu excepția femeilor mulsumane acoperite cu straie din cap până-n picioare – probabil că astfel se manifestă egalitatea franceză. În schimb în cartierul Trocadero am trăit iadul pe pământ – pretutindeni ne poticneam de vânzători africani ciudați „de suvenire”, vagabonzi din Africa și România și hoți de buzunare arabi.


        Poliția închide ochii la infracțiunile mici. Seara, în apropierea Turnului Eiffel imigranții arabi au violat o tânără franțuzoaică. Firește, la noutăți aceste eveniment s-a menționat în treacăt. Probabil, cele întâmplate reprezintă un fenomen normal în cadrul îmbogățirii culturale…


        În dimineața următoare, i-am sunat pe prietenii mei cu propunerea de a ne întâlni la un picnic în centru, ca pe vremurile anilor de studenție. Aceștia mi-au răspuns că e mai sigur să ne întâlnim într-un restaurant pentru că picnicul poate fi foarte periculos. Nu prea am înțeles despre ce era vorba, dar am acceptat invitația și ne-am îndreptat spre Bastille. Aici din nou am dat peste mizerie, murdărie și un cârd de refugiați.


        Punctul culminant al serii a fost vizita la un bistro mic unde ne-am oprit pentru a savura câte un pahar de vin. Dar un bărbos „francez” de undeva de prin Algeria ne-a spus că nu va vinde niciodată alcool în țara lui, după care i-a înjurat pe blestemații „creștini”. După o asemenea discuție am preferat să revenim cât mai curând la hotel. Era abia sâmbătă, însă noi eram în așteptarea
duminicii și plecării acasă. Franța de odinioară a luat aspectul Africii musulmane, în care noi nu mai aveam dorința să revenim…


        Weekendul la Parisul de azi a fost o experiență cu adevărat teribilă. Nici nu-mi pot imagina ce s-a făcut din orașele Calais și Marseille unde imigranții de facto au capturat și au preluat controlul acestora. Franța va trăi fie o dictatură, fie un război civil. Adio, dulce Franța! Noi vom face totul, ca Republica Cehă să nu experimenteze ceea ce suportă actualmente țara modei și a parfumului!”

*
Punct de vedere deloc sofisticat şi dureros de adevărat !!!

DIMITRIE  GRAMA

Cu toate ca nu sunt asa de bine informat ca si un autohton, am unele retineri la aceste concluzii.
Romania are inca multe resurse umane bune, chiar fantastice, dar din pacate, nu are multi dascali buni.
 Intelectualii romani sunt inca timorati si handicapati in actiune si mai ales in unitate nationala. Nu exista un partid national care sa aibe puterea sa insufleteasca si sa organizeze, adune, intelectualitatea romana.
Romanii nu au antrenament in jocul politic si vina intelectualului este aceea ca este egoist si foarte multumit de concluziile lui personale, facandu-l victima necolaborarii, si a neacceptantei altor concluzii.


Comunistii, securistii au fost antrenati 50 de ani de fostul sistem sa urmeze un "lider", chiat prost, dar uniti, ei intotdeauna sunt la putere, pe cand "iliminatii" intelectuali se cearta intre ei si nu-si pot niciodata uni fortele.


Nu pentru ca sunt prosti sau sarlatani intelectualii romani, ci pentru ca sunt pre "destepti" si prea "corecti". Nu se pot si probabil ca nici intr-un viitor oarecare prevezibil, nu se vor putea uni intr-o miscare nationala, pentru ca nu inteleg importanta "uniunii" si nu inteleg ca partidele mici (briliante chiar) fara unitate, nu vor avea niciodata ceva de spus si nu vor putea decide soarta unei natiuni.

Am mai scris si acum 20 de ani pe aceasta tema!
D.Grama





pdv. Doru Pop - Conf. universitar la Babes-Bolyai Cluj:




Mai scurt,

manelizarea Romaniei sau cum a explicitat Madalin Voicu cu ani in urma: "tiganii, din nationalitate conlocuitoare vor deveni nationalitate inlocuitoare"..,


in loc sa se romanizeze tiganii, se tiganizeaza romanii, e mult mai simplu si pe intelesul tuturor.


România "ne-resetabilă" şi moştenirea "neamului prost"

"Resetarea" societăţii în care trăim nu este posibilă pentru că pur şi simplu nu există resursele umane pentru a o realiza.


Marea problemă a României contemporane este golirea demografică. Catastrofa noastră este una biologică, ceea ce produce cumplite efecte politice.


Aşteptând această resetare, demonstrăm că suntem o comunitate care aşteaptă minuni din nimic.


Pare o constatare cinică, dar e o tristă realitate: România nu are oameni, nu are fondul genetic pentru a fi altceva decât ceea ce este acum.



De trei ori România a fost secătuită de cele mai bune resurse umane ale sale. Oameni de calitate, bărbaţi curajoşi şi femei inteligente, cetăţeni bine educaţi şi intelectuali formaţi de-a lungul câtorva generaţii au fost ucişi sau au fugit din acestă ţară. Am asistat nepăsători la decimarea biologică a celor mai buni dintre noi.
Naţiunile şi popoarele nu sunt un sac fără fund, bazinul lor genetic nu regenerează la nesfârşit. În teoria politică există o ştiinţă numită demografie politică, specializată în studierea efectelor transformărilor care au loc la nivelul structurii populaţiei asupra societăţii în ansamblul ei.
Funcţionarea unor sisteme politice sau disfuncţionalitatea socială nu pot fi înţelese fără studierea dinamicii populaţionale.
În întreaga lume asistăm la nişte transformări demografice fără precedent, iar dezechilibrele demografice au fost mereu o sursă pentru marile conflicte globale sau regionale.


Al Doilea Război Mondial


Aş vrea să atrag atenţia asupra efectelor negative ale acestei schimbări demografice pentru istoria recentă a naţiunii noastre şi asupra modului cum arată instituţiile publice şi private de la noi. Pretutindeni vedem surogate de profesionişti publici, fantoşe de politicieni, profesori contrafăcuţi, medici incompetenţi.
Peste tot întâlnim o lipsă cumplită de profesionalism şi ne ciocnim de zidul competenţelor false.
De unde provin aceste defecte congenitale, extinse la nivel naţional?
Din epuizarea demografică!
Prima golire demografică s-a produs la începtul secolui trecut şi a fost o consecinţă nefastă a celor două războaie mondiale.
În urma conflagraţiilor mondiale, România a pierdut, cumulat, aproape 10% din populaţie, mai ales de sex masculin.
Conform estimărilor, în urma primului conflict global am pierdut peste 600.000 de oameni (civili şi militari), iar în cel de-Al Doilea Război Mondial au murit peste 500.000 de oameni (civili şi militari).
La pierderile cumulate trebuie să adăugăm şi victimele Holocaustului şi pe cele ale pogromurilor rasiale, ceea ce înseamnă cel puţin încă 1,2 milioane de oameni.
Catastrofa demografică a continat şi în România stalinistă. Urmând modelul sovietic, statul român a demarat un proces de epurare demografică pe criterii de clasă, orientându-se mai ales împotriva elitelor sociale şi intelectuale.
Astfel, conform evaluărilor din Raportul Tismăneanu, se pare că ar fi vorba de 350 de mii de victime - deşi alţi cercetători susţin că între 1948 şi 1989 au fost ucise 1,2 milioane de persoane.
Oricum încă 10% din cetăţenii statului român au fost eliminaţi, şi nu vorbim doar despre elita politică.
A fost distrusă o întreagă pătură medie, inteligentă şi valoroasă: săteni bogaţi, preoţimea educată, precum şi o mare parte a intelectualităţii urbane (medici, avocaţi, jurnalişti).


Evreii şi etnicii germani


La aceste victime politice se adaugă cumplita dispariţie a unor etnii întregi, care are consecinţe grave pe ansamblu.
Pierderea irecuperabilă a cel puţin două etnii foarte importante pentru structura socială a statului român modern, evreii şi etnicii germani, este incomensurabilă.

În aceeaşi perioadă au plecat din România aproape jumătate de milion de evrei (conform statisticilor din 1947 erau peste 400 de mii de evrei în statul român), dar distrugerea este şi mai mare, dacă ţinem cont că în 1930 România Mare număra peste 750 de mii de etnici evrei, în timp ce astăzi mai există doar 6.000 de persoane care se declară de această etnie.

Evreimea românească a avut un rol de urbanizare, de racordare la valorile cosmopolite şi de stimulare a vieţii artistice, culturale şi economice.


Să nu uităm nici că Nicolae Ceauşescu a primit jumătate de miliard de mărci pentru alţi aproape 200 de mii de etnici germani, pe care i-a vândut ca pe nişte bunuri de export.
Numai că, tot conform recensământului din 1930, ştim faptul că România avea peste 745 de mii de etnici germani. Astăzi mai sunt puţin peste 60.000.

România a mai pierdut aproximativ 10% dintre cetăţeni, dintre care mulţi reprezentau o elită socială, modele publice de comportament.


Exodul după 1989


A treia şi cea mai mare golire demografică a avut loc după 1989. Deşi statisticile nu sunt concludente, pentru că mulţi români şi-au luat lumea în cap, pur şi simplu au plecat fără să se mai uite în urmă şi fără să oficializeze această plecare, se estimează că undeva între 2,5 şi 3 milioane de concetăţeni au emigrat în ultimii 25 de ani.
Numai în 2007 au plecat voluntar aproape o jumătate de milion de români.

Şi nu au plecat infractorii, leneşii sau ignorantii. Au plecat tinerii de până în 35 de ani, oameni educaţi şi bine pregătiţi profesional, bărbaţi şi femei curajoşi şi cu iniţiativă, cu profil psihologic de învingători, indivizi gata să muncească, dispuşi să facă eforturi remarcabile de adaptare la o nouă societate. Iarăşi, ce aveam mai bun din punct de vedere demografic.

Golirea etnică a dus şi la atingerea limitelor morale şi etice. Pentru că mârlănia şi primitivismului comportamentelor nu se schimbă peste noapte.

Lipsa de decenţă şi eleganţă în comportamentele publice nu pot fi predate sau învăţate din manuale de "bune maniere".

Cine a luat locul acestor oameni, pentru că, de fiecare dată, după fiecare golire demografică, locurile goale au fost umplute de cineva?

Din păcate în locul unor oameni cinstiţi şi educaţi, instituţiile româneşti au fost populate cu hoţi şi şarlatani. În locul unor intelectuali de calitate am fost obligaţi să punem analfabeţi şnapani, în locul unor oameni capabili să dialogheze civilizat, am adus făpturi care urlă şi creaturi care înjură şi scuipă, ghiolbanii şi primitivii i-au înlocuit pe oamenii inteligenţi şi serioşi, urmând vechea filosofie mioritică: nimeni nu este de neînlocuit, cum nu se poate mai FALS.

Cu cât te pricepi mai puţin la un lucru, cu atât ai şanse mai mari să fii pus într-o funcţie care să-ţi permită să administrezi acel domeniu. Incompetenţa a devenit la noi o formă de calificare.

Miliţienii au ajuns profesori de democraţie, turnătorii au devenit instructori de etică şi morală, iar nulităţile s-au transformat în modele de comportament.
Cand vulgaritatea şi nesimţirea sunt substitutele bunei-creşteri, nu mai e nimic de făcut, nu mai poţi dobândi deprinderi civilizate la doctorat.
Pseudo-intelectualitatea compusă dintr-o clică nepotistă s-a instaurat definitiv şi confortabil în fotoliile lăsate libere de oamenii de calitate, diverşi mitocani iau drept libertate de exprimare sudalmele, şi orice semianalfabet care crede că vorbirea este egală cu inteligenţa îşi dă cu părerea despre cum ar trebui să arate lumea.

Farsorii dansează goi pe scena publică, mimând societatea civilă, iar mass-media este plină de ipochimeni care nu cunosc regulile de gramatică elementara, nimic nu-i împiedică să debiteze aberaţii.

Impostura academică pe care o vedem expusă zilnic este doar vârful de aisberg, cu cât coborâm mai jos în infrastructura demografică a ţării în care trăim, vedem pretutindeni dezastrul.

Din păcate, el se produce de mai bine de o sută de ani, de un secol şi mai bine asistăm cum se instalează domnia neamului prost - mai ales din punct de vedere moral, nu doar organizaţional sau administrativ. Daca astazi suntem o natiune distrusa, nu e din cauza disparitiei fabricilor si uzinelor, aceasta fiind doar o consecinta, ci din cauza factorului UMAN, calitatea acestuia din urma stand in numarul de like-uri pe Facebook..

Am înlocuit neamul bun cu neamul prost, iar neamul prost continuă să se perpetueze. Democratia are multe plusuri, dar si un urias minus, lipsa oricarui criteriu de selectie a liderilor.

Acolo, în rădăcina ADN-ului nostru, reformele şi resetarea sistemului nu mai înseamnă nimic, Romania este o colonie.., vasala multora, dar mai ales neamului prost. 





*
Revista National Geographic din 1934 despre Romania

Acum aproape optzeci de ani, National Geographic Magazine, SUA, dedica doua numere “Romaniei vrajite”, o perla a Europei de Est si o tara plina de culori, obiceiuri strabune, ospitalitate rar intalnita si un Bucuresti ce “aduce un pic si cu New York”. Descrieri ce trezesc melancolie, zambet, dar si o oarecare tristete, fotografii “de colectie” ce infioara.

Doua numere National Geographic de peste 120 de pagini, pline de fotografii preponderent alb-negru, publicitate la vechi masini Plymouth, frigidere General Electric sau predecesorii “conversilor”, Keds, au ca main story Romania.

O Romanie cu Basarabia lipita de “patria muma”, o Romanie pitoreasca plina de folclor si oameni ospitalieri dar si de nelipsitii tigani mai mult sau mai putin nomazi ce erau deja pripasiti pe meleagurile natale. Se pare ca in acea perioada National Geographic scria articole mult mai ample decat in prezent, cu (si) mai multe fotografii, acoperind atat partile importante din istoria unui popor cat si geografia sa, observatii la nivel personal dar si obiectiv despre oameni, cladiri si obiceiuri.

In 1934, o echipa National Geographic incearca sa ajunga, intr-o masina ce acum este considerata in mod clar “de epoca”, in orasul Sibiu. Era dimineata, praful de sub roti se ridica inalt in timp ce, alene, taranii romani isi manau vitele la pascut. Nu a durat insa mult pana cand masina temerarilor americani s-a impotmolit intr-una din gropile ce inca ne fac faimosi in Europa si in prezent.

Chiar si cu ajutorul mai multor trecatori nu au putut despotmoli masina asa ca au trebuit sa inopteze in ea, sub ochii curiosi ai trecatorilor si ai cainilor ce nu pareau prea incantati de prezenta straina. A doua zi insa, cu ajutorul unei duzini de oameni si a unei pereche de cai, au reusit sa scoata autovehiculul din sant si sa porneasca la drum, nu inainte de a fi “omeniti” de romani cu cateva felii de paine si miere, “mana cereasca” pentru ei.

Asa incepe articolul de peste 50 de pagini dedicat Romaniei, in anul 1934. Un inceput care, probabil, s-ar potrivi si in prezent, daca ai incerca sa treci prin anumite catune pierdute de lume, de printre dealuri, unde strazile nu au auzit de pavaj si unde taranul roman inca mana caruta cu boi pe poteci de padure.

Echipa National Geographic avea sa petreaca mai multe luni in Romania, pentru a observa cat mai multe lucruri relevante despre tara.

Autorii articolului remarca inca din prima pagina influentele culturale ale tuturor cotropitorilor ce au invadat, cu sau fara succes, tara noastra de-a lungul secolelor – romanii, hunii, tatarii, turcii – toti si-au lasat marca asupra poporului.

Bucurestiul acelor vremuri era parca rupt complet de restul tarii, remarca autorii articolului. “Desi Paris poate reprezenta Franta, Bucurestiul nu prea se potriveste cu restul Romaniei. Aceasta capitala nu are aproape nimic in comun cu restul tarii. Este un oras vesel, cosmopolit, deseori numit «Micul Paris» din Balcani”. Arcul de Triumf era deja inaltat, construit cu ocazia incoronarii Regelui Ferdinand si a Reginei Maria.

“Strazile orasului sunt aglomerate cu femei frumoase si imbracate cu gust, ofiterii de politie stralucesc in uniformele lor iar strainii contrasteaza uneori cu tiganii jerpeliti si taranii romani imbracati in portul lor traditional. Restaurantele si cafenelele, aproape tot timpul pline, rasuna pana in strada de dialoguri politice si barfe”, noteaza National Geographic 1934.

La fel ca schimbarea garzii din Paris, care are loc si in prezent, aveau loc si in Bucurestiul acelei vremi parade militare regale, deschiderea Parlamentului de catre rege si o defilare demna de orice basm de Petre Ispirescu – caleasca regala, cu sase cai albi, strabateau strazile orasului sub privirile uimite ale trecatorilor.

“Iarna ni s-a parut amuzant sa inchiriem o sanie cu zurgalai manata de cai si condusa de un birjar cu o caciula mare de blana si mantie de catifea. Inca mai sunt cativa birjari ce traiesc in Bucuresti si care se numesc Scopiti, acum aproape pe cale de disparitie. Barbatilor li se permite sa se casatoreasca dar la nasterea primului lor copil, acesta este sterilizat”.

In acele vremuri George Enescu incanta inca Romania cu rapsodiile sale (el a decedat in 1955 – n.r.) si era asteptat “cu casa inchisa” si la Bucuresti. Per total, muzica buna strabatea strazile Capitalei tarii. “Am ascultat un dans fascinant al tiganilor, compus de un muzician roman foarte popular si care poate rivaliza cu oricare din lume. Il cheama Enescu, compozitor si violonist ce este asteptat in multe orase din Europa si America, dar nu cu mai multa iubire decat in tara natala. El ii incanta pe bucuresteni cu concertele sale in fiecare an”, noteaza National Geographic.

Pe malul Dambovitei se intindea in perioada interbelica o piata mare unde comerciantii, ambulanti sau ce inchiriau magazine, insurau marfurile. Pentru ca multi nu stiau sa citeasca, multe magazine aveau atarnate placi cu produsele ce puteau fi gasite si cumparate inauntru.

In jurul Bucurestiului, terenurile semanau cu cele din Kansas, de unde venea echipa National Geographic. Romania era una dintre putinele tari din Europa unde taranii purtau in mod curent haine populare. “Taranii romani sunt intotdeauna extrem de placuti. Tot timpul politicosi, veseli, muncesc mult desi deseori ineficient. Muncesc mult in padure si pe campii, pe ogoare, dar intr-o maniera primitiva, folosind uneltele stramosilor lor”, noteaza National Geographic, editia SUA din 1934.

“In Predeal, unde am stat la o mica vila, am fost impresionati de modul de a spala al romanilor. Aruncau hainele intr-un cazan mare unde duceau apa aproape de clocot apoi le scoteau si le frecau de lemne speciale. Desi foarte rudimentar, hainele au iesit cum nu se poate de albe si curate. Apoi, cu un fier incalzit cu carbuni, le-au calcat si au iesit mai bine chiar decat cu aparatele electrice de care gospodinele din America sunt atat de dependente”.

Din punct de vedere politic, dupa Primul Razboi Mondial, Romania a ales precum majoritatea tarilor din regiunea “partea de Est”.

Marii proprietari au fost expropriati si hectare intregi au fost date taranilor pe bani putini. Rezultatul a fost ca acestora din urma le-a fost data mai multa putere ca niciodata. Marilor proprietari le-au fost oferite obligatiuni in schimbul terenurilor insa dupa 1926 moneda nationala s-a depreciat puternic asa ca acestea nu mai valorau aproape nimic la acea data.

Taberele de tigani

In acele vremuri, tiganii inaltau multe tabere in Delta Dunarii. “De departe, tiganii pot parea un popor nomad romantic, placut. De aproape insa, cand ii vezi mizerabili si imbracati in carpe rupte, realizezi cat de departe este realitatea de mistic. Insa muzica lor este minunata. La aproape orice colt de strada poti intalni cate unul care este gata sa iti cante melodii din vioara pentru cativa lei”.

Romania anului 1934: o calatorie cu National Geographic

“Iarna mi-era mila de copiii tigani care, pe jumatate goi, cerseau la un colt de strada. M-am lecuit insa repede dupa ce i-am vazut pe doi dintre ei razand fericiti si zdranganind buzunarele pline de bani”. Unele lucruri, se pare, nu se schimba nici cu trecerea deceniilor.

Constanta, cel mai mare port al tarii, pastra inca urme ale ocupatiei turce, mai ales in hainele unora dintre muncitorii de acolo. “Romania este una dintre tarile cu cea mai ridicata productie de petrol din lume, fiind intrecuta in 1932 doar de SUA, Uniunea Sovietica si Venezuela. Mii de barili de petrol sunt incarcati si trimisi spre export din Constanta, Galati si Braila”, nota National Geographic. Din pacate, in 1934. Principalele piete de desfacere pentru petrol erau Turcia, Egipt, porturile Mediteraneene dar si din Europa de Vest. Din Constanta se livrau si cantitai mari de grane.

Inainte de cel de-al Doilea Razboi Mondial, Balcic facea parte, de asemenea, din Romania. Acolo Regina Maria “a construit un superb palat de vara ale carei gradini sunt minunea coastei de est. Ne-a placut si Eforia, o statiune relativ primitiva dar unde am putut face baie in Marea Neagra, uitandu-ne la infinit la culorile in schimbare ale apei”.

La Valcov, autorii National Geographic au fost incantati sa descopere “un pamant mai rusesc decat in Rusia”.

“Valcov este ca o mica Venetie, canale de apa strabatand orasul pe toata lungimea lui. Pescarii pleaca la rasarit si se intorc la apus cu barcile pline de pesti. Pe sezon sunt prinse circa 18.000 de kilograme de peste, dintre care circa 5.000 kg sunt sturioni care ofera caviar, valoros. La New York, pretul pentru micile oua negre este foarte ridicat. Acesta era locul cel mai bogat in caviar din Rusia pana cand Basarabia a devenit parte componenta din Romania in 1918”, subliniaza autorii articolului.

Transilvania interbelica

“Odata ce am intrat in cateva orase din Transilvania, diferentele au devenit clare deoarece aceasta provincie, candva parte din Ungaria, a decis sa devina parte din Romania dupa razboi. Se pot vedea costume unguresti si saxone purtate de barbati inalti cu trasaturi maghiare. Deseori arhitectura este diferita de restul Romaniei, casele avand o alura germanica. Peste tot, semnele sunt in trei limbi – romana, germana si ungureste”.

Autorii articolului descriu, in cuvinte de lauda, Brasovul si a sa “Biserica Neagra” plina de carpete turcesti rare, dar si Sibiul (Hermannstadt) cu cladiri frumoase, muzee si biblioteci care atrag multi oameni de cultura si Sighisoara, “adevarata bijuterie, fortareata medievala pastrata aproape intacta de-a lungul timpului”.

“Ar fi un pacat sa mergi in Romania cu trenul. Daca mergi cu automobilul, desi s-ar putea sa ai probleme cu strazile si indicatoarele, te poti bucura de privelisti minunate si, de asemenea, de ospitalitatea oamenilor. Deseori este bine sa mananci feluri traditionale, cum ar fi asa-zisele «sarmale» cu «mamaliga». Aceasta din urma este considerata mancarea saracilor in Romania”.

Mergand cu masina prin Transilvania, autorii National Geographic au gasit reminiscente (intre timp disparute) ale tribului Turanian, trib invaluit in mister. Se presupune ca acestia ar fi facut parte din armatele cotropitorului Attila, ale carui hoarde se retrageau in est.”Casele acestora sunt construite din busteni si portile din lemn aduc in mod clar aminte de civilizatiile asiatice. Ne-a fost greu sa ne descurcam in aceasta zona pentru ca multi nu vorbeau nici romana nici engleza”.

In calatoria lor spre Moldova, echipa National Geographic a nimerit intr-un catun “de patru-cinci case” unde se sarbatorea o nunta.

“Erau atat de curati, fericiti, fara nicio grija, incat problemele financiare si Marea Depresiune (terminata in 1933 – n.r.) pare sa fie la milioane de mile distanta. Erau aratosi in hainele lor de sarbatoare, cele mai frumoase pe care le-am vazut in Romania”.

Autorii remarca si croiala hainelor, a broderiilor si subliniaza ca “intreaga lume” cunoaste maiestria romanilor in cusatura, croiala sau pictura populara. In acea vreme, haine croite in lungile ierni se vindeau la preturi mari peste tot in lume. “Olaritul este la fel de primitiv dar si minunat ca cel al nativilor indieni din America”.

Moldova si minunile sale (inca) ascunse Europei

Segmentul din articolul publicat in 1934 privitor la regiunea de nord-est a Romaniei se potriveste foarte bine si in 2012. O serie de intrebari retorice ar trebui, probabil, sa dea de gandi Ministerului Turismului.

“Dar ce stie lumea despre bogatia bogatiilor arhitecturale si artistice din Romania – manastirile medievale, fortificate? De ce nu vin turistii aici sa se bucure de frumusetile monumentelor bizantine, asa cum se duc sa vada moscheile din Istanbul, de exemplu? De ce atat de putini oameni au vizitat si au povestit despre manastirile ce inglobeaza atata istorie si legenda? Simt ca insusi poporul roman este putin constient de valorile pe care le are in Moldova, de manastirile ce salasuiesc acolo”.

Autorii articolului au facut atunci, poate cea mai buna reclama posibila Romaniei descriind, in termeni aproape poetici, senzatiile traite la vederea minunatiilor vazute in Bucovina si Moldova. Manastirile inaltate de Stefan cel Mare, unicul albastru de Voronet si picturile de o minutiozitate remarcabila sunt considerate “remarcabile si aproape de incredibil”. Mai mult, locul in care domnitorii de alta data le inaltau era “linistit, departe de orase”, astfel incat linistea era ca dintr-un templu. Legenda sagetii lui Stefan cel Mare si a copacului unde s-a inaltat ulterior Putna este descrisa exact cum o citeam cand eram copii.

La Sucevita traia pe atunci un preot care, considera autorii, era probabil “oaia neagra” a tagmei sale. El avea o pisica neagra pe care o striga “Satana”. Venea si pleca atunci cand ii spunea preotul, asa cum sta bine oricarui animal de casa.

Din alte regiuni, autorii descriu in aceiasi termeni si Manastirile Neamtu si Cozia, precum si bibliile rare pe care le gazduiau. Descrierea preotului care, cu piosenie, batea in clopot cu regularitate, impresioneaza.

Autorii incheie articolul, in cea mai mare parte pozitiv, pe un ton elogiator care, probabil, nu ar strica nici in prezent.

“Si astfel, in vaile adanci pline de fagi si stejari si pe crestele inalte ale Carpatilor, se afla aceste rare comori de o frumusete incomparabila, invaluite intr-o atmosfera de romanta legendar-medievala ce abia asteapta sa incante pe cel ce are curiozitatea sa le caute”.





*

George Anca
IERUSALIM

*
            Depresie în jur, nici Shakespeare. Să-mi fi muiat mâinile în Dunăre, ca fata, în Nistru. Mergi pe vârfuri. Pulbere-Dunăre-Lautreamont. Nici lor nu le e limpede. Mi-a spus şi ăsta că nu se sinucide. De credincios. Ai chicotit la ciorile din tablou. Ieri am făcut o conferinţă metapoetică. Lume atenta. Gazda a zis – minunatul discurs. Nu mă împuşcară, vezi.
            Welcome to Elsinore. In so profound abysm. God, how mine eyes throw gazes to the east. Ce poezii nebunilor şi paji, femeile pe moarte, ca în Raj. M-ai ucis. Ei,da, ce-s eu, Shakespeare? Marea Moartă aşteaptă Sfântul Mormânt. Copii muriră de Purim, noi ne ducem la Ierusalim, la al doilea sabat în Ierusalim. Shalom, Jerusalem! Sarea înoată moartea. Cine vrea apă?
            Vă datorez o lumânare. Mi-a dat, de zece şekeli, ieri opt, azi nouă lumânări. Te duci de 11 ori la bere şi o dată la sfântul mormânt. Fire-am piele de căprioară de mai nainte rescrisă, recurşi cu apa lemnului pe rămasul intact al pietrei. Îmi placi, Mediterano. Turuiam tatăl nostru mai ca pe ram-ram. Semne de pace explozivă biblic. Speriaţi-vă. Două leagăne în nemişcare.

*
            De s-ar şti vreodată despre ce e vorba. Şi dacă războiul  ne vrea în persoană. Desfacerea pomenii în autopsie. Descompusu-m-am în Ierusalim în semn de alte semne, cum vom fi lichidaţi sau lăsaţi de aceeaşi sămânţă. M-am retras.
            Drama se face cămaşă. Furia creşte unghiile. Edentata cerşeşte patru şekeli pe  engleză. Bere Macabee. Ruşi furioşi-unghioşi. 180 de păcate-şekeli lipsă. Ochi deschişi în apă – sentimentul mamei. Lunecasem pe stânci proptindu-mi capul într-o văgăună, are you all right, yes, are your sure? Viaţa devine poveste de furturi în pielea goală.
            Soldaţii apărură în hotel ca asigurările de sănătate produse de Tomer în pustiu. Bătrân cu tichiuţă, în poarta casei Ben Gurion. Ne poartă marea pânzele albe. Parcul Spiegel, pămătuful Abesalom. Regress approach. L'illuminateur. Lupta cea mare, retradusă. Cât trăiesc, pierd bariu. Vis uitat. Milhama. Dacă începe cu 9, nu eşti din Tel Aviv. Am vrut să intru, n-aveam tichie. Am luat trei beri Macabee, rest 8 + 10 + 20 + 100, ajuns în cameră, caut să dau o datorie de 20, nimic, bine a zis Ben Gurion, când nu avem hoţii noştri nu putem fi ţară serioasă.
            Nu e sfântă până n-a venit încă Mesia. Eşti evreu, nu, l-am cunoscut pe Ilie Grinberg, prieten cu Ceauşescu. Am intrat în mare după ea, şi am făcut temperatură. Când m-am măritat eu la Moineşti, nu ştiam că trebuie să-mi fie teamă că sunt evreică, şi nemţii ziceau zigoineri despre români, că nu ştiau să facă ce ziceau ei, eu ştiam germană şi traduceam, nu mă mai lăsau, Frau, vino şi ajută-ne. Fata trebuie să tragă de băieţi, o fecioară e ipohondră, tu eşti în 22, Reveca în 23 şi Yaşar în 24 noiembrie. Dacă pune mâna pe tine, pune pe tinere, şi dacă pune, eşti invitatul meu, astea vorbesc de nu te mai spală Iordanul.
            Pe Jabotinski, motociclist întins pe spate, cu scuterul peste picioare, capul şi cămaşa în sânge. Îl ocolesc maşinile, doi îl feresc, lume puţină. Deodată mişcă. Nu e mort. Chiotul şuierător al salvării, fetele cu targa. Îi scot băieţii casca, au ridicat scuterul, genunchii în triunghiuri ţepene. Două perne ca de box, vârâte dedesubt, targă tare pe targa moale, glisat, suit, la vedere, anchilozat – exact cum eram eu când am venit prima oară în Israel. Eu trebuia să fiu în locul lui. Nu spune. În aceeaşi clipă erau sute, spun ce-am simţit. Şi eu am căzut cu bicicleta în Berkley.

*
            Îmi dă o zi noaptea. M-aş da vieţii ne de pe lumea asta. Pe alţii, duşmănia de noi îi propulsează. Vă cunoaşteţi după alegerea cobailor. Mă trage de mânecă manuscrisul în persoană, sculpturalizat, Eli Ino, dacă inox e culoare, neasemănare-n zenit, chip şi asemănare în persoană. Cine mai intră în rugăciune? Dumnezeu, străinul cel mai mare.
            Ai văzut soldaţii? Nu mă mai impresionează nimic. Măreţi faţă de civili. De la ONU. Does man progress in discarnate life? Nu poţi despărţi masa Ierusalimului de energie. Când eşti numai spirit, eşti toţi la un loc. Unde este Iisus acum? E acolo unde este Dumnezeu, peste tot şi nicăieri. Haiducii făceau o faptă rea şi una bună. Piaza rea nu văzuse soldaţii, eu da, i-am auzit vorbind nemţeşte, câte-o vorbă în engleză, ce mai, the Impending New Age of interplanetary exploration. Tabăra militară aproape goală, cu încăperi neumblate, de castru, dacă nu buzzattiene a la Masada.
            I-or fi închis botul câinelui, că nu se mai aude, a sosit frizeriţa să-l tundă. Când îmi rânjeau şi mie stâncile căzând, iar cel ce m-a întrebat are you all right, yes, are you sure? înotase înaintea mea şi eu tocmai nu-l lăsasem să ajungă pe dig tot înainte, o tăiasem peste stânci. Nu cumva tot el era dansatorul indigen, înalt, pus pe contra româno-ruşilor mişculanţi? Îi crescuse doar chelia, nu m-oi fi bunghit data trecută.
            Măcar şi cazarma goală adineauri, misiune sabbathică, eram în Ierusalim, săptămâna trecută. Ca şi acum aproape trei ani, ne-am plimbat pe corso-ul pustiu vinerei, spre 11 noaptea. Oraşul se popula cu tineri şi amintiri meridional-biblice. Voi acolo tundeţi. Ne întoarcem, încet-încet, la câinii noştri, chiar dacă povestirea asta, neaparţinându-mi, mă poate întoarce ea prin părţi contrapuse, între privelişti de pe plăci tectonice lunecânde, în de ele. Veniţi de pe Saturn, ziceai. Nadine, şi ea, că poate facem o bucată de drum împreună, până-n America, sau să rămân eu la Chicago, ea continuând, singură, până la L. A.

*
            Congeografii de predispoziţii. Cum mi-aş fi ţinut repiraţia, potopindu-mă când mantric în Tatăl nostru, când mării-mormânt-sfântului pe bătăile inimii cu mamă. Până şi ima ima strigau copiii pe plajă, şi ei. Eu, în apă, în aer de smirnă, de-l înnebunea, ca pe dracu', pe palmier (Tomer), cât să ridiculizeze pe fălosul călugăr grec ori scara de la stau quo, mai simpatizant, altfel, cu kopţii şi chelarul musulman.
            Ambasadorul Tripathi mi-a trimis filmul Gandhi de Attenborrough, pe casetă, în ajunul căderii de la putere a Partidului Congresului – Janata zindabad, altfel, cum şi funcţionasem sub Morarji – plus revenirea Indirei, totuşi – da' acum prea s-a pupat în piaţa Ti An Men Elţân cu Li Peng, seamănă a cauză efect. Regele părăsit, Ilaşcu părăsit, ţara părăsită. Ce le rămâne tinerilor, prin cine?
            Bogdan l-a spălat, pe bunicu-său, fără ca ăl bătrân să-şi dea seama, de ramolit. Acum asistă la tunsoare. Eu am misiunea să nu dau drumul motanului, că-l irită pe Bulă. Mâncasem o ceapă – atunci s-o fi pripăşit pe canapea, surd, empatizând vibratoriu cu fratele câine. Trena verde bate orice nuntă.
            Mai nicio glumă în literatura mea. Umor de nevoie, văicăreli contextuale, refuzul direcţiei. Nici raţiune, nici delir. Amalirism dolorist. Pretextualism fractal-clepsidric. Din Zarand, oi trece şi prin Fălticeni. Vară de păcate, visul frunzişurilor în floare. Când nu-ţi vine, n-ai timp să scrii, iar când, totuşi, îţi dai drumul, cum nu te mai interesează subiectul, nici pierderea labirintică nu te mai adie  decât a la fie ce-o fi.
            Dublul era de grup, cu obsesia zecelui în unu, cu paralelul, 20. Câte combinaţii şi acoperire, pe psihoză rămasă, de filaj-turnătorie în foc continuu, destructivism. Revers înnobilat, pe-o panoplie de agată, tomuri de comptains, roire de ţânţari, Sfinţii Apostoli. Aţi tuns şi telejurnalul, fetelor – mai bine, ne-om uita în alte părţi, poate chiar pe la Popescu. M-am uitat cu religiozitate la frunze. Chiar iarna parcă înfrunzeam ramurile din ochi, ori găseam paralelul bătrâneţii în tării. Toată săptămâna n-am avut loc în pustiu, nici în mine. M-au purtat, săraţi, destui soldaţi.

*
            De ce trebuia să ajung a doua oară în ţara lui Israel? Jidanule, zice Liviu, şi, repede, o săptămână în Zarand. Cioara-n tei. Perechea ta de stăncuţe, în plop? Plaja Tela Aviv-ului cum aş mai uita-o? Spre neuitare şi dublajul esoteric. Scrisul frumos nu m-a găsit, dacă m-o fi căutat. De la contele Nelidov la Vâşinski.
            Cheia însoţirilor spre Ierusalim ţi-am povestit-o abia acum, cât că şi acum trei ani o văzusem: icoana naşterii, cu stea, în iesle, cu Maira şi Iosif, el şi cu baston, cu aure, cu pruncul cel mai de lumină, înfăşăţel. Era la urcarea din locul cu candelă al naşterii, prin altar, mare, rară. Eu n-o mai ştiu decât din casa părintească, de i-am spus zilnicele rugăciuni ale copilăriei. Ce premii, ce habotnicie, ce scrisuri din Mu să mă mai comute la relele tulburări rituale?
            Oi fi spus de zeci de ori Tatăl Nostru în Bethleem şi pe Golgota. Data trecută eram schilod şi m-am deznodat, acum ajunsesem întreg şi mi-era să nu mă frâng. L-am comparat pe Iov cu Arjuna. Icoana ne aduce Ierusalimului. M-am născut în lumina naşterii din icoană. Am trăit cum a dat icoana. Frică ne-a fost până la gândul lui Dumnezeu.
            Ia-mi abulia. Pierde-mă în pierderea frunzelor. Piesele cele scrise n-au cum te împinge în scenă. Nemişcarea ta, şi la mine. Dezbară muzica în muţenie.
            Gyr. Blestem Vitleem Ierusalim Heruvim Troii strigoii. Piatra mă înfulecă. Ne aşteaptă-n luceafăr Iisus. Vedenii gardienii.
            Necomutat nadir. Ştampilă fără tuş. Blestem convertibil în naştere-moarte. Noduri atârnând de nadir nativ. Stând de vorbă mormânt la mormânt. Hanuman zboară cu un munte în apărarea lui Rama. În peşterile de la Marea Moartă, păstorul îşi face aripi de pergamente scrise mare vie. Masca deşertului, meditaţia la nimic, meditaţia măştii, nimicul deşertului.

            Mai 1996
          

          
*

            Ocult golit, kenotic. Nu sunt postmodernist? Ba da, Puşi (GB, 1980). Oprise în faţă la La Calu. Nu deschid sticla de vin de la el. Mâine. Secretul să stea în tine cum îţi stă sângele-n vine, Florentine. Eram jos, în ultimul orizont, la punctul cel mai adânc. Mitică, arde mina. A falsificat poeziile, nu respira. Norocul meu a fost cu Romică şi al lui Romică cu mine. S-o ucidem pe Latifa pentru a salva poporul. Da, răspunse cu glas stins naşul Ion. Scris mai vizibil, mai pline rândurile. Ceaţă neagră cu sclipiri verzi. Arde gheaţa, Hristo.
            Comunicare prin vise, uiţi ce scrii despre altcineva, cum ar fi citit. Nu ne mai auzirăm de ani. Retenţie psiho. Nicolaide s-a luat de Kusturiţa. Cine e Nicolaescu? Ch'io mi scordi di te. Realitatea e comică, da' lumea se crispează. Cum ai merge pe gheaţă. Popor masochist, leprezentat, merry wives, deleni-văleni. Superstiţia macho de cuviinţă. Moartea tatălui, Dumnezeu-Hrostos. Nimeni la busturi. Moartea cărţilor. Caietele, miile de pagini, cin' să le scaneze, pe ce lectură, descifrare? Cazul să mai despart steno de asteno.
            Mantre onirice cosmosului cameral, în cer cu Shaun Davey, în iad cu Downey, hai dislexie. Bereta proprie, neitaliană, numai pe scenă şi-n localuri, nu la radio, un folclor. Şi castrat şi birjărea contele rus la şosea. Înscrisuri, telegraf, berbera Piaf. Ai lui Sică, diegeză mai aproape de lumea lui Caragiale, o singură femeie care contează, placa turnantă. În domeniul teatral sunt mai ai dracului ca în literatură. Lumea l-a plăcut că e frumos. Matilda nu-l pomenise în scris şi la telefon, cât că scrisul o fi al lui şi o semnase numai pe ea. Vine în baston, a-şi citi strigăte-mantre din puşcărie.
            Să nu mă refuzi, dau un şpriţ. Dă-mi amănunte, patru personaje se cănăstec, unul dintre ei e poet, restul, copie după natură. Scrisei 2,5 p., blocată tasta, terminate bateriile Duracell. Nu pot nici trimite. Îl sun. Mă duc după baterii. Mă întorc, adaug un final, cum femeile îl ucid numeric, amazoane. Răaspude că a râs, Bergson, să mai scriu două – făcusem corp 16 – cu amănunte de canastă. Plata, că absurd, bineînţeles. Partea a doua, cu sculptură, inventez administraţia canastei, repreyentată de Tanda, fără Prist.

*

            Peştii nu mă însetară, îi înecai în ceai. Manifesto necitit, cine l-o fi pastişat. Că l-am semnat în prefaţă, să scriu şi la piesă, în compensaţie, anonim, indent. A murit el Burebista şi nu am plâns. Mingiarii. Antigen australian. Leo Tenguma. Gabriel Cadis. I-au fost atribuite mai multe sedative.
            Corectură onirică de grup. Exerciţii gnomice pentru ochi. Nimeni să nu vadă, să n-audă, uit tot. Basilica plină, femei pe stânga, bărbaţi pe dreapta, clopote. Fragmentarea conduce la circulaţia transnaţională suboptimă. Profesionişti transfrontalieri. Fertilizarea încrucişată a ideilor. Lignina. Centenar Ilie Cleopa, Bram Stocker. Un rictus care nu e în regulă. Dacă n-ar fi suferinţa.
            Mantra minţii exilate în creanga de aur. Nedeia, aliteraţie a Indiei. Bebe înfăşurat într-un steag cu chipul lui Eminescu. Spirală negativă. Nu aţi vrut să faceţi imediat armistiţiul. Sunt băiatul căpitanului. De-aţi fi văzut Ozana. Să procedeze aşa ceva. Azi e cu bani, mâine e gratis. Ia cu lămâie, bea cu sifon. La ordinul bocancilor roşii. A murit că aşa au vrut ruşii. The global struggle. Moş Martin. Dar ce scriem pe bannere? Diaspora subterană. O ţară k afară. Salvează lumea cu un like. Nu este de controversat despre recursul la violenţă. Vizitaţi-ne mai repede.
            Când ne scăpaţi de ăştia. Cel puţin o jumătate de drum împreună. Bulevardul Lascăr Catargiu este blocat, bulevardul Ana Ipătescu este, la fel, blocat (nume nou, nume vechi). Fură prin rotaţie. Tom la Acenture, în China. Libertate pentru Swoboda. Tot mai multe petarde. Aceste zile minunate. Arme Albe. Orban se crede Voican. Soluţia Islanda. Jimenez, Marcos, Fujimori. Cu revolverele în ham. O feerie. Il treno dei desideri nei miei pensieri all incontrario va (Adriano). I traveled each and ev'ry highway (Frank). Hera I am in the land of the morning star (Scorpions).     Ascensiunea radicalilor. Toate mulţimile sunt iraţionale. Nu-şi poate permite să mai aştepte. Antisistemism la modă. Legea interesului de stat în Italia. Sânmărtean, politicos cu vilegiaturiştii, n-a fost cancer, a rămas alăptarea. Copiii lui Kaufmann. Pierdut bolnavul. M-a sunat din dubă. Mineri îmbrăcaţi în jandarmi. Soarele mineral. Pancarte nescrise. Iniţiere alawită, fraternitatea lui Hyperion. Tradus la o comandă blitz chiar de mine. Să nu mă mai sfădească baba că apar la televizor.
            Ou roşu. O schinare de lovele. Legalizaţi iarba. Poporul vă cunoaşte mai bine. Suflă-mi în cimpoi. Vocile sunt groase. Marchează banul gros. Treponema palladium. Toate alegerile sunt anticipate, şi cele spontane. Doar şerpii s-au apropiat. Nimic nou în lupta cu poporul. Rămâi la subiect, nu divaga. Mănânc seminţe, că e plictiseală. Nimic legitim. Cocălarul legumă. Ce naiba se întâmplă? Nu are zvâc. Oul zburător. Ţară, nu coafor.
            Pluteam în fum, alkyon stone, până mă văzurăţi. Se lăţi vestea. Hai prin nori şi stânci, la o platformă de oracol. Terenul meditaţiei alergat interior, lansarea levitanţilor în mers decolant. Bravo, retardule. Tu eşti prototipul turnătorului comunist de pe vremea comunismului. Totalitarismul este evident în media. Butthead. Am făcut o grămadă de greşeli ortografice când am văzut ce tupeu are tipa. A dat gata juma de Bucureşti. Piatra beţivă. Guzganii eunuci. Dacă nu aveai nume de maşină nu te lua.

Peştii nu mă însetară, îi înecai în ceai. Manifesto necitit, cine l-o fi pastişat. Că l-am semnat în prefaţă, să scriu şi la piesă, în compensaţie, anonim, indent. A murit el Burebista şi nu am plâns. Mingiarii. Antigen australian. Leo Tenguma. Gabriel Cadis. I-au fost atribuite mai multe sedative.
            Corectură onirică de grup. Exerciţii gnomice pentru ochi. Nimeni să nu vadă, să n-audă, uit tot. Basilica plină, femei pe stânga, bărbaţi pe dreapta, clopote. Fragmentarea conduce la circulaţia transnaţională suboptimă. Profesionişti transfrontalieri. Fertilizarea încrucişată a ideilor. Lignina. Centenar Ilie Cleopa, Bram Stocker. Un rictus care nu e în regulă. Dacă n-ar fi suferinţa.
            Mantra minţii exilate în creanga de aur. Nedeia, aliteraţie a Indiei. Bebe înfăşurat într-un steag cu chipul lui Eminescu. Spirală negativă. Nu aţi vrut să faceţi imediat armistiţiul. Sunt băiatul căpitanului. De-aţi fi văzut Ozana. Să procedeze aşa ceva. Azi e cu bani, mâine e gratis. Ia cu lămâie, bea cu sifon. La ordinul bocancilor roşii. A murit că aşa au vrut ruşii. The global struggle. Moş Martin. Dar ce scriem pe bannere? Diaspora subterană. O ţară k afară. Salvează lumea cu un like. Nu este de controversat despre recursul la violenţă. Vizitaţi-ne mai repede.
            Când ne scăpaţi de ăştia. Cel puţin o jumătate de drum împreună. Bulevardul Lascăr Catargiu este blocat, bulevardul Ana Ipătescu este, la fel, blocat (nume nou, nume vechi). Fură prin rotaţie. Tom la Acenture, în China. Libertate pentru Swoboda. Tot mai multe petarde. Aceste zile minunate. Arme Albe. Orban se crede Voican. Soluţia Islanda. Jimenez, Marcos, Fujimori. Cu revolverele în ham. O feerie. Il treno dei desideri nei miei pensieri all incontrario va (Adriano). I traveled each and ev'ry highway (Frank). Hera I am in the land of the morning star (Scorpions).     Ascensiunea radicalilor. Toate mulţimile sunt iraţionale. Nu-şi poate permite să mai aştepte. Antisistemism la modă. Legea interesului de stat în Italia. Sânmărtean, politicos cu vilegiaturiştii, n-a fost cancer, a rămas alăptarea. Copiii lui Kaufmann.

http://georgeanca.blogspot.com.au/2017/01/ierusalim.html











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu